ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2645/2011

Asupra recursurilor de față; Din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele: Reclamanta SC C. SRL prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Arad, secția comercială, a solicitat obligarea pârâtei SC I.E.C. SRL la plata sumei de 70.000 euro, în echivalentul în lei la data plății, cu cheltuieli de judecată. Tribunalul Arad, secția comercială, prin sentința comercială nr. 485 din 10 martie 2010 a admis acțiunea reclamantei SC C. SRL și a obligat pârâta SC I.E.C. SRL la plata a 70.000 euro, în echivalentul în lei la data plății și la 6.603,60 lei cheltuieli de judecată către reclamantă. Pentru a pronunța această sentință instanța de fond a reținut. în esență, că prin încheierea de ședință din 25 mai 2009 a fost respinsă excepția prematurității acțiunii, iar în ceea ce privește fondul cauzei a constatat că, între A.P.

din Arad și societatea pârâtă s-a încheiat o convenție la 24 octombrie 2005. prin care pârâta va prelua spațiul comun din podul imobilului pe care-l va transforma în locuințe asupra cărora va deveni proprietară, iar în schimb aceasta va efectua lucrări de reparații la întreg imobilul și va suporta toate cheltuielile cu investiția. La data de 01 martie 2006 s-a încheiat și actul autentificat pentru apartamentare, reapartamentare și ieșire din indiviziune, în cadrul căruia s-a prevăzut că termenul de executare a tuturor lucrărilor și obligațiilor pârâtei la data de 31 decembrie 2008. iar în caz contrar s-a convenit să achite fiecărui proprietar suma de 10.000 euro, care va fi utilizată de aceștia numai în vederea îmbunătățirii imobilului.

Tribunalul a mai constatat că lucrările ce trebuiau executate până la termenul stabilit nu sunt determinate neechivoc, însă, prin aplicarea principiului conform căruia dubiul profită celui ce se obligă, a apreciat că pârâta s-a obligat ca până la 31 decembrie 2008 să execute lucrările de restructurare a întregii fațade a imobilului. Aceasta deși ar exista prezumția că voința proprietarilor apartamentelor ar fi de a se stabili o dată până la care ar fi trebuit terminate toate lucrările. S-a mai constatat că, nu există un proces-verbal de recepție la finalul lucrărilor. iar din raportul de expertiză tehnică efectuat în cauză, reiese că lucrările au fost realizate în perioada decembrie 2008 - ianuarie 2009, deci peste termenul stabilit în convenție.

ceea ce determină aplicarea clauzei penale ce atrage despăgubiri în sarcina pârâtei. Iară a se mai cerceta calitatea lucrărilor, deficiențele eventuale sau alte aspecte de acest gen. Cu privire la întinderea daunelor, tribunalul a reținut că actul a fost semnat de proprietarii apartamentelor și pârâtă, iar clauza trebuie interpretată în sensul că suma de 10.000 euro se datorează pentru fiecare apartament, astfel că reclamantei i se cuvine suma de 70.000 euro întrucât are în proprietate 7 apartamente. Tribunalul a înlăturat susținerea pârâtei în sensul că se datorează suma din convenție fiecărui proprietar și nu pentru fiecare unitate locativă. apreciind și faptul că banii ar fi destinați în legătură cu clădirea și nu cu proprietarii.

Împotriva sentinței a declarat în termen legal calea de atac a recursului pârâta SC I.E.C. SA Arad, care a fost calificat ca fiind apel de către Curtea de Apel Timișoara, secția comercială, prin încheierea de ședință din 24 iunie 2010, prin aplicarea art. 282 alin. (1) teza finală C. proc. civ. și raportat la valoarea pretențiilor solicitate de reclamantă. Curtea de Apel Timișoara, secția comercială, a admis apelul declarat de pârâta SC I.E.C. SA Arad și în consecință a admis în parte acțiunea reclamantei SC C. SRL Arad. A obligat pârâta la plata sumei de 10.000 euro în echivalentul în lei la data plății către reclamantă și a menținut restul dispozițiilor sentinței. Iară cheltuieli de judecată.

