ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 124/2007

Asupra contestației în anulare de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 106 din 16 septembrie 2005, Curtea de Apel Bacău a respins, ca nefondată, acțiunea formulată de reclamantul S.O.C. în contradictoriu cu pârâtele U.N.N.P. din România și C.N.P. Bacău, având ca obiect anularea Hotărârii nr. 155 din 14 decembrie 2002 a consiliului U.N.N.P. din România și a Hotărârii nr. 1 din 9 februarie 2002 a consiliului de disciplină al C.N.P. Bacău. În motivarea sentinței, s-a reținut că, prin Hotărârea nr. 1/2002 a Consiliului de disciplină din cadrul C.N.P. Bacău, s-a admis sesizarea consiliului director al C.N.P. Bacău în baza art. 39 lit. d) și art. 41 lit. b) din Legea nr. 36/1995, s-a aplicat notarului public S.O.C.

sancțiunea amenzii în sumă de 200.000 lei și i s-a atras atenția acestuia asupra prevederilor art. 41 lit. b) teza a doua din Legea nr. 36/1995, iar prin Hotărârea nr. 155/2002, consiliul U.N.N.P. a respins contestația notarului sancționat și a menținut hotărârea atacată. Instanța de Fond a mai reținut că abaterea disciplinară reținută în sarcina reclamantului a fost dovedită cu probe indubitabile, neavând relevanță că notarul B.I., cu care reclamantul a avut o altercație și pe care l-a molestat, s-a desesizat. S-a mai constatat, de asemenea, de către Curtea de Apel Bacău, că, în cauză, a fost efectuată cercetarea prealabilă prevăzută de art. 66 din statutul U.N.N.P. din România. Recursul declarat de reclamantul S.O.C.

împotriva sus menționatei sentințe a fost constatat nul de către Înalta Curte de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal, prin Decizia nr. 1976 din 30 mai 2006. Instanța de Recurs a considerat că soluția se impune, în raport cu dispozițiile art. 306 alin. (1) coroborate cu cele ale art. 303 din C. proc. civ. și față de faptul că motivele de recurs au fost depuse la data de 2 mai 2006, iar comunicarea sentinței atacate s-a efectuat la data de 11 octombrie 2005. La data de 8 iunie 2006, reclamantul S.O.C. a formulat contestație în anulare împotriva Deciziei nr. 1976/2006 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal. Contestatorul a solicitat, în temeiul art. 318 teza finală din C. proc.

civ., anularea deciziei atacate, casarea sentinței Curții de Apel Bacău și trimiterea cauzei spre rejudecare la Tribunalul Bacău, competent, în opina sa, să judece pricina în primă instanță. Contestatorul a susținut că Instanța a omis să cerceteze motivul de recurs de ordine publică, pe care trebuia să-l invoce din oficiu, potrivit art. 306 alin. (2) din C. proc. civ., referitor la necompetența Curții de Apel Bacău, de a soluționa cauza în fond, dat fiind că, într-un ciclu procesual anterior, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal, casase hotărârea atacată cu trimiterea cauzei spre rejudecare la Tribunalul Bacău. Contestația în anulare este nefondată. În conformitate cu dispozițiile art. 318 teza finală din C. proc.

civ., „ hotărârile instanțelor de recurs mai pot fi atacate cu contestație când Instanța, respingând recursul sau admițându-l numai în parte, a omis din greșeală să cerceteze vreunul dintre motivele de modificare sau de casare”. Cerințele legale enunțate nu sunt îndeplinite în speță, pe de o parte pentru că, așa cum s-a arătat, prin decizia a cărei retractare se cere, Înalta Curte de Casație și Justiție a constatat nul recursul, conform art. 306 alin. (1) din C. proc. civ., fără a-l mai examina în fond. Soluția Instanței de control judiciar se impunea, întrucât recursul nu a fost motivat în termenul legal și nu au existat motive de ordine publică, ce să poată fi invocate din oficiu.

Faptul că, într-un ciclu procesual anterior, urmare admiterii recursului, s-a dispus casarea cu trimiterea cauzei spre rejudecare la Tribunalul Bacău, nu poate fi reținut ca argument în favoarea stabilirii competenței acestei Instanțe, atâta timp cât, printr-un regulator de competență, această chestiune a fost dezlegată irevocabil, statuându-se că Instanța competentă să judece în fond litigiul este Curtea de Apel Bacău. Pe de altă parte, din analiza logică și teleologică a textului legal mai sus citat, rezultă că norma respectivă vizează omisiunea de cercetare a motivelor de casare sau de modificare invocate de recurent, nu și pe cele care ar fi putut fi invocate din oficiu de către Instanță potrivit art. 306 alin. (2) din C. proc.

civ. De asemenea, din modul de redactare a art. 318 teza finală din C. proc. civ., reiese că se poate exercita contestația în anulare numai atunci când recursul a fost respins sau admis în parte pe fond, nu și atunci când s-a constatat nul recursul, pentru tardivitatea motivării. Omisiunea de cercetare a motivelor de recurs presupune, prin ipoteză, că Instanța avea obligația de a analiza motivele de recurs cu care a fost învestită. Această obligație subzistă numai atunci când recursul se judecă pe fond, iar nu pe o excepție procesuală, deoarece în acest din urmă caz nu se mai justifică utilitatea examinării motivelor propriu zise de recurs. Constatând nul recursul, Instanța nu a intrat în cercetarea fondului recursului, astfel încât nu se poate invoca pe calea contestației în anulare omisiunea de cercetare a unui motiv de recurs, cu atât mai puțin a unui motiv ce ar fi putut fi invocat din oficiu de către Instanță.

Contestația în anulare fiind o cale extraordinară de atac, întemeiată numai în cazurile limitativ și expres prevăzute de lege, acestea fiind de strictă interpretare și întrucât în cauză cerințele art. 318 teza finală din C. proc. civ. nu sunt întrunite, Curtea urmează să respingă prezenta contestație în anulare, ca nefondată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge contestația în anulare formulată de S.O.C. împotriva Deciziei nr. 1976 din 30 mai 2006 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, ca nefondată. Pronunțată în ședință publică, astăzi 11 ianuarie 2007.