ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 438/2019

Ședința publică din data de 28 februarie 2019

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor dosarului constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată formulată de către reclamantul Inspectoratul de Stat în Construcții, în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Județean Ilfov, s-a solicitat instanței să dispună obligarea acesteia din urmă la plata sumei de 846.804,53 RON reprezentând diferența de plată în urma regularizării cotei de 0,1% și a cotei de 0,7%.

Prin sentința civilă nr. 555 din 24 aprilie 2017, Tribunalul București, secția a III-a civilă a admis excepția lipsei capacității procesuale de folosință a pârâtului, invocată prin întâmpinare, a anulat cererea de chemare în judecată privind pe reclamantul Inspectoratul de Stat în Construcții - pentru Inspectoratul Regional în Construcții București Ilfov, în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Județean Ilfov, ca fiind formulată împotriva unei persoane lipsite de capacitate procesuală de folosință și a luat act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei sentințe, INSPECTOPRATUL DE STAT ÎN CONSTRUCȚII pentru INSPECTORATUL REGIONAL ÎN CONSTRUCȚII BUCUREȘTI ILFOV a declarat apel.

Prin decizia civilă nr. 791 A din 9 octombrie 2017 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu Minori și de Familie a fost admis apelul formulat de apelantul - reclamant INSPECTORATUL DE STAT ÎN CONSTRUCȚII - PENTRU INSPECTORATUL REGIONAL ÎN CONSTRUCȚII BUCUREȘTI ILFOV, împotriva sentinței civile nr. 555 din 24 aprilie 2017 pronunțată de Tribunalul București, secția a III-a civilă, în contradictoriu cu intimatul - pârât CONSILIUL JUDEȚEAN ILFOV. A fost anulată sentința apelată și a fost trimisă cauza spre rejudecare la aceeași instanță.

CONSILIUL JUDEȚEAN ILFOV a declarat recurs împotriva deciziei civile nr. 791 A din 9 octombrie 2017 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu Minori și de Familie.

Fără a-și încadra criticile în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 pct. 1-8 C. proc. civ., recurentul solicită admiterea recursului, casarea deciziei recurate și menținerea sentinței civile nr. 555 din 24 aprilie 2017 pronunțată de Tribunalul București, secția a III-a civilă.

Critică decizia recurată, susținând, în esență, ca fiind legală hotărârea primei instanțe prin raportare la prevederile art. 20 alin. (1) din Legea nr. 251/2001 a administrație publice locale, republicată, modificată și completată și la prevederile art. 21 din același act normativ.

Autoritățile administrației publice locale, arată recurentul, nu au personalitate juridică, din moment ce Legea nr. 215/2001 nu le-a conferit expres această calitate și nici nu le-a recunoscut-o implicit, deoarece nu le-a înzestrat cu patrimoniu propriu, distinct de acela al unităților administrativ - teritoriale.

Astfel, deși prin lege au fost încredințate consiliului județean atribuții privind administrarea domeniului public și privat al unității administrativ-teritoriale și gestionarea serviciilor furnizate către cetățeni privind drumurile publice, nu înseamnă că această entitate dobândește dreptul de a sta în judecată în litigii având ca obiect angajarea răspunderii civile, în vederea achitării taxelor prevăzute de Legea nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcții și de Legea nr. 10/1995 privind calitatea în construcții.

Intimatul-reclamant Inspectoratul de Stat în Construcții - pentru Inspectoratul Regional în Construcții București Ilfov nu a formulat întâmpinare.

Înalta Curte a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului, în temeiul art. 493 alin. (2) din C. proc. civ.

Prin încheierea din 21 noiembrie 2018 s-a dispus comunicarea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului către părți, conform dispozițiilor art. 493 alin. (4) C. proc. civ.

Potrivit dovezilor de comunicare aflate la dosar raportul asupra admisibilității în principiu a recursului a fost comunicat părților, față de care nu s-au depus puncte de vedere.

Luând în analiză cu prioritate, în temeiul art. 248 alin. (1) din C. proc. civ., excepția tardivității recursului pentru nedepunerea acestuia în termen, soluționarea acestui aspect făcând de prisos examinarea altor cereri sau excepții, Înalta Curte urmează a respinge ca tardiv recursul, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

Prin C. proc. civ. legiuitorul a instituit referitor la declararea căii extraordinare de atac a recursului exigențe care privesc printre altele și respectarea termenului de declarare a recursului.

Astfel, potrivit dispozițiilor art. 485 alin. (1) C. proc. civ. "Termenul de recurs este de 30 de zile de la comunicarea hotărârii, dacă legea nu dispune altfel".

Conform art. 185 alin. (1) C. proc. civ. "Când un drept procesual trebuie exercitat într-un anumit termen, nerespectarea acestuia atrage decăderea din exercitarea dreptului, în afară de cazul în care legea dispune altfel. Actul de procedură făcut peste termen este lovit de nulitate."

Legea procesual civilă reglementează și situația în care, partea, dintr-o împrejurare mai presus de voința sa, a fost în imposibilitate de exercitare în termenul legal a unui act procedural, caz în care devin aplicabile dispozițiile art. 186 C. proc. civ.

Potrivit alin. (1) al art. 186 C. proc. civ., partea care a pierdut un termen procedural va fi repusă în termen numai dacă dovedește că întârzierea se datorează unor motive temeinic justificate.

Prin edictarea acestei dispoziții legale - art. 186 alin. (1) C. proc. civ., legiuitorul a avut în vedere posibilitatea repunerii părții în termenul legal de declarare a unei căi de atac sau a îndeplinirii unui act de procedură, în cazul în care partea dovedește existența unei "unor motive temeinic justificate" și care se referă la o împrejurare obiectivă de neîndeplinire a obligației legale, care să se fi produs înainte de împlinirea termenului prevăzut de lege.

În speță, cererea de recurs a fost depusă la Curtea de Apel București, la data de 28 noiembrie 2017, cu depășirea termenului de 30 de zile de la comunicarea hotărârii prevăzut de art. 485 alin. (1) C. proc. civ., decizia recurată fiind comunicată la data de 26 octombrie 2017 .

Potrivit dispozițiilor art. 180 C. proc. civ., termenele procedurale sunt stabilite prin lege ori de instanță și reprezintă intervalul de timp în care poate fi îndeplinit un act de procedură sau în care este interzis să se îndeplinească un act de procedură.

Atunci când legea procesuală stabilește un termen fix pentru exercitarea unui drept, iar partea lasă să expire acest termen, fără a beneficia de el, intervine decăderea, actul de procedură făcut peste termen fiind lovit de nulitate, potrivit dispozițiilor art. 185 C. proc. civ.

Prin urmare, având în vedere că recursul formulat de recurentul CONSILIUL JUDEȚEAN ILFOV nu a fost declarat în termenul imperativ prevăzut de dispozițiile legale, că partea nu a dovedit existența unor motive temeinic justificate care să o împiedice să exercite dreptul de a ataca cu recurs decizia pronunțată de Curtea de Apel București, în termenul prevăzut de lege, Înalta Curte urmează să dea eficiență dispozițiilor legale citate, sens în care va respinge ca tardiv recursul declarat de CONSILIUL JUDEȚEAN ILFOV.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca tardiv, recursul declarat de CONSILIUL JUDEȚEAN ILFOV împotriva deciziei civile nr. 791 A din 9 octombrie 2017, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru Cauze cu Minori și de Familie.

Fără nicio cale de atac.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 28 februarie 2019.