În argumentarea acestei decizii, instanța de apel. examinând calea de atac a pârâtei prin prisma excepțiilor și motivelor invocate în scris în cerere, verificând starea de fapt și aplicarea legii de către tribunal, a constatat că tribunalul s-a pronunțat asupra excepției de prematuritatc a acțiunii prin încheierea de ședință din 25 mai 2009 (fila 34) apreciind corect că se impune respingerea acesteia. S-a constatat că cererea de chemare în judecată formulată de reclamantă este indubitabil de natură comercială și evaluabilă în bani. astfel încât este necesară îndeplinirea procedurii de conciliere directă și prealabilă prevăzută de art. 720 alin. (1) C. proc. civ. În speță.

înscrisul de la fila 7 existent la dosar reprezintă dovada de efectuare a concilierii directe, atâta timp cât, din cuprinsul său reiese că reclamanta a indicai soluționarea neînțelegerilor, iar în al doilea rând s-a procedat la o convocare a părții adverse prin stabilirea datei, locului și orei de întâlnire. Prin acestea, finalitatea acestei proceduri de conciliere a fost realizată, iar susținerile pârâtei înlăturate, mai ales că nu s-a reclamat producerea unor vătămări prin aceasta. Excepția invocată de pârâtă privind lipsa calității procesuale activă a reclamantei. a fost respinsă ca nefondată de instanța de apel, reținându-se faptul că aceasta se bazează pe o interpretare subiectivă și greșită a înscrisurilor de la dosar.

Astfel, instanța a apreciat că atâta timp cât pârâta consideră că s-a obligat față de A.P. să efectueze lucrările de construcții și implicit să plătească suma impusă cu titlu de sancțiune, indiferent de destinația acestor sume nu se poate omite că în actul autentic încheiat de părți s-a prevăzut că banii se vor achita proprietarilor apartamentelor din imobil, reclamanta fiind un astfel de proprietar. Pe fondul cauzei, instanța de apel a constatai că tribunalul a apreciat corect asupra activării clauzei de răspundere contractuală pentru nercspectarea obligațiilor din actul de sistare de apartamentare, reapartamentare și ieșire din indiviziune de către pârâtă. Astfel, la pag. 9 din acest act s-a prevăzut că toate lucrările menționate și constând în repararea jgheaburilor pluviale și acoperișul imobilului, refacerea fațadei imobilului conform proiectului să fie executate până la data de 31 decembrie 2008. Dintre aceste lucrări.

în paragraful următor părțile au convenit că doar pentru cazul în care nu va restructura fațada imobilului, deci prin raportare doar la această obligație, până la termenul de mai sus, pârâta se obligă la plata unei sume stabilite în concret, respectiv de 10.000 euro pentru fiecare proprietar. În acest context, din întregul ansamblu probator, inclusiv raportul de expertiză tehnică, reiese că această lucrare a fost finalizată doar în luna februarie 2009. deci peste termenul din actul părților. Curtea de Apel a considerat că, nu se impune a se mai raporta la alte lucrări pe care pârâta s-a obligat a le executa (acoperiș, jgheaburi) în raport cu care nu s-a înțeles a se răspunde prin plata vreunei sume de bani, în cazul depășirii termenului de 31 decembrie 2008 și.

de asemenea, a nu aprecia ca relevante împrejurările invocate de pârâtă pentru întârzierea executării obligației atât timp cât nu a obținut acordul proprietarilor pentru prelungirea perioadei de executare. Prin urmare, pârâta datorează suma stabilită cu titlu de sancțiune. însă în ce privește cuantumul cerut de reclamantă și acordat de tribunal, instanța de apel a apreciat că a fost interpretată greșit clauza contractuală care prevede în mod clar că suma de 10.000 euro se datorează „fiecărui proprietar" și nu fiecărui apartament. în acest caz, reclamantei, care. deși deține mai multe apartamente în proprietate, unele dobândite chiar ulterior încheierii actului, i se cuvine doar suma de 10.000 euro.

O apreciere contrară acestei clauze, apreciază instanța de apel. ar fi în contradicție cu voința părților consemnată în actul autentic și ar fi inechitabilă în raport cu pârâta. care pe de o parte este beneficiara prevederilor art. 983 C. civ. care arată că atunci când .este îndoială, convenția se interpretează în favoarea celui ce se obligă", iar pe de altă parte. întrucât lucrarea de reparare a fațadei a fost efectuată, chiar dacă peste termenul prevăzut. Deci. sancțiunea cu titlu pecuniar se impune doar pentru întârzierea lucrării și nu pentru neefectuarca acesteia, ceea ce înlătură argumentul destinației banilor .numai în vederea înfrumusețării imobilului*" pentru a fi acordată prin raportare la fiecare apartament în parte și nu fiecărui proprietar.

