ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2068/2022

Ședința publică din data de 5 aprilie 2022

Asupra conflictului negativ de competență de față,

Din examinarea lucrărilor din dosar a constatat următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a II-a contencios administrativ și fiscal la data de 28.10.2020 sub nr. x/2020 reclamanta S.C. A. S.R.L. în contradictoriu cu pârâta Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (A.N.S.V.S.A.), a solicitat obligarea pârâtei la achitarea sumei de 70.000 RON (respectiv 10.000 RON/luna de la data intrării în vigoare a Legii 236/2019 și până la data apariției O.U.G. nr. 117/2020, adică de la data de 16.12.2019 până la data de 24.07.2020), conform art. IV alin. (1) din Legea nr. 236/2019, având în vedere că prin adresa comunicată de către ANSVSA la notificarea reclamantei, nu se menționează începând cu ce dată se achită suma stabilită lunar prin lege, care sunt persoanele juridice/fizice îndreptățite să beneficieze de aceasta, modalitatea de plată, daca se aplică retroactiv etc., astfel încât consideră că se află în prezența unui refuz al ANSVSA de a soluționa favorabil cererea sa pentru perioada anterioară O.U.G. nr. 117/2020, când suma de 10.000 RON/luna se acorda fiecărui deținător de contract (valid), fără decont justificativ.

La data de 18.12.2020, reclamanta S.C. A. S.R.L. a depus o cerere precizatoare, prin care a arătat că înțelege să se judece în calitate de pârâtă alături de ANSVSA și cu Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor BUZĂU - DSVSA.

2.1. Hotărârea Tribunalului București, secția a II-a contencios administrativ și fiscal

Prin încheierea din data de 02.02.2021, Tribunalul București, secția a II-a contencios administrativ și fiscal a admis excepția necompetenței materiale funcționale a secției a II-a contencios administrativ și fiscal a Tribunalului București și a fost declinată competența de soluționare a cauzei privind pe reclamanta S.C. A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâta Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (A.N.S.V.S.A.), în favoarea secției a VI-a Civilă a Tribunalului București.

Pentru a dispune astfel, instanța a reținut că la baza prezentului litigiu stă Contractul de concesionare nr. x/01.09.1999 29.04.2020 și Actul adițional nr. x/18.08.2014, încheiat în baza O.U.G. nr. 34/2006 privind atribuirea contractelor de achiziție publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice și a contractelor de concesiune de servicii.

Temeiul de drept al pretențiilor este art. IV. alin. (1) din Legea nr. 236/2019, pretenții condiționate de existența acestor contracte de concesiune servicii - achiziții publice.

Încheierea acestor contracte de concesiune servicii sunt guvernate de disp. art. 22 și 23 din O.U.G. nr. 117/2020, act normativ care a modificat Legea nr. 236/2019 și de art. 187 din Legea nr. 98/2016 privind achizițiile publice.

În prezent, din punct de vedere procedural, Legea nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor - se aplică prezentei spețe, urmând a se avea în vedere la stabilirea competenței dispozițiile art. 53 alin. (1)

1

din lege.

2.2. Hotărârea Tribunalului București, secția a VI-a contencios administrativ și fiscal

Prin sentința nr. 1630 din data de 10.06.2021 s-a admis excepția necompetenței materiale a Tribunalului București, secția a VI-a civilă și s-a dispus declinarea competenței de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel Ploiești, secția de contencios administrativ și fiscal.

S-a reținut, în esență, că reclamanta contestă refuzul pârâtei ANSVSA, exprimat prin adresa nr. x/6.08.2020 de a soluționa favorabil cererea sa din 13.07.2020, privind acordarea sumei de 10000 RON/lună prevăzută de art. IV alin. (1) din Legea nr. 236/2019, astfel că problema litigioasă nu privește executarea unui contract administrativ, ci refuzul nejustificat de a rezolva o cerere referitoare la un drept sau la un interes legitim, asimilat unui act administrativ, potrivit dispozițiilor art. 2 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, motiv pentru care pârâta fiind autoritate publică centrală, raportat la sediul reclamantei, competența revine Curții de Apel Ploiești, conform art. 10 alin. (1) teza a II-a și alin. (3) din Legea nr. 554/2004.

2.3. Hotărârea Curții de Apel Ploiești, secția de contencios administrativ și fiscal

Prin sentința nr. 212 din data de 07.12.2021, Curtea de Apel Ploiești, secția de contencios administrativ și fiscal a admis excepția necompetenței sale materiale și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Buzău, secția a II -a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

S-a reținut, în esență, că reclamanta a solicitat obligarea pârâtei ANSVSA la plata sumei de 70.000 RON (respectiv: 10.000 RON/lună de la data intrării în vigoare a Legii nr. 236/2019 și până la data apariției O.U.G. nr. 117/2020, conform art. IV alin. (1) din Legea nr. 236/2019), petit ce are ca temei juridic refuzul apreciat de reclamantă ca nejustificat de a da curs cererii sale de plată, astfel încât, în cauză, sunt incidente prevederile art. 8 alin. (1), raportat la art. 2 alin. (1), lit. i) din Legea nr. 554/2004, sens în care competența de soluționare a prezentului litigiu aparține instanței de contencios administrativ.

