ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2020/2022

Ședința publică din data de 13 octombrie 2022

Asupra recursului de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Satu Mare la 15 septembrie 2020 sub dosar nr. x/2020, reclamanta A. S.R.L. - prin administrator judiciar B., în contradictoriu cu pârâta C. a solicitat instanței obligarea acesteia la plata: sumei de 255.590,37 RON, reprezentând facturi neachitate și a sumei de 49.687,25 RON reprezentând dobânda legală penalizatoare, precum și la plata dobânzii legale până la plata plății efective, cu cheltuieli de judecată.

Tribunalul Satu Mare, prin sentința nr. 123/2021 din 27 septembrie 2021, a respins ca neîntemeiată acțiunea formulată de reclamanta A. S.R.L. - prin administrator judiciar B., în contradictoriu cu pârâta C..

Împotriva acestei hotărâri, reclamanta A. S.R.L. a declarat apel, criticând soluția pentru netemeinicie și nelegalitate.

Prin decizia nr. 66/2022 - A din 10 martie 2022 pronunțată de Curtea de Apel Oradea, secția a II-a civilă a fost admis apelul declarat de reclamanta A. S.R.L. - prin administrator judiciar B. împotriva sentinței nr. 123 din 27 septembrie 2021, pronunțată de Tribunalul Satu Mare, pe care a schimbat-o în totalitate, în sensul că:

Admite acțiunea formulată de reclamanta A. S.R.L., prin administrator judiciar B., în contradictoriu cu pârâta C..

Obligă pârâta C. să plătească reclamantei A. S.R.L., în insolvență, suma de 255.590 RON; reprezentând debit neachitat în baza facturilor seria x nr. x/06.07.2018, seria x nr. x/15.11.2018 și seria x nr. x/25.03.2019, precum și dobânda legală penalizatoare pentru raporturi între profesioniști, calculată de la scadența fiecărei facturi și până la data plății efective.

Împotriva acestei hotărâri, pârâta C. a declarat recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., prin care solicită admiterea recursului, casarea hotărârii atacate în sensul respingerii apelului reclamantei și menținerea hotărârii instanței de fond.

În argumentarea memoriului de recurs, recurenta susține că instanța de apel reține în cuprinsul hotărârii recunoașterea parțială prin interogatoriu a sumei de 148.137,35 RON de către recurenta S.C. C. S.R.L. - D și nu a sumei de 255.590,37 RON, context în care trebuie reținut că recurenta a recunoscut datoria ca fiind suma de 148.137,35 RON, iar diferența până la 255.590,37 RON reprezentând TVA-ul ce trebuie achitat, astfel că în cauză este o neconcordanță cu privire la suma reținută de instanță după aplicarea TVA-ului.

Tot în acest context, se arată că instanța de apel fără să țină cont de raționamentul primei instanțe, potrivit căruia, prin întâmpinare și interogatoriu se face referire de către recurenta S.C. C. S.R.L. - D la suma de 148.137,35 RON, acest aspect nu echivalează cu o recunoaștere a pretențiilor.

În continuare, recurenta prezintă derularea relațiilor parteneriale privind contractul de subantrepriză nr. x din 1 iunie 2017 încheiat între S.C. C. S.R.L. - D, în calitate de antreprenor și S.C. A. S.R.L., în calitate de subantreprenor, din analiza căruia, valoarea lucrărilor de captare,aducțiune și dotări care fac obiectul prezentului contract este de 560.280 RON, conform anexei, iar S.C. A. S.R.L., depune ca probă înscrisul intitulat "situație facturi la clientul S.C. C. S.R.L. - D" prin care menționeză la rubrica "total" suma de încasat 667.733,02 RON, în condițiile în care contractul a fost încheiat pentru lucrări de execuție în sumă de 560.280 RON.

Mai arată recurenta, că deși S.C. A. S.R.L. a emis facturile menționate în cererea de recurs, fără a preciza ce reprezintă aceste obligații de plată, în cererea de chemare în judecată, aceasta solicită obligarea pârâtei la plata sumei de 255.590,37 RON, în condițiile în care la un simplu calcul matematic rezulta că aceasta ar mai fi avut de plată suma de 148.137,35 RON către reclamant.

Se susține că, instanța de fond a reținut că exigibilitatea prețului era condiționată de efectuarea recepției de către antreprenor, conform art. 1864 alin. (1) C. civ., însă din înscrisurile existente în cauză se constată că nu au fost administrate probe din care să rezulte efectuarea recepției, potrivit cu dispozițiile evocate, iar instanța de apel nu a făcut referire în cuprinsul deciziei atacate la probele concludente și utile în aflarea adevărului și soluționarea cauzei.

În cauză, intimata-reclamantă A. S.R.L. prin administrator judiciar B. nu a formulat întâmpinare.

La termenul din 13 octombrie 2022, în temeiul dispozițiilor art. 248 alin. (1) C. proc. civ., potrivit cărora, instanța se va pronunța cu prioritate asupra excepțiilor de fond sau de procedură, care fac de prisos în tot sau în parte cercetarea fondului pricinii, Înalta Curte a luat în examinare excepția nulității recursului și, analizând actele dosarului din perspectiva normelor legale incidente, urmează să anuleze calea extraordinară de atac, în considerarea următoarelor:

Potrivit dispozițiilor imperative ale art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ. cererea de recurs va cuprinde motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor sau, după caz, mențiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat.

In conformitate cu prevederile art. 489 alin. (2) C. proc. civ.. sancțiunea nulității intervine în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488 din același cod.

