ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2683/2011

Ședința publică de la 15 septembrie 2011 Asupra recursului de față; Din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin sentința comercială nr. 914 din 13 aprilie 2010 Tribunalul Arad, secția comercială, a admis acțiunea formulată de SC M.S. SRL Arad, a obligat-o pe pârâta SC G. & G.I. SRL Ineu să plătească reclamantei suma de 425.208,04 lei reprezentând echivalentul sumei de 84.120 Euro plus TVA, plătibil în lei la cursul BNR din ziua plății precum și suma de 206.953,1002 lei cu titlu de penalități, în cuantum de 0,1% pe zi de întârziere, calculat începând cu data de 27 decembrie 2007 și până la data plății efective, precum și suma de 10.438 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunța această hotărâre instanța a reținut că între părțile în litigiu s-a încheiat contractul de consultanță nr. 4 din 1 august 2007, reclamanta având calitatea de consultant, iar pârâta având calitatea de beneficiar și că prin încheierea între cele două părți a procesului verbal din data de 23 noiembrie 2007, pârâta recunoaște că reclamanta și-a îndeplinit obligațiile decurgând din contractul de consultanță, convenindu-se ca prețul pentru serviciile prestate să se efectueze până cel mai târziu la data de 27 decembrie 2007, obligație pe care pârâta nu și-a îndeplinit-o. În consecință raportat la art. 969 alin. (1), art. 970 și art. 1073 C. civ. instanța a admis acțiunea. Curtea de Apel Timișoara, secția comercială, a admis apelul formulat de pârâtă, a schimbat în tot sentința apelată în sensul că a respins cererea formulată de reclamanta SC M.S.

SRL, obligând-o pe reclamantă să plătească intimatei suma de 5.222 lei cheltuieli de judecată, așa cum rezultă din decizia civilă nr. 32/A din 28 ianuarie 2011. Instanța de apel a apreciat că nu s-a făcut dovada obligațiilor contractuale asumate de către reclamantă pentru a fi obligată pârâta la plata obligațiilor sale corelative, că la dosar nu s-a depus nicio factură emisă de reclamantă conform art. 2.2 raportat la art. 2.1 din contractul de consultanță, iar îndeplinirea serviciilor contractate nu a fost dovedită decât cu procesul verbal încheiat la 23 noiembrie 2007 care însă, nu se coroborează cu celelalte înscrisuri depuse la dosar. Împotriva acestei decizii reclamanta SC M.S. SRL a declarat recurs prin care a solicitat admiterea recursului, în principal, în temeiul art. 312 alin. (3) și (5) C. proc.

civ., casarea deciziei recurate și trimiterea cauzei instanței de fond pentru rejudecare și completarea probațiunii și, în subsidiar, modificarea deciziei recurate, în sensul respingerii ca nefondat a apelului declarat de intimată. În susținerea recursului a invocat dispozițiile art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ. susținând că în mod greșit instanța de apel a apreciat că nu se impune audierea martorilor propuși în fața primei instanțe, raționamentul instanței de apel în sensul că s-ar tinde la a se aduce dovezi în contra sau peste înscrisurile existente la dosarul cauzei, fiind contrazis de natura comercială a litigiului și art. 46 C. com..

Prin cel de-al doilea motiv de recurs a arătat că soluția instanței de apel nu este în concordanță cu probele administrate în cauză, fiind nelegală, lămuritor în soluționarea dosarului fiind procesul verbal din data de 23 noiembrie 2007 prin care se confirmă îndeplinirea obligațiilor asumate de reclamantă prin contractul de consultanță, acest document fiind însușit de intimata pârâtă dar înlăturat de către instanța de apel. A arătat în continuare că în speță nu este vorba de o simplă tranzacție imobiliară ci de o consultanță de afaceri cu privire la oportunitatea, riscurile, beneficiile și modul de amortizare a investiției ce urma să se efectueze cu privire la imobilul înscris în C.F. nr. 8465 Ineu și că recurenta a intermediat relaționarea între reprezentanții intimatei pârâte și reprezentantul SC A.T.

SRL, sens în care au avut loc mai multe deplasări ale tuturor persoanelor implicate la locul unde era situat imobilul, ocazie cu care societatea reclamantă a pus la dispoziția debitoarei tehnicieni și colaboratori pentru a stabili starea imobilului ce urma să facă obiectul tranzacției, lămurirea situației juridice și tehnice și, datorită demersurilor și implicării SC M.S. SRL prețul final al contractului a fost mai mic decât oferta inițială, reclamanta fiind prezentă și în fața notarului public la încheierea promisiunii de vânzare-cumpărare și a contractului de vânzare-cumpărare. Conform art. 137 C. proc. civ., Curtea se va pronunța mai întâi asupra excepției invocate privind nulitatea cererii de recurs, constatând următoarele: Potrivit art. 302 1 alin. (1) lit. c) C. proc.

civ. cererea de recurs va cuprinde sub sancțiunea nulității motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor. Art. 306 alin. (3) C. proc. civ. prevede că indicarea greșită a motivelor de recurs nu atrage nulitatea recursului dacă dezvoltarea acestora face posibilă încadrarea lor într-unul din motivele prevăzute de art. 304 C. proc. civ. Raportând textele legale menționate mai sus la cererea de recurs, Curtea constată că aceasta nu conține motive de nelegalitate a deciziei atacate, recurenta făcând aprecieri asupra modului de executare a contractului de consultanță, motivele vizând situația de fapt și probatoriile, fără a preciza însă în ce constă nelegalitatea soluției, astfel că în recursul său nu au fost dezvoltate motive care să permită încadrarea acestora în vreunul din punctele art. 304 C. proc.

civ. Cum casarea sau modificarea deciziei atacate este posibilă numai în cazurile prevăzute de art. 304 C. proc. civ., iar conform art. 302 1 alin. (1) lit. c) din același cod, cererea de recurs trebuie să cuprindă, sub sancțiunea nulității, motivele de nelegalitate și dezvoltarea lor și cum recurentul nu s-a conformat acestor exigențe legale, având în vedere, deopotrivă, și inexistența motivelor de ordine publică, care să inducă aplicarea art. 306 alin. (2) C. proc. civ. și că motivele dezvoltate de recurent nu pot fi încadrate în niciunul din motivele prevăzute de art. 304 C. proc. civ., neputând fi acoperită nulitatea recursului conform art. 306 alin. (3) C. proc. civ., Curtea va admite excepția invocată și va constata nulitatea cererii de recurs.

PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Constată nulitatea cererii de recurs formulată de reclamanta SC M.S. SRL împotriva deciziei civile nr. 32/A din 28 ianuarie 2011 a Curții de Apel Timișoara, secția comercială. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 15 septembrie 2011.