ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3757/2021

Ședința publică din data de 17 iunie 2021

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a II - a contencios administrativ și fiscal, la data de 12 aprilie 2018, sub nr. x/2018, reclamanta A. a chemat în judecată pârâta Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării solicitând anularea Hotărârii nr. 728/13.12.2017.

Pârâtul a formulat întâmpinare, invocând excepția necompetenței materiale.

Prin sentința civilă 4885/2018 Tribunalul București a admis excepția necompetenței materiale și a declinat soluționarea cauzei în favoarea Curții de Apel București.

Prin întâmpinarea formulată, pârâtul a invocat excepția tardivității plângerii formulate pentru formularea cu depășirea termenului legal de 15 zile ce curge de la data afișării soluției de sancționare, respectiv de la data de 6.03.2018, dar și inadmisibilitatea acțiunii întrucât în cauză nu figurează în calitate de pârât numita B..

Prin sentința nr. 1869 din 29 mai 2019 a Curții de Apel București, secția a VIII - a de contencios administrativ și fiscal (veche), s-a respins excepția tardivității acțiunii, ca nefondată, și s-a respins ca nefondată acțiunea formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâții B. și Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării.

Împotriva sentinței nr. 1869 din 29 mai 2019 a Curții de Apel București, secția a VIII - a de contencios administrativ și fiscal (veche), reclamanta A. a formulat recurs.

Recurenta a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței recurate și, în rejudecare, admiterea acțiunii astfel cum a fost formulată.

Ca prim aspect, a invocat lipsa constatarii motivelor de nelegalitate, din oficiu, a Hotărârii nr. 728 din 13.12.2017 de catre instanta de fond, plecând de la analiza ca prevederile O.G. nr. 2/2001 se aplica in situatia in care legea speciala reprezentata de O.G. nr. 137/2000 nu contine dispozitii derogatorii de la dreptul comun si in cazul in care normele 0. G. nr. 2/2001 sunt compatibile cu natura juridica de act administrativ a hotararii emise de CNCD, natura juridica nu difera de cea a unui proces-verbal de contraventie, deoarece potrivit art. 15 din O.G. nr. 137/2000 - text de lege avut în vedere și de intimata la emiterea Hotărârii contestate în cauză - stabilește natura juridică a raportului de drept material născut în prezenta situație, respectiv un raport juridic administrativ, de răspundere contravențională. De altfel, aceeași natură contravențională este reliefată și de art. 26 alin. (1) din același act normativ, unde se arată modul de sancționare a contravenților reglementate în cuprinsul Ordonanței.

Referindu-se la nelegalitate a considerat ca singura sanctiune aplicabila este nulitatea, in raport de dispozitiile art. 20 alin. (7) din O.G. nr. 137/2000, care prevăd că " Hotarârea Colegiului director de solutionare a unei sesizari se adopta în termen de 90 de zile de la data sesizarii si cuprinde: numele membrilor Colegiului director care au emis hotarârea, numele, domiciliul sau resedinta partilor, obiectul sesizarii si sustinerile partilor, descrierea faptei de discriminare, motivele de fapt si de drept care au stat la baza hotarârii Colegiului director, modalitatea de plata a amenzii, daca este cazul, calea de atac si termenul în care aceasta se poate exercita."

Data la care CNCD a fost sesizat este 17.08.2017, prin petitia nr. 4211, formulata de B., iar Hotararea Colegiului director de solutionare a fost adoptata la aproximativ 120 zile de la data sesizarii, depasind astfel cu mult termenul imperativ indicat de dispozitiile legale. Singura sanctiune pertinenta care se poate aplica pentru depasirea termenului de 90 zile este nulitatea Hotararii.

