ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2645/2011

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2645/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)

Asupra recursurilor de față;

Din examinarea actelor și lucrărilor

dosarului, constată următoarele:

Reclamanta

SC C. SRL prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Arad, secția

comercială, a solicitat obligarea pârâtei SC I.E.C. SRL la plata sumei de

70.000 euro, în echivalentul în lei la data plății, cu cheltuieli de judecată.

Tribunalul Arad, secția comercială,

prin sentința comercială nr. 485 din 10 martie 2010 a admis acțiunea

reclamantei SC C. SRL și a obligat pârâta SC I.E.C. SRL la plata a 70.000 euro,

în echivalentul în lei la data plății și la 6.603,60 lei cheltuieli de judecată

către reclamantă.

Pentru a pronunța această sentință

instanța de fond a reținut. în esență, că prin încheierea de ședință din 25 mai

2009 a fost respinsă excepția prematurității acțiunii, iar în ceea ce privește

fondul cauzei a constatat că, între A.P. din Arad și societatea pârâtă s-a

încheiat o convenție la 24 octombrie 2005. prin care pârâta va prelua spațiul

comun din podul imobilului pe care-l va transforma în locuințe asupra cărora va

deveni proprietară, iar în schimb aceasta va efectua lucrări de reparații la

întreg imobilul și va suporta toate cheltuielile cu investiția.

La data de 01 martie 2006 s-a încheiat

și actul autentificat pentru apartamentare, reapartamentare și ieșire din

indiviziune, în cadrul căruia s-a prevăzut că termenul de executare a tuturor

lucrărilor și obligațiilor pârâtei la data de 31 decembrie 2008. iar în caz

contrar s-a convenit să achite fiecărui proprietar suma de 10.000 euro, care va

fi utilizată de aceștia numai în vederea îmbunătățirii imobilului.

Tribunalul a mai constatat că lucrările

ce trebuiau executate până la termenul stabilit nu sunt determinate neechivoc,

însă, prin aplicarea principiului conform căruia dubiul profită celui ce se

obligă, a apreciat că pârâta s-a obligat ca până la 31 decembrie 2008 să

execute lucrările de restructurare a întregii fațade a imobilului.

Aceasta deși ar exista prezumția că

voința proprietarilor apartamentelor ar fi de a se stabili o dată până la care

ar fi trebuit terminate toate lucrările.

S-a mai constatat că, nu există un

proces-verbal de recepție la finalul lucrărilor. iar din raportul de expertiză

tehnică efectuat în cauză, reiese că lucrările au fost realizate în perioada

decembrie 2008 - ianuarie 2009, deci peste termenul stabilit în convenție. ceea

ce determină aplicarea clauzei penale ce atrage despăgubiri în sarcina pârâtei.

Iară a se mai cerceta calitatea lucrărilor, deficiențele eventuale sau alte

aspecte de acest gen.

Cu privire la întinderea daunelor,

tribunalul a reținut că actul a fost semnat de proprietarii apartamentelor și pârâtă,

iar clauza trebuie interpretată în sensul că suma de 10.000 euro se datorează

pentru fiecare apartament, astfel că reclamantei i se cuvine suma de 70.000

euro întrucât are în proprietate 7 apartamente.

Tribunalul a înlăturat susținerea

pârâtei în sensul că se datorează suma din convenție fiecărui proprietar și nu

pentru fiecare unitate locativă. apreciind și faptul că banii ar fi destinați

în legătură cu clădirea și nu cu proprietarii.

Împotriva sentinței a declarat în

termen legal calea de atac a recursului pârâta SC I.E.C. SA Arad, care a fost

calificat ca fiind apel de către Curtea de Apel Timișoara, secția comercială,

prin încheierea de ședință din 24 iunie 2010, prin aplicarea art. 282 alin. (1)

teza finală C. proc. civ. și raportat la valoarea pretențiilor solicitate de

reclamantă.

Curtea de Apel Timișoara, secția

comercială, a admis apelul declarat de pârâta SC I.E.C. SA Arad și în

consecință a admis în parte acțiunea reclamantei SC C. SRL Arad. A obligat

pârâta la plata sumei de 10.000 euro în echivalentul în lei la data plății

către reclamantă și a menținut restul dispozițiilor sentinței. Iară cheltuieli

de judecată.

