ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5351/2023

Obiectul cererii de chemare în judecată Prin cererea înregistrată inițial pe rolul Tribunalului București, secția a II-a contencios administrativ și fiscal sub nr. x/2020, reclamantul Cabinet Medical Veterinar - A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Autoritatea Națională Sanitară Veterinară Și pentru Siguranța Alimentelor - A.N.S.V.S.A.: - obligarea pârâtei la achitarea sumei de 70.000 RON, respectiv 10.000 RON/lună de la data intrării în vigoare a Legii nr. 236/2019 și până la data apariției O.U.G. nr. 117/2020, adică de la data de 16.12.2019 până la data de 24.07.2020, conform art. IV alin. (1) din Legea 236/2019; - obligarea pârâtei la plata dobânzii legale calculate asupra sumelor datorate lunar, de la data scadentei acestora și până la data plății efective, actualizate cu rata inflației calculate pentru fiecare perioadă, de la data scadenței până la data plății efective, având în vedere că prin adresa comunicată de către ANSVSA nu se menționează începând cu ce dată se achită suma stabilită lunar prin lege, care sunt persoanele juridice/fizice îndreptățite să beneficieze de aceasta, modalitatea de plată, dacă se aplica retroactiv, etc. Prin sentința nr. 233/19.01.2021, pronunțată de Tribunalul București, secția a II-a contencios administrativ și fiscal în dosarul nr. x/2020, s-a admis excepția necompetenței materiale și s-a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel București. Prin sentința civilă nr. 1034/28.06.2021 a Curții de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, a fost admisă excepția de necompetență materială, fiind declinată competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Fetești. Prin sentința civilă nr. 1228/02.12.2021 a Judecătoriei Fetești a fost declinată competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel București, fiind constatat conflictul negativ de competență. Prin decizia civilă nr. 330/10.02.2022 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă, a fost stabilită competența materială în soluționarea cauzei în favoarea Curții de Apel București, reținându-se că se contestă refuzul nejustificat al unei autorități publice centrale de a da curs unei cereri privind un drept sau un interes legitim, astfel că devin incidente prevederile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004. Cauza a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel București la data de 11.05.2022, sub nr. x/2022. La termenul de judecată din data de 20.06.2022, Curtea de Apel București a unit cu fondul cauzei, potrivit dispozițiilor art. 248 alin. (4) C. proc. civ., excepțiile inadmisibilității, a prescripției și a lipsei calității procesuale pasive a pârâților.

Hotărârea instanței de fond Prin sentința nr. 1260 din 20 iunie 2022, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, s-a respins excepția inadmisibilității, a prescripției și a lipsei calității procesuale pasive a pârâților; S-a respins acțiunea formulată de reclamanta Cabinet Medical Veterinar - A., în contradictoriu cu pârâtele Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor - A.N.S.V.S.A. și Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Ialomița - D.S.V.S.A. Ialomița, ca neîntemeiată.

Căile de atac exercitate în cauză 3.1. Împotriva sentinței nr. 1260 din 20 iunie 2022, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal a formulat recurs principal recurentul-reclamant Cabinet Medical Veterinar - A., întemeiat pe motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea sentinței recurate, rejudecarea cauzei și admiterea acțiunii astfel cum a fost formulată și precizată. În motivarea recursului arată că intimatele nu contestă efectuarea serviciilor sanitare-veterinare, ci fac referire doar la doua aspecte, respectiv: inexistența normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 239/2019 și lipsa resurselor bugetare pentru această perioadă, întrucât ordonatorul principal de credite, ANSVSA, nu a alocat sume. Arată că obligarea intimatelor la plata sumei de 70.000 RON și dobânda aferentă se întemeiază pe dispozițiile Legii nr. 236/2019, conform art. IV alin. (1) din actul normativ menționat. Susține că instanța de fond trebuia să aibă în vedere că dispozițiile legale recunosc în favoarea sa