Prin urmare, recurenta înțelege să invoce nulitatea Hotărârii nr. 80 din 01.02.2017 prin raportare la dispozițiile art. 20 alin. (7) din O.G. nr. 137/2000, precum și la art. 16 alin. (1) din O.G. nr. 2/2001 sub aspectul lipsei mențiunilor cu privire la calea de atac ce poate fi exercitată împotriva actului administrativ în cauză. Art. 20 alin. (7) din O.G. nr. 137/2000 prevede expres că «Hotărârea Colegiului director de soluționare a unei sesizări se adoptă în termen de 90 de zile de la data sesizării și cuprinde: numele membrilor Colegiului director care au emis hotărârea, numele, domiciliul sau reședința părților, obiectul sesizării și susținerea părților, descrierea faptei de discriminare, motivele de fapt și de drept care au stat la baza hotărârii Colegiului director, modalitatea de plată a amenzii, dacă este cazul, calea de atac și termenul în care aceasta se poate exercita», iar art. 16 alin. (1) teza finală din O.G. nr. 2/2001 arată că «Procesul-verbal de constatare a contravenției va cuprinde în mod obligatoriu (...) termenul de exercitare a căii de atac și organul la care se depune plângerea». În schimb, cum se poate observa cu ușurință din lecturarea Hotărârii nr. 728 din 13.12.2017, la punctul VII se arată doar că «Prezenta hotărâre poate fi atacată la instanta de contencios administrativ, în temen de 15 zile de la data primirii, potrivit O.G. nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea faptelor de discriminare, republicată și Legii nr. 554/2004 a contenciosului administrativ». De aici rezultă că, în realitate, autoritatea pârâtă nu a respectat dispozițiile legale ce condiționează însăși legalitatea Hotărârii emise prin faptul că nu a menționat instanța la care se poate contesta actul de autoritate. Trimiterea la două acte normative, fără a se fi indicat cel puțin articolul sau articolele incidente îi cauzează o vătămare procesuală ce nu se poate înlătura decât prin anularea actului, cu atât mai mult cu cât aduce o atingere directă însăși dreptului acesteia la apărare. Vătămarea constă în aceea că nu i se aduce la cunoștință instanța la care trebuie contestată Hotărârea CNCD.

De asemenea, recurenta a solicitat a se constata prescripția executării sanctiunii contravenționale dispuse prin Hotărârea nr. 728 din 13.12.2017 a CNCD având în vedere dispozițiile art. 20 alin. (8) din O.G. nr. 137/2000, art. 75 alin. (2) și art. 84 din Procedura internă de soluționare a petițiilor și sesizărilor din 11.04.2008, publicat în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 348 din 06.05.2008 (denumit în continuare "Procedura"), precum și art. 14 alin. (1) și (2) din O.G. nr. 2/2001.

În susținerea excepției prescripției a arătat că art. 75 alin. (2) din Procedură prevede că «Hotărârea Colegiului director se adoptă prin votul individual al fiecărui membru al Colegiului», iar art. 20 alin. (8) din O.G. nr. 137/2000 precizează expres că «Hotărârea se comunică părților în termen de 30 de zile de la adoptare și produce efecte de la data comunicării», în condițiile în care aceste termene nu sunt respectate, norma generală stabilește care este soarta actului admninistrativ întocmit cu nesocotirea acestor cerințe procedurale, respectiv art. 14 din O.G. nr. 2/2001 prevede că «(1) Executarea sancțiunilor contravenționale se prescrise dacă procesul-verbal de constatare a contravenției (Hotărârea de sancționare) nu a fost comunicat contravenientului în termen de o lună de la data aplicării sancțiunii. (2) Prescripția executării sancțiunii contravenționale poate fi constatată chiar și de instanța învestită cu soluționarea plângerii contravenționale».