În argumentarea acestei decizii,

instanța de apel. examinând calea de atac a pârâtei prin prisma excepțiilor și

motivelor invocate în scris în cerere, verificând starea de fapt și aplicarea

legii de către tribunal, a constatat că tribunalul s-a pronunțat asupra

excepției de prematuritatc a acțiunii prin încheierea de ședință din 25 mai

2009 (fila 34) apreciind corect că se impune respingerea acesteia.

S-a constatat că cererea de chemare în

judecată formulată de reclamantă este indubitabil de natură comercială și

evaluabilă în bani. astfel încât este necesară îndeplinirea procedurii de

conciliere directă și prealabilă prevăzută de art. 720 alin. (1) C. proc. civ.

În speță. înscrisul de la fila 7

existent la dosar reprezintă dovada de efectuare a concilierii directe, atâta

timp cât, din cuprinsul său reiese că reclamanta a indicai soluționarea

neînțelegerilor, iar în al doilea rând s-a procedat la o convocare a părții

adverse prin stabilirea datei, locului și orei de întâlnire.

Prin acestea, finalitatea acestei

proceduri de conciliere a fost realizată, iar susținerile pârâtei înlăturate,

mai ales că nu s-a reclamat producerea unor vătămări prin aceasta.

Excepția invocată de pârâtă privind

lipsa calității procesuale activă a reclamantei. a fost respinsă ca nefondată

de instanța de apel, reținându-se faptul că aceasta se bazează pe o

interpretare subiectivă și greșită a înscrisurilor de la dosar. Astfel,

instanța a apreciat că atâta timp cât pârâta consideră că s-a obligat față de

A.P. să efectueze lucrările de construcții și implicit să plătească suma impusă

cu titlu de sancțiune, indiferent de destinația acestor sume nu se poate omite

că în actul autentic încheiat de părți s-a prevăzut că banii se vor achita

proprietarilor apartamentelor din imobil, reclamanta fiind un astfel de

proprietar.

Pe fondul cauzei, instanța de apel a

constatai că tribunalul a apreciat corect asupra activării clauzei de

răspundere contractuală pentru nercspectarea obligațiilor din actul de sistare

de apartamentare, reapartamentare și ieșire din indiviziune de către pârâtă.

Astfel, la pag. 9 din acest act s-a

prevăzut că toate lucrările menționate și constând în repararea jgheaburilor

pluviale și acoperișul imobilului, refacerea fațadei imobilului conform

proiectului să fie executate până la data de 31 decembrie 2008.

Dintre aceste lucrări. în paragraful

următor părțile au convenit că doar pentru cazul în care nu va restructura

fațada imobilului, deci prin raportare doar la această obligație, până la

termenul de mai sus, pârâta se obligă la plata unei sume stabilite în concret,

respectiv de 10.000 euro pentru fiecare proprietar.

În acest context, din întregul

ansamblu probator, inclusiv raportul de expertiză tehnică, reiese că această

lucrare a fost finalizată doar în luna februarie 2009. deci peste termenul din

actul părților.

Curtea de Apel a considerat că, nu se

impune a se mai raporta la alte lucrări pe care pârâta s-a obligat a le executa

(acoperiș, jgheaburi) în raport cu care nu s-a înțeles a se răspunde prin plata

vreunei sume de bani, în cazul depășirii termenului de 31 decembrie 2008 și. de

asemenea, a nu aprecia ca relevante împrejurările invocate de pârâtă pentru

întârzierea executării obligației atât timp cât nu a obținut acordul

proprietarilor pentru prelungirea perioadei de executare.

Prin urmare, pârâta datorează suma

stabilită cu titlu de sancțiune. însă în ce privește cuantumul cerut de

reclamantă și acordat de tribunal, instanța de apel a apreciat că a fost

interpretată greșit clauza contractuală care prevede în mod clar că suma de

10.000 euro se datorează „fiecărui proprietar" și nu fiecărui apartament.

în acest caz, reclamantei, care. deși deține mai multe apartamente în

proprietate, unele dobândite chiar ulterior încheierii actului, i se cuvine

doar suma de 10.000 euro.

O apreciere contrară acestei clauze,

apreciază instanța de apel. ar fi în contradicție cu voința părților consemnată

în actul autentic și ar fi inechitabilă în raport cu pârâta. care pe de o parte

este beneficiara prevederilor art. 983 C. civ. care arată că atunci când .este

îndoială, convenția se interpretează în favoarea celui ce se obligă", iar

pe de altă parte. întrucât lucrarea de reparare a fațadei a fost efectuată,

chiar dacă peste termenul prevăzut.

