Decizia nr. 514/2021 — ÎCCJ, Secția I civilă

Obiectul cererii de chemare în judecată: Prin cererea de chemare în judecată, înregistrată la data de 23 decembrie 2014, pe rolul Tribunalului București, secția a IV-a civilă, sub nr. x/2014, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâții Municipiul București, reprezentat prin primarul general, și Consiliul Local al Sectorului 1 București, prin primar, ca, prin hotărârea ce o va pronunța, să se dispună obligarea pârâților la plata, în solidar, a sumei de 300.000 euro, reprezentând daune materiale și morale, pentru prejudiciul adus prin neîndeplinirea obligațiilor legale ce le reveneau pentru finalizarea cartierului de locuințe "Henri Coandă" și obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecată. În drept, au fost invocate dispozițiile art. 22 din Constituția României, art. 194 C. proc. civ., art. 1357, art. 1373, art. 1381 și art. 1382 C. civ. La data de 16 ianuarie 2015, reclamantul a depus la dosar precizări și completări ale cererii de chemare în judecată. Pârâtul Consiliul Local al Sectorului 1 București, a depus la dosar întâmpinare, prin care a invocat excepția lipsei capacității procesuale de folosință și excepția lipsei calității procesuale pasive și cerere de chemare în garanție a Municipiului București și a Consiliului General al Municipiului București, prin primar general, solicitând ca, în măsura în care se va admite acțiunea formulată de reclamantul A., să se dispună admiterea cererii și obligarea chemaților în garanție la plata către reclamant a sumelor pretinse de aceasta ca daune, precum și a cheltuielilor de judecată.

Hotărârea pronunțată în primă instanță: Prin sentința civilă nr. 1303/14.10.2016, Tribunalul București, secția a IV-a civilă a admis, în parte, cererea de chemare în judecată formulată de reclamant, în contradictoriu cu pârâtul Municipiul București și chemații în garanție Orașul Voluntari, prin Primar B., Județul Ilfov, prin Președintele Consiliului Județean, C., și Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice București; a obligat pârâtul Municipiul București să plătească reclamantului suma de 40.000 euro, în echivalent RON la data plății, cu titlu de daune morale; a respins cererea de chemare în judecată formulată împotriva pârâtului Consiliul Local al Sectorului 1 București, ca fiind formulată împotriva unei persoane fără capacitate de folosință; a respins, ca neîntemeiată, în rest cererea și a obligat pârâtul la plata către reclamant a sumei de 9685,64 RON, reprezentând cheltuieli de judecată, respingând celelalte pretenții referitoare la cheltuielile de judecată. Totodată, a respins, ca neîntemeiate, excepțiile lipsei calității procesuale pasive a chemaților în garanție Orașul Voluntari și Județul Ilfov; a admis, în parte, cererea de chemare în garanție formulată de pârâtul Municipiul București; a obligat chemații în garanție Orașul Voluntari și Județul Ilfov la plata către pârât a câte 10.000 euro, în echivalent RON, la data plății efective, și la plata a câte 2947,74 RON, reprezentând cheltuieli de judecată aferente cererii principale; a respins, ca neîntemeiată, în rest, cererea de chemare în garanție; a admis cererea de chemare în garanție formulată de chematul în garanție Județul Ilfov; a obligat chematul în garanție Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice la plata către chematul în garanție Județul Ilfov a sumei de 10.000 euro, în echivalent RON, la data plății efective, și a sumei de 2947,74 RON, reprezentând cheltuieli de judecată aferente cererii incidentale.

Hotărârea pronunțată în apel: Prin decizia civilă nr. 276A din 28 februarie 2019, Curtea de Apel București, secția a III a civilă și pentru cauze cu minori și de familie a admis apelurile formulate de apelantul-pârât Municipiul București, prin primar general, și de apelanții-chemați în garanție Județul Ilfov, prin Președintele Consiliului Județean Ilfov, și Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice împotriva sentinței civile nr. 1303 din 14 octombrie 2016, pronunțată de Tribunalul București, secția a IV-a civilă; a schimbat, în parte, sentința apelată, în sensul că a stabilit cuantumul daunelor morale la plata cărora este obligat pârâtul Municipiul București, prin primar general, la suma de 5000 de euro, a respins cererile de chemare în garanție formulate de pârâtul Municipiul București, prin primar general, și de chematul în garanție Județul Ilfov, prin Președintele Consiliului Județean Ilfov, ca nefondate; a obligat pârâtul Municipiul București, prin primarul general, la plata către reclamant a cheltuielilor de judecată în fond, aferente pretențiilor admise, într-un cuantum de 5775,50 RON și a menținut celelalte dispoziții ale sentinței. De asemenea, a respins, ca nefondat, apelul formulat de apelantul-reclamant A. împotriva aceleiași sentințe civile.

