ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 601/2025

Cererea de chemare în judecată Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a V- a civilă la data de 16 octombrie 2020 sub nr. x/2020, reclamantul A. a chemat în judecată pârâții Inspectoratul Regional în Construcții București - Ilfov (calitate procesuală preluată de Inspectoratul Regional în Construcții București- Ilfov) și Prefectul Județului Ilfov, solicitând instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să-i oblige, în solidar, la plata sumei de 2.873.933 RON, despăgubiri materiale determinate de promovarea în instanță a acțiunii privind anularea autorizației de construire și a certificatului de urbanism nr. x din 11 iunie 2014 și a autorizației de construire nr. x din 22 septembrie 2014, acțiune respinsă de Tribunalul Ilfov, prin sentința civilă nr. 640/06.03.2019 pronunțată în dosarul nr. x/2016, sumă actualizată cu dobânda legală și indicele de inflație de la data introducerii acțiunii și până la data plății, precum și a sumei de 487.180 RON daune morale provocate de suferințele psihice suferite ca urmare a consecințelor produse de aceeași acțiune promovată în mod nelegal de pârâtul Prefectul Județului Ilfov, sumă actualizată cu dobânda legală și indicele de inflație de la data introducerii acțiunii și până la data plății.

Sentința pronunțată în cauză Prin sentința civilă nr. 1350 din 24 septembrie 2021, Tribunalul București, secția a V-a civilă a respins, ca neîntemeiată, cererea de chemare în judecată.

Decizia Curții de Apel București Prin decizia civilă nr. 497 A din 29 martie 2022 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă a fost respins, ca nefondat, apelul declarat de reclamantul A. împotriva sentinței civile nr. 1350 din 24 septembrie 2021 a Tribunalului București, secția a V-a civilă.

Decizia pronunțată în recurs de Înalta Curte de Casație și Justiție Prin decizia civilă nr. 2047 din 8 octombrie 2024 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă a fost respinsă excepția nulității recursului și a fost respins, ca nefondat, recursul declarat de reclamantul A. împotriva deciziei civile nr. 497 A din 29 martie 2022 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă.

Cererea de revizuire Împotriva acestei decizii a formulat cerere de revizuire revizuentul A., cale de atac cu a cărei soluționare a fost învestită Înalta Curte de Casație și Justiție în prezenta cauză. Prin cererea de revizuire, întemeiată pe art. 509 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., revizuentul a solicitat admiterea cererii, schimbarea hotărârii atacate și, după rejudecare, admiterea apelului, casarea sentinței pronunațte de prima instanță, cu consecința admiterii acțiunii. După prezentarea istoricului litigiului, în susținerea motivului de revizuire invocat, partea a arătat că instanța de recurs nu s-a pronunțat asupra tuturor aspectelor invocate în calea de atac formulată, iar, în raport cu art. 22 alin. (1) C. proc. civ., instanțele de fond aveau obligația să pună în discuția contradictorie a părților aspectele considerate neclare cu privire la calificarea în drept a pretențiilor. Reproducând textele legale cuprinse în art. 22 alin. (2), art. 219-221, art. 223-224, art. 483, art. 488 alin. (1) pct. 1, 5 și 8 C. proc. civ., art. 14-15 și art. 1353 C. civ., art. 252 și art. 255 din Codul administrativ, partea a susținut că instanța de recurs a interpretat și aplicat greșit prevederile legale, deși s-a demonstrat că pârâtele și-au exercitat cu rea-credință atribuțiile de serviciu, sens în care a făcut trimitere la situația de fapt a litigiului și la faptul că instanțele de fond i-au respins proba cu martori solicitată.

