ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1945/2025

Ședința publică din data de 11 decembrie 2025

Asupra recursului de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Arad, secția a II-a civilă la 6 iulie 2017, sub nr. x/2017, reclamanta A. S.R.L., societate în insolvență, a chemat în judecată pârâtul B., solicitând instanței ca, prin hotărârea pe care o va pronunța, să oblige pârâtul la plata către reclamantă a sumei de 2.996.442 euro, în echivalent în RON la data plății, cu titlu de despăgubiri aferente prejudiciului produs prin procedura de executare silită demarată nelegal de acesta, cu cheltuieli de judecată.

Prin sentința civilă nr. 205 din 1 aprilie 2024, Tribunalul Arad, secția a II-a civilă a respins acțiunea și a obligat reclamanta să plătească pârâtului suma de 29.688,08 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată, precum și fiecărui expert agricol C. și D. - a câte 10.800 RON, cu titlu de onorariu de expert.

Împotriva acestei hotărâri, reclamanta a declarat apel, care, prin decizia civilă nr. 85/A din 21 februarie 2025, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția de insolvență, societăți, concurență neloială și litigii decurgând din exploatarea unei întreprinderi, a fost respins, apelanta-reclamantă fiind obligată la plata către intimatul-pârât a sumei de 12.264,75 RON, reprezentând cheltuieli de judecată.

Împotriva deciziei instanței de apel, reclamanta A. S.R.L. a declarat recurs, solicitând casarea acesteia și, în principal, rejudecarea cauzei, iar, în subsidiar, trimiterea cauzei pentru o nouă judecată instanței de apel, cu cheltuieli de judecată.

Recurenta a arătat că hotărârea atacată a fost dată cu încălcarea prevederilor art. 1.349 și urm. C. civ., motiv de recurs integrat ipotezei de la art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

În susținere, cu referire la elementele circumstanțiale ale cauzei, a afirmat că în speță erau îndeplinite condițiile legale pentru angajarea răspunderii civile delictuale a intimatului.

De asemenea, a precizat că soluția instanței ar fi trebuit să fie pronunțată în considerarea raportului de expertiză întocmit de expertul său parte, întrucât este unica lucrare care a avut în vedere producțiile agricole obținute de societăți agricole ce folosesc tehnologii și produse pentru agricultură asemănătoare cu cele utilizate de recurentă în activitatea sa.

Totodată, a subliniat că acest raport de expertiză se impunea a fi analizat și comparat cu celelalte lucrări efectuate în cauză, și nu înlăturat pentru motivul că reprezintă o opinie izolată, în contradicție cu opiniile celorlalți experți judiciari.

A mai susținut că prima instanță nu a analizat nici concluziile expertului care a efectuat expertiza extrajudiciară, care, în opinia sa, avea valoarea probatorie a unui înscris autentic și putea fi valorificat prin coroborare cu raportul de expertiză întocmit de expertul său parte.

În continuare, a arătat că în mod greșit instanța de apel a reținut că autoarea căii de atac nu a probat prejudiciul pretins, în măsura în care acesta a fost confirmat și de expertul judiciar desemnat de instanță, precum și de cel numit de intimat.

Mai mult, a considerat că lucrările acestor experți nu puteau sta la baza concluziilor instanței de apel, întrucât despăgubirile trebuiau cuantificate prin raportare la producțiile obținute de societăți care își desfășoară activitatea în condiții similare cu cele ale recurentei.

Intimatul-pârât B. a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepția nulității recursului prin prisma art. 489 alin. (2) C. proc. civ., în susținerea căreia a arătat, în esență, că motivele de recurs invocate reprezintă a reiterare a celor din apel, prin criticile formulate, recurenta exprimându-și, în realitate, nemulțumirea față de hotărârile instanțelor anterioare; în subsidiar, a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

În temeiul art. 493 C. proc. civ., Înalta Curte a dispus întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului prin care s-a reținut inadmisibilitatea recursului; acesta a fost depus la dosar și, în urma analizării lui de către completul de filtru, a fost comunicat părților, care au fost înștiințate asupra faptului că în termen de 10 zile de la comunicare pot depune puncte de vedere la raport.

La 17 octombrie 2025 recurenta-reclamantă a formulat punct de vedere la raport prin care a susținut admisibilitatea recursului.