Deci. sancțiunea cu titlu pecuniar se

impune doar pentru întârzierea lucrării și nu pentru neefectuarca acesteia,

ceea ce înlătură argumentul destinației banilor .numai în vederea înfrumusețării

imobilului*" pentru a fi acordată prin raportare la fiecare apartament în

parte și nu fiecărui proprietar.

Împotriva acestei decizii au declarat

recurs atât reclamanta SC C. SRL Arad cât și pârâta SC I.E.C. SA Arad.

I. Recursul reclamantei SC C. SRL

Arad.

În motivarea recursului său

reclamanta, care nu a încadrat în drept recursul, a susținut că instanța de

apel. din eroare, a trecut peste logica interpretării contractului atunci când

apreciază clauza penală în sensul obligării pârâtei la plata sumei de 10.000

euro/proprietar și nu pe apartament.

Totuși, susține recurenta, instanța de

apel realizând că este în logica lucrurilor ca sumele acordate să revină

fiecărui apartament, dat fiind prevederea conform căreia acestea nu vor putea

fi folosite decât în scopul exclusiv al înfrumusețării imobilului, a încercat

să înlăture acest raționament prin aceea că despăgubirile ar II datorate doar

din motivul întârzierii efectuării lucrărilor și nu pentru că acestea nu ar fi

fost realizate, ceea ce excede voinței părților contractuale care nu au înțeles

să facă vreo distincție asupra destinației sumelor datorate în funcție de cauza

datoriei.

Totodată, susține recurenta, prin

concluzia instanței de apel conform căreia sancțiunea cu titlu pecuniar se

impune doar pentru întârzierea lucrării și nu pentru neefectuarca acesteia, s-a

înlăturat în mod abuziv voința părților în ceea ce privește destinația banilor.

întrucât aceste lucrări nu au fost executate în mod corespunzător.

De asemenea, recurenta a criticat

faptul că instanța de apel în baza rolului său activ era datoare să stăruie

prin toate mijloacele legale pentru aflarea adevărului în cauză. în raport de

dispozițiile art. 129 alin. (5) C. proc. civ. în condițiile în care a solicitat

în fața primei instanțe proba testimonială, astfel că nu putea să se

mulțumească cu invocarea principiului interpretării convenției celor care se

obligă.

Față de aceste susțineri, recurenta a

solicitat în principal modificarea deciziei instanței de apel în sensul

respingerii apelului, iar în subsidiar admiterea apelului. casarea hotărârii

primei instanțe și trimiterea cauzei spre rejudecarea acesteia în vederea

administrării probațiunii necesare.

fost întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ.

În susținerea motivelor invocate,

recurenta a arătat. în esență, că acțiunea este prematur introdusă față de

lipsa îndeplinirii procedurii de conciliere prealabilă prevăzută de art. 720

1

C. proc. civ. întrucât convocarea la conciliere nu poartă data emiterii iar la

dosar nu există dovada comunicării, așa cum prevede alin. (3) din acest

articol.

Totodată, susține recurenta, instanța

de apel a procedai greșit la respingerea excepției lipsei calității procesuale

active a reclamantei întrucât din conținutul convenției și din înscrisurile

încheiate anterior și concomitent cu convenția, reiese clar că se află în

prezența unei veritabile stipulații pentru altul. Asociația fiind terțul

beneficiar al stipulației pentru altul și titularul dreptului de a încasa

eventualele daune și a dispune asupra lor pentru întrebuințarea potrivit

scopului stabilit de părți.

De asemenea, recurenta susține că

acțiunea este netemeinică având în vedere că, așa cum corect a reținut și

instanța de apel, daunele au fost prevăzute doar pentru neexecutarea obligației

de reparare a fațadei nu și pentru celelalte obligații, obligație care de

altfel a fost îndeplinită aspect constatat și prin raportul de expertiză

întocmit în cauză de expertul judiciar.

Recurenta susține că, instanțele au

reținut greșit că lucrările au fost finalizate în luna februarie 2009

bazându-se pe raportul de expertiză care nu este tocmai exact pentru a fi o

probă concludentă în totalitate. Totodată, acest raport de expertiză nu

reflectă realitatea nici în ceea ce privește valoarea lucrărilor.

Mai mult. părțile beneficiare nu au

făcut obiecții nici la calitatea lucrărilor nici la termenul de realizare,

depășit în mod obiectiv, iar acțiunea reclamantei are scopul de a se încasa

pretenții care nu i se cuvin, deși chiar și în cazul unei executări parțiale a

obligației se pot acorda daune proporțional cu obligația neexecutată.

