ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1276/2008

Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința comercială nr. 18/ C din 17 ianuarie 2006, Tribunalul Comercial Argeș admite în parte cererea precizată formulată de reclamantul C.S., A.I. și SC B.I.E. SRL Lintești, cu sediul în comuna Cotmeana, DN 7 Pitești – Râmnicu Vâlcea, județul Argeș. Constată nulitatea absolută parțială a contractului de cesiune autentificat sub nr. 1446 din 23 iulie 2004, anume cu privire la cesiunea celor 8.250 părți sociale aparținând reclamantului C.S. și respinge cererea cât privește B.N.P. C.C.G., cu sediul în București, sector 6. Pentru a dispune astfel, instanța de fond a reținut următoarele: Acționarii SC B.I.E.

SRL, între care și reclamantul C.S., acționar majoritar cu 55 % din părțile sociale, au hotărât în ședința Adunării Generale a Asociaților din 20 mai 2003 vânzarea societății (a părților sociale deținute de fiecare) în procent de 100 %), în baza procurilor emise de asociați unei terțe persoane, astfel cum rezultă din conținutul procesului-verbal al adunării de la acea dată . În acest scop, prin procura specială autentificată sub nr. 1900 din 10 iunie 2004, reclamantul C.S. l-a mandatat pe pârâtul S.E. ca în numele său și pentru sine să cesioneze cele 8.250 părți sociale cu o valoare de 100.000 lei fiecare pe care de deținea la SC B.I.E. SRL „cui va crede de cuviință și cu prețul de 3.000.000.000 lei (trei miliarde lei)”, împuternicindu-l ca în acest scop să îl reprezinte în fața organelor competente, să semneze contractul de cesiune și să încaseze în numele său contravaloarea acestor părți sociale.

În executarea mandatului special încredințat, la data de 23 iulie 2004, pârâtul semnează contractul de cesiune autentificat sub nr. 1446 din 23 iulie 2004, prin care în numele reclamantului și alături de alt cedent (M.D.I., reprezentat tot prin mandatar pentru cele 352 părți sociale pe care le deținea) înstrăinează 8.250 părți sociale deținute de reclamant pârâtului – cesionar A.I., cu o valoare totală de 860.200.000 lei (incluzându-se în aceasta și valoarea părților celuilalt cedent). Prin același contract de cesiune s-a consemnat și retragerea celor doi cedenți din societate, precum și modificarea structurii capitalului social, acționar majoritar al societății pârâte SC B.I.E. SRL devenind pârâtul A.I., care a cumulat în acest fel 57,35 % din capitalul social al acesteia.

Așa cum rezultă din înscrisul doveditor depus la dosarul cauzei (dosar nr. 857/2005), ulterior întocmirii și semnării lui de către părți, notarul public a operat modificat celor patru sume înscrise prin adăugare la fiecare a câte unui 0 (zero), potrivit răspunsului la interogatoriu acesta constituind o îndreptare de eroare materială a unui calcul matematic făcută din oficiu, ce nu a afectat nici structura acționariatului și nici capitalul social. Această împrejurare l-a determinat pe reclamant să formuleze completarea la acțiunea introductivă în sensul acționării în instanță și a biroului notarial unde s-a întocmit actul și s-a modificat în sensul mai sus arătat. Cât privește capătul de cerere privind constatarea nulității absolute parțiale a contractului de cesiune autentificat sub nr. 1446 din 23 iulie 2004 și anume cât privește cesiunea celor 8.250 de părți sociale deținute de reclamantul C.S., instanța a reținut că cererea este întemeiată.

Nulitatea, ca sancțiune de drept constând în lipsirea actului juridic încheiat de efectele contrare normelor legale, se raportează întotdeauna la momentul încheierii acestuia, iar potrivit dispozițiilor art. 966C. civ., obligația fondată pe o cauză falsă sau nelicită nu poate avea nici un efect. Pentru ca actul juridic (contractul de cesiune) să se formeze în mod valabil, în speța de față se impunea ca pârâtul S.E. să se conformeze întocmai voinței exprimate de mandantul său, reclamantul C.S., privind nu doar înstrăinarea ci și prețul care trebuia încasat pentru părțile sociale ale acestuia (prevăzut expres în procură și nu lăsat la latitudinea pârâtului așa cum se specifică privitor la cel ce va cumpăra părțile sociale „cui va crede de cuviință”), căci potrivit prevederilor art. 1537 C. civ., mandatarul nu poate face nimic afară de limitele mandatului său.

