ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2437/2008

Asupra recursului de față, Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la Tribunalul Arad, secția comercială și de contencios administrativ, la data de 13 iulie 2006, sub nr. 6075/2006, reclamanții P.E., C.S., C.D.M., B.D., B.L., B.E. și F.I. au chemat în judecată pe pârâta P.C.C. Arad, solicitând instanței ca prin sentința pe care o va pronunța, după administrarea probelor, să dispună: anularea actului adițional F.N. din data de 7 aprilie 2008; anularea procesului – verbal al Adunării generale din data de 7 aprilie 2008; anularea Hotărârii Adunării generale din data de 7 aprilie 2008; suspendarea executării actului adițional și a Hotărârii Adunării generale până la rămânerea irevocabilă a hotărârii pronunțate în prezenta cauză și cheltuieli de judecată.

Prin încheierea nr. 1788 din 25 iulie 2006, pronunțată în cauză de Tribunalul Arad, secția comercială și de contencios administrativ, s-a admis excepția necompetenței materiale a instanței de contencios administrativ, a fost scoasă cauza de pe rol și s-a transpus dosarul pentru soluționare Secției Comerciale a Tribunalului Arad. Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut că, raportat la obiectul acțiunii, temei de drept al acțiunii fiind art. 274 din Legea nr. 31/1990, modificată, competența de soluționare a acestui litigiu revine, potrivit art. 2, pct. 1, lit. 1 1 ) C. proc. civ., Tribunalului Arad, secția comercială. Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Arad, secția comercială și de contencios administrativ și fiscal sub nr. 6443/2006.

Pârâta a formulat întâmpinare, solicitând respingerea în totalitate a pretențiilor formulate de reclamanți, cu obligarea lor la cheltuielile judiciare. Prin sentința civilă nr. 113 din 24 ianuarie 2007, pronunțată în cauză de Tribunalul Arad, secția comercială și de contencios administrativ și fiscal, s-a respins acțiunea civilă formulată de reclamanți împotriva pârâtei; s-a luat act de renunțarea la judecată a reclamanților P.E., C.S. și C.D.M. și au fost obligați reclamanții să plătească pârâtei suma de 9070 lei reprezentând cheltuieli de judecată.

Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut, în esență, că au fost respectate dispozițiile legale privind convocarea adunării generale; că, procesul – verbal a fost întocmit de către secretariatul ales; că hotărârea adunării generale nu este contrară prevederilor legale în vigoare sau actului constitutiv și că, actul adițional al actului constitutiv a fost redactat în temeiul hotărârii adunării generale; văzând, totodată, și că reclamanții P.E., C.S. și C.D.M. au renunțat la judecată. Împotriva acestei sentințe civile au declarat apel reclamanții F.I., B.D., B.L. și B.E., solicitând admiterea apelului și trimiterea cauzei spre rejudecarea fondului, prin administrarea de probe. Prin decizia civilă nr. 188 din 18 septembrie 2007, Curtea de Apel Timișoara, secția comercială, a respins apelul declarat de reclamanții F.I., B.D., B.L.

și B.E. și a obligat reclamanții – apelanți să-i plătească pârâtei - intimate P.C.C. Arad suma de 3300 RON cu titlu de cheltuieli de judecată în apel. În motivarea deciziei, s-a reținut, în esență, că, în mod temeinic și legal, prima instanță a respins acțiunea civilă formulată de reclamanți și că Tribunalul a considerat, în mod legal, față de prevederile art. 44 din O.U.G. nr. 97/2000, că reclamantul B.D. nu are calitate procesuală activă; de asemenea, în mod justificat prima instanță a respins cererile de probațiune testimonială, respectiv de administrare a expertizelor contabilă și în construcții, solicitate de către reclamanți, ca neconcludente cauzei. Împotriva acestei decizii au declarat recurs în termen reclamanții F.I., B.L., B.D.