Calea de atac exercitată în cauză: Împotriva acestei decizii, a formulat recurs, recurentul-pârât Municipiul București, prin primar general, cale de atac cu a cărei soluționare a fost învestită Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă, recurentul-pârât solicitând admiterea recursului, casarea în parte a deciziei civile atacate și, pe fond, respingerea în tot a cererii de chemare în judecată. Prin motivul de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 488 pct. 6 C. proc. civ., s-a criticat faptul că instanța de apel a înlăturat toate argumentele apelantului reclamant și a reținut parte din criticile apelantul pârât Municipiul București, a schimbat temeiul de drept și și-a întemeiat motivarea pe neexecutarea hotărârilor judecătorești pronunțate în obligații de a face, reglementată special la art. 906 din C. proc. civ., deși nu se afla în vreo procedură de executare silită, pe obligația de a face. Invocând motivul de recurs fondat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurentul a susținut că instanța de apel a aplicat în mod greșit dispozițiile legale reglementate în art. 998 si 999 C. civ., privitoare la răspunderea civilă delictuală, întrucât, în cauză, nu sunt îndeplinite cumulativ condițiile răspunderii civile delictuale. De asemenea, instanța de apel a considerat că faptul ilicit este reprezentat de nerespectarea obligației prevăzute în sentința civilă, care, în opinia acesteia, constituie titlu executoriu, aplicabile fiind dispozițiile art. 1349 și art. 1357 și următoarele din C. civ., în raport de data rămânerii definitive, respectiv 08.04.2011. Însă, în speță, nu există o faptă ilicită săvârșită de Municipiul București care să fie în legătură de cauzalitate exclusivă cu disconfortul suferit de intimatul reclamant. Deși instanța de apel și-a întemeiat motivarea deciziei pe sentința civilă nr. 8903/27.11.2008, rămasă definitivă și irevocabilă la data de 08.04.2011, prin care s-a stabilit obligația Municipiului București de a atribui prin licitație publică lucrările de utilități privind introducerea rețelelor de alimentare cu apă, canalizare și drumuri în cartierul "Henri Coandă" și obligându-l să aplice H.C.G.M.B. nr. 145/2006, aceasta a interpretat greșit cuprinsul hotărârii. Ceea ce a omis instanța de apel este că hotărârea amintită nu obligă Municipiul București, în calitate de succesor al părților contractante ale Convenției MM 1909/2004, ci în calitate de emitent al H.C.G.M.B. nr. 145/2006, și că instanța de judecată nu a analizat imposibilitatea legală a Municipiului București de a finanța lucrări de investiții pe terenul aferent ansamblului Henri Coandă care nu se află în proprietatea acestuia. Totodată, instanța de apel a omis că Municipiul București a pus în aplicare sentința civilă nr. 8903/27.11.2008, atribuind, prin licitație publică, două contracte de proiectare și execuție, respectiv contractul nr. x/20.12.2013 și contractul nr. x/30.12.2013, care au ca obiect - proiectarea și execuția rețelei de distribuție a apei potabile, a rețelei de canalizare a apelor uzate, a rețelei de canalizare a apelor pluviale, a sistematizării verticale și a sistemului rutier și proiectarea rețelei de iluminat public pe Lot x - amplasat pe raza teritorială a Municipiului București, respectiv pe Lot x, amplasat, în prezent, pe domeniul public al Consiliului Județean Ilfov și a Orașului Voluntari. În speță, se poate remarca buna-credință a Municipiului București, care a scos la licitație proiectarea și execuția rețelei de iluminat public, pe ambele loturi, chiar dacă sentința nu îl obliga și la realizarea acestei investiții, având în vedere faptul că execuția sistemului rutier făcea ulterior imposibilă realizarea altor lucrări pe un termen de 5 ani de zile. Pentru a combate eventuale afirmații potrivit cărora Municipiului București îi incumbă culpa pentru punerea în aplicare cu întârziere a sentinței civile nr. 8903/2008, rămasă definitivă și irevocabilă la data de 08.04.2011, s-a învederat faptul că piedicile pentru punerea în aplicare a prevederilor hotărârii judecătorești erau de natură legală. Astfel, față de imposibilitatea obiectivă, de ordin legal, de finanțare a lucrărilor de utilități pentru ansamblul "Henri Coandă", ca urmare a faptului că aproximativ jumătate din terenul aferent acestuia aparține Județului Ilfov și Orașului Voluntari, Municipiul București a întreprins demersuri pentru clarificarea aspectului legat de posibilitatea legală de a finanța realizarea unor lucrări pe un teren care nu se află în proprietatea sa. În acest sens, a emis adrese către Ministerul Finanțelor Publice, către Ministerul Justiției, către Ministerul Dezvoltării Regionale și Turismului, a participat la întâlniri organizate la nivel guvernamental și a efectuat demersurile legale de modificare a H.G. nr. 239/2004, prin adoptarea H.C.G.M.B. nr. 329/17.11.2010 privind solicitarea către Guvernul României a modificării și completării H.G. nr. 239/2004, în sensul transmiterii în proprietatea Municipiului București a terenurilor necesar a fi viabilizate din cadrul ansamblului "Henri Coandă". Mai mult, procedura de atribuire a lucrărilor de utilități prin licitație publică este complexă, respectarea dispozițiilor O.U.G. nr. 34/2006 presupunând respectarea termenelor legale și urmarea întocmai a etapelor de atribuire. De asemenea, numărul mare de oferte și clarificările solicitate de ofertanți au condus la decalarea termenului de deschidere a ofertelor, de analizare a acestora și de atribuire a contractelor. Faptul că Municipiul București și-a îndeplinit obligațiile care îi incumbă este confirmat de Adresa nr. x/10.04.2018 a Primăriei Municipiului București - Direcția Juridic și Anexele la aceasta, prin care se arată stadiul actual al lucrărilor din Ansamblul de Locuințe "Henri Coandă". În raport de cele anterior afirmate, recurentul a solicitat să se constate că Municipiul București a pus în executare sentința civilă nr. 8903/2008, acestuia nefiindu-i imputabilă vreo întârziere în îndeplinirea obligațiilor astfel stabilite. Recurentul a susținut că, în speță, nu este îndeplinită nici condiția vinovăției sale pentru prejudiciile invocate de reclamant. În acest sens, Municipiul București a întreprins, până în prezent, toate demersurile posibile pentru îndeplinirea legală a obligațiilor care i-au fost impuse cu privire la dotarea cu utilități (apă, canalizare) și drumuri a cartierului ANL, "Henri Coandă". Mai mult, vinovăția Municipiului București nu poate fi reținută, întrucât acesta nu este răspunzător pentru neîndeplinirea unor obligații care incumbă altor instituții publice și persoane de drept, în condițiile în care acesta a întreprins demersurile aferente, în acest sens, pronunțându-se decizia civilă nr. 683A/10.04.2017 a Curții de Apel București. În speță, din documentele depuse la dosar, reiese lipsa oricărei culpe a Municipiului București, condiție esențială pentru angajarea unei eventuale răspunderi civile delictuale, pentru prejudiciul invocat de către intimatul A.. Față de cele anterior menționate, recurentul a solicitat să se constate faptul că Municipiului București nu-i poate fi imputat prejudiciul invocat de intimat, acesta efectuând cu bună-credință toate demersurile legale pentru efectuarea lucrărilor de utilități în ansamblul "Henri Coandă", în condițiile în care aceste au fost stabilite în sarcina sa. Or, împrejurarea potrivit căreia aproximativ jumătate din terenul aferent ansamblului "Henri Coandă", inclusiv lotul nr. x, pe care s-a început construcția casei reclamantului nu se află în proprietatea Municipiului București, constituie unul dintre impedimentele legale insurmontabile ce nu au permis finanțarea, din bugetul Municipiului, a lucrărilor de utilități aferente. Lucrările de pe zona Voluntari nu puteau fi demarate până la rezolvarea situației juridice a terenului care, la acest moment, aparține Județului Ilfov și Orașului Voluntari. Instanța de fond a reținut în mod corect că nu există prejudiciu material, acesta nefiind dovedit, hotărâre menținută și de instanța de apel. Cu toate acestea, în baza acelorași presupuse fapte ilicite, s-a reținut, în mod greșit, existența unui prejudiciu moral. Cu privire la prejudiciul moral, nu s-a dovedit legătura de cauzalitate între prejudiciu și pretinsa faptă ilicită. Pierderea locului de muncă, probleme de sănătate, depresiile nu pot fi în legătură de cauzalitate cu lipsa viabilizării