ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 125/2010

Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 1790 din 27 iulie 2006 pronunțată în dosarul nr. 1914/2005 al Tribunalului Arad, secția comercială și de contencios administrativ, s-a admis acțiunea formulată de reclamanta SC C.I.E. SRL Arad împotriva pârâtei SC C. SRL Timișoara cu consecința obligării acesteia să refacă lucrarea de construcții montaj ce face obiectul contractului de antrepriză încheiat între părți la data de 12 august 2002, în sensul remedierii denivelărilor apărute pe platforma de la sediul reclamantei unde s-au efectuat inițial lucrările de construcții, iar în caz de refuz a fost autorizată reclamanta să execute această lucrare pe cheltuiala pârâtei, care a fost obligată și la plata sumei de 711,80 lei cheltuieli de judecată către reclamantă.

Pentru a pronunța această soluție prima instanță a reținut în esență că între părți s-a încheiat la data de 12 august 2002 contractul de antrepriză din 2002, în temeiul căruia pârâta în calitate de antreprenor s-a obligat să execute lucrări de amenajare cu pavele și borduri a curții de la sediul reclamantei, în termen de 45 de zile de la data încheierii convenției. Prin procesul-verbal de recepție la terminarea lucrărilor din 19 decembrie 2002, semnat de ambele părți, comisia de recepție a constatat finalizarea lucrărilor, însă s-au formulat obiecțiuni în privința calității acestora, recomandându-se corectarea denivelărilor apărute sub exploatare din vina constructorului, în perioada de garanție, într-un interval de 7 zile de la sesizarea acestora.

De asemenea, prin procesul-verbal de recepție semnat de părți la data de 13 august 2003, s-a admis recepția lucrărilor însă s-a apreciat că este necesară ținerea sub observație a platformei dalate în privința scurgerii apelor meteorice la gurile de evacuare. În acest context, tribunalul a arătat că este întemeiată solicitarea reclamantei, formulată în temeiul art. 14 din contract, de obligare a pârâtei la remedierea defecțiunilor apărute în perioada de garanție de 2 ani calculat de la data recepției finale. Au fost avute în vedere în acest sens și concluziile expertizelor efectuate în cauză coroborate cu poziția procesuală a pârâtei care s-a angajat să remedieze denivelările apărute pe platformă, cel mai târziu până la data de 30 aprilie 2006, însă nu și-a îndeplinit această obligație, deși soluționarea cauzei a fost suspendată la cererea ambelor părți tocmai în acest scop.

În consecință, apreciind că sunt îndeplinite condițiile art. 969 și art. 970 C. civ., Tribunalul a admis acțiunea reclamantei. Considerând că dispozitivul sentinței este neclar, pârâta a solicitat în temeiul art. 2811 C. proc. civ. lămurirea acestuia, în sensul precizării unor date care să permită executarea. Prin încheierea nr. 170 din 29 ianuarie 2007, tribunalul a admis cererea, arătând în considerente că pârâta va fi obligată să remedieze lucrarea pe porțiunile ce nu respectă în totalitate prevederile proiectului întocmit de proiectantul SC A.P. SRL, precum și pe baza acestui proiect care, de altfel a stat la baza efectuării lucrării, potrivit dispozițiilor contractuale și cu consultarea acestuia, precizând în dispozitiv că lucrarea va fi executată pe baza unui proiect topografic avizat întocmit de acest proiectant.

Prin decizia civilă nr. 167 din 25 septembrie 2008 a Curții de Apel Timișoara, secția comercială, s-a constatat perimarea apelurilor declarate de pârâta SC C. SRL Timișoara împotriva sentinței comerciale nr. 1790/2006 și a încheierii nr. 170/2007 pronunțată de Tribunalul Arad, secția comercială. Recursul declarat de pârâtă a fost admis prin decizia nr. 727 din 5 martie 2009 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția comercială, pronunțată în dosarul nr. 598/59/2007, iar hotărârea instanței de apel a fost casată, cu consecința trimiterii cauzei spre rejudecare, în considerarea faptului că termenul de perimare de 6 luni prevăzut de art. 248 alin. (3) C. proc. civ. a fost întrerupt prin cererea formulată de pârâtă în vederea repunerii pe rol a cauzei.

În rejudecare, prin decizia civilă nr. 111 din 28 mai 2009, Curtea de Apel Timișoara, secția comercială, a respins ca nefondate apelurile formulate de pârâtă. Pentru a proceda în acest mod instanța de apel a reținut că expertizele de specialitate efectuate în cauză au stabilit fără echivoc culpa pârâtei care a efectuat necorespunzător lucrările ce au format obiectul contractului din litigiu, împrejurare pe care, de altfel, nu a contestat-o, asumându-și obligația remedierii acestor deficiențe, însă aceasta nu a fost respectată.