Raportat la cele de mai sus, Colegiul director al CNCD a soluționat sesizarea nr. 421/17.08.2017 la data de 13.12.2017. De la data adoptării Hotărârii nr. 728 a început a curge termenul de 30 de zile pentru comunicarea hotărârii prevăzut expres prin art. 20 alin. (8) din O.G. nr. 137/2000, unde se arată că Hotărârea se comunică părților în termen de 30 de zile de la adoptare. Or, adoptarea Hotărârii nr. 728 din 13.12.2017 nu a putut avea loc în altă dată decât la 01.02.2017, cu ocazia deliberării și votării de către membri Colegiului director al CNCD. Ca atare, la această dată s-a dispus și sancționarea contravențională, fiind stabilit dispozitivul Hotărârii în cauză, tocmai pentru că aceasta este rezultatul votului membrilor Colegiului director. A interpreta altfel am ajunge în fața unui non-sens pentru că membrii Colegiului director nu puteau vota altceva decât dispozitivul (adică sancționarea reclamantei) și nici altcândva, din moment ce Hotărârea este adoptată la 13.12.2017. De aici rezultă că devin incidente și dispozițiile art. 14 alin. (1) din O.G. nr. 2/2001, care stabilesc același termen (o lună, procedural, are 30 de zile - art. 2552 alin. (3) C. civ.) de prescripție care se calculează de la data aplicării sancțiunii. Or, cum sancțiunea i-a fost aplicată prin Hotărârea Colegiului director adoptată la data de 13.12.2017, rezultă că necomunicarea actului administrativ în termen de 30 de zile de la această dată atrage sancțiunea prescripției extinctive. Mai mult, indiferent de această mențiune, se poate observa că Hotărârea nr. 728 din 13.12.2017 adoptată de CNCD i-a fost comunicată abia la data de 06.03.2018, astfel cum rezultă din data poștei aplicată pe plicul anexat în copie. în aceste condiții, astfel că devine incidentă sancțiunea prescripției extinctive pentru necomunicarea actului administrativ de sancționare în termenul legal de 30 de zile de la adoptare, motiv pentru care se impune anularea Hotărârii nr. 728 din 13.12.2017.

A mai arătat că, în opinia sa, a doua critica care atrage aceasi sancțiune a nulității, se refera la nesemnarea Hotărârii, nici măcar menționarea membrului cu votul împotriva sancționării. Singura referire la cu privire la existenta votului împotriva se găsește la finalul punctului 2, in paranteze rotunde, din dispozitivul Hotărârii. In raport de dispozițiile O.G. nr. 137/2000, Consiliul soluționează sesizarea prin hotărâre a Colegiului director prevăzut la art. 23 alin. (1): "Colegiul director al Consiliului este organ colegial, deliberativ si decizional, responsabil pentru îndeplinirea atribuțiilor prevăzute de lege. (2) Colegiul director este compus din 9 membri cu rang de secretar de stat, propuși si numiți, în ședința comuna, de cele doua Camere ale Parlamentului.", a considerat ca lipsa numelui membrului care a votat împotriva, precum si lipsa semnăturii acestui membru, atrage nulitatea Hotărârii.

În raport de cele prezentate, recurenta a mai susținut că formularea prezentei căi de atac împotriva Hotărârii nr. 728 din 13.12.2017 a CNCD atrage suspendarea de drept a executării actului administrativ atacat, în condițiile în care Hotărârea nu beneficiază de caracter executoriu pe durata litigiului. în acest sens sunt și dispozițiile art. 20 alin. (10) din O.G. nr. 137/2000, care arată că «Hotărârile emise potrivit prevederilor alin. (2) și care nu sunt atacate în termenul de 15 zile constituie titlu executoriu». Interpretând per a contrario această normă, rezultă că hotărârile care sunt atacate în termenul legal nu constituie titlu executoriu. Norma prevăzută în legea specială se coroborează perfect cu normele cuprinse în legea generală în materia răspunderii contravenționale, respectiv art. 32 alin. (3) din O.G. nr. 2/2001, unde se arată că «Plângerea suspendă executarea», precum și art. 37 din O.G. nr. 2/2001, care arată că «Procesul-verbal neatacat în termenul prevăzut la art. 31 (...) constituie titlu executoriu, fără vreo altă formalitate». Hotărârea nr. 728 din 13.12.2017 i-a fost comunicată la data de 06.03.2018, cum rezultă și din data poștei aplicată pe plic (anexat în copie), aceasta fiind data de la care a început a curge termenul de contestare a actului administrativ. Astfel, în condițiile în care reclamanta înțelege să uzeze de calea de atac prevăzută de lege și în interiorul termenului legal, actul administrativ contestat în prezenta cauză este lipsit de caracterul executoriu până la soluționarea definitivă a cererii de față.

În ceea ce privește fondul cauzei, a apreciat ca prima instanță a interpretat greșit normele de drept material si astfel a ajuns la concluzia ca Hotărârii nr. 728 din 13.12.2017 este temeinica.

