ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5769/2023

Ședința publică din data de 5 decembrie 2023

Asupra contestației în anulare de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Circumstanțele cauzei.

Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată inițial pe rolul Tribunalului București, sub nr. x/2019, reclamanta A. a chemat în judecată pârâtul Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, solicitând instanței ca, prin hotărârea pe care o va pronunța, să oblige pârâtul la anularea Hotărârii nr. 163 din 13.03.2019 și emiterea unei noi hotărâri; la plata daunelor morale în valoare de 1.000.000.de euro, la cursul BNR la zi; la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de prezenta acțiune.

Prin întâmpinare, pârâtul Consiliul Național Pentru Combaterea Discriminării a invocat excepția necompetenței materiale a Tribunalului București.

Prin sentința civilă nr. 5997/25.09.2019, Tribunalul București a admis excepția invocată și a declinat competența soluționării cauzei în favoarea Curții de Apel București, unde a fost înregistrată cu același număr.

Reclamanta a depus la dosar o cerere modificatoare, solicitând introducerea în cauză a numiților B., C., D., iar prin încheierea de ședință din data de 9.06.2020, Curtea a admis excepția tardivității cererii modificatoare formulată de reclamanta A. cu privire la pârâții C. și D..

Prin întâmpinarea la cererea modificatoare, pârâtul E. a solicitat respingerea cererii și obligarea reclamantei la plata cheltuielilor de judecată.

Hotărârea instanței de fond

Prin sentința nr. 1040 din 06 octombrie 2020, Curtea de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal a respins cererea modificatoare formulată de reclamanta A. cu privire la pârâții C. și D. ca tardivă.

A respins acțiunea formulată de reclamanta A. în contradictoriu cu pârâții Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării și B., ca neîntemeiată.

Calea de atac a recursului exercitată în cauză

Împotriva sentinței menționate, recurenta - reclamantă A. a formulat recurs, prin e-mail, la data de 8 martie 2021, invocând încălcarea art. 6 din Convenția europeană a drepturilor omului și faptul că instanța de fond a înlăturat toate argumentele și probele aduse în susținerea acțiunii.

Apărările formulate în cauză

Prin întâmpinările formulate, intimații - pârâți C. și D. au invocat excepția tardivității declarării recursului.

Decizia ce face obiectul contestației în anulare

Prin Decizia nr. 5521 din 17 noiembrie 2022 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal în dosarul nr. x/2019 s-a respins, ca tardiv, recursul declarat de recurenta - reclamantă A. împotriva sentinței nr. 1040 din 06 octombrie 2020 a Curții de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal.

Contestația în anulare exercitată în cauză

Împotriva Deciziei nr. 5521 din 17 noiembrie 2022 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal în dosarul nr. x/2022 a formulat contestație în anulare contestatoarea - recurentă A. invocând dispozițiile art. 503 alin. (2) pct. 2 din C. proc. civ., pe motiv că soluția instanței de recurs este rezultatul unei erori materiale.

Susține contestatoarea că recursul a fost formulat în termen, conform datelor existente la dosar, motiv pentru care solicită admiterea contestației în anulare.

Apărările formulate în cauză

Intimații C. și D. au formulat întâmpinări la contestația în anulare, în cadrul cărora au invocat excepția lipsei calității procesuale pasive în prezenta cale de atac.

În cadrul întâmpinării sale intimatul C. a invocat și excepția nulității contestației în anulare, pe considerentul că nu este motivată.

Pe fondul contestației în anulare ambii intimați au solicitat în cadrul întâmpinărilor respingerea acesteia, ca nefondată.

Răspunsul la întâmpinări

Contestatoarea A. a depus Răspunsuri la întâmpinările formulate de intimații C. și D., combătând apărările acestora cu privire la excepția lipsei calității procesuale pasive invocată. A solicitat în final admiterea contestației în anulare, rejudecarea cauzei în temeiul unui proces echitabil, considerând ca fiind evident că toate măsurile luate asupra sa au fost ulterioare faptului că a sesizat încălcarea legii la locul de muncă.

