ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 6342/2021
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 6342/2021 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2021)
Ședința publică din data de 16 decembrie 2021
Asupra conflictului negativ de competență de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, a constatat următoarele:
I. Circumstanțele cauzei
Cadrul procesual
Prin cererea, înregistrată pe rolul Tribunalului București, sub nr. x/2020, reclamantul Cabinet Medical Veterinar - A. a chemat în judecată pe pârâta Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor, solicitând instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să oblige pârâta la achitarea sumei de 70.000 RON (respectiv: 10.000 RON/lună de la data intrării in vigoare a legii nr. 236/2019 si pana la data apariției O.U.G. nr. 117/2020, adică de la data de 16.12.2019 pana la data de 24.07.2020), conform art. IV alin. (1) din Legea 236/2019.
În motivarea cererii, în esență, reclamantul a arătat că prin adresa comunicată de către pârâtă, la notificarea cabinetului veterinar, nu se menționează începând cu ce data se achita suma stabilita lunar prin lege, care sunt persoanele juridice/fizice indreptatite sa beneficieze de aceasta, modalitatea de plată, dacă se aplică retroactiv etc, astfel încât a considerat că se află în prezența unui refuz al pârâtei de a soluționa favorabil cererea, pentru perioada anterioară O.U.G. nr. 117/2020, când suma de 10.000 RON/lună se acordă fiecărui deținător de contract (valid), fără decont justificativ.
Prin cererea formulată la data de 12.01.2021, reclamantul a modificat cererea de chemare în judecată, solicitând introducerea în cauză, în calitate de pârâtă și a Direcției Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor Vâlcea.
Hotărârile care au generat conflictul negativ de competență
Prin sentința civilă nr. 652/04.02.2021, Tribunalul București a admis excepția necompetenței teritoriale și a declinat soluționarea dosarului în favoarea Tribunalului Vâlcea, față de dispozițiile art. 10 alin. (3) teza I și alin. (4) din Legea nr. 554/2004.
Prin sentința civilă nr. 935/28.05.2021, Tribunalul Vâlcea, secția a II-a civilă și pentru cauze de contencios administrativ și fiscal a admis excepția necompetenței materiale a acestei instanțe și a declinat competența de soluționare în favoarea Curții de Apel Pitești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.
Prin sentința nr. 164/F-CONT din 22 septembrie 2021, Curtea de Apel Pitești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a admis excepția de necompetență materială.
A declinat competența de soluționare a cererii formulate de reclamantul Cabinet Medical Veterinar - A., în contradictoriu cu pârâtele Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor - ANSVSA, și Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Vâlcea, în favoarea Tribunalului Vâlcea - SCAF.
A constatat ivit conflictul negativ de competență.
A suspendat din oficiu judecata cauzei și a înaintat dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție pentru soluționarea conflictului.
II. Soluția Înaltei Curți de Casație și Justiție pronunțată în regulator de competență.
Înalta Curte de Casație și Justiție, sesizată cu stabilirea regulatorului de competență, în conformitate cu dispozițiile art. 135 din C. proc. civ., republicat, analizând obiectul cauzei deduse judecății și dispozițiile legale incidente, va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Vâlcea, secția civilă .
Argumente de fapt și de drept relevante
Înalta Curte constată că, în cauză, există un conflict negativ de competență tipic, întrucât dispozițiile art. 133 pct. 2 din C. proc. civ., republicat, dispun că există conflict de competență când două sau mai multe instanțe și-au declinat reciproc competența de a judeca același proces.
Aspectul care a generat conflictul negativ de competență între cele două instanțe îl constituie problema instanței competente material să soluționeze cauza, în raport cu prevederile legale incidente în materie.
Înalta Curte, constată că obiectul cauzei îl constituie, cererea de chemare în judecată, prin care reclamantul solicită, în esență, plata sumei de 70.000 RON/lună de la data intrării în vigoare a Legii nr. 236/2019 și până la data apariției O.U.G. nr. 117/2020, în baza O.U.G. nr. 117/2020 pentru modificarea și completarea Ordonanței Guvernului nr. 42/2004 privind organizarea activității sanitar-veterinare și pentru siguranța alimentelor și pentru abrogarea art. IV alin. (2) și art. V din Legea nr. 236/2019 pentru modificarea și completarea art. 15 din Ordonanța Guvernului nr. 42/2004 privind organizarea activității sanitar-veterinare și pentru siguranța alimentelor, precum și pentru modificarea unor acte normative.