dreptul de a primi suma de 10.000 RON/lună, condiția legală fiind ca recurenta să fie beneficiara unui contract de concesiune pentru realizarea activităților prevăzute la alin. (2) al art. 15 din O.G. nr. 42/2004. Consideră că instanța de fond a interpretat și aplicat greșit dispozițiile art. 15 din Ordonanța Guvernului nr. 42/2004, în condițiile în care nu a avut în vedere faptul că serviciile ce fac obiectul Legii nr. 236/2019 și care trebuie să fie remunerate cu suma de 10.000 RON/lună, înainte de apariția acesteia le efectua gratuit. Astfel, nelegalitatea hotărârii recurate vizează aplicarea eronată a dispozițiilor art. 15 din O.G. nr. 42/2004, fapt ce a condus la coroborarea eronată a acestui text de lege cu art. 6 din Anexa 2, modificat prin O.U.G. nr. 117/2020. Susține că acest ultim text de lege, respectiv modificarea adusă la art. 6 din Anexa 2 prin O.U.G. nr. 117/2020, nu își găsește aplicabilitatea, întrucât nu retroactivează, iar în ceea ce privește art. 15 din O.G. nr. 42/2004 acesta nu vizează serviciile noi intermediare pentru care se solicită suma de bani ce face obiectul acțiunii, întrucât Legea nr. 236/2019 nu impune astfel de obligații. Precizează că serviciile ce fac obiectul Legii nr. 236/2019 sunt din categoria de servicii care nu erau plătite până la apariția acestei legi, iar motivul pentru care nu a eliberat facturi pentru cele 7 luni, până la apariția O.U.G. nr. 117/2020, care a modificat Legea nr. 236/2019, a fost acela că DSVSA-urile au comunicat să nu elibereze aceste documente, deoarece nu sunt norme metodologice la Legea nr. 236/2019 și nu pot achita aceste servicii noi. Menționează că, întrucât au prestat un serviciu public de care pârâtele au benefîciat, cabinetul medical veterinar este îndreptățit să primească contravaloarea acestuia, cu atât mai mult cu cât raportul juridic este întemeiat pe un contract scris. Arată că ANSVSA nu a elaborat normele metodologice nu a fost înștiințată să suspende activitatea acestor servicii noi până la elaborarea normelor. Consideră că instanța de fond în mod greșit nu a admis acțiunea, întrucât nu a făcut distincție între: serviciile de bază, realizate în conformitate cu prevederile Programului acțiunilor de supraveghere, prevenire și control al bolilor la animale, al celor transmisibile de la animale la om, protecția animalelor și protecția mediului, de identificare și înregistrare a bovinelor, suinelor, ovinelor, caprinelor și ecvideelelor, pentru care au fost și sunt plătiți conform deconturilor și facturilor justificative și în prezent, atât în baza O.G. nr. 42/2004, cât și în baza Legii nr. 236/2019 și O.U.G. nr. 117/2020, și serviciile noi - intermediare, prestate pe lângă cele de bază, conform Legii nr. 236/2019, solicitate în prezenta cauză și fără de care nu este posibilă efectuarea serviciilor de bază. 3.2. Împotriva sentinței nr. 1260 din 20 iunie 2022, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, a formulat recurs incident recurenta-pârâtă Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor - A.N.S.V.S.A., solicitând admiterea recursului incident și modificarea în parte a considerentelor și dispozitivului hotărârii recurate, constatând că respingerea acțiunii reclamantei se justifică inclusiv ca fiind îndreptată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă. În motivarea recursului arată că dovada calității procesuale a tuturor părților trebuie făcută de cel care sesizează instanța cu o cerere. Arată că potrivit art. 5 lit. c) din O.G. nr. 42/2004 și pct. 4 din Anexa nr. 2 la H.G. nr. 1415/2009, Direcțiile sanitare veterinare și pentru siguranța alimentelor județene și a municipiului București sunt instituții publice cu personalitate juridică, aflate în subordinea A.N.S.V.S.A., finanțate din venituri proprii și din subvenții acordate de la bugetul de stat, astfel că D.S.V.S.A. Ialomița are capacitate procesuală. Învederează că aspectul că A.N.S.V.S.A. este ordonator principal de credite nu poate avea drept consecință participarea acesteia, în calitate de parte, în toate litigiile instituțiilor din subordinea acesteia. În speță, Președintele A.N.S.V.S.A. este ordonator principal de credite, iar directorul executiv al D.S.V.S.A. Ialomița este ordonator terțiar de credite. Din prevederile art. 20, art. 21 și art. 22 din Legea