Recurenta-reclamantă a invocat netemeinicia actului administrativ în cauză, sens în care a solicitat, in rejudecare admiterea, acțiunii și pe fond, având în vedere următoarele: asociatia a fost sancționată contravențional de autoritatea pârâtă CNCD pentru pretinse fapte de discriminare constând în refuzul acordului A. in vederea constituirii unei rampe de acces pentru petenta, persoana cu handicap. In realitate aceasta a fost de acord si a susținut in continuare construirea unei rampe pentru acces cu dizabilitati prin scara blocului, apartamentul fiind situat la parter, accesul prin aceasta modalitate nu impedimenteaza in niciun fel si nici nu atinge vreun drept al petentei, satisfăcând cerințele sale, soluție ce nu o dicrimineaza. Actul administrativ de sancționare în cauză este netemeinic și nelegal deoarece faptele de care este acuzată nu reprezintă contravenția reglementată de art. 10 lit. h) din O.G. nr. 137/2000, lipsind atât vinovăția sa, cât și tipicitatea elementului material, întrucât refuzul acordului său nu aduce atingere demnității sau crearea unei atmosfere care sa ingreuneze situația petentei, ci are la baza motive intemeiate. În primul rând, din multitudinea de ipoteze avute în vedere de legiuitor, autoritatea pârâtă nu arată care ar fi incidente în această cauză și în ce măsură faptele reclamantei reprezintă discriminare, prima instanță, care se transforma intr-un real apărător al intimatei tranșând întreaga speța printr-o singura fraza, ragasită la pagina 5.

Făcând trimitere la alin. (3) al art. 15 și la jurisprudența Curtii Europene a Drepturilor Omului, in legătura cu articolul 14 privind interzicerea disriminarii, recurenta a arătat că, pentru a acorda accesul petentei in si din imobil printr-o varianta mai accesibila, crearea unei rampe de acces, subscrisa a luat masuri in vederea emiterii avizului pentru construirea unei rampe conform necesitaților petentei si apte sa asigure deplasarea in condiții de egalitate, fara efort suplimentar al petentei, cu ajutorul dispozitivului special adaptat la necesaitatile de deplasare.

Astfel, a acordat avizul de construire a unei rampe prin intrarea principala a scării B, a blocului unde locuiește petenta, prin adresa din 28.05.2016, aspect recunoscut chiar de către petenta in cuprinsul memoriului depus la dosarul nr. x/2018, (pagina 2, paragraful 3), validând astfel acordul său, însă nu a acordat avizul direct prin accesul in apartamentul petentei din următoarele considerente: declarația doamnei C., coproprietara si membra a Asociației, prin care si-a modificat opțiunea inițiala prin care isi exprimase acordul pentru intimata B., fiind împotriva modificărilor blocului după care a luat cunoștința si de memoriul justificat al unui alt coprioprietar din același bloc care este si expert tehnic evaluator; memoriul tehnic intocmit de coproprietarul expert tehnic, cu schitele aferete si cu certificarea calității sale de expert, prin care se justifica greșelile apreciate ca aparținând celuilalt Memoriu tehnic ce a fost avut in vedre de către CNCD la emiterea Hotărârii; răspunsul dat de către Primăria Sectorului 6 București solicitărilor asociației prin care se citează textele de lege ce pot fi avute in vedere la eliberarea Avizului pozitiv sau negativ daca sunt respectate aceste texte de lege care privesc activitatea Asociației pe linia eliberării unor astfel de avize, respectiv Legea 230/2007; declarația Doamnei D. care este impotriva modificărilor ce pot fi aduse blocului in maniera propusa de arhitecta E. care a stat la baza emiterii Hotărârii C.N.C.D. Astfel acordarea avizului subscrisei intr-o alta maniera decât cea solicitata de petenta a avut la baza motive temeinice, in special siguranța construcției asupra căreia se întreprind modificări.

In privința Hotărârii pronunțata in dosarul cu obiect "obligatia de a face", recurenta-reclamantă a indicat ca a pus-o in executare de buna voie, astfel ca aprecierea CNCD de încălcare a prevederilor legale in materie putea fi dispusa doar in cazul unui refuz de punere in aplicare a acelei Hotărâri, pronunțate in dosarul nr. x/2017.

