ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3029/2009

Prin sentința comercială nr. 2459/COM din 7 decembrie 2004 pronunțată de Tribunalul Bihor s-a respins acțiunea formulată de reclamantul V.G. în contradictoriu cu pârâții SC P.A. SRL, L.F.M., S.I. și O.R.C. Bihor pentru anularea hotărârii A.G.A. În motivarea sentinței, tribunalul a reținut, cu privire la capătul de cerere disjuns, privind anularea hotărârii A.G.A. și care, potrivit art. 131 alin. (6) din Legea nr. 31/1990 se judecă în camera de consiliu, următoarele: Termenul de 15 zile prevăzut de art. 131 din Legea nr. 31/1990 în care pot fi atacate hotărârile adunării generale, inclusiv ale societăților cu răspundere limitată, conform art. 191 din lege, curge, în speță, de la data la care reclamantul, care nu a participat la adunarea generală, a luat la cunoștință de hotărâre.

Înregistrarea hotărârii în registrul comerțului constituie o prezumție că asociatul a avut cunoștință de existența acesteia, care nu a fost răsturnată, iar în raport de această dată, acțiunea fiind prescrisă, cu mențiunea instanței de fond, potrivit căreia în speță sunt aplicabile prevederile Legii nr. 31/1990 fără modificările aduse prin Legea nr. 161/2003. Apelul declarat de reclamant împotriva sentinței a fost respins prin decizia nr. 18/C din 10 mai 2005 a Curții de Apel Oradea. În considerentele acestei decizii s-a reținut că promovarea acțiunii s-a făcut cu depășirea termenului de 15 zile calculat atât de la publicarea hotărârii A.G.A. în Monitorul Oficial, cât și de la înregistrarea acesteia la Registrul Comerțului, cum a calculat prima instanță.

Prin decizia nr. 226 din 18 ianuarie 2007 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție s-a admis recursul reclamantului, cu consecința trimiterii cauzei în vederea rejudecării în primă instanță, la Tribunalul Bihor, reținându-se imprescriptibilitatea dreptului la acțiune conform art. 132 alin. (3) din Legea nr. 31/1990, atunci când se invocă motive de nulitate absolută. Rejudecând în prima instanță acțiunea, Tribunalul Bihor a pronunțat sentința nr. 235/COM din 5 iunie 2008, prin care a respins-o ca neîntemeiată, reținând că reclamantul și-a cesionat părțile sociale în mod valabil, prin procura specială dată mandatarei L.A., cu puteri depline pentru a determina ea însăși condițiile cesiunii, de a încasa prețul și a elibera chitanță, fără confirmarea sau ratificarea ulterioară a demersurilor mandatarei.

De asemenea, a reținut că societatea comercială a fost dizolvată în temeiul Legii nr. 359/2004 și întrucât încheierea de dizolvare nu a fost atacată, societatea a intrat în lichidare. Împotriva acestei sentințe reclamantul a declarat apel care a fost respins prin decizia nr. 14/COM din 16 decembrie 2008 a Curții de Apel Oradea. Considerentele reținute în apel vizează aceeași dezlegare dată limitelor mandatului în care s-a acționat pentru cesionarea părților sociale ale reclamantului, instanța confirmând încă o dată, operațiunile juridice încheiate în baza acestuia, ca fiind făcute în limitele legii și ale procurii date.

Împotriva deciziei pronunțată în apel, reclamantul a declarat recurs, solicitând admiterea acestuia, modificarea deciziei, admiterea apelului, schimbarea în întregime a sentinței primei instanțe, cu consecința admiterii acțiunii și constatării nulității actului intitulat „hotărâre a adunării generale din 12 iulie 2000”, a actului adițional autentificat din 13 iulie 2000, a rezoluției din 25 august 2000, dispunând restabilirea situației anterioare și radierea înscrierilor de mențiuni operate în baza lor, cu cheltuieli de judecată. Recurentul consideră că decizia s-a pronunțat cu aplicarea greșită a legii, motiv de modificare prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., cu încălcarea art. 1171, art. 1172 C. civ., art. 58 și urm., art. 89 și urm. din Legea nr. 36/1995, art. 5 alin. ultim din Legea nr. 31/1990, modificate prin O.U.G.

nr. 32/1997. Astfel, întrucât actul constitutiv a fost încheiat în formă autentică conform art. 5 alin. ultim din Legea nr. 31/1990 de la acea dată, principiul simetriei impune ca acest caracter solemn să-l îmbrace și actul modificator, iar art. 58 alin. (2) din Legea nr. 36/1995 impune ca actul autentic să fie încheiat prin procură autentică. Ori, greșit s-a considerat că actul intitulat „procură specială” îndeplinește condițiile legii rămâne ca act autentic, simpla prezență în conținutul înscrisului a cuvântului „autentificare” neconferindu-i procurii acest caracter. În consecință, recurenta susține că, lipsa caracterului autentic al procurii speciale și menținerea actului în sfera actelor private, face ca actul să fie ineficient juridic din punctul de vedere al încheierii actului adițional autentic, ducând, implicit, la nulitatea sa și neproducând efecte nici în adoptarea hotărârii A.G.A.