Totodată, susține recurenta, soluția

instanței de apel dată asupra cheltuielilor de judecată este greșită întrucât

nu a renunțat la cheltuielile de judecată, mai mult decât atât a solicitat taxa

judiciară de timbru și timbrul judiciar, iar referitor la cheltuielile acordate

reclamantei la prima instanță acestea trebuiau reduse proporțional cu partea

admisă din acțiune.

Pentru aceste motive recurenta a

solicitat admiterea recursului, modificarea sentinței recurate. rejudecarea

cauzei și respingerea acțiunii reclamantei.

Prin întâmpinarea depusă la dosar

recurenta reclamantă SC C. SRL. răspunzând punctual criticilor recurentei

pârâte SC I.I.C. SA. A solicitat respingerea recursului pârâtei și obligarea

acesteia la plata cheltuielilor de judecată.

Analizând decizia recurată în raport

de criticile formulate și temeiurile de drept invocate. înalta Curte va

respinge ca nefondate recursurile pentru următoarele considerente:

Premergător analizei argumentelor

invocate de recurentă. Înalta Curte, față de conținutul criticilor aduse

deciziei pronunțată de instanța de apel în conformitate cu art. 306 alin. (3)

C. proc. civ. va reține din dezvoltarea motivelor de recurs numai argumentele

care pot fi încadrate în prevederile art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ.

Modilicărea hotărârii, potrivit art.

304 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. se poate cere atunci când instanța

interpretând greșit actul juridic dedus judecății a schimbat natura și

înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al acestuia. Pentru a demonstra

nelegalitatea deciziei recurate, recurenta a susținut că instanța de apel a

interpretat eronat contractul atunci când a apreciat clauza penală în sensul

obligării pârâtei la plata sumei de 10.000 euro/proprietar și nu pe apartament.

Critica recurentei privind

interpretarea greșită a actului dedus judecății și a interpretării eronate a

clauzei penale este nefondată.

Astfel, se constată că actul dedus

judecății îl reprezintă actul de sistare de aparlamentare, reapartamentare și

ieșire din indiviziune autentificat din 01 martie 2006. instanța de apel

neavând în vedere un alt act juridic pentru a determina raporturile juridice

dintre părți.

De asemenea, se constată că nu s-au

încălcat prevederile art. 969 C. civ. atunci când s-a stabilit obligarea

pârâtei la plata sumei de 10.000 euro/proprietar și nu pe apartament. întrucât,

așa cum corect a reținut și instanța de apel, la fila 9 a actului dedus

judecății, părțile au convenit că doar pentru cazul în care nu se va

restructura fațada imobilului, pârâta se obligă la plata unei sume stabilite în

concret, respectiv de 10.000 curo pentru fiecare proprietar și nu pentru

fiecare apartament cum eronat susține recurenta.

Nici critica conform căreia instanța

de apel a înlăturat voința părților când a reținut că sancțiunea cu titlu

pecuniar se impune doar pentru întârzierea lucrării și nu pentru neefectuarea

acesteia, nu poate fi reținută.

În adevăr, dispozițiile art. 969 C.

civ. stabilesc puterea de lege a convenției dintre părți. însă efectele

clauzelor convenției se examinează de instanța de judecată, în ipoteza în care

părțile pun în discuție aplicarea sancțiunilor pe care le-au stipulat, instanța

urmând a verifica dacă sunt îndeplinite condițiile pentru ca aceasta să

opereze. Din perspectiva acestor cerințe instanța de apel a analizat corect

clauza făcând o apreciere corectă a dispozițiilor art. 983 C. civ., astfel că

nu poate fi reținută critica privind aplicarea greșită a art. 969 C. civ.,

întrucât puterea de lege a convenției nu a fost afectată prin soluția

pronunțată.

În ceea ce privește încălcarea rolului

activ al instanței privind proba testimonială solicitată în fața primei

instanțe, Înalta Curte constată că acest motiv nu poate face obiectul analizei

întrucât nu a fost supus dezbaterii și unei dezlegări proprii a instanței de

apel. astfel încât peste motivele invocate la instanța de apel nu se poate

trece și să fie examinate omisso medio, pentru prima dată în recurs.

În consecință. în condițiile în care

nu s-a demonstrat că instanța de apel a interpretai greșit actul juridic dedus

judecății schimbând natura ori înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al

acestuia și nici lipsa de temei legal ori încălcarea sau aplicarea greșită a

legii, criticile recurentei reclamante vor fi respinse.