Cererea de recurs a fost întemeiată pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

În stadiul procesual al recursului nu s-a formulat întâmpinare, intimatul-pârât CNCD formulând note scrise.

În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererilor de recurs și de efectuare a comunicării actelor de procedură între părțile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 471

1

și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., cu aplicarea și a dispozițiilor O.U.G. nr. 80/2013.

În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 471

1

și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., prin rezoluția din data de 27 ianuarie 2020, s-a fixat termen de judecată la data de 17 iunie 2021, în ședință publică, cu citarea părților.

II. Soluția și considerentele Înaltei Curți asupra recursului

Examinând sentința atacată prin prisma criticilor formulate prin cererea de recurs raportat la prevederile legale din materia supusă verificării, Înalta Curte reține că recursul este nefondat, în considerarea celor în continuare arătate.

Petenta B. persoana cu handicap locomotor grav, permanent și progresiv, a sesizat Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării refuzul A. de a fi de acord cu privire la construirea unei rampe de acces prin exteriorul blocului (cu intrare direct în apartament).

În acest context, instanța de contencios administrativ și fiscal a fost învestită cu o cerere prin care reclamanta A. a chemat în judecată pârâtul Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării solicitând anularea Hotărârii nr. 728/13.12.2017, prin care s-a dispus sancționarea sa.

Prin sentința recurată, acțiunea a fost respinsă, împotriva acesteia reclamanta înțelegând să exercite calea de atac de față.

Înalta Curte va examina argumentele de ordin critic din memoriul de recurs ce pot fi încadrate, raportat la conținutul acestora, în motivul de casare prevăzut de art. 488 pct. 8 C. proc. civ., hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material. Criticile din cererea de recurs formulate pe fondul cauzei, care privesc reținerea greșită a situației de fapt, prin aprecierea necorespunzătoare a probelor, nu vor fi examinate, privind netemeinicia hotărârii atacate și neconstituind motive de casare în sensul dispozițiilor art. 488 C. proc. civ.

Astfel, Înalta Curte constată că este nefondată susținerea recurentei-reclamante conform căreia "lipsa constatării motivelor, din oficiu, a hotătârii CNCD nr. 728/13.12.2017 de către instanta de fond, plecând de la analiza ca prevederile O.G. nr. 2/2001 se aplică în situația în care legea specială reprezentată de O.G. nr. 137/2000 nu conține dispoziții derogatorii de la dreptul comun și in cazul in care normele O.G. nr. 2/2001 sunt compatibile nu natura juridică de act administrativ a hotărârii emise de CNCD, natura juridică nu diferă de cea a unui proces-verbal de contravenție, deorece potrivit art. 15 din 0. G nr. 137/2000-text de lege avut in vedere și de intimata la emiterea hotărârii contestate în cauză - stabilește natura juridică a raportului de drept material născut în prezenta situatie, respectiv un raport juridic administrativ, de răspundere contravențională".

Instanța de control judiciar amintește că prin O.G. nr. 137/2000 se stabilește cadrul legal pentru prevenirea si sanctionarea tuturor formelor de discriminare, stabilindu-se conditiile de angajare a răspunderii contraventionale, descrierea abstractă a conduitelor care constituie discriminare și sunt calificate de legiutor ca fiind contravenții în acest domeniu, sancțiunile contravenționale aplicabile, actele constatatoare ale acestor fapte ilicite și căile de atac care se pot exercita de persoanele vătămate în drepturile sau interesele lor legitime prin efectele lor.

Acest act normativ, în dispozițiile sale referitoare la raspunderea contravențională, are caracter de normă specială în raport de O.G. nr. 2/2001, care constituie dreptul comun în materia dreptului contravențional, astfel că în ce privește incidența normelor celor două acte normative în cauză este aplicabil principiul "specialia generalibus derogant", ceea ce înseamă că legea generală se aplică în orice materie și în toate cazurile, mai puțin în acelea în care legiuitorul stabileste un regim special și derogatoriu, instituit în anumite materii reglementări speciale, care sunt prioritare față de norma de drept comun, ce în astfel de situatii se aplică numai unde legea specială nu dispune.