Astfel, din dispozițiile imperative ale art. 489 alin. (2) C. proc. civ., se reține că instanțele au obligația de a verifica dacă motivele invocate de recurentă se încadrează în cazurile de casare prevăzute de art. 488, iar dacă această cerința nu este îndeplinită, operează sancțiunea nulității recursului.

Așadar, pentru a se putea constata că recursul este motivat, autorul căii de atac trebuie să arate în ce constă nelegalitatea hotărârii pe care a atacat-o, iar dezvoltarea motivelor de nelegalitate presupune încadrarea lor într-unul dintre motivele limitativ prevăzute de art. 488 C. proc. civ.

Prin urmare, controlul judiciar nu se poate realiza decât dacă recurenta aduce critici de nelegalitate punctuale hotărârii atacate și arată în ce constau greșelile de judecată săvârșite de instanță, cu referire la motivele de nelegalitate expres prevăzute de art. 488 menționat mai sus.

Din analiza memoriului de recurs, se constată că motivele invocate prin memoriul de recurs - art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. - nu pot fi analizate din perspectiva dispozițiilor art. 488 C. proc. civ., conform cărora, casarea unor hotărâri se poate cere numai pentru motive de nelegalitate, întrucât criticile vizează de fapt aspecte de netemeinicie privind situația de fapt și probatoriul administrat în cauză.

Potrivit dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., casarea unei hotărâri poate fi cerută atunci când hotărârea atacată nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura pricinii.

Acest motiv de nelegalitate vizează, prin conținutul său, nerespectarea prevederilor art. 425 alin. (1) pct. b) C. proc. civ., potrivit cărora în considerentele hotărârii judecătorul trebuie să arate obiectul cererii și susținerile pe scurt ale părților, expunerea situației de fapt reținută de instanță pe baza probelor administrate, motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază soluția, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților.

Din modul de expunere al criticilor se deduce că ipoteza avută în vedere de recurentă în argumentarea motivului de casare evocat vizează nemotivarea deciziei din apel, recurenta apreciind că nu au fost suficient analizate probele administrate în cauză pentru pronunțarea unei soluții temeinice și legale.

Aceste susțineri nu pot fi primite, în raport cu argumentele prezentate de instanța de apel, care a constatat că în mod neîntemeiat a fost respins demersul juridic al reclamantei, aceasta fiind îndreptățită la pretențiile solicitate față de pârâtă, în contextul administrării probelor cu înscrisuri și interogatoriu, utile soluționării cauzei.

Potrivit art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., hotărârea trebuie să cuprindă, între altele, motivele de fapt și de drept ce au format convingerea instanței și cele pentru care au fost înlăturate susținerile părților.

Așadar, obligația instanței de a-și argumenta soluția adoptată, consacrată legislativ, are în vedere stabilirea în considerente a situației de fapt expusă în detaliu, încadrarea în drept, examinarea argumentelor părților și punctul de vedere al instanței față de fiecare critică relevantă și, nu în ultimul rând, raționamentul logico-juridic care a fundamentat soluția adoptată. Aceste cerințe legale sunt impuse de însăși esența înfăptuirii justiției, iar forța de convingere a unei hotărâri judecătorești rezidă în raționamentul indicat clar explicitat și întemeiat pe considerente de drept.

În acest context, se reține că toate argumentele recurentei reprezintă o relatare a situației de fapt și a greșitei interpretări a acestei situații de către instanța de apel, pe baza probatoriilor administrate în cauză, astfel că, din analiza recursului declarat, se constată că se critică soluția instanței de apel doar în ce privește temeinicia acesteia raportat la administrarea probatoriului administrat în cauză, solicitând, în esență, reaprecierea probelor de către instanța de recurs.

Dispozițiile art. 483 alin. (3) C. proc. civ. stabilesc că în recurs nu pot fi invocate decât motive de nelegalitate a hotărârii atacate, astfel că criticile recurentei referitoare la interpretarea probatoriilor administrate nu pot face obiectul analizei în această fază procesuală, întrucât vizează temeinicia soluției pronunțate și nu nelegalitatea acesteia.

Astfel, simpla nemulțumire a părții cu privire la modul în care instanța a răspuns referitor la anumite aspecte de fapt în ciclul procesual precedent nu reprezintă un veritabil motiv de nelegalitate care să poată fi încadrat în prevederile art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

Așadar, motivarea cererii de recurs se rezumă exclusiv la prezentarea acelorași susțineri din fața instanței de apel cu privire la interpretarea probatoriului administrat în cauză, respectiv înscrisuri și interogatoriu.

Astfel, în calea extraordinară de atac a recursului, trebuie subliniat că nu are loc o rejudecare a fondului cauzei, ceea ce constituie obiect al judecății fiind exclusiv legalitatea hotărârii pronunțate în apel.

În alți termeni, față de considerentele precedente se poate reține că accesul la justiție presupune respectarea cerințelor formale în legătură cu promovarea unei căi extraordinare de atac.

In consecință, se constată că recurenta nu indică în ce constă nelegalitatea hotărârii atacate din perspectiva dispozițiilor art. 488 C. proc. civ. și ce dispoziții legale nu au fost respectate de către instanța de apel în raport cu soluția pronunțată.

În considerarea celor ce preced, Înalta Curte, în temeiul art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., va anula recursul declarat de recurenta-pârâtă C. S.R.L. D împotriva deciziei nr. 66/2022 - A din 10 martie 2022 pronunțată de Curtea de Apel Oradea, secția a II-a civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de recurenta-pârâtă C. S.R.L. D împotriva deciziei nr. 66/2022 - A din 10 martie 2022 pronunțată de Curtea de Apel Oradea, secția a II-a civilă, în contradictoriu cu intimata-reclamantă A. S.R.L. prin administrator judiciar B..

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 13 octombrie 2022.