La termenul din 11 decembrie 2025, Înalta Curte constituită în complet de filtru, fără citarea partilor, în temeiul dispozițiilor art. 248 alin. (1) C. proc. civ.., potrivit cărora, instanța se va pronunța cu prioritate asupra excepțiilor de fond sau de procedură, care fac de prisos în tot sau în parte cercetarea fondului pricinii, a luat în examinare excepția nulității recursului pârâtei și, analizând actele dosarului din perspectiva normelor legale incidente, urmează să anuleze calea extraordinară de atac, în considerarea următoarelor:

Recursul are ca obiect decizia civilă nr. 85/A din 21 februarie 2025, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția de insolvență, societăți, concurență neloială și litigii decurgând din exploatarea unei întreprinderi, în apel, într-o cerere evaluabilă în bani.

Înalta Curte constată că memoriul de recurs nu cuprinde critici care să poată face obiectul verificărilor în calea de atac de vreme ce, în justificarea măsurii de casare, recurenta redă într-o manieră identică, motivele sale invocate în apel care au primit o dezlegare din partea instanței de apel.

Distinct de această împrejurare, alegațiile recurentei sunt atașate fondului cauzei, cu preponderență elementelor de fapt și celor probatorii, prin intermediul lor autoarea căii de atac exprimându-și, în realitate, nemulțumirea față de situația de fapt stabilită de instanța de prim control judiciar și de modalitatea de valorificare a probatoriului administrat în cauză.

Or, în acord cu dispozițiile art. 483 alin. (3) C. proc. civ., coroborat cu art. 488 alin. (1) C. proc. civ., și art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., motivele de recurs nu pot viza decât aspecte de nelegalitate a hotărârii atacate de parte, și nu de netemeinicie.

Potrivit art. 483 alin. (3) C. proc. civ., recursul este o cale extraordinară de atac ce urmărește exclusiv verificarea legalității hotărârii atacate, iar nu reaprecierea situației de fapt sau a probatoriului administrat în cauză. administrat în cauză.

În acest sens, instanța de recurs nu poate proceda la reevaluarea concluziilor expertizelor; compararea probelor administrate sau la stabilirea unei alte situații de fapt decât cea reținută de instanța de apel.

Deși recurenta invocă, încălcarea dispozițiilor art. 1.349 și urm. C. civ., susținând că sunt întrunite condițiile răspunderii civile delictuale, argumentele dezvoltate în susținerea recursului demonstrează că aceasta urmărește, în realitate reconsiderarea concluziilor instanței de apel privind neprobarea prejudiciului, reevaluarea raportului de expertiză judiciară, valorizarea preferențială a raportului de expertiză întocmit de expertul său parte, precum și reaprecierea valorii probatorii a unei expertize extrajudiciare.

Concluzia instanței, în sensul că prejudiciul nu a fost dovedit în modalitatea cerută de lege, se întemeiază pe evaluarea coroborată a probelor administrate, în special a expertizelor judiciare efectuate în cauză, aspect ce nu poate fi examinat.

Recurenta nu indică în ce mod prevederile art. 1.349 și urm. C. civ. ar fi fost interpretate sau aplicate greșit, în ce constă eroarea de drept imputată instanței de apel, care este raționamentul juridic greșit al instanței, distinct de analiza probatoriului.

Invocarea generică a dispozițiilor privind răspunderea civilă delictuală, fără evidențierea unei erori de aplicare a normei legale, nu echivalează cu formularea unui motiv de recurs întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

În aceste condiții, instanța constată că motivele de recurs invocate nu se încadrează în cazurile de casare expres și limitativ prevăzute de art. 488 C. proc. civ., fiind incidente dispozițiile art. 489 alin. (2) C. proc. civ.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte va admite excepția nulității recursului și va anula recursul declarat de recurenta-reclamantă A. S.R.L., prin administrator judiciar E..

Totodată, în lipsa dovezilor privind existența și întinderea cheltuielilor de judecată pretinse de către intimată în această etapă procesuală, Înalta Curte, în acord cu dispozițiile art. 452 C. proc. civ., va respinge cererea acestei părți de acordare a cheltuielilor de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de recurenta-reclamantă A. S.R.L., prin administrator judiciar E.., împotriva deciziei civile nr. 85/A din 21 februarie 2025, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția de Insolvență, Societăți, Concurență neloială și Litigii decurgând din exploatarea unei întreprinderi, în contradictoriu cu intimatul-pârât B..

Respinge cererea intimatei-pârâte de acordare a cheltuielilor de judecată.

Fără nicio cale de atac.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 11 decembrie 2025.