ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 337/2023

Decizia pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă asupra cererii de revizuire, în primul ciclu procesual Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, prin decizia nr. 914A din data de 30 iulie 2020 a respins cererea de revizuire a deciziei nr. 7A din data de 7 ianuarie 2019 pronunțate de Tribunalul București, secția a III-a civilă în dosarul nr. x/2017, formulată, în temeiul art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., de revizuenții A. și B., în contradictoriu cu intimații S.P.E.J. C. și Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor, ca neîntemeiată. I.

Decizia pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă în primul ciclu procesual Prin decizia nr. 2235 din data de 27 octombrie 2021, pronunțată în dosarul nr. x/2019, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă a admis recursul declarat de revizuenții A. și B. împotriva decizie nr. 914 A din data de 30 iulie 2020 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă, în contradictoriu cu intimații S.P.E.J. C. și Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor. A casat decizia recurată și a trimis cauza spre rejudecare aceleiași instanțe. I.

Decizia pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă asupra cererii de revizuire, în cel de-al doilea ciclu procesual Prin decizia civilă nr. 253A din data de 18 februarie 2022, pronunțată în dosarul nr. x/2019, Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă a admis cererea de revizuire a decizie civile nr. 7A din data de 7 ianuarie 2019 pronunțate de Tribunalul București, secția a III-a civilă în dosarul nr. x/2017, formulată de revizuenții A. și B., a anulat decizia atacată și a trimis apelul formulat împotriva sentinței civile nr. 1050 din data de 21 februarie 2018 spre rejudecare la Tribunalul București, secția a III-a civilă. I.

Calea de atac exercitată în cauză Împotriva deciziei civile nr. 253A din data de 18 februarie 2022, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, în dosarul nr. x/2019, a declarat recurs recurenta Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor din cadrul Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților. I.

Înregistrarea recursului la Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă la data de 19 mai 2022 și a fost repartizat aleatoriu completului de filtru nr. 2, astfel cum reiese din fișa Ecris (aflată la fila. 1 din dosarul de recurs). I.

Motivele de recurs Fără a proceda la încadrarea criticilor formulate în motivele de casare reglementate de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., recurenta, în esență, a susținut că s-a dispus în mod nelegal anularea deciziei nr. 7A din data de 7 ianuarie 2019, pronunțate de Tribunalul București, secția a III-a civilă în dosarul nr. x/2017. A arătat că, atât executorul judecătoresc, în dosarul de executare nr. 196/2015, prin încheierea de încetare executare silită, emisă la data de 2 noiembrie 2017, cât și instanța în dosarul nr. x/2017 au constatat îndeplinirea obligației, respectiv emiterea deciziei în dosarul de despăgubire nr. x, plata cheltuielilor de executare, precum și plata sumei de 171.710,26 RON către intimații A. și B.. Recurenta a precizat și că litigiul ce a format obiectul dosarului nr. x/2015 a fost anterior încheierii de încetare a executării silite, ca urmare a îndeplinirii obligației și, astfel cum reține și instanța prin decizia recurată, a avut la bază aprecierea instanței că emiterea deciziei de invalidare nr. 1304 la data de 5 iunie 2014 nu este opozabilă revizuenților din prezenta cauză și nu reprezintă (în raport cu aceștia) îndeplinirea obligație stabilite prin titlul executoriu reprezentat de hotărârea nr. 3050 din data de 18 aprilie 2011 a Curții de Apel București, irevocabilă prin decizia nr. 1218 din data de 7 martie 2012. Ca atare, în opinia recurentei, nu se poate reține autoritatea de lucru judecat, întrucât hotărârea nu este opozabilă intimaților A. și B. și este anterioară îndeplinirii obligației stabilite prin titlul executoriu. A menționat că, în prezent, în dosarul de despăgubire nr. x, a fost emisă decizia de compensare nr. 38658 din data de 21 ianuarie 2021 pe numele intimaților A. și B., decizie contestată prin litigiul înregistrat pe rolul Tribunalului București, la data de 4 martie 2021, cu termen la data de 18 aprilie 2022; intimații A. și B. contestă ultima decizie de compensare emisă pe numele lor (prin litigiul amintit), dar, prin prezentele demersuri, solicitând, în continuare, anularea încheierii de încetare a executării, astfel încât o sumă mai mare de penalități să curgă pentru aceștia, deși și-a îndeplinit obligația. Astfel, a solicitat admiterea recursului și menținerea deciziei civile nr. 7 din data de 7 ianuarie 2019, pronunțate în dosarul nr. x/2017 de Tribunalul București, secția a III-a civilă. I.

