ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1025/2009

Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința comercială nr. 374 din 24 martie 2008 a Tribunalului Arad, secția comercială, dată urmare declinării competenței dispuse prin sentința comercială nr. 1415 din 16 noiembrie 2007 a Tribunalului Timiș, a fost respinsă acțiunea prin care reclamanta SC H.P.C. SRL Timișoara a solicitat obligarea pârâtei SC P. SA Arad la plata sumei de 332.165,63 lei contravaloare lucrări efectuate în baza contractului de subantrepriză încheiat între părți la 28 iulie 2005. În esență instanța a reținut că reclamanta a convenit cu pârâta executarea unora dintre lucrările la care pârâta se angajase la 18 mai 2005 față de SC C.A.

SA, lucrări individualizate în „devizul-ofertă” – 5.1.1. Diguri și pe care reclamanta le-a efectuat doar parțial, pârâta fiind nevoită să încheie un alt contract de subantrepriză cu un terț pentru finalizarea lucrărilor la care se obligase reclamanta. Cum pârâta a dovedit că a achitat reclamantei la 11 august 2005 suma de 162.707 lei, la 7 noiembrie 2005 suma de 25.000 lei, precum și 97.367 lei, s-a reținut că pârâta a achitat costul lucrărilor efectuate de reclamantă, așa încât acțiunea reclamantei pentru diferența de preț a fost respinsă aceasta nefăcând dovada, conform art. 11 din contract, art. 46 C. com. cât și dispozițiilor legale fiscale – H.G. nr. 831/1997 și art. 155 alin. ( 2) din Legea nr. 571/2003 – emiterii de facturi pe care să le fi comunicat pârâtei, așa încât s-a apreciat că în cauză sunt incidente și dispozițiile art. 1169 C. civ., înscrisul aflat la dosar neavând valoare probatorie.

Apelul declarat împotriva acestei sentințe de către reclamantă a fost respins ca nefondat prin decizia nr. 148/A din 8 septembrie 2008 a Curții de Apel Timișoara, secția comercială. În argumentarea acestei soluții instanța de apel a reținut că deși lucrările contractate de reclamantă presupuneau trei faze, respectiv înălțarea digului exterior și de compartimentare, placarea cu pământ vegetal și executarea drumului, aceasta le-a îndeplinit doar parțial în prima fază; că, așa cum era stipulat în art. 11 lit. d) din contract, decontarea lucrărilor se făcea pe baza situațiilor lunare de lucrări, că trebuiau întocmite procese - verbale de recepție parțială și finală, dovezi pe care reclamanta nu le-a produs.

În atare situație s-a apreciat că expertiza contabilă solicitată de apelantă era inutilă, fiind respinsă întrucât reclamanta nu a putut dovedi că după 7 noiembrie 2005, deci după expirarea termenului contractual – 15 octombrie 2005 – a mai emis și alte facturi, cele emise fiind deja achitate de pârâtă. Cât privește expertiza tehnică solicitată de apelantă s-a considerat că ar fi fost inutilă în cauză câtă vreme lucrările s-au executat de SC D. SRL, cu care pârâta a subcontractat văzând că reclamanta este în întârziere, lucru posibil în virtutea celor convenite în art. 18 din contract, și cu atât mai mult cu cât apelanta nu a făcut dovada încheierii unor recepții preliminarii, fapt recunoscut de ea.

Nici proba testimonială s-a apreciat că nu este utilă câtă vreme înscrisurile depuse de pârâtă au relevat că susținerile apelantei sunt nefondate. În legătură cu înscrisul intitulat „recomandare”, aflat în dosar, prin care pârâta recunoștea efectuarea de către reclamantă a unor lucrări de îndiguire de 1.132 ml și lucrări de terasamente de 70.000 mc, instanța de apel, ca și instanța de fond, a reținut că el nu are valoare probatorie în condițiile art. 46 C. com. deoarece, conform clauzelor contractuale lucrările erau etapizate și trebuiau probate cu anumite documente specificate în contract în baza cărora lucrările să fi putut fi considerate ca efectuate iar pârâta datoare să le plătească. Întrucât asemenea dovezi nu s-au făcut s-a apreciat, în condițiile art. 1169 C. civ.

că reclamanta nu și-a dovedit cererea așa încât s-a menținut soluția instanței de fond. Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamanta solicitând modificarea ei pentru nelegalitate. În motivarea recursului, întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 7, 8 și 9 C. proc. civ. recurenta critică decizia din apel pentru greșita interpretare și aplicare a dispozițiilor art. 46 C. com. și art. 11 lit. c) din contract, reținând că înscrisul intitulat „recomandare” prin care pârâta recunoștea că a executat 1.132 ml îndiguire și 70.000 mc terasamente, nu ar constitui o probă deplină a cererii sale, sau cel puțin un început de dovadă scrisă pe care l-ar fi putut completa cu martori în condițiile art. 1197 C. civ., mai ales că înscrisul emana de la pârâtă.