Sub acest aspect, arată instanța, probele administrate în fața primei instanțe, relevă temeinicia susținerilor reclamantei, motiv pentru care a fost înlăturată critica pârâtei referitoare la existența culpei reclamantei care nu i-a predat toate avizele și acordurile necesare, în considerarea faptului că pârâta, în calitate de antreprenor avea obligația executării lucrărilor contractate în condiții de bună calitate, în caz contrar fiindu-i antrenată răspunderea conform art. 969 și art. 970 C. civ. În acest context, argumentează instanța de apel, nu se impune modificarea în parte a sentinței în sensul obligării pârâtei la refacerea doar a unei părți din pavaj deoarece potrivit rapoartelor de expertiză este necesară refacerea în totalitate a lucrărilor pe baza unui proiect de execuție corespunzător dar și în considerarea poziției procesuale a pârâtei care și-a asumat această obligație.

Referitor la apelul declarat de pârâtă împotriva încheierii nr. 170/2007, curtea de apel a reținut că sunt nefondate și criticile formulate în această privință având în vedere faptul că acțiunea reclamantei a fost admisă în întregime, iar pârâta a fost obligată să refacă lucrarea de construcții montaj ce a format obiectul contractului din litigiu, pe baza proiectului topografic întocmit de un anumit proiectant. De asemenea, arată instanța, utilizând procedura prevăzută de art. 2811 C. proc. civ., în realitate pârâta tinde la reformarea sentinței civile, în privința fondului litigiului. Împotriva acestei decizii a formulat recurs pârâta SC C. SRL, întemeiat în drept pe dispozițiile art. 304 pct. 2, 6, 7, 8, 9 și art. 312 alin. (3) C. proc.

civ. În mod concret, recurenta invocă faptul că i s-a încălcat dreptul la apărare în condițiile în care pentru primul termen de judecată stabilit în rejudecare după casare, la data de 21 mai 2009, a solicitat, în temeiul art. 156 amânarea cauzei pentru angajarea unui alt apărător iar această cerere a fost temeinic motivată. Instanța de apel, susține recurenta, nu s-a pronunțat cu privire la această cerere, ci a rămas în pronunțare, respingând atât cererea de redeschidere a dezbaterilor cât și pe aceea de efectuare a unei expertize, cu motivarea că în cauză s-au mai efectuat astfel de lucrări. De asemenea, decizia recurată este nelegală pentru că nu a examinat corect expertizele și celelalte înscrisuri administrate în cauză și nu s-a pronunțat cu privire la efectele puterii de lucru judecat ale deciziei civile nr. 529/2005 pronunțată de Tribunalul Arad în dosarul nr. 4813/R/2005 care arestă faptul că lucrarea s-a executat corespunzător.

O altă critică vizează interpretarea eronată de către instanța de apel a criticilor formulate în sensul că nu s-a solicitat modificarea în parte a sentinței cu consecința obligării la refacerea parțială a lucrării ci în sensul de a se reține și culpa reclamantei în eventualitatea existenței unor deficiențe ce se vor stabili printr-o expertiză concludentă. Procedând în acest mod instanța de apel a schimbat natura criticilor formulate, s-a pronunțat asupra unor lucruri care nu s-au cerut, cu consecința agravării situației în propria cale de atac.

Un alt motiv privește nelegalitatea deciziei sub aspectul modului de soluționare a apelului formulat împotriva încheierii nr. 170 din 29 ianuarie 2007 a Tribunalului Arad, în condițiile în care această încheiere a fost pronunțată de alt judecător decât cel care a soluționat cauza în fond, iar pe de altă parte prin modul de soluționare s-a procedat la completarea și nu la lămurirea dispozitivului, critici, care, de asemenea au fost greșit înlăturate de instanța de apel. Analizând recursul formulat prin prisma criticilor formulate, însă cu precizarea că vor fi avute în vedere numai motivele de nelegalitate, nu și cele de netemeinicie, care exced controlului de legalitate, modul de interpretare a probatoriilor fiind atributul exclusiv al instanței de apel în considerarea caracterului devolutiv al acestei căi de atac, Curtea constată că este nefondat.