Apărările formulate în cauză În termen legal, intimații B. și A. au depus întâmpinare, prin care au solicitat respingerea recursului ca nefondat și obligarea părții adverse la plata cheltuielilor de judecată. În esență, au arătat că limitele judecății unei cereri de revizuire întemeiate pe dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. impun instanței să analizeze doar dacă a avut loc o nesocotire a autorității de lucru judecat - stabilită în baza unor hotărâri judecătorești anterioare - prin pronunțarea celei din urmă hotărâri, așa cum a statuat Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă prin decizia nr. 2235 din data de 27 octombrie 2021. Au mai precizat și că titlul executoriu este reprezentat de sentința civilă nr. 3050 pronunțată la data de 18 aprilie 2011, iar autoritatea de lucru judecat se raportează la o hotărâre judecătorească dată în 2016, respectiv decizia civilă nr. 2873/A din 1 iulie 2016. În ceea ce privește decizia de compensare nr. 38658 din data de 21 ianuarie 2021, au menționat că au invocat această decizie, atât în fața Înaltei Curți de Casație și Justiție - la judecarea recursului pe care l-au declarat împotriva decizie civile nr. 914/A din data de 30 iulie 2020 -, cât și în fața Curții de Apel București - la rejudecarea, după casare, a cererii de revizuire pe care au formulat-o împotriva deciziei nr. 7A din data de 7 ianuarie 2019 - pentru a demonstra că abia la data de 21 ianuarie 2021 recurenta a înțeles să își îndeplinească obligația de emitere a deciziei titlu de despăgubiri, stabilită în baza titlului executoriu reprezentat de sentința civilă nr. 3050 pronunțată încă din 18 aprilie 2011, "decizie titlu de despăgubiri", care, conform noii reglementări în această materie, instituite de Legea nr. 165/2013, îmbracă forma "deciziei de compensare". Au subliniat că împrejurarea că au contestat această deciziei de compensare nu are legătură cu prezenta cauză - ce are ca obiect o revizuire întemeiată pe contrarietate de hotărâri -, în condițiile în care au contestat numai valoarea despăgubirilor stabilite de către recurentă și nu însăși emiterea aceste decizii de compensare. Totodată, au apreciat că este de remarcat faptul că recurenta nu a formulat nicio critică cu privire la jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului în materia "precedentului judiciar". În ceea ce privește incidența în cauză a dispozițiilor Legii nr. 165/2013, au solicitat instanței să constate că în mod eronat în partea finală a considerentelor hotărârii atacate, instanța a reținut că: "Aplicând principiile enunțate în speță reține că în dosarul nr. x/2015 a statuat cu putere de lucru judecat că sunt aplicabile dispozițiile Legii nr. 165/2013 și că nu se poate considera că prin emiterea Deciziei de invalidare nr. 1304 la data de 5 iunie 2014 CNCI ar fi pus în executare obligația stabilită prin sentința civilă nr. 3050 din data de 18 aprilie 2011.", deși anterior, la momentul la care a invocat decizia civilă nr. 2873A din data de 1 iulie 2016, pronunțată de Tribunalul București, în dosarul nr. x/2015, instanța a reținut în mod corect că: "deși pertinente motivele privind aplicarea Legii nr. 165/2013, având în vedere dispozițiile art. 22 din Legea nr. 165/2013, astfel cum acestea au fost interpretate prin decizia Curții Constituționale nr. 826/2014 (de fapt 686/2016), trebuie observat că prin decizia nr. 582R din data de 20 martie 2014, irevocabilă, s-a luat act de transmiterea către apelanții-intimați a calității de beneficiari ai despăgubirilor ce vor fi acordate în dosarul de despăgubire nr. x" În cauză nu a fost depus răspuns la întâmpinare. I.

