ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1166/2022

HOTĂRÂRE

17.05.2022

CAMERĂ

civil_2

RĂSFOIEȘTE: Înalta Curte de Casație și Justiție · 2022
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1166/2022 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2022)

Ședința publică din data de 17 mai 2022

Deliberând asupra conflictului negativ de competență, din examinarea actelor și lucrărilor din dosar constată și reține următoarele:

Prin cererea înregistrată la 04.11.2020 pe rolul Tribunalului București, secția a II-a contencios administrativ si Fiscal, sub nr. x/2020, reclamanta A. S.R.L. a solicitat instanței ca, prin hotărârea ce o va pronunța, să dispună obligarea pârâtei AUTORITATEA NAȚIONALĂ SANITARĂ VETERINARĂ ȘI PENTRU SIGURANȚA ALIMENTELOR - ANSVSA la achitarea sumei de 70.000 RON (respectiv: 10.000 RON/lună de la data intrării în vigoare a Legii nr. 236/2019 și până la data apariției O.U.G. nr/117/2020, adică de la 16.12.2019 - până la 24.07.2020), conform art. IV alin. (1) din Legea nr. 236/2019, având în vedere că, prin adresa comunicată de către ANSVSA la notificarea reclamantei, nu se menționează începând cu ce dată se achită suma stabilită lunar prin lege, care sunt persoanele juridice/fizice îndreptățite să beneficieze de aceasta, modalitatea de plată, dacă se aplică retroactiv etc., astfel încât consideră că este în prezența unui refuz al ANSVSA de a soluționa favorabil cererea sa, pentru perioada anterioară O.U.G. nr. 117/2020, când suma de 10.000 RON/lună se acorda fiecărui deținător de contract (valid), fără decont justificativ.

La 11.12.2020, pârâta a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepția necompetenței materiale și teritoriale a Tribunalului Bucuresti și a solicitat declinarea competenței de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel București, secția de contencios administrativ și fiscal.

În privința excepției, pârâta a invocat dispozițiile art. 2 alin. (2), art. 8 alin. (1) și art. 10 alin. (1), (3) și 4 din Legea nr. 554/2004, art. 5 lit. a) din O.G. nr. 42/2004 și art. 96 pct. 1 C. proc. civ.

Prin sentința civilă nr. 658/04.02.2021, pronunțată de Tribunalul București, secția a II-a contencios administrativ și fiscal în dosarul nr. x/2020, a fost admisă excepția necompetenței teritoriale și a fost declinată competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Ialomița, secția de contencios administrativ.

Prin sentința civilă nr. 569/F/10.05.2021, pronunțată de Tribunalul Ialomița, secția Civilă în dosarul nr. x/2020 a fost admisă excepția necompetenței materiale și a fost declinată competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel București.

Prin sentința civilă nr. 1790/03.12.2021 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal în dosarul nr. x/2020, a fost admisă excepția necompetenței materiale și a fost declinată competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 1 București.

Pentru a pronunța această soluție, instanța a reținut următoarele:

Potrivit dispozițiilor art. 8 alin. (2) din Legea 554/2004, "Instanța de contencios administrativ este competentă să soluționeze litigiile care apar în fazele premergătoare încheierii unui contract administrativ, precum și orice litigii legate de încheierea contractului administrativ, inclusiv litigiile având ca obiect anularea unui contract administrativ. Litigiile care decurg din executarea contractelor administrative sunt în competența de soluționare a instanțelor civile de drept comun".

Curtea de Apel a reținut că pretențiile deduse judecății decurg din executarea unui contract de servicii și astfel a apreciat că, în cauză, competența revine, conform dispozițiilor menționate, instanțelor civile de drept comun.

În aceste condiții, în raport de valoarea pretențiilor (70 000 RON), în conformitate cu prevederile art. 94 lit. k) C. proc. civ., a reținut că instanța competentă din punct de vedere material este judecătoria.