Fundamentul juridic al acțiunii este reprezentat de dispozițiile art. 15 alin. (2) din O.G. nr. 42/2004, astfel cum au fost modificate prin art. IV din Legea nr. 236/2019, art. III din O.U.G. nr. 117/2020.

Pentru stabilirea competenței de soluționare a cauzei relevante sunt dispozițiile art. 6 din Anexa nr. 2

1

la O.G. nr. 42/2004 - Prevederi specifice de aplicare a art. 15 din ordonanță, raportat la care rezultă că direcțiile județene sunt cele care achită suma prevăzută la art. 6 din Anexa 2

1

la O.G. nr. 42/2004 și care gestionează, realizează și controlează activitățile sanitar-veterinare pe teritoriul județului.

Bugetul direcțiilor județene (ordonatori terțiari de credite) este aprobat de Președintele Autorității Naționale Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (ordonator principal de credite) în urma cererilor și propunerilor acestora.

Așadar, verificarea și aprobarea solicitării de plată a sumei prevăzute de art. IV alin. (1) din Legea 263/2019, precum și plata acesteia sunt de competența direcțiilor sanitar-veterinare și pentru siguranța alimentelor județene, instituții publice cu personalitate juridică, aflate în subordinea ANSVSA.

Verificarea și soluționarea cererii de plată formulate de reclamantă sunt atributul pârâtei DSVSA Buzău, chemată în judecată ca pârâtă alături de pârâta inițială potrivit cererii scrise, iar împrejurarea că, alături de aceasta, a fost chemată în judecată și autoritatea centrală coordonatoare, în calitate de ordonator principal de credite, nu are relevanță sub aspectul competenței.

Având în vedere și dispozițiile art. 2 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, conform cărora "se asimilează actelor administrative unilaterale și refuzul nejustificat de a rezolva o cerere referitoare la un drept sau la un interes legitim…", Curtea a constatat că este un raport de drept administrativ privind un drept izvorât dintr-o lege (art. IV din Legea nr. 236/2019), în care cererea vizează în principal o autoritate publică locală.

2.4. Hotărârea Tribunalului Buzău, secția a II -a civilă, de contencios administrativ și fiscal

Prin sentința nr. 120/2022 din 17 februarie 2022 s-a admis excepția necompetenței materiale a Tribunalului Buzău, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, invocată din oficiu și s-a declinat competența materială de soluționare a cauzei având ca obiect pretenții formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâtele Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor-ANSVSA și Direcția Sanitar Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Buzău, în favoarea Curții de Apel Ploiești, secția de contencios administrativ și fiscal; constatând ivit conflictul negativ de competență între Tribunalul Buzău, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal și Curtea de Apel Ploiești, secția de contencios administrativ și fiscal, conform art. 133 pct. 2 C. proc. civ., a suspendat cauza, conform art. 134 C. proc. civ., înaintând dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, instanță competentă să soluționeze conflictul negativ de competență conform art. 135 alin. (1) C. proc. civ.

Pentru a dispune astfel, instanța a reținut că, având în vedere temeiul legal în baza căruia a fost formulată acțiunea - Legea nr. 236/20019, suma solicitată de către reclamantă prin cererea de chemare în judecată nu reprezintă taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora, pentru a se avea în vedere criteriul valoric în stabilirea competenței materiale, ci, în acest scop, trebuie avută în vedere calitatea pârâtei, care este o autoritate publică centrală, conform art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, competența materială de soluționare în primă instanță revenind curții de apel în raza căreia reclamanta își are sediul (prin coroborare cu prevederile art. 10 alin. (3) din aceeași lege).

Astfel cum reiese din cuprinsul acțiunii cu care reclamanta a înțeles să investească instanța de judecată, demersul judiciar a fost precedat de cererea reclamantei adresată ANSVSA și de răspunsul primit de la această autoritate publică, răspuns materializat în adresa nr. x/06.08.2020, depus de reclamantă la dosar.

Întrucât reclamanta a apreciat acest răspuns, al ANSVSA, ca nejustificat, a formulat acțiunea ce constituie obiectul prezentei cauze.

Analiza temeiniciei ori a legalității acestui răspuns, precum și cea vizând calitatea procesuală, presupune antamarea unor aspecte subsecvente stabilirii competenței materiale.

Competența materială este determinată de calitatea autorității publice pe care reclamanta, apreciindu-se vătămată, a înțeles a o chema în judecată în vederea înlăturării vătămării ce i-a fost cauzată.

II. Considerentele Înaltei Curți asupra conflictului negativ de competență

Analizând conflictul negativ de competență intervenit între cele două instanțe, în raport de hotărârile pronunțate și de înscrisurile aflate la dosarul cauzei, Înalta Curte constată că instanța competentă să soluționeze cauza este Judecătoriei Sectorului 1 București, având în vedere următoarele considerente:

În conformitate cu art. IV din Legea nr. 236/2019: "Beneficiarii contractelor de concesiune și/sau de prestări servicii încheiate anterior datei intrării în vigoare a prezentei legi pentru realizarea activităților prevăzute la alin. (2) al art. 15 din Ordonanța Guvernului nr. 42/2004 privind organizarea activității sanitar-veterinare și pentru siguranța alimentelor, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 215/2004, cu modificările și completările ulterioare, precum și cu modificările și completările aduse prin prezenta lege, primesc lunar, pentru fiecare contract, suma de 10.000 RON din bugetul Autorității Naționale Sanitar Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor, până la finalizarea acestora."

