ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2437/2008

Asupra recursului de

față,

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea

înregistrată la Tribunalul Arad, secția comercială și de contencios administrativ,

la data de 13 iulie 2006, sub nr. 6075/2006, reclamanții P.E., C.S., C.D.M., B.D.,

B.L., B.E. și F.I. au chemat în judecată pe pârâta P.C.C. Arad, solicitând

instanței ca prin sentința pe care o va pronunța, după administrarea probelor,

să dispună: anularea actului adițional F.N. din data de 7 aprilie 2008;

anularea procesului – verbal al Adunării generale din data de 7 aprilie 2008;

anularea Hotărârii Adunării generale din data de 7 aprilie 2008; suspendarea

executării actului adițional și a Hotărârii Adunării generale până la rămânerea

irevocabilă a hotărârii pronunțate în prezenta cauză și cheltuieli de judecată.

Prin încheierea nr. 1788

din 25 iulie 2006, pronunțată în cauză de Tribunalul Arad, secția comercială și

de contencios administrativ, s-a admis excepția necompetenței materiale a

instanței de contencios administrativ, a fost scoasă cauza de pe rol și s-a

transpus dosarul pentru soluționare Secției Comerciale a Tribunalului Arad.

Pentru a hotărî

astfel, instanța a reținut că, raportat la obiectul acțiunii, temei de drept al

acțiunii fiind art. 274 din Legea nr. 31/1990, modificată, competența de

soluționare a acestui litigiu revine, potrivit art. 2, pct. 1, lit. 1

1

)

C. proc. civ., Tribunalului Arad, secția comercială.

Cauza a fost

înregistrată pe rolul Tribunalului Arad, secția comercială și de contencios administrativ

și fiscal sub nr. 6443/2006.

Pârâta a formulat

întâmpinare, solicitând respingerea în totalitate a pretențiilor formulate de

reclamanți, cu obligarea lor la cheltuielile judiciare.

Prin sentința civilă nr.

113 din 24 ianuarie 2007, pronunțată în cauză de Tribunalul Arad, secția comercială

și de contencios administrativ și fiscal, s-a respins acțiunea civilă formulată

de reclamanți împotriva pârâtei; s-a luat act de renunțarea la judecată a

reclamanților P.E., C.S. și C.D.M. și au fost obligați reclamanții să plătească

pârâtei suma de 9070 lei reprezentând cheltuieli de judecată.

Pentru a hotărî astfel, prima instanță a

reținut, în esență, că au fost respectate dispozițiile legale privind

convocarea adunării generale; că, procesul – verbal a fost întocmit de către

secretariatul ales; că hotărârea adunării generale nu este contrară

prevederilor legale în vigoare sau actului constitutiv și că, actul adițional

al actului constitutiv a fost redactat în temeiul hotărârii adunării generale;

văzând, totodată, și că reclamanții P.E., C.S. și C.D.M. au renunțat la

judecată.

Împotriva acestei

sentințe civile au declarat apel reclamanții F.I., B.D., B.L. și B.E.,

solicitând admiterea apelului și trimiterea cauzei spre rejudecarea fondului,

prin administrarea de probe.

Prin decizia civilă nr.

188 din 18 septembrie 2007, Curtea de Apel Timișoara, secția comercială, a respins

apelul declarat de reclamanții F.I., B.D., B.L. și B.E. și a obligat

reclamanții – apelanți să-i plătească pârâtei - intimate P.C.C. Arad suma de

3300 RON cu titlu de cheltuieli de judecată în apel.

În motivarea

deciziei, s-a reținut, în esență, că, în mod temeinic și legal, prima instanță

a respins acțiunea civilă formulată de reclamanți și că Tribunalul a

considerat, în mod legal, față de prevederile art. 44 din O.U.G. nr. 97/2000,

că reclamantul B.D. nu are calitate procesuală activă; de asemenea, în mod

justificat prima instanță a respins cererile de probațiune testimonială,

respectiv de administrare a expertizelor contabilă și în construcții,

solicitate de către reclamanți, ca neconcludente cauzei.

Împotriva acestei

decizii au declarat recurs în termen reclamanții F.I., B.L., B.D. și B.E.,

solicitând admiterea recursului declarat împotriva deciziei nr. 188 din 18

septembrie 2007, casarea deciziei recurate și trimiterea dosarului instanței de

fond spre rejudecare.