Procedura de soluționare a contestației în anulare

În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a contestației în anulare și de efectuare a comunicării actelor de procedură între părțile litigante, prevăzută de 503-508 C. proc. civ., coroborat cu art. 194-200 și art. 201 alin. (1), (5) și (6) C. proc. civ., cu aplicarea și a dispozițiilor O.U.G. nr. 80/2013.

Prin Rezoluția din data de 03.03.2023, s-a fixat primul termen pentru soluționarea contestației în anulate la data de 12.09.2023, instanța dispunând la acel moment suspendarea judecății în temeiul art. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ.

La data de 14.09.2023 contestatoarea a transmis pe e-mail la instanță Cerere de repunere a cauzei pe rol.

Prin Rezoluția Președintelui completului învestit cu judecarea dosarului din data de 02.10.2023 s-a fixat termen la data de 05.12.2023 pentru discutarea cererii de repunere pe rol, astfel cum a fost formulată de contestatoare.

În ședința publică de la acest termen de judecată, 05.12.2023, după repunerea cauzei pe rol și soluționarea cu prioritate a celor două excepții invocate de intimații C. și D., respectiv excepția lipsei calității procesuale pasive a acestora în această cale de atac și excepția nulității contestației în anulare, în sensul respingerii acestora, pentru considerentele expuse în practicaua prezentei hotărâri, Înalta Curte, luând act de solicitarea contestatoarei de judecare a cauzei în lipsă, considerând că au fost lămurite toate împrejurările de fapt și temeiurile de drept ale cauzei, în baza art. 394 C. proc. civ. a declarat dezbaterile închise, reținând dosarul spre soluționare.

Soluția și considerentele Înaltei Curți asupra contestației în anulare

Înalta Curte analizând contestația în anulare, în raport cu motivele invocate, cu apărările intimaților C. și D. și cu dispozițiile procedurale aplicabile, o va respinge, pentru considerentele în continuare arătate.

Contestația în anulare este o cale de atac extraordinară, de retractare și nesuspensivă de executare, îndreptată împotriva hotărârilor judecătorești definitive date cu încălcarea anumitor norme de procedură, sau greșite din cauza unor inadvertențe de ordin formal.

Aceasta poate fi exercitată numai în cazurile și condițiile expres prevăzute de art. 503 din C. proc. civ.

Înalta Curte constată că, strict formal, prezenta contestație în anulare nu este inadmisibilă, întrucât motivul invocat este prevăzut de art. 503 alin. (2) pct. 2 din C. proc. civ.

Potrivit acestui text de lege: "(2) Hotărârile instanței de recurs mai pot fi atacate cu contestație în anulare atunci când: [...] (2) dezlegarea dată recursului este rezultatul unei erori materiale."

Din cuprinsul textului de lege, rezultă cerințele de admisibilitate ale căii extraordinare de atac și anume ca aceasta să fie îndreptată împotriva unei hotărâri pronunțate de instanța de recurs, iar prin motivele pe care se sprijină să fie invocată o pretinsă eroare materială a instanței de control judiciar, intervenită cu ocazia soluționării recursului.

În cauza de față, aceste două cerințe sunt îndeplinite, iar caracterizarea "erorii" invocate de contestatoare ca reprezentând o greșeală materială, în sensul art. 503 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ., nu face parte din aspectele de admisibilitate ale căii extraordinare de atac, ci din aspectele analizate de instanța de judecată în stabilirea caracterului fondat ori nefondat al contestației în anulare.

Astfel, trebuie avute în vedere numai acele erori materiale care au caracter procedural și care au dus, în mod necesar, la pronunțarea unei soluții eronate, ca urmare a omiterii sau a confundării unor elemente ori date materiale importante existente la dosarul cauzei.