terenului, în condițiile în care intimatul A. locuiește în cartier și nu pot fi decelate prejudicii morale, respectiv daune cauzate prin atingerile aduse personalității afective sau sociale a unei persoane, cum ar fi moartea unei rude apropiate, atingerile aduse vieții private sau intime, atentatele la onoarea, demnitatea și cinstea victimei, etc. Astfel, în vederea stabilirii întinderii prejudiciului, se va ține seama de circumstanțele concrete pentru fiecare cauză în parte. Or, în lipsa legăturii de cauzalitate, cererea intimatului este neîntemeiată. De asemenea, în condițiile în care instanța de apel a considerat că faptul ilicit este reprezentat de nerespectarea obligației prevăzute în sentința civilă, ce constituie, în opinia acesteia, titlu executoriu, aplicabile erau dispozițiile art. 1349, 1357 si urm. din C. civ., în raport de data rămânerii definitive, respectiv 08.04.2011.

Apărările formulate în cauză: La data de 12 decembrie 2019, intimatul Ministerul Lucrărilor Publice, Dezvoltării și Administrației a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat. De asemenea, a mai învederat că decizia recurată i se opune cu autoritate de lucru judecat, având în vedere că instanța de apel a admis apelul formulat de către acesta, respingând cererea de chemare în garanție formulată de Unitatea Administrativ Teritorială Ilfov, iar recurentul nu a exercitat recurs împotriva acestei soluții. La data de 18 decembrie 2019, intimatul Orașul Voluntari a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat. La data de 20 decembrie 2019, intimatul Județul Ilfov a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

Procedura de filtru: Raportul întocmit în cauză, în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) C. proc. civ., a fost analizat în completul de filtru, fiind comunicat părților, iar, prin încheierea din 11 noiembrie 2020, completul de filtru a admis în principiu recursul declarat de pârâtul Municipiul București, prin primar general, împotriva deciziei civile nr. 276 A din 28 februarie 2019, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie și a stabilit termen de judecată în ședință publică, cu citarea părților, la data de 20 ianuarie 2021. II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție: Recursul este nefondat, pentru considerentele ce vor succede: Invocând motivul de recurs reglementat de art. 488 pct. 6 C. proc. civ., recurentul critică decizia pronunțată, din perspectiva faptului că instanța de apel ar fi schimbat cauza juridică a cererii de chemare în judecată, "întemeindu-și motivarea pe neexecutarea hotărârilor judecătorești, pronunțate în obligații de a face, reglementată special la art. 906 din C. proc. civ..", deși "nu se afla în vreo procedură de executare silită, pe obligația de a face." Or, această critică, ce ar putea fi încadrată în dispozițiile pct. 5 al art. 488 C. proc. civ. (când, prin hotărârea dată, instanța a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității), ignoră faptul că limitele obiective ale judecării cauzei au fost fixate de însuși reclamantul A., prin efectul cererii de chemare în judecată, întemeiată pe răspundere civilă delictuală, în cuprinsul căreia acesta a solicitat despăgubiri materiale și morale pentru neîndeplinirea obligațiilor legale ce le reveneau autorităților, în vederea finalizării cartierului de locuințe "Henri Coandă", și că este atributul exclusiv al instanței de judecată să califice faptele deduse judecății, dând expresie rolului său activ, astfel cum este acesta reglementat în art. 22 alin. (4) C. proc. civ. În acest context procesual, tocmai în exercitarea acestor obligații legale și respectând limitele învestirii sale, în acord cu dispozițiile art. 22 alin. (6) C. proc. civ. și cele ale art. 478 alin. (1) și (3) (limitele efectului devolutiv al apelului determinat de ceea ce s-a supus judecății la prima instanță) coroborate cu art. 479 alin. (1) C. proc. civ., instanța de apel a apreciat că fapta ilicită ce îi poate fi imputabilă pârâtului Municipiul București constă în nerespectarea sentinței civile nr. 8903/2008 a Judecătoriei Sectorului 5 București, prin care instanța a obligat Municipiul București să pună în aplicare H.C.G.M.B. nr. 145/2006, astfel