ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1179/2023

Ședința publică din data de 2 martie 2023

Asupra conflictului negativ de competență;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 1 sub numărul x/2022, reclamantul a solicitat obligarea pârâtelor Autoritatea Naționala Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor - ANSVSA și Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Ilfov să plătească suma de 70.000 RON (respectiv: 10.000 RON/luna de la data intrării in vigoare a legii nr. 236/2019 si pana la data apariției O.U.G. nr. 117/2020, adica de la data de 16.12.2019 - pana la data de 24.07.2020), conform art. IV alin. (1) din Legea 236/2019, precum si dobanda legala calculata asupra sumelor datorate lunar, de la data scadentei acestora si pana la data plații efective, sume ce urmeaza a fi actualizate cu rata inflației calculate pentru fiecare perioada de la data scadentei acestora pana la data plății efectiv.

2.1. Prin sentința nr. 7481 din 10 august 2022, Judecătoria Sectorului 1, secția I civilă a admis excepția necompetenței materiale a Judecătoriei Sectorului 1 București, invocată din oficiu, și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel București, secția contencios administrativ și fiscal.

Motivând soluția astfel pronunțată, judecătoria a reținut, în esență, că, întrucât pârâta Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor are calitatea de organ de specialitate al administrației publice centrale, iar obiectul principal al cererii de chemare în judecată privește constatarea existenței unui refuz nejustificat de soluționare a unei cereri care i-a fost anterior adresată de către societatea reclamantă, litigiul de față cade sub incidența prevederilor art. 10 alin. (1) teza a II-a din aceeași lege, ceea ce atrage competența Curții de Apel București, secția contencios administrativ și fiscal.

2.2. Prin sentința civilă nr. 2213 din 24 noiembrie 2022, Curtea de Apel București a admis excepția necompetenței sale materiale, a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei și, constatând ivit conflictul negativ de competență, a înaintat dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție pentru soluționarea acestuia.

În motivarea hotărârii, Curtea de apel a reținut, în esență, că litigiul dintre părți este unul care privește executarea unui contract administrativ, astfel că pentru stabilirea competenței materiale sunt incidente prevederile art. 8 alin. (2) teza a II-a din Legea nr. 554/2004, iar nu cele ale art. 10 din același act normativ, consecința fiind aceea a stabilirii competenței materiale și teritoriale de soluționare a cauzei în favoarea instanțelor civile de drept comun.

În opinia instanței, având în vedere că reclamanta a solicitat obligarea pârâtelor la plata sumei de 70.000 RON, nefiind depășit plafonul de 200.000 RON, instituit de legiuitor la art. 94 pct. 1 lit. k) C. proc. civ., judecătoria este instanța competentă în soluționarea cauzei.

II. Soluția Înaltei Curți de Casație și Justiție

Analizând prezentul conflict negativ de competență, în raport de hotărârile pronunțate și de înscrisurile aflate la dosarul cauzei, Înalta Curte constată că instanța competentă să soluționeze cauza este Judecătoria sectorului 1 București, secția I, pentru următoarele considerente:

Înalta Curte observă că prin acțiunea ce face obiectul prezentei cauze, se solicită obligarea pârâților, potrivit dispozițiilor Legii nr. 236/2019 și O.U.G. nr. 117/2020, la plata sumei de câte 70.000 RON, aferentă activității prestată de reclamant.

Conform art. IV alin. (1) din Legea nr. 236/2019: "Beneficiarii contractelor de concesiune și/sau de prestări servicii încheiate anterior datei intrării în vigoare a prezentei legi pentru realizarea activităților prevăzute la alin. (2) al art. 15 din Ordonanța Guvernului nr. 42/2004 privind organizarea activității sanitar-veterinare și pentru siguranța alimentelor, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 215/2004, cu modificările și completările ulterioare, precum și cu modificările și completările aduse prin prezenta lege, primesc lunar, pentru fiecare contract, suma de 10.000 RON din bugetul Autorității Naționale Sanitar Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor, până la finalizarea acestora."

Potrivit art. 8 alin. (2) teza a II-a din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ:

"Litigiile care decurg din executarea contractelor administrative sunt în competența de soluționare a instanțelor civile de drept comun".

Din interpretarea acestei dispoziții legale, rezultă că legiuitorul a instituit o regulă de competență specială, derogatorie de la regulile instituite de art. 10 din același act normativ, astfel că, ori de câte ori este incidentă ipoteza prevăzută la art. 8 alin. (2) teza a II-a din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ, criteriile valoric și cel privind rangul autorității emitente pe care le consacră art. 10 din același act normativ nu își mai găsesc aplicabilitatea pentru stabilirea instanței competente.

Plecând de la această premisă, Înalta Curte constată că în speță este incidentă ipoteza prevăzută de la art. 8 alin. (2) teza a II-a din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ, având în vedere că raporturile contractuale dintre părți se circumscriu noțiunii de contract de concesiune de servicii publice.

Contractele de concesiune prin care se asigură prestarea unui serviciu public, în speță, serviciul de supraveghere, prevenire și control a bolilor la animale, a celor transmisibile de la animale la om, protecția animalelor și protecția mediului, de identificare și înregistrare a bovinelor, suinelor, ovinelor, caprinelor și ecvideelor, intră în categoria celor ce sunt definite de art. 2 alin. (1) lit. c) indice 1 din Legea nr. 554/2004 ca fiind contracte administrative.

În plus, chiar dacă temeiul juridic al pretinselor obligații de plată, care formează obiectul contractelor și actelor adiționale încheiate între părți, îl constituie o prevedere legală, acest fapt nu este de natură a determina concluzia că litigiul dintre părți nu ar fi unul privind executarea contractelor administrative, de vreme ce atât temeiul juridic invocat în susținerea acțiunii, cât și legea, în sine, au ca premisă conferirea unui drept în favoarea titularului contractului de concesiune.

Astfel, contractele administrative, în mod diferit față de cele civile, au o parte reglementară, stabilită prin dispoziții legale, non-negociabilă. Or, art. IV alin. (1) din Legea nr. 236/2019 și art. 15 alin. (7) din O.G. nr. 42/2004 nu fac decât să completeze această parte reglementară a contractului administrativ cu un drept nou creat în favoarea medicilor veterinari.

În raport de astfel de aspecte, competența în soluționarea cauzei pendinte aparține instanțelor civile.

În consecință, întrucât litigiul dedus judecății decurge din executarea unui contract de concesiune, valoarea pretențiilor solicitate este de 70.000 RON, iar art. 8 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 stabilește competența de soluționare a unor astfel de litigii în favoarea instanței civile de drept comun, în raport de dispozițiile art. 94 pct. l lit. k) C. proc. civ., Înalta Curte constată că revine judecătoriei competența materială de soluționare a cauzei.

În consecință, pentru considerentele expuse și în conformitate cu dispozițiile art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei, în primă instanță, în favoarea Judecătoriei sectorului 1 București, secția I.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a cauzei privind pe reclamantul Cabinet Medical Veterinar "A." în contradictoriu cu pârâtele Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor - ANSVSA și Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Ilfov - DSVSA în favoarea Judecătoriei sectorului 1 București, secția I.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 2 martie 2023, prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.