ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 444/2010

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

instanța înregistrată pe rolul Tribunalului Bihor la data de 13

martie 2008, reclamanții N.L. și P.I.F. au solicitat, în

contradictoriu cu pârâții G.A.G. și O.R.C. de pe lângă

Tribunalul Bihor, să se constate că prin actul adițional din

data de 14 mai 2007 la statutul SC A.C.E. SRL înregistrată la O.R.C. Bihor

din 21 iulie 2005, părțile semnatare au convenit următoarele

modificări la statutul societății, respectiv: cesionarea de

către reclamanți în calitate de asociați ai societății

a tuturor părților sociale deținute către pârâta G.A.G.

care astfel cooptată în societate a devenit asociat unic; revocarea din

funcția de administratori a reclamanților și numirea unui nou

administrator, în persoana asociatului unic, schimbarea sediului societății;

printr-un al doilea capăt de cerere reclamanții au solicitat

obligarea pârâtei O.R.C. de pe lângă Tribunalul Bihor să procedeze la

efectuarea mențiunilor în Registrul Comertului conform actului

adițional consimțit.

Potrivit reclamanților, după încheierea

actului adițional care a primit dată certă de către

avocatul R.D., și predarea către noul asociat unic și

administrate a tuturor actelor societății, au plecat din

țară, iar la întoarcere au constatat că operațiunile de

întregistrare a actului adițional la O.R.C. nu au fost efectuate de

către noul asociat, iar demersurile făcute în acest sens în calitatea

lor de asociați retrași din societate au fost refuzate de O.R.C. de

pe lângă Tribunalul Bihor.

din 20 noiembrie 2008 Tribunalul Bihor, secția comercială și de

contencios administrativ, a respins acțiunea formulată de

reclamanți reținând, în esență, că valabilitatea

actului de cesiune, respectiv transmiterea dreptului asupra părților

sociale ale societății este pusă sub semnul îndoielii, cât timp

nu s-a dovedit achitarea prețului cesiunii către reclamanți,

asupra întregii operațiuni juridice planând incertitudinea și

echivocul în condițiile în care, așa cum reclamanții recunosc la

interogatoriu, nu au purtat cu pârâta nici o discuție prealabilă cu

privire la aspectele legate de cesiune și nu i-au pus la dispoziție

actele contabile spre a fi verificate.

împotriva acestei sentințe a fost respins ca nefondat de Curtea de Apel

Oradea, secția comercială și de contencios administrativ, prin

decizia nr. 50/c din 5 mai 2009.

Pentru a hotărî astfel, instanța de

apel a constatat că potrivit dispozițiilor legale incidente în

cauză, art. 21 și art. 22 alin. (1) și (2) din legea nr. 26/1990

modificată privind Registrul Comertului, oricare dintre persoanele

semnatare ale actului adițional, aveau posibilitatea de a se adresa

registrului comerțului pentru înregistrarea mențiunii, iar în

cauză reclamanții nu au dovedit cu înscrisul depus că au urmat procedura

prescrisă de textul de lege, O.R.C. de pe lângă Tribunalul Bihor.

Totodată instanța apreciază ca

lipsită de relevanță împrejurarea invocată de

reclamanții apelanți referitoare la cererea înregistrată la 20

februarie 2008 la O.R.C. de către pârâta G.A.G. de a nu se înregistra actul

adițional, întrucât această solicitare nu conduce de drept la

respingerea cererii de înregistrare, judecătorul delegat de la O.R.C. având

obligația de a analiza și a stabili dacă se poate dispune

menționarea actului, încheierea pronunțată fiind supusă

recursului.

Cu aceste considerente, care au substituit în

bună măsură motivarea primei instanțe, s-a apreciat, de

către instanța de apel că soluția de respingere a

acțiunii introductive formulate de reclamanți este corectă.

au declarat recurs, în termen legal, împotriva deciziei nr. 50/2009 pronunțată

de Curtea de Apel Oradea solicitând casarea hotărârii și în

conformitate cu art. 314 C. proc. civ. aplicarea corectă a legii la împrejurările

de fapt stabilite cu consecința admiterii acțiunii astfel cum a fost

formulată.

