ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3336/2008

Asupra recursului de față, Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința comercială nr. 10867 din 3 octombrie 2007 pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a comercială, au fost respinse ca neîntemeiate excepțiile lipsei calității procesuale active și prematurității acțiunii; a fost admisă excepția lipsei calității procesuale pasive a reclamantei - pârâte pe cererea reconvențională; a fost admisă cererea formulată de reclamanta SC I.I. SRL în contradictoriu cu pârâta, SC L.P. SRL, dispunându-se evacuarea pârâtei din imobilul situat în București, sector 1; a fost respinsă cererea reconvențională formulată de pârâta - reclamantă SC L.P. SRL, ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.

Pentru a pronunța această sentință, tribunalul a reținut, în esență, următoarele: Sub aspectul excepției lipsei calității procesuale active a reclamantei Tribunalul constată că reclamanta are legitimare procesuală activă întrucât conform contractului de vânzare - cumpărare autentificat din 2005 aceasta a cumpărat de la B.l. și B.N. imobilul situat în București, sector 1, format din teren în suprafață de 2.000,14 mp și construcție constând din imobil depozite în suprafață de 1.375,05 mp, imobilul fiind dobândit de autorii reclamantei în baza deciziei civile nr. 259/2002 a Curții de Apel București în dosarul nr. 3216/2001, dreptul de proprietate al autorilor reclamantei, fiind consolidat prin dispoziția nr. 1268/2005 a Primarului General prin care s-a dispus restituirea în natură a imobilului.

Or, cererea de chemare în judecată vizează tocmai evacuarea reclamantei din imobilul din sector 1, pentru lipsa titlului locativ, reclamanta opunându-i pârâtei propriul său titlu de proprietate și solicitând valorificarea drepturilor ce decurg din calitatea sa de proprietar. Tribunalul a respins și excepția prematurității cererii reconvenționale, având în vedere că raporturile juridice dintre părți au caracter civil, că instanța a fost sesizată în cererea principală cu evacuarea reclamantei, în speță nefiind aplicabile dispozițiile art. 7205 C. proc. civ., Tribunalul apreciind că pretențiile pârâtei au la rândul lor caracter civil, fiind vorba de drepturile locative ale părților în litigiu rezultând din retrocedarea imobilului către proprietar.

În plus reclamanta a investit o instanță civilă cu soluționarea cererii principale, cererea reconvențională fiind promovată în considerarea litigiului ca fiind civil, nicidecum comercial. Cât privește excepția lipsei calității procesuale pasive a reclamantei -pârâte pe cererea reconvențională, Tribunalul a admis-o, având în vedere că pretențiile pârâtei nu pot fi soluționate decât în conformitate cu dispozițiile Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate abuziv de către stat, conform art. 48 alin. (3) care stipulează că în cazul imobilelor preluate abuziv pentru sporul de valoare adus imobilului, obligația de plată a despăgubirii revine statului. În ceea ce privește fondul cauzei, Tribunalul a reținut că reclamanta a devenit proprietar al imobilului situat în București, sector 1, prin cumpărarea acestuia de la autorii B.l.

și B.N. Imobilul a fost restituit prin hotărâre judecătorească și prin dispoziția Primarului General. Așa cum rezultă din chiar cuprinsul contractului de vânzare - cumpărare amintit, reclamanta a fost încunoștiințată că o parte a imobilului este ocupat de societatea pârâtă fără forme legale, din procesul - verbal de punere în posesie încheiat de executorul judecătoresc rezultând, de asemenea că pârâta ocupă parte din imobil. Din probatoriul administrat reiese că între societatea pârâtă și Primăria Municipiului București s-a încheiat la data de 8 februarie 2000 contractul de colaborare având ca obiect repararea, modernizarea și exploatarea de către părțile contractante a imobilului situat în București, sector 1, contractul fiind încheiat pe o perioadă de 5 ani, adică până la 8 februarie 2005, contract ce nu a mai fost prelungit ulterior, pârâta ocupând deci imobilul fără titlu locativ.

