ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2121/2023

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a II-a contencios administrativ și fiscal la data de 12.11.2020, sub numărul de dosar x/2020, reclamanta A. S.R.L. a solicitat instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să dispună obligarea pârâtei Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor la achitarea sumei de 70.000 RON (respectiv: 10.000 RON/luna de la data intrării în vigoare a Legii nr. 236/2019 și până la data apariției O.U.G. nr. 117/2020, adică de la data de 16.12.2019 - până la data de 24.07.2020), conform art. IV alin. (1) din Legea 236/2019, având în vedere că prin Adresa comunicată de către A.N.S.V.S.A. nu se menționează începând cu ce dată se achită suma stabilită lunar prin lege, care sunt persoanele juridice/fizice îndreptățite să beneficieze de aceasta, modalitatea de plată, dacă se aplică retroactiv etc., astfel încât reclamanta a apreciat că se află în prezența unui refuz al A.N.S.V.S.A. de a soluționa favorabil cererea sa pentru perioada anterioară O.U.G. nr. 117/2020, când suma de 10.000 RON/lună se acordă fiecărui deținător de contract (valid), fără decont justificativ. În drept au fost invocate dispozițiile din Legea nr. 554/2004, modificată și completată și dispozițiile din C. proc. civ. Prin sentința civilă nr. 2299 din 07.04.2021, Tribunalul București, secția a II-a contencios administrativ și fiscal și-a declinat competența în favoarea Curții de Apel București, secția de contencios administrativ și fiscal. În motivarea soluției, prima instanță învestită cu soluționarea litigiului dintre părți a reținut că instanța de contencios administrativ a fost sesizată în temeiul Legii nr. 554/2004 cu o cerere prin care este supus controlului judecătoresc un act administrativ asimilat, astfel cum acesta este reglementat prin art. 2 alin. (2), respectiv art. 2 alin. (1) lit. h) și i) din Legea nr. 554/2004, act administrativ al pârâtei Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor - A.N.S.V.S.A., autoritate centrală potrivit art. 1 alin. (1) din Hotărârea de Guvern nr. 1415/2009, privind organizarea și funcționarea Autorității Naționale Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor și a unităților din subordinea acesteia. De asemenea, în temeiul art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, a constatat tribunalul că, din punct de vedere material, ar fi trebuit sesizată secția de contencios administrativ și fiscal a curții de apel. Reținând că instanța de contencios administrativ a fost sesizată de reclamantul persoană juridică de drept privat, din punct de vedere teritorial, competentă este instanța de la sediul reclamantului, care se află în județul Teleorman, aflat în circumscripția Curții de Apel București.

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a II-a contencios administrativ și fiscal la data de 12.01.2021, sub numărul de dosar x/2021, reclamanta A. S.R.L. a solicitat obligarea pârâtelor Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și Pentru Siguranța Alimentelor și Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Teleorman la achitarea sumei de 70.000 RON (respectiv: 10.000 RON/lună de la data intrării în vigoare a Legii nr. 236/2019 și până la data apariției O.U.G. nr. 117/2020, adică de la data de 16.12.2019 - până la data de 24.07.2020), conform art. IV alin. (1) din Legea 236/2019, având în vedere că prin Adresa comunicată de către A.N.S.V.S.A., nu se menționează începând cu ce dată se achită suma stabilită lunar prin lege, care sunt persoanele juridice/fizice îndreptățite să beneficieze de aceasta, modalitatea de plată, dacă se aplică retroactiv etc., astfel încât a apreciat reclamanta că se află în prezența unui refuz al A.N.S.V.S.A. de a soluționa favorabil cererea sa, pentru perioada anterioară O.U.G. nr. 117/2020, când suma de 10.000 RON/lună se acordă fiecărui deținător de contract (valid), fără decont justificativ. În drept au fost invocate dispozițiile din Legea nr. 554/2004, modificată și completată și dispozițiile din C. proc. civ. Prin sentința civilă nr. 1438/04.03.2021, Tribunalul București, secția a II-a contencios administrativ și fiscal și-a declinat competența în favoarea Tribunalului Teleorman, secția de contencios administrativ și fiscal. Pentru a se pronunța astfel, Tribunalul București a reținut, în esență, că față de calitatea reclamantului de persoană juridică de drept privat și obiectul acțiunii (pretinse despăgubiri de la A.N.S.V.S.A.), în cauză sunt aplicabile, din punct de vedere al determinării competenței teritoriale, dispozițiile art. 10 alin. (3) și (4) din Legea nr. 554/2004, actualizată, potrivit cu care competentă în soluționarea litigiului este instanța de la domiciliul sau sediul reclamantului, societatea reclamantă din cauza pendinte având sediul în județul Teleorman.