Procedura desfășurată în fața Înaltei Curți de Casație și Justiție Prin încheierea de ședință din data de 15 noiembrie 2022, prezentul recurs a fost admis în principiu și s-a fixat termen de judecată, cu citarea părților în ședință publică, în vederea soluționării pe fond a căii de atac. II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție Examinând decizia recurată prin prisma criticilor formulate și a dispozițiilor legale incidente, Înalta Curte reține următoarele. Prioritar, Înalta Curte, constată că recurenta nu a procedat la încadrarea criticilor formulate în cazurile de casare reglementate de lege, însă, având în vedere că aceasta a susținut nelegalitatea soluției de anulare a hotărârii atacate cu revizuire în temeiul art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., urmează a proceda la analiza motivelor de recurs în raport de ipoteza reglementată de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., în care susținerile părții pot fi circumscrise. În speță, prin cererea de revizuire întemeiată pe dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., intimații B. și A. au solicitat să se constate că decizia civilă nr. 7A din data de 7 ianuarie 2019, pronunțată în dosarul nr. x/2017 de Tribunalul București, secția a III-a civilă, încalcă autoritatea de lucru judecat a deciziei nr. 2873A din data de 1 iulie 2016 a Tribunalului București, secția a IV-a civilă și a sentinței civile nr. 9408 din data de 29 noiembrie 2017 a Judecătoriei Sectorului 1 București, rămasă definitivă prin decizia civilă nr. 2574A din data de 7 august 2018 a Tribunalului București, secția a III-a civilă, sub aspectul chestiunilor litigioase privind aplicarea/neaplicarea în cauză a Legii nr. 165/2013, precum și îndeplinirea obligației stabilite în sarcina recurentei Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor, în baza titlului executoriu reprezentant de sentința nr. 3050 din data de 18 aprilie 2011 dată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal în dosarul nr. x/2010. În raport de cele susținute prin cerea de revizuire, curtea de apel a analizat dacă există contrarietate la nivelul considerentelor celor trei decizii menționate anterior, contrarietate ce a condus la pronunțarea unei soluții opuse, în ultima contestație la executare, celor pronunțate în primele două procese, din perspectiva legii aplicabile și a îndeplinirii obligației stabilite prin titlul executoriu reprezentat de sentința nr. 3050 din data de 18 aprilie 2011 a Curții de Apel București, irevocabilă prin decizia nr. 1218 din data de 7 martie 2012 a Înaltei Curți de Casație și Justiție. A reținut că susținerile vizând legea aplicabilă și incidența dispozițiilor Legii nr. 165/2013 nu sunt fondate, însă, a găsit întemeiată critica privind nerespectarea dezlegării date de instanțele anterioare referitor la îndeplinirea de către Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor a obligației stabilite prin titlul executoriu. Prin prezenta cale de atac, în esență, recurenta a susținut că instanța de revizuire a reținut în mod eronat incidența art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., prin raportare la dezlegarea dată în dosarul nr. x/2015, prin decizia nr. 2873A din data de 1 iulie 2016, pronunțată de Tribunalul București, secția a IV-a civilă În temeiul motivului de revizuire prevăzut de pct. 8 al art. 509 alin. (1) C. proc. civ., invocat în cauză, revizuirea unei hotărâri poate fi cerută dacă există hotărâri definitive potrivnice, date de instanțe de același grad sau de grade diferite, care încalcă autoritatea de lucru judecat a primei hotărâri. Cu alte cuvinte, dacă în două procese identice s-au pronunțat soluții contrare, iar autoritatea de lucru judecat a celei dintâi este încălcată prin cea de-a doua hotărâre, atunci aceasta din urmă va fi anulată prin procedura revizuirii. Textul de lege are în vedere atât efectul negativ al autorității de lucru judecat, cât și efectul pozitiv al acesteia. Potrivit art. 430 alin. (2) C. proc. civ., autoritatea de lucru judecat privește dispozitivul hotărârii, precum și considerentele pe care se sprijină, inclusiv cele prin care s-a rezolvat o chestiune litigioasă, această ultimă ipoteză fiind cea invocată în susținerea cererii de revizuire ce a fost soluționată prin decizia atacată prin prezentul recurs. În cauză, prin titlul executoriu reprezentat de sentința nr. 3050 din data de 18 aprilie 2011 