ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2727/2008

Asupra cererii de revizuire de față: Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 926 din 29 iunie 2005 pronunțată de Tribunalul Arad, secția comercială și de contencios administrativ, s-a respins ca nefondată acțiunea precizată formulată de C.P. împotriva pârâților SC P.P. SRL Arad, C.C., C.F. și O.R.C. de pe lângă Tribunalul Arad având ca obiect constatarea nulității absolute a actului adițional atestat din 18 iulie 2001, a procurii și a rezoluției nr. 578/2002 a O.R.C. Bihor. Prima instanță pentru a pronunța această soluție a reținut în esență că prin procura specială din 16 iunie 2001 dată și semnată în fața notarului în California reclamantul C.P. l-a mandatat pe pârâtul C.D.

ca în numele său și pentru sine să cesioneze un titlu gratuit părțile sociale pe care le deține în SC P.P. SRL, către pârâții C.C. și C.F. și să efectueze orice act necesar pentru perfectarea cesiunii și înregistrarea la O.R.C. și la organele fiscale. În consecință, la Adunarea Generală a Acționarilor pârâtei SC P.P. SRL din 16 iulie 2001 s-a adoptat o hotărâre prin care s-a modificat actul constitutiv al societății prin retragerea reclamantului și cesionarea părților sociale către cei doi pârâți. Actul adițional redactat potrivit acestei hotărâri și atestat din 18 iulie 2001 a fost menționat la O.R.C. prin rezoluția nr. 5781/2002 și ulterior pârâții au decis mutarea sediului societății în Arad, încheind în acest sens actul adițional din 1 iulie 2003, menționat la O.R.C.

prin încheierea nr. 22655/2003 a judecătorului delegat și respectiv nr. 7420 din 16 decembrie 2006 prin care s-a înmatriculat SC P.P. SRL Arad. Prin hotărârea din data de 31 martie 2004 pârâtul C.C. și-a cesionat părțile sociale noului asociat, C.F. În temeiul acestei hotărâri s-a redactat actul adițional atestat din 31 martie 2004 și s-a efectuat mențiunea în Registrul Comerțului, potrivit încheierii nr. 3746 din 7 aprilie 2004 a judecătorului delegat la O.R.C. de pe lângă Tribunalul Arad. Prima instanță, raportat la această stare de fapt, a apreciat că solicitarea reclamantului de a se constata nulitatea absolută a pricinii speciale din 16 iulie 2001 pentru lipsa apostilei prevăzute de Convenția de la Haga din 1961 este neîntemeiată deoarece prin îndeplinirea acestei formalități este atestată existența organului îndreptățit să autentifice actul, autenticitatea sigiliului și a ștampilei fiind lipsită de relevanță sub aspectul valabilității actului.

Tribunalul a apreciat că nu se poate pronunța în privința valabilității procurii speciale, deoarece actul a fost întocmit pe teritoriul S.U.A. astfel încât sunt incidente prevederile art. 69 și art. 71 din Legea nr. 105/1992 și că oricum această procură a fost luată în considerare la O.R.C. de pe lângă Tribunalul Bihor deoarece art. 13 și art. 4 alin. (3) din O.U.G. nr. 76/2001 privind simplificarea unor formalități administrative pentru înregistrarea și autorizarea comercianților, nu prevede întocmirea actelor adiționale de cesiune a părților sociale, în formă autentică. De asemenea și susținerea reclamantului în sensul că rezoluția nr. 5781/2002 a directorului O.R.C.

este emisă de un organ necompetent a fost respinsă ca nefondată cu motivarea că actul adițional a fost redactat și atestat din 18 iulie 2001 iar la acea dată, conform art. 6 din Legea nr. 26/2001 competența efectuării acestei înregistrări revenea în egală măsură judecătorului delegat și directorului Oficiului Registrului. Curtea de Apel Timișoara, secția comercială și de contencios administrativ, prin decizia civilă nr. 130 din 29 mai 2006 a respins ca nefondat apelul declarat de reclamantul C.P. Instanța de control judiciar, în argumentarea soluției pronunțate a reținut că actele adiționale a căror nulitate s-a cerut a se constata nu trebuiau – în cazul cesiunii părților sociale – să fie întocmite în formă autentică și prin urmare nici procura în temeiul căruia s-au încheiat nu era supusă acestei formalități.

