ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 152/2022

Cererea de chemare în judecată Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a III-a civilă sub nr. x/2017, reclamanții A., B., C., D., E. și F. au solicitat, în contradictoriu cu pârâtele Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor și Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților, anularea deciziei de validare parțială nr. 11408 din 20 octombrie 2016, recalcularea și reevaluarea punctelor acordate în compensare precum și obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată. În drept, reclamanții au invocat dispozițiile Legii nr. 165/2013. Pârâta Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea contestației, ca neîntemeiate.

Hotărârea Tribunalului București Prin sentința nr. 2159 din 29 noiembrie 2018, Tribunalul București, secția a III-a civilă a respins contestația formulată de reclamanții A., B., C., D., E. și F., în contradictoriu cu pârâtele Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor și Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților. Împotriva acestei sentințe au declarat apel reclamanții, cererea de apel fiind înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a IV-a civilă sub același număr de dosar.

Judecata la Curtea de Apel București și hotărârea acestei instanțe Prin încheierea din 13 mai 2019, Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, constatând că niciuna dintre părți nu s-a înfățișat la strigarea cauzei și nici nu a solicitat judecata în lipsă, în baza art. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ. a suspendat judecata cererii de apel formulate de reclamanți împotriva sentinței nr. 2159 din 29 noiembrie 2018, pronunțate de Tribunalul București, secția a III-a civilă. Împotriva acestei încheieri, în baza art. 414 alin. (2) C. proc. civ., au declarat recurs reclamanții A. și B., C., D. și F., în nume propriu și în calitate de moștenitori ai defunctului reclamant E.. Prin decizia nr. 1534 din 24 iunie 2021, pronunțată în dosarul nr. x/2017, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă a respins, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta A. în nume propriu, de reclamanții B. și C., în nume propriu și în calitate de succesori a defunctului recurent-reclamant E., și de reclamanta F., în calitate de succesoare a aceluiași defunct împotriva încheierii din 13 mai 2019, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă în dosarul nr. x/2017.

Hotărârea Curți de Apel București, secția a IV-a civilă Prin decizia nr. 302 din 1 martie 2021, Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă a admis excepția de perimare, invocată din oficiu, și a constatat perimată cererea de apel formulată de apelanții-reclamanți A., B., C., D., E. și F. împotriva sentinței nr. 2159 din 29 noiembrie 2018 a Tribunalului București, secția a III-a civilă.

Recursurile Împotriva deciziei nr. 302 din 1 martie 2021, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă au declarat recurs reclamanții A., B. și C., precum și numita G., în calitate de moștenitoare a defunctului-reclamant D.. 5.1 În motivarea cererii de recurs, reclamanții A., B. și C. au susținut că reclamanții E. și D. au decedat pe parcursul procesului, astfel că se impunea introducerea moștenitorilor în cauză. Evocând situația de fapt dedusă judecății, au arătat că decizia emisă de intimata-pârâtă, care a reprezentat obiectul contestației formulate în cauză, este nelegală, sub aspectul despăgubirilor stabilite. Referitor la soluția de perimare a cererii de apel, recurenții au menționat că aceasta nu putea fi constatată înainte ca Înalta Curte de Casație și Justiție să se pronunțe asupra recursului declarat împotriva încheierii din 13 mai 2019, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă în dosarul nr. x/2017, prin care se dispusese suspendarea judecării cauzei. Au susținut că în mod greșit a apreciat instanța de apel că era împlinit termenul de perimare, precum și procedura de citare pentru a se putea trece la soluționarea cauzei, față de nelegala citare a recurenților. Recurenții au precizat că au formulat cerere de reluare a judecății, solicitând citarea lor la adresele de domiciliu și depunând, în acest sens, copii de pe cărțile de identitate. În raport de această solicitare, nu se putea considera că nu au interes în soluționarea cauzei, întrucât perimarea se putea constata doar în situația în care cauza era lăsată în nelucrare din culpa părților. Au menționat că apărătorul lor ales, avocat H. a depus, la termenul din 25 mai 2020, cerere de suspendare a judecării apelului, până la soluționarea recursului formulat împotriva încheierii din 13 mai 2019, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă în dosarul nr. x/2017, fiind astfel incidente dispozițiile art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ.. Asupra acestei cereri, instanța de apel nu s-a pronunțat. La termenul de judecată din 1 martie 2020, când reprezentantul lor convențional a fost în imposibilitate de prezentare, cauza nu era în stare de judecată, întrucât nu era finalizată soluționarea dosarului nr. x/2017 al Înaltei Curți de Casație și Justiție. Cererea de recurs nu a fost întemeiată în drept. 5.2 În motivarea cererii de recurs, recurenta G., moștenitoare a defunctului-reclamant D., a susținut că instanța de apel nu l-a citat în cauză pe autorul său, deși a depus la dosar copie de pe cartea de identitate a acestuia. A arătat că soluția de perimare a cererii de apel este nelegală, cât timp recursul formulat împotriva încheierii de suspendare era pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, iar voința sa este de a continua procesul.