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, pronunțată în dosarul nr. x/2010, definitivă și irevocabilă prin decizia nr. 1218 din data de 7 martie 2012, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal: a fost admisă acțiunea formulată de reclamanții D. și E. și a obligat pe pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor să trimită dosarul nr. x C. civ./2007 aferent Dispoziției nr. 5421 din data de 1 martie 2006, emise de Primăria Municipiului București către un evaluator sau unei societăți de evaluatori în termen de 30 de zile de la data primirii dosarului de la Primăria Municipiului București, sub sancțiunea unei penalități de 100 RON/zi întârziere, în cazul neexecutării obligației; a fost obligată pârâta să emită decizia titlul de despăgubire în termen de 60 de zile de la data întocmirii raportului de evaluare de către evaluator/societate de evaluatori, sub sancțiunea unei penalități de 100 RON/zi de întârziere în caz de neexecutare a obligațiilor în termen. Prin decizia civilă nr. 7A din data de 7 ianuarie 2019, pronunțată în dosarul nr. x/2017, Tribunalul București, secția a III-a civilă a respins contestația la executare formulată de creditorii A. și B. reținând că debitoarea Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor a pus în executare obligația stabilită prin sentința civilă nr. 3050 din data de 18 aprilie 2011, întrucât a emis Decizia de invalidare nr. 1304 din data de 5 iunie 2014 (ulterior comunicării tranzacției, la data de 31 martie 2017, fiind emisă o nouă deciziei în favoarea lui A. și B.), precum și că în cauză sunt aplicabile dispozițiile Legii nr. 165/2013, Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor având atribuțiile prevăzute în mod expres de acest act normativ. Prin decizia nr. 2235 din data de 27 octombrie 2021, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă în dosarul nr. x/2019 (decizia de casare prin care cauza a fost trimisă spre rejudecare instanței de revizuire), s-a reținut, cu caracter obligatoriu, că, în speță, considerentele prin care s-a constatat că debitoarea a pus în executare obligația stabilită prin sentința nr. 3050 din data de 18 aprilie 2011, întrucât a emis decizia de invalidare nr. 1304 la data de 5 iunie 2014, au caracter decisiv, reprezentând sprijin al soluție adoptate, întrucât prin acestea instanța s-a pronunțat asupra a ceeea ce constituia cauza promovării contestației la executare. Ca atare, Înalta Curte a stabilit că acestea sunt înzestrate cu autoritate de lucru judecat, în sensul art. 430 alin. (2) C. proc. civ., așa încât, raportat la această natură juridică, trebuie să se verifice în ce măsură ele ar contraveni altor considerente de aceeași valoare din hotărârile anterioare invocate în cererea de revizuire. Hotărârile față de care se susține nesocotirea autorității de lucru judecat sunt reprezentate de decizia nr. 2873A din data de 1 iulie 2016 a Tribunalului București, secția a IV-a civilă și de sentința civilă nr. 9408 din data de 29 noiembrie 2017 a Judecătoriei Sectorului 1 București, rămasă definitivă prin decizia civilă nr. 2574A din data de 7 august 2018 a Tribunalului București, secția a III-a civilă, hotărâri care au fost pronunțate în litigii purtate anterior între recurentă și intimații B. și A.. Prin decizia nr. 2873/A din data de 1 iulie 2016 pronunțată în dosarul nr. x/2015 Tribunalul București, secția a IV-a civilă a reținut că, atât timp cât Decizia de invalidare nr. 1304 din data de 5 iunie 2014 nu este opozabilă intimaților B. și A., recurenta din prezenta cauză nu poate invoca în contradictoriu cu aceștia executarea obligațiilor stabilite prin titlul executoriu (reprezentat de sentința nr. 3050 din data de 18 aprilie 2011 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal). Totodată, Judecătoria Sectorului 1 București, prin sentința civilă nr. 9408 din data de 29 noiembrie 2017, pronunțată în dosarul nr. x/2017, rămasă definitivă prin decizia civilă nr. 2574A din data de 7 august 2018 a Tribunalului București, secția a III-a civilă, s-a constatat că, în cadrul dosarului nr. x/2015, soluționat mod definitiv, s-a reținut cu putere de lucru judecat că Decizia de invalidare nr. 1304 din data de 5 iunie 2014 nu poate fi opusă intimaților din moment ce nu i-a vizat. Ca atare, Înalta Curte constată că, anterior pronunțării de către Tribunalul București, secția a III-a civilă, în dosarul nr. x/2017, a deciziei nr. 7A din data de 7 ianuarie 2019, s-a tranșat