ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2727/2008

Asupra cererii de revizuire

de față:

Din examinarea lucrărilor

din dosar constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 926 din 29 iunie 2005

pronunțată de Tribunalul Arad, secția comercială și de contencios administrativ,

s-a respins ca nefondată acțiunea precizată formulată de C.P. împotriva

pârâților SC P.P. SRL Arad, C.C., C.F. și O.R.C. de pe lângă Tribunalul Arad

având ca obiect constatarea nulității absolute a actului adițional atestat din 18

iulie 2001, a procurii și a rezoluției nr. 578/2002 a O.R.C. Bihor.

Prima instanță pentru a

pronunța această soluție a reținut în esență că prin procura specială din 16

iunie 2001 dată și semnată în fața notarului în California reclamantul C.P. l-a

mandatat pe pârâtul C.D. ca în numele său și pentru sine să cesioneze un titlu

gratuit părțile sociale pe care le deține în SC P.P. SRL, către pârâții C.C. și

C.F. și să efectueze orice act necesar pentru perfectarea cesiunii și

înregistrarea la O.R.C. și la organele fiscale.

În consecință, la Adunarea

Generală a Acționarilor pârâtei SC P.P. SRL din 16 iulie 2001 s-a adoptat o

hotărâre prin care s-a modificat actul constitutiv al societății prin

retragerea reclamantului și cesionarea părților sociale către cei doi pârâți.

Actul adițional redactat potrivit acestei hotărâri și atestat din 18 iulie 2001

a fost menționat la O.R.C. prin rezoluția nr. 5781/2002 și ulterior pârâții au

decis mutarea sediului societății în Arad, încheind în acest sens actul

adițional din 1 iulie 2003, menționat la O.R.C. prin încheierea nr. 22655/2003

a judecătorului delegat și respectiv nr. 7420 din 16 decembrie 2006 prin care

s-a înmatriculat SC P.P. SRL Arad.

Prin hotărârea din data de

31 martie 2004 pârâtul C.C. și-a cesionat părțile sociale noului asociat, C.F.

În temeiul acestei hotărâri s-a redactat actul adițional atestat din 31 martie

2004 și s-a efectuat mențiunea în Registrul Comerțului, potrivit încheierii nr.

3746 din 7 aprilie 2004 a judecătorului delegat la O.R.C. de pe lângă

Tribunalul Arad.

Prima instanță, raportat la

această stare de fapt, a apreciat că solicitarea reclamantului de a se constata

nulitatea absolută a pricinii speciale din 16 iulie 2001 pentru lipsa apostilei

prevăzute de Convenția de la Haga din 1961 este neîntemeiată deoarece prin

îndeplinirea acestei formalități este atestată existența organului îndreptățit

să autentifice actul, autenticitatea sigiliului și a ștampilei fiind lipsită de

relevanță sub aspectul valabilității actului.

Tribunalul a apreciat că nu

se poate pronunța în privința valabilității procurii speciale, deoarece actul a

fost întocmit pe teritoriul S.U.A. astfel încât sunt incidente prevederile art.

69 și art. 71 din Legea nr. 105/1992 și că oricum această procură a fost luată

în considerare la O.R.C. de pe lângă Tribunalul Bihor deoarece art. 13 și art. 4

alin. (3) din O.U.G. nr. 76/2001 privind simplificarea unor formalități

administrative pentru înregistrarea și autorizarea comercianților, nu prevede

întocmirea actelor adiționale de cesiune a părților sociale, în formă

autentică.

De asemenea și susținerea

reclamantului în sensul că rezoluția nr. 5781/2002 a directorului O.R.C. este

emisă de un organ necompetent a fost respinsă ca nefondată cu motivarea că

actul adițional a fost redactat și atestat din 18 iulie 2001 iar la acea dată,

conform art. 6 din Legea nr. 26/2001 competența efectuării acestei înregistrări

revenea în egală măsură judecătorului delegat și directorului Oficiului

Registrului.

Curtea de Apel Timișoara,

secția comercială și de contencios administrativ, prin decizia civilă nr. 130

din 29 mai 2006 a respins ca nefondat apelul declarat de reclamantul C.P.

