ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 123/2023

Ședința publică din data de 12 ianuarie 2023

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată inițial pe rolul Tribunalului București, secția a IV-a civilă, sub nr. x/2020, la data de 21 aprilie 2020, reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâtele Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor și Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților, a solicitat instanței să dispună:

- obligarea pârâtei la emiterea Certificatului de deținător de puncte acordate prin Decizia de compensare nr. 102/24.10.2013 pentru 295.941 puncte, pe numele reclamantei;

- obligarea pârâtei la emiterea titlurilor de plată aferente Deciziei de compensare nr. 102/24.10.2013, potrivit art. 31 alin. (3) din Legea 165/2013;

- obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

Prin sentința civilă nr. 1403 din data de 28 septembrie 2020, Tribunalul București, secția a IV-a civilă a admis excepția necompetenței materiale și a declinat competența de soluționare a cauzei formulate de reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâtele Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor și Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților către Curtea de Apel București, secția contencios administrativ si fiscal, cauza fiind înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, sub același număr de dosar.

Prin sentința civilă nr. 288 din 03 martie 2021, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a dispus următoarele:

- a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor, invocată de aceasta prin întâmpinare;

- a respins acțiunea formulată de către reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâta Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor, ca fiind formulată în contradictoriu cu o persoană fără calitate procesuală pasivă;

- a respins ca nefondată acțiunea în contradictoriu cu pârâta Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților.

Împotriva sentinței civile nr. 288 din 03 martie 2021, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a declarat recurs reclamanta A. S.R.L., în temeiul dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea sentinței recurate și, în rejudecare, obligarea pârâtei la emiterea titlurilor de plată aferente Deciziei de compensare nr. 102/24.10.2013, potrivit art. 31 alin. (3) din Legea 165/2013.

Recurenta-reclamantă a învederat, în esență, că sentința recurată a fost pronunțată cu interpretarea și aplicarea greșită a prevederilor art. 31 alin. (3) din Legea nr. 165/2013 și ale art. 2526 teza I C. civ.

În raport de aceste dispoziții, a apreciat că prestațiile, deși au caracter succesiv, alcătuiesc un tot unitar făcând obiectul unei singure decizii de compensare, sens în care prescripția nu poate curge decât de la data exigibilității ultimului titlu de plată.

Or, având în vedere că acesta devine exigibil odată cu a 5-a tranșă de plată, respectiv în al 5-lea an de la depunerea cererii de valorificare, nu se poate pune problema prescripției dreptului de a valorifica decizia de compensare.

Recurenta-reclamantă a depus și note scrise prin care a susținut că, în raport de dispozițiile art. 31 alin. (3) din Legea nr. 165/2013, coroborat cu art. 2526 teza I C. civ., prescripția invocată de pârâtă și reținută de prima instanță începe să curgă de la data la care fiecare prestație devine exigibilă. Astfel, prima instanță trebuie să rețină incidența prescripției doar cu privire la prima tranșă ce urma a fi încasată de către aceasta, iar nu în privința tuturor, întrucât celelalte tranșe nu ajunseseră la scadență pentru a fi supuse prescripției.

Intimata-pârâtă Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția tardivității.

II. Soluția instanței de recurs

Analizând actele și lucrările dosarului, precum și sentința recurată, în raport de motivul de casare invocat, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamanta A. S.R.L. este nefondat, pentru următoarele considerente:

Potrivit motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., casarea unor hotărâri se poate cere când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material. Prin intermediul acestui motiv de recurs poate fi invocată numai încălcarea sau aplicarea greșită a legii materiale, nu și a legii procesuale. Hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii atunci când instanța a recurs la textele de lege aplicabile speței dar, fie le-a încălcat, în litera sau spiritul lor, adăugând sau omițând unele condiții pe care textele nu le prevăd, fie le-a aplicat greșit.

În cauza de față aceste motive nu sunt incidente, soluția primei instanțe fiind expresia interpretării și aplicării corecte a prevederilor legale în raport cu starea de fapt rezultată din probele administrate în procedura administrativă și în cea judiciară.

Astfel, la data de 24 octombrie 2013, pârâta CNCI a emis Decizia de compensare nr. 102/24.10.2013 pentru un nr. de 295.941 puncte în favoarea B. S.R.L., pentru imobilul situat în Municipiul București, str. x, Sector 1 .

La data de 20 ianuarie 2020, între reclamantă și B. S.R.L., beneficiara Deciziei de compensare nr. 102, a intervenit Contractul de cesiune autentificat sub nr. x/20.01.2020, prin care Cedenta B. S.R.L. a cesionat către reclamantă toate drepturile deținute asupra numărului de puncte compensatorii 295.941, creanță rezultată din Decizia de compensare nr. 102/24.10.2013.

