ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 924/2022

Ședința publică din data de 14 aprilie 2022

Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la Tribunalul Maramureș sub dosar nr. x/2018 reclamanta S.C. A. S.R.L., prin administrator judiciar Cabinet Individual de Insolvență B., a chemat în judecată pârâta S.C. C. S.R.L., solicitând instanței obligarea acesteia din urmă la plata sumelor de 128.360 RON, reprezentând rate aferente anului I din programul de plăți prevăzut în planul de reorganizare pentru anul 2017, de 60.286 RON, constând în cheltuieli/obligații curente (salarii, T.V.A., impozit venit microîntreprindere), respectiv de 85.059 RON, reprezentând profit nerealizat aferent perioadei 01.09.2017-31.05.2018 și despăgubiri datorate ca urmare a prejudiciului cauzat prin fapta culpabilă a acesteia, calculate până la 04.06.2018, data publicării în B.P.I. a deciziei civile nr. 243/26.04.2018, pronunțate de Curtea de Apel Cluj, în dosarul nr. x/2015, considerând că sunt întrunite cerințele răspunderii civile delictuale. De asemenea, a solicitat cheltuieli de judecată.

Prin sentința civilă nr. 366 din 25 martie 2020 Tribunalul Maramureș a admis acțiunea civilă formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L., în reorganizare, în contradictoriu cu pârâta S.C. C. S.R.L., pe care a obligat-o la plata sumelor de 128.360 RON, reprezentând rate aferente anului I din programul de plăți din planul de reorganizare pentru anul 2017, de 60.286 RON, constând în cheltuieli/obligații curente, respectiv de 85.059 RON, reprezentând profit nerealizat aferent perioadei 01.09.2017-31.05.2018, la care se adaugă suma de 9.342 RON cu titlu de cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel pârâta S.C. C. S.R.L., solicitând, în principal, anularea sentinței civile nr. 366 din 25 martie 2020 a Tribunalului Maramureș, ca fiind nelegală, în condițiile art. 477 și 479, raportat la art. 480 alin. (2) și (3) din C. proc. civ., iar în subsidiar, schimbarea ei în tot, ca fiind netemeinică și nelegală, în condițiile art. 480 alin. (2) din același cod, și în urma rejudecării cauzei, respingerea cererii reclamantei, cu cheltuieli de judecată.

Prin decizia civilă nr. 36 din 22 ianuarie 2021, Curtea de Apel Cluj, secția a II-a civilă, a admis apelul pârâtei S.C. C. S.R.L. și a anulat sentința civilă nr. 366 din 25 martie 2020 pronunțată de Tribunalul Maramureș în dosarul nr. x/2018, iar în rejudecare, a respins excepția lipsei calității procesuale active a Cabinetului Individual de Insolvență B., precum și cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâta S.C. C. S.R.L., constatând, totodată, că apelanta S.C. C. S.R.L. deține o creanță certă, lichidă și exigibilă împotriva intimatei S.C. A. S.R.L., în reorganizare, în cuantum de 4.394,55 de RON, reprezentând cheltuieli de judecată în apel.

Împotriva deciziei instanței de apel a declarat recurs reclamanta S.C. A. S.R.L., prin administrator judiciar Cabinet Individual de Insolvență B., solicitând, în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., modificarea în tot a hotărârii atacate, în sensul respingerii ca nefondat a apelului pârâtei S.C. C. S.R.L., și menținerea în tot a sentinței civile nr. 366 din 25 martie 2020 a Tribunalului Maramureș, ca fiind legală și temeincă, cu cheltuieli de judecată.

În dezvoltarea motivului de recurs invocat, societatea reclamantă a arătat că, plecând de la argumentele de fapt ale cererii de chemare în judecată, precum și temeiurile de drept indicate, acțiunea se impunea a fi admisă, fiind fără dubiu incidența faptei ilicite săvârșite de pârâta-intimată S.C. C. S.R.L., prejudiciul cauzat recurentei prin această faptă ilicită, legătura de cauzalitate dintre acestea și incontestabil culpa intimatei în cauzarea unui prejudiciu real societății aflate în reorganizare judiciară.