cum a fost modificată prin H.C.G.M.B. nr. 174/15 aprilie 2008, prin acest act normativ Municipiul București obligându-se să atribuie, prin licitație publică, executarea lucrărilor de alimentare cu apă și canalizare și a drumurilor aferente ansamblului de locuințe "Cartier Henri Coandă". Astfel, calificând în mod corect faptele deduse judecății, instanța de apel a expus raționamentul logico-juridic ce a determinat adoptarea soluției în litigiul dedus judecății, respectând dispozițiile art. 425 C. proc. civ. care reglementează conținutul hotărârii judecătorești și instituie garanția procesuală a motivării acestor hotărâri, stabilind, în mod pertinent, că poate fi inclusă în sfera obligațiilor legale impuse autorităților, inclusiv neexecutarea unei hotărâri judecătorești irevocabile de către o autoritate a administrației publice locale, care are calitatea de debitoare a unei obligații de a face. În consecință, neputând decela nicio vătămare procesuală produsă recurentului pârât Municipiul București, din perspectiva analizată, și corelativ, nici teza, neargumentată de către recurent, a unor eventuale motive străine de natura cauzei, ce ar fi întemeiat în mod greșit hotărârea pronunțată în cauză, instanța de recurs va respinge această critică, ca nefondată. Analizând motivul de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 488 pct. 8 C. proc. civ., prin care se pretinde de către recurent interpretarea și aplicarea greșită a dispozițiilor legale care reglementează răspunderea civilă delictuală, instanța îl găsește, de asemenea, nefondat, pentru următoarele argumente: Prioritar, în raport de considerentele deciziei recurate, Înalta Curtea apreciază că se impune a se preciza că singura faptă ilicită extracontractuală, ce a fost examinată de instanța de apel, prin prisma întrunirii condițiilor răspunderii civile delictuale, cu care prima instanță a fost sesizată, astfel cum s-a reținut și în cele ce preced, este nerespectarea hotărârilor judecătorești pronunțate între părți în litigiile anterioare, celelalte pretenții fiind respinse, soluție neatacată, în cauză, de partea interesată. Astfel, contrar celor susținute de către recurent, intimatul reclamant a denunțat, prin cererea de chemare în judecată, și neexecutarea de către recurentul pârât Municipiul București a obligațiilor dispuse, în sarcina acestuia, prin sentința civilă nr. 8903/27.11.2008, pronunțată de Judecătoria Sectorului 5 București, în dosarul nr. x/2008, instanța de apel reținând că obiectul obligației de a face a pârâtului îl constituie nu finanțarea cartierului de locuințe "Henri Coandă", ci obligarea pârâtului Municipiului București să atribuie, prin licitație publică, lucrările de utilități privind introducerea rețelelor de alimentare cu apă, canalizare și drumuri în cartierul "Henri Coandă" și să pună în aplicare H.C.G.M.B. nr. 145/01.06.2006", respectiv, că obligația pârâtului este aceea "de a lansa procedura de atribuire, prin licitație publică, a lucrărilor de utilități în cartierul Henri Coandă", o obligație pozitivă ce nu a fost executată sau a fost executată cu o întârziere nerezonabilă și care îmbracă astfel caracter ilicit. Referitor la executarea acestei hotărâri judecătorești, instanța de apel a reținut și faptul că, prin încheierea de la data de 24.01.2012, pronunțată de Judecătoria Sectorului 6 București, în dosarul nr. x/2011, s-a admis cererea formulată de reclamanta D., în contradictoriu cu pârâtul Municipiul București, reprezentat de primarul general, și, în baza art. 580 3 C. proc. civ., a fost obligat primarul general, ca reprezentant al Municipiului București, să plătească, în favoarea statului, o amendă civilă în cuantum de 50 RON/pe zi de întârziere, de la data pronunțării hotărârii până la executarea obligațiilor prevăzute în titlul executoriu, reprezentat de sentința civilă nr. 8903/27.11.2008, pronunțată de Judecătoria Sectorului 5 București, definitivă și irevocabilă. Prin aceasta încheiere, instanța de executare a constatat că reclamanta beneficiază de un titlu executoriu, reprezentat de sentința civilă nr. 8903/27.11.2008, pronunțată de Judecătoria Sectorului 5 București, definitivă și irevocabilă, că reclamanta a solicitat primarului