În recursul lor,

întemeiat în drept pe prevederile pct. 9 al art. 304 C. proc. civ., reclamanții

au invocat, în esență, următoarele aspecte:

făcut o interpretare greșită a dispozițiilor actului constitutiv al C.C.P. Arad,

precum și a dispozițiilor O.U.G. nr. 97/2000, respectiv art. 38 alin. (3) din

O.U.G. nr. 97/2000 și art. 45 din Actul Constitutiv; de asemenea, a omis să se

pronunțe asupra unor aspecte de nelegalitate și netemeinicie a hotărârii

instanței de fond, invocate în apelul lor, în sensul că nu au fost respectate

prevederile art. 43 alin. (5) din O.U.G. nr. 97/2000 și, prin urmare, hotărârea

este nulă.

instanței de apel se afirmă că în mod neîntemeiat s-a invocat în apel faptul că

instanța de fond a interpretat greșit dispozițiile art. 40 din O.U.G. nr. 97/2000,

deoarece reclamanții nu au dovedit că au solicitat copii de pe bilanțul

contabil și de pe raportul auditoriului financiar sau, după caz, al cenzorilor;

dispozițiile art. 40 trebuie interpretate în sensul că legea prevede obligația

consiliului de administrație de a pune la dispoziție copii de pe actele

contabile cu zece zile înainte de Adunarea Generală, și nu obligația membrilor

cooperativei de a solicita copii de pe aceste acte.

instanța de fond, cât și instanța de apel, a respins, respectiv, a considerat

corectă decizia instanței de fond, cu privire la cererile de probațiune

testimonială, precum și de administrare a expertizei contabile și în

construcții solicitate.

instanța de fond și nici instanța de apel nu s-au pronunțat asupra fondului

cauzei și nici asupra aspectului relevat privind plata dividendelor înainte de

publicare în M. Of. a hotărârii.

Examinând recursul

reclamanților, prin prisma motivelor invocate și a temeiului de drept ridicat,

Înalta Curte constată că acesta este nefondat, pentru considerentele ce se vor

arăta în continuare:

recurs invocat nu este fondat, întrucât instanța de apel în mod corect a

apreciat că reclamanții - apelanți au considerat în mod neîntemeiat că nu s-a

respectat obligația prevăzută de art. 45 din Actul Constitutiv și că în mod

nelegal reclamanții – apelanți au considerat că nu au fost respectate de prima

instanță prevederile art. 38 alin. (3) din O.U.G. nr. 97/2000, din cuprinsul

deciziei instanței de apel reținând că aceasta a analizat punctual și expres și

a răspuns în mod corect fiecăreia dintre aceste critici.

În ce privește

omisiunea instanței de apel de a se pronunța asupra aspectului invocat privind

nerespectarea prevederilor art. 43 alin. (5) din O.U.G. nr. 97/2000, este de

observat, din cuprinsul cererii de apel, că o asemenea critică nu a fost

formulată, neputând fi vorba, așadar, de omisiunea instanței de control

judiciar.

critică formulată de recurenții – reclamanți nu este fondată, din analiza

deciziei instanței de control judiciar reieșind că aceasta a argumentat în mod

judicios motivul pentru care a apreciat că în mod neîntemeiat reclamanții –

apelanți au motivat că instanța de fond a interpretat greșit art. 40 din O.U.G.

nr. 97/2000.

motivul privind respingerea cererilor lor de probațiune testimonială și cu

expertize, atât de către instanța de fond, cât și de către instanța de apel,

aspectele invocate vizând însăși aprecierea utilității respectivelor probe,

ori, în calea extraordinară de atac a recursului nu pot forma obiectul

examinării probele și aprecierea utilității și concludenței lor.

urmează a fi respins și ultimul motiv invocat prin criticile formulate, căci

instanța de recurs nu poate face o reapreciere a probelor, pentru a trage, cu

privire la elemente de fapt ale cauzei, concluzii care să le combată pe cele la

care s-au oprit prima instanță și cea de apel, câtă vreme o asemenea

reapreciere nu poate fi circumscrisă vreunuia dintre motivele arătate de art. 304

pct. 1 – 9 C. proc. civ., instanța de recurs neputând aprecia, așadar, asupra

plății dividendelor înainte de publicarea hotărârii în M. Of.; asemenea motive

exced limitelor stabilite de lege în cazul exercitării unui recurs și nu pot fi

primite spre analiză.

Față de cele de mai

sus, Înalta Curte urmează ca, în temeiul art. 312 C. proc. civ., să respingă

recursul reclamanților, ca nefondat.

PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE

LEGII

D E C I D E

Respinge recursul

declarat de reclamanții F.I., B.D., B.L. și B.E. împotriva deciziei civile nr. 188

din 18 septembrie 2007, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția comercială,

ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 17 septembrie 2008.