ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5521/2022
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5521/2022 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2022)
Ședința publică din data de 17 noiembrie 2022
Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanțele cauzei
Obiectul cererii de chemare în judecată
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, sub nr. x/2019, reclamanta A. a chemat în judecată pârâtul Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, solicitând instanței ca, prin hotărârea pe care o va pronunța, să oblige pârâtul la: anularea Hotărârii nr. 163 din 13.03.2019 și emiterea unei noi hotărâri; la plata daunelor morale în valoare de 1.000.000.de euro, la cursul BNR la zi; la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de prezenta acțiune.
Prin întâmpinare, pârâtul Consiliul Național Pentru Combaterea Discriminării a invocat excepția necompetenței materiale a Tribunalului București.
Prin sentința civilă nr. 5997/25.09.2019, Tribunalul București a admis excepția invocată și a declinat competența soluționării cauzei în favoarea Curții de Apel București, unde a fost înregistrată cu același număr.
Reclamanta a depus la dosar o cerere modificatoare, solicitând introducerea în cauză a numiților B., C., D., iar prin încheierea de ședință din data de 9.06.2020, Curtea a admis excepția tardivității cererii modificatoare formulată de reclamanta A. cu privire la pârâții C. și D..
Prin întâmpinare la cererea modificatoare, pârâtul B. a solicitat respingerea cererii și obligarea reclamantei la plata cheltuielilor de judecată.
Hotărârea instanței de fond
Prin sentința nr. 1040 din 06 octombrie 2020, Curtea de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal a respins cererea modificatoare, formulată de reclamanta A. cu privire la pârâții C. și D. ca tardivă. A respins acțiunea formulată de reclamanta A. în contradictoriu cu pârâții Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării și B., ca neîntemeiată.
Calea de atac exercitată în cauză
Împotriva sentinței menționate, recurenta - reclamantă A. a formulat recurs, prin e-mail, la data de 8 martie 2021, invocând încălcarea art. 6 din Convenția europeană a drepturilor omului și faptul că instanța de fond a înlăturat toate argumentele și probele aduse în susținerea acțiunii.
Apărările formulate în cauză
Prin întâmpinările formulate, intimații - pârâți C. și D. au invocat excepția tardivității declarării prezentei căi de atac.
II. Soluția instanței de recurs
Analizând cu prioritate excepția invocată, Înalta Curte constată că recursul a fost declarat cu nerespectarea termenului prevăzut de lege, pentru următoarele considerente:
Potrivit art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004:
"Hotărârea pronunțată în primă instanță poate fi atacată cu recurs, în termen de 15 zile de la comunicare", iar potrivit art. 489 alin. (1) din C. proc. civ., republicat:
"Recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepția cazului prevăzut la alin. (3)." Totodată, conform art. 185 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ.:
"Actul de procedură făcut peste termen este lovit de nulitate absolută."
În speță, sentința nr. 1040 din 06 octombrie 2020 a Curții de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal a fost comunicată recurentei- reclamante la data de 2 februarie 2021, conform dovezii de înmânare aflate la dosarului instanței de fond. Termenul de 15 zile, prevăzut de art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, înăuntrul căruia trebuia declarată calea de atac a recursului, a început să curgă de la acest moment și s-a împlinit la data de 18 februarie 2021, potrivit dispozițiilor art. 181 alin. (1) pct. 2, raportat la art. 183-184 C. proc. civ.
Or, cererea de recurs a fost trimisă prin e-mail de recurenta-reclamantă la data de 8 martie 2021 astfel cum rezultă din înscrisul aflat la fila a 5-a a dosarului instanței de recurs.
Prin urmare, Înalta Curte constată că recursul a fost formulat în afara termenului de 15 zile prevăzut de lege, respectiv la data de 8 martie 2021, ultima zi în care putea fi promovată calea de atac fiind 18 februarie 2021.
Pentru considerentele arătate, în temeiul dispozițiilor art. 185 alin. (1) și art. 489 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de ca tardiv formulat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge ca tardiv recursul declarat de recurenta - reclamantă A. împotriva sentinței nr. 1040 din 06 octombrie 2020 a Curții de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal.
Definitivă.
Pronunțată prin punerea soluției la dispoziția părților de către grefa instanței, conform art. 402 din C. proc. civ., astăzi, 17 noiembrie 2022.