ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 188/2022

Ședința publică din data de 1 februarie 2022

I. Circumstanțele cauzei:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a II-a contencios administrativ și fiscal sub nr. x/2020, reclamantul Cabinet Medical Veterinar - A. în contradictoriu cu pârâta Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor a solicitat instanței obligarea pârâtei la suma de 70.000 RON (respectiv: 10.000 RON/lună de la data intrării în vigoare a Legii nr. 236/2019 și până la data apariției O.U.G. nr. 117/2020, adică de la data de 16 decembrie 2019 - până la data de 24 iulie 2020), conform art. IV alin. (1) din Legea 236/2019, precum și dobânda legală calculată asupra sumelor datorate lunar, de la data scadenței acestora și până la data plății efective, sume ce urmează a fi actualizate cu rata inflației calculate pentru fiecare perioadă de la data scadenței acestora până la data plății efective, având în vedere că prin adresa comunicată de către pârâtă nu se menționează începând cu ce dată se achită suma stabilită lunar prin lege, care sunt persoanele juridice/fizice îndreptățite să beneficieze de aceasta, modalitatea de plată, dacă se aplică retroactiv etc.

A arătat reclamantul că se află în prezența unui refuz al pârâtei de a soluționa favorabil cererea pentru perioada anterioară O.U.G. nr. 117/2020, când suma de 10.000 RON/lună se acorda fiecărui deținător de contract (valid), fără decont justificativ.

În drept, a invocat prevederile din Legea nr. 554/2004, din Legea nr. 236/2019 și din O.U.G. nr. 117/2020.

2.1. Prin sentința civilă nr. 946 din data de 15 februarie 2021, Tribunalul București, secția a II-a contencios administrativ și fiscal a admis excepția necompetenței materiale a acestei instanțe și a declinat competența de soluționarea a cauzei în favoarea Curții de Apel București.

În esență, Tribunalul București, secția a II-a contencios administrativ și fiscal a făcut aplicarea art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 coroborat cu art. 10 alin. (3) și (4) din același act normativ, reținând că raportul drept administrativ dedus judecății vizează exercitarea unor competențe de către autoritatea publică centrală.

2.2. Prin sentința civilă nr. 1200 din data de 3 septembrie 2021, Curtea de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal a admis excepția necompetenței sale materiale și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Fetești.

Pentru a hotărî astfel, Curtea de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal a reținut că prezenta cerere este întemeiată pe dispozițiile art. I din Legea nr. 236/2019, prin care a fost completat art. 15 din O.G. nr. 42/2004, astfel că, dosarul de față nu privește anularea unui refuz al autorității publice, ca act administrativ asimilat, ci obligarea pârâtului la executarea obligațiilor contractuale, cu conținut determinat, stabilit în baza legii.

Pe cale de consecință, Curtea a constatat că în cauză devin incidente dispozițiile art. 94 pct. 1 lit. k) C. proc. civ. și, apreciind că este vorba despre o acțiune în pretenții derivând din executarea unui contract, valoarea pretențiilor fiind de 70.000 RON, a considerat că revine judecătoriei competența de soluționare a acesteia.

În determinarea instanței competente teritorial a reținut dispozițiile art. 111 C. proc. civ., potrivit cărora:

"Cererile îndreptate împotriva statului, autorităților și instituțiilor centrale sau locale, precum și a altor persoane juridice de drept public pot fi introduse la instanța de la domiciliul sau sediul reclamantului ori la instanța de la sediul pârâtului.".

Observând ordinea de prioritate stabilită de textul de lege, precum și faptul că legiuitorul a urmărit să faciliteze reclamantului accesul la instanță prin instituirea dreptului acestuia de a se adresa instanței de la domiciliul său a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea judecătoriei Fetești, în a cărei circumscripție teritorială se află sediul reclamantului (comuna Bordușani, județul Ialomița).

2.3. Prin sentința civilă nr. 1302 din data de 23 decembrie 2021, Judecătoria Fetești a admis excepția necompetenței materiale a acestei instanțe, a declinat competența de soluționare în favoarea Curții de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, a constatat ivit conflictul negativ de competență, a suspendat judecata cauzei și a înaintat dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea soluționării conflictului negativ de competență.