Procedura de filtru Prin raportul întocmit în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) C. proc. civ., s-a reținut că recursul este admisibil, în raport de dispozițiile art. 414 alin. (2) C. proc. civ., iar motivele de recurs pot fi încadrate în dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. Prin încheierea din camera de consiliu din 11 noiembrie 2021, pronunțată în dosarul nr. x/2017, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă a admis în principiu recursurile.

Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție Examinând cererile de recurs prin prisma cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., căruia pot fi subsumate motivele invocate de recurenți, care, prin critici similare au susținut nelegalitatea soluției de perimare a curții de apel asupra apelului declarat împotriva sentinței nr. 2159 din 29 noiembrie 2018 a Tribunalului București, secția a III-a civilă, Înalta Curte constată următoarele: Potrivit dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., căruia au fost subsumate criticile recurentei casarea unor hotărâri se poate cere când, "prin hotărârea dată, instanța a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității." Motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. evocă prevederile art. 175 și art. 176 din acest act normativ cu privire la nulitatea condiționată sau necondiționată a actelor de procedură, precum și pe cele ale art. 178, referitoare la regimul juridic al nulității, și ale art. 179 din cod, care vizează efectele acesteia. Nulitatea, ca sancțiune procedurală, se impune a fi analizată în strânsă corelație cu actele de procedură pe care instanța, părțile sau alți participanți le-au îndeplinit pe parcursul activității judiciare. Obiectul recursului supus analizei este reprezentat de decizia nr. 302 din 1 martie 2021, prin care Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă a admis excepția de perimare invocată din oficiu și a constatat perimată cererea de apel formulată de apelanții-reclamanți A., B., C., D., E. și F. împotriva sentinței nr. 2159 din 29 noiembrie 2018 a Tribunalului București, secția a III-a civilă. În ceea ce privește perimarea, Înalta Curte constată că, potrivit art. 416 alin. (1) C. proc. civ., aceasta se înfățișează ca o sancțiune care se răsfrânge asupra întregii activități judiciare, determinată de lipsa de stăruință a părților în soluționarea litigiului dedus judecății. Pentru a interveni perimarea în materie civilă, pricina, indiferent de faza procesuală în care se află, trebuie să fi rămas în nelucrare timp de 6 luni, din motive imputabile părților, în sensul că acestea să nu fi săvârșit vreun act de procedură în vederea judecării, deși aveau posibilitatea să o facă. Raportând aceste considerente la circumstanțele particulare ale cauzei, Înalta Curte constată că, prin cererea înregistrată la 5 martie 2019 pe rolul Curții de Apel București, secția a IV-a civilă, reclamanții A., B., C., D., E. și F. au învestit această instanță cu soluționarea apelului declarat împotriva sentinței nr. 2159 din 29 noiembrie 2018 a Tribunalului București, secția a III-a civilă. În cererea de apel, reclamanții au indicat că și-au ales domiciliul procesual la Cabinetul de Avocat "I.", cu sediul în București, str. x, pentru termenul de judecată din 13 mai 2019, când curtea a suspendat judecata cauzei procedura de citare a acestor părți fiind realizată la această adresă, conform dovezilor de înmânare aflate la dosarul curții. La termenul de judecată din 13 mai 2019, instanța de apel, constatând că niciuna dintre părți nu s-a înfățișat la strigarea cauzei și nici nu a solicitat judecata în lipsă, în baza art. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., a suspendat judecata cererii de apel formulate de reclamanți împotriva sentinței nr. 2159 din 29 noiembrie 2018, pronunțate de Tribunalul București, secția a III-a civilă. Încheierea din 13 mai 2019 a curții de apel a fost atacată cu recurs de către reclamanți, recursul fiind, însă, respins de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă prin decizia nr. 1534 din 24 iunie 2021, pronunțată în dosarul nr. x/2017, întrucât s-a constatat că efectuarea actelor de procedură în etapa procesuală a apelului s-a realizat corect, la domiciliul procesual al recurenților-reclamanți, indicat în cererea de apel, conform art. 158 alin. (1) C. proc. civ. Deși prin