ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2127/2021

Ședința publică din data de 01 aprilie 2021

Asupra conflictului negativ de competență de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 26.03.2020 sub număr de dosar x/2020 pe rolul Tribunalului București – secția a III-a civilă, reclamanta A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Agenția Națională pentru Restituirea Proprietăților, obligarea pârâtei să îi elibereze de îndată titlurile de plată ce i se cuvin ca urmare a Deciziilor de compensare cu numerele 17560/26.10.2017 și respectiv 18810/02.02.2018, în temeiul prevederilor Legii nr. 165/2013, modificată și completată prin Legea nr. 368/2013, Legea nr. 65/2015, Legea nr. 168/2015, O.U.G. nr. 66/2015 și Legea nr. 103/2016.

2.1. Prin sentința civilă nr. 1883/2020 pronunțată la data de 27 noiembrie 2020, Tribunalul București, secția a III-a civilă a dispus declinarea competenței de soluționare a cauzei privind pe reclamanta A. în contradictoriu cu pârâta Agenția Națională pentru Restituirea Proprietăților la Curtea de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal.

Pentru a pronunța această soluție, Tribunalul București - ]Secția a III-a civilă a reținut că obiectul cererii privește refuzul unei autorități publice centrale de a emite un act administrativ, așadar competența materială aparține secției de contencios administrativ din cadrul Curții de Apel București.

2.2. Prin sentința civilă nr. 132 pronunțată în data de 09 februarie 2021, Curtea de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, a admis excepția de necompetență materială, a declinat competența de soluționare a acțiunii formulate de reclamanta A., în favoarea Tribunalului București, secția a III-a civilă, a constatat ivit cobnflictul de competență și a înaintat dosarul la Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal pentru soluționarea acestuia.

În motivarea soluției, a reținut că, în cauză potrivit art. 35 alin. (1)

1

din Legea Nr. 165/2013 din 16 mai 2013, litigiile privind modalitatea de aplicare a prevederilor prezentei legi sunt de competența secțiilor civile ale tribunalelor, indiferent de calitatea titularului acțiunii și că, rațiunea avută în vedere de legiuitor a fost de a stabili competența secției civile a tribunalului în privința tuturor litigiilor izvorâte din aplicarea Legii nr. 165/2013, emiterea titlului de plată înscriindu-se între obligațiile prevăzute în sarcina Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților, entitate învestită de lege cu atribuții în procesul de restituire a imobilelor și de stabilire a măsurilor reparatorii, potrivit art. 3 pct. 4 lit. f) din actul normativ menționat.

II. Considerentele Înaltei Curți asupra conflictului negativ de competență

Înalta Curte, constatând îndeplinite condițiile prevăzute de art. 133 alin. (2), art. 134, art. 135 alin. (1) C. proc. civ., urmează a pronunța regulatorul de competență în raport cu obiectul cauzei, precum și cu dispozițiile legale incidente cauzei.

Prin cererea dedusă judecății, reclamanta A. a solicitat obligarea pârâtei Agenția Națională pentru Restituirea Proprietăților să îi elibereze de îndată titlurile de plată ce i se cuvin ca urmare a Deciziilor de compensare cu numerele 17560/26.10.2017 și respectiv 18810/02.02.2018, în temeiul prevederilor Legii nr. 165/2013, modificată și completată prin Legea nr. 368/2013, Legea nr. 65/2015, Legea nr. 168/2015, O.U.G. nr. 66/2015 și Legea nr. 103/2016.

Înalta Curte constată că, în cauză ne aflăm în fața unui conflict negativ de competență tipic, întrucât dispozițiile art. 133 pct. 2 din C. proc. civ., republicat, dispun că există conflict de competență când două sau mai multe instanțe și-au declinat reciproc competența de a judeca același proces.

Problema de drept care a generat conflictul negativ de competență privește norma de drept aplicabilă situației dedusă judecății, din perspectiva competenței materiale de soluționare a cauzei.

Prezentul litigiu a fost promovat de reclamantă la data de 18 mai 2020, după intrarea în vigoare a Legii 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, publicată în Monitorul Oficial nr. 278/17.05.2013.

Această lege reglementează o nouă procedură administrativă de stabilire și acordare a măsurilor reparatorii în cazul imposibilității de restituire în natură a imobilelor preluate abuziv, concomitent cu abrogarea prevederilor din Titlul VII al Legii nr. 247/2005 ce reglementau vechea procedură.

Față de obiectul cererii de chemare în judecată și de data înregistrării acesteia pe rolul instanței, Înalta Curte reține că în cauză sunt aplicabile dispozițiile art. 35 alin. (1

1

) din Legea nr. 165/2013, potrivit cărora: "Litigiile privind modalitatea de aplicare a prevederilor prezentei legi sunt de competența secțiilor civile ale tribunalelor, indiferent de calitatea titularului acțiunii."

Așadar, în prezent, prin voința expresă a legiuitorului, toate litigiile izvorâte din aplicarea prevederilor Legii nr. 165/2013 sunt atribuite în competența de soluționare a secțiilor civile ale tribunalelor.

Având în vedere considerentele expuse, în temeiul art. 135 alin. (4) din C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București, secția a IIII-a civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența soluționării cauzei privind pe reclamanta A., în contradictoriu cu pârâta Agenția Națională pentru Restituirea Proprietăților, în favoarea Tribunalului București – secția a III-a civilă.

Definitivă.

Soluția va fi pusă la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.

Pronunțată astăzi, 01 aprilie 2021.