nr. 500/2002 rezultă că, în cadrul procesului bugetar, A.N.S.V.S.A. repartizează ordonatorilor terțiari de credite, respectiv D.S.V.S.A. Ialomița sumele alocate acestora prin bugetul de stat, îndeplinind un rol de administrator al acestui buget. Precizează că a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive și în raport cu împrejurarea că reclamantul are un raport contractual cu D.S.V.S.A. Ialomița, căreia îi revine competența exclusivă cu privire la îndeplinirea atribuțiilor referitoare la stabilirea și plata drepturilor izvorâte din O.U.G. nr. 117/2020. Astfel, arată că între instituțiile publice pârâte există raporturi juridice de drept administrativ, care iau naștere în virtutea obligațiilor legale reciproce și specifice ce le revin în procesul bugetar, însă prestarea activităților sanitar-veterinare prevăzute de art. 15 alin. (2) din O.G. nr. 42/2004, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 215/2004, și plata lunară, pentru fiecare contract, a sumei de 10.000 RON sunt obligațiile principale ce rezultă pentru reclamant și respectiv, pentru pârâta D.S.V.S.A. Ialomița din existența raporturilor juridice născute prin semnarea, de către acestea, a contractului subsecvent de servicii nr. x/14.10.2019. Arată că este adevărat că în cadrul procesului bugetar, Președintele A.N.S.V.S.A., în calitate de ordonator principal de credite, repartizează ordonatorilor terțiari de credite, cum este și D.S.V.S.A. Ialomița, sumele acordate acestora prin bugetul de stat. În consecință, susține că dispozițiile analizate ale art. 21 și art. 22 din Legea nr. 500/2002 și ale art. 1 - 4 din O.G. nr. 22/2002 nu pot fi interpretate în sensul că reprezintă temeiul legal al existenței unei obligații de garanție sau de despăgubire ce revine A.N.S.V.S.A. în cazul obligațiilor de plată stabilite în sarcina instituțiilor publice din subordine, cu privire la drepturile izvorâte din O.U.G. nr. 117/22.07.2020, iar simpla calitate a A.N.S.V.S.A. de ordonator principal de credite nu atrage calitatea sa procesuală pasivă într-un litigiu ce decurge din raporturile contractuale stabilite între beneficiarii contractelor pentru efectuarea activităților sanitar-veterinare prevăzute la art. III din O.U.G. nr. 117/2020 și o unitate cu personalitate juridică subordonată subscrisei. Mai mult, arată că reclamantul nu a făcut nicio dovadă cu privire la existența unui raport juridic obligațional în care A.N.S.V.S.A. să fie subiect pasiv, așa încât nu poate avea calitate procesuală pasivă. În concluzie acțiunea este îndreptată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.

Apărările formulate în recurs 4.1. Recurenta-pârâtă Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor a formulat întâmpinare la recursul reclamantului, solicitând respingerea acestuia, ca nefondat. Arată că instanța de fond a interpretat și aplicat greșit dispozițiile art. IV și art. V din Legea nr. 236/2019 și că elaborarea normelor metodologice nu apare ca o condiție a acordării drepturilor stipulate în art. IV din Legea nr. 236/2019. Mai arată că până la data de 05.02.2020, ANSNSA a procedat la elaborarea proiectului de hotărâre a Guvernului, forma publicată pe site-ul Autorității fiind cea rezultată în urma analizării efectuate de către grupurile de lucru constituite la nivelul A.N.S.V.S.A. și a propunerilor formulate de Colegiul Medicilor Veterinari, în urma întâlnirii cu reprezentanții acestuia. Prin adresa nr. x, Ministerul Justiției a considerat că, pentru realizarea concesiunii activităților sanitar - veterinare publice, este nevoie de introducerea de norme exprese, la nivelul primar de reglementare, respectiv în Ordonanța Guvernului nr. 42/2004, care să stabilească calificarea juridică a contractului de concesiune, procedura de atribuire aplicabilă, precum și modalitățile/posibilitatea de contestare a contractului de concesiune. De asemenea, prin aceeași adresă, Ministerul Justiției a apreciat că se impune obținerea avizului și din partea următoarelor instituții publice: Agenția Națională pentru Achiziții Publice, Consiliul Concurenței și Ministerul Afacerilor Externe. Urmare a observațiilor formulate de Ministerul Justiției, a fost elaborat proiectul O.U.G. nr. 42/2004. Totodată, în urma observațiilor formulate de Agenția Națională pentru Achiziții Publice, prin