Așadar, noțiunea de "eroare materială" prevăzută de dispozițiile art. 503 alin. (2) pct. 2 din C. proc. civ. se referă la erori materiale evidente, în legătură cu aspecte formale ale judecării recursului, precum: respingerea greșită a unui recurs, ca tardiv, anularea greșită a recursului ca netimbrat sau ca făcut de un mandatar fără calitate și alte aspecte asemănătoare, pentru verificarea cărora nu este necesară reexaminarea fondului sau reaprecierea probelor.

Este cu consecvență statuat și în doctrină că această noțiune trebuie interpretată restrictiv, prin intermediul său neputând fi îndreptate greșeli de judecată, de apreciere a probelor, de interpretare a faptelor ori a unor dispoziții legale sau de rezolvare a unui incident procedural.

Totodată, cu ocazia analizării motivului reprezentat de eroarea materială, instanța de retractare trebuie să se raporteze numai la actele existente la dosarul de recurs în momentul pronunțării hotărârii contestate. Explicația constă în aceea că se poate aprecia dacă soluția este rezultatul unei erori materiale doar prin raportare la ceea ce instanța de recurs avea la dispoziție în momentul pronunțării hotărârii.

Pornind de la aceste considerații, Înalta Curte constată că argumentul prin care se susține existența erorii materiale invocată de contestatoare în prezenta cauză nu este fondat.

Astfel, potrivit dispozițiilor art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ:

"Hotărârea pronunțată în primă instanță poate fi atacată cu recurs, în termen de 15 zile de la comunicare."

Art. 181 C. proc. civ. prevede că " Termenele, în afară de cazul în care legea dispune altfel, se calculează după cum urmează: (...) (2) când termenul se socotește pe zile, nu intră în calcul ziua de la care începe să curgă termenul, nici ziua când acesta se împlinește."

Conform dispozițiilor art. 185 alin. (1) C. proc. civ.:

"Când un drept procesual trebuie exercitat într-un anumit termen, nerespectarea acestuia atrage decăderea din exercitarea dreptului, în afară de cazul în care legea dispune altfel. Actul de procedură făcut peste termen este lovit de nulitate".

Această sancțiune se aplică și în cazul nerespectării termenului de declarare a recursului, dat fiind că este vorba despre exercitarea unui drept procesual, termenul de declarare a recursului fiind un termen imperativ și absolut.

Sancțiunea decăderii poate fi evitată în condițiile în care partea împotriva căreia curge termenul dovedește că a fost împiedicată să efectueze actul de procedură în termenul legal și că întârzierea se datorează unor motive temeinic justificate, sens în care dispune art. 186 C. proc. civ.

Totodată, termenele pentru exercițiul drepturilor procesuale nu au ca scop îngrădirea dreptului la un proces echitabil și efectiv, ci stimularea activității procesuale a părților prin sancțiunea instituită pentru nerespectarea lor.

Termenul de decădere pentru exercitarea drepturilor procedurale constituie un factor de securitate juridică și răspunde, de asemenea, nevoii de a lăsa titularului dreptului un termen de reflecție suficient pentru a-i permite să aprecieze oportunitatea de a prezenta o cerere și pentru a defini conținutul ei. Astfel, se marchează limita temporală a controlului ce poate fi exercitat și se semnalează, în același timp, indivizilor și autorităților statului, perioada peste care acest control nu mai este posibil.

Instanța de recurs, prin decizia ce face obiectul prezentei judecăți, a constatat că recursul declarat în cauză de către reclamanta A. împotriva sentinței nr. 1040 din data de 06.10.2020, era tardiv formulat.

Astfel, din analiza actelor și lucrărilor dosarului, instanța de recurs a constatat că s-a efectuat comunicarea sentinței de către curtea de apel la data de 02.02.2021, potrivit Dovezii de înmânare atașate la dosarul de fond, iar recursul a fost transmis la data de 08.03.2021, potrivit înscrisului de la dosarul de recurs. A constatat, așadar, că recursul declarat de reclamanta A. a fost promovat după împlinirea termenului, care a avut loc la data de 18.02.2021, astfel încât sancțiunea care a intervenit a fost decăderea din dreptul de a-l exercita.