Pentru a pronunța această soluție, Judecătoria Fetești a reținut că, în speță, cererea reclamantului este întemeiată pe dispozițiile art. I al Legii nr. 236/2019, prin care a fost completat art. 15 din O.G. nr. 42/2004 și a constatat că suma de 10.000 RON/lună își are izvorul în dispozițiile expuse, nefiind prevăzută în contractul subsecvent de servicii nr. x 22 octombrie 2018, în actul adițional nr. x din data de 27 ianuarie 2020 sau în contractul subsecvent de servicii la acordul-cadru de servicii nr. x din data de 22 octombrie 2018.

Astfel, a apreciat că suma solicitată nu reprezintă obligații contractuale sau accesorii ale acestora pentru a fi incidente dispozițiile art. 8 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, ci, pentru stabilirea competenței teritoriale trebuie avute în vedere calitatea pârâtei, caracterul cererii de chemare în judecată și sediul social al reclamantului, conform art. 10 din Legea nr. 554/2004.

Constatând că în cauză se urmărește recuperarea unor sume de bani solicitate de reclamant în temeiul Legii nr. 236/2019, reclamantul susținând că pârâta refuză soluționarea cererii sale în mod nejustificat, a reținut că în stabilirea competenței sunt incidente prevederile art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004.

În raport de calitatea pârâtei, aceasta fiind o autoritate publică centrală, în temeiul aceluiași text de lege invocat anterior, a reținut că litigiul urmează a fi soluționat de curtea de apel care are în circumscripție comuna Bordușani, județul Ialomița, unde reclamantul își are sediul, respectiv Curtea de Apel București.

II. Considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție cu privire la prezentul conflict negativ de competență:

Cu privire la conflictul negativ de competență, cu a cărui judecată a fost legal sesizată în baza art. 133 pct. 2 raportat la art. 135 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte reține următoarele:

Dispozițiile art. 133 pct. 2 C. proc. civ. prevăd că există conflict negativ de competență atunci când două sau mai multe instanțe și-au declinat reciproc competența de a judeca același proces sau, în cazul declinărilor succesive, dacă ultima instanță învestită își declină la rândul său competența în favoarea uneia dintre instanțele care anterior s-au declarat necompetente.

Înalta Curte constată că, în speță, au avut loc declinări succesive de competență de la Tribunalul București la Curtea de Apel București și, ulterior, la Judecătoria Fetești, această din urmă instanță declinându-și la rândul său competența în favoarea Curții de Apel București, care, anterior, se apreciase necompetentă să soluționeze pricina.

Prezentul conflict negativ de competență materială a fost generat de aprecierile diferite ale instanțelor cu privire la obiectul cauzei și, implicit a dispozițiilor legale în temeiul cărora se stabilește instanța competentă a soluționa litigiul, astfel cum acestea au fost arătate anterior.

Se reține că, în prezenta cauză, între reclamant, în calitate de promitent-prestator, pe de o parte, și Direcția Sanitar Veterinară și pentru Siguranța Animalelor Ialomița, în calitate de promitent-achizitor, pe de altă parte, a fost încheiat Acordul cadru de servicii care are ca obiect, în principal, activitățile sanitar veterinare de interes public național, respectiv achiziția de servicii de supraveghere, prevenire, control și eradicare a bolilor la animale, a celor transmisibile la om, protecția animalelor și protecția mediului, de identificare și înregistrare a bovinelor, suinelor, ovinelor, caprinelor și ecvideelor.

Prin acțiunea dedusă judecății, reclamantul a solicitat obligarea pârâtei Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor la plata sumei cuvenite, potrivit dispozițiilor art. 15 alin. (2) din O.G. nr. 42/2004, astfel cum au fost modificate prin art. IV din Legea nr. 236/2019, sumă aferentă Acordului cadru de servicii, începând cu data intrării în vigoare a legii și până la data apariției O.U.G. nr. 117/2020 - 70.000 RON -, precum și dobânda legală calculată asupra sumelor datorate lunar, de la data scadenței acestora și până la data plății efective, sume ce urmează a fi actualizate cu rata inflației calculate pentru fiecare perioadă (de la data scadenței acestora până la data plății efective).

