Decizia nr. 444/2010 — ÎCCJ, Secția a II-a civilă — recurs

Prin acțiunea introductivă de instanța înregistrată pe rolul Tribunalului Bihor la data de 13 martie 2008, reclamanții N.L. și P.I.F. au solicitat, în contradictoriu cu pârâții G.A.G. și O.R.C. de pe lângă Tribunalul Bihor, să se constate că prin actul adițional din data de 14 mai 2007 la statutul SC A.C.E. SRL înregistrată la O.R.C. Bihor din 21 iulie 2005, părțile semnatare au convenit următoarele modificări la statutul societății, respectiv: cesionarea de către reclamanți în calitate de asociați ai societății a tuturor părților sociale deținute către pârâta G.A.G. care astfel cooptată în societate a devenit asociat unic; revocarea din funcția de administratori a reclamanților și numirea unui nou administrator, în persoana asociatului unic, schimbarea sediului societății; printr-un al doilea capăt de cerere reclamanții au solicitat obligarea pârâtei O.R.C. de pe lângă Tribunalul Bihor să procedeze la efectuarea mențiunilor în Registrul Comertului conform actului adițional consimțit. Potrivit reclamanților, după încheierea actului adițional care a primit dată certă de către avocatul R.D., și predarea către noul asociat unic și administrate a tuturor actelor societății, au plecat din țară, iar la întoarcere au constatat că operațiunile de întregistrare a actului adițional la O.R.C. nu au fost efectuate de către noul asociat, iar demersurile făcute în acest sens în calitatea lor de asociați retrași din societate au fost refuzate de O.R.C. de pe lângă Tribunalul Bihor.

Prin sentința comercială nr. 596/com din 20 noiembrie 2008 Tribunalul Bihor, secția comercială și de contencios administrativ, a respins acțiunea formulată de reclamanți reținând, în esență, că valabilitatea actului de cesiune, respectiv transmiterea dreptului asupra părților sociale ale societății este pusă sub semnul îndoielii, cât timp nu s-a dovedit achitarea prețului cesiunii către reclamanți, asupra întregii operațiuni juridice planând incertitudinea și echivocul în condițiile în care, așa cum reclamanții recunosc la interogatoriu, nu au purtat cu pârâta nici o discuție prealabilă cu privire la aspectele legate de cesiune și nu i-au pus la dispoziție actele contabile spre a fi verificate.

Apelul declarat de reclamanți împotriva acestei sentințe a fost respins ca nefondat de Curtea de Apel Oradea, secția comercială și de contencios administrativ, prin decizia nr. 50/c din 5 mai 2009. Pentru a hotărî astfel, instanța de apel a constatat că potrivit dispozițiilor legale incidente în cauză, art. 21 și art. 22 alin. (1) și (2) din legea nr. 26/1990 modificată privind Registrul Comertului, oricare dintre persoanele semnatare ale actului adițional, aveau posibilitatea de a se adresa registrului comerțului pentru înregistrarea mențiunii, iar în cauză reclamanții nu au dovedit cu înscrisul depus că au urmat procedura prescrisă de textul de lege, O.R.C. de pe lângă Tribunalul Bihor. Totodată instanța apreciază ca lipsită de relevanță împrejurarea invocată de reclamanții apelanți referitoare la cererea înregistrată la 20 februarie 2008 la O.R.C. de către pârâta G.A.G. de a nu se înregistra actul adițional, întrucât această solicitare nu conduce de drept la respingerea cererii de înregistrare, judecătorul delegat de la O.R.C. având obligația de a analiza și a stabili dacă se poate dispune menționarea actului, încheierea pronunțată fiind supusă recursului. Cu aceste considerente, care au substituit în bună măsură motivarea primei instanțe, s-a apreciat, de către instanța de apel că soluția de respingere a acțiunii introductive formulate de reclamanți este corectă.

La data de 25 mai 2009, reclamanții au declarat recurs, în termen legal, împotriva deciziei nr. 50/2009 pronunțată de Curtea de Apel Oradea solicitând casarea hotărârii și în conformitate cu art. 314 C. proc. civ. aplicarea corectă a legii la împrejurările de fapt stabilite cu consecința admiterii acțiunii astfel cum a fost formulată. Recurenții și-au întemeiat recursul pe motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ. în dezvoltarea cărora au adus, în esență, următoarele argumente: Pârâta-intimată nu și-a executat cu bună credință cele convenite prin actul de cesiune, în sensul de a înregistra la O.R.C. operațiunile consimțite, respectiv cesionarea tuturor părților sociale ce compun capitalul social și modificările intervenite în actul constitutiv urmare cesiunii. Potrivit recurenților în condițiile în care dispozițiile art. 21 din Legea nr. 26/1990 permit ca înregistrarea operațiunilor să fie făcută de orice persoană interesată, iar, potrivit convenției încheiate intimata s-a obligat la acest demers, este lipsit de relevanță faptul că nu s-au adresat în prealabil formulării prezentei acțiuni, O.R.C. Susțin recurenții- totodată că, cesiunea părților sociale cu titlu gratuit, nu este oprită de lege, iar intimata a semnat personal actul adițional și procesul verbal din 14 mai 2007 prin care a preluat toate actele, ștampila și chitanțierele, și nu a invocat nici un motiv de nulitate a convenției astfel încheiate. Prin întâmpinarea formulată la data de 19 noiembrie 2009, intimata a solicitat respingerea recursului și menținerea deciziei atacate, arătând că nu și-a asumat personal obligația de înregistrare a mențiunilor la O.R.C., și nu a purtat nici o discuție cu recurenții referitoare la preluarea societății înainte de semnarea actului, care nu conține nici o prevedere în sensul asumării unei astfel de obligații.

Înalta Curte în cadrul controlului de legalitate decizia atacată, în raport de criticile formulate constată că recursul este nefondat pentru considerentele ce urmează. 5.1. Înscrierea de mențiuni în registrul comerțului cu privire la actele și faptele care modifică statutul juridic al unei societăți comerciale înmatriculate este reglementată de dispozițiile art. 21 și respectiv art. 22 din Legea nr. 26/1990 modificată privind Registrul Comertului și art. 36 și art. 60 din legea nr. 31/1990 republicată. Potrivit dispozițiilor legale susmenționate, titularii cererilor de înscriere a mențiunilor privind actele sau faptele ce au suferit modificări sunt comercianții sau orice persoane interesate, soluționarea unor astfel de cereri, se realizează de judecătorul delegat de la O.R.C., potrivit dispozițiilor procedurii necontencioase, prin încheiere supusă recursului. Prin urmare, titularii cererilor de înscriere de mențiuni în O.R.C. își pot valorifica dreptul subiectiv numai pe calea și în condițiile de formă și fond prescrise de dispozițiile legale susmenționate. Critica recurenților în sensul că această procedură este opțională și nimic nu-i împiedică să se adreseze direct instanței de judecată pentru a se dispune înscrierea de mențiuni, nu este argumentată în drept pentru a putea fi analizată. Distinct de acestea, Curtea subliniază că dispozițiile legale incidente în cauză, care reglementează categoriile de înregistrări în Registrul Comertului precum și procedura de urmat, sunt obligatorii, deoarece prin instituirea lor se urmărește apărarea intereselor publice, în special, creditul comercial și protejarea intereselor terților. Față de cele înfățișate, constatând că susținerile recurenților nu relevă aspectele de nelegalitate prevăzute de motivele de recurs invocate – art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ. – Înalta Curte în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ. va respinge prezentul recurs ca nefondat.