adresa nr. x/23.06.2020, proiectul de ordonanță de urgență a Guvernului a fost modificat în sensul că activitățile sanitar - veterinare publice să fie realizate în temeiul unui acord - cadru de servicii pe o durată de 4 ani. Precizează că, în urma adoptării proiectului de ordonanță de urgență a Guvernului în ședința Guvernului din data de 22.07.2020, acesta a devenit Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 117/2020 pentru modificarea și completarea Ordonanței Guvernului nr. 42/2004 privind organizarea activității sanitar-veterinare și pentru sisuranța alimentelor și pentru abrogarea art. IV alin. (2) și art. V din Legea nr. 236/2019 pentru modificarea și completarea art. 15 din Ordonanța Guvernului nr. 42/2004 privind organizarea activității sanitar-veterinare și pentru siguranța alimentelor, precum și pentru modificarea unor acte normative, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 656/24.07.2020. Precizează că Anexa la O.U.G. nr. 117/22.07.2020 (Anexa nr. 2 1 din O.G. nr. 42/2004) intitulată "Prevederi specifice de aplicare a art. 15 din ordonanță", reprezintă Normele Metodologice prin care s-au reglementat modalitățile și condițiile de acordare a sumei lunare de 10.000 RON/lunar și fără de care dreptul solicitat de către recurentul-reclamant nu putea fi acordat. Această ordonanță de urgentă a intrat în vigoare la data de 24.07.2020. Mai arată că din interpretarea textelor de lege astfel adoptate rezultă că voința legiuitorului este în sensul ca suma de 10.000 RON, exclusiv TVA, să fie acordată, din bugetul A.N.S.V.S.A., prin bugetul Direcțiilor Sanitar-Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor Județene, respectiv a Municipiului București, beneficiarilor contractelor de concesiune pentru realizarea activităților prevăzute la art. 15 alin. (2) din O.U.G. nr. 117/22.07.2020, numai în baza decontului și a documentelor justificative. Mai mult, beneficiarii contractelor de concesiune și/sau contractelor de servicii încheiate anterior intrării în vigoare a Legii nr. 236/2019 beneficiază de suma de 10.000 RON numai dacă aceștia au încheiat, în condițiile legii, cu D.S.V.S.A. județene, respectiv a muncipiului București, un act adițional la acestea și numai în baza decontului și a documentelor justificative prevăzute în Capitolul II - Decontarea activităților sanitar-veterinare publice din Anexa la O.U.G. nr. 117/22.07.2020 (Anexa nr. 2 1 din O.G. nr. 42/2004). Așadar, dreptul recurentului-reclamant este un drept sub condiție, așa cum în mod temeinic și legal a reținut instanța fondului, întrucât acordarea sumei de 10.000 RON/lunar este circumscrisă îndeplinirii, de către recurentul-reclamant a obligațiilor prevăzute la art. 2 și art. 5 alin. (1) - art. 8 din Capitolul II - Decontarea activităților sanitar-veterinare publice din Anexa la O.U.G. nr. 117/22.07.2020, or, în speță nu s-a probat că a fost respectată toată această procedură. 4.2. Intimata-pârâtă Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Ialomița a formulat întâmpinare, prin care solicită respingerea recursului ca nefondat și menținerea ca temeinică și legală a sentinței recurate. Consideră că instanța de fond a reținut în mod corect starea de fapt și a aplicat corect normele de drept material incidente la starea de fapt reținută, în condițiile în care exclusiv contractele de prestări de servicii încheiate cu DSVSA Ialomița nu pot constitui fundamentul acordării sumelor de 10.000 RON lunar către reclamant, câtă vreme acesta nu a depus documente justificative care să ateste prestarea în fiecare lună a activităților asumate de reclamant.

Procedura de soluționare a recursurilor În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs și de efectuare a comunicării actelor de procedură între părțile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 471 1 și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., cu aplicarea și a dispozițiilor O.U.G. nr. 80/2013. În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 471 1 și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., prin rezoluția din data de 31 octombrie 2022, s-a fixat termen de judecată pentru soluționarea cererii de recurs la data de 5 aprilie 2023, în ședință publică, cu citarea părților, cauza fiind ulterior amânată la data de 15 noiembrie 2023.

