ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4828/2022

Ședința publică din data de 20 octombrie 2022

Asupra conflictului negativ de competență de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 16.09.2021 pe rolul Tribunalului București, secția a II-a contencios administrativ și fiscal, reclamanta A. a solicitat, inițial în contradictoriu cu pârâții Consiliul Superior al Magistraturii și Inspecția Judiciară, secția pentru Judecători, obligarea pârâților, în solidar, să îi răspundă la petiția din data de 20.07.2021 cu privire la refuzul comunicării hotărârii pronunțate la data de 18.02.2021 în dosarul civil nr. x/2019, aplicarea unei penalități de 1000 RON pentru fiecare zi de întârziere, precum și obligarea pârâților la plata sumei de 5000 euro, cu titlu de prejudicii morale pentru refuzul nejustificat de a-i soluționa cererea.

La data de 16.11.2021 reclamanta a depus o cerere modificatoare, întemeiată pe dispozițiile art. 204 C. proc. civ., prin care a arătat că înțelege să se judece, în calitate de pârâți, cu Tribunalul București, Președintele Tribunalului București și B., grefier de ședință din dosarul civil nr. x/2019

2.1. Hotărârea Tribunalului București, secția a II-a contencios administrativ și fiscal

Prin sentința civilă nr. 7816/2021 din data de 13 decembrie 2021, pronunțată de Tribunalul București, secția a II-a contencios administrativ și fiscal în dosarul nr. x/2021, s-a admis excepția necompetenței materiale și s-a declinat competența de soluționarea a cauzei, formulate de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâții Consiliul Superior al Magistraturii și Inspecția Judiciară, secția pentru Judecători, în favoarea Curții de Apel București.

În considerentele sentinței, instanța a reținut dispozițiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, apreciind că acestea sunt norme de ordine publică de la care părțile nu pot deroga, precum și faptul că prin cererea de chemare în judecată se contestă un act administrativ asimilat al unor autorități publice centrale (pretins refuz de soluționare a unei cereri), iar pentru stabilirea instanței competente se aplică criteriul poziționării autorității publice emitente a actului administrativ asimilat.

De asemenea, a reținut prevederile art. 10 alin. (3) și (4) din Legea nr. 554/2004, precum și faptul că domiciliul reclamantei este în București, ceea ce, prin raportare la obiectul cererii de chemare în judecată, atrage competenta Curții de Apel București, secția contencios administrativ și fiscal.

2.2. Hotărârea Curții de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal

Prin sentința civilă nr. 1262 din data de 20 iunie 2022, pronunțată în dosarul nr. x/2021, Curtea de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal a admis excepția de necompetență materială; a declinat competența de soluționare a cauzei privind pe reclamanta A., în contradictoriu cu pârâții Tribunalul București, Președintele Tribunalului București și B., în favoarea Tribunalului București, secția a II-a contencios administrativ și fiscal; a constatat ivit conflictul negativ de competență și a dispus suspendarea judecării cauzei, precum și înaintarea cauzei către Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, în vederea stabilirii instanței competente.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța a reținut dispozițiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, care stabilesc competența materială a tribunalului, ca instanță de fond, în litigiile privind anularea actelor administrative tipice și asimilate emanând de la autorități publice locale; că reclamanta a investit inițial instanța de contencios administrativ inclusiv cu cerere împotriva pârâților CSM și Inspecția Judiciară, dar ulterior investirii și anterior termenului de judecată din fața Tribunalului București, la care s-a invocat excepția de necompetență materială, reclamanta a modificat cererea introductivă, arătând că solicită chemarea în judecată, în calitate de pârâți, a Tribunalului București, a Președintelui Tribunalului București și a grefierului de ședință.

Astfel, curtea de apel a considerat că atunci când a analizat competența instanței, tribunalul nu a avut în vedere cererea modificatoare, în raport cu care se impuneau anumite precizări cu privire la cadrul procesual pasiv. Aceste precizări au fost solicitate ulterior de către curtea de apel, cu ocazia verificării propriei competențe, ocazie cu care reclamanta a confirmat faptul că în urma modificării cererii de chemare în judecată, în fața tribunalului, a intenționat să se judece, în calitate de pârâți, cu Tribunalul București, Președintele Tribunalului București și grefierul de ședință B.. Or, prin raportare la dispozițiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, curtea a constatat că reclamanta se judecă cu o autoritate publică locală, iar nu centrală, motiv pentru care a apreciat că în aplicarea dispozițiilor art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, competența materială de soluționare a litigiului în fond revine tribunalului, iar nu curții de apel.