Recurenții și-au întemeiat recursul

pe motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 8 și 9 C.

proc. civ. în dezvoltarea cărora au adus, în esență,

următoarele argumente:

Pârâta-intimată nu și-a executat cu

bună credință cele convenite prin actul de cesiune, în sensul de

a înregistra la O.R.C. operațiunile consimțite, respectiv cesionarea

tuturor părților sociale ce compun capitalul social și

modificările intervenite în actul constitutiv urmare cesiunii.

Potrivit recurenților în condițiile

în care dispozițiile art. 21 din Legea nr. 26/1990 permit ca înregistrarea

operațiunilor să fie făcută de orice persoană

interesată, iar, potrivit convenției încheiate intimata s-a obligat

la acest demers, este lipsit de relevanță faptul că nu s-au

adresat în prealabil formulării prezentei acțiuni, O.R.C.

Susțin recurenții- totodată

că, cesiunea părților sociale cu titlu gratuit, nu este

oprită de lege, iar intimata a semnat personal actul adițional

și procesul verbal din 14 mai 2007 prin care a preluat toate actele,

ștampila și chitanțierele, și nu a invocat nici un motiv de

nulitate a convenției astfel încheiate.

Prin întâmpinarea formulată la data de

19 noiembrie 2009, intimata a solicitat respingerea recursului și

menținerea deciziei atacate, arătând că nu și-a asumat

personal obligația de înregistrare a mențiunilor la O.R.C., și

nu a purtat nici o discuție cu recurenții referitoare la preluarea

societății înainte de semnarea actului, care nu conține nici o

prevedere în sensul asumării unei astfel de obligații.

decizia atacată, în raport de criticile formulate constată că

recursul este nefondat pentru considerentele ce urmează.

5.1. Înscrierea de mențiuni în registrul

comerțului cu privire la actele și faptele care modifică

statutul juridic al unei societăți comerciale înmatriculate este

reglementată de dispozițiile art. 21 și respectiv art. 22 din

Legea nr. 26/1990 modificată privind Registrul Comertului și art. 36

și art. 60 din legea nr. 31/1990 republicată.

Potrivit dispozițiilor legale

susmenționate, titularii cererilor de înscriere a mențiunilor privind

actele sau faptele ce au suferit modificări sunt comercianții sau orice

persoane interesate, soluționarea unor astfel de cereri, se

realizează de judecătorul delegat de la O.R.C., potrivit

dispozițiilor procedurii necontencioase, prin încheiere supusă

recursului.

Prin urmare, titularii cererilor de înscriere

de mențiuni în O.R.C. își pot valorifica dreptul subiectiv numai pe

calea și în condițiile de formă și fond prescrise de

dispozițiile legale susmenționate.

Critica recurenților în sensul că

această procedură este opțională și nimic nu-i

împiedică să se adreseze direct instanței de judecată

pentru a se dispune înscrierea de mențiuni, nu este argumentată în

drept pentru a putea fi analizată.

Distinct de acestea, Curtea subliniază

că dispozițiile legale incidente în cauză, care

reglementează categoriile de înregistrări în Registrul Comertului precum

și procedura de urmat, sunt obligatorii, deoarece prin instituirea lor se

urmărește apărarea intereselor publice, în special, creditul

comercial și protejarea intereselor terților.

Față de cele

înfățișate, constatând că susținerile

recurenților nu relevă aspectele de nelegalitate prevăzute de

motivele de recurs invocate – art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ. – Înalta

Curte în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ. va respinge prezentul recurs

ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de

reclamanții N.L. și P.I.F. împotriva deciziei comerciale nr. 50/C/2009-A

din 5 mai 2009 a Curții de Apel Oradea, secția comercială

și de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în

ședință publică, astăzi 5 februarie 2010.