ÎCCJ, decizie (scj.ro #83224)

Regimul juridic al cesiunii de părți sociale

Actul de cesiune de părți sociale. Condiții de validitate

Regimul juridic aplicabil procurii în baza căreia s-a încheiat actul

de cesiune în raport de prevederile Convenției de la Haga din 1961 și

ale OUG nr.66/1999

Din analiza

dispozițiilor legale speciale aplicabile materiei, rezultă că

actul de cesiune a părților sociale, chiar cu titlu gratuit, -

nefiind menționată printre excepțiile de la încheierea actului

sub semnătură privată – nu trebuie să îmbrace pentru

validitate, forma autentică. În consecință, de vreme ce legea

specială nu pretinde îndeplinirea acestei formalități, în

speță nu sunt incidente dispozițiile comune în materie cuprinse

în prevederile art.813 Cod civil, întrucât dispozițiile speciale au un caracter

derogator.

Pe cale de

consecință, nici cerința supralegalizării procurii speciale

în temeiul căreia s-a încheiat actul adițional nu trebuia

îndeplinită, în considerarea faptului – corect reținut de ambele

instanțe – că această formalitate, atestă în sensul art.2

și 5 din Convenția de la Haga din 1961, autenticitatea

semnăturii, calitatea în care a acționat semnatarul actului, sau,

după caz identitatea sigiliului și a ștampilei de pe acest act,

apostila fiind eliberată la cererea semnatarului actului, în speță

a reclamantului.

(Înalta

Curte de Casație și Justiție Secția comercială decizia

nr.788 din 28 februarie 2008)

Prin

sentința civilă nr.926 din 29 iunie 2005 pronunțată în

dosar nr.1860/2005 al Tribunalului Arad-Secția comercială și de

contencios administrativ s-a respins ca nefondată acțiunea

precizată formulată de reclamantul C.P. împotriva pârâților S.C.

P.P. SRL, C.C., C.F. și Oficiul Registrului Comerțului de pe

lângă Tribunalul Arad având ca obiect constatarea nulității

absolute a actului adițional, a procurii și a rezoluției

nr.578/2002 a ORC Bihor.

Pentru a pronunța această soluție prima instanță a

reținut în esență că prin procura specială din 16

iunie 2001 dată și semnată în fața notarului în California

reclamantul C.P. l-a mandatat pe pârâtul C.D. ca în numele său și

pentru sine să cesioneze cu titlu gratuit părțile sociale

deținute la S.C. P.P. SRL către pârâții C.C.C. și C.F.

și să efectueze orice act necesar pentru perfectarea cesiunii și

înregistrarea la Oficiul Registrului Comerțului și la organele fiscale.

În consecință, la adunarea generală a acționarilor pârâtei

S.C. P.P SRL din 16 iulie 2001 s-a adoptat o hotărâre prin care s-a

modificat actul constitutiv al societății prin retragerea

reclamantului și cesionarea părților sociale către cei doi

pârâți. Acest act adițional atestat sub nr.28/18 iulie 2001 de avocat

a fost menționat la ORC prin rezoluția nr.5781/2002 și ulterior

pârâții au decis mutarea sediului societății în Arad, încheind

în acest sens actul adițional atestat sub nr.83/1 iulie 2003, menționat

la ORC prin încheierea nr.22655/2003 a judecătorului delegat și

respectiv nr.7420/16 decembrie 2003 prin care s-a înmatriculat S.C. P.P. SRL.

Apoi, prin hotărârea din 31 martie 2004 pârâtul C.C. și-a cesionat

părțile sociale noului asociat cooptat în societate, C.F. întocmind

în acest sens actul adițional atestat de avocat sub nr.38/31 martie 2004

și menționat la ORC prin încheierea nr.3746/7 aprilie 2004 a

judecătorului delegat.