Reclamanta, în calitate de proprietar al imobilului are dreptul să-și valorifice toate prerogativele dreptului său de proprietate, inclusiv pe cel al posesiei. În condițiile în care pârâta ocupă imobilul fără vreun titlu locativ, reclamanta este îndreptățită să intre în posesia efectivă a imobilului al cărei proprietar este, cu atât mai mult cu cât chiar Primarul General a înțeles să emită o dispoziție de restituire în natură a imobilului. Mai mult, așa cum rezultă din adresa emisă de Primăria Municipiului București la data de 21 februarie 2005 (dosarul Judecătoriei sectorului 1 București), Primăria arată că a expirat contractul de colaborare cu pârâta și că va fi încasată o cotă de aport doar până la schimbarea regimului juridic al imobilului.

Împotriva acestei sentințe formulează apel pârâta, solicitând, în principal, anularea acesteia, iar în subsidiar schimbarea în tot în sensul respingerii acțiunii în evacuare. Curtea de Apel București, prin decizia nr. 153 din 21 martie 2008 a respins apelul ca nefondat. Împotriva acestei decizii a declarat recurs, în termen, pârâta SC L.P. SRL, solicitând admiterea recursului, casarea deciziei cu trimiterea cauzei spre rejudecare sau modificarea deciziei în sensul admiterii apelului său și schimbării sentinței cu respingerea acțiunii reclamantei ca fiind introdusă de o persoană fără calitate procesuală activă. În susținerea recursului său pârâta invocă următoarele motive, întemeiate în drept pe prevederile art. 304 pct. 3 și 9 C. proc.

civ. 1. Cererea de chemare în judecată a fost soluționată de o instanță necompetentă material, respectiv instanța fiind învestită cu o cerere de natură civilă neevaluabilă în bani, care privește apărarea dreptului de proprietate asupra unui bun imobil, competența de soluționare revine judecătoriei. În cauză excepția de necompetență materială a instanței comerciale, invocată de pârâtă, a fost respinsă în mod nelegal, pe argumentul puterii de lucru judecat, echivalând cu o nepronunțare pe fondul excepției de către instanța de apel și deopotrivă a celei de fond. Instanțele și-au declinat reciproc competența de soluționare a cauzei situație în care s-a creat un conflict negativ de competență reglementat de art. 20 – art. 22 C. proc.

civ. și numai hotărârea irevocabilă a instanței stabilită conform art. 22 C. proc. civ. poate avea autoritate de lucru judecat în ceea ce privește competența. 2. În mod nelegal s-a menținut soluția admiterii excepției lipsei calității procesuale pasive a reclamantei - pârâte în ceea ce privește cererea reconvențională, care a fost întemeiată pe principiul îmbogățirii fără justă cauză a reclamantei. Este evident că reclamanta, proprietara bunului în care au fost încorporate lucrările a căror valoare se solicită de pârâta - reclamantă reconvențională are calitate procesuală pasivă. Reclamanta - pârâtă reconvențional nu se poate prevala de dispozițiile Legii nr. 10/2001, ea dobândind construcția în cunoștință de faptul că aceasta era ocupată de pârâtă.

3. Imobilul situat în București nu este unul și același cu imobilul fost proprietatea lui B.l. și B.N., cei care ulterior au vândut imobilul către reclamantă. Cei doi frați B. au obținut restituirea terenului de 2.034 mp situat în București, însă Primăria Municipiului București nu a procedat la punerea în posesie a fraților B. datorită faptului că imobilul pretins de cei doi frați se află situat într-un cu totul alt loc. Cei doi frați au obținut retrocedarea imobilului printr-o hotărâre judecătorească, hotărâre ce face obiectul cererii de revizuire promovată de Primăria Municipiului București (dosar nr. 4835/2/2006 al Curții de Apel București, secția a IV-a civilă). Examinând recursul pârâtei prin prisma motivelor invocate Înalta Curte constată că acesta este nefondat.