În ceea ce privește competența teritorială, instanța a constatat ca fiind aplicabile prevederile art. 111 C. proc. civ., astfel că instanța competentă este Judecătoria Sectorului 1 București.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Judecătoriei Sector 1 București, secția I civilă, care, prin sentința civilă nr. 2586 din 14 martie 2022, a admis excepția necompetenței materiale și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel București, a constatat ivit conflictul negativ de competență și a înaintat cauza Înaltei Curți de Casație și Justiție pentru soluționarea conflictului de competență.

Pentru a pronunța această soluție, raportat la dispozițiile art. 9 alin. (2) și art. 22 alin. (6) C. proc. civ., instanța a reținut că reclamanta a înțeles să investească instanța cu o acțiune întemeiată pe dispozițiile Legii nr. 554/2004, solicitând acordarea unei sume de bani pentru refuzul pârâtei de a soluționa favorabil cererea sa (iar nu pretenții ce decurg din executarea unui contract de servicii).

S-a mai reținut că refuzul pârâtei de a soluționa cererea reclamantei este asimilat actului administrativ unilateral, astfel cum rezultă din art. 2 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, iar potrivit art. 8 alin. (1) teza a II-a din Legea nr. 554/2004, "De asemenea se poate adresa instanței de contencios administrativ și cel care se consideră vătămat într-un drept sau interes legitim al său prin nesoluționarea în termen sau prin refuzul nejustificat de soluționare a unei cereri, precum și prin refuzul de efectuare a unei anumite operațiuni administrative necesare pentru exercitarea sau protejarea dreptului sau interesului legitim."

Potrivit art. 10 alin. (1) teza a II-a din Legea nr. 554/2004 "Litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice centrale se soluționează în fond de secțiile de contencios administrativ și fiscal ale curților de apel."

Potrivit art. 1 alin. (1) din H.G. nr. 1415/2009, Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor funcționează ca autoritate de reglementare în domeniul sanitar-veterinar și pentru siguranța alimentelor, organ de specialitate al administrație publice centrale.

Raportat la aceste considerente, a apreciat că aparține instanței de contencios administrativ, respectiv Curții de Apel București, competența de soluționare a cererii reclamantei.

Înalta Curte, asupra conflictului negativ de competență, constată și reține următoarele:

Potrivit dispozițiilor art. 133 pct. 2 C. proc. civ., există conflict negativ de competență când două sau mai multe instanțe și-au declinat reciproc competența de a judeca același proces, condiție îndeplinită în cauză.

Din perspectiva conflictului de competență ivit în soluționarea cererii formulate, Înalta Curte constată că, prin cererea formulată, reclamanta A. S.R.L. a solicitat instanței ca, prin hotărârea ce o va pronunța, să dispună obligarea pârâtei AUTORITATEA NAȚIONALĂ SANITARĂ VETERINARĂ ȘI PENTRU SIGURANȚA ALIMENTELOR - ANSVSA la achitarea sumei de 70.000 RON (respectiv: 10.000 RON/lună de la data intrării în vigoare a Legii nr. 236/2019 și până la data apariției O.U.G. nr/117/2020, adică de la 16.12.2019 - până la 24.07.2020), conform art. IV alin. (1) din Legea nr. 236/2019, având în vedere că, prin adresa comunicată de către ANSVSA la notificarea reclamantei, nu se menționează începând cu ce dată se achită suma stabilită lunar prin lege, care sunt persoanele juridice/fizice îndreptățite să beneficieze de aceasta, modalitatea de plată, dacă se aplică retroactiv etc., astfel încât consideră că este în prezența unui refuz al ANSVSA de a soluționa favorabil cererea sa, pentru perioada anterioară O.U.G. nr. 117/2020, când suma de 10.000 RON/lună se acorda fiecărui deținător de contract (valid), fără decont justificativ.

În drept au fost invocate Legea nr. 554/2004 și C. proc. civ.