general, ca reprezentant al Municipiului București, executarea sentinței și că acesta nu și-a executat de bunăvoie obligațiile ce îi reveneau, în condițiile în care obligația stabilită în sarcina pârâtului prin sentința anterior individualizată nu poate fi adusă la îndeplinire decât de pârât, prin reprezentant, respectiv primarul general. Raportat la aceste circumstanțe factuale și legale, stabilite în baza probelor administrate în fața instanțelor de fond, circumscrise limitelor învestirii instanței, argumentele recurentului Municipiul București care vizează aspecte ce au fost deja tranșate cu putere de lucru judecat de instanțele anterioare sau invocarea existenței unor impedimente de ordin juridic ori de ordin financiar sau, chiar, inexistența unor obligații contractuale, în sarcina sa, decurgând din convențiile perfectate, reprezintă motive străine de natura cauzei, prin care nu se critică raționamentul instanței de apel expus în considerentele deciziei recurate, ci se reiterează aspecte privind judecățile anterioare și reaprecierea probelor administrate în aceste litigii, care nu sunt apte să determine constatarea aplicării greșite a dispozițiilor legale ce reglementează răspunderea civilă delictuale în cauza dedusă judecății, pentru neexecutarea obligației stabilite în sarcina sa printr-un titlu executoriu, pronunțat în urma și în baza unei proceduri judiciare, cu respectarea tuturor garanțiilor procesuale, cu consecința casării hotărârii recurate. În același sens, instanța de recurs nu poate aprecia, cu efectul legal al constatării neîntrunirii elementelor răspunderii civile delictuale, în litigiul dedus judecății, că recurentului nu i-ar fi imputabilă vreo întârziere în îndeplinirea obligațiilor stabilite prin sentința civilă nr. 8903/2008 a Judecătoriei Sectorului 5 București, fiind evident că o asemenea constatare ar fi contrară celor statuate de Judecătoria Sectorului 6 București, în dosarul nr. x/2011, care, prin încheierea de la data de 24.01.2012, a obligat primarul general, ca reprezentant al Municipiului București, să plătească, în favoarea statului, o amendă civilă în cuantum de 50 RON pe zi de întârziere, de la data pronunțării acelei hotărâri până la executarea obligațiilor prevăzute în titlul executoriu, reprezentat de sentința civilă nr. 8903/27.11.2008, pronunțată de Judecătoria Sectorului 5 București, definitivă și irevocabilă. Astfel, se poate reține că pronunțarea unei hotărâri, care obligă autoritatea debitoare la plata unor despăgubiri, pe zi de întârziere, pentru neexecutare, constituie o dovadă că executarea era la acel moment posibilă, în ciuda susținerilor recurentului, debitor al obligației, privind imposibilitatea de executare. De asemenea, refuzul de executare, întemeiat pe elemente de fapt care au fost analizate și respinse de instanțele judecătorești anterioare, nu poate reprezenta o imposibilitate obiectivă de executare, în sensul pretins de recurent. Or, instanțele anterioare au făcut deja aplicarea principiilor care se degajă din jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, incidente și în prezenta cauză, din perspectiva stabilirii caracterului ilicit al faptei, precum și a culpei autorităților administrației publice, potrivit cărora administrația publică constituie un element de baza al statului de drept, interesul sau fiind identic cu cel al unei bune administrări a justiției, iar pe cale de consecința, dacă refuză sau omite să execute o obligație legală sau întârzie, în mod total nejustificat, executarea unei hotărâri judecătorești, garanțiile art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, de care a beneficiat justițiabilul în fața instanțelor judecătorești, pierd orice rațiune de a fi, instanța europeană statuând că nu este oportun să-i ceri unei persoane să facă demersuri al căror rezultat nu ar fi decât unul repetitiv, și anume ca instanța să dispună încă o dată autorităților administrative competente să își execute obligația legală (a se vedea în acest sens, și hotărârile pronunțate în cauza Șandor împotriva României, hotărârea din 24 martie 2005, par. 24, sau în cauza Sabin Popescu împotriva României, hotărârea din 2 iunie 2004, par. 59). În același sens, în