ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 187/2012

Asupra recursului de față; Din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele: Reclamanta SC T.I. SRL Arad prin cererea introductivă a solicitat obligarea pârâtului la plata sumei de 348.896,72 lei, reprezentând contravaloarea lucrărilor prestate în favoarea acestuia, la care să se adauge dobânda legală de la data scadenței și până la momentul plății efective, susținând, în esență, că pârâtul trebuie să-i plătească această sumă pentru că societatea reclamantă a executat, în temeiul contractului de prestări-servicii nr. 1 din 15 august 2007, a actului adițional nr. 1 din 15 august 2008 și a contractului de mandat autentificat de B.N.P. M.B. din Oradea, pe cheltuiala sa toate lucrările care se impuneau pentru valorificarea unor terenuri ale pârâtului la un preț de cel puțin 30 Euro/mp.

Tribunalul Arad, secția comercială, prin sentința comercială nr. 2741 din 15 noiembrie 2010 a admis în parte cererea formulată de reclamanta SC T.I. SRL Arad și a obligat pârâtul H.P., la plata sumei de 339.556,04 lei cu titlu de preț al lucrărilor prestate de reclamantă în favoarea acestuia, la care se adaugă dobânda legală de la data scadenței, 15 august 2009 și până în momentul plății efective. A respins pretențiile reclamantei pentru suma de 9.340,68 lei, pârâtul fiind obligat la plata parțială a cheltuielilor de judecată în cuantum de 9.343 lei. Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut că între societatea reclamantă SC T.I.

SRL Arad, în calitate de prestator, și pârâtul H.P., în calitate de beneficiar, s-a încheiat contractul de prestări-servicii nr. 1 din 15 august 2007, prin care reclamanta urma să execute pe cheltuiala sa toate lucrările care se impuneau pentru a putea valorifica imobilele proprietatea pârâtului la un preț de cel puțin 30 Euro/mp, stabilindu-se, printr-o anexă la contract, și terenurile care se doreau a fi vândute. În 15 august 2008 părțile au semnat actul adițional nr.1, prin care au prelungit cu un an durata contractului, și contractul de mandat, autentificat de un notar public, în baza căruia pârâtul îl împuternicea pe administratorul societății reclamante, dl. G.G.I., să administreze bunurile imobile proprietatea sa, situate în județul Arad și descrise în anexa la contract, terenuri care sunt aceleași cu cele descrise în anexa la contractul de prestări-servicii și în anexa actului adițional.

Potrivit contractului de mandat reprezentantul reclamantei era împuternicit de către pârât să negocieze cu potențialii cumpărători vânzarea acestor bunuri și să stabilească prețul de înstrăinare, care urma să fie de minim 30 Euro/mp. De asemenea, mandatarul urma să-l reprezinte pe pârât la instituțiile financiare, precum și în fața altor autorități în vederea obținerii autorizațiilor de construire, modificare și renovare. Tribunalul a apreciat că reclamanta, în perioada 15 august 2007-15 august 2008, a derulării contractului dintre părți, nu avea nevoie de acordul prealabil al beneficiarului pentru realizarea lucrărilor potrivit cu clauzele contractuale, respectiv Cap. III art. 2 din contractul de prestări-servicii nr. 1 din 15 august 2007 și a dispozițiilor Cap. II art. 2 și Cap. III art. 2 din actul adițional nr. 1 din 15 august 2008, în condițiile existenței contractului de mandat.

Instanța a înlăturat apărarea pârâtului făcută prin trimitere la dispozițiile art. 14 din contract, privitoare la neîndeplinirea de către reclamantă a obligației de a-i comunica toate actele și documentațiile tehnice obținute, întrucât pârâtul nu a solicitat vreodată încetarea măsurilor luate de reclamantă, neavând obiecțiuni față de acestea, din întregul probatoriu administrat în cauză rezultând că reclamanta l-a încunoștințat pe pârât periodic despre măsurile întreprinse în vederea realizării obiectului contractului.

Aceasta, întrucât clauza care condiționează realizarea lucrărilor de către reclamantă de acordul prealabil al beneficiarului apare doar în actul adițional, mai precis la rubrica obiectul contractului, art. 1 alin. (1), care prevede că obiectul contractului constă și în prestarea următoarelor servicii: administrarea terenurilor aflate în proprietatea beneficiarului și indicate de acesta, situate pe raza municipiului Arad sau a localităților învecinate și menționate în anexa 1 la prezentul contract, cu acceptul prealabil al beneficiarului. Instanța a reținut că reclamanta trebuia să aibă acceptul prealabil al beneficiarului, numai pentru lucrările ce le-a efectuat după data de 15 august 2008, dovadă care nu a fost făcută, astfel că a respins pretențiile reclamantei decurgând din contractul de prestări-servicii publicitare nr. 31 din 17 octombrie 2008 pentru suma de 9.340,68 lei.

