ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 125/2010

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 125/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)

Asupra recursului de

față:

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 1790 din 27 iulie

2006 pronunțată în dosarul nr. 1914/2005 al Tribunalului Arad, secția

comercială și de contencios administrativ, s-a admis acțiunea

formulată de reclamanta SC C.I.E. SRL Arad împotriva pârâtei SC C. SRL

Timișoara cu consecința obligării acesteia să refacă

lucrarea de construcții montaj ce face obiectul contractului de

antrepriză încheiat între părți la data de 12 august 2002, în

sensul remedierii denivelărilor apărute pe platforma de la sediul

reclamantei unde s-au efectuat inițial lucrările de construcții,

iar în caz de refuz a fost autorizată reclamanta să execute

această lucrare pe cheltuiala pârâtei, care a fost obligată și

la plata sumei de 711,80 lei cheltuieli de judecată către

reclamantă.

Pentru a pronunța

această soluție prima instanță a reținut în

esență că între părți s-a încheiat la data de 12

august 2002 contractul de antrepriză din 2002, în temeiul căruia

pârâta în calitate de antreprenor s-a obligat să execute lucrări de

amenajare cu pavele și borduri a curții de la sediul reclamantei, în

termen de 45 de zile de la data încheierii convenției.

Prin procesul-verbal de

recepție la terminarea lucrărilor din 19 decembrie 2002, semnat de

ambele părți, comisia de recepție a constatat finalizarea

lucrărilor, însă s-au formulat obiecțiuni în privința

calității acestora, recomandându-se corectarea denivelărilor

apărute sub exploatare din vina constructorului, în perioada de

garanție, într-un interval de 7 zile de la sesizarea acestora.

De asemenea, prin

procesul-verbal de recepție semnat de părți la data de 13 august

2003, s-a admis recepția lucrărilor însă s-a apreciat că

este necesară ținerea sub observație a platformei dalate în

privința scurgerii apelor meteorice la gurile de evacuare.

În acest context, tribunalul

a arătat că este întemeiată solicitarea reclamantei,

formulată în temeiul art. 14 din contract, de obligare a pârâtei la

remedierea defecțiunilor apărute în perioada de garanție de 2

ani calculat de la data recepției finale. Au fost avute în vedere în acest

sens și concluziile expertizelor efectuate în cauză coroborate cu

poziția procesuală a pârâtei care s-a angajat să remedieze

denivelările apărute pe platformă, cel mai târziu până la

data de 30 aprilie 2006, însă nu și-a îndeplinit această

obligație, deși soluționarea cauzei a fost suspendată la

cererea ambelor părți tocmai în acest scop.

În consecință,

apreciind că sunt îndeplinite condițiile art. 969 și art. 970 C.

civ., Tribunalul a admis acțiunea reclamantei.

Considerând că

dispozitivul sentinței este neclar, pârâta a solicitat în temeiul art. 2811

C. proc. civ. lămurirea acestuia, în sensul precizării unor date care

să permită executarea.

Prin încheierea nr. 170 din

29 ianuarie 2007, tribunalul a admis cererea, arătând în considerente

că pârâta va fi obligată să remedieze lucrarea pe

porțiunile ce nu respectă în totalitate prevederile proiectului

întocmit de proiectantul SC A.P. SRL, precum și pe baza acestui proiect

care, de altfel a stat la baza efectuării lucrării, potrivit

dispozițiilor contractuale și cu consultarea acestuia, precizând în

dispozitiv că lucrarea va fi executată pe baza unui proiect

topografic avizat întocmit de acest proiectant.

Prin decizia civilă nr.

167 din 25 septembrie 2008 a Curții de Apel Timișoara, secția

comercială, s-a constatat perimarea apelurilor declarate de pârâta SC C.

SRL Timișoara împotriva sentinței comerciale nr. 1790/2006 și a

încheierii nr. 170/2007 pronunțată de Tribunalul Arad, secția

comercială.

Recursul declarat de

pârâtă a fost admis prin decizia nr. 727 din 5 martie 2009 a Înaltei

Curți de Casație și Justiție, secția comercială,

pronunțată în dosarul nr. 598/59/2007, iar hotărârea

instanței de apel a fost casată, cu consecința trimiterii cauzei

spre rejudecare, în considerarea faptului că termenul de perimare de 6 luni

prevăzut de art. 248 alin. (3) C. proc. civ. a fost întrerupt prin cererea

formulată de pârâtă în vederea repunerii pe rol a cauzei.

În rejudecare, prin decizia

civilă nr. 111 din 28 mai 2009, Curtea de Apel Timișoara, secția

comercială, a respins ca nefondate apelurile formulate de pârâtă.

Pentru a proceda în acest

mod instanța de apel a reținut că expertizele de specialitate

efectuate în cauză au stabilit fără echivoc culpa pârâtei care a

efectuat necorespunzător lucrările ce au format obiectul contractului

din litigiu, împrejurare pe care, de altfel, nu a contestat-o, asumându-și

obligația remedierii acestor deficiențe, însă aceasta nu a fost

respectată.

