ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1057/2022

HOTĂRÂRE

05.05.2022

CAMERĂ

civil_2

RĂSFOIEȘTE: Înalta Curte de Casație și Justiție · 2022
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1057/2022 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2022)

Ședința publică din data de 5 mai 2022

Asupra conflictului negativ de competență de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a II-a contencios administrativ și fiscal la 3 noiembrie 2020, sub nr. x/2020, reclamantul CABINET MEDICAL VETERINAR A., în contradictoriu, cu pârâta AUTORITATEA NAȚIONALA SANITARĂ VETERINARĂ ȘI PENTRU SIGURANȚA ALIMENTELOR - ANSVSA a solicitat obligarea acesteia la achitarea sumei de 70.000 RON (respectiv: 10.000 RON/luna de la data intrării în vigoare a Legii nr. 236/2019 și până la data apariției O.U.G. nr. 117/2020, adică de la data de 16 decembrie 2019 - până la data de 24 iulie 2020), conform art. IV alin. (1) din Legea 236/2019, precum și dobânda legală calculată asupra sumelor datorate lunar, de la data scadenței acestora și până la data plății efective, sume ce urmează a fi actualizate cu rata inflației calculate pentru fiecare perioadă de la data scadentei acestora până la data plății efectiv, având în vedere că prin Adresa comunicata de către ANSVSA la notificarea sa nu se menționează începând cu ce dată se achita suma stabilită lunar prin lege, care sunt persoanele juridice/fizice îndreptățite să beneficieze de aceasta, modalitatea de plată, dacă se aplica retroactiv etc. astfel încât, consideră că este în prezența unui refuz de a soluționa favorabil cererea pentru perioada anterioară O.U.G. nr. 117/2020, când suma de 10.000 RON/lună se acorda fiecărui deținător de contract (valid), fără decont justificativ.

Prin sentința civilă nr. 232 din 19 ianuarie 2021, Tribunalul București, secția a II-a contencios administrativ și fiscal a admis excepția necompetenței materiale invocată de pârâtă și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea în favoarea Curții de Apel București, secția de contencios administrativ și fiscal, reținând că raportul de drept administrativ dedus judecății vizează exercitarea unei competențe de către o autoritate publică centrală cu competențe la nivel național, respectiv Autoritatea Naționala Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a IX a contencios administrativ și fiscal la 25 februarie 2021, iar la termenul de judecată din 2 iunie 2021, Curtea din oficiu a invocat excepția necompetenței materiale, sub aspect procesual și funcțional în soluționarea prezentului dosar.

Curtea de Apel București, secția a IX a contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 871 din 3 iunie 2021 a admis excepția necompetenței materiale procesuale și funcționale, invocată din oficiu privind acțiunea formulată de reclamantul CABINET MEDICAL VETERINAR A. și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Ialomița, secția Civilă.

Pentru a hotărî astfel, Curtea a constatat incidența art. 53 alin. (11) din Legea nr. 101/2016, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, potrivit cu care "Procesele și cererile care decurg din executarea contractelor administrative se soluționează în primă instanță, de urgență și cu precădere, de către instanța civilă de drept comun în circumscripția căreia se află sediul autorității contractante", norma legală stabilind, așadar, prin raportare și la prevederile art. 95 pct. 1 C. proc. civ., o competență materială procesuală și funcțională exclusivă în favoarea instanței civile de drept comun în circumscripția căreia se află sediul autorității contractante, respectiv secția civilă a tribunalului în circumscripția căruia se află sediul autorității contractante.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Tribunalului Ialomița la data 7 decembrie 2021.

Instanța a invocat, din oficiu, excepția necompetenței materiale a tribunalului, excepție invocată și de Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Ialomița prin întâmpinare.

Tribunalul Ialomița, secția Civilă, prin sentința civilă nr. 324/F din 24 martie 2022 a admis excepția necompetenței materiale a instanței și a declinat competența de soluționare a cauzei, în favoarea Curții de Apel București.

Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut că obiectul cererii deduse judecății vizează refuzul nejustificat al autorității de a soluționa, într-un termen rezonabil, cererea reclamantului, respectiv de a achita suma de bani în temeiul art. 8 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 coroborat cu art. IV alin. (1) din Legea nr. 236/2019, nefiind vorba de un litigiu care decurge din executarea contractelor administrative.

Așadar, calitatea pârâtei Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor, de autoritate centrală, organ al administrației publice centrale, se desprinde dintr-o serie de acte normativ, respectiv O.G. nr. 42/2004, art. 5 lit. a) și Anexa nr. 1, H.G. nr. 1415/2009 art. 1 alin. (1).

Prin urmare, în raport de calitatea pârâtei trebuie avute în vedere dispozițiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 care stipulează că litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice centrale se soluționează în fond de secțiile de contencios administrativ și fiscal ale curților de apel, context în care, tribunalul a apreciat că față de obiectul dedus judecății, astfel cum a fost stabilit de reclamant, competența de soluționare a cauzei revine Curții de Apel București, secția de contencios administrativ.

Constatându-se intervenit conflictul negativ de competență între Tribunalul Ialomița, secția Civilă și Curtea de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal s-a înaintat dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție, la data de 8 aprilie 2022, pentru soluționarea conflictului de competență.

Înalta Curte, constatând că în cauză există un conflict negativ de competență în sensul art. 133 pct. 2 C. proc. civ. ivit între curțile de apel care s-au declarat deopotrivă necompetente să judece pricina, va pronunța regulatorul de competență, stabilind competența de soluționare a cauzei, în favoarea Tribunalului Ialomița, secția Civilă.

Delimitarea atribuțiilor instanțelor se realizează în cadrul celor două forme ale competenței, materială și teritorială.

Din perspectiva conflictului de competență ivit în soluționarea acțiunii de față, Înalta Curte constată că obiectul cererii de chemare în judecată vizează pretenția reclamantului CABINET MEDICAL VETERINAR A. de obligare a autorității pârâte AUTORITATEA NAȚIONALA SANITARĂ VETERINARĂ ȘI PENTRU SIGURANȚA ALIMENTELOR - ANSVSA la plata unor sume de bani pretinse în temeiul art. IV alin. (1) din Legea nr. 236/2019, potrivit căruia "Beneficiarii contractelor de concesiune și/sau de prestări servicii încheiate anterior datei intrării în vigoare a prezentei legi pentru realizarea activităților prevăzute la alin. (2) al art. 15 din Ordonanța Guvernului nr. 42/2004 privind organizarea activității sanitar-veterinare și pentru siguranța alimentelor, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 215/2004, cu modificările și completările ulterioare, precum și cu modificările și completările aduse prin prezenta lege, primesc lunar, pentru fiecare contract, suma de 10.000 RON din bugetul Autorității Naționale Sanitar Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor, până la finalizarea acestora".

Astfel, din interpretarea prevederii legale citate rezultă că sumele pretinse sunt stabilite de legiuitor în beneficiul prestatorilor de servicii corespunzătoare activităților sanitar-veterinare și pentru siguranța alimentelor, în executarea acelor contracte, împrejurare care rezultă din precizarea potrivit căreia suma de 10.000 RON lunar se cuvine "pentru fiecare contract". Aceeași concluzie rezultă și din faptul că sumele sunt prevăzute prin raportare la durata contractelor, respectiv "până la finalizarea acestora".

Faptul că sumele pretinse de reclamantă reprezintă o contraprestație a serviciilor aferente activităților sanitar-veterinare și pentru siguranța alimentelor rezultă și din aceea că, prin aceeași Lege nr. 236/2019, prin art. I, s-a introdus în cuprinsul art. 15 din O.G. nr. 42/2004 privind organizarea activității sanitar-veterinare și pentru siguranța alimentelor, precum și pentru modificarea unor acte normative, alin. (7), care precizează expres că "Beneficiarii contractelor încheiate în vederea realizării activităților prevăzute la alin. (2), care se încadrează în prevederile alin. (6) și care asigură un program zilnic de opt ore, cu excepția zilelor de sâmbătă și duminică și a sărbătorilor legale, primesc lunar pentru fiecare contract suma de 10.000 RON din bugetul Autorității, pentru transportul probelor, ridicarea produselor și tipizatelor necesare, instruirea și formarea profesională aferentă activităților contractate, consilierea proprietarilor de animale în vederea comunicării informațiilor privind lanțul alimentar, bunăstarea și condițiile de biosecuritate, efectuarea catagrafiei animalelor în situații de urgență, precum și pentru inspecția și certificarea animalelor destinate sacrificării".