Apărările formulate în cauză Intimații nu au depus întâmpinare. II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție Examinând cu prioritate excepția inadmisibilității recursului, invocată din oficiu, a cărei analiză este prioritară potrivit art. 248 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte constată următoarele: Cererea dedusă judecății vizează calea de atac a revizuirii formulate împotriva deciziei nr. 2047 din 8 octombrie 2024 pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă, în dosarul nr. x/2020, prin care a fost respins, ca nefondat, recursul declarat de reclamantul A. împotriva deciziei civile nr. 497 A din 29 martie 2022 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă. Temeiul juridic al revizuirii, invocat de parte, este reprezentat de dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 1 din C. proc. civ. Verificând motivul de revizuire invocat în raport cu hotărârea atacată se reține caracterul inadmisibil al cererii de revizuire, întrucât, potrivit dispozițiilor art. 509 C. proc. civ., această cale extraordinară de atac, de retractare, poate fi exercitată în cazul hotărârilor pronunțate asupra fondului sau care evocă fondul, putând face obiect al revizuirii hotărârile pronunțate în primă instanță, în apel sau chiar și în recurs, în fond după casare, în ipoteza în care este evocat fondul. Se constată, așadar, într-o primă analiză, că potrivit dispozițiilor art. 509 alin. (1) C. proc. civ. pentru a se putea cere revizuirea unei hotărâri date de instanța de recurs, legiuitorul a impus condiția imperativă, preliminară, ca această instanță să fi evocat fondul, cu excepția cazurilor de revizuire înscrise la pct. 3 (în ipoteza judecătorului), pct. 4, pct. 7 - 11, când sunt supuse revizuirii și hotărârile care nu evocă fondul. În ceea ce privește "evocarea fondului" de către instanța de recurs, s-a apreciat constant, în doctrină și în jurisprudență, că implică fie stabilirea unei alte stări de fapt decât cea care fusese reținută în fazele de judecată anterioare, fie aplicarea altor dispoziții legale la împrejurările de fapt ce fuseseră stabilite, fie verificarea incidenței dispozițiilor legale la o stare de fapt reținută, în oricare dintre aceste ipoteze urmând să se dea o dezlegare raportului juridic dedus judecății. Prin urmare, pentru a se putea cere revizuirea unei decizii definitive, pronunțată în recurs, cum este cea de față, pentru motivul de revizuire înscris la pct. 1 al art. 509 C. proc. civ., o primă condiție pe care trebuie să o îndeplinească hotărârea este aceea de a evoca fondul cauzei, iar o astfel de situație nu se regăsește în prezenta speță. Astfel, prin decizia civilă nr. 2047 din 08 octombrie 2024, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă a respins, ca nefondat, recursul declarat de reclamantul A. împotriva deciziei civile nr. 497 A din 29 martie 2022 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă, decizie prin care curtea de apel a respins apelul declarat de reclamantul A. împotriva sentinței civile nr. 1350 din 24 septembrie 2021 a Tribunalului București, secția a V-a civilă. Prin urmare, instanța de recurs nu a fost evocat fondul cauzei, ci a apreciat că nu sunt incidente cazurile de casare prevăzute art. 488 alin. (1) pct. 5 și pct. 8 C. proc. civ., invocate de recurent, prin raportare la cele reținute de instanțele de fond. Sub un alt aspect, în verificarea acelorași cerințe de admisibilitate, se constată că motivul de revizuire invocat în cauză, respectiv pct. 1 al art. 509 C. proc. civ., se referă la situația în care, instanța "s-a pronunțat asupra unor lucruri care nu s-au cerut sau nu s-a pronunțat asupra unui lucru cerut ori s-a dat mai mult decât s-a cerut", având în vedere ipotezele extra petita/minus petita/plus petita, toate cele trei situații vizând inadvertențele dintre obiectul pricinii supuse judecății și ceea ce instanța a hotărât. Rațiunea instituirii acestui motiv de revizuire este reprezentată de respectarea principiului disponibilității părților în procesul civil, precum și de îndeplinirea obligației instanței de a judeca toate pretențiile deduse judecății. În cauză, revizuentul a susținut că instanța de recurs nu s-a pronunțat asupra aspectelor invocate în susținerea motivelor de recurs, iar instanțele de fond aveau obligația de a pune în discuția părților calificarea în drept a pretențiilor. Înalta Curte reține că aceste motive invocate de revizuent nu vizează nepronunțarea de către instanța de recurs asupra unei cereri în sensul textului art. 509 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ. Astfel, ipoteza motivului de revizuire privind nepronunțarea instanței asupra unui lucru cerut (minus petita) se referă la obiectul cererilor cu care a fost sesizată instanța de fond, deci la pretențiile concrete formulate de părți prin cereri principale, adiționale, accesorii și/sau incidentale, or, în speța dedusă judecății, susținerile revizuentului nu pot fi circumscrise unei veritabile cereri în sensul dispozițiilor art. 509 alin. (1) C. proc. civ., ci privesc, de fapt, nemulțumiri de fond asupra soluției instanței de recurs, care, din perspectiva rezolvării date criticilor de nelegalitate, nu mai poate fi antamată în prezenta cale extraordinară de atac, întrucât ar însemna deschiderea unei noi judecăți, iar legiuitorul, prin limitarea câmpului de aplicare a dispozițiilor art. 509 C. proc. civ. la cazurile expres prevăzute, a avut în vedere ca revizuirea să nu se transforme într-o veritabilă cale de atac de reformare. În acest sens, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat că "securitatea juridică" implică respectul pentru principiul res iudicata, care constituie principiul caracterului definitiv al hotărârilor judecătorești. Acest principiu subliniază că nicio parte nu poate solicita revizuirea unei hotărâri definitive și obligatorii doar pentru a obține o nouă rejudecare a cauzei. Puterea de revizuire a instanțelor superioare ar trebui utilizată pentru a corecta erorile judiciare, și nu pentru a se ajunge la o nouă examinare a cauzei. Revizuirea nu ar trebui tratată ca un apel deghizat, iar simpla posibilitate de a exista două puncte de vedere asupra unei probleme nu este un temei pentru reexaminare (a se vedea Ryabyk împotriva Rusiei, nr. 52.854/99, par. 52, CEDO 2003-IX, în Hotărârea Mitrea împotriva României, par. 24, publicată în M.Of. nr. 455/21.12.2010). Pentru aceste considerente, în temeiul art. 513 alin. (3) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de revizuentul A. împotriva deciziei nr. 2047 din data de 8 octombrie 2024 pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă în dosarul nr. x/2020.