Înalta Curte constată că fiind corecte aceste rețineri ale instanței de recurs.

Făcând propriile verificări, instanța învestită cu soluționarea contestației în anulare constată că recursul promovat de reclamanta A. (contestatoarea din prezenta cauză) împotriva sentinței nr. 1040/20.10.2020 a fost transmis de aceasta la Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, pe e-mail, în data de 08.03.2021, conform dovezilor atașate la dosarul de recurs, în condițiile în care hotărârea recurată îi fusese depusă la cutia poștală a recurentei - reclamante încă din data de 02.02.2021, aceasta fiind data de la care a început să curgă termenul de 15 zile pentru exercitarea căii de atac și s-a împlinit la data de 18 februarie 2021, aceasta fiind ultima zi legală în care partea mai putea promova recurs, astfel cum corect a fost reținută de instanța de recurs, din această perspectivă fiind relevante prevederile art. 163 alin. (3), (6), (7) și 8, art. 164 și 165 din C. proc. civ.

Raportat la aceste dispoziții, în condițiile în care recurenta - reclamantă nu a fost găsită la domiciliu, actele au fost depuse la cutia poștală, astfel cum rezultă din procesul-verbal întocmit de agentul însărcinat cu înmânarea actelor de procedură, conform art. 164 C. proc. civ.

Cum din Procesul-verbal de înmânare atașat la dosarul de fond rezultă că sentința civilă nr. x pronunțată la data de 06.10.2020 în dosarul nr. x/2019 a fost depusă la cutia poștală a reclamantei la data de 02.02.2021, dată ce se regăsește și pe ștampila aplicată pe respectivul proces-verbal, în mod corect instanța de recurs a respins, ca tardiv, recursul promovat de reclamanta A., în condițiile în care ultima zi pentru promovarea recursului a fost 18.02.2021, iar partea a transmis cererea de recurs pe e-mail la data de 08.03.2021, deci, după împlinirea termenului legal.

Înalta Curte nu poate reține critica referitoare la încălcarea dreptului la apărare sau la un proces echitabil, deoarece nu se încadrează în noțiunea de "greșeală materială", în sensul vizat de art. 503 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ., invocat de contestatoare.

Contestația în anulare, ca și cale extraordinară de atac, nu are menirea de a crea o cale de atac suplimentară, un "recurs la recurs" în favoarea părții care o exercită, ci reprezintă un remediu procedural utilizat în cazuri specifice, limitativ prevăzute de C. proc. civ.. Legiuitorul nu a intenționat ca, pe calea contestației în anulare, să deschidă părților posibilitatea formulării unei noi căi de atac, prin care să fie analizate ori reanalizate aspecte de temeinicie și/sau legalitate a hotărârii judecătorești, ci acest mijloc procedural a fost destinat exclusiv pentru îndreptarea unor nereguli procedurale expres și limitativ prevăzute de C. proc. civ.

Astfel fiind, Înalta Curte constată că susținerile și criticile contestatoarei sunt nefondate și nu pot fi primite, iar instanța de recurs a pronunțat o hotărâre legală, raportat la actele ce compun dosarul și la normele legale aplicabile.

Temeiul legal al soluție adoptate

Pentru aceste considerente, în raport de dispozițiile art. 508 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge contestația în anulare formulată de contestatoarea A., ca nefondată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge contestația în anulare formulată de contestatoarea A. împotriva Deciziei nr. 5521 din 17 noiembrie 2022 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal în dosarul nr. x/2019, ca nefondată.

Definitivă.

Pronunțată prin punerea soluției la dispoziția părților de către grefa instanței, conform art. 402 din C. proc. civ., astăzi, 5 decembrie 2023.