Motivul prevăzut de art. 304 alin. (9)

C. proc. civ. poate fi invocat atunci când hotărârea a fost dată cu aplicarea

greșită a legii sau când hotărârea este lipsită de temei legal.

Din sinteza argumentării acestui motiv

de recurs se poate observa că. recurenta critică în alți termeni faptul că

instanța de apel deși a recurs la textul art. 720 C. proc. civ. a dat o

interpretare greșită împrejurărilor legate de convocarea hi conciliere și de

aici s-a ajuns. în opinia acesteia la aplicarea greșită a dispozițiilor legale

prin neobservarea exigențelor textului de lege menționat. Critica este

nefondată.

Astfel, în mod corect instanța de apel

a apreciat că. prin comunicarea convocării la conciliere, confirmată de

înscrisurile depuse la dosar, reclamanta și-a exercitai cu bună credință

drepturile procesuale. Promovarea acțiunii și anexarea înscrisurilor care au

demonstrat faptul că s-a inițiat această procedură a pus instanța de apel în

situația de a examina dacă a fost îndeplinită condiția declanșării procedurii

concilierii prealabile. Fiind o excepție de fond. instanța a examinat

împrejurările realizării procedurii prealabile și în mod corect a pornit în

această examinare de la buna-credință cât și de la inexistența unei vătămări,

care i s-ar fi putut produce recurentei prin faptul că deși convocarea s-a

inițiat. însă din cauze neimputabile părților, procedura concilierii nu a putut

fi urmată în conformitate cu art. 720

1

C. proc. civ.

Înalta Curte, observă în raport de

această analiză că instanța de apel a apreciat corect că nu există o vătămare

procesuală a recurentei-pârâte în condițiile în care nu a fost inițiată o

înțelegere amiabilă pentru rezolvarea litigiului, ci. dimpotrivă, părțile, deci

și recurenta, s-au menținut pe pozițiile anterioare promovării acțiunii.

Nici critica privind respingerea

excepției lipsei calității procesuale active a reclamantei nu poate fi primită

întrucât, așa cum corect a reținui și instanța de apel. recurenta consideră

greșit că s-a obligat față de A.P. să efectueze lucrările având în vedere că în

actul autentic încheiat între părți s-a stipulat în mod concret că banii se vor

achita proprietarilor apartamentelor, iar reclamanta este un astfel de

proprietar.

Cel de-al doilea motiv de recurs -

art. 304 pct. 8 C. proc. civ. care vizează interpretarea greșită a actului

dedus judecății și schimbarea naturii ori înțelesului lămurit și vădit

neîndoielnic al acestuia nu a fost argumentat în drept, ceea ce echivalează cu

o nemotivare.

Din expunerea motivării recursului

rezultă că recurenta a făcut referiri la concludenta raportului de expertiză

tehnică, aspecte de netemeinicie care nu vizează nelegalitalea. or. în recurs,

se examinează soluția anterior pronunțată numai pentru cauze de nelegalitate

care se încadrează în cerințele art. 304 pct. 1-9 C. proc. civ., asllel că nu

este suficient ca partea să facă trimitere la un motiv de nelegalitate Iară să

respecte cerința textului invocat.

Critica cu privire la neacordarca

cheltuielilor de judecată în apel și obligarea de către instanța de fond la

plata către reclamantă a acestora, se apreciază a fi nefondată.

Astfel, din practicaua deciziei

recurate rezultă că pârâta nu a solicitat cheltuieli de judecată reprezentând

taxa judiciară de timbru și mai mult decât atât nu a făcut cerere de completare

sau îndreptare a erorii cuprinse în practicaua deciziei, ceea ce echivalează cu

o acceptare a constatărilor instanței.

Referitor la cheltuielile de judecată

acordate de instanța de fond. se apreciază că în recurs nu pot fi invocate

motive care nu au fost supuse spre analiză instanței de apel întrucât nu s-ar

putea, ca motivele respective să fie examinate omisso medio, pentru prima dată

în recurs.

Astfel fiind, în temeiul dispozițiilor

art. 312 C. proc. civ., recursurile vor fi respinse ca nefondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondate recursurile

declarate de reclamanta SC C. SRL Arad și de pârâta SC I.E.C. SA Arad împotriva

Deciziei nr. 199/Com din 18 noiembrie 2010 a Curții de Apel Timișoara, secția

comercială.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi

14 septembrie 2011.