Contrar argumentelor instanței de apel, legat de împrejurarea că formularea unei contestații în procedura insolvenței și notarea de litigii în cartea funciară vizând bunurile imobile proprietatea societății debitoare nu sunt acțiuni ilicite, se impune a se reține că toate demersurile întreprinse de administratorul S.C. C. S.R.L., prin raportare chiar la contestația formulată (care nici nu a depus garanția conform înțelegerii avute cu administratorul judiciar și cel special), au fost în scopul împiedicării desfășurării licitației deja stabilite și reluarea acestei proceduri la o dată ulterioară, evident, cu stabilirea unui preț de pornire pentru imobilele scoase la licitație mult diminuat.

La momentul la care administratorul societății intimate a luat cunoștință de existența unei noi oferte, a depus și acesta garanția necesară pentru participarea la licitație, iar apoi a procedat la notarea contestației în cartea funciară aferentă.

Este fără dubiu împrejurarea că deși această contestație depusă de S.C. C. S.R.L. era împotriva măsurilor administratorului judiciar, scopul formulării ei și acțiunea de notare de mențiuni în cartea funciară având ca finalitate intimidarea celorlalți participanți/ofertanți la licitație, amenințați, de altfel, că în măsura în care ar câștiga licitația își vor pierde banii plătiți, motivat de împrejurarea că administratorul intimatei a introdus o acțiune judiciară, pe care a și notat-o în cartea funciară, iar societatea debitoare s-ar regăsi în imposibilitatea returnării banilor achitați. În aceeași manieră s-a procedat și cu oferta de cumpărare înaintată de dl. D., cumpărătorul terenului.

Prin urmare, nu se poate discuta de o rea-credință a ofertanților care intenționau să participe la licitație, în continuarea demersurilor lor și nici de neseriozitatea acestora, care au ajuns să nu mai consemneze garanții la dispoziția adminsitratorului judiciar, acțiunile administratorului intimatei împiedicându-i să uzeze de drepturile conferite de lege în desfășurarea unei vânzări la licitație în cadrul procedurii de insolvență.

Imposibilitatea de vânzare a terenului în bloc se datorează fără putință de tăgadă adminsitratorului S.C. C. S.R.L., care a întreprins toate demersurile care i-au stat la îndemână pentru a fi sigurul ofertant (licitant).

Pe de altă parte, și considerentele deciziei civile nr. 243/2018 a Curții de Apel Cluj menționează că acțiunea și atitudinea adoptată de societatea intimată referitor la etapa din procedură vizând valorificarea bunurilor debitoarei ridică serioase semne de întrebare legitime în chiar contextul bunei-credințe a acesteia, prin prisma prevederilor art. 12 și 14 C. proc. civ., și chiar asupra solvabilității societății.

De la bun început toate demersurile S.C. C. S.R.L. s-au realizat în scopul vădit de a aduce atingere intereselor recurentei, atât prin intenția de a reduce prețul vânzării la licitație, prin nedepunerea garanției în termen, cât și prin reluarea licitației la un preț mai mic.

În mod netemeinic instanța de apel nu a reținut caracterul abuziv al conduitei administratorului societății intimate, reau-credință și imixtiunea în derularea procedurii de vânzare prin licitație și în bloc a terenului, ci doar a unei singure părți de care era efectiv interesat.

Faptul că societatea recurentă și-a propus vânzarea întregului teren în primele cinci luni, iar acesta s-a vândut în luna a opta, nu înseamnă automat că existența și producerea unui prejudiciu nu pot fi invocate, cu atât mai mult cu cât pentru punerea în funcțiune a celor șase posturi de lucru și continuarea activității era nevoie de capital de lucru, care trebuia adus în societate tocmai prin această vânzare. De asemenea, se impunea reținerea faptului că recurenta a ajuns în insolvență din lipsa unui cash-flow și că repornirea activității era condiționată de vânzarea terenului.

Împrejurarea că nici până în prezent nu s-a reușit valorificarea în întregime a bunurilor imobile ale debiotarei conduce la concluzia că există un prejudiciu, că acesta a fost cauzat prin acțiunile exercitate cu rea-credină de către intimată, ajungându-se a fi organizate mai multe licitații, dar fără a se reuși valorificarea imobilelor - terenuri.

Referitor la argumentul instanței de apel legat de faptul că administratorul judiciar nu ar fi supus adunării creditorilor emiterea unui alt regulament de vânzare, recurenta a arătat că nici nu se putea pune în discuție o atare variantă câtă vreme nu putea fi considerat viabil tocmai datorită categoriei de folosință a terenului compus din două parcele și regimul juridic diferit al acestora (extravilan și intravilan), vânzarea din CF-uri diferite, alipite, în bloc etc.