Or, prin adoptarea O.G. nr. 137/2000 se derogă de la dreptul comun sub mai multe aspecte, printer care forma actului, conținutul său, procedura de adoptare și de contestare, astfel că în această privință sunt aplicabile în exclusivitate dispozițiile O.G. nr. 137/2000, neputând fi primită interpretarea propusă de recurentul-reclamant prin utilizarea combinată sau selectivă a unor norme cu același obiect de reglementare din cele două acte normative.

Astfel Hotărârile/soluțiile emise de Colegiul Director al Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, în baza art. 20 din O. G. 137/2000, fiind acte administrativ-jurisdicționale, în cadrul regimul juridic special al acestora nu se face distinctie între nulitătile absolute și nulitățile relative, orice viciu de nelegalitate putând conduce la anularea actului numai în condițiile în care se dovedește că neregularitate a cauzat o vătămare drepturilor și/sau intereselor legitime ale persoanei care o invocă.

Acest aspect face, de principiu, imposibilă o verificare a oricărui viciu de nelegalitate, din oficiu, de către instanța de judecată pentru că nulitatea actului administrativ jurisdicțional poate interveni numai la cerere, cu indicarea motivului de nelegalitate și a dreptului sau interesului pretins încalcat, astfel că este nefondată critica recurentului referitoare la constatarea din oficiu a nulitații actului administrativ contestat.

În privința actului constatator și sancționator, art. 20 alin. (7) din O.G. nr. 137/2000, spre deosebire de art. 15 si/sau art. 16 din O.G nr. 2/2001, prevede că în exercitarea atribuțiilor sale de investigare, constatare și sancționare a faptelor de discriminare, CNCD prin Colegiul director adoptă hotărâri colegiale care trebuie să cuprindă numele membrilor Colegiului director care au emis hotărârea, numele, domiciliul sau resedința părților, obiectul sesizării și susținerile părților, descrierea faptei de discriminare, motivele de fapt și de drept care au stat la baza hotărârii Colegiului director, modalitatea de plată a amenzii, dacă este cazul, calea de atat și termenul în care aceasta se poate exercita, dispozițiile art. 15 si/sau art. 16 din O.G. nr. 2/2001 referitoare la contravențiile stabilite prin procese-verbale si/sau continutul procesului-verbal de contravenție, de care se prevalează reclamantul, nefiind, în consecință, aplicabile în cauză pentru raționamentul anterior expus.

Din analiza conținutului hotârârii CNCD, Înalta Curte constată că aceasta răspunde exigențelor formale prevăzute de lege, fiind descrisă complet fapta de discriminare imputată recurentei-reclamante, precum și calea de atac (actiune în contencios administrativ) și termenul în care aceasta se poate exercita, respectiv 15 zile.

Referitor la "prescriptia executării sancțiunii contrevenționale", instanța de recurs reține că potrivit art. 20 din O.G. nr. 137/2000: "(…)

(7) Hotărârea Colegiului director de soluționare a unei sesizări se adoptă în termen de 90 de zile de la data sesizării și cuprinde: numele membrilor Colegiului director care au emis hotărârea, numele, domiciliul sau reședința părților, obiectul sesizării și susținerile părților, descrierea faptei de discriminare, motivele de fapt și de drept care au stat la baza hotărârii Colegiului director, modalitatea de plată a amenzii, dacă este cazul, calea de atac și termenul în care aceasta se poate exercita.

(8) Hotărârea se comunică părților în termen de 30 de zile de la adoptare și produce efecte de la data comunicării."

Înalta Curte constată că termenele prevăzute de textele de lege citate sunt termene de recomandare a căror nerespectare poate atrage sancțiunea nulității numai în măsura în care se aduce subiectului de drept o vătămare ce nu poate fi înlăturată decât prin desființarea actului, în cauză, recurenta nefăcând dovada unei asemenea vătămări care să fi fost generată de nerespectarea termenelor în discuție.

