ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 11.01.2007

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 124/2007

HOTĂRÂRE
11.01.2007
CAMERĂ
contencios
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 124/2007 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2007)

Asupra contestației în

anulare de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 106 din 16 septembrie 2005,

Curtea de Apel Bacău a respins, ca nefondată, acțiunea formulată de reclamantul

S.O.C. în contradictoriu cu pârâtele U.N.N.P. din România și C.N.P. Bacău,

având ca obiect anularea Hotărârii nr. 155 din 14 decembrie 2002 a consiliului U.N.N.P. din România și a Hotărârii nr. 1 din 9 februarie 2002 a consiliului de disciplină al C.N.P. Bacău.

În motivarea sentinței, s-a

reținut că, prin Hotărârea nr. 1/2002 a Consiliului de disciplină din cadrul C.N.P.

Bacău, s-a admis sesizarea consiliului director al C.N.P. Bacău în baza art. 39

lit. d) și art. 41 lit. b) din Legea nr. 36/1995, s-a aplicat notarului public

S.O.C. sancțiunea amenzii în sumă de 200.000 lei și i s-a atras atenția acestuia

asupra prevederilor art. 41 lit. b) teza a doua din Legea nr. 36/1995, iar prin

Hotărârea nr. 155/2002, consiliul U.N.N.P. a respins contestația notarului

sancționat și a menținut hotărârea atacată.

Instanța de Fond a mai

reținut că abaterea disciplinară reținută în sarcina reclamantului a fost

dovedită cu probe indubitabile, neavând relevanță că notarul B.I., cu care

reclamantul a avut o altercație și pe care l-a molestat, s-a desesizat.

S-a mai constatat, de

asemenea, de către Curtea de Apel Bacău, că, în cauză, a fost efectuată

cercetarea prealabilă prevăzută de art. 66 din statutul U.N.N.P. din România.

Recursul declarat de

reclamantul S.O.C. împotriva sus menționatei sentințe a fost constatat nul de

către Înalta Curte de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și

fiscal, prin Decizia nr. 1976 din 30 mai 2006.

Instanța de Recurs a

considerat că soluția se impune, în raport cu dispozițiile art. 306 alin. (1)

coroborate cu cele ale art. 303 din C. proc. civ. și față de faptul că motivele

de recurs au fost depuse la data de 2 mai 2006, iar comunicarea sentinței

atacate s-a efectuat la data de 11 octombrie 2005.

La data de 8 iunie 2006,

reclamantul S.O.C. a formulat contestație în anulare împotriva Deciziei nr. 1976/2006

pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția contencios

administrativ și fiscal.

Contestatorul a solicitat,

în temeiul art. 318 teza finală din C. proc. civ., anularea deciziei atacate,

casarea sentinței Curții de Apel Bacău și trimiterea cauzei spre rejudecare la Tribunalul Bacău, competent, în opina sa, să judece pricina în primă instanță.

Contestatorul a susținut că Instanța

a omis să cerceteze motivul de recurs de ordine publică, pe care trebuia să-l

invoce din oficiu, potrivit art. 306 alin. (2) din C. proc. civ., referitor la

necompetența Curții de Apel Bacău, de a soluționa cauza în fond, dat fiind că,

într-un ciclu procesual anterior, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția

contencios administrativ și fiscal, casase hotărârea atacată cu trimiterea

cauzei spre rejudecare la Tribunalul Bacău.

Contestația în anulare este

nefondată.

În conformitate cu

dispozițiile art. 318 teza finală din C. proc. civ., „ hotărârile instanțelor

de recurs mai pot fi atacate cu contestație când Instanța, respingând recursul

sau admițându-l numai în parte, a omis din greșeală să cerceteze vreunul dintre

motivele de modificare sau de casare”.

Cerințele legale enunțate nu

sunt îndeplinite în speță, pe de o parte pentru că, așa cum s-a arătat, prin decizia

a cărei retractare se cere, Înalta Curte de Casație și Justiție a constatat nul

recursul, conform art. 306 alin. (1) din C. proc. civ., fără a-l mai examina în

fond.