Concluzionând, în ceea ce privește restul pretențiilor civile ale reclamantei, întrucât aceasta a realizat lucrări pentru implementarea proiectului imobiliar, iar termenul de 2 ani pentru care a fost stabilită colaborarea cu pârâtul a expirat în 15 august 2009, fără a se reuși vânzarea terenului în condițiile dorite de acesta din urmă, în baza înțelegerii avute, conform art. 13 din contract, pârâtul trebuie să-i achite contravaloarea lucrărilor și a altor cheltuieli făcute pentru realizarea obiectului contractului, cheltuieli în sumă de 339.556,04 lei, justificate prin documentele financiar-contabile depuse la dosar, astfel că, în temeiul art. 969 C. civ., a admis în parte cererea de chemare în judecată, iar potrivit art. 43 C. com.

și a art. 3 alin. (1) și (4) din O.G. nr. 9/2000, modificată, îndatorând-o și la plata dobânzii legale, la care se adaugă cheltuieli de judecată parțiale de 9.343 lei, reprezentând taxe judiciare și onorariu de avocat. Prin decizia civilă nr. 107 din 12 aprilie 2011 Curtea de Apel Timișoara, secția comercială, a respins apelul declarat de pârâtul H.P., împotriva sentinței comerciale nr. 2741 din 15 noiembrie 2010 pronunțată de Tribunalul Arad în dosarul nr. 6044/108/2009 în contradictoriu cu reclamanta intimată SC T.I. SRL, cu sediul în loc. Arad. A obligat apelantul pârât la plata către intimata reclamantă a sumei de 5.160,07 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.

Curtea de Apel Timișoara, secția comercială, pentru a pronunța această decizie a reținut că hotărârea primei instanțe este temeinică și legală în ceea ce privește fondul raporturilor litigioase dintre părți, fiind conformă cu dispozițiile legale incidente în cauză, ea nefiind rezultatul unei greșite aplicări a legii sau a unei eronate ori superficiale aprecieri a probelor administrate în dosar, cum în mod neîntemeiat a susținut pârâtul apelant, în considerente arătându-se motivele în fapt și în drept, pentru care judecătorul a considerat că cererea de chemare în judecată trebuie admisă în parte. Curtea, reținând culpa procesuală a pârâtului H.P., la cererea reclamantei, în temeiul art. 274 C. proc.

civ., l-a obligat la plata sumei de 5.160,07 lei, cheltuieli de judecată către reclamantă, reprezentând onorariu de avocat, potrivit facturilor fiscale și a chitanțelor depuse în copie la dosar. Împotriva deciziei civile nr. 107 din 12 aprilie 2011, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția comercială, a declarat recurs pârâtul H.P., întemeiat pe art. 304 pct. 9 C. proc. civ., criticând-o pentru nelegalitate, solicitând în concluzie, admiterea recursului, modificarea deciziei recurate în sensul admiterii apelului, schimbării în parte a sentinței și respingerii în totalitate a acțiunii reclamantei SC T.I. SRL Arad.

Recurentul pârât susține că instanța de apel a pronunțat o decizie nelegală, cu interpretarea și aplicarea greșită a dispozițiilor art. 69 și art. 138 C. civ., precum și cu interpretarea eronată a clauzelor contractului nr. 1 din 15 august 2007 și a actului adițional nr. 1 din 15 august 2008, încheiate de părți și a contractului de mandat, a condițiilor răspunderii civile contractuale și cu o greșită apreciere a probelor administrate în cauză. Instanța de apel l-a obligat, în mod greșit la plata contravalorii investițiilor și serviciilor prestate de către intimata reclamantă, deși la dosarul cauzei nu există nici o dovadă a plăților efectuate, ci numai contracte și facturi fiscale, care demonstrează existența raporturilor contractuale, și nicidecum dovada că reclamanta prin plățile făcute a suferit o diminuare a patrimoniului, în cauză nefiind îndeplinite condițiile răspunderii civile contractuale.

Referitor la necesitatea existenței acordului său prealabil pentru efectuarea de către intimată a serviciilor care fac obiectul contractului, raportat la termenele, nivelul de calitate și contravaloarea acestora, instanța în mod eronat a apreciat că acceptul beneficiarului este obligatoriu doar după perfectarea actului adițional nr. 1 din 15 august 2008, considerând nejustificat că anterior acestei perioade acordul său nu era necesar . Recurentul susține că interpretarea clauzelor contractului nr. 1 din 15 august 2007 prevăzute la art. III alin. (2), raportat la art. 14, este contrară voinței părților, în condițiile în care rezultă în mod neechivoc obligativitatea existenței acordului prealabil al beneficiarului, ca urmare a încunoștințării sale despre efectuarea serviciilor care se circumscriu obiectului contractului și comunicarea tuturor actelor și a documentației în termen de 48 de ore de la obținerea acestora.