Sub acest aspect, arată

instanța, probele administrate în fața primei instanțe,

relevă temeinicia susținerilor reclamantei, motiv pentru care a fost

înlăturată critica pârâtei referitoare la existența culpei

reclamantei care nu i-a predat toate avizele și acordurile necesare, în

considerarea faptului că pârâta, în calitate de antreprenor avea

obligația executării lucrărilor contractate în condiții de

bună calitate, în caz contrar fiindu-i antrenată răspunderea

conform art. 969 și art. 970 C. civ.

În acest context,

argumentează instanța de apel, nu se impune modificarea în parte a

sentinței în sensul obligării pârâtei la refacerea doar a unei

părți din pavaj deoarece potrivit rapoartelor de expertiză este

necesară refacerea în totalitate a lucrărilor pe baza unui proiect de

execuție corespunzător dar și în considerarea poziției

procesuale a pârâtei care și-a asumat această obligație.

Referitor la apelul declarat

de pârâtă împotriva încheierii nr. 170/2007, curtea de apel a reținut

că sunt nefondate și criticile formulate în această

privință având în vedere faptul că acțiunea reclamantei a

fost admisă în întregime, iar pârâta a fost obligată să

refacă lucrarea de construcții montaj ce a format obiectul

contractului din litigiu, pe baza proiectului topografic întocmit de un anumit

proiectant. De asemenea, arată instanța, utilizând procedura

prevăzută de art. 2811 C. proc. civ., în realitate pârâta tinde la

reformarea sentinței civile, în privința fondului litigiului.

Împotriva acestei decizii a

formulat recurs pârâta SC C. SRL, întemeiat în drept pe dispozițiile art. 304

pct. 2, 6, 7, 8, 9 și art. 312 alin. (3) C. proc. civ.

În mod concret, recurenta

invocă faptul că i s-a încălcat dreptul la apărare în

condițiile în care pentru primul termen de judecată stabilit în

rejudecare după casare, la data de 21 mai 2009, a solicitat, în temeiul art.

156 amânarea cauzei pentru angajarea unui alt apărător iar

această cerere a fost temeinic motivată.

Instanța de apel,

susține recurenta, nu s-a pronunțat cu privire la această

cerere, ci a rămas în pronunțare, respingând atât cererea de

redeschidere a dezbaterilor cât și pe aceea de efectuare a unei expertize,

cu motivarea că în cauză s-au mai efectuat astfel de lucrări.

De asemenea, decizia

recurată este nelegală pentru că nu a examinat corect

expertizele și celelalte înscrisuri administrate în cauză și nu

s-a pronunțat cu privire la efectele puterii de lucru judecat ale deciziei

civile nr. 529/2005 pronunțată de Tribunalul Arad în dosarul nr. 4813/R/2005

care arestă faptul că lucrarea s-a executat corespunzător.

O altă critică

vizează interpretarea eronată de către instanța de apel a

criticilor formulate în sensul că nu s-a solicitat modificarea în parte a

sentinței cu consecința obligării la refacerea

parțială a lucrării ci în sensul de a se reține și

culpa reclamantei în eventualitatea existenței unor deficiențe ce se

vor stabili printr-o expertiză concludentă. Procedând în acest mod

instanța de apel a schimbat natura criticilor formulate, s-a

pronunțat asupra unor lucruri care nu s-au cerut, cu consecința

agravării situației în propria cale de atac.

Un alt motiv privește

nelegalitatea deciziei sub aspectul modului de soluționare a apelului

formulat împotriva încheierii nr. 170 din 29 ianuarie 2007 a Tribunalului Arad,

în condițiile în care această încheiere a fost pronunțată

de alt judecător decât cel care a soluționat cauza în fond, iar pe de

altă parte prin modul de soluționare s-a procedat la completarea

și nu la lămurirea dispozitivului, critici, care, de asemenea au fost

greșit înlăturate de instanța de apel.

Analizând recursul formulat

prin prisma criticilor formulate, însă cu precizarea că vor fi avute

în vedere numai motivele de nelegalitate, nu și cele de netemeinicie, care

exced controlului de legalitate, modul de interpretare a probatoriilor fiind

atributul exclusiv al instanței de apel în considerarea caracterului

devolutiv al acestei căi de atac, Curtea constată că este

nefondat.

Din această

perspectivă, critica referitoare la încălcarea prevederilor art. 156 alin.

(1) C. proc. civ., nu este întemeiată, în condițiile în care,

instanța de apel respingând cererea de amânare formulată de

pârâtă a făcut aplicarea alin. (2) al aceluiași articol amânând

pronunțarea cauzei în vederea depunerii de concluzii scrise, dar pentru

termenul acordat în acest scop apelanta a înțeles să formuleze doar o

cerere pentru redeschiderea dezbaterilor.