Cauza a fost înregistrată sub același număr pe rolul Tribunalului Teleorman, secția Conflicte de Muncă, Asigurări Sociale și contencios administrativ și fiscal la data de 09.04.2021, care prin încheierea din 11 mai 2021, în temeiul dispozițiilor art. 138 alin. (3) C. proc. civ., a admis excepția litispendenței invocată de pârâta Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și Pentru Siguranța Alimentelor și a trimis cauza spre soluționare Curții de Apel București, secția de contencios administrativ și fiscal, aceasta fiind, în urma declinării, prima instanță mai mare în grad învestită cu soluționarea dosarului nr. x/2020

Prin sentința civilă nr. 1131 din 13 iulie 2021, pronunțată în dosarul nr. x/2020, Curtea de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal a admis excepția necompetenței materiale și a declinat competența de soluționare a cererilor formulate în dosarul x/2020 (la care a fost atașat, în urma admiterii excepției litispendenței, dosarul nr. x/2021), în favoarea Judecătoriei Sectorului 1 București. În motivarea soluției, curtea de apel a reținut, în esență, că reclamanta a învestit instanța de judecată cu o cerere care decurge din executarea contractelor de concesiune încheiate între societatea reclamantă A. S.R.L., în calitate de prestator, și pârâta Direcția Sanitar Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Teleorman, în calitate de achizitor, împrejurare care atrage incidența în cauză a prevederilor art. 8 alin. (2), teza a II-a din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, potrivit cărora litigiile care decurg din executarea contractelor administrative sunt în competența de soluționare a instanțelor civile de drept comun. Prin raportare la valoarea obiectului cererii de chemare în judecată, respectiv 70.000 RON, competența materială de soluționare a cererii de chemare în judecată aparține judecătoriei, potrivit art. 94 punctul 1 lit. k) din C. proc. civ. Potrivit art. 111 din C. proc. civ., cererile îndreptate împotriva statului, autorităților și instituțiilor centrale sau locale, precum și a altor persoane juridice de drept public pot fi introduse la instanța de la domiciliul sau sediul reclamantului ori la instanța de la sediul pârâtului. Cererea de chemare în judecată ce face obiectul dosarului nr. x/2020 (la care a fost atașat, în urma admiterii excepției litispendeței, dosarul înregistrat sub nr. x/2021 pe rolul Tribunalului Teleorman), a fost introdusă în contradictoriu cu pârâta Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor - A.N.S.V.S.A., cu sediul în București, astfel încât, prin raportare la prevederile art. 111 din C. proc. civ., chiar și prin introducerea cererii de chemare în judecată pe rolul unei instanțe necompetente material, reclamanta și-a manifestat opțiunea pentru soluționarea cauzei de către instanțele competente de la sediul pârâtei A.N.S.V.S.A.