Soluția și considerentele Înaltei Curți asupra recursurilor Examinând legalitatea sentinței recurate prin prisma criticilor formulate prin cererile de recurs, a apărărilor formulate prin întâmpinări și a dispozițiilor legale incidente, Înalta Curte constată că recursul principal este fondat, iar recursul incident este nefondat, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare. 6.1. În ceea ce privește recursul principal formulat de recurentul-reclamant Cabinet Medical Veterinar - A. În cauză, reclamantul Cabinet Medical Veterinar - A. a învestit instanța de contencios administrativ și fiscal cu o acțiune prin care a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Autoritatea Națională Sanitară Veterinară Și pentru Siguranța Alimentelor - A.N.S.V.S.A.: obligarea pârâtei la achitarea sumei de 70.000 RON, respectiv 10.000 RON/lună de la data intrării în vigoare a Legii nr. 236/2019 și până la data apariției O.U.G. nr. 117/2020, conform art. IV alin. (1) din Legea 236/2019; obligarea pârâtei la plata dobânzii legale calculate asupra sumelor datorate lunar, de la data scadentei acestora și până la data plății efective, actualizate cu rata inflației calculate pentru fiecare perioadă, de la data scadenței până la data plății efective. Înalta Curte reține că prima instanță a constatat că refuzul pârâtelor de a achita reclamantului suma de 10.000 RON/lunar pe perioada de timp solicitată este justificat, deoarece prevederile art. IV din Legea nr. 236/2019 nu puteau să fie puse în aplicare în lipsa normelor metodologice a căror necesitate de adoptare a fost recunoscută, prin art. V din cuprinsul aceluiași act normativ. S-a mai arătat de către prima instanță faptul că prevederile art. IV au stabilit cadrul legal aferent obligației de plată și cuantumul obligației de plată, fără să conțină nicio referire la procedura de urmat pentru recunoașterea dreptului, astfel că dreptul reclamantului nu putea fi recunoscut exclusiv pe baza prevederilor art. IV alin. (1) din Legea nr. 236/2019. Prin urmare, în opinia judecătorului fondului, nu există "un bun" în sensul Protocolului nr. 1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, ci cel mult o speranță legitimă ce urma să fie concretizată la momentul adoptării normelor metodologice. Astfel, ulterior pronunțării sentinței recurate, prin Decizia nr. 9 din 29 mai 2023, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru soluționarea recursului în interesul legii a stabilit că: "În interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. IV alin. (1) din Legea nr. 236/2019 pentru modificarea și completarea art. 15 din Ordonanța Guvernului nr. 42/2004 privind organizarea activității sanitar-veterinare și pentru siguranța alimentelor, precum și pentru modificarea unor acte normative, aceste dispoziții sunt aplicabile în absența adoptării de către puterea executivă a normelor metodologice de aplicare prevăzute de art. V din această lege, pentru perioada 16 decembrie 2019-23 iulie 2020." În acest sens, Înalta Curte va avea în vedere următoarele considerente ale Deciziei nr. 9/2023, relevante pentru modalitatea de interpretare a dispozițiilor care privesc problema de drept ce trebuie dezlegată în cauză: "80. În cauză se constată că este corectă prima orientare jurisprudențială expusă în cadrul paragrafului 19 din prezenta decizie, potrivit căreia beneficiarii contractelor de concesiune și/sau de prestări servicii încheiate anterior intrării în vigoare a Legii nr. 291/2020 pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 117/2020 și aflate în derulare sunt îndreptățiți, conform dispozițiilor legale, să primească lunar suma de 10.000 RON din bugetul Autorității Naționale Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor, fără ca acordarea acestei sume să fie condiționată de adoptarea normelor metodologice aferente pentru perioada 16 decembrie 2019-24 iulie 2020, aceasta fiind singura în acord cu litera și spiritul legii. (…) 97. Din analiza coroborată a dispozițiilor art. IV alin. (1) și art. I pct. 1 ale Legii nr. 236/2019 rezultă că legiuitorul a recunoscut dreptul medicilor veterinari de a beneficia de un sprijin financiar în cuantum de 10.000 de RON lunar nu cu intenția de a gratifica cabinetele medicale veterinare, ci pentru remunerarea prestațiilor medicilor veterinari constând în activitățile prevăzute la art. 15 alin. (2) din Ordonanța Guvernului nr. 42/2004, respectiv: efectuarea, în exploatațiile nonprofesionale, a unor activități sanitar-veterinare cuprinse în programul acțiunilor de supraveghere, prevenire și control al bolilor la animale, al celor transmisibile de la animale la om, protecția animalelor și protecția mediului, de identificare și înregistrare a bovinelor, suinelor, ovinelor, caprinelor și ecvideelor, precum și a altor acțiuni prevăzute în alte programe naționale, pe care Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor trebuie să le pună în aplicare. 