Pe de altă parte, în loc să se propună adunării creditorilor emiterea unui nou regulament de vânzare s-a preferat acționarea în justiție a demersurilor exercitate cu rea-credință a administratorului S.C. C. S.R.L. care, în considerarea unui variante fiabile de cumpărare a aterenului, trebuia să depună garanția într-un termen rezonabil și nu să depună bani în cont înainte de pronunțarea unei hotărâri judecătorești în soluționarea contestației pe care a formulat-o.

Prin întâmpinare, intimata S.C. C. S.R.L., a invocat tardivitatea recursului, iar pe fond a solicitat respingerea lui ca nefondat.

La dosar a fost depusă "întâmpinare" și de către administratorul special al debitoarei S.C. A. S.R.L., care s-a declarat de acord cu calea de atac formulată de administratorul judiciar, cu motivele de recurs dezvoltate, precum și cu toate criticile de nelegalitate și netemeinicie aduse deciziei Curții de Apel Cluj, solicitând admiterea recursului, cu consecința modificării în tot a hotărârii atacate, în sensul respingerii apelului și menținerii sentinței civile a Tribunalului Maramureș.

Dosarul a fost înregistrat la data de 26 martie 2021 pe rolul secției a II-a Civilă a Înaltei Curți de Casație și Justiție, care a dispus întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului.

Prin încheierea din 14 octombrie 2021, constatând întrunite condițiile prevăzute de art. 493 alin. (3) din C. proc. civ., s-a dispus comunicarea raportului către părțile cauzei, pentru a se depune punctele de vedere asupra acestuia, astfel cum prevede alin. (4) al aceluiași text.

Prin încheierea din 3 februarie 2022 a fost respinsă excepția tardivității, invocată de intimata S.C. C. S.R.L., pentru argumentele reținute în cuprinsul acestei încheieri, fiind admis în principiu recursul declarant de reclamanta S.C. A. S.R.L., prin administrator judiciar Cabinet Individual de Insolvență B..

Analizând recursul în limitele controlului de legalitate, în conformitate cu dispozițiile art. 483 alin. (3) din C. proc. civ., Înalta Curte constată că acesta este nefondat, pentru considerentele ce succed.

În esență, societatea reclamantă critică decizia instanței de apel, pentru netemeinicie și nelegalitate, invocând motivul de casare prevăzut de pct. 8 al alin. (1) al art. 488 din C. proc. civ., potrivit căruia casarea unei hotărâri se poate cere când aceasta a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material, susținând că deși a fost dovedită în cauză existența tuturor condițiilor pentru angajarea răspunderii civile delictuale a intimatei-pârâte, în mod greșit prima instanță de control judiciar a admis apelul acesteia din urmă, a anulat hotărârea tribunalului, iar în rejudecare a respins cererea reclamantei.

Cu titlu prealabil, Înalta Curte amintește faptul că recursul urmărește să supună instanței competente examinarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile. Prin urmare, recursul este o cale extraordinară de atac cu un scop precis, stabilit expres de legiuitor, analiza instanței de recurs fiind limitată de situația de fapt stabilită de instanțele de fond (pe care nu o poate modifica, potrivit efectului cumulat al art. 483 alin. (3) și art. 488 din C. proc. civ.).

Față de aceste precizări, criticile recurentei care urmăresc fie stabilirea unei alte situații de fapt, fie tind la o reevaluare a probelor administrate în fața celor două instanțe devolutive, nu vor fi examinate în cadrul recursului pentru că vizează chestiuni a căror verificare excedează limitele recursului, așa cum sunt ele stabilite de primul alineat al art. 488 din C. proc. civ.

În mare măsură, recursul nu cuprinde o argumentație juridică a nelegalității invocate, prin indicarea dispozițiilor legale pretins încălcate ori greșit aplicate de instanță și prin precizarea eventualelor greșeli săvârșite de instanța de apel în legătură cu dispozițiile legale, Înalta Curte neputându-se substitui reclamantei, în sensul unei completări deductive a argumentației căii extraordinare de atac.