Instanța de control judiciar,

în argumentarea soluției pronunțate a reținut că actele adiționale a căror

nulitate s-a cerut a se constata nu trebuiau – în cazul cesiunii părților

sociale – să fie întocmite în formă autentică și prin urmare nici procura în

temeiul căruia s-au încheiat nu era supusă acestei formalități. De altfel,

existența acestei procuri nu a fost contestată de niciuna dintre părți la data

încheierii actului adițional din 18 iulie 2002, situație în care manifestarea

de voință a mandantului C.P. în vederea cesiunii părților sociale și-a produs

efectele chiar și în lipsa autentificării. În consecință, nefiind cerută forma

autentică a procurii nu se impune nici aplicarea apostilei prevăzute de

Convenția de la Haga din 1961, formalitate care oricum se putea îndeplini numai

la cererea reclamantului, care nu s-a manifestat în acest sens, motiv pentru

care invocă abuziv lipsa apostilei.

În ceea ce privește critica

referitoare la necompetența directorului O.R.C. Bihor, Curtea de Apel, ca și

prima instanță a reținut că potrivit art. 199 alin. (2) din Legea nr. 31/1990

în redactarea în vigoare de la data efectuării mențiunii contestate, prevede

competența judecătorului delegat pentru efectuarea anumitor mențiuni, printre

care nu se regăsește și aceea privind cesiunea părților sociale.

Recursul declarat de

reclamantul C.P. împotriva acestei decizii a fost respins ca nefondat de Înalta

Curte de Casație și Justiție, secția comercială, prin decizia nr. 788 din 28

februarie 2008.

Din analiza dispozițiilor

legale speciale aplicabile materiei, instanța de recurs a stabilit că actul de

cesiune a părților sociale, chiar cu titlu gratuit, nu trebuie să îmbrace

pentru validitate, forma autentică.

A mai stabilit că nici

cerința supralegalizării procurii speciale în temeiul căreia s-a încheiat actul

adițional nu trebuia îndeplinită în considerarea faptului că această

formalitate, atestă în sensul art. 2 și art. 5 din Convenția de la Haga din

1961, veridicitatea semnăturii, calitatea în care a acționat semnatarul

actului, sau, după caz identitatea sigiliului și a ștampilei de pe acest act,

apostila fiind eliberată la cererea semnatarului actului în speță a

reclamantului. În concret, Înalta Curte a reținut că recurentul nu a contestat

aceste elemente, dar a considerat că aplicarea apostilei este o cerință a O.G. nr.

66/1999 și că este necesară pentru a produce efecte juridice în România. Aceste

susțineri au fost înlăturate pentru considerentul că apostila este un element

de opozabilitate între autoritățile publice ale statelor părți ale convenției

și nu între particulari așa încât instanța supremă a stabilit că

supralegalizarea nu are consecințe asupra valabilității procurii, care, după

cum s-a arătat mai sus nu trebuia întocmită în formă autentică, deoarece nici

actul pentru încheierea căruia a fost dată nu se impunea a fi încheiat într-o

atare formă.

Împotriva menționatei

decizii recurentul reclamant C.P. a formulat cerere de revizuire întemeiată pe

dispozițiile art. 322 C. proc. civ. prin care a formulat critici ce vizează fondul

cauzei.

Curtea a luat în examinare

condițiile de admisibilitate ale cererii de revizuire și a reținut:

Pentru a se putea cere

revizuirea unei hotărâri date de instanța de recurs, legiuitorul a impus

condiția ca soluția dată în această instanță să fi evocat fondul, ceea ce

implică fie stabilirea altei stări de fapt decât cea care fusese reținută în

fazele de judecată anterioare, fie aplicarea altor dispoziții legale la

împrejurările de fapt ce fuseseră stabilite, în oricare din ipoteze urmând să

se dea o dezlegare a raportului juridic dedus judecății, alta decât cea care

fusese aleasă până la acel moment.

Distinct de aceste argumente

care se desprind din prevederile art. 322 alin. (1) C. proc. civ. trebuie

reținut că cererea de revizuire formulată împotriva unei decizii pronunțată de

Înalta Curte de Casație și Justiție prin care recursul a fost respins ca

nefondat, este inadmisibilă întrucât, respingând recursul, instanța nu a

pronunțat ea însăși o hotărâre asupra fondului, ci a examinat criticile invocate

de recurent prin prisma motivelor de nelegalitate, controlul privind numai

aplicarea corectă a legii.

Prin urmare, în speță

decizia a cărei revizuire se cere nu îndeplinește cerințele prevăzute de art. 322

C. proc. civ., astfel că Înalta Curte va respinge cererea de revizuire

formulată de revizuentul C.P., ca inadmisibilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge cererea de

revizuire formulată de revizuentul C.P. împotriva deciziei nr. 788 din 28

februarie 2008 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția

comercială, ca inadmisibilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 3 octombrie 2008.