98. Se poate observa că aceste activități sunt menționate în ambele forme ale art. 15 alin. (2) din Ordonanța Guvernului nr. 42/2004, atât în cea dinaintea modificării aduse prin Legea nr. 236/2019, cât și în cea ulterioară acestei modificări. 99. Într-adevăr, prin anexa nr. 2 1 la Ordonanța Guvernului nr. 42/2004, introdusă prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 117/2020, obligațiile cabinetelor de medicină veterinară, ce revin acestora în temeiul contractelor subsecvente încheiate în baza acordurilor-cadru de servicii, stipulate de art. 15 alin. (2), astfel cum a fost modificat prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 117/2020, au fost detaliate și expuse în amănunt (în art. 2 al anexei menționate). Cu toate acestea, obligațiile medicilor veterinari erau suficient conturate și anterior acestui moment, astfel încât să se poată constata existența unui raport juridic în conținutul căruia să se regăsească atât dreptul prestatorului de servicii de a obține suma de 10.000 de RON, prevăzută de art. IV alin. (1) din Legea nr. 236/2019, cât și obligațiile corelative acestui drept. (…) 112. Potrivit art. IV din această lege, raportat la art. 15 alin. (2) din Ordonanța Guvernului nr. 42/2004, acordarea dreptului presupune, în principal, existența unui contract de concesiune (sau de prestări servicii în reglementarea anterioară) pentru "efectuarea în exploatațiile nonprofesionale a unor activități sanitar-veterinare cuprinse în programul acțiunilor de supraveghere, prevenire și control al bolilor la animale, al celor transmisibile de la animale la om, protecția animalelor și protecția mediului, de identificare și înregistrare a bovinelor, suinelor, ovinelor, caprinelor și ecvideelor, precum și a altor acțiuni prevăzute în alte programe naționale". Totodată, art. IV din Legea nr. 236/2019 stabilește că vor primi lunar, pentru fiecare contract, suma de 10.000 RON din bugetul Autorității Naționale Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor beneficiarii contractelor de concesiune și/sau de prestări servicii încheiate anterior datei de 16.12.2019 - data intrării în vigoare a Legii nr. 236/2020 -, în măsura în care realizează activitățile stipulate la art. 15 alin. (2) din Ordonanța Guvernului nr. 42/2004. (…) 124. În plus, lipsa normelor metodologice de aplicare a Ordonanței Guvernului nr. 42/2004 nu poate fi imputabilă beneficiarilor dreptului conferit de art. IV din Legea nr. 236/2019, dacă aceștia și-au îndeplinit obligațiile reglementate de actul normativ care le conferea dreptul la plata pentru serviciile efectuate. Tăcerea legislativă pe un interval de aproximativ opt luni nu poate fi interpretată în defavoarea beneficiarilor dispoziției legale prevăzute de art. IV alin. (1) din Legea nr. 236/2019, neputând fi lăsată la aprecierea Guvernului sau a Autorității Naționale Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor (în sarcina căreia era responsabilitatea elaborării acestor norme) respectarea termenului prevăzut de lege pentru adoptarea acestor norme, cu afectarea drepturilor prevăzute de lege, culpa autorității executive în realizarea demersurilor necesare pentru executarea legii neputând înlătura de la aplicare o dispoziție legală imperativă. (…) 133. Așadar, prevederile art. IV alin. (1) din Legea nr. 236/2019 au rămas neschimbate de la intrarea în vigoare a Legii nr. 236/2019 și până în prezent, fiind o normă neabrogată, iar efectele lor au fost confirmate și consolidate prin art. III din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 117/2020, legiuitorul neabrogându-le și nereglementând, printr-o nouă normă din conținutul acestui din urmă act normativ, prevederi similare, ci făcând trimitere la acestea. Prin referirile la acestea în cuprinsul art. III din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 117/2020, atât în varianta inițială a acestuia, cât și în forma pe care a primit-o în urma modificării lui prin Legea nr. 291/2020, legiuitorul a recunoscut, în continuare, efectele produse de aceste prevederi, urmând ca, suplimentar, de la momentul intrării în vigoare a Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 117/2020 și, respectiv, a legii de aprobare a acesteia, Legea nr. 291/2020, contractelor în derulare să li se aplice și normele prevăzute de aceste acte normative referitoare la documentele justificative și modul de întocmire a decontului, precum și clauza penală. (…) 135. Astfel, pentru perioada intrării în vigoare a Legii nr. 236/2019 și până la data apariției Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 117/2020, respectiv perioada 16.12.2019-24.07.2020, acordarea dreptului reglementat de prevederile art. IV alin. (1) din