Art. IV alin. (1) din Legea nr. 236/2019 pentru modificarea și completarea art. 15 din Ordonanța Guvernului nr. 42/2004 privind organizarea activității sanitar-veterinare și pentru siguranța alimentelor, precum și pentru modificarea unor acte normative prevede că: "Beneficiarii contractelor de concesiune și/sau de prestări servicii încheiate anterior datei intrării în vigoare a prezentei legi pentru realizarea activităților prevăzute la alin. (2) al art. 15 din Ordonanța Guvernului nr. 42/2004 privind organizarea activității sanitar-veterinare și pentru siguranța alimentelor, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 215/2004, cu modificările și completările ulterioare, precum și cu modificările și completările aduse prin prezenta lege, primesc lunar, pentru fiecare contract, suma de 10.000 RON din bugetul Autorității Naționale Sanitar Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor, până la finalizarea acestora."

Potrivit dispozițiilor art. 8 alin. (2) teza a II-a din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ:

"Litigiile care decurg din executarea contractelor administrative sunt în competența de soluționare a instanțelor civile de drept comun".

Obiectul acțiunii în contencios administrativ este configurat de dispozițiile exprese ale art. 52 din Constituția României și ale art. 1 alin. (1) și (2) din Legea nr. 554/2004, în sensul că persoana care se consideră vătămată într-un drept recunoscut de lege sau într-un interes legitim printr-un act administrativ sau prin refuzul rezolvării unei cereri adresate unei autorități publice poate sesiza instanța de contencios administrativ pentru anularea, recunoașterea dreptului pretins sau a interesului legitim și repararea pagubei.

Altfel spus, în contencios administrativ, cererea privind recunoașterea unui drept sau a unui interes legitim și repararea pagubei cauzate este subsecventă cererii îndreptate împotriva unui act administrativ tipic sau asimilat, în sensul art. 2 alin. (1) lit. c) și art. 2 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, în caz contrar, competența revenind instanțelor civile.

În speță, Înalta Curte constată că este incidentă ipoteza prevăzută de art. 8 alin. (2) teza a II-a din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ având în vedere că raporturile contractuale dintre părți se circumscriu noțiunii de contract de concesiune de servicii publice, altfel spus, obiect al contestării, în acțiunea de față, îl reprezintă, astfel cum rezultă din petitele cererii de chemare în judecată, executarea contractului încheiat între părți, în concret, executarea obligației de plată a sumei de 10.000 RON lunar, începând cu data intrării în vigoare a legii și până la data apariției O.U.G. nr. 117/2020.

Așadar, litigiul dintre părți privește executarea unui contract administrativ, astfel că pentru stabilirea competenței materiale trebuie avute în vedere exclusiv prevederile art. 8 alin. (2) teza a II-a din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ, nu și cele ale art. 10 din același act normativ, consecința fiind aceea că le revine instanțelor civile de drept comun competența materială de soluționare a prezentei cauze.

Totodată, se mai reține și că, din cuprinsul acțiunii cu care a fost învestită instanța de judecată, rezultă că reclamantul, deși a invocat faptul că, în speță, conținutul adresei ce reprezintă răspunsul Autorității Naționale Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor la solicitarea sa exprimă în mod neîndoielnic și explicit refuzul autorității publice de a-i soluționa cererea, acesta, în realitate, nu solicită anularea unui act administrativ asimilat, în sensul dispozițiilor Legii nr. 554/2004, ci obligarea pârâtei la plata unor sume de bani, respectiv la executarea obligațiilor contractuale.

În concluzie, având în vedere prevederile legale anterior menționate, precum și dispozițiile art. 94 pct. l lit. k) C. proc. civ., raportate la criteriul valoric, apreciat de către reclamant la suma de 70.000 RON, sumă pretinsă ca fiind exigibilă până la data sesizării instanței, Înalta Curte constată că instanța competentă material să soluționeze cauza este instanța de drept comun, respectiv Judecătoria Fetești.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Fetești.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 1 februarie 2022.