și B.E., solicitând admiterea recursului declarat împotriva deciziei nr. 188 din 18 septembrie 2007, casarea deciziei recurate și trimiterea dosarului instanței de fond spre rejudecare. În recursul lor, întemeiat în drept pe prevederile pct. 9 al art. 304 C. proc. civ., reclamanții au invocat, în esență, următoarele aspecte: 1. Instanța de apel a făcut o interpretare greșită a dispozițiilor actului constitutiv al C.C.P. Arad, precum și a dispozițiilor O.U.G. nr. 97/2000, respectiv art. 38 alin. (3) din O.U.G. nr. 97/2000 și art. 45 din Actul Constitutiv; de asemenea, a omis să se pronunțe asupra unor aspecte de nelegalitate și netemeinicie a hotărârii instanței de fond, invocate în apelul lor, în sensul că nu au fost respectate prevederile art. 43 alin. (5) din O.U.G.

nr. 97/2000 și, prin urmare, hotărârea este nulă. 2. În hotărârea instanței de apel se afirmă că în mod neîntemeiat s-a invocat în apel faptul că instanța de fond a interpretat greșit dispozițiile art. 40 din O.U.G. nr. 97/2000, deoarece reclamanții nu au dovedit că au solicitat copii de pe bilanțul contabil și de pe raportul auditoriului financiar sau, după caz, al cenzorilor; dispozițiile art. 40 trebuie interpretate în sensul că legea prevede obligația consiliului de administrație de a pune la dispoziție copii de pe actele contabile cu zece zile înainte de Adunarea Generală, și nu obligația membrilor cooperativei de a solicita copii de pe aceste acte. 3. În mod greșit atât instanța de fond, cât și instanța de apel, a respins, respectiv, a considerat corectă decizia instanței de fond, cu privire la cererile de probațiune testimonială, precum și de administrare a expertizei contabile și în construcții solicitate.

4. În plus, nici instanța de fond și nici instanța de apel nu s-au pronunțat asupra fondului cauzei și nici asupra aspectului relevat privind plata dividendelor înainte de publicare în M. Of. a hotărârii. Examinând recursul reclamanților, prin prisma motivelor invocate și a temeiului de drept ridicat, Înalta Curte constată că acesta este nefondat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare: 1. Primul motiv de recurs invocat nu este fondat, întrucât instanța de apel în mod corect a apreciat că reclamanții - apelanți au considerat în mod neîntemeiat că nu s-a respectat obligația prevăzută de art. 45 din Actul Constitutiv și că în mod nelegal reclamanții – apelanți au considerat că nu au fost respectate de prima instanță prevederile art. 38 alin. (3) din O.U.G.

nr. 97/2000, din cuprinsul deciziei instanței de apel reținând că aceasta a analizat punctual și expres și a răspuns în mod corect fiecăreia dintre aceste critici. În ce privește omisiunea instanței de apel de a se pronunța asupra aspectului invocat privind nerespectarea prevederilor art. 43 alin. (5) din O.U.G. nr. 97/2000, este de observat, din cuprinsul cererii de apel, că o asemenea critică nu a fost formulată, neputând fi vorba, așadar, de omisiunea instanței de control judiciar. 2. Nici cea de-a doua critică formulată de recurenții – reclamanți nu este fondată, din analiza deciziei instanței de control judiciar reieșind că aceasta a argumentat în mod judicios motivul pentru care a apreciat că în mod neîntemeiat reclamanții – apelanți au motivat că instanța de fond a interpretat greșit art. 40 din O.U.G.

nr. 97/2000. 3. Este nefondat și motivul privind respingerea cererilor lor de probațiune testimonială și cu expertize, atât de către instanța de fond, cât și de către instanța de apel, aspectele invocate vizând însăși aprecierea utilității respectivelor probe, ori, în calea extraordinară de atac a recursului nu pot forma obiectul examinării probele și aprecierea utilității și concludenței lor. 4. De asemenea, urmează a fi respins și ultimul motiv invocat prin criticile formulate, căci instanța de recurs nu poate face o reapreciere a probelor, pentru a trage, cu privire la elemente de fapt ale cauzei, concluzii care să le combată pe cele la care s-au oprit prima instanță și cea de apel, câtă vreme o asemenea reapreciere nu poate fi circumscrisă vreunuia dintre motivele arătate de art. 304 pct. 1 – 9 C. proc.

civ., instanța de recurs neputând aprecia, așadar, asupra plății dividendelor înainte de publicarea hotărârii în M. Of.; asemenea motive exced limitelor stabilite de lege în cazul exercitării unui recurs și nu pot fi primite spre analiză. Față de cele de mai sus, Înalta Curte urmează ca, în temeiul art. 312 C. proc. civ., să respingă recursul reclamanților, ca nefondat. PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII D E C I D E Respinge recursul declarat de reclamanții F.I., B.D., B.L. și B.E. împotriva deciziei civile nr. 188 din 18 septembrie 2007, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția comercială, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 17 septembrie 2008.