criticile invocate în cererea de recurs pendinte recurenții au afirmat că, din eroare, instanța de apel nu a dispus citarea lor la adresele de domiciliu, deși au formulat expres o astfel de solicitare, la care au anexat copiile cărților de identitate, această împrejurare nu este de natură a afecta legalitatea hotărârii atacate. Într-adevăr, ulterior depunerii memoriului de apel și pronunțării încheierii de suspendare a judecării apelului, prin cererea depusă la 20 februarie 2020, recurenții-reclamanți au solicitat reluarea judecății procesului, arătând că stăruie în judecata acestuia și doresc efectuarea unei expertize cu privire întinderea dreptului de proprietate și întinderea măsurilor reparatorii prin stabilirea valorii corecte și actuale a punctelor compensatorii. Însă, cererea depusă la 20 februarie 2020 nu poate avea efect întreruptiv al cursului perimării, conform art. 417 C. proc. civ., deoarece, la data formulării acesteia de către recurenți, instanța de apel, prin rezoluția din 18 decembrie 2019, stabilise termen la 24 februarie 2020 pentru discutarea sesizării din oficiu cu privire la excepția de perimare, considerând că termenul legal de 6 luni, prevăzut de art. 416 din cod era împlinit. Aceste constatări ale instanței de apel sunt corecte de vreme ce, prin acest ultim articol menționat legiuitorul a stabilit că termenul de perimare se împlinește dacă cererea dedusă judecății a rămas în nelucrare, din vina părții, timp de 6 luni de la ultimul act de procedură îndeplinit. Or, ultimul act de procedură efectuat în cauză a fost însăși încheierea de suspendare a judecării cauzei din13 mai 2019, termenul de perimare împlinindu-se la 13 noiembrie 2019. Față de acest aspect, nici cererea de suspendare a judecării cauzei până la soluționarea recursului declarat împotriva încheierii din 13 mai 2019, formulată de recurenți, prin reprezentant convențional, la termenul din 24 februarie 2020 nu putea avea efect de întrerupere a termenului de perimare, fiind formulată după împlinirea acestuia. Chiar dacă instanța de apel, prin încheierile din 24 februarie 2020, 25 mai 2020, 7 septembrie 2020 și 7 decembrie 2020 a prorogat succesiv pronunțarea asupra excepției de perimare a apelului, în raport de soluția ce urma a fi pronunțată asupra cererii de recurs formulate împotriva încheierii din13 mai 2019 de către Înalta Curte de Casație și Justiție, această împrejurare ar fi putut influența soluția ce urma a se pronunța asupra excepției numai dacă se considera că judecata cauzei a fost nelegal suspendată în baza art. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ. Însă, soluția dată în recursul la încheierea de suspendare justifică corectitudinea hotărârii pronunțate de instanța de apel, de vreme ce Înalta Curte a reținut că, pentru termenul din 13 mai 2019, procedura de citare a recurenților a fost legal îndeplinită, iar aceștia nu au cerut judecata în lipsă. Cât privește susținerea recurentei G. cu privire la faptul că nu a fost citată în cauză, deși autorul său, defunctul-reclamant D., a decedat pe parcursul procesului, Înalta Curte constată că nu poate atrage nelegalitatea deciziei recurate. Deși reclamantul D. a decedat la 29 iunie 2018, conform certificatului de deces aflat în dosarul instanței de apel, această împrejurare a fost adusă la cunoștința curții abia la 25 mai 2020, prin cererea depusă de reprezentantul convențional al recurenților după împlinirea termenului de perimare. În legătură cu acest aspect, se constată că, în conformitate cu art. 416 alin. (1) C. proc. civ., cererea de apel se perimă de drept chiar și împotriva incapabililor, aspect ce poate fi constatat și din oficiu potrivit art. 420 alin. (1) C. proc. civ., astfel că nu pot fi primite aceste critici. Față de aspectele expuse, Înalta Curte apreciază că recurenților nu li s-a produs vătămarea prevăzută de art. 175 alin. (1) C. proc. civ. pentru a se putea constata nulitatea deciziei atacate, întrucât, deși au fost încunoștințați despre existența și data soluționării litigiului, aceștia nu au solicitat judecata și în lipsa lor a acestuia. Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în baza art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge, ca nefondate, recursurile declarate de reclamanta G. și de reclamanții A., B., C. și F. împotriva deciziei nr. 302 din 1 martie 2021 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă.