ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 905/2022

HOTĂRÂRE

13.04.2022

CAMERĂ

civil_2

RĂSFOIEȘTE: Înalta Curte de Casație și Justiție · 2022
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 905/2022 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2022)

Ședința publică din data de 13 aprilie 2022

Deliberând asupra conflictului negativ de competență, din actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

La data de 04 noiembrie 2020 a fost înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a II-a de contencios administrativ și fiscal cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâta AUTORITATEA NAȚIONALĂ SANITAR-VETERINARĂ ȘI PENTRU SIGURANȚA ALIMENTELOR, prin care a solicitat să fie obligată pârâta la achitarea sumei de 70.000 RON (respectiv: 10.000 RON/lună de la data intrării în vigoare a Legii nr. 236/2019 și până la data apariției O.U.G. nr. 117/2020, adică de la data de 16.12.2019 - până la data de 24.07.2020), conform art. IV alin (1) din Legea nr. 236/2019, având în vedere că prin adresa comunicată de către A.N.S.V.S.A. la notificarea reclamantei, nu se menționează începând cu ce dată se achită suma stabilită lunar prin lege, care sunt persoanele juridice/fizice îndreptățite să beneficieze de aceasta, modalitatea de plată, dacă se aplică retroactiv etc., astfel încât consideră că este în prezența unui refuz al A.N.S.V.S.A. de a soluționa favorabil cererea sa, pentru perioada anterioară O.U.G. nr. 117/2020, când suma de 10.000 RON/lună se acorda fiecărui deținător de contract (valid), fără decont justificativ.

Prin sentința civilă nr. 3133 din 11 mai 2021, Tribunalul București, secția a II-a contencios administrativ și fiscal a admis excepția de necompetență materială, în baza art. 129 alin. (2) pct. 3 C. proc. civ., raportat la art. 10 alin. (1), alin. (3) și alin. (4) din Legea nr. 554/2004 și, pe cale de consecință, a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel București.

În esență, instanța a reținut că, potrivit art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice locale și județene, precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora de până la 3.000.000 de RON se soluționează în fond de tribunalele administrativ-fiscale, iar cele privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice centrale, precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora mai mari de 3.000.000 de RON se soluționează în fond de secțiile de contencios administrativ și fiscal ale curților de apel, dacă prin lege organică specială nu se prevede altfel.

Sub un prim aspect instanța a constatat că raportul de drept administrativ dedus judecății vizează exercitarea unei competențe de către o autoritate publică centrală, respectiv Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor și care nu privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora.

Conform art. 10 alin. (3) și alin. (4) din Legea nr. 554/2004, reclamantul persoană fizică sau juridică de drept privat se adresează exclusiv instanței de la domiciliul sau sediul său. Reclamantul autoritate publică, instituție publică sau asimilată acestora se adresează exclusiv instanței de la domiciliul sau sediul pârâtului.

Instanța a avut, de asemenea, în vedere că reclamantul are sediul în localitatea Smărdioasa, județul Teleorman și a constatat că acesta este situat în circumscripția Tribunalului Teleorman, respectiv a Curții de Apel București, apreciind că în cauză, competența materială aparține Curții de Apel București, secția de contencios administrativ și fiscal.

Cererea a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal la data de 17.06.2021.

Prin sentința civilă nr. 1791 din 03 decembrie 2021 Curții de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, a fost admisă excepția necompetenței materiale a instanței și declinată cauza în favoarea Judecătoriei Sectorului 1 București.

Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut că prin cererea de chemare în judecată reclamanta a solicitat obligarea pârâtei la achitarea sumei de 70.000 RON (respectiv: 10.000 RON/lună de la data intrării în vigoare a Legii nr. 236/2019 și până la data apariției O.U.G. nr. 117/2020, adică de la data de 16.12.2019 - până la data de 24.07.2020), conform art. IV alin. (1) din Legea nr. 236/2019, ca urmare a existenței între părți a contractului de concesiune nr. x/01.09.1999, prelungit prin actul adițional nr. x/25.08.2014.

Curtea a arătat că, potrivit dispozițiilor art. 8 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, instanța de contencios administrativ este competentă să soluționeze litigiile care apar în fazele premergătoare încheierii unui contract administrativ, precum și orice litigii legate de încheierea contractului administrativ, inclusiv litigiile având ca obiect anularea unui contract administrativ. Litigiile care decurg din executarea contractelor administrative sunt în competența de soluționare a instanțelor civile de drept comun.

Având în vedere faptul că pretențiile deduse judecății decurg din executarea unui contract de concesiune, instanța a apreciat că în cauză competența revine, conform dispozițiilor menționate, instanțelor civile de drept comun.

În aceste condiții, în raport de valoarea pretențiilor (70 000 RON), în conformitate cu prevederile art. 94 lit. k) C. proc. civ., instanța competentă din punct de vedere material este judecătoria, în ceea ce privește competența teritorială, Curtea constatând ca fiind aplicabile prevederile art. 111 C. proc. civ., instanța competentă fiind Judecătoria Sectorului 1 București.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorul 1, secția a II-a civilă la data de 24.12.2021.

Prin sentința civilă nr. 1590 din 18 februarie 2022, Judecătoria Sectorul 1, secția a II-a civilă a admis necompetenței materiale a instanței și a declinat competența de soluționare a acțiunii în favoarea Curții de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal.

A constatat ivit conflictul negativ de competență și a dispus suspendarea judecării cauzei și înaintarea dosarului către Înalta Curtea de Casație și Justiție în vederea soluționării conflictului de competență.

