ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2683/2011

Ședința publică de la 15 septembrie 2011

Asupra

recursului de față;

Din

examinarea actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin sentința

comercială nr. 914 din 13 aprilie 2010 Tribunalul Arad, secția comercială, a

admis acțiunea formulată de SC M.S. SRL Arad, a obligat-o pe pârâta SC G. &

G.I. SRL Ineu să plătească reclamantei suma de 425.208,04 lei reprezentând

echivalentul sumei de 84.120 Euro plus TVA, plătibil în lei la cursul BNR din

ziua plății precum și suma de 206.953,1002 lei cu titlu de penalități, în

cuantum de 0,1% pe zi de întârziere, calculat începând cu data de 27 decembrie

2007 și până la data plății efective, precum și suma de 10.438 lei cu titlu de

cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunța

această hotărâre instanța a reținut că între părțile în litigiu s-a încheiat

contractul de consultanță nr. 4 din 1 august 2007, reclamanta având calitatea

de consultant, iar pârâta având calitatea de beneficiar și că prin încheierea

între cele două părți a procesului verbal din data de 23 noiembrie 2007, pârâta

recunoaște că reclamanta și-a îndeplinit obligațiile decurgând din contractul

de consultanță, convenindu-se ca prețul pentru serviciile prestate să se

efectueze până cel mai târziu la data de 27 decembrie 2007, obligație pe care

pârâta nu și-a îndeplinit-o. În consecință raportat la art. 969 alin. (1), art.

970 și art. 1073 C. civ. instanța a admis acțiunea.

Curtea de Apel Timișoara,

secția comercială, a admis apelul formulat de pârâtă, a schimbat în tot

sentința apelată în sensul că a respins cererea formulată de reclamanta SC M.S.

SRL, obligând-o pe reclamantă să plătească intimatei suma de 5.222 lei

cheltuieli de judecată, așa cum rezultă din decizia civilă nr. 32/A din 28

ianuarie 2011.

Instanța de apel a

apreciat că nu s-a făcut dovada obligațiilor contractuale asumate de către

reclamantă pentru a fi obligată pârâta la plata obligațiilor sale corelative,

că la dosar nu s-a depus nicio factură emisă de reclamantă conform art. 2.2

raportat la art. 2.1 din contractul de consultanță, iar îndeplinirea

serviciilor contractate nu a fost dovedită decât cu procesul verbal încheiat la

23 noiembrie 2007 care însă, nu se coroborează cu celelalte înscrisuri depuse

la dosar.

Împotriva acestei

decizii reclamanta SC M.S. SRL a declarat recurs prin care a solicitat

admiterea recursului, în principal, în temeiul art. 312 alin. (3) și (5) C.

proc. civ., casarea deciziei recurate și trimiterea cauzei instanței de fond

pentru rejudecare și completarea probațiunii și, în subsidiar, modificarea

deciziei recurate, în sensul respingerii ca nefondat a apelului declarat de

intimată.

În susținerea

recursului a invocat dispozițiile art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ. susținând

că în mod greșit instanța de apel a apreciat că nu se impune audierea

martorilor propuși în fața primei instanțe, raționamentul instanței de apel în

sensul că s-ar tinde la a se aduce dovezi în contra sau peste înscrisurile existente

la dosarul cauzei, fiind contrazis de natura comercială a litigiului și art. 46

C. com..

Prin cel de-al doilea

motiv de recurs a arătat că soluția instanței de apel nu este în concordanță cu

probele administrate în cauză, fiind nelegală, lămuritor în soluționarea

dosarului fiind procesul verbal din data de 23 noiembrie 2007 prin care se confirmă

îndeplinirea obligațiilor asumate de reclamantă prin contractul de consultanță,

acest document fiind însușit de intimata pârâtă dar înlăturat de către instanța

de apel. A arătat în continuare că în speță nu este vorba de o simplă

tranzacție imobiliară ci de o consultanță de afaceri cu privire la

oportunitatea, riscurile, beneficiile și modul de amortizare a investiției ce

urma să se efectueze cu privire la imobilul înscris în C.F. nr. 8465 Ineu și că

recurenta a intermediat relaționarea între reprezentanții intimatei pârâte și

reprezentantul SC A.T. SRL, sens în care au avut loc mai multe deplasări ale

tuturor persoanelor implicate la locul unde era situat imobilul, ocazie cu care

societatea reclamantă a pus la dispoziția debitoarei tehnicieni și colaboratori

pentru a stabili starea imobilului ce urma să facă obiectul tranzacției,

lămurirea situației juridice și tehnice și, datorită demersurilor și implicării

SC M.S. SRL prețul final al contractului a fost mai mic decât oferta inițială,

reclamanta fiind prezentă și în fața notarului public la încheierea promisiunii

de vânzare-cumpărare și a contractului de vânzare-cumpărare.

Conform art. 137 C.

proc. civ., Curtea se va pronunța mai întâi asupra excepției invocate privind

nulitatea cererii de recurs, constatând următoarele:

Potrivit art. 302

1

alin. (1) lit. c) C. proc. civ. cererea de recurs va cuprinde sub sancțiunea

nulității motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și

dezvoltarea lor.

Art. 306 alin. (3) C.

proc. civ. prevede că indicarea greșită a motivelor de recurs nu atrage

nulitatea recursului dacă dezvoltarea acestora face posibilă încadrarea lor

într-unul din motivele prevăzute de art. 304 C. proc. civ.

Raportând textele

legale menționate mai sus la cererea de recurs, Curtea constată că aceasta nu

conține motive de nelegalitate a deciziei atacate, recurenta făcând aprecieri

asupra modului de executare a contractului de consultanță, motivele vizând

situația de fapt și probatoriile, fără a preciza însă în ce constă

nelegalitatea soluției, astfel că în recursul său nu au fost dezvoltate motive

care să permită încadrarea acestora în vreunul din punctele art. 304 C. proc.

civ.

Cum casarea sau

modificarea deciziei atacate este posibilă numai în cazurile prevăzute de art. 304

C. proc. civ., iar conform art. 302

1

alin. (1) lit. c) din același

cod, cererea de recurs trebuie să cuprindă, sub sancțiunea nulității, motivele

de nelegalitate și dezvoltarea lor și cum recurentul nu s-a conformat acestor

exigențe legale, având în vedere, deopotrivă, și inexistența motivelor de

ordine publică, care să inducă aplicarea art. 306 alin. (2) C. proc. civ. și că

motivele dezvoltate de recurent nu pot fi încadrate în niciunul din motivele

prevăzute de art. 304 C. proc. civ., neputând fi acoperită nulitatea recursului

conform art. 306 alin. (3) C. proc. civ., Curtea va admite excepția invocată și

va constata nulitatea cererii de recurs.

PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Constată nulitatea

cererii de recurs formulată de reclamanta SC M.S. SRL împotriva deciziei civile

nr. 32/A din 28 ianuarie 2011 a Curții de Apel Timișoara, secția comercială.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 15 septembrie 2011.