ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1025/2009

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin sentința comercială nr. 374 din 24 martie 2008 a

Tribunalului Arad, secția comercială, dată urmare declinării competenței

dispuse prin sentința comercială nr. 1415 din 16 noiembrie 2007 a Tribunalului

Timiș, a fost respinsă acțiunea prin care reclamanta SC H.P.C. SRL Timișoara a

solicitat obligarea pârâtei SC P. SA Arad la plata sumei de 332.165,63 lei

contravaloare lucrări efectuate în baza contractului de subantrepriză încheiat

între părți la 28 iulie 2005.

În esență instanța a reținut

că reclamanta a convenit cu pârâta executarea unora dintre lucrările la care

pârâta se angajase la 18 mai 2005 față de SC C.A. SA, lucrări individualizate

în „devizul-ofertă” – 5.1.1. Diguri și pe care reclamanta le-a efectuat doar

parțial, pârâta fiind nevoită să încheie un alt contract de subantrepriză cu un

terț pentru finalizarea lucrărilor la care se obligase reclamanta.

Cum pârâta a dovedit că a

achitat reclamantei la 11 august 2005 suma de 162.707 lei, la 7 noiembrie 2005

suma de 25.000 lei, precum și 97.367 lei, s-a reținut că pârâta a achitat

costul lucrărilor efectuate de reclamantă, așa încât acțiunea reclamantei

pentru diferența de preț a fost respinsă aceasta nefăcând dovada, conform art. 11

din contract, art. 46 C. com. cât și dispozițiilor legale fiscale – H.G. nr.

831/1997 și art. 155

alin. (

2)

din Legea nr. 571/2003 – emiterii de facturi pe care să le fi comunicat

pârâtei, așa încât s-a apreciat că în cauză sunt incidente și dispozițiile art.

1169 C. civ., înscrisul aflat la dosar neavând valoare probatorie.

Apelul declarat împotriva

acestei sentințe de către reclamantă a fost respins ca nefondat prin decizia nr.

148/A din 8 septembrie 2008 a Curții de Apel Timișoara, secția comercială.

În argumentarea acestei

soluții instanța de apel a reținut că deși lucrările contractate de reclamantă

presupuneau trei faze, respectiv înălțarea digului exterior și de

compartimentare, placarea cu pământ vegetal și executarea drumului, aceasta

le-a îndeplinit doar parțial în prima fază; că, așa cum era stipulat în art. 11

lit. d) din contract, decontarea lucrărilor se făcea pe baza situațiilor lunare

de lucrări, că trebuiau întocmite procese - verbale de recepție parțială și

finală, dovezi pe care reclamanta nu le-a produs.

În atare situație s-a

apreciat că expertiza contabilă solicitată de apelantă era inutilă, fiind

respinsă întrucât reclamanta nu a putut dovedi că după 7 noiembrie 2005, deci

după expirarea termenului contractual – 15 octombrie 2005 – a mai emis și alte

facturi, cele emise fiind deja achitate de pârâtă.

Cât privește expertiza

tehnică solicitată de apelantă s-a considerat că ar fi fost inutilă în cauză

câtă vreme lucrările s-au executat de SC D. SRL, cu care pârâta a subcontractat

văzând că reclamanta este în întârziere, lucru posibil în virtutea celor

convenite în art. 18 din contract, și cu atât mai mult cu cât apelanta nu a

făcut dovada încheierii unor recepții preliminarii, fapt recunoscut de ea.

Nici proba testimonială s-a

apreciat că nu este utilă câtă vreme înscrisurile depuse de pârâtă au relevat

că susținerile apelantei sunt nefondate.

În legătură cu înscrisul

intitulat „recomandare”, aflat în dosar, prin care pârâta recunoștea efectuarea

de către reclamantă a unor lucrări de îndiguire de 1.132 ml și lucrări de

terasamente de 70.000 mc, instanța de apel, ca și instanța de fond, a reținut

că el nu are valoare probatorie în condițiile art. 46 C. com. deoarece, conform

clauzelor contractuale lucrările erau etapizate și trebuiau probate cu anumite

documente specificate în contract în baza cărora lucrările să fi putut fi considerate

ca efectuate iar pârâta datoare să le plătească.

Întrucât asemenea dovezi nu

s-au făcut s-a apreciat, în condițiile art. 1169 C. civ. că reclamanta nu și-a

dovedit cererea așa încât s-a menținut soluția instanței de fond.

Împotriva acestei decizii a

declarat recurs reclamanta solicitând modificarea ei pentru nelegalitate.

În motivarea recursului,

întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 7, 8 și 9 C. proc. civ. recurenta

critică decizia din apel pentru greșita interpretare și aplicare a dispozițiilor

art. 46 C. com. și art. 11 lit. c) din contract, reținând că înscrisul

intitulat „recomandare” prin care pârâta recunoștea că a executat 1.132 ml

îndiguire și 70.000 mc terasamente, nu ar constitui o probă deplină a cererii

sale, sau cel puțin un început de dovadă scrisă pe care l-ar fi putut completa

cu martori în condițiile art. 1197 C. civ., mai ales că înscrisul emana de la

pârâtă.