Soluția Instanței de control

judiciar se impunea, întrucât recursul nu a fost motivat în termenul legal și

nu au existat motive de ordine publică, ce să poată fi invocate din oficiu.

Faptul că, într-un ciclu

procesual anterior, urmare admiterii recursului, s-a dispus casarea cu

trimiterea cauzei spre rejudecare la Tribunalul Bacău, nu poate fi reținut ca argument în favoarea stabilirii competenței acestei Instanțe,

atâta timp cât, printr-un regulator de competență, această chestiune a fost

dezlegată irevocabil, statuându-se că Instanța competentă să judece în fond

litigiul este Curtea de Apel Bacău.

Pe de altă parte, din

analiza logică și teleologică a textului legal mai sus citat, rezultă că norma

respectivă vizează omisiunea de cercetare a motivelor de casare sau de

modificare invocate de recurent, nu și pe cele care ar fi putut fi invocate din

oficiu de către Instanță potrivit art. 306 alin. (2) din C. proc. civ.

De asemenea, din modul de

redactare a art. 318 teza finală din C. proc. civ., reiese că se poate exercita

contestația în anulare numai atunci când recursul a fost respins sau admis în

parte pe fond, nu și atunci când s-a constatat nul recursul, pentru

tardivitatea motivării.

Omisiunea de cercetare a

motivelor de recurs presupune, prin ipoteză, că Instanța avea obligația de a

analiza motivele de recurs cu care a fost învestită. Această obligație subzistă

numai atunci când recursul se judecă pe fond, iar nu pe o excepție procesuală,

deoarece în acest din urmă caz nu se mai justifică utilitatea examinării

motivelor propriu zise de recurs.

Constatând nul recursul, Instanța

nu a intrat în cercetarea fondului recursului, astfel încât nu se poate invoca

pe calea contestației în anulare omisiunea de cercetare a unui motiv de recurs,

cu atât mai puțin a unui motiv ce ar fi putut fi invocat din oficiu de către Instanță.

Contestația în anulare fiind

o cale extraordinară de atac, întemeiată numai în cazurile limitativ și expres

prevăzute de lege, acestea fiind de strictă interpretare și întrucât în cauză

cerințele art. 318 teza finală din C. proc. civ. nu sunt întrunite, Curtea

urmează să respingă prezenta contestație în anulare, ca nefondată.

Respinge contestația în

anulare formulată de S.O.C. împotriva Deciziei nr. 1976 din 30 mai 2006 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, ca

nefondată.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 11 ianuarie 2007.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2005-01-17
0,94
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 159/2005
ții de Apel Bacău. Prin sentința nr. 291 din 10 septembrie 2004, Curtea de Apel Bacău, secția comercială și de contencios administrativ, a admis acțiunea reclamantului S.O., a anulat hotărârea nr. 155/2002, pronunțată de Consiliul Uniunii N
ÎCCJ 2010-10-19
0,94
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4402/2010
inadmisibilă, acțiunea formulată de reclamanta I.A., reținând următoarele: Obiectul acțiunii îl reprezintă constatarea nulității procesului-verbal din 21 octombrie 2006 care cuprinde discuțiile membrilor colegiului director cu privire la ex
ÎCCJ 2004-02-06
0,94
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 504/2004
Asupra conflictului negativ de competență de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 253 din 26 februarie 2003, Curtea de Apel București, secția contencios administrativ a dispus declinarea
ÎCCJ 2007-06-05
0,93
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2885/2007
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea introdusă la data de 21 august 2006 I.A., notar public cu sediul Biroului Notarial în municipiul Piatra Neamț a solicitat ca în contradictor
ÎCCJ 2009-02-06
0,93
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 629/2009
din România, ca nefondate. În acest sens prima instanță a reținut că excepțiile invocate de reclamantă cu privire la acțiunea conexă sunt nefondate în raport de prevederile art. 40 alin. (1) și alin. (6) din Legea nr. 36/1995 cu completăril
Sursă