La data de 22 ianuarie 2020, prin Cererea nr. 4948/R, reclamanta a solicitat valorificarea punctelor, prin emiterea Certificatului de deținător de puncte acordate prin decizia de compensare anterior menționată.

La data de 29 februarie 2020, reclamanta a primit un răspuns din partea paratei ANRP, respectiv Adresa nr. x/29.02.2020, prin care i s-a comunicat faptul că "potrivit art. 31 alin. (1) din Legea nr. 165/2013, în termen de 3 ani de la emiterea deciziei de compensare, deținătorul de puncte poate solicita valorificarea acestora în numerar, precum și faptul că în cazul acesteia, Decizia de compensare nr. 102 putea fi valorificată până la data de 01 ianuarie 2020, or valorificarea în această situație a fost cerută la data de 22 ianuarie 2020, termenul de valorificare fiind astfel depășit".

Apreciind că refuzul pârâtei de a emite atât Certificatul de deținător de puncte, cât și titlurile de plată aferente Deciziei de compensare nr. 102, astfel cum a fost exprimat prin adresa mai sus menționată, este unul nejustificat, reclamanta a învestit instanța de fond cu soluționarea unei acțiuni vizând refuzul pârâtei ANRP de emitere a Certificatului de deținător de puncte și a titlurilor de plată aferente Deciziei de compensare nr. 102/24.10.2013. În urma analizei efectuate, instanța de fond a reținut că acest refuz nu este nejustificat.

Criticile recurentei-reclamante privind greșita aplicare a dispozițiilor legale incidente în cauză referitoare la soluția pe fond, sunt neîntemeiate.

Potrivit art. 31 alin. (1) și (3) din Legea nr. 165/2013:

"(1) În termen de 3 ani de la emiterea deciziei de compensare, deținătorul de puncte poate solicita valorificarea acestora în numerar. Pentru deciziile emise înainte de 1 ianuarie 2017, termenul începe să curgă de la această dată.

(3) În baza cererii deținătorului de puncte, Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților emite, pe parcursul a 5 ani consecutivi, titluri de plată, în tranșe anuale egale, în limita valorii stabilite prin decizia de compensare. Titlurile de plată se emit în ordinea cronologică a emiterii deciziilor de compensare".

Din interpretarea logico-teleologică a acestor prevederi legale rezultă că legiuitorul, în limitele competenței ce i-a fost conferită prin Constituție, a înțeles să condiționeze dreptul deținătorului de puncte de a solicita valorificarea acestora în numerar de respectarea unui termen înăuntrul căruia să formuleze cererea în acest sens.

Astfel, decizia de compensare poate fi valorificată în condițiile art. 31 alin. (1) din Legea nr. 165/2013, conform cărora în termen de 3 ani de la emiterea acesteia, deținătorul de puncte poate solicita valorificarea lor în numerar, termen care pentru deciziile emise înainte de 1 ianuarie 2017, începe să curgă de la această dată.

În consecință, emiterea de către Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților a titlurilor de plată trebuie să fie precedată de o cerere a deținătorului de puncte în sensul exprimării opțiunii valorificării punctelor în numerar, făcută în termenul arătat la alin. (1), analizat anterior, în raport de îndeplinirea acestei condiții putându-se aprecia o eventuală incidență a prevederilor art. 2526 C. civ.

În cauză, Decizia de compensare nr. 102 a fost emisă la data de 24 octombrie 2013, deci anterior datei de 1 ianuarie 2017, astfel că termenul de 3 ani de valorificare a început să curgă de la 01 ianuarie 2017, împlinindu-se la 01 ianuarie 2020.

Având în vedere că reclamanta, prin Cererea nr. 4948/R, a solicitat valorificarea punctelor, prin emiterea Certificatului de deținător de puncte acordate prin decizia de compensare anterior menționată, abia la data de 22 ianuarie 2020, în mod legal Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților i-a răspuns că nu poate da curs cererii sale întrucât termenul de valorificare a fost depășit.

Prin urmare, Înalta Curte constată că sentința recurată este legală, fiind dată cu corecta interpretare și aplicare a normelor de drept incidente circumstanțelor de fapt reținute în cauză, motivele invocate prin cererea de recurs nefiind în măsură să conducă la reformarea acesteia.

Pentru considerentele expuse, constatând că nu este incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., republicat, în temeiul dispozițiilor art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de reclamanta A. S.R.L. împotriva sentinței civile nr. 288 din 03 martie 2021 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamanta A. S.R.L. împotriva sentinței civile nr. 288 din 03 martie 2021 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată prin punerea soluției la dispoziția părților de către grefa instanței, conform art. 402 C. proc. civ., astăzi, 12 ianuarie 2023.