Legea nr. 236/2019 nu era condiționată de îndeplinirea vreunei condiții de ordin material sau procedural, prevederile Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 117 din 22 iulie 2020 neputând fi aplicate retroactiv. Faptul că era prevăzută obligația adoptării ulterioare a unor norme metodologice de aplicare a prevederilor Ordonanței Guvernului nr. 42/2004 nu înseamnă că beneficiarii legii nu erau îndreptățiți la primirea sumei prevăzute de lege, mai ales în contextul în care eventualele norme metodologice de aplicare a prevederilor Ordonanței Guvernului nr. 42/2004 nu ar fi putut adăuga la lege. (…) 137. În concluzie, având în vedere considerentele anterior expuse, în temeiul prevederilor art. 517 din C. proc. civ., se va admite recursul în interesul legii, urmând a se stabili că beneficiarii contractelor de concesiune și/sau de prestări servicii încheiate anterior intrării în vigoare a Legii nr. 291 din 15 decembrie 2020 privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 117/2020 și aflate în derulare sunt îndreptățiți la acordarea sumei de 10.000 RON lunar din bugetul Autorității Naționale Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor, stabilită în temeiul art. IV alin. (1) din Legea nr. 236/2019, pentru perioada 16.12.2019-23.07.2020, și în absența adoptării normelor metodologice de aplicare, dacă sunt îndeplinite condițiile stipulate de textul de lege referitoare la existența contractului și îndeplinirea obligațiilor contractuale stipulate, prevederi ce sunt suficient de clare, precise și necondiționate pentru a se putea considera că dreptul de creanță al beneficiarilor s-a născut direct în temeiul legii și reprezintă un bun și se bucură de protecția conferită de art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale." În conformitate cu prevederile art. 517 alin. (4) din C. proc. civ., potrivit cărora dezlegarea dată problemelor de drept este obligatorie pentru toate instanțele de judecată de la data publicării deciziei în Monitorul Oficial al României, Înalta Curte constată că, urmare a pronunțării Deciziei nr. 9 din 29 mai 2023 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru soluționarea recursului în interesul legii, se impune cu caracter obligatoriu maniera de interpretare statuată prin decizia de îndrumare. Prin urmare, din maniera de interpretare statuată prin decizia de îndrumare, reiese că, într-adevăr, acordarea sumei de 10.000 de RON pe lună nu operează în mod automat atunci când există un contract de concesiune sau prestări servicii, ci aceasta se acordă doar dacă este dovedită și îndeplinirea obligațiilor ce derivă din contract. Înalta Curte reține că motivul de nelegalitate întemeiat pe dispozițiile. art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. este întrunit, iar hotărârea recurată este rezultatul unei greșite interpretări și aplicări a prevederilor art. IV și V din Legea nr. 236/2019, precum și a dispozițiilor art. 15 din O.G. nr. 42/2004. Este de necontestat că anterior intrării în vigoare a Legii nr. 236/2019 care a modificat și completat O.G. nr. 42/2004 privind organizarea activității sanitar-veterinare și pentru siguranța alimentelor, pentru serviciile prestate, numite de bază, recurentul-reclamant era plătit ca urmare a contractului încheiat în acest sens. Deși recurentul-reclamant efectua și anumite activități sau servicii numite intermediare, precum transportul probelor la laborator, ridicarea produselor și tipizatelor necesare, instruirea și formarea profesională aferentă activităților contractante, consilierea proprietarilor de animale în vederea comunicării informațiilor privind lanțul alimentar, consilierea proprietarilor de animale privind condițiile de biosecuritate, consilierea proprietarilor de animale privind bunăstarea animalelor, efectuarea catagrafiei animalelor în situații de urgență, inspecția și certificarea animalelor destinate sacrificării, acestea nu erau decontate de către pârâte, cu alte cuvinte se efectuau gratuit. Prin modificarea O.G. nr. 42/2004, ca urmare a intrării în vigoare a Legii nr. 236/2019, prin dispozițiile art. IV s-a prevăzut, pentru activitățile, serviciile sus-menționate primirea lunară pentru fiecare contract a sumei de 10.000 RON din bugetul pârâtei ANSVSA. Înalta Curte constată că, prin lege, s-a prevăzut în favoarea entităților ce dețin contracte de concesiune și/sau de prestări servicii încheiate anterior, printre care și recurentul-reclamant, dreptul de a primi 10.000 RON/lunar pentru realizarea activităților de la art. 15 alin. (2) din O.G. nr. 42/2004. Acest drept există în virtutea legii, nu este condiționat și nici nu poate să fie condiționat de elaborarea normelor metodologice prevăzute la art. V din Legea nr. 239/2019. Normele metodologice au rolul de a explicita prevederile legale și de a