Curtea de Apel Pitești a reținut că aceste dispoziții prevăd următoarele:
"Concesionarii activităților prevăzute la alin. (2), care asigură prin unitățile medicale veterinare prevăzute la pct. 35 din anexa nr. 1 un program zilnic de 8 ore pentru proprietarii animalelor din exploatațiile nonprofesionale din circumscripția sanitar-veterinară contractată, cu excepția zilelor de sâmbătă și duminică și a sărbătorilor legale, primesc lunar, pentru fiecare contract, pe perioada de derulare a acestuia, suma de 10.000 RON, din bugetul Autorității, scutită de TVA, pentru transportul probelor, ridicarea produselor și tipizatelor necesare, instruirea și formarea profesională aferente activităților contractate, consilierea proprietarilor de animale în vederea comunicării informațiilor privind lanțul alimentar, bunăstarea și condițiile de biosecuritate, efectuarea catagrafiei animalelor în situații de urgență, precum și pentru inspecția și certificarea animalelor destinate sacrificării." - art. 1 pct. 1. În continuare, pct. 2 din O.U.G. nr. 117/2020 dispune că la articolul 15 al O.G. nr. 42/2004, după alin. (11) se introduc cinci noi alineate, alin. (12) având următorul cuprins:"(12) Condițiile specifice pentru derularea și încetarea contractelor de concesiune prevăzute la alin. (2), condițiile privind decontarea activităților sanitar-veterinare publice, precum și dispozițiile aplicabile medicilor veterinari de liberă practică împuterniciți în relație cu exploatațiile comerciale autorizate/înregistrate sanitar-veterinar sunt prevăzute în anexa nr. 2
1
."
Conform art. 2 din anexa 2
1
, în relațiile contractuale cu concedentul, concesionarul are următoarele obligații: - să depună lunar decontul justificativ, conform modelului din anexă, și în vederea decontării de către concedent, a activităților realizate, după caz, prevăzute de art. 15 alin. (7) din ordonanță;-. să transporte probele la laborator, în termenele și în condițiile legale, să ridice produsele/materialele și tipizatele necesare realizării activităților contractate;- să participe și să asigure participarea personalului de specialitate din cadrul circumscripției sanitar-veterinare, respectiv medici veterinari sau asistenți/tehnicieni veterinari, la toate instruirile organizate sau coordonate de direcțiile sanitar-veterinare și pentru siguranța alimentelor județene, respectiv a municipiului București cu privire la activitățile sanitar-veterinare contractate sau în legătură cu aceste activități;- să consilieze proprietarii de animale în vederea comunicării informațiilor privind lanțul alimentar, potrivit informațiilor comunicate de aceștia și în conformitate cu evidențele deținute la nivelul circumscripției sanitar-veterinare, cu semnarea de proprietar a documentului în cauză, precum și în tabelul centralizator privind consilierea; ulterior, să inspecteze și să certifice animale destinate sacrificării;- să consilieze și să instruiască proprietarii de animale privind condițiile de bunăstare și condițiile de biosecuritate, întocmind documente care să ateste realizarea activității conform cerințelor exprese ale concedentului pentru 10 exploatații/lună;- să efectueze catagrafia animalelor în situații de urgență, conform legislației specifice bolilor în cauză; în luna în care se realizează catagrafia animalelor în situații de urgență nu mai este obligatorie îndeplinirea acestei prevederi;- să justifice, prin ordin de deplasare, transportul probelor la laborator, ridicarea produselor și a tipizatelor, participarea la instruirea și formarea profesională, depunerea documentelor justificative în format fizic;
Așa cum rezultă din prevederile legale redate, sumele pretinse sunt stabilite de legiuitor în beneficiul prestatorilor de servicii corespunzătoare activităților sanitar - veterinare și pentru siguranța alimentelor, în executarea acelor contracte, pentru prestarea activităților enumerate de text și care constituie în același timp obligații ale concesionarului "în relațiile contractuale cu concedentul".
Chiar dacă obligația autorității contractante este reglementată prin lege, cauza ei rezidă în obligațiile reciproce ale părților contractante.
În consecință, pretențiile reclamantei au la bază răspunderea contractuală și, în condițiile în care contractul invocat este un contract de achiziție publică, încheiat în condițiile Legii nr. 98/2016, competența materială de soluționare a cauzeui aparține secției civile a Tribunalului, în conformitate cu prevederile art. 53 alin. (1)
1
din Legea nr. 101/2016, dispoziții potrivit cărora:
"(1
1
) Procesele și cererile care decurg din executarea contractelor administrative se soluționează în primă instanță, de urgență și cu precădere, de către secția civilă a tribunalului în circumscripția căruia se află sediul autorității contractante sau în circumscripția în care își are sediul social/domiciliul reclamantul."
Din punct de vedere teritorial se va avea în vedere instanța de la sediul reclamantului (care, de altfel, coincide cu instanța de la sediul autorității publice locale).
Pentru toate aceste considerente, cum din actele dosarului rezultă că reclamantul, potrivit cererii de chemare în judecată are sediul în municipiul Râmnicu Vîlcea, iar pârâta Direcția Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor Vâlcea, are sediul tot în municipiul Râmnicu Vîlcea, Înalta Curte, văzând și dispozițiile art. 135 alin. (4) C. proc. civ., va stabili competența de soluționare a cauzei formulate de reclamant în favoarea Tribunalului Vâlcea, secția civilă.
Temeiul legal al soluției adoptate
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 135 alin. (1) și (4) C. proc. civ., în temeiul dispozițiilor art. 129 alin. (2) pct. 2, art. 101, art. 111 C. proc. civ., raportat la art. 95 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei, în primă instanță, în favoarea Tribunalului Vâlcea, secția civilă .
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Stabilește competența materială de soluționare a cauzei privind pe reclamantul Cabinet Medical Veterinar - A. în contradictoriu cu pârâtele Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor și Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Vâlcea, în favoarea Tribunalului Vâlcea, secția civilă .
Definitivă.
Pronunțată astăzi, 16 decembrie 2021, prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.