Împotriva acestei decizii au declarat recurs atât reclamanta SC C. SRL Arad cât și pârâta SC I.E.C. SA Arad. I. Recursul reclamantei SC C. SRL Arad. În motivarea recursului său reclamanta, care nu a încadrat în drept recursul, a susținut că instanța de apel. din eroare, a trecut peste logica interpretării contractului atunci când apreciază clauza penală în sensul obligării pârâtei la plata sumei de 10.000 euro/proprietar și nu pe apartament.

Totuși, susține recurenta, instanța de apel realizând că este în logica lucrurilor ca sumele acordate să revină fiecărui apartament, dat fiind prevederea conform căreia acestea nu vor putea fi folosite decât în scopul exclusiv al înfrumusețării imobilului, a încercat să înlăture acest raționament prin aceea că despăgubirile ar II datorate doar din motivul întârzierii efectuării lucrărilor și nu pentru că acestea nu ar fi fost realizate, ceea ce excede voinței părților contractuale care nu au înțeles să facă vreo distincție asupra destinației sumelor datorate în funcție de cauza datoriei. Totodată, susține recurenta, prin concluzia instanței de apel conform căreia sancțiunea cu titlu pecuniar se impune doar pentru întârzierea lucrării și nu pentru neefectuarca acesteia, s-a înlăturat în mod abuziv voința părților în ceea ce privește destinația banilor.

întrucât aceste lucrări nu au fost executate în mod corespunzător. De asemenea, recurenta a criticat faptul că instanța de apel în baza rolului său activ era datoare să stăruie prin toate mijloacele legale pentru aflarea adevărului în cauză. în raport de dispozițiile art. 129 alin. (5) C. proc. civ. în condițiile în care a solicitat în fața primei instanțe proba testimonială, astfel că nu putea să se mulțumească cu invocarea principiului interpretării convenției celor care se obligă. Față de aceste susțineri, recurenta a solicitat în principal modificarea deciziei instanței de apel în sensul respingerii apelului, iar în subsidiar admiterea apelului. casarea hotărârii primei instanțe și trimiterea cauzei spre rejudecarea acesteia în vederea administrării probațiunii necesare.

2. Recursul pârâtei SC I.L.C. SA a fost întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ. În susținerea motivelor invocate, recurenta a arătat. în esență, că acțiunea este prematur introdusă față de lipsa îndeplinirii procedurii de conciliere prealabilă prevăzută de art. 720 1 C. proc. civ. întrucât convocarea la conciliere nu poartă data emiterii iar la dosar nu există dovada comunicării, așa cum prevede alin. (3) din acest articol. Totodată, susține recurenta, instanța de apel a procedai greșit la respingerea excepției lipsei calității procesuale active a reclamantei întrucât din conținutul convenției și din înscrisurile încheiate anterior și concomitent cu convenția, reiese clar că se află în prezența unei veritabile stipulații pentru altul.

Asociația fiind terțul beneficiar al stipulației pentru altul și titularul dreptului de a încasa eventualele daune și a dispune asupra lor pentru întrebuințarea potrivit scopului stabilit de părți. De asemenea, recurenta susține că acțiunea este netemeinică având în vedere că, așa cum corect a reținut și instanța de apel, daunele au fost prevăzute doar pentru neexecutarea obligației de reparare a fațadei nu și pentru celelalte obligații, obligație care de altfel a fost îndeplinită aspect constatat și prin raportul de expertiză întocmit în cauză de expertul judiciar. Recurenta susține că, instanțele au reținut greșit că lucrările au fost finalizate în luna februarie 2009 bazându-se pe raportul de expertiză care nu este tocmai exact pentru a fi o probă concludentă în totalitate.

Totodată, acest raport de expertiză nu reflectă realitatea nici în ceea ce privește valoarea lucrărilor. Mai mult. părțile beneficiare nu au făcut obiecții nici la calitatea lucrărilor nici la termenul de realizare, depășit în mod obiectiv, iar acțiunea reclamantei are scopul de a se încasa pretenții care nu i se cuvin, deși chiar și în cazul unei executări parțiale a obligației se pot acorda daune proporțional cu obligația neexecutată. Totodată, susține recurenta, soluția instanței de apel dată asupra cheltuielilor de judecată este greșită întrucât nu a renunțat la cheltuielile de judecată, mai mult decât atât a solicitat taxa judiciară de timbru și timbrul judiciar, iar referitor la cheltuielile acordate reclamantei la prima instanță acestea trebuiau reduse proporțional cu partea admisă din acțiune.