Având în vedere principiul echivalenței actelor juridice, în condițiile în care atât contractul de prestări-servicii nr. 1 din 15 august 2007, cât și actul adițional nr. 1 din 15 august 2008 îmbracă forma scrisă, este evident că și acordul prealabil al beneficiarului pentru efectuarea de către intimată a serviciilor care fac obiectul contractului trebuie să aibă aceeași formă și, ca atare, reclamanta, în dovedirea pretențiilor sale, trebuia să probeze atât existența acceptului prealabil, cât și forma scrisă a acestuia, aspecte care nu au fost dovedite.

Tot în aceeași ordine de idei, recurentul pârât arată că instanța de apel, printr-o interpretare eronată a dispozițiilor contractuale prevăzute la Cap. V și a actului adițional, care vizează obligațiile părților, reține că obligația de plată a pârâtului constă în plata contravalorii serviciilor efectuate de către intimată și descrise la obiectul contractului, cu toate că, din Cap. V art. 8 al celor două acte juridice, rezultă fără nici un dubiu că beneficiarul are obligația de a achita contravaloarea serviciilor conform Cap. IV, care vizează prețul contractului.

Recurentul mai susține că, instanța de apel a interpretat greșit și obiectul contractului de mandat, care deși era un mandat special, cu un obiect strict determinat, constând în negocierea cu potențialii cumpărători în vederea vânzării imobilelor proprietatea pârâtului la un preț de cel puțin 30 Euro/mp, astfel că obiectul mandatului se rezuma strict doar la lucrări de administrare, fără investiții și publicitate de vânzare cu obligația corelativă de a suporta cheltuielile aferente acestor lucrări. Contractul de mandat încheiat a fost valabil până la încheierea actului adițional nr. 1 din 15 august 2008 în care s-a înscris clauza privind obligativitatea obținerii acordului său prealabil pentru efectuarea oricărui serviciu sau lucrări.

Intimata SC T.I. SRL Arad a formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului pârâtului ca nefondat și menținerea deciziei atacate ca fiind legală și temeinică, precizând că instanța de apel a interpretat corect prevederile celor două contracte semnate de părțile aflate în litigiu și contractul de mandat, care în realitate s-a încheiat tocmai pentru a ușura administrarea terenurilor și îndeplinirea serviciilor la care societatea intimată s-a obligat prin contractul de prestări-servicii. Recursul declarat de pârâtul H.P.

împotriva deciziei civile nr. 107 din 12 aprilie 2011, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția comercială, este nefondat avându-se în vedere următoarele considerente: Critica recurentului pârât prin care susține că în mod eronat a apreciat instanța de apel, că acceptul beneficiarului era obligatoriu numai după perfectarea actului adițional nr. 1 din 15 august 2008, nu poate fi reținută, în raport de existența contractului de mandat, în baza căruia recurentul pârât l-a împuternicit pe dl. G.G.I., administratorul statutar și reprezentantul legal al SC T.I.

SRL Arad, să facă orice fel de lucrări va crede de cuviință pentru buna administrare a imobilelor, proprietatea mandantului, situate în județul Arad și descrise în anexa la contractul de mandat, terenuri care sunt aceleași cu cele descrise în anexa la contractul de prestări-servicii nr. 1 din 15 august 2007 și în anexa actului adițional nr. 1 din 15 august 2008. În perioada derulării contractului dintre părți, 15 august 2007-15 august 2008, reclamanta nu avea nevoie de acordul prealabil al beneficiarului pentru realizarea lucrărilor potrivit cu clauzele contractuale, respectiv Cap. III art. 2 din contractul de prestări-servicii nr. 1 din 15 august 2007 și a dispozițiilor Cap. II art. 2 și Cap. III art. 2 din actul adițional nr. 1 din 15 august 2007, în condițiile existenței contractului de mandat.

Deși la art. 1 din Cap. II din contractul de prestări servicii, se prevede că obiectul convenției constă în prestarea următoarelor servicii, administrarea terenurilor aflate în proprietatea beneficiarului și indicate de acesta, situate pe raza municipiului Arad sau a localităților învecinate, menționate în anexa nr. 1, cu acceptul prealabil al beneficiarului, respectivul acord a existat în cauză prin mandatul conferit administratorului societății intimate. Mandatarul a fost împuternicit de către pârât să negocieze cu potențialii cumpărători valorificarea acestor terenuri și să stabilească prețul de vânzare, care nu putea fi mai mic de 30 Euro/mp, urmând să-l reprezinte pe proprietar și la instituțiile financiare, precum și în fața altor autorități în vederea obținerii autorizațiilor de construire, modificare și renovare.