Prin urmare, dispozițiile art. 20 alin. (7) și (8) din O.G. nr. 137/2000, reglementează termenele de adoptare și de comunicare a hotărârii CNCD prin care se soluționează un litigiu, având ca obiect încălcarea principiului discriminării.

Rezultă din continutul dispozițiilor art. 20 alin. (8) din O.G. nr. 137/2000 că termenul instituit prin respectiva normă este unul de comunicare a hotărârii, iar nu de prescriere a executării hotărârii CNCD, la art. 26 alin. (4) din O.G. nr. 137/2000 fiind reglementată expres numai prescripția aplicării sanctiunilor contravenționale.

În consecință, solicitările privind nerespectarea de către hotărârea CNCD a unor cerințe de formă, de continut, de înstiintare si/sau de prescriptie impuse de către O.G. nr. 2/2001 sunt lipsite de suport legal în condițiile în care acest act normativ nu este aplicabil, iar hotărârea soluția în cauză respectă exigențele impuse de art. 20 alin. (7), (8), (9), (10) din O.G. nr. 137/2000.

Pe de altă parte, nulitatea specială de drept administrativ reglementată prin Legea nr. 554/2004 a actului administrativ-jurisdicțional, este o sancțiune care intervine pentru nerespectarea dispozițiilor legale edictate pentru adoptarea sa valabilă, putând fi constatată și aplicată pentru nelegalități constatate în procedura de pregătire sau de adoptare a acestuia, deci pentru cauze anterioare sau concomitente emiterii actului administrativ-jurisdicțional.

Prin urmare, lipsa caracterului executoriu sau a prescripției executării sancțiunii pentru necomunicarea actului în termenul legal, sunt aspecte care vizează executarea actului administrativ-jurisdicțional care din punct de vedere temporal se situează după momentul adoptării actului administrativ-jurisdicțional și excedează, în consecință, controlului de legalitate efectuat de instanța de contencios administrativ.

Nici alegațiile recurentei privind punerea în executare de bună voie a sentinței pronunțată în cauza având ca obiect obligația de a face nu pot fi primite, acestea neputând constitui critici de nelegalitate a Hotărârii CNCD prin care s-a constatat existența faptei de discriminare.

În fine, astfel cum s-a reținut anterior, aspectele invocate pe fondul cauzei de recurenta-reclamantă referitoare la împrejurarea că faptele de care este acuzată nu reprezintă contravenția reglementată de art. 10 lit. h) din O.G. nr. 137/2000, lipsind atât vinovăția sa, cât și tipicitatea elementului material, întrucât refuzul acordului său nu aduce atingere demnității sau crearea unei atmosfere care sa ingreuneze situația petentei, ci are la baza motive intemeiate, au fost supuse în această formă controlului de legalitate în fața primei instanțe, fiind analizate în mod corespunzător de aceasta, astfel că prin invocarea de argumente similare în cuprinsul cererii de recurs nu se încearcă decât o efectuare a unei reaprecieri de către instanța de control judiciar, vizând temeinicia sentinței recurate, neconstituind, așadar, o veritabilă critică de nelegalitate adusă hotărârii atacate.

În aceste condiții, instanța de recurs nu este îndreptățită a reanaliza probatoriul administrat, decât în măsura în care o astfel de analiză se impune prin prisma aplicării greșite de către instanța de fond a unor dispoziții legale, cum ar fi regulile procedurale referitoare la modalitatea de administrare a probatoriilor sau la forța probantă a unor asemenea mijloace administrate, aspecte care nu au fost invocate de recurenta-reclamantă.

Instanța de control judiciar constată, așadar, că sentința recurată este legală, fiind dată cu corecta interpretare și aplicare a normelor de drept incidente circumstanțelor factuale reținute, motivele invocate de recurenta-reclamantă prin memoriul de recurs nefiind în măsură să conducă la reformarea acesteia.

Pentru considerentele expuse, nefiind identificate motive de casare în sensul invocat de recurentă, Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul formulat de reclamantă, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de reclamanta A. împotriva sentinței nr. 1869 din 29 mai 2019 a Curții de Apel București, secția a VIII - a de contencios administrativ și fiscal (veche), ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 17 iunie 2021, prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.