Pentru aceste motive recurenta a solicitat admiterea recursului, modificarea sentinței recurate. rejudecarea cauzei și respingerea acțiunii reclamantei. Prin întâmpinarea depusă la dosar recurenta reclamantă SC C. SRL. răspunzând punctual criticilor recurentei pârâte SC I.I.C. SA. A solicitat respingerea recursului pârâtei și obligarea acesteia la plata cheltuielilor de judecată. Analizând decizia recurată în raport de criticile formulate și temeiurile de drept invocate. înalta Curte va respinge ca nefondate recursurile pentru următoarele considerente: 1. Recursul reclamantei SC C. SRL. Premergător analizei argumentelor invocate de recurentă. Înalta Curte, față de conținutul criticilor aduse deciziei pronunțată de instanța de apel în conformitate cu art. 306 alin. (3) C. proc.

civ. va reține din dezvoltarea motivelor de recurs numai argumentele care pot fi încadrate în prevederile art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ. Modilicărea hotărârii, potrivit art. 304 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. se poate cere atunci când instanța interpretând greșit actul juridic dedus judecății a schimbat natura și înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al acestuia. Pentru a demonstra nelegalitatea deciziei recurate, recurenta a susținut că instanța de apel a interpretat eronat contractul atunci când a apreciat clauza penală în sensul obligării pârâtei la plata sumei de 10.000 euro/proprietar și nu pe apartament. Critica recurentei privind interpretarea greșită a actului dedus judecății și a interpretării eronate a clauzei penale este nefondată.

Astfel, se constată că actul dedus judecății îl reprezintă actul de sistare de aparlamentare, reapartamentare și ieșire din indiviziune autentificat din 01 martie 2006. instanța de apel neavând în vedere un alt act juridic pentru a determina raporturile juridice dintre părți. De asemenea, se constată că nu s-au încălcat prevederile art. 969 C. civ. atunci când s-a stabilit obligarea pârâtei la plata sumei de 10.000 euro/proprietar și nu pe apartament. întrucât, așa cum corect a reținut și instanța de apel, la fila 9 a actului dedus judecății, părțile au convenit că doar pentru cazul în care nu se va restructura fațada imobilului, pârâta se obligă la plata unei sume stabilite în concret, respectiv de 10.000 curo pentru fiecare proprietar și nu pentru fiecare apartament cum eronat susține recurenta.

Nici critica conform căreia instanța de apel a înlăturat voința părților când a reținut că sancțiunea cu titlu pecuniar se impune doar pentru întârzierea lucrării și nu pentru neefectuarea acesteia, nu poate fi reținută. În adevăr, dispozițiile art. 969 C. civ. stabilesc puterea de lege a convenției dintre părți. însă efectele clauzelor convenției se examinează de instanța de judecată, în ipoteza în care părțile pun în discuție aplicarea sancțiunilor pe care le-au stipulat, instanța urmând a verifica dacă sunt îndeplinite condițiile pentru ca aceasta să opereze. Din perspectiva acestor cerințe instanța de apel a analizat corect clauza făcând o apreciere corectă a dispozițiilor art. 983 C. civ., astfel că nu poate fi reținută critica privind aplicarea greșită a art. 969 C. civ., întrucât puterea de lege a convenției nu a fost afectată prin soluția pronunțată.

În ceea ce privește încălcarea rolului activ al instanței privind proba testimonială solicitată în fața primei instanțe, Înalta Curte constată că acest motiv nu poate face obiectul analizei întrucât nu a fost supus dezbaterii și unei dezlegări proprii a instanței de apel. astfel încât peste motivele invocate la instanța de apel nu se poate trece și să fie examinate omisso medio, pentru prima dată în recurs. În consecință. în condițiile în care nu s-a demonstrat că instanța de apel a interpretai greșit actul juridic dedus judecății schimbând natura ori înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al acestuia și nici lipsa de temei legal ori încălcarea sau aplicarea greșită a legii, criticile recurentei reclamante vor fi respinse.

