ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4761/2022

Ședința publică din data de 19 octombrie 2022

Asupra conflictului negativ de competență;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1.1. Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a II-a contencios administrativ și fiscal la data de 03.11.2020 sub nr. x/2020, reclamantul Cabinet medical veterinar A., în contradictoriu cu pârâta Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor - ANSVSA a formulat cerere de chemare în judecată prin care a solicitat ca, prin hotărârea ce va pronunța, instanța să dispună obligarea pârâtei la achitarea sumei de 70.000 RON (respectiv: 10.000 RON/lună de la data intrării în vigoare a Legii nr. 236/2019 și până la data apariției O.U.G. nr. 117/2020, adică de la data de 16.12.2019 până la data de 24.07.2020), conform art. IV alin. (1) din Legea nr. 236/2019.

1.2. La data de 04.02.2021, reclamantul a formulat cerere adițională prin care a indicat faptul că înțelege să cheme în judecată și pârâta Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Ialomița.

1.3. Prin încheierea din data de 24.11.2020, Tribunalul București, secția a II-a de contencios administrativ și fiscal a admis excepția necompetenței materiale a acestei instanțe și a dispus declinarea competenței de soluționare a cauzei în favoarea secției a VI-a a Tribunalului București.

1.4. Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a VI-a civilă sub nr. x/2020*, iar prin sentința civilă nr. 1180/2021 o astfel de instanță a admis, la rându-i, excepția necompetenței sale materiale, declinând soluționarea cauzei către Curtea de Apel București - secțiile de contencios administrativ și fiscal.

2.1. Ulterior declinării de competență, cauza a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal sub nr. x/2021. Prin sentința civilă nr. 1706 din 18.11.2021, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a admis excepția necompetenței sale materiale și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Urziceni.

Motivând soluția astfel pronunțată, curtea de apel a reținut, în esență, că, în raport de cauza juridică a acțiunii, suma solicitată în prezentul litigiu vizează o acțiune în plata unui onorariu pretins contractual, respectiv o acțiune în executarea contractului, iar nu o acțiune în despăgubiri, care să fi fost solicitate ca efect al anulării unui act administrativ tipic sau asimilat. Plecând de la această premisă, curtea de apel a apreciat că, în speță, este incidentă ipoteza prevăzută de art. 8 alin. (2) teza a II-a din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ având în vedere că raporturile contractuale dintre părți se circumscriu noțiunii de contract de concesiune de servicii publice.

Or, în opinia instanței refuzul de a efectua o plată asumată în baza unui contract, chiar și administrativ, nu reprezintă un refuz nejustificat în sensul Legii nr. 554/2004, iar în urma admiterii cererii, instanța de judecată nu ar putea obliga pârâtul autoritate publică la executarea obligației contractuale, întrucât executarea acesteia (în cazul de față obligația de a da o sumă de bani) nu poate fi echivalată cu emiterea unui act administrativ, eliberarea unui alt înscris sau efectuarea unei operațiuni administrative.

Prin urmare, a reținut Curtea de Apel București că, în speță, în raport de prevederile art. 8 alin. (2) teză finală din Legea nr. 554/2004 care stabilesc că litigiile care decurg din executarea contractelor administrative sunt în competența de soluționare a instanțelor civile de drept comun, coroborate cu cele ale art. 94 pct. 1 lit. k) C. proc. civ., cu valoarea pretențiilor exhibate și cu prevederile art. 111 C. proc. civ., competența materială de soluționare a cauzei aparține Judecătoriei Urziceni.

2.2. Prin sentința civilă nr. 817 din 10.05.2022, Judecătoria Urziceni a admis excepția necompetenței sale materiale, a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel București și, constatând ivit conflictul negativ de competență, a înaintat dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție pentru soluționarea acestuia.

În motivarea hotărârii, judecătoria a reținut, în esență, că litigiul nu decurge din executarea contractelor administrative, întrucât, deși între reclamant și pârâta ANSVSA Ialomița au fost încheiate contracte privind prestarea de servicii, obiectul cererii, respectiv obligarea pârâtei la plata sumei de 70.000 de RON și dobânda aferentă, nu-și are temeiul în aceste contracte, ci în dispozițiile Legii nr. 236/2019, sens în care reclamanta solicită acordarea sumelor prevăzute de art. IV alin. (1) din actul normativ anterior menționat.

În opinia instanței, prezentul litigiu nu presupune soluționarea unor aspecte ce țin de executarea contractului, încheierea acestor contracte între părți constituind doar o condiție cerută de lege pentru a beneficia de dispozițiile Legii nr. 236/2019, astfel cum rezultă din art. IV alin. (1) al unui astfel de act normativ.

Având în vedere și faptul că reclamantul și-a întemeiat acțiunea pe dispozițiile art. 2 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 554/2004 (arătând că pârâta AN.S.V.S.A. a refuzat în mod nejustificat să-i rezolve o cerere referitoare la un drept), judecătoria a apreciat că potrivit art. 10 din Legea nr. 554/2004, competența de soluționare a cauzei aparține instanțelor de contencios administrativ, mai precis Curții de Apel București.

