ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3113/2010

Asupra recursului de față: Din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele: - Obiectul cauzei și hotărârea pronunțată de tribunal ca primă instanță. Reclamanta SC A.D.D.M.P. SRL a solicitat, prin acțiunea introductivă de instanță înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția comercială, la data de 15 octombrie 2008, formulată în contradictoriu cu pârâtele D.M., V.C. și O.R.C. de pe lângă Tribunalul București, ca prin hotărârea instanței să se constate că în baza hotărârii A.G.A. din 18 noiembrie 2005 a SC M.D.F.I. SRL a dobândit prin cesiune 20 de părți sociale cu o valoare nominală de 10 lei fiecare, reprezentând 100% din capitalul societății SC M.D.F.I. SRL devenind astfel unic asociat; să fie obligată pârâta O.R.C.

de pe lângă Tribunalul București să înregistreze în Registrul Comerțului hotărârea A.G.A. din 18 ianuarie 2005 respectiv mențiunile corespunzătoare acestei hotărâri referitoare la modificarea sediului, asociați, persoane împuternicite și fond de comerț. În motivare, reclamanta a arătat că prin hotărârea A.G.A. din 18 ianuarie 2005 cei doi asociați ai SC M.D.F.I. SRL au decis în unanimitate retragerea din societate prin cesionarea părților sociale ce le dețineau, declarând că au primit contravaloarea acestora. Susține reclamanta că deși hotărârea A.G.A. a fost adoptată cu unanimitate de voturi, O.R.C. a refuzat înscrierea mențiunilor referitoare la cesiune și la celelalte modificări aduse actului constitutiv, pronunțând o încheiere de respingere la data de 20 decembrie 2005. Prin sentința comercială nr. 8864 din data de 5 iunie 2009 Tribunalul București, secția a VI-a comercială, a respins ca inadmisibilă acțiunea formulată de societatea reclamantă.

Pentru a hotărî astfel prima instanță a reținut, sub un prim aspect, că cesiunea părților sociale între asociați, precum și cesiunea către persoane din afară societății impune încheierea unui contract care să îmbrace forma autentică întrucât are drept rezultat o modificare a actului constitutiv, condiție neîndeplinită în cauză. Sub un al doilea aspect, tribunalul apreciază că, în raport de dispozițiile art. 111 C. proc. civ. pe care reclamanta se întemeiază, acțiunea formulată având ca obiect constatarea intervenirii contractului de cesiune este inadmisibilă, reclamanta având posibilitatea realizării dreptului invocat adresându-se O.R.C. potrivit art. 22 din Legea nr. 26/1990. II - Apelul. Decizia nr. 101 din 16 februarie 2010 a Curții de Apel București.

Împotriva hotărârii date în primă instanță reclamanta a formulat apel invocând încălcarea dispozițiilor Legii nr. 31/1990 republicat referitoare la transmiterea părților sociale care nu impun cerința formei autentice. Curtea de Apel București, secția a V-a comercială, investită cu soluționarea apelului, prin decizia comercială nr. 101 pronunțată la data de 16 februarie 2010 a respins ca nefondat apelul declarat de reclamantă. Instanța de control judiciar a confirmat ca legală și temeinică dezlegarea dată de prima instanță sub aspectul inadmisibilității acțiunii în constatare promovată de reclamanta în raport de dispozițiile art. 22 din Legea nr. 26/1990 privind Registrul Comerțului, care conferă oricărei persoane interesate, dreptul de a cere direct înregistrarea în Registrul Comerțului a unui contract de cesiune de părți sociale în măsura în care acesta îndeplinește condițiile legale.

III - Recursul. Împotriva acestei decizii societatea reclamantă a declarat recurs la data de 20 aprilie 2010, în termen legal, solicitând casarea hotărârii cu trimiterea spre rejudecarea apelului la aceiași instanță. Recurenta și-a întemeiat criticile formulate pe motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ., în argumentarea cărora a susținut, în esență, următoarele: - Instanța a interpretat greșit actul dedus judecății (motivul reglementat de art. 304 pct. 8 C. proc. civ.), respectiv hotărârea A.G.A. din 18 noiembrie 2005 a SC M.D.F.I. SRL din cuprinsul căreia rezultă și contractul de cesiune consimțit de cei doi asociați, respectiv toate mențiunile referitoare la drepturile și obligațiile cedenților și cesionarilor subscrise de aceștia.