În condițiile în care

instanța a condiționat probatoriul în dovedirea acțiunii de emiterea

situațiilor lunare de lucrări a încălcat principiul libertății actelor juridice.

De asemenea instanța a dat

eficiență unui contract prezentat de pârâtă a fi fost încheiat cu SC D. SRL

pentru finalizarea lucrărilor deși acest contract nu este datat și nici nu s-a

verificat dacă era real și necesar a fi fost încheiat, în condițiile în care

pârâta îi confirmase prin „recomandare” că ea a efectuat lucrările.

În acest context instanța de

apel greșit i-a respins expertizele solicitate apreciind că nu sunt utile și

concludente, ea neputând proba temeinicia cererii sale și faptul că plățile

efectuate de pârâtă către SC D. SRL nu erau pentru lucrările respective.

Recursul este întemeiat

pentru considerentele ce se vor arăta:

Obiectul litigiului de față

îl formează plata lucrărilor subcontractate de pârâtă către reclamantă la 28

iulie 2005 și pe care reclamanta avea obligația să le execute până la 15

octombrie 2005.

Instanța de apel, ca și

instanța de fond, a apreciat că reclamanta nu și-a dovedit acțiunea, reținând

din interpretarea clauzelor contractuale că aceasta ar fi trebuit să probeze

efectuarea lucrărilor cu devize, situații de lucrări, procese - verbale de

recepție, facturi.

Probatoriul administrat de

recurentă s-a apreciat că nu are valoare probatorie, pentru că nu respectă

clauzele contractuale, iar cel solicitat – expertiza tehnică și contabilă – ca

neconcludent față de probele administrate de pârâtă, respectiv contractul

încheiat la 5 august 2005 cu SC D. SRL pentru finalizarea lucrărilor pe care

reclamanta le întârziase.

Soluția instanței de apel,

ca și cea de fond, este greșită deoarece a făcut o greșită interpretare și

aplicare a dispozițiilor art. 46 C. com. și art. 1169 C. civ., precum și a art.

969 C. civ. referitoare la interpretarea clauzelor contractuale, legea

părților.

De reținut că părțile au

convenit la 28 iulie 2005 executarea unor lucrări cuprinse în „deviz”, lucrări

ce trebuiau executate în termen de 3 luni și 15 zile, ce începea să curgă de la

1 iulie 2005 (anterior încheierii contractului) până la 15 octombrie 2005.

Pentru aceleași lucrări

aceeași pârâtă încheie după numai câteva zile – la 5 august 2005 – un contract

de subantrepriză cu SC D. SRL, susținând în instanță, atât la fond cât și în

apel prin întâmpinările efectuate, că a încheiat acest contract pentru că

reclamanta nu reușea să-și respecte obligațiile asumate, instanța de apel

primind această apărare și motivând că pârâta a fost nevoită să încheie un nou

contract datorită atitudinii reclamantei, deși se scursese numai câteva zile de

la încheierea contractului cu reclamanta.

În acest context respingerea

probelor solicitate de reclamantă este greșită, în condițiile în care aceasta

avea confirmare scrisă din partea reprezentantului pârâtei, ing. B., în

„recomandarea de la fila 12 dosar Tribunalul Timiș, că a realizat în bune

condiții dig exterior de 1.132 ml și terasamente de 70.000 mc, cât și „listă

cuprinzând cantitățile de lucrări” acte care, chiar contestate de pârâtă,

trebuiau coroborate cu alte mijloace de probă pe care le solicitase reclamanta.

Chiar dacă părțile aveau

stipulat în contract – art. 21 – că plata se va face în baza situațiilor de

lucrări convenite de antreprenorul general (pârâta) și că lucrările se vor

preda pe bază de procese - verbale de recepție (art. 26 – art. 28) instanța de

apel, preluând aceste obligații contractuale asumate în argumentarea

respingerii probatoriului, nu a verificat dacă aceste cerințe au fost

respectate și în cazul plăților efectuate de pârâtă pentru parte din lucrări

anterior litigiului, neputând astfel verifica dacă în fapt părțile au înțeles

să adopte o altă modalitate de lucru decât cea convenită inițial.

Procedând astfel, instanța a

restrâns principiul libertății probatoriului în materie comercială și a lipsit

reclamanta de posibilitatea de a-și proba cererea de chemare în judecată, fiind

încălcate astfel dispozițiile art. 46 C. com. și art. 1169 C. civ.

În consecință, Curtea

apreciază criticile recurentei ca fiind întemeiate, recursul urmând a fi admis

în temeiul art. 312 alin. (1) și (3) C. proc. civ. coroborat cu art. 304 pct. 9

C. proc. civ., cu trimiterea cauzei spre rejudecarea apelului și suplimentarea

probatoriului pentru a se putea corobora probele deja administrate de părți și

aflate în dosar, cu alte probe, în vederea stabilirii dacă și în ce măsură

reclamanta a executat lucrările a căror valoare o solicită.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de

reclamanta SC H.P.C. SRL Timișoara.

Casează decizia nr. 148 A

din 8 septembrie 2008 a Curții de Apel Timișoara și trimite cauza, spre rejudecare,

aceleiași instanțe.

Irevocabilă.

Pronunțata în ședință

publică, astăzi 26 martie 2009.