Fără a intra în analiza mandatului încredințat, care nu formează obiectul pricinii de față decât tangențial, instanța reține că nu poate fi primită apărarea formulată de pârâtul S.E., potrivit căreia din procura dată avea relevanță intenția mandantului de a înstrăina părțile sociale ce deținea, în detrimentul prețului cerut, pentru că părțile sociale ale unei societăți cu răspundere limitată nu pot fi reprezentate prin titluri negociabile. În interpretarea dată de doctrină și de practica judiciară în materia dispozițiilor art. 11 alin. (2) L.S.C.

potrivit cărora „Părțile sociale nu pot fi reprezentate prin titluri negociabile” s-a arătat, și instanța se raliază acestui punct de vedere, că aceasta înseamnă că ele nu pot fi cotate la bursă sau pe piața extrabursieră și nu că nu ar putea fi cedate la o valoare diferită de valoarea lor nominală, pentru că diferența dintre valoarea nominală și valoarea de cesiune nu reprezintă o negociere a titlului, iar ceea ce interzice legiuitorul este emiterea de titluri negociabile și nu negocierea părților sociale.

Concluzionând cu privire la acest aspect, cedentul și cesionarul pot stabili în urma negocierii inclusiv un preț de cesiune superior sau inferior valorii nominale fără ca o astfel de tranzacție să fie prohibită de lege, iar reclamantul nu a încălcat nicio dispoziție legală atunci când a înscris în procura specială dată pârâtului prețul de 3.000.000.000 lei pentru părțile sociale deținute, exprimat ferm și nu prin aproximare sau trimitere la valoarea nominală a unei părți sociale . Apărarea formulată în sensul că sancțiunea pentru nerespectarea limitelor mandatului nu ar fi nulitatea actului întocmit, ci răspunderea mandatarului, nu ar putea fi acceptată de instanță decât sub condiția dovedirii bunei credințe a terțului căruia i-au fost cesionate părțile sociale, ori în speță nici nu s-a pretins și nici nu s-a dovedit că cesionarul pârât A.I.

nu a avut cunoștință de limitele mandatului încredințat celui cu care a semnat actul de cesiune. Curtea de Apel Pitești, secția comercială și de contencios administrativ și fiscal, prin decizia nr. 41/ A-C din 28 martie 2007, respinge, ca nefondate, apelurile formulate de pârâții S.E. și A.I. împotriva sentinței nr. 18 C din 17 ianuarie 2006, pronunțată de Tribunalul Comercial Argeș, în dosarul nr. 369/2005. Anulează, ca netimbrat, apelul formulat de Biroul Notarului Public C.G.C. și obligă apelanții la 1.000 lei cheltuieli de judecată față de intimatul C.S. Instanța de apel a reținut că înțelegerea dintre mandatar și terțul dobânditor s-a bazat pe o cauză nelicită, aceea a depășirii mandatului și a fraudării interesului mandantului, apreciindu-se ca lipsită de efecte convenția încheiată.

Prin cererile de recurs formulate, pârâții S.E. și A.I. au susținut că hotărârea a fost dată cu aplicarea greșită a legii, invocând ca temei de drept dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. În dezvoltarea motivului de recurs, pârâtul S.E. a precizat că hotărârea a fost dată cu aplicarea greșită a art. 948 C. civ., reținându-se două cauze de nulitate absolută a actului de cesiune a părților sociale, respectiv lipsa consimțământului și cauza ilicită și că pârâtul S.E. nu a respectat limitele mandatului încredințat și a încheiat contractul de cesiune cu un preț mai mic decât cel arătat în cuprinsul mandatului. De asemenea, instanța de prim grad a reținut că și cumpărătorul ar fi fost de rea-credință pentru că, deși în cuprinsul procurii se vorbea de un anumit preț, cumpărătorul a dobândit părțile sociale la o valoare mai mică.

Se precizează în continuare că nu poate fi vorba despre o lipsă a consimțământului vânzătorului în această tranzacție în condițiile în care reclamantul și-a exprimat în mod valabil intenția de a înstrăina părțile sociale pe care le deținea. Reclamantul a dat un mandat special pentru înstrăinarea părților sociale deținute și nu un mandat general care să dea dreptul mandatarului să încheie doar acte de administrare. Revocarea ulterioară a contractului de mandat, după aducerea la îndeplinire a mandatului nu poate afecta valabilitatea actului de cesiune. Consimțământul cedentului există și a fost dat prin procura autentică, exprimat în cuprinsul actului prin intermediul mandatarului.