Este nefondată critica recurentei privind necompetența instanței și făcută de circumstanță. Astfel, Judecătoria sectorului 1 București, prin sentința nr. 4588 din 21 martie 2006 a admis excepția necompetenței sale materiale, ridicată din oficiu, și și-a declinat competența în favoarea Tribunalului București, secția comercială, apreciind că această cauză este un litigiu comercial. Împotriva acestei sentințe a declarat recurs numai reclamanta – nu și pârâta – iar cu ocazia judecării acestui recurs pârâta a solicitat, așa cum rezultă din practicaua deciziei nr. 1657 din 22 septembrie 2006 a Tribunalului București, secția civilă, „respingerea recursului ca neîntemeiat, înaintarea dosarului către Secția comercială a Tribunalului București, cu cheltuieli de judecată”.

Dar, dincolo de acest aspect, critica recurentei este nefondată întrucât instanța de apel a reținut în mod corect că natura comercială a cauzei și, drept urmare, competența materială sau de atribuțiune a instanței a fost stabilită printr-o hotărâre judecătorească irevocabilă care nu mai poate fi pusă în discuție, indiferent de stadiul procesual în care se invocă. Recurenta susține în mod cu totul eronat că ne-am afla în situația unui conflict negativ de competență întrucât nu suntem în ipoteza prevăzută de art. 20 alin. (2) C. proc. civ. în care două, sau mai multe instanțe, prin hotărâri irevocabile să se fi declarat necompetente să judece aceiași pricină.

În speță ne aflăm în situația existenței unei singure hotărâri a unei singure instanțe, care s-a declarat necompetentă, declinându-și competența în favoarea unei alte instanțe iar această hotărâre a fost confirmată irevocabil prin decizia instanței superioare în urma exercitării căii de atac a recursului de către una din părți, respectiv de către reclamantă. 2. Instanța de apel, ca și instanța de fond, a rezolvat în mod corect excepția lipsei calității procesuale pasive a reclamantei - pârâte în cererea reconvențională formulată de pârâta SC L.P. SRL având în vedere că această parte a efectuat îmbunătățirile pentru care cere despăgubiri în cadrul executării contractului de colaborare încheiat cu Primăria Municipiului București, contract în baza căruia a ocupat imobilul și care nu este opozabil reclamantei.

Mai mult, nu reclamanta SC I.I. SRL este beneficiara restituirii imobilului prin decizia primarului ci antecesorii săi, B.l. și B.N. iar obligația rezultând din îmbogățirea fără justă cauză nu are caracter real, respectiv nu poartă asupra imobilului ci asupra beneficiarului îmbogățirii ca urmare a sărăcirii celeilalte părți. 3. Este nefondat și ultimul motiv de recurs. Deși recurenta - pârâtă susține, pe de o parte că imobilul din care se cere evacuarea ei nu este același cu imobilul fost proprietatea lui B.l. și B.N. pe de alta, cere, prin acțiunea reconvențională, obligarea reclamantei - pârâtă reconvențional la contravaloarea îmbunătățirilor aduse la imobilul ocupat de ea.

Instanța de apel a reținut în mod corect că pârâta ocupă imobilul în cauză fără niciun titlu valabil în timp ce reclamanta și-a dovedit dreptul de proprietate pe baza contractului de vânzare - cumpărare și a documentelor cadastrale, așa încât orice încercare a pârâtei de a demonstra că autorii reclamantei nu au avut un titlu valabil și că imobilul ce a făcut obiectul contractului prin care reclamanta - intimată a devenit proprietar este altul decât imobilul ocupat de pârâtă, este lipsită de temei legal în acest cadru procesual. În cazul în care susținerile pârâtei cu privire la identitatea imobilului vor fi valorificate favorabil în dosarul nr. 25605/3/2008, al Tribunalului București, în care s-a efectuat și expertiza tehnică, al cărei raport a fost depus și la acest dosar deși expertiza a fost efectuată în altă cauză, hotărârea pronunțată în prezentul dosar va putea fi schimbată, în tot sau în parte, pe calea revizuirii.

Față de cele de mai sus Înalta Curte urmează ca, în temeiul art. 312 C. proc. civ., să respingă recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de pârâta SC L.P. SRLBucurești împotriva deciziei nr. 153 din 21 martie 2008 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a comercială, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 12 noiembrie 2008.