ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1614/2023

Ședința publică din data de 12 octombrie 2023

Deliberând asupra conflictului negativ de competență, constată următoarele

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal la data de 22 aprilie 2021, sub nr. x/2021, reclamantul A. a solicitat obligarea pârâtei B. la comunicarea unor date cu caracter personal și la plata de daune morale în cuantum de 250.000 RON.

Prin decizia nr. 5865/07.12.2022, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal a admis excepția necompetenței materiale, invocată prin întâmpinare, și a declinat competența de soluționare a cererii în favoarea Curții de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal, reținând că litigiul este unul de contencios administrativ, obiectul cererii fiind reprezentat de refuzul nejustificat al unei autorități publice centrale de soluționare a cererii și că, în raport cu dispozițiile art. 10 alin. (3) teza I din Legea nr. 554/2004, competența materială revine curții de apel în a cărei circumscripție teritorială își are domiciliul reclamantul, respectiv Curtea de Apel Timișoara.

Prin sentința civilă nr. 215/25.04.2023, Curtea de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal a admis excepția necompetenței materiale și teritoriale, invocată din oficiu, și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București-Secție civilă, reținând că reclamantul a depus o precizare referitoare la obiectul cererii, în sensul că a formulat o acțiune în răspundere civilă delictuală, context în care, față de prevederile art. 95 pct. 1 din C. proc. civ. și ținând cont de faptul că valoarea pretenției se situează peste pragul de 200.000 RON și că pârâta are domiciliul în municipiul București, instanța competentă material și teritorial este Tribunalul București, secția civilă.

Prin sentința civilă nr. 790/15.06.2023, Tribunalul București, secția a III-a civilă a admis excepția necompetenței sale materiale și a declinat competența în favoarea Curții de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal, reținând în esență că, în raport cu prevederile art. 135 alin. (2) din C. proc. civ., statuările Înaltei Curți referitoare la competența Curții de Apel Timișoara să judece prezentul litigiu se impun acesteia, astfel că nu își mai poate analiza competența și nu poate stabili competența în favoarea unei alte instanțe.

Constatând ivit conflictul negativ de competență, Tribunalul București, secția a III-a civilă a înaintat dosarul la Înalta Curte de Casație și Justiție, în vederea pronunțării regulatorului de competență.

Soluționând conflictul negativ de competență, Înalta Curte va stabili că instanța competentă material și teritorial a soluționa cauza este Curtea de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal, pentru următoarele:

Conflictul negativ de competență din prezenta cauză s-a ivit ca urmare a repunerii în discuție a competenței sale materiale și teritoriale de către Curtea de Apel Timișoara, secția de contencios administrativ și fiscal, ulterior stabilirii acestei instanțe, prin decizia nr. 5865/07.12.2022 pronunțată de către Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, drept instanță competentă material și teritorial să soluționeze cauza, în urma calificării acțiunii ca fiind de una de contencios administrativ, obiectul cererii fiind reprezentat de refuzul nejustificat al unei autorități publice centrale (Agenția Națională de Integritate) de soluționare a cererii prin care s-a sesizat o situație ce ar fi putut constitui o încălcare a regimului incompatibilităților sau al conflictelor de interese.

Conform art. 135 alin. (2) teza a II-a din C. proc. civ., "hotărârea de declinare a competenței sau de stabilire a competenței pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție este obligatorie pentru instanța de trimitere".

În prezența acestei norme legale imperative, care nu instituie nicio excepție, rezultă că, ori de câte ori stabilirea instanței competente s-a făcut în urma unei hotărâri de declinare pronunțate de către Înalta Curte de Casație și Justiție, instanța de trimitere este obligată să țină seama de acesta, cu consecința că nu își mai poate declina competența materială și/sau teritorială, chiar dacă au intervenit ulterior alte elemente de fapt sau de drept care ar putea avea efecte directe asupra competenței.

Prin urmare, chiar dacă, la termenul de judecată din data de 25.04.2023, reclamantul a precizat obiectul cererii de chemare în judecată, în sensul că solicită obligarea pârâtei la plata de daune morale, în temeiul răspunderii civile delictuale, Curtea de Apel Timișoara, secția de contencios administrativ și fiscal nu mai avea posibilitatea legală de a invoca excepția necompetenței materiale și teritoriale, din moment ce fusese deja desemnată drept instanță competentă material și teritorial prin decizia nr. 5865/07.12.2022 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție.

Pentru aceste considerente, în temeiul art. 135 alin. (4) din C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 12 octombrie 2023.