Prin sentința civilă nr. 11058/2021 din 18 noiembrie 2021 pronunțată în dosarul nr. x/2020, Judecătoria Sectorului 1 București, secția a II-a civilă a admis excepția necompetenței materiale invocată de instanță din oficiu și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Teleorman. Pentru a se pronunța astfel, instanța a reținut că cererea reclamantului privește acordarea sumelor prevăzute la art. 6 din Anexa 21 la O.G. nr. 42/2004 (art. IV din Legea nr. 236/2019), direcțiile județene fiind cele care încheie contractele de concesiune, care achită sumele prevăzute la textul legal anterior menționat și care gestionează, realizează și controlează controlul activităților sanitar-veterinare pe teritoriul județului. Bugetul direcțiilor județene (ordonatori terțiari de credite) este aprobat de Președintele Autorității Naționale Sanitar Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (ordonator principal de credite) în urma cererilor și propunerilor acestora. Prin urmare, a reținut instanța că cererea de obligarea a pârâtei Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor la alocarea sumelor necesare fiind o cerere accesorie acțiunii, în aplicarea prevederilor art. 123 alin. (1) C. proc. civ., competența poate fi stabilită strict prin raportare la obiectul principal dedus judecății. În aplicarea dispozițiilor art. 10 din Legea 554/2004, conform cu care litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice locale și județene se soluționează în fond de tribunalele administrativ-fiscale, competența de soluționare a cauzei aparține tribunalului. Față de calitatea reclamantului de persoană juridică de drept privat și obiectul acțiunii (pretinse despăgubiri de la A.N.S.V.S.A.), instanța a reținut că în cauză sunt aplicabile, din punct de vedere al determinării competenței teritoriale, dispozițiile art. 10 alin. (3) și (4) din Legea nr. 554/2004, actualizată, competentă fiind instanța de la sediul reclamantei, respectiv Tribunalul Teleorman, secția de contencios administrativ și fiscal. De asemenea, având în vedere dispozițiile art. 133 pct. 2 C. proc. civ., instanța a reținut că atât Curtea de Apel București, cât și Judecătoria Sectorului 1 București, s-au declarat necompetente în a judeca această pricină, motiv pentru care a constatat ivit conflictul negativ de competență și, pe cale de consecință, a înaintat dosarul la Înalta Curte de Casație și Justiție în vederea pronunțării unui regulator de competență, procedând totodată la suspendarea judecății acțiunii.

Dosarul a fost înregistrat la data de 10.08.2023 pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, sub numărul x/2020. Înalta Curte de Casație și Justiție, analizând conflictul negativ de competență cu soluționarea căruia a fost învestită, va constata inexistența acestuia, pentru următoarele considerente: Potrivit dispozițiilor art. 133 pct. 2 C. proc. civ., există conflict negativ de competență când două sau mai multe instanțe și-au declinat reciproc competența de a judeca același proces, sau, în cazul declinărilor succesive, dacă ultima instanță învestită își declină la rândul său competența în favoarea uneia dintre instanțele care anterior s-au declarat necompetente. Instanța care a apreciat că s-a ivit conflictul negativ de competență a reținut incidența ipotezei legale a declinărilor succesive prevăzută de art. 133 pct. 2 teza finală din C. proc. civ. Astfel, Judecătoria Sectorului 1 București (instanță civilă), sesizată prin declinarea competenței materiale de curtea de apel (instanță de contencios administrativ-fiscal), a invocat, la rândul său, necompetența materială procesuală și a dispus declinarea în favoarea instanței specializate de contencios administrativ a Tribunalului Teleorman. Or, această ultimă instanță, la care s-a declinat competența de soluționare a cauzei, în legătură cu care s-a reținut ivirea conflictului, nu se declarase anterior necompetentă, în sensul art. 133 pct. 2 C. proc. civ. Dimpotrivă, prin încheierea de ședință din 11 mai 2021, Tribunalul Teleorman, secția Conflicte de Muncă, Asigurări Sociale și contencios administrativ și fiscal și-a constatat propria competență generală, materială și teritorială în conformitate cu dispozițiile art. 131 C. proc. civ. Tribunalul Teleorman s-a dezînvestit în favoarea Curții de Apel București în temeiul art. 138 alin. (4) C. proc. civ., prin admiterea excepției litispendenței, care presupune același proces în legătură cu care s-au formulat mai multe cereri la instanțe deosebite, deopotrivă competente. Prin urmare, nefiind declarată necompetența de către instanța la care Judecătoria Sectorului 1 București a dispus declinarea, nu există nicio contradicție între instanțele respective, iar declinările succesive nu echivalează cu un conflict negativ de competență. Așa fiind, în raport de considerentele expuse, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că nu s-a ivit un conflict negativ de competență între instanțele mai sus menționate în sensul stabilit de art. 133 pct. 2 C. proc. civ. și, pe cale de consecință, va trimite dosarul, pe cale administrativă, la Tribunalul Teleorman, secția Conflicte de Muncă, Asigurări Sociale și contencios administrativ și fiscal pentru continuarea judecății.