În condițiile în care instanța a condiționat probatoriul în dovedirea acțiunii de emiterea situațiilor lunare de lucrări a încălcat principiul libertății actelor juridice. De asemenea instanța a dat eficiență unui contract prezentat de pârâtă a fi fost încheiat cu SC D. SRL pentru finalizarea lucrărilor deși acest contract nu este datat și nici nu s-a verificat dacă era real și necesar a fi fost încheiat, în condițiile în care pârâta îi confirmase prin „recomandare” că ea a efectuat lucrările. În acest context instanța de apel greșit i-a respins expertizele solicitate apreciind că nu sunt utile și concludente, ea neputând proba temeinicia cererii sale și faptul că plățile efectuate de pârâtă către SC D. SRL nu erau pentru lucrările respective.

Recursul este întemeiat pentru considerentele ce se vor arăta: Obiectul litigiului de față îl formează plata lucrărilor subcontractate de pârâtă către reclamantă la 28 iulie 2005 și pe care reclamanta avea obligația să le execute până la 15 octombrie 2005. Instanța de apel, ca și instanța de fond, a apreciat că reclamanta nu și-a dovedit acțiunea, reținând din interpretarea clauzelor contractuale că aceasta ar fi trebuit să probeze efectuarea lucrărilor cu devize, situații de lucrări, procese - verbale de recepție, facturi. Probatoriul administrat de recurentă s-a apreciat că nu are valoare probatorie, pentru că nu respectă clauzele contractuale, iar cel solicitat – expertiza tehnică și contabilă – ca neconcludent față de probele administrate de pârâtă, respectiv contractul încheiat la 5 august 2005 cu SC D. SRL pentru finalizarea lucrărilor pe care reclamanta le întârziase.

Soluția instanței de apel, ca și cea de fond, este greșită deoarece a făcut o greșită interpretare și aplicare a dispozițiilor art. 46 C. com. și art. 1169 C. civ., precum și a art. 969 C. civ. referitoare la interpretarea clauzelor contractuale, legea părților.

De reținut că părțile au convenit la 28 iulie 2005 executarea unor lucrări cuprinse în „deviz”, lucrări ce trebuiau executate în termen de 3 luni și 15 zile, ce începea să curgă de la 1 iulie 2005 (anterior încheierii contractului) până la 15 octombrie 2005. Pentru aceleași lucrări aceeași pârâtă încheie după numai câteva zile – la 5 august 2005 – un contract de subantrepriză cu SC D. SRL, susținând în instanță, atât la fond cât și în apel prin întâmpinările efectuate, că a încheiat acest contract pentru că reclamanta nu reușea să-și respecte obligațiile asumate, instanța de apel primind această apărare și motivând că pârâta a fost nevoită să încheie un nou contract datorită atitudinii reclamantei, deși se scursese numai câteva zile de la încheierea contractului cu reclamanta.

În acest context respingerea probelor solicitate de reclamantă este greșită, în condițiile în care aceasta avea confirmare scrisă din partea reprezentantului pârâtei, ing. B., în „recomandarea de la fila 12 dosar Tribunalul Timiș, că a realizat în bune condiții dig exterior de 1.132 ml și terasamente de 70.000 mc, cât și „listă cuprinzând cantitățile de lucrări” acte care, chiar contestate de pârâtă, trebuiau coroborate cu alte mijloace de probă pe care le solicitase reclamanta.

Chiar dacă părțile aveau stipulat în contract – art. 21 – că plata se va face în baza situațiilor de lucrări convenite de antreprenorul general (pârâta) și că lucrările se vor preda pe bază de procese - verbale de recepție (art. 26 – art. 28) instanța de apel, preluând aceste obligații contractuale asumate în argumentarea respingerii probatoriului, nu a verificat dacă aceste cerințe au fost respectate și în cazul plăților efectuate de pârâtă pentru parte din lucrări anterior litigiului, neputând astfel verifica dacă în fapt părțile au înțeles să adopte o altă modalitate de lucru decât cea convenită inițial. Procedând astfel, instanța a restrâns principiul libertății probatoriului în materie comercială și a lipsit reclamanta de posibilitatea de a-și proba cererea de chemare în judecată, fiind încălcate astfel dispozițiile art. 46 C. com.

și art. 1169 C. civ. În consecință, Curtea apreciază criticile recurentei ca fiind întemeiate, recursul urmând a fi admis în temeiul art. 312 alin. (1) și (3) C. proc. civ. coroborat cu art. 304 pct. 9 C. proc. civ., cu trimiterea cauzei spre rejudecarea apelului și suplimentarea probatoriului pentru a se putea corobora probele deja administrate de părți și aflate în dosar, cu alte probe, în vederea stabilirii dacă și în ce măsură reclamanta a executat lucrările a căror valoare o solicită.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de reclamanta SC H.P.C. SRL Timișoara. Casează decizia nr. 148 A din 8 septembrie 2008 a Curții de Apel Timișoara și trimite cauza, spre rejudecare, aceleiași instanțe. Irevocabilă. Pronunțata în ședință publică, astăzi 26 martie 2009.