din 12 iulie 2000. Analizând recursul prin prisma motivelor invocate, Înalta Curte reține următoarele: Reclamantul V.G. și pârâții L.F.M. și S.I. au avut calitatea de asociați ai SC P.A. SRL, societate dizolvată în prezent, în temeiul Legii nr. 349/2004 și aflată în lichidare judiciară. La 12 iulie 2000, în adunarea generală a asociaților s-a decis cesionarea părților sociale ale tuturor asociaților în favoarea asociatului L.F.M., precum și modificarea sediului social. Ulterior, în baza acestei hotărâri s-a încheiat actul adițional autentic de modificare a actului constitutiv, iar toate aceste modificări au fost operate la registrul comerțului. Reclamantul a invocat prin acțiune nulitatea absolută a hotărârii A.G.A., a actului adițional, precum și a rezoluției O.R.C.

Bihor, pe considerentul că reprezentarea intereselor sale la încheierea tuturor acestor acte s-a realizat în baza unei procuri neautentificate, iar limitele împuternicirii sunt mai mici decât operațiunile juridice încheiate în temeiul ei. Analizând înscrisul tradus din limba italiană intitulat „procură specială” se observă că reclamantul V.G. a împuternicit-o pe L.A., desemnând-o procurator special, pentru ca să poată ceda și transfera asociatului L.F. un nr. de 6.782 părți sociale în valoare de 100.000 lei fiecare, scop în care acesteia „îi sunt conferite puteri depline, pentru a determina toate condițiile cesiunii de mai sus, pentru a încasa prețul și a elibera chitanță. Totul cu asigurarea de a fi aprobat și valabil încă de acum, fără a mai fi nevoie de vreo ulterioară confirmare sau ratificare”.

Așadar, procura dată are caracter special, specificând exact ce anume operațiune juridică are de încheiat mandantul, căruia i se conferă însă puteri depline pentru ducerea la îndeplinire a cesiunii părților sociale ale mandatarului, actele mandantului fiind ratificate a priori, cu data încheierii procurii speciale. Diferența de părți sociale care apare între procură și actul adițional este justificată de existența unei alte procuri speciale anterioare celei în litigiu, care vizează cesionarea către același asociat a unui număr de 1.838 părți sociale. Mandatul și de această dată i-a fost acordat numitei L.A. căreia i s-au conferit „toate și cele mai largi puteri, fără excepție”, pentru a determina toate condițiile cesiunii, „fără a i se putea obiecta vreo insuficiență a acestor puteri”.

Această procură a fost dată la 30 septembrie 1997, tradusă și legalizată pe 14 octombrie 1997. Contrar susținerilor recurentei, conform cărora, dacă în privința actului adițional de cesiune a existat o mandatare, aceasta lipsește cu desăvârșire pentru adoptarea unei hotărâri în A.G.A. ori pentru ca o altă persoană să exprime votul reclamantului în locul său, Înalta Curte va reține că, spre finalitatea urmărită, aceea de cesiune a tuturor părților sale sociale, așa cum rezultă din cuprinsul procurii speciale mandatarul a dat procură inclusiv „pentru a determina toate condițiile cesiunii (…)”, determinare care nu putea avea loc, în condițiile legii decât având la bază o hotărâre a asociaților.

Cu privire la caracterul procurii speciale, aceasta a fost dată în fața unui notar din Republica Italiană potrivit legii italiene, care a autentificat semnătura mandatarului, înscrisul fiind identificat corect ca autentic, inclusiv în conținutul actului adițional autentificat de BNP T.D.D. la 13 iulie 2000, care cuprinde modificările aduse actelor constitutive ale SC P.A. SRL Oradea. Prin urmare, instanțele de fond au interpretat în mod corect actul juridic dedus judecății, pe care l-au calificat și i-au conferit natura juridică a unui înscris autentic, conform art. 1171 și art. 1172 C. civ., astfel, nefiind încălcate prevederile art. 58 alin. (2) din Legea nr. 36/1995 cu privire la actele juridice autentice încheiate prin mandatari, care necesită obligatoriu îndeplinirea formei autentice a procurii respective.

În consecință, decizia pronunțată în apel, care a menținut soluția primei instanțe este legală, în cauză nu se regăsesc motivele de recurs prevăzute de art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ., astfel încât, conform art. 312 alin. (1) C. proc. civ. recursul se va respinge ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 24 noiembrie 2009.