ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3336/2008

Asupra recursului de față,

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin sentința comercială nr. 10867 din 3 octombrie

2007 pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a comercială, au fost

respinse ca neîntemeiate excepțiile lipsei calității procesuale active și

prematurității acțiunii; a fost admisă excepția lipsei calității procesuale

pasive a reclamantei - pârâte pe cererea reconvențională; a fost admisă cererea

formulată de reclamanta SC I.I. SRL în contradictoriu cu pârâta, SC L.P. SRL,

dispunându-se evacuarea pârâtei din imobilul situat în București, sector 1; a

fost respinsă cererea reconvențională formulată de pârâta - reclamantă SC L.P.

SRL, ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală

pasivă.

Pentru a pronunța această

sentință, tribunalul a reținut, în esență, următoarele:

Sub aspectul excepției lipsei

calității procesuale active a reclamantei Tribunalul constată că reclamanta are

legitimare procesuală activă întrucât conform contractului de vânzare -

cumpărare autentificat din 2005 aceasta a cumpărat de la B.l. și B.N. imobilul

situat în București, sector 1, format din teren în suprafață de 2.000,14 mp și

construcție constând din imobil depozite în suprafață de 1.375,05 mp, imobilul

fiind dobândit de autorii reclamantei în baza deciziei civile nr. 259/2002 a

Curții de Apel București în dosarul nr. 3216/2001, dreptul de proprietate al

autorilor reclamantei, fiind consolidat prin dispoziția nr. 1268/2005 a

Primarului General prin care s-a dispus restituirea în natură a imobilului. Or,

cererea de chemare în judecată vizează tocmai evacuarea reclamantei din

imobilul din sector 1, pentru lipsa titlului locativ, reclamanta opunându-i

pârâtei propriul său titlu de proprietate și solicitând valorificarea

drepturilor ce decurg din calitatea sa de proprietar.

Tribunalul a respins și

excepția prematurității cererii reconvenționale, având în vedere că raporturile

juridice dintre părți au caracter civil, că instanța a fost sesizată în cererea

principală cu evacuarea reclamantei, în speță nefiind aplicabile dispozițiile art.

7205 C. proc. civ., Tribunalul apreciind că pretențiile pârâtei au la rândul

lor caracter civil, fiind vorba de drepturile locative ale părților în litigiu

rezultând din retrocedarea imobilului către proprietar. În plus reclamanta a

investit o instanță civilă cu soluționarea cererii principale, cererea

reconvențională fiind promovată în considerarea litigiului ca fiind civil,

nicidecum comercial.

Cât privește excepția lipsei

calității procesuale pasive a reclamantei -pârâte pe cererea reconvențională, Tribunalul

a admis-o, având în vedere că pretențiile pârâtei nu pot fi soluționate decât

în conformitate cu dispozițiile Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al

unor imobile preluate abuziv de către stat, conform art. 48 alin. (3) care

stipulează că în cazul imobilelor preluate abuziv pentru sporul de valoare adus

imobilului, obligația de plată a despăgubirii revine statului.

În ceea ce privește fondul

cauzei, Tribunalul a reținut că reclamanta a devenit proprietar al imobilului

situat în București, sector 1, prin cumpărarea acestuia de la autorii B.l. și B.N.

Imobilul a fost restituit prin hotărâre judecătorească și prin dispoziția Primarului

General. Așa cum rezultă din chiar cuprinsul contractului de vânzare -

cumpărare amintit, reclamanta a fost încunoștiințată că o parte a imobilului

este ocupat de societatea pârâtă fără forme legale, din procesul - verbal de

punere în posesie încheiat de executorul judecătoresc rezultând, de asemenea că

pârâta ocupă parte din imobil.

Din probatoriul administrat

reiese că între societatea pârâtă și Primăria Municipiului București s-a

încheiat la data de 8 februarie 2000 contractul de colaborare având ca obiect

repararea, modernizarea și exploatarea de către părțile contractante a

imobilului situat în București, sector 1, contractul fiind încheiat pe o

perioadă de 5 ani, adică până la 8 februarie 2005, contract ce nu a mai fost

prelungit ulterior, pârâta ocupând deci imobilul fără titlu locativ.