- Hotărârea pronunțată de instanța de apel a fost dată cu încălcarea legii (art. 304 pct. 9 C. proc. civ.) în condițiile în care în practicaua deciziei nu sunt consemnate concluziile părților pe fondul cauzei, mențiunile existente cu privire la susținerile părților neavând nicio legătură cu cauza de față, deoarece ele se referă numai la soluționarea unei cereri de reeșalonare, cerere care nu a făcut obiectul apelului. Intimata pârâtă D.M. a formulat întâmpinare la cererea de recurs, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat. În opinia intimatei, soluția adoptată în cauză este legală, în raport de inexistența unui contract de cesiune și a unui act adițional la actul constitutiv.

Cu privire la mențiunile din practicaua deciziei, intimata susține că sunt rezultatul unei erori umane, care însă nu este de natură să conducă la casarea hotărârii. Asupra recursului. Înalta Curte, verificând în cadrul controlului de legalitate decizia atacată, în contextul criticilor formulate, constată că recursul este fondat pentru considerentele ce urmează: Critica recurentei privind lipsa din practicaua deciziei a mențiunilor referitoare la susținerile și cererile părților cu ocazia judecării apelului se încadrează în ipoteza reglementată de motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 5 C. proc. civ. și va fi examinată prin prisma acestei calificări pe care dispozițiile art. 306 alin. (3) C. proc.

civ. o permit atunci când este indicat greșit temeiul de drept al motivelor de recurs invocate. Motivul de casare prevăzut de art. 304 pct. 5 C. proc. civ. vizează încălcarea formelor de procedură prevăzute sub sancțiunea nulității de art. 105 alin. (2) C. proc. civ. care constituie dreptul comun în materia nulității actelor de procedură. În cauză, neregularitatea procedurală care atrage sancțiunea nulității hotărârii se circumscrie lipsei mențiunilor din practicaua deciziei pronunțată la data de 16 februarie 2010 cu privire la susținerile părților asupra apelului. Se impune a aminti, în acest punct al analizei, dispozițiile art. 261 C. proc. civ.

care reglementează prin norme imperative conținutul hotărârii judecătorești, dispoziții care prevăd la pct. 1 - 4 mențiunile obligatorii din cuprinsul practicalei, obiectul cererii și susținerile părților fiind prevăzute la pct. 3. Obligativitatea mențiunilor cu privire la susținerile părților reprezintă o garanție a respectării principiilor fundamentale care ordonează desfășurarea și finalizarea procesului civil, respectiv principiul dreptului la apărare, principiul disponibilității al contradictorialității și principiul oralității dezbaterilor și în același timp permite instanței ierarhic superioare care exercita controlul judiciar să verifice dacă regulile de procedură și drepturile procesuale ale părților au fost respectate.

În același sens, Curtea amintește că dreptul la un proces echitabil, garantat de art. 6 din Convenție, include, printre altele și dreptul părților de a prezenta observațiile pe care le consideră pertinente pentru cauza lor. Or, mențiunile din practicaua deciziei nr. 101 cu privire la susținerile părților referitoare la o cerere de reeșalonare a plății taxei de timbru sunt în mod evident străine de cauză ceea ce semnifică absența totală a consemnării susținerilor lor. Cum nesocotirea dispozițiilor legale susmenționate atrage sancțiunea nulității hotărârii, Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) și (3) C. proc. civ. va admite prezentul recurs și va casa decizia instanței de apel cu trimiterea cauzei spre rejudecare la aceiași instanță.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de reclamanta SC A.D.D.M.P. SRL București împotriva deciziei nr. 101 din 16 februarie 2010 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a comercială, pe care o casează și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 5 octombrie 2010.