2. Recursul pârâtei SC I.E.C. SA Arad. Motivul prevăzut de art. 304 alin. (9) C. proc. civ. poate fi invocat atunci când hotărârea a fost dată cu aplicarea greșită a legii sau când hotărârea este lipsită de temei legal. Din sinteza argumentării acestui motiv de recurs se poate observa că. recurenta critică în alți termeni faptul că instanța de apel deși a recurs la textul art. 720 C. proc. civ. a dat o interpretare greșită împrejurărilor legate de convocarea hi conciliere și de aici s-a ajuns. în opinia acesteia la aplicarea greșită a dispozițiilor legale prin neobservarea exigențelor textului de lege menționat. Critica este nefondată. Astfel, în mod corect instanța de apel a apreciat că. prin comunicarea convocării la conciliere, confirmată de înscrisurile depuse la dosar, reclamanta și-a exercitai cu bună credință drepturile procesuale.

Promovarea acțiunii și anexarea înscrisurilor care au demonstrat faptul că s-a inițiat această procedură a pus instanța de apel în situația de a examina dacă a fost îndeplinită condiția declanșării procedurii concilierii prealabile. Fiind o excepție de fond. instanța a examinat împrejurările realizării procedurii prealabile și în mod corect a pornit în această examinare de la buna-credință cât și de la inexistența unei vătămări, care i s-ar fi putut produce recurentei prin faptul că deși convocarea s-a inițiat. însă din cauze neimputabile părților, procedura concilierii nu a putut fi urmată în conformitate cu art. 720 1 C. proc. civ. Înalta Curte, observă în raport de această analiză că instanța de apel a apreciat corect că nu există o vătămare procesuală a recurentei-pârâte în condițiile în care nu a fost inițiată o înțelegere amiabilă pentru rezolvarea litigiului, ci.

dimpotrivă, părțile, deci și recurenta, s-au menținut pe pozițiile anterioare promovării acțiunii. Nici critica privind respingerea excepției lipsei calității procesuale active a reclamantei nu poate fi primită întrucât, așa cum corect a reținui și instanța de apel. recurenta consideră greșit că s-a obligat față de A.P. să efectueze lucrările având în vedere că în actul autentic încheiat între părți s-a stipulat în mod concret că banii se vor achita proprietarilor apartamentelor, iar reclamanta este un astfel de proprietar. Cel de-al doilea motiv de recurs - art. 304 pct. 8 C. proc. civ. care vizează interpretarea greșită a actului dedus judecății și schimbarea naturii ori înțelesului lămurit și vădit neîndoielnic al acestuia nu a fost argumentat în drept, ceea ce echivalează cu o nemotivare.

Din expunerea motivării recursului rezultă că recurenta a făcut referiri la concludenta raportului de expertiză tehnică, aspecte de netemeinicie care nu vizează nelegalitalea. or. în recurs, se examinează soluția anterior pronunțată numai pentru cauze de nelegalitate care se încadrează în cerințele art. 304 pct. 1-9 C. proc. civ., asllel că nu este suficient ca partea să facă trimitere la un motiv de nelegalitate Iară să respecte cerința textului invocat. Critica cu privire la neacordarca cheltuielilor de judecată în apel și obligarea de către instanța de fond la plata către reclamantă a acestora, se apreciază a fi nefondată. Astfel, din practicaua deciziei recurate rezultă că pârâta nu a solicitat cheltuieli de judecată reprezentând taxa judiciară de timbru și mai mult decât atât nu a făcut cerere de completare sau îndreptare a erorii cuprinse în practicaua deciziei, ceea ce echivalează cu o acceptare a constatărilor instanței.

Referitor la cheltuielile de judecată acordate de instanța de fond. se apreciază că în recurs nu pot fi invocate motive care nu au fost supuse spre analiză instanței de apel întrucât nu s-ar putea, ca motivele respective să fie examinate omisso medio, pentru prima dată în recurs. Astfel fiind, în temeiul dispozițiilor art. 312 C. proc. civ., recursurile vor fi respinse ca nefondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge ca nefondate recursurile declarate de reclamanta SC C. SRL Arad și de pârâta SC I.E.C. SA Arad împotriva Deciziei nr. 199/Com din 18 noiembrie 2010 a Curții de Apel Timișoara, secția comercială. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 14 septembrie 2011.