ÎCCJ, decizie (scj.ro #83224)

Regimul juridic al cesiunii de părți sociale Actul de cesiune de părți sociale. Condiții de validitate Regimul juridic aplicabil procurii în baza căreia s-a încheiat actul de cesiune în raport de prevederile Convenției de la Haga din 1961 și ale OUG nr.66/1999 Din analiza dispozițiilor legale speciale aplicabile materiei, rezultă că actul de cesiune a părților sociale, chiar cu titlu gratuit, - nefiind menționată printre excepțiile de la încheierea actului sub semnătură privată – nu trebuie să îmbrace pentru validitate, forma autentică. În consecință, de vreme ce legea specială nu pretinde îndeplinirea acestei formalități, în speță nu sunt incidente dispozițiile comune în materie cuprinse în prevederile art.813 Cod civil, întrucât dispozițiile speciale au un caracter derogator.

Pe cale de consecință, nici cerința supralegalizării procurii speciale în temeiul căreia s-a încheiat actul adițional nu trebuia îndeplinită, în considerarea faptului – corect reținut de ambele instanțe – că această formalitate, atestă în sensul art.2 și 5 din Convenția de la Haga din 1961, autenticitatea semnăturii, calitatea în care a acționat semnatarul actului, sau, după caz identitatea sigiliului și a ștampilei de pe acest act, apostila fiind eliberată la cererea semnatarului actului, în speță a reclamantului. (Înalta Curte de Casație și Justiție Secția comercială decizia nr.788 din 28 februarie 2008) Prin sentința civilă nr.926 din 29 iunie 2005 pronunțată în dosar nr.1860/2005 al Tribunalului Arad-Secția comercială și de contencios administrativ s-a respins ca nefondată acțiunea precizată formulată de reclamantul C.P.

împotriva pârâților S.C. P.P. SRL, C.C., C.F. și Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Arad având ca obiect constatarea nulității absolute a actului adițional, a procurii și a rezoluției nr.578/2002 a ORC Bihor. Pentru a pronunța această soluție prima instanță a reținut în esență că prin procura specială din 16 iunie 2001 dată și semnată în fața notarului în California reclamantul C.P. l-a mandatat pe pârâtul C.D. ca în numele său și pentru sine să cesioneze cu titlu gratuit părțile sociale deținute la S.C. P.P. SRL către pârâții C.C.C. și C.F. și să efectueze orice act necesar pentru perfectarea cesiunii și înregistrarea la Oficiul Registrului Comerțului și la organele fiscale.

În consecință, la adunarea generală a acționarilor pârâtei S.C. P.P SRL din 16 iulie 2001 s-a adoptat o hotărâre prin care s-a modificat actul constitutiv al societății prin retragerea reclamantului și cesionarea părților sociale către cei doi pârâți. Acest act adițional atestat sub nr.28/18 iulie 2001 de avocat a fost menționat la ORC prin rezoluția nr.5781/2002 și ulterior pârâții au decis mutarea sediului societății în Arad, încheind în acest sens actul adițional atestat sub nr.83/1 iulie 2003, menționat la ORC prin încheierea nr.22655/2003 a judecătorului delegat și respectiv nr.7420/16 decembrie 2003 prin care s-a înmatriculat S.C. P.P. SRL. Apoi, prin hotărârea din 31 martie 2004 pârâtul C.C.

și-a cesionat părțile sociale noului asociat cooptat în societate, C.F. întocmind în acest sens actul adițional atestat de avocat sub nr.38/31 martie 2004 și menționat la ORC prin încheierea nr.3746/7 aprilie 2004 a judecătorului delegat. Raportat la această stare de fapt, tribunalul a apreciat că solicitarea reclamantului de a se constata nulitatea absolută a procurii speciale din 16 iunie 2001 pentru lipsa apostilei prevăzute de Convenția de la Haga din 1961 este neîntemeiată deoarece prin îndeplinirea acestei formalități este atestată existența organului îndreptățit să autentifice actul, autenticitatea sigiliului și a ștampilei, fiind lipsită de relevanță sub aspectul valabilității actului.

În privința valabilității procurii speciale raportat la prevederile Legii 36/1995, tribunalul a apreciat că nu se poate pronunța deoarece actul a fost întocmit pe teritoriul Statelor Unite ale Americii astfel încât sunt incidente prevederile art.69 și 71 din Legea 105/1992, oricum această procură a fost luată în considerare la Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Bihor deoarece art.13 și 4 al.3 din OUG 76/2001 privind simplificarea unor formalități administrative pentru înregistrarea și autorizarea comercianților nu prevede întocmirea actelor adiționale de cesiune a părților sociale, în formă autentică. Apelul declarat de reclamant a fost respins ca nefondat prin decizia civilă nr.130 din 29 mai 2006 pronunțată în dosar nr.10224/2006 al Curții de Apel Timișoara-Secția comercială și de contencios administrativ.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamantul C.P. criticând-o pentru motivele de nelegalitate prevăzute de art.304 pct.9 Cod procedură civilă. Recursul este nefondat.

Astfel, primul motiv de recurs este neîntemeiat, deoarece după cum corect au reținut și instanțele anterioare, regimul juridic al cesiunii părților sociale este supus reglementărilor speciale cuprinse în OUG 76/2001, art.13 și art.4 al.3 privind simplificarea unor formalități administrative pentru înregistrarea și autorizarea funcționării comercianților și ale art.64 al.2 din Normele metodologice P/608-773/1998 privind modul de ținere a registrelor comerțului și de efectuare a înregistrărilor – în redactarea în vigoare la momentul încheierii actului contestat – conform cărora actul adițional care cuprinde cesiunea părților sociale se încheie sub forma actului sub semnătură privată, cu excepția cazurilor expres prevăzute la art.13 din OUG 76/2001, și anume dacă se aduce aport la capitalul social un teren, dacă unul dintre asociați răspunde nelimitat și dacă societatea pe acțiuni s-a constituit prin subscripție publică.

Din analiza dispozițiilor legale speciale aplicabile materiei, rezultă că actul de cesiune a părților sociale, chiar cu titlu gratuit, - nefiind menționată printre excepțiile de la încheierea actului sub semnătură privată – nu trebuie să îmbrace pentru validitate, forma autentică. În consecință, de vreme ce legea specială nu pretinde îndeplinirea acestei formalități, în speță nu sunt incidente dispozițiile comune în materie cuprinse în prevederile art.813 Cod civil, întrucât dispozițiile speciale au un caracter derogator.

Pe cale de consecință, nici cerința supralegalizării procurii speciale în temeiul căreia s-a încheiat actul adițional nu trebuia îndeplinită, în considerarea faptului – corect reținut de ambele instanțe – că această formalitate, atestă în sensul art.2 și 5 din Convenția de la Haga din 1961, veracitatea semnăturii, calitatea în care a acționat semnatarul actului, sau, după caz identitatea sigiliului și a ștampilei de pe acest act, apostila fiind eliberată la cererea semnatarului actului, în speță a reclamantului. În realitate, recurentul nu contestă niciunul dintre aceste elemente, susținând însă constant că aplicarea apostilei – rezultă din prevederile OG 66/1999 și este necesară pentru a produce efecte juridice în România.

Or, apostila este un element de opozabilitate între autoritățile publice ale statelor părți ale convenției, nu între particulari, prin urmare supralegalizarea nu are consecințe asupra valabilități procurii, care, după cum s-a arătat nu trebuia întocmit în formă autentică, deoarece nici actul pentru încheierea căruia a fost dată nu se impunea a fi încheiat într-o atare formă.