Motivând pretenția dedusă judecății, reclamanta a menționat că pârâta refuză nejustificat să soluționeze cererea de acordare a sumei de 10.000 RON/lunar, în baza Legii nr. 236/2019, astfel încât dreptul la acțiune îi este recunoscut reclamantei-persoană vătămată de legea contenciosului administrativ, nu doar în ceea ce privește un act administrativ unilateral, ci și în cazul unui refuz nejustificat de soluționare a unei cereri, în acest sens fiind dispozițiile art. 2 alin. (1) lit. j) din Legea nr. 554/2004. Totodată, reclamanta a menționat că adresa ce reprezintă răspunsul ANSVSA la solicitarea reclamantei exprimă în mod neîndoielnic și explicit refuzul autorității publice de a soluționa cererea reclamantei, înscrisul care îl conține având natura unui act administrativ asimilat, potrivit art. 2 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, putând fi atacat în condițiile art. 8 alin. (1) teza a II-a din Legea nr. 554/2004.

Instanța supremă reține că declinarea reciprocă de competență a fost determinată de aprecierile diferite făcute de instanțele în conflict în legătură cu obiectul și cauza raportului juridic dedus judecății, cu ignorarea temeiurilor de drept și de fapt la care reclamanta a făcut expres referire.

Potrivit art. 9 alin. (2) C. proc. civ., obiectul și limitele procesului sunt stabilite prin cererile și apărările părților, instanța fiind ținută să respecte limitele învestirii, în conformitate cu dispozițiile art. 22 alin. (6) C. proc. civ.

Față de considerațiile de mai sus și de temeiurile de drept invocate prin cererea de chemare în judecată, instanța supremă reține că reclamanta a înțeles să învestească instanța cu o acțiune întemeiată pe dispozițiile art. 2 alin. (2) și (8) alin. (1) teza a II-a din Legea nr. 554/2004, solicitând acordarea unor sume de bani pentru refuzul nejustificat al pârâtei de a soluționa favorabil cererea sa, iar nu cu o acțiune în pretenții ce decurg din executarea unui contract de servicii, așa cum, în mod greșit, s-a apreciat în cauză prin hotărârea de dezînvestire, fără a se avea în vedere cauza juridică și obiectul cererii de chemare în judecată, așa cum au fost formulate de parte.

Deși în raport de dispozițiile art. 22 alin. (4) C. proc. civ., judecătorul dă sau restabilește calificarea juridică a actelor și faptelor deduse judecății, chiar dacă părțile le-au dat o altă denumire, aceasta nu poate opera peste voința părții exprimată în cererea de chemare în judecată, deoarece s-ar încălca principiul disponibilității ce guvernează procesul civil.

Potrivit art. 2 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, "Se asimilează actelor administrative unilaterale și refuzul nejustificat de a rezolva o cerere referitoare la un drept sau la un interes legitim ori, după caz, faptul de a nu răspunde solicitantului în termenul legal."

Iar potrivit art. 8 alin. (1) teza a II-a din Legea nr. 554/2004, "De asemenea se poate adresa instanței de contencios administrativ și cel care se consideră vătămat într-un drept sau interes legitim al său prin nesoluționarea în termen sau prin refuzul nejustificat de soluționare a unei cereri, precum și prin refuzul de efectuare a unei anumite operațiuni administrative necesare pentru exercitarea sau protejarea dreptului sau interesului legitim."

Potrivit art. 1 alin. (1) din H.G. nr. 1415/2009, "Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor funcționează ca autoritate de reglementare în domeniul sanitar-veterinar și pentru siguranța alimentelor, organ de specialitate al administrație publice centrale".

Așadar, față de obiectul principal al cererii, respectiv refuzul nejustificat al autorității de a soluționa cererea de acordare a sumei de 10.000 RON lunar, în baza Legii nr. 236/2019, cerere întemeiată pe art. 2 alin. (2) și art. 8 alin. (1) teza a II-a din Legea nr. 554/2004 și în raport cu dispozițiile art. 10 din același act normativ, competența materială de soluționare a cauzei în primă instanță va fi stabilită în favoarea secției de contencios administrativ și fiscal a Curții de Apel București.