Raportat la această stare de fapt, tribunalul a apreciat că

solicitarea reclamantului de a se constata nulitatea absolută a procurii

speciale din 16 iunie 2001 pentru lipsa apostilei prevăzute de

Convenția de la Haga din 1961 este neîntemeiată deoarece prin

îndeplinirea acestei formalități este atestată existența

organului îndreptățit să autentifice actul, autenticitatea

sigiliului și a ștampilei, fiind lipsită de relevanță

sub aspectul valabilității actului.

În privința valabilității procurii speciale raportat la

prevederile Legii 36/1995, tribunalul a apreciat că nu se poate

pronunța deoarece actul a fost întocmit pe teritoriul Statelor Unite ale

Americii astfel încât sunt incidente prevederile art.69 și 71 din Legea

105/1992, oricum această procură a fost luată în considerare la

Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Bihor deoarece

art.13 și 4 al.3 din OUG 76/2001 privind simplificarea unor

formalități administrative pentru înregistrarea și autorizarea

comercianților nu prevede întocmirea actelor adiționale de cesiune a

părților sociale, în formă autentică.

Apelul declarat de reclamant a fost respins ca nefondat

prin decizia civilă nr.130 din 29 mai 2006 pronunțată în dosar

nr.10224/2006 al Curții de Apel Timișoara-Secția comercială

și de contencios administrativ.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamantul C.P. criticând-o pentru

motivele de nelegalitate prevăzute de art.304 pct.9 Cod procedură

civilă.

Recursul este nefondat.

Astfel, primul motiv de recurs este neîntemeiat, deoarece după cum corect

au reținut și instanțele anterioare, regimul juridic al cesiunii

părților sociale este supus reglementărilor speciale cuprinse în

OUG 76/2001, art.13 și art.4 al.3 privind simplificarea unor

formalități administrative pentru înregistrarea și autorizarea

funcționării comercianților și ale art.64 al.2 din Normele

metodologice P/608-773/1998 privind modul de ținere a registrelor

comerțului și de efectuare a înregistrărilor – în redactarea în

vigoare la momentul încheierii actului contestat – conform cărora actul

adițional care cuprinde cesiunea părților sociale se încheie sub

forma actului sub semnătură privată, cu excepția cazurilor

expres prevăzute la art.13 din OUG 76/2001, și anume dacă se

aduce aport la capitalul social un teren, dacă unul dintre asociați

răspunde nelimitat și dacă societatea pe acțiuni s-a

constituit prin subscripție publică. Din analiza dispozițiilor

legale speciale aplicabile materiei, rezultă că actul de cesiune a

părților sociale, chiar cu titlu gratuit, - nefiind

menționată printre excepțiile de la încheierea actului sub

semnătură privată – nu trebuie să îmbrace pentru

validitate, forma autentică. În consecință, de vreme ce legea

specială nu pretinde îndeplinirea acestei formalități, în

speță nu sunt incidente dispozițiile comune în materie cuprinse

în prevederile art.813 Cod civil, întrucât dispozițiile speciale au un

caracter derogator.

Pe cale de consecință, nici cerința supralegalizării

procurii speciale în temeiul căreia s-a încheiat actul adițional nu

trebuia îndeplinită, în considerarea faptului – corect reținut de

ambele instanțe – că această formalitate, atestă în sensul

art.2 și 5 din Convenția de la Haga din 1961, veracitatea

semnăturii, calitatea în care a acționat semnatarul actului, sau,

după caz identitatea sigiliului și a ștampilei de pe acest act,

apostila fiind eliberată la cererea semnatarului actului, în

speță a reclamantului. În realitate, recurentul nu contestă

niciunul dintre aceste elemente, susținând însă constant că

aplicarea apostilei – rezultă din prevederile OG 66/1999 și este

necesară pentru a produce efecte juridice în România. Or, apostila este un

element de opozabilitate între autoritățile publice ale statelor

părți ale convenției, nu între particulari, prin urmare

supralegalizarea nu are consecințe asupra valabilități procurii,

care, după cum s-a arătat nu trebuia întocmit în formă

autentică, deoarece nici actul pentru încheierea căruia a fost

dată nu se impunea a fi încheiat   într-o atare formă.