interpreta, eventual, fiecare articol al legii, dar în sensul celor stipulate în actul normativ respectiv, fără a solicita beneficiarului dreptului îndeplinirea unor formalități neprevăzute de lege. În speță, normele metodologice nu au fost elaborate nici până în prezent. Este adevărat că prin O.U.G. nr. 117/2020, în vigoare de la 24.07.2020 au fost abrogate prevederile art. IV și V din Legea nr. 236/2019, dar această împrejurare nu poate lipsi de efecte norma ce a fost activă în perioada 16.12.2019 - 24.07.2020, deoarece noua lege nu retroactivează. Înalta Curte reține că prevederile O.U.G. nr. 117/2020 nu pot fi considerate că țin locul unor norme metodologice, ci reprezintă o reglementare de sine stătătoare. Chiar dacă în preambulul O.U.G. nr. 117/2020 s-a arătat că prin Legea nr. 236/2019 s-a reglementat insuficient dreptul entităților în discuție de a primi suma de 10.000 RON/lunar pentru serviciile/activitățile intermediare, aceasta nu conduce la neaplicarea legii, ci la aplicarea acesteia în acord cu textele cuprinse în acest act normativ. Așadar, dreptul consacrat de Legea nr. 236/2019 reprezintă "un bun" în sensul Protocolului nr. 1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, contrar celor afirmate de prima instanță. În plus, se constată că în preambulul O.U.G. nr. 117/2020 s-a arătat că există o afectare a activităților sanitar-veterinare datorată unor întârzieri în reglementarea acestora, aspect care nu poate conduce la neaplicarea unor drepturi prevăzute de legea în vigoare pentru perioada 16.12.2019 - 24.07.2020. Față de acestea, în temeiul dispozițiilor art. 497 C. proc. civ., coroborat cu disp. art. 20 din Legea nr. 554/2004 modificată și completată, urmează să se admită recursul declarat și să se dispună casarea sentinței recurate și trimiterea cauzei spre o noua judecată, aceleiași instanțe, în vederea analizării pe fond a cererii de chemare în judecată. 6.2. În ceea ce privește recursul incident formulat de pârâta Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor - ANSVSA Demersul judiciar inițiat de reclamantul din prezenta cauză, astfel cum a fost precizat, vizează în principal constatarea refuzului nejustificat al pârâtei A.N.S.V.S.A. de a dispune admiterea cererii de plată a sumei de 10.000 RON/lună, formulate în temeiul art. IV din Legea nr. 236/2019 raportat la art. 15 din O.G. nr. 42/2004, urmată de obligarea pârâtei la plata sumelor astfel cuvenite. Fiind învestită cu soluționarea recursului declarat de autoritatea pârâtă, Înalta Curte constată caracterul nefondat al criticii formulate de Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor vizând soluția de respingere a excepției lipsei calității sale procesuale pasive. Astfel, Înalta Curte constată că A.N.S.V.S.A. are calitate procesuală pasivă, în considerarea dispozițiilor art. IV din Legea nr. 236/2019 "(1) Beneficiarii contractelor de concesiune și/sau de prestări servicii încheiate anterior datei intrării în vigoare a prezentei legi pentru realizarea activităților prevăzute la alin. (2) al art. 15 din Ordonanța Guvernului nr. 42/2004 privind organizarea activității sanitar-veterinare și pentru siguranța alimentelor, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 215/2004, cu modificările și completările ulterioare, precum și cu modificările și completările aduse prin prezenta lege, primesc lunar, pentru fiecare contract, suma de 10.000 RON din bugetul Autorității Naționale Sanitar Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor, până la finalizarea acestora." Mai mult, astfel cum a reținut în mod corect instanța de fond, Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor este autoritatea căreia reclamantul i-a adresat cererea în privința căreia a fost emis pretinsul refuz nejustificat care este contestat în prezenta cauză, refuz pe care l-a exprimat în cuprinsul adresei nr. x/21.08.2020. Prin urmare, recursul incident formulat de pârâta Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor - ANSVSA este nefondat, urmând a fi respins ca atare.

Temeiul legal al soluției adoptate în recurs Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul prevederilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 coroborat cu art. 497 alin. (1) C. proc. civ., va admite recursul declarat de recurentul-reclamant Cabinet Medical Veterinar - A. împotriva sentinței nr. 1260 din 20 iunie 2022, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal; va casa în parte sentința recurată și va trimite cauza spre o nouă judecată aceleiași instanței, în vederea analizării pe fond a cererii de chemare în judecată. În temeiul prevederilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul incident declarat de recurenta-pârâtă Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor - A.N.S.V.S.A. împotriva aceleiași sentințe, ca nefondat.