Este adevărat că potrivit art. 1537 C. civ., mandatarul nu poate face nimic în afara limitelor mandatului său, numai că în situația în care mandatarul ar încheia actul cu depășirea limitelor, sancțiunea nu este nulitatea actului încheiat, ci potrivit art. 1539 și art. 1540 C. civ., singura consecință este antrenarea răspunderii mandatarului. În ceea ce privește recursul declarat de pârâtul A.I., în dezvoltarea motivului de recurs, acesta a precizat că reclamantul și-a exprimat în mod valabil intenția de a înstrăina părțile sociale pe care le deținea, fără a se putea reține că acesta nu și-a dat consimțământul pentru transmiterea părților sociale. Reclamantul a dat un mandat special pentru înstrăinarea părților sociale deținute.

De asemenea, recurentul precizează că a cunoscut pretențiile reclamantului în privința cesiunii din procura ce a însoțit actul de cesiune, acceptând aceste condiții și achitând suma de 3 miliarde lei către mandatarul reclamantului, astfel încât nu poate fi acuzat de rea-credință în această privință. Dacă reclamantul nu și-a primit suma de bani convenită cu mandatarul său, poate fi antrenată răspunderea mandatarului potrivit art. 1539, 1540 C. civ. și nu poate fi desființat actul. Temeiul de drept indicat de recurenți îl constituie art. 304 pct. 9 C. proc. civ. Prin întâmpinarea formulată, intimatul-reclamant C.S. a solicitat respingerea recursului, ca nefondat, întrucât în mod corect instanțele de fond și apel au reținut incidența dispozițiilor art. 1546 C. civ.

Recursurile nu sunt fondate. Înalta Curte, analizând decizia recurată în raport de motivele invocate, de înscrisurile dosarului și de dispozițiile incidente, constată că situația expusă de ambii recurenți nu este de natură să conducă la modificarea hotărârii, în speță nefiind întrunită situația prevăzută de dispozițiile invocate de recurenți, respectiv art. 304 pct. 9 C. proc. civ. Criticile recurenților nu pot fi reținute, întrucât hotărârea recurată nu este lipsită de temei legal și nu a fost dată cu încălcarea și aplicarea greșită a legii, întrucât art. 1546 C. civ., prevede „Mandantul este îndatorat a îndeplini obligațiile contractate de către mandatar în limitele puterilor date. Nu este îndatorat pentru tot ceea ce mandatarul ar fi făcut afară din limitele puterilor sale, afară numai când a ratificat expres sau tacit”.

Ori, intimatul-reclamant C.S. l-a mandatat pe recurentul-pârât S.E. să-i vândă părțile sociale la prețul de 3.000.000.000 ROL. Cesionarea acestora la un preț mai mic decât cel prevăzut expres în procura specială reprezintă un act în care consimțământul lipsește, neexistând astfel una dintre condițiile de valabilitate a actului juridic, prevăzută expres de art. 948 pct. C. civ. Lipsa unei astfel de condiții atrage nulitatea absolută a actului încheiat în acest mod. Intimatul-reclamant nu l-a autorizat pe mandatar să încheie orice fel de vânzare, ci o vânzare la prețul expres stipulat în procură. Astfel, cesionarul A.I. recunoaște în motivele sale de recurs că știa exact care erau condițiile mandatului pe care îl avea celălalt recurent, respectiv că acesta nu putea să vândă părțile sociale decât pentru suma de 3.000.000.000 ROL.

Concluzionând, ambele instanțe au reținut corect că în speță prezumția de bună credință a fost răsturnată, actul atacat având o cauză ilicită, fiind încheiat în scopul fraudării intereselor intimatului-reclamant. Limitele mandatului au fost exprese și cunoscute de cesionar în momentul încheierii actului atacat, realizând că vânzarea unor părți sociale la un preț mai mic decât cel prevăzut, este de natură să lezeze în mod grav drepturile părții. Pentru aceste considerente, în temeiul dispozițiilor art. 312 (1) C. proc. civ., Înalta Curte urmează a respinge recursurile declarate de recurenții-pârâți S.E. și A.I. împotriva deciziei nr. 41/ A-C din 28 martie 2007 a Curții de Apel Pitești, secția comercială și de contencios administrativ și fiscal, ca nefondate.

În temeiul dispozițiilor art. 274 C. proc. civ., se vor obliga recurenții-pârâți la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 1.785 lei către intimatul-reclamant C.S., conform chitanței seria 07 O.R.G. nr. 00375 din 28 ianuarie 2008 și factura seria 07ORG nr. 10425 din 28 ianuarie 2008.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursurile declarate de pârâții A.I. și S.E. împotriva deciziei nr. 41/ A-C din 28 martie 2007 a Curții de Apel Pitești, secția comercială și de contencios administrativ și fiscal, ca nefondate. Obligă recurenții-pârâți la plata cheltuielilor de judecată, în sumă de 1785 lei, către intimatul-reclamant C.S. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 27 martie 2008.