II. Soluția Înaltei Curți de Casație și Justiție

Analizând prezentul conflict negativ de competență, în raport de hotărârile pronunțate și de înscrisurile aflate la dosarul cauzei, Înalta Curte constată că instanța competentă să soluționeze cauza este Judecătoria Urziceni, pentru următoarele considerente:

Prin acțiunea care face obiectul prezentei cauze, reclamantul a solicitat obligarea pârâtelor Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor și Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Ialomița, potrivit dispozițiilor art. 15 alin. (2) din O.G. nr. 42/2004, astfel cum a fost modificată prin art. IV din Legea nr. 236/2019, la plata drepturilor bănești în sumă de 70.000 RON, aferentă perioadei 16.12.2019 - 24.07.2020.

Înalta Curte reține că reclamantul a încheiat cu Ministerul Agriculturii și Alimentației contractul de concesionare nr. x/01.03.1999, prelungit prin actul adițional nr. x/11.08.2014, încheiat cu Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor, prin Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Ialomița, având ca obiect prestarea de către concesionar a activităților veterinare de interes public național prevăzute în Programul acțiunilor strategice de supraveghere, profilaxie și combatere a bolilor la animale, de prevenire a bolilor transmisibile la om și protecția mediului, aprobat prin ordin al ministrului agriculturii și alimentației.

Potrivit art. IV din Legea nr. 236/2019: "Beneficiarii contractelor de concesiune și/sau de prestări servicii încheiate anterior datei intrării în vigoare a prezentei legi pentru realizarea activităților prevăzute la alin. (2) al art. 15 din Ordonanța Guvernului nr. 42/2004 privind organizarea activității sanitar-veterinare și pentru siguranța alimentelor, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 215/2004, cu modificările și completările ulterioare, precum și cu modificările și completările aduse prin prezenta lege, primesc lunar, pentru fiecare contract, suma de 10.000 RON din bugetul Autorității Naționale Sanitar Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor, până la finalizarea acestora."

Înalta Curte constată că acțiunile întemeiate pe dispozițiile art. IV din Legea nr. 236/2019 sau art. 15 alin. (2) și (7) din O.G. nr. 42/2004 nu privesc nici fazele premergătoare încheierii contractului și nici încheierea ca atare a contractului administrativ, ci sunt acțiuni în pretenții legate de executarea contractului, la care legea în sine face trimitere.

Prin conținutul normativ al art. 8 alin. (2) teza a II-a din Legea nr. 554/2004, ce statuează că litigiile care decurg din executarea contractelor administrative sunt în competența de soluționare a instanțelor civile de drept comun a fost reglementată o ipoteză specială de determinare a competenței (derogatorie de la regulile instituite de art. 10 din același act normativ), pe care instanța învestită cu soluționarea regulatorului de competență o apreciază incidentă în cauză.

Astfel, competența de soluționare a litigiului pendinte aparține instanțelor civile, iar în raport de faptul că obiectul cererii de chemare în judecată îl reprezintă pretențiile rezultate din executarea unui contract de concesiune și că, din analiza unui astfel de contract, nu rezultă existența unei prevederi contractuale prin care să fi fost evidențiat un acord de voință al părților în alegerea forului, instanța civilă competentă urmează să fie stabilită potrivit C. proc. civ.

De altfel, în acest sens a fost și soluția de principiu privind unificarea practicii judiciare adoptată în ședința Plenului secției de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție din data de 13 decembrie 2021.

În consecință, întrucât litigiul dedus judecății decurge din executarea unui contract de concesiune, valoarea pretențiilor exhibate este de 70.000 RON, iar art. 8 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 stabilește competența de soluționare a unor astfel de litigii în favoarea instanței civile de drept comun, în acord cu dispozițiile art. 94 pct. l lit. k) C. proc. civ., Înalta Curte constată că revine judecătoriei competența materială de soluționare a cauzei.

Din punct de vedere teritorial, Înalta Curte va avea în vedere prevederile art. 111 C. proc. civ., potrivit cărora cererile îndreptate împotriva statului, autorităților și instituțiilor centrale sau locale, precum și a altor persoane juridice de drept public pot fi introduse la instanța de la domiciliul sau sediul reclamantului ori la instanța de la sediul pârâtului. Cum reclamantul are sediul în Fierbinți Târg, jud Ialomița, Înalta Curte observă că acesta se află amplasat în circumscripția Judecătoriei Urziceni.

În consecință, pentru considerentele expuse și în conformitate cu dispozițiile art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei, în primă instanță, în favoarea Judecătoriei Urziceni.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a cauzei privind pe reclamantul CMV A. și pe pârâții Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor și Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Ialomița în favoarea Judecătoriei Urziceni.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 19 octombrie 2022.