Or, față de această situație, în mod corect a reținut instanța de apel că numai după încetarea contractului de mandat (15 august 2008) se impunea ca reclamanta să obțină, pentru orice alt serviciu prestat în favoarea pârâtului, o acceptare expresă din partea acestuia. Înalta Curte nu poate reține nici critica recurentului pârât prin care susține că instanța de apel a interpretat eronat clauzele contractului nr. 1 din 15 august 2007 prevăzute la art. III alin. (2) raportat la art. 14, ca fiind contrare voinței părților, față de obligativitatea existenței acordului prealabil al pârâtului pentru efectuarea serviciilor care se circumscriu obiectului contractului și comunicarea tuturor actelor și a documentației în termen de 48 de ore de la obținerea acestora, în condițiile în care pârâtul nu a solicitat încetarea măsurilor luate de reclamantă și nu a formulat obiecțiuni în acest sens și în raport de informările aflate la dosar.

Susținerea recurentului pârât că, în condițiile în care atât contractul de prestări-servicii nr. 1 din 15 august 2007, cât și actul adițional nr. 1 din 15 august 2008 îmbracă forma scrisă, în aplicarea principiului echivalenței actelor juridice, se impunea ca și acordul prealabil al beneficiarului pentru efectuarea de către intimată a serviciilor care fac obiectul contractului trebuia să îmbrace aceeași formă, și ca atare, reclamanta, în dovedirea pretențiilor sale, trebuia să probeze atât existența acceptului prealabil, cât și forma scrisă a acestuia, este irelevantă în cauză, față de mențiunile de mai sus.

Critica recurentului prin care arată că în mod greșit instanța de apel a reținut că obligația de plată a pârâtului constă în achitarea contravalorii serviciilor efectuate de către intimată și descrise la obiectul contractului nu poate fi primită, întrucât plata tuturor serviciilor prestate până la data de 15 august 2008 nu trebuia făcută de beneficiar în temeiul clauzei de la Cap. IV art. 4 din contractul nr. 1 din 15 august 2007, ci în baza Cap. VIII art. 13 din contractul de prestări-servicii, care prevede că în cazul în care terenurile menționate în anexa nr.1 nu se vând în perioada derulării prezentului contract, vânzare care de altfel nu a avut loc, beneficiarul se obliga să achite prestatorului contravaloarea tuturor cheltuielilor ocazionate de ducerea la îndeplinire a contractului, prevăzut la art. 1, urmând ca prestatorul să facă dovada acestor cheltuieli prin documente financiar-contabile justificative, obligație pe care intimata a respectat-o.

Nefondată este și susținerea recurentului referitoare la interpretarea greșită a obiectului contractului de mandat, întrucât mandatarul a mai fost împuternicit să facă orice fel de lucrări va crede de cuviință pentru buna administrare a imobilelor, proprietatea mandantului, situate în județul Arad și descrise în anexa la contract, reclamanta intimată l-a încunoștințat periodic pe pârât despre măsurile întreprinse în vederea realizării obiectului contractului. Critica recurentului pârât prin care arată că, instanța de apel a făcut o greșită apreciere a probelor administrate în cauză și nu a analizat înscrisurile relevante aflate în dosar, edificatoare în stabilirea și înțelegerea corectă a situației de fapt, vizează aspecte de netemeinicie, ce exced prezentului recurs.

Abrogarea dispozițiilor art. 304 pct. 11 C. proc. civ. nu îngăduie ca în prezentul recurs să fie analizate aspectele de netemeinicie, legate de administrarea și interpretarea probelor în fazele procesuale anterioare. Întrucât reclamanta a realizat o serie de lucrări pentru implementarea proiectului imobiliar, iar termenul pentru care a fost stabilită colaborarea cu pârâtul a expirat pe 15 august 2009, fără a se finaliza vânzarea terenului în condițiile dorite de recurentul pârât în baza convenției, conform art. 13 din contract, pârâtul trebuie să-i achite contravaloarea lucrărilor și a cheltuielilor făcute pentru realizarea obiectului contractului.

Potrivit art. 969 C. civ., cum convențiile legal făcute au putere de lege între părțile contractante și cum în cauză sunt întrunite condițiile răspunderii civile contractuale, Înalta Curte constată că soluția instanței de apel de obligare a pârâtului la plata sumei de 339.556,04 lei cu titlu de preț al lucrărilor efectuate de reclamantă, la care se adaugă dobânda legală, în temeiul contractului de prestări servicii nr. 1 din 15 august 2007, a actului adițional nr. 1 din 15 august 2008 și a contractului de mandat încheiat în cauză este legală. Față de această situație, Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ. va respinge ca nefondat recursul pârâtului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de pârâtul H.P. împotriva deciziei civile nr. 107 din 12 aprilie 2011, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția comercială, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 25 ianuarie 2012.