Recurenta își expune criticile aduse deciziei din apel prin multiple referiri la situația de fapt reținută de instanțele devolutive și la reaprecierea probelor din dosar. Se tinde, astfel, la cenzurarea aprecierii date de instanță mijloacelor de probă și la o devoluare a fondului, incompatibile cu calea extraordinară a recursului. În cadrul său se verifică legalitatea hotărârii atacate, respectiv corecta aplicare a legii la situația de fapt stabilită de instanțele de fond, neputându-se realiza o verificare a temeiniciei și a elementelor de fapt ale cauzei. Totodată, prin reluarea criticilor deja cenzurate de instanța de apel, recurenta tinde să obțină o nouă verificare a susținerilor sale, cu toate că legea recunoaște doar dublul grad de jurisdicție și căile extraordinare de atac, iar nu și al treilea grad devolutiv.

Analizând motivul de casare invocat de parte, numai în limitele art. 488 alin. (1) pct. 8 din cod, instanța de recurs îl va înlătura, decizia instanței de apel fiind conformă cu regulile de drept aplicabile.

Astfel, în urma probatoriului administrat, instanța de apel a reținut că, pe de o parte, reclamanta nu a făcut dovada săvârșirii de către pârâtă a vreunei fapte ilicite, prin faptă ilicită înțelegându-se una contrară normelor legale sau normelor de conduită impuse de obiceiul locului, după cum rezultă din cuprinsul primului alineat al art. 1349 din C. civ.:

"Orice persoană are îndatorirea să respecte regulile de conduită pe care legea sau obiceiul locului le impune și să nu aducă atingere, prin acțiunile ori inacțiunile sale, drepturilor sau intereselor legitime ale altor persoane".

Ceea ce impută in concreto reclamanta societății pârâte ca fiind o faptă ilicită este formularea unei contestații în materie de insolvență (care a făcut obiectul dosarului nr. x/2015) privind o măsură a administratorului judiciar, precum și notarea acestui litigiu în registrele de publicitate imobiliară de către O.C.P.I. Maramureș.

Instanța de apel a reținut în mod corect că formularea unei contestații în procedura insolvenței în temeiul art. 59 alin. (5) din Legea nr. 85/2014, modificată, respectiv notarea unei acțiuni judiciare în cartea funciară a imobilului aparținând debitoarei, nu pot constitui fapte ilicite, de vreme ce sunt prevăzute de lege.

Sub acest aspect, debitorul persoană fizică, administratorul special al debitorului persoană juridică, oricare dintre creditori, precum și orice altă persoană interesată pot face contestație împotriva măsurilor luate de administratorul judiciar (art. 59 alin. (5) din Legea nr. 85/2014, modificată), iar potrivit art. 24 din Legea nr. 7/1996, republicată, cu modificările ulterioare, înscrierile în cartea funciară sunt: intabularea, înscrierea provizorie și notarea, cazurile, condițiile și regimul juridic al acestor înscrieri fiind stabilite de C. civ., iar procedura de înscriere în cartea funciară, de Legea cadastrului și a publicității imobiliare și de regulamentul aprobat prin ordin cu caracter normativ al directorului general al Agenției Naționale.

De asemenea, art. 902 alin. (2) din C. civ. statuează că, în afara altor cazuri prevăzute de lege, sunt supuse notării în cartea funciară, printre altele, acțiunile pentru apărarea drepturilor reale înscrise în cartea funciară, acțiunea în partaj, acțiunile în desființarea actului juridic pentru nulitate, rezoluțiune ori alte cauze de ineficacitate, acțiunea revocatorie, precum și orice alte acțiuni privitoare la alte drepturi, fapte, alte raporturi juridice în legătură cu imobilele înscrise.

Din criticile aduse hotărârii recurate nu rezultă care norme de drept material ar fi fost nesocotite de către instanța de apel sau că faptele imputate administratorului societății intimate ar putea fi calificate ca fiind contrare legii, neputându-se pune semnul egalității între o faptă ilicită și un demers judiciar neîntemeiat, pentru formularea unei cereri lipsite de temei sancțiunea fiind alta, respectiv obligarea părții reclamante la plata cheltuielor de judecată avansate de partea adversă.

Tot astfel, evitarea reducerii prețului imobilului debitorului un anumit număr de licitații și a reluării licitației la un preț mai mic se puteau realiza prin aprobarea de către creditori a unui regulament de vânzare adecvat, în condițiile art. 154 alin. (2) din Legea nr. 85/2014, modificată, iar nedepunerea garanției de participare împiedică participarea respectivului ofertant la licitație.