De altfel, existența acestei procuri nu a fost contestată de niciuna dintre părți la data încheierii actului adițional din 18 iulie 2002, situație în care manifestarea de voință a mandantului C.P. în vederea cesiunii părților sociale și-a produs efectele chiar și în lipsa autentificării. În consecință, nefiind cerută forma autentică a procurii nu se impune nici aplicarea apostilei prevăzute de Convenția de la Haga din 1961, formalitate care oricum se putea îndeplini numai la cererea reclamantului, care nu s-a manifestat în acest sens, motiv pentru care invocă abuziv lipsa apostilei. În ceea ce privește critica referitoare la necompetența directorului O.R.C.

Bihor, Curtea de Apel, ca și prima instanță a reținut că potrivit art. 199 alin. (2) din Legea nr. 31/1990 în redactarea în vigoare de la data efectuării mențiunii contestate, prevede competența judecătorului delegat pentru efectuarea anumitor mențiuni, printre care nu se regăsește și aceea privind cesiunea părților sociale. Recursul declarat de reclamantul C.P. împotriva acestei decizii a fost respins ca nefondat de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția comercială, prin decizia nr. 788 din 28 februarie 2008. Din analiza dispozițiilor legale speciale aplicabile materiei, instanța de recurs a stabilit că actul de cesiune a părților sociale, chiar cu titlu gratuit, nu trebuie să îmbrace pentru validitate, forma autentică.

A mai stabilit că nici cerința supralegalizării procurii speciale în temeiul căreia s-a încheiat actul adițional nu trebuia îndeplinită în considerarea faptului că această formalitate, atestă în sensul art. 2 și art. 5 din Convenția de la Haga din 1961, veridicitatea semnăturii, calitatea în care a acționat semnatarul actului, sau, după caz identitatea sigiliului și a ștampilei de pe acest act, apostila fiind eliberată la cererea semnatarului actului în speță a reclamantului. În concret, Înalta Curte a reținut că recurentul nu a contestat aceste elemente, dar a considerat că aplicarea apostilei este o cerință a O.G. nr. 66/1999 și că este necesară pentru a produce efecte juridice în România.

Aceste susțineri au fost înlăturate pentru considerentul că apostila este un element de opozabilitate între autoritățile publice ale statelor părți ale convenției și nu între particulari așa încât instanța supremă a stabilit că supralegalizarea nu are consecințe asupra valabilității procurii, care, după cum s-a arătat mai sus nu trebuia întocmită în formă autentică, deoarece nici actul pentru încheierea căruia a fost dată nu se impunea a fi încheiat într-o atare formă. Împotriva menționatei decizii recurentul reclamant C.P. a formulat cerere de revizuire întemeiată pe dispozițiile art. 322 C. proc. civ. prin care a formulat critici ce vizează fondul cauzei.

Curtea a luat în examinare condițiile de admisibilitate ale cererii de revizuire și a reținut: Pentru a se putea cere revizuirea unei hotărâri date de instanța de recurs, legiuitorul a impus condiția ca soluția dată în această instanță să fi evocat fondul, ceea ce implică fie stabilirea altei stări de fapt decât cea care fusese reținută în fazele de judecată anterioare, fie aplicarea altor dispoziții legale la împrejurările de fapt ce fuseseră stabilite, în oricare din ipoteze urmând să se dea o dezlegare a raportului juridic dedus judecății, alta decât cea care fusese aleasă până la acel moment. Distinct de aceste argumente care se desprind din prevederile art. 322 alin. (1) C. proc. civ.

trebuie reținut că cererea de revizuire formulată împotriva unei decizii pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție prin care recursul a fost respins ca nefondat, este inadmisibilă întrucât, respingând recursul, instanța nu a pronunțat ea însăși o hotărâre asupra fondului, ci a examinat criticile invocate de recurent prin prisma motivelor de nelegalitate, controlul privind numai aplicarea corectă a legii. Prin urmare, în speță decizia a cărei revizuire se cere nu îndeplinește cerințele prevăzute de art. 322 C. proc. civ., astfel că Înalta Curte va respinge cererea de revizuire formulată de revizuentul C.P., ca inadmisibilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge cererea de revizuire formulată de revizuentul C.P. împotriva deciziei nr. 788 din 28 februarie 2008 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția comercială, ca inadmisibilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 3 octombrie 2008.