Reclamanta, în calitate de

proprietar al imobilului are dreptul să-și valorifice toate prerogativele

dreptului său de proprietate, inclusiv pe cel al posesiei. În condițiile în

care pârâta ocupă imobilul fără vreun titlu locativ, reclamanta este

îndreptățită să intre în posesia efectivă a imobilului al cărei proprietar

este, cu atât mai mult cu cât chiar Primarul General a înțeles să emită o

dispoziție de restituire în natură a imobilului. Mai mult, așa cum rezultă din

adresa emisă de Primăria Municipiului București la data de 21 februarie 2005

(dosarul Judecătoriei sectorului 1 București), Primăria arată că a expirat

contractul de colaborare cu pârâta și că va fi încasată o cotă de aport doar

până la schimbarea regimului juridic al imobilului.

Împotriva acestei sentințe

formulează apel pârâta, solicitând, în principal, anularea acesteia, iar în

subsidiar schimbarea în tot în sensul respingerii acțiunii în evacuare.

Curtea de Apel București,

prin decizia nr. 153 din 21 martie 2008 a respins apelul ca nefondat.

Împotriva acestei decizii a

declarat recurs, în termen, pârâta SC L.P. SRL, solicitând admiterea

recursului, casarea deciziei cu trimiterea cauzei spre rejudecare sau

modificarea deciziei în sensul admiterii apelului său și schimbării sentinței

cu respingerea acțiunii reclamantei ca fiind introdusă de o persoană fără

calitate procesuală activă.

În susținerea recursului său

pârâta invocă următoarele motive, întemeiate în drept pe prevederile art. 304 pct.

3 și 9 C. proc. civ.

judecată a fost soluționată de o instanță necompetentă material, respectiv

instanța fiind învestită cu o cerere de natură civilă neevaluabilă în bani,

care privește apărarea dreptului de proprietate asupra unui bun imobil,

competența de soluționare revine judecătoriei. În cauză excepția de

necompetență materială a instanței comerciale, invocată de pârâtă, a fost

respinsă în mod nelegal, pe argumentul puterii de lucru judecat, echivalând cu

o nepronunțare pe fondul excepției de către instanța de apel și deopotrivă a

celei de fond. Instanțele și-au declinat reciproc competența de soluționare a

cauzei situație în care s-a creat un conflict negativ de competență reglementat

de art. 20 – art. 22 C. proc. civ. și numai hotărârea irevocabilă a instanței

stabilită conform art. 22 C. proc. civ. poate avea autoritate de lucru judecat

în ceea ce privește competența.

menținut soluția admiterii excepției lipsei calității procesuale pasive a

reclamantei - pârâte în ceea ce privește cererea reconvențională, care a fost

întemeiată pe principiul îmbogățirii fără justă cauză a reclamantei. Este

evident că reclamanta, proprietara bunului în care au fost încorporate

lucrările a căror valoare se solicită de pârâta - reclamantă reconvențională

are calitate procesuală pasivă. Reclamanta - pârâtă reconvențional nu se poate

prevala de dispozițiile Legii nr. 10/2001, ea dobândind construcția în

cunoștință de faptul că aceasta era ocupată de pârâtă.

București nu este unul și același cu imobilul fost proprietatea lui B.l. și B.N.,

cei care ulterior au vândut imobilul către reclamantă. Cei doi frați B. au

obținut restituirea terenului de 2.034 mp situat în București, însă Primăria

Municipiului București nu a procedat la punerea în posesie a fraților B.

datorită faptului că imobilul pretins de cei doi frați se află situat într-un

cu totul alt loc. Cei doi frați au obținut retrocedarea imobilului printr-o

hotărâre judecătorească, hotărâre ce face obiectul cererii de revizuire

promovată de Primăria Municipiului București (dosar nr. 4835/2/2006 al Curții

de Apel București, secția a IV-a civilă).

Examinând recursul pârâtei

prin prisma motivelor invocate Înalta Curte constată că acesta este nefondat.

Este nefondată critica

recurentei privind necompetența instanței și făcută de circumstanță.