definitiv, în litigii purtate între aceleași părți, că nu se poate reține îndeplinirea obligației stabilite în sarcina recurentei prin titlul executoriu reprezentat de sentința nr. 3050 din data de 18 aprilie 2011, pronunțată în dosarul nr. x/2010 al Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, ca urmare a emiterii Deciziei de invalidare nr. 1304 din data de 5 iunie 2014. Prin urmare, în mod legal curtea de apel a admis revizuirea și a anulat decizia civilă nr. 7A din data de 7 ianuarie 2019 pronunțată în dosarul nr. x de Tribunalului București, secția a III-a civilă, apreciind că aceasta este contrară deciziei nr. 2873A din data de 1 iulie 2016 a Tribunalului București, secția a IV-a civilă, sub aspectul raționamentului logico-juridic și al aprecierilor cu privire la îndeplinirea/neîndeplinirea, de către Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor a obligației stabilite prin titlul executoriu, prin emiterea Deciziei de invalidare nr. 1304 la data 5 iunie 2014. Totodată, Înalta Curte reține că nu sunt de natură a determina caracterul fondat al recursului nici susținerile recurentei în sensul că litigiu ce a format obiectul dosarului nr. x/2015 (în care a fost pronunțată hotărârea în raport de care curtea de apel a reținut încălcarea autorității de lucru judecat) a fost anterior încheierii de încetare a executării silite din data de 2 noiembrie 2017, prin care s-a reținut îndeplinirea obligație. Aceasta, întrucât, față de motivul de revizuire invocat - art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. - și cele susținute prin cererea de revizuire, instanța trebuia doar să compare considerentele celor trei hotărâri din perspectiva chestiunii litigioase pretins a fi diferit dezlegate, iar aceste critici reprezintă aspecte ce țin de fondul cauzei, contestația la executare, ce formează obiectul prezentului dosar, fiind îndreptată chiar împotriva încheierii din data de 2 noiembrie 2017 emisă de SPEJ C.. Este nefondată și susținere recurentei prin care aceasta a arătat că, în cauză, nu se poate reține o justă autoritate de lucru judecat, pentru că, așa cum s-a reținut și prin decizia recurată, Decizia de invalidare nr. 1304 din data de 5 iunie 2014 nu este opozabilă intimaților B. și A.. Or, în speță, autoritatea de lucru judecat vizează dezlegările date prin hotărârile invocate și nu cele stabilite prin decizia de invalidare, a cărei relevanță din perspectiva îndeplinii sau nu a obligație de către recurentă făță de intimații B. și A. reprezintă chiar chestiunea litigioasă cu privire la care se susține existența unor dezlegări diferite. În acord cu cele susținute, prin întâmpinare, de către intimații B. și A., Înalta Curte reține că nici cele arătate de către recurentă în sensul emiterii unei noi decizii de compensare pe numele acestora și a atacării ei în instanță nu prezintă vreo relevanță din perspectiva verificărilor pe care prezenta instanță de recurs le efectuează asupra legalității deciziei pronunțate de instanța de revizuire, neavând vreo înrâurire asupra incidenței sau nu a motivului de revizuire reglementat de art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. Totodată, Înalta Curte constată că recurenta nu a criticat cele reținute de către instanța de revizuire cu privire la aplicarea/neaplicarea în speță a Legii nr. 165/2013, astfel că solicitarea intimaților B. și A. (care nu au declarat recurs), formulată la finalul întâmpinării, de constatare a unor considerente eronate cu privire la incidența acestui act normativ, nu poate fi analizată, instanța nefiind învestită cu un atare motiv de recurs. Ca atare, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., reținând legalitatea hotărârii recurate, Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurenta Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor împotriva deciziei civile nr. 253A din data de 18 februarie 2022, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă. Față de soluția ce urmează a fi pronunțată, Înalta Curte reține că partea care a pierdut procesul este recurenta Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor, astfel că, în aplicarea prevederilor art. 453 alin. (1) C. proc. civ., o va obliga pe aceasta la plata cheltuielilor de judecată, în cuantum de 2.500 RON, către intimatul A., astfel cum s-a făcut dovada existenței și întinderii lor în etapa recursului, prin chitanța nr. x din data de 23 februarie 2023, aflată în copie la dosarul de recurs.