Așadar, legiuitorul a explicitat în cuprinsul O.G. nr. 42/2004, modificată prin Legea nr. 236/2019, că suma de 10.000 RON lunar este prevăzută pentru fiecare contract de concesiune/contract de prestări servicii, ca o contraprestație echivalentă serviciilor realizate în cadrul activităților sanitar-veterinare și pentru siguranța alimentelor, fiind astfel alocată în executarea menționatelor contracte.

Or, în măsura în care suma respectivă este prevăzută în O.G. nr. 42/2004, modificată prin Legea nr. 236/2019, ca echivalent al serviciilor sanitar-veterinare și pentru siguranța alimentelor, se impune concluzia că are aceeași natură juridică și în cuprinsul normei tranzitorii din art. IV alin. (1) al Legii nr. 236/2019, fiind astfel reglementată în executarea contractelor de concesiune/contractelor de prestări servicii.

Aceeași concluzie se desprinde și din interpretarea sistematică a prevederilor Legii nr. 236/2019, observându-se că, după modificarea acesteia, s-au prevăzut în art. 5 din Cap. II al anexei la O.U.G. nr. 117/2020 "Modalitățile de realizare a plăților către prestator de achizitor".

În acest sens, se constată că legiuitorul a prevăzut modalități alternative de achitare a contravalorii serviciilor prestate în cadrul activităților sanitar-veterinare și pentru siguranța alimentelor, pe bază de tarife sau prin plata sumei prestabilite de 10.000 RON lunar, suma la care se face referire în art. IV alin. (1) al Legii nr. 236/2019 fiind în mod expres echivalată cu cea din art. 15 alin. (7) din O.G. nr. 42/2004, care, după cum s-a arătat deja, au fost reglementate în mod expres ca echivalent al serviciilor prestate în executarea contractelor de concesiune/contractelor de prestări servicii.

Prin urmare, se constată că litigiul de față poartă asupra executării obligațiilor decurgând din contractul de concesiune nr. x/01.09.1999 încheiat între reclamantă și autorul pârâtei, cu modificările ulterioare, iar sumele pretinse de reclamantă în temeiul art. IV alin. (1) al Legii nr. 236/2019 sunt prevăzute de legiuitor în executarea acestui contract, fiind necontestată în speță natura administrativă a acestui contract încheiat în temeiul Legii nr. 219/1998 privind regimul concesiunilor și al H.G. nr. 446/1999 privind aprobarea concesionării unor activități sanitare veterinare publice de interes național și a unor bunuri proprietate publică a statului.

Totodată, se reține că actul adițional la contract a fost încheiat în baza O.U.G. nr. 34/2006 privind atribuirea contractelor de achiziție publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice și a contractelor de concesiune de servicii, acesta fiind actul normativ aplicabil contractelor de concesiune în urma abrogării Legii nr. 218/1998, iar autoritatea contractantă este pârâta prin Direcția Sanitar-Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Ialomița, având în vedere că potrivit pct. 32 din Anexa nr. 1 la O.G. nr. 42/2004, este definită noțiunea de "concedent" ca fiind "direcția sanitar-veterinară și pentru siguranța alimentelor județeană, respectiv a municipiului București, în calitate de parte în contractul de concesiune".

Ca atare, având în vedere și abrogarea O.U.G. nr. 34/2006 prin intrarea în vigoare a Legii nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, Înalta Curte constată incidența art. 53 alin. (11) din Legea nr. 101/2016, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, potrivit cu care "Procesele și cererile care decurg din executarea contractelor administrative se soluționează în primă instanță, de urgență și cu precădere, de către instanța civilă de drept comun în circumscripția căreia se află sediul autorității contractante", norma legală stabilind, așadar, prin raportare și la prevederile art. 95 pct. 1 C. proc. civ. o competență materială procesuală și funcțională exclusivă în favoarea instanței civile de drept comun în circumscripția căreia se află sediul autorității contractante, respectiv secția civilă a tribunalului în circumscripția căruia se află sediul autorității contractante.

Așa fiind, în raport cu dispozițiile art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte urmează a stabili competența de soluționare a cauzei, în favoarea Tribunalului Ialomița, secția Civilă.