Astfel, Judecătoria sectorului

1 București, prin sentința nr. 4588 din 21 martie 2006 a admis excepția

necompetenței sale materiale, ridicată din oficiu, și și-a declinat competența

în favoarea Tribunalului București, secția comercială, apreciind că această

cauză este un litigiu comercial. Împotriva acestei sentințe a declarat recurs

numai reclamanta – nu și pârâta – iar cu ocazia judecării acestui recurs pârâta

a solicitat, așa cum rezultă din practicaua deciziei nr. 1657 din 22 septembrie

2006 a Tribunalului București, secția civilă, „respingerea recursului ca

neîntemeiat, înaintarea dosarului către Secția comercială a Tribunalului

București, cu cheltuieli de judecată”.

Dar, dincolo de acest

aspect, critica recurentei este nefondată întrucât instanța de apel a reținut

în mod corect că natura comercială a cauzei și, drept urmare, competența

materială sau de atribuțiune a instanței a fost stabilită printr-o hotărâre

judecătorească irevocabilă care nu mai poate fi pusă în discuție, indiferent de

stadiul procesual în care se invocă.

Recurenta susține în mod cu

totul eronat că ne-am afla în situația unui conflict negativ de competență

întrucât nu suntem în ipoteza prevăzută de art. 20 alin. (2) C. proc. civ. în

care două, sau mai multe instanțe, prin hotărâri irevocabile să se fi declarat

necompetente să judece aceiași pricină. În speță ne aflăm în situația

existenței unei singure hotărâri a unei singure instanțe, care s-a declarat

necompetentă, declinându-și competența în favoarea unei alte instanțe iar

această hotărâre a fost confirmată irevocabil prin decizia instanței superioare

în urma exercitării căii de atac a recursului de către una din părți, respectiv

de către reclamantă.

instanța de fond, a rezolvat în mod corect excepția lipsei calității procesuale

pasive a reclamantei - pârâte în cererea reconvențională formulată de pârâta SC

L.P. SRL având în vedere că această parte a efectuat îmbunătățirile pentru care

cere despăgubiri în cadrul executării contractului de colaborare încheiat cu

Primăria Municipiului București, contract în baza căruia a ocupat imobilul și

care nu este opozabil reclamantei. Mai mult, nu reclamanta SC I.I. SRL este

beneficiara restituirii imobilului prin decizia primarului ci antecesorii săi, B.l.

și B.N. iar obligația rezultând din îmbogățirea fără justă cauză nu are

caracter real, respectiv nu poartă asupra imobilului ci asupra beneficiarului

îmbogățirii ca urmare a sărăcirii celeilalte părți.

motiv de recurs. Deși recurenta - pârâtă susține, pe de o parte că imobilul din

care se cere evacuarea ei nu este același cu imobilul fost proprietatea lui B.l.

și B.N. pe de alta, cere, prin acțiunea reconvențională, obligarea reclamantei -

pârâtă reconvențional la contravaloarea îmbunătățirilor aduse la imobilul

ocupat de ea.

Instanța de apel a reținut

în mod corect că pârâta ocupă imobilul în cauză fără niciun titlu valabil în

timp ce reclamanta și-a dovedit dreptul de proprietate pe baza contractului de

vânzare - cumpărare și a documentelor cadastrale, așa încât orice încercare a

pârâtei de a demonstra că autorii reclamantei nu au avut un titlu valabil și că

imobilul ce a făcut obiectul contractului prin care reclamanta - intimată a

devenit proprietar este altul decât imobilul ocupat de pârâtă, este lipsită de

temei legal în acest cadru procesual.

În cazul în care susținerile

pârâtei cu privire la identitatea imobilului vor fi valorificate favorabil în

dosarul nr. 25605/3/2008, al Tribunalului București, în care s-a efectuat și

expertiza tehnică, al cărei raport a fost depus și la acest dosar deși

expertiza a fost efectuată în altă cauză, hotărârea pronunțată în prezentul

dosar va putea fi schimbată, în tot sau în parte, pe calea revizuirii.

Față de cele de mai sus

Înalta Curte urmează ca, în temeiul art. 312 C. proc. civ., să respingă

recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat

de pârâta SC L.P. SRLBucurești împotriva deciziei nr. 153 din 21 martie 2008

pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a comercială, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 12 noiembrie 2008.