jurisprudența instanței de contencios european a drepturilor omului, este constant consacrat că executarea unei hotărâri trebuie să fie considerată ca făcând parte integrantă din proces, în sensul art. 6 al Convenției Europene a Drepturilor Omului care reglementează dreptul la un proces echitabil; că aceasta nu trebuie împiedicată sau întârziată în mod excesiv; și că nu este oportun să se ceară unei persoane care a obținut o creanță împotriva statului, în urma unei proceduri judiciare, să inițieze procedura executării silite pentru satisfacerea creanței sale, executarea trebuind sa fie una voluntară. Reținând că dreptul la un proces echitabil nu acoperă procedura numai până la pronunțarea hotărârii, ci până la executarea acesteia, statul/administrația publică, prin reprezentanții săi, aveau obligația de a pune în executare hotărârea judecătorească pronunțată contra sa, o conduită contrară intrând în sfera ilicitului civil, cu consecința antrenării răspunderii debitorului obligației de executare ce presupunea un fapt personal al acestuia, astfel cum în mod just s-a dispus în cauza dedusă judecății. În consecință, raportat la existența faptei ilicite, constând în nerespectarea hotărârii judecătorești definitive și irevocabile ce se bucură de o prezumție de validitate, sentința civilă nr. 8903/27.11.2008, pronunțată de Judecătoria Sectorului 5 București, în dosarul nr. x/2008, și a vinovăției autorului acestei fapte, Municipiul București, prin primar general, care a fost deja constatată prin hotărâri judecătorești anterioare, instanța de recurs, în acord cu instanța de apel, apreciază că existența prejudiciului constând în disconfortul determinat intimatului reclamant A., exprimat într-o atitudine de nemulțumire personală, de frustrare, umilire și revoltă, în legătură cu imposibilitatea de-a își folosi bunul imobil, după momentul intrării sale în posesie, este dovedită și nu poate fi înlăturată, iar legătura de cauzalitate între fapta ilicită și un asemenea prejudiciu de ordin moral decurge ex re, din însăși săvârșirea faptei. Astfel, contrar susținerilor recurentului, din conținutul motivelor de recurs, potrivit cărora prejudiciile morale, respectiv daunele cauzate prin atingerile aduse personalității afective sau sociale a unei persoane, ar putea fi doar moartea unei rude apropiate, atingerile aduse vieții private sau intime, atentatele la onoarea, demnitatea și cinstea victimei, instanța de recurs reamintește că sunt recunoscute, în mod constant, despăgubiri morale pentru neexecutarea hotărârilor judecătorești. În acest sens, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a considerat, în jurisprudența sa, că, prin executarea cu întârziere a unei hotărâri judecătorești, reclamanta a suferit un prejudiciu moral care nu poate fi compensate prin simpla constatare a încălcării Convenției (a se vedea, în acest sens, cauza Leontina Șurlea contra României, hotărârea din 25 februarie 2009). Din perspectiva aplicării legii în timp, este superfluu argumentul recurentului, conform căruia dacă instanța de apel a considerat că faptul ilicit este reprezentat de nerespectarea obligației prevăzute în sentința civilă nr. 8903/27.11.2008, pronunțată de Judecătoria Sectorului 5 București, ce constituie, în opinia acesteia, titlu executoriu, aplicabile erau dispozițiile art. 1349, 1357 și urm. din C. civ., în raport de data rămânerii definitive a acestei hotărâri, respectiv 08.04.2011, câtă vreme, din considerentele enunțate în cuprinsul hotărârii recurate, reiese cu evidență că acestea au și fost dispozițiile legale aplicate în cauză. Pentru toate argumentele expuse, Înalta Curte apreciază că, în mod legal, instanța de apel a constatat întrunite condițiile răspunderii civile delictuale în sarcina pârâtului Municipiul București, prin primar general; că nu pot fi reținute vicii de legalitate ale hotărârii recurate, din perspectiva motivelor de recurs formulate în cauză, astfel încât, în temeiul art. 496 C. proc. civ., se impune respingerea recursului declarat de pârâtul Municipiul București, prin primar general, împotriva deciziei civile nr. 276A din 28 februarie 2019, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, ca nefondat. PENTRU ACESTE MOTIVE,