În pronunțarea acestei soluții, instanța a reținut că, potrivit art. 1 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, "orice persoană care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim, de către o autoritate publică, printr-un act administrativ sau prin nesoluționarea în termenul legal a unei cereri, se poate adresa instanței de contencios administrativ competente, pentru anularea actului, recunoașterea dreptului pretins sau a interesului legitim și repararea pagubei ce i-a fost cauzată. Interesul legitim poate fi atât privat, cât și public".

Instanța a reținut și art. 8 alin. (1) și alin. (2) din Legea nr. 554/2004, care dispune că "persoana vătămată într-un drept recunoscut de lege sau într-un interes legitim printr-un act administrativ unilateral, nemulțumită de răspunsul primit la plângerea prealabilă sau care nu a primit niciun răspuns în termenul prevăzut la art. 2 alin. (1) lit. h), poate sesiza instanța de contencios administrativ competentă, pentru a solicita anularea în tot sau în parte a actului, repararea pagubei cauzate și, eventual, reparații pentru daune morale. (2) Instanța de contencios administrativ este competentă să soluționeze litigiile care apar în fazele premergătoare încheierii unui contract administrativ, precum și orice litigii legate de încheierea contractului administrativ, inclusiv litigiile având ca obiect anularea unui contract administrativ. Litigiile care decurg din executarea contractelor administrative sunt în competența de soluționare a instanțelor civile de drept comun".

În speță, instanța a constatat că nu a fost învestită cu o acțiune ce privește executarea unui contract administrativ, conform art. 8 alin. (2) teza finală din Legea nr. 554/2004, întrucât litigiul de față nu decurge din executarea unor drepturi și obligații ce fac obiectul contractului de concesiune nr. x/01.09.1999 încheiat de reclamantă cu D.S.V.S.A. Teleorman (care de altfel nici nu este parte în acțiune).

În realitate, după cum a precizat și detaliat pe larg în cuprinsul cererii introductive chiar reclamanta, instanța este învestită cu o acțiune întemeiată pe art. 8 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 - persoana vătămată într-un drept recunoscut de lege, nemulțumită de răspunsul primit la plângerea prealabilă - exprimat de A.N.S.V.S.A. prin adresa nr. x/04.08.2020.

Astfel, instanța a considerat că reclamanta pretinde repararea pagubei cauzate prin încălcarea unui drept recunoscut de Legea nr. 236/2019 prin acordarea sumei de 10.000 RON/lunar pe perioada 16.12.2019-24.07.2020, care reprezintă intervalul de timp dintre intrarea în vigoare a Legii nr. 236/2019 și apariția O.U.G. nr. 117/2020, plata sumelor de bani cuvenite în baza legii reprezentând o consecință a constatării lipsei de temeinicie a refuzului autorității, în speță pârâta A.N.S.V.S.A.

Totodată, instanța a mai arătat că, potrivit art. 96 C. proc. civ., curțile de apel judecă, în primă instanță, cererile în materie de contencios administrativ și fiscal, potrivit legii speciale și că raportul dedus judecății este unul de contencios administrativ, care se înscrie în sfera de aplicare a art. 8 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.

Ca atare, prin aplicarea criteriului poziționării autorității publice împotriva căreia este îndreptată cererea de chemare în judecată (AUTORITATEA NAȚIONALĂ SANITARĂ VETERINARĂ ȘI PENTRU SIGURANȚA ALIMENTELOR), instanța a apreciat că revine curții de apel competența materială de soluționare a prezentei cauze, potrivit art. 10 alin. (1) teza a II-a din Legea nr. 554/2004.

Înalta Curte de Casație și Justiție, constatând existența unui conflict negativ de competență între cele două instanțe, care se declară deopotrivă necompetente în a judeca aceeași pricină, în temeiul dispozițiilor art. 135 alin. (1) C. proc. civ., va pronunța regulatorul de competență, stabilind în favoarea Tribunalului București, secția a II-a de contencios administrativ și fiscal competența de soluționare a cauzei, pentru următoarele considerente:

Înalta Curte reține că prin cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâta AUTORITATEA NAȚIONALĂ SANITAR-VETERINARĂ ȘI PENTRU SIGURANȚA ALIMENTELOR, reclamanta a solicitat să fie obligată pârâta la achitarea sumei de 70.000 RON (respectiv: 10.000 RON/lună de la data intrării în vigoare a Legii nr. 236/2019 și până la data apariției O.U.G. nr. 117/2020, adică de la data de 16.12.2019 - până la data de 24.07.2020), conform art. IV alin (1) din Legea nr. 236/2019.

În soluționarea conflictului negativ de competență, instanța supremă va avea în vedere dispozițiile art. 53 alin. (1) indice 1 din Legea nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, cu modificările și completările ulterioare, dispoziții legale care prevăd: "Procesele și cererile care decurg din executarea contractelor administrative se soluționează în primă instanță, de urgență și cu precădere, de către secția civilă a tribunalului în circumscripția căruia se află sediul autorității contractante sau în circumscripția în care își are sediul social/domiciliul reclamantul."

Înalta Curte constată că pretenția reclamantei decurge din executarea unui contract administrativ ce a fost încheiat în conformitate cu prevederile Legii nr. 218/1998 și că în privința acestor contracte legiuitorul a înțeles să reglementeze norme speciale, sub aspectul procedurii de soluționare a litigiilor născute, în speță, art. 53 alin. (1)

din Legea nr. 101/2016.

Totodată, Înalta Curte este ținută a se pronunța în limitele învestirii, astfel că, reținând că Tribunalul București, secția Civilă nu se află printre instanțele aflate în conflict, astfel că urmează a trimite cauza Tribunalului București, secția a II-a de contencios administrativ și fiscal, ca primă instanță competentă.

Așa fiind, în raport de considerentele expuse și de principiul asigurării accesului efectiv la justiție, văzând și dispozițiile art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție urmează a stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București, căruia i se va trimite dosarul pentru continuarea judecății.