De menționat că

potrivit art. 156 alin. (1) C. proc. civ., instanța nu este obligată

ci „va putea da un singur termen pentru apărare”, astfel încât în

circumstanțele concrete ale cauzei aflate în apel, în rejudecare după

casare, instanța respingând cererea de amânare pentru motivul arătat

nu a încălcat dreptul la apărare al părții, cu atât mai

mult cu cât s-a amânat pronunțarea.

Sub un alt aspect nu este

conformă realității susținerea recurentei în sensul că

instanța de apel nu s-a pronunțat asupra cererii de amânare,

încheierea de ședință din 21 mai 2009 dovedind contrariul, situație

în care motivele întemeiate pe dispozițiile art. 304 pct. 7 și 9 C.

proc. civ. sunt nefondate.

Cât privește modul de

interpretare a probelor administrate în cauză, după cum s-a

menționat deja, o atare critică nu face parte din motivele de

nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 1 - 9 astfel că nu va putea

fi examinată în acest cadru, ci numai critica referitoare la omisiunea

instanței de apel de a analiza cauza și prin prisma deciziei nr. 529/2005

a Tribunalului Arad. Referitor la această critică se va reține

că într-adevăr instanța de apel o reține ca atare,

însă nu se pronunță în concret, împrejurare care nu este

însă de natură a conduce la o modificare sau casare a deciziei

recurate, aceasta fiind corectă ca și mod de soluționare a

litigiului întrucât a examinat cauza sub toate aspectele concluzionând că

tribunalul, pe baza probelor administrate a făcut o aplicare

corespunzătoare a dispozițiilor art. 969 și art. 970 C. civ. Pe

de altă parte decizia nr. 529/2005 a Tribunalului Arad soluționând un

litigiu între aceleași părți a stabilit că SC C. SRL nu

și-a îndeplinit întocmai și la termenele stabilite obligațiile

contractuale asumate, motiv pentru care a fost obligată la plata

penalităților de întârziere, din considerentele deciziei rezultând

că obiecțiunile cuprinse în procesul-verbal din 19 decembrie 2002 se

încadrează în prevederile H.G. nr. 273/1994, aspecte de natură a

evidenția culpa contractuală a recurentei în executarea contractului.

Cât privește motivele

de recurs întemeiate pe dispozițiile art. 304 pct. 6 și 8 C. proc.

civ. constând în interpretarea eronată a criticilor formulate în apel

și pronunțarea instanței asupra unor lucruri care nu s-au cerut,

Curtea, reține că contrar celor susținute de recurentă, în

examinarea apelului au fost avute în vedere și apărările

referitoare la culpa reclamantei derivate din lipsa autorizației de

executare a lucrărilor și a concluzionat că raportat la obiectul

și temeiul de drept al acțiunii coroborată cu poziția

procesuală a pârâtei, care pe parcursul derulării litigiului

și-a asumat obligația refacerii lucrării, o atare critică

nu se verifică. O atare argumentare relevă pronunțarea

instanței în limitele învestirii sale, astfel încât și critica

formulată sub acest aspect este nefondată.

De asemenea, și ultimul

motiv de recurs care vizează nelegalitatea deciziei din perspectiva

dispozițiilor art. 304 pct. 2 C. proc. civ., este neîntemeiat pentru

că textul legal anterior menționat are în vedere ipoteza în care

„hotărârea s-a dat de alți judecători decât cei care au luat parte

la dezbaterea în fond a pricinii”, respectiv faptul că hotărârea

trebuie să fie semnată de același complet de judecată,

nefiind posibil ca un complet să pronunțe hotărârea, iar altul

să o semneze.

În consecință,

cererea de lămurire a dispozitivului hotărârii pronunțate de

tribunal, formulată de pârâtă în temeiul art. 2811 C. proc. civ., a

fost adresată „instanței care a pronunțat hotărârea”, iar

judecătorul învestit cu soluționarea cererii a fost același cu

cel care a pronunțat hotărârea, situație în care nu se poate

susține o încălcare a textului legal menționat.

De altfel, respingând

această critică și instanța de apel a reținut corect

că în condițiile în care acțiunea reclamantei a fost admisă

în întregime dispozitivul astfel cum a fost lămurit prin încheierea

anterioară nu face decât să expliciteze întinderea obligației

pârâtei precizând și înscrisul în baza căruia aceasta urmează

să-și execute obligația, și care a fost avut în vedere la

pronunțarea hotărârii.

Prin urmare, decizia

recurată este legală și va fi menținută ca atare, ca

efect al respingerii recursului ca nefondat, în conformitate cu

dispozițiile art. 312 alin. (1) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat

de pârâta SC C. SRL Timișoara împotriva deciziei nr. 111 din 28 mai 2009

pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția

comercială, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în

ședință publică, astăzi 19 ianuarie 2010.