II. Decizia ÎCCJ pronunțată în regulator de competență.

Înalta Curte de Casație și Justiție, sesizată cu stabilirea regulatorului de competență, în conformitate cu dispozițiile art. 135 din C. proc. civ., analizând obiectul cauzei deduse judecății și dispozițiile legale incidente, va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București, secția a II-a contencios administrativ și fiscal, pentru considerentele ce urmează:

Înalta Curte constată că, în cauză, ne aflăm în fața unui conflict negativ de competență tipic, întrucât dispozițiile art. 133 pct. 2 din C. proc. civ., republicat, dispun că există conflict de competență când două sau mai multe instanțe și-au declinat reciproc competența de a judeca același proces.

Problema de drept care a generat conflictul negativ de competență privește competența materială de soluționare a cauzei din perspectiva obiectului cererii deduse judecății și a circumstanțelor din speță.

Reclamanta A. a învestit instanța de contencios administrativ cu o acțiune prin care a solicitat, inițial în contradictoriu cu pârâții Consiliul Superior al Magistraturii și Inspecția Judiciară, secția pentru Judecători, obligarea pârâților, în solidar, să i se răspundă la petiția din data de 20.07.2021 cu privire la refuzul comunicării hotărârii pronunțate la data de 18.02.2021 în dosarul civil nr. x/2019, aplicarea unei penalități de 1000 RON pentru fiecare zi de întârziere, precum și obligarea pârâților la plata sumei de 5000 euro, cu titlu de prejudicii morale pentru refuzul nejustificat de a-i soluționa cererea.

Ulterior, reclamanta A. a depus o cerere modificatoare, prin care a arătat că înțelege să se judece, în calitate de pârâți, cu Tribunalul București, Președintele Tribunalului București și B., grefier de ședință din dosarul civil nr. x/2019

Prin cererea modificatoare, reclamanta a arătat că obligația comunicării sentinței incumbă Tribunalului București, prin grefierul de ședință, astfel cum a precizat Inspecția Judiciară în răspunsul nr. 21-2609 din 10.09.2021.

Înalta Curte constată că potrivit art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004:

"(1) Litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice locale și județene, precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora de până la 3.000.000 de RON se soluționează în fond de tribunalele administrativ-fiscale, iar cele privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice centrale, precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora mai mari de 3.000.000 de RON se soluționează în fond de secțiile de contencios administrativ și fiscal ale curților de apel, dacă prin lege organică specială nu se prevede altfel."

În cauză este vorba de un refuz pretins nejustificat de a răspunde cererilor reclamantei, refuz ce este asimilat actului administrativ unilateral, conform art. 2 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, iar prin cererea modificatoare depusă la dosarul Tribunalului București, secția a II-a contencios administrativ și fiscal, reclamanta a arătat în mod expres că obligația comunicării sentinței incumbă Tribunalului București, prin grefierul de ședință.

Prin urmare, fiind vorba de un refuz pretins nejustificat al Tribunalului București, astfel cum a precizat reclamanta prin cererea modificatoare, ce este asimilat actului administrativ, instituție ce intră în categoria autorităților locale și județene, competența de soluționare a cauzei aparține Tribunalului București.

Astfel fiind, în raport cu rangul instituției pârâte căreia îi incumba obligația de a răspunde cererii reclamantei și cu opțiunea acesteia în ceea ce privește instanța inițial sesizată, competența de soluționare a cauzei aparține, în primă instanță, Tribunalului București, secția a II-a contencios administrativ și fiscal.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 135 alin. (1) și (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei, în primă instanță, în favoarea Tribunalului București, secția a II-a contencios administrativ și fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența soluționării cauzei privind pe reclamanta A., în contradictoriu cu pârâții Tribunalul București, Consiliul Superior al Magistraturii, Președintele Tribunalului București, Inspecția Judiciară, secția pentru Judecători și B., în favoarea Tribunalului București, secția a II-a contencios administrativ și fiscal.

Definitivă.

Soluția va fi pusă la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.

Pronunțată astăzi, 20 octombrie 2022.