Pe de altă parte, prima instanță de control judiciar a constatat și că prejudiciul reclamat de administratorul judiciar nu este unul cert, neexistând nicio probă care să conducă la concluzia că acesta este un prejudiciu produs prin fapta pretins ilicită și că el se ridică la cuantumul invocat.

Nu în ultimul rând, instanța de apel a constatat și lipsa condiției referitoare la existența legăturii de cauzalitate, care nu a fost suficient de clar conturată prin probele administrate în cauză.

Or, așa cum s-a evocat deja, instanța de recurs nu poate reaprecia probele încuviințate de judecătorii fondului, acest aspect fiind interzis de prevederile art. 483 din C. proc. civ., în caz contrar ajungându-se la o devoluare a fondului. În realitate, prin asemenea critici invocate în susținerea recursului se tinde fie la o nouă evaluare a situației de fapt, fie la interpretarea probatoriului, care să conducă la admiterea pretențiilor, chestiuni asupra cărora instanța de apel deja s-a pronunțat și care nu mai pot fi analizate în etapa procesuală a recursului, în considerarea specificului acestei căi extraordinare de atac, care vizează exclusiv motive de nelegalitate și nu de temeinicie ale hotărârii atacate.

Deși recurenta face referire la considerentele deciziei civile nr. 243 din 26 aprilie 2018 pronunțate de Curtea de Apel Cluj în dosarul nr. x/2015, în speță nu a fost invocată și nici nu s-a pus problema existenței unei autorități de lucru judecat sub aspect pozitiv, pentru ca instanțele de judecată să fie nevoite să se pronunțe asupra acestui aspect. Oricum, efectul pozitiv al lucrului judecat se impune într-un al doilea proces care nu prezintă triplă identitate cu primul, dar care are legătură cu aspectul litigios dezlegat anterior, fără posibilitatea de a mai fi contrazis.

Puterea de lucru judecat, în forma prezumției, vine să asigure, din nevoia de ordine și stabilitate juridică, evitarea contrazicerilor între considerentele hotărârilor judecătorești. Prezumția nu oprește judecata celui de-al doilea proces, ci doar ușurează sarcina probațiunii, aducând în fața instanței constatări ale unor raporturi juridice făcute cu ocazia judecății anterioare și care nu pot fi ignorate.

Prin decizia civilă mai sus menționată, Curtea de Apel Cluj nu a stabilit existența unei vinovății în sarcina societății intimate în ceea ce privește imposibilitatea de vânzare a terenului în bloc, ci doar faptul că vânzarea bunurilor debitoarei insolvente nu se putea realiza decât în conformitate cu un regulament de vânzare aprobat de adunarea creditorilor și că depunerea garanției într-un termen care nu a fost considerat rezonabil raportat la oferta anterioară poate ridica anumite semne de întrebare cu privire la buna-credință a acestei părți, dar și asupra solvabilității sale, prima condiție care interesa creditorii din procedura concursuală.

Așadar, recurenta-reclamantă ar fi trebuit să dovedească în prezentul demers judiciar reaua-credință a intimatei-pârâte în ceea ce privește cumpărarea terenului în bloc, lucru pe care însă nu l-a făcut, astfel că decizia atacată este legală sub acest aspect.

În fine, prima instanță de control judiciar a analizat și eventuala incidență a prevederilor art. 1353 din C. civ., care îl obligă la repararea prejudiciului și pe cel care își exercită drepturile, dar numai în situația în care respectivul drept este exercitat abuziv, reținând că nici de această dată reclamanta nu a făcut dovada existenței unei conduite abuzive din partea pârâtei prin faptul aceasta din urmă a formulat o contestației la măsura administratorului judiciar, după care a notat litigiul în registrele de publicitate imobiliară, decizia recurată fiind la adăpost de critici și în această privință.

Văzând că nu au fost solicitate cheltuieli de judecată,

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta S.C. A. S.R.L. prin administrator judiciar Cabinet Individual de Insolvență B. împotriva deciziei civile nr. 36/2021 din 22 ianuarie 2021 pronunțate de Curtea de Apel Cluj, secția a II-a civilă.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 14 aprilie 2022.