Potrivit art. 8 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, "Instanța de contencios administrativ este competentă să soluționeze litigiile care apar în fazele premergătoare încheierii unui contract administrativ, precum și orice litigii legate de încheierea contractului administrativ, inclusiv litigiile având ca obiect anularea unui contract administrativ. Litigiile care decurg din executarea contractelor administrative sunt în competența de soluționare a instanțelor civile de drept comun."

Înalta Curte constată că acțiunile întemeiate pe dispozițiile art. IV din Legea nr. 236/2019 sau art. 15 alin. (2) și (7) din O.G. nr. 42/2004 nu privesc nici fazele premergătoare încheierii contractului și nici încheierea ca atare a contractului administrativ, ci sunt acțiuni în pretenții legate de executarea contractului, astfel încât competența de soluționare aparține instanțelor civile.

Instanța civilă competentă se stabilește în funcție de contractul pe care este întemeiată efectiv acțiunea, depus la dosarul cauzei.

În cauză, observă Înalta Curte că obiectul cererii de chemare în judecată îl reprezintă pretențiile rezultate din executarea unui contract de concesiune și, având în vedere că din analiza contractului pe care se întemeiază acțiunea în pretenții nu rezultă existența unei dispoziții speciale care să stabilească altfel, urmează ca instanța civilă competentă să fie stabilită potrivit C. proc. civ., raportat la valoarea pretențiilor.

De altfel, în acest sens s-a hotărât și prin Ședința de unificare a practicii judiciare a Plenului secției de contencios administrativ și fiscal din data de 13 decembrie 2021.

În ceea ce privește instanța civilă în favoarea căreia trebuie stabilită competența, Înalta Curte reține ca fiind incidente dispozițiile art. 94 pct. l lit. k) C. proc. civ., potrivit cărora judecătoriile judecă: k) orice alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 200.000 RON inclusiv, indiferent de calitatea părților, profesioniști sau neprofesioniști, motiv pentru care, în raport de criteriului valoric, prezentul litigiu se plasează în categoria celor a căror soluționare intră în competența ce aparține material judecătoriei.

Cât privește determinarea competenței teritoriale, Înalta Curte, având în vedere prevederile art. 111 și art. 112 C. proc. civ., calitatea pârâtelor de instituții publice, precum și un drept de opțiune al reclamantei exercitată de aceasta în favoarea instanței de la sediul pârâtei Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor, acțiunea fiind înregistrată pe rolul Tribunalului București, va stabili competența de soluționare a prezentei cauze în favoarea judecătoriei în circumscripția căreia își are sediul pârâta anterior menționată, și anume în favoarea Judecătoriei Sectorului 1 București.

Deși Judecătoria Sectorului 1 București nu este implicată în conflictul de competență sesizat (întrucât niciuna dintre instanțe nu a apreciat că ar reveni acesteia competența de soluționare a cauzei), Înalta Curte reține că, în pronunțarea regulatorului de competență, trebuie să stabilească instanța de judecată competentă conform dispozițiilor legale aplicabile, chiar dacă aceasta presupune trimiterea cauzei pentru competentă soluționare unei instanțe/secții/complet specializat neimplicat în conflictul negativ sesizat.

Declinările reciproce de competență reprezintă premisa regulatorului de competentă, însă stabilirea instanței competente nu este limitată de dispozițiile art. 135 C. proc. civ., la alegerea uneia dintre instanțele aflate în conflict. O altă abordare ar conduce la stabilirea competenței în favoarea unei instanțe neprevăzute de lege, soluția astfel pronunțată relevând un caracter formal al regulatorului de competență, care s-ar limita la achiesarea la una dintre opiniile instanțelor aflate în conflict, deși, în realitate, niciuna din aceste opinii nu este susținută de textele de lege, ceea ce ar echivala cu o eludare a caracterului imperativ al normei de procedură care instituie respectiva competență.

În consecință, întrucât litigiul dedus judecății decurge din executarea unui contract de concesiune, valoarea pretenției deduse judecății fiind de 70.000 RON, iar art. 8 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 a stabilit competența de soluționare a unor astfel de litigii în favoarea instanței civile de drept comun, în acord cu dispozițiile art. 94 pct. l lit. k) C. proc. civ., Înalta Curte constată că revine instanței de drept comun Judecătoria Sectorului 1 București competența materială de soluționare a cauzei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a cauzei privind pe reclamanta S.C. A. S.R.L. în contradictoriu cu pârâtele Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor și Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Buzău în favoarea Judecătoriei Sectorului 1 București.

Definitivă.

Pronunțată prin punerea soluției la dispoziția părților de către grefa instanței, conform art. 402 din C. proc. civ., astăzi, 5 aprilie 2022.