Din această perspectivă, critica referitoare la încălcarea prevederilor art. 156 alin. (1) C. proc. civ., nu este întemeiată, în condițiile în care, instanța de apel respingând cererea de amânare formulată de pârâtă a făcut aplicarea alin. (2) al aceluiași articol amânând pronunțarea cauzei în vederea depunerii de concluzii scrise, dar pentru termenul acordat în acest scop apelanta a înțeles să formuleze doar o cerere pentru redeschiderea dezbaterilor. De menționat că potrivit art. 156 alin. (1) C. proc. civ., instanța nu este obligată ci „va putea da un singur termen pentru apărare”, astfel încât în circumstanțele concrete ale cauzei aflate în apel, în rejudecare după casare, instanța respingând cererea de amânare pentru motivul arătat nu a încălcat dreptul la apărare al părții, cu atât mai mult cu cât s-a amânat pronunțarea.

Sub un alt aspect nu este conformă realității susținerea recurentei în sensul că instanța de apel nu s-a pronunțat asupra cererii de amânare, încheierea de ședință din 21 mai 2009 dovedind contrariul, situație în care motivele întemeiate pe dispozițiile art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ. sunt nefondate. Cât privește modul de interpretare a probelor administrate în cauză, după cum s-a menționat deja, o atare critică nu face parte din motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 1 - 9 astfel că nu va putea fi examinată în acest cadru, ci numai critica referitoare la omisiunea instanței de apel de a analiza cauza și prin prisma deciziei nr. 529/2005 a Tribunalului Arad.

Referitor la această critică se va reține că într-adevăr instanța de apel o reține ca atare, însă nu se pronunță în concret, împrejurare care nu este însă de natură a conduce la o modificare sau casare a deciziei recurate, aceasta fiind corectă ca și mod de soluționare a litigiului întrucât a examinat cauza sub toate aspectele concluzionând că tribunalul, pe baza probelor administrate a făcut o aplicare corespunzătoare a dispozițiilor art. 969 și art. 970 C. civ. Pe de altă parte decizia nr. 529/2005 a Tribunalului Arad soluționând un litigiu între aceleași părți a stabilit că SC C. SRL nu și-a îndeplinit întocmai și la termenele stabilite obligațiile contractuale asumate, motiv pentru care a fost obligată la plata penalităților de întârziere, din considerentele deciziei rezultând că obiecțiunile cuprinse în procesul-verbal din 19 decembrie 2002 se încadrează în prevederile H.G.

nr. 273/1994, aspecte de natură a evidenția culpa contractuală a recurentei în executarea contractului. Cât privește motivele de recurs întemeiate pe dispozițiile art. 304 pct. 6 și 8 C. proc. civ. constând în interpretarea eronată a criticilor formulate în apel și pronunțarea instanței asupra unor lucruri care nu s-au cerut, Curtea, reține că contrar celor susținute de recurentă, în examinarea apelului au fost avute în vedere și apărările referitoare la culpa reclamantei derivate din lipsa autorizației de executare a lucrărilor și a concluzionat că raportat la obiectul și temeiul de drept al acțiunii coroborată cu poziția procesuală a pârâtei, care pe parcursul derulării litigiului și-a asumat obligația refacerii lucrării, o atare critică nu se verifică.

O atare argumentare relevă pronunțarea instanței în limitele învestirii sale, astfel încât și critica formulată sub acest aspect este nefondată. De asemenea, și ultimul motiv de recurs care vizează nelegalitatea deciziei din perspectiva dispozițiilor art. 304 pct. 2 C. proc. civ., este neîntemeiat pentru că textul legal anterior menționat are în vedere ipoteza în care „hotărârea s-a dat de alți judecători decât cei care au luat parte la dezbaterea în fond a pricinii”, respectiv faptul că hotărârea trebuie să fie semnată de același complet de judecată, nefiind posibil ca un complet să pronunțe hotărârea, iar altul să o semneze. În consecință, cererea de lămurire a dispozitivului hotărârii pronunțate de tribunal, formulată de pârâtă în temeiul art. 2811 C. proc.

civ., a fost adresată „instanței care a pronunțat hotărârea”, iar judecătorul învestit cu soluționarea cererii a fost același cu cel care a pronunțat hotărârea, situație în care nu se poate susține o încălcare a textului legal menționat. De altfel, respingând această critică și instanța de apel a reținut corect că în condițiile în care acțiunea reclamantei a fost admisă în întregime dispozitivul astfel cum a fost lămurit prin încheierea anterioară nu face decât să expliciteze întinderea obligației pârâtei precizând și înscrisul în baza căruia aceasta urmează să-și execute obligația, și care a fost avut în vedere la pronunțarea hotărârii. Prin urmare, decizia recurată este legală și va fi menținută ca atare, ca efect al respingerii recursului ca nefondat, în conformitate cu dispozițiile art. 312 alin. (1) C. proc.

civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de pârâta SC C. SRL Timișoara împotriva deciziei nr. 111 din 28 mai 2009 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția comercială, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 19 ianuarie 2010.