ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2548/2008

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr.

900 din 24 mai 2006 pronunțată de Tribunalul Arad a fost respinsă acțiunea

civilă formulată de reclamanta SC C. SA ARAD împotriva pârâtei SC U.E. SRL

PLOIEȘTI pentru plata sumei de 20.110.714.833 lei respectiv 2.011.071,49 RON cu

titlu de preț.

A obligat reclamanta

să plătească pârâtei suma de 24.000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.

Pentru a hotărî

astfel, prima instanță a reținut că între pârâta SC U.E. SRL în calitate de

antreprenor general și reclamanta SC C. SA în calitate de subanteprenor s-a

încheiat contractul pentru execuție lucrări construcții în subantrepriză nr. 285/3151

din 23 aprilie 2004 având ca obiect executarea unor lucrări la F.D.R. din Ineu.

Potrivit art. 4 din

contract valoarea lucrărilor a fost stabilită prin negociere directă la un preț

estimativ de 200 euro/mp în conformitate cu anexa contractului iar pct. 14 se

referă la decontarea lucrărilor care presupunea întocmirea până la data de 25 a

fiecărei luni de către subanteprenor a unor situații de lucrări parțiale ce

urmau a fi verificate și confirmate de către anteprenorul general în termen de

16 zile lucrătoare de la depunere, la situațiile de lucrări intermediare și 31

de zile la situațiile de lucrări finale.

Instanța de fond a

reținut că reclamanta în calitate de subanteprenor nu și-a îndeplinit obligația

prevăzută de art. 10 lit. m) din contract privind notificarea pârâtei, în

termen de 5 zile asupra necesității efectuării recepției și semnării procesului

verbal de recepție la terminarea lucrărilor și că din probele administrate în

cauză nu a rezultat că reclamanta a efectuat lucrări a căror contravaloare a

depășit suma de 31.636.964 lei achitată de pârâtă.

Împotriva sentinței a

declarat apel reclamanta SC C. SA ARAD solicitând admiterea apelului,

schimbarea în tot a sentinței apelate în sensul admiterii acțiunii așa cum a

fost formulată și precizată cu consecința obligării pârâtei intimate SC U.E. SRL

PLOIEȘTI la plata sumei de 2.011.071,49 lei reprezentând prețul lucrărilor de

construcții executate, confirmate, acceptate la plată și neachitate, cu

cheltuieli de judecată la fond și în apel.

În motivarea apelului

reclamanta a susținut că în mod nelegal și netemeinic prima instanță a dispus

respingerea acțiunii sale pornind de la o interpretare scoasă din context a conținutului

înscrisului intitulat „minută” din data de 22 iulie 2004 și a interogatoriilor

luate celor două părți.

Reclamanta arată că

instanța s-a aflat într-o gravă eroare de fapt, realizând o apreciere greșită a

probelor administrate pe care le-a interpretat parțial și trunchiat.

Astfel a menționat că

organizarea și efectuarea recepției cădea în sarcina anteprenorului general,

fiind culpa exclusivă a acestuia faptul că subanteprenorul nu a fost convocat.

Cu privire la

„minuta” încheiată la 22 iulie 2006 apelanta a arătat că instanța nu a

coroborat înscrisul respectiv cu probele existente la dosar și mai mult a făcut

aprecieri asupra sumei, care au invalidat concluzia potrivit căreia

intimata-pârâtă nu ar mai avea alte sume de plată.

Curtea de Apel Timișoara,

secția comercială, prin decizia civilă nr. 187 din 18 septembrie 2007, a admis

apelul reclamantei, a schimbat în parte sentința apelată în sensul că a admis

în parte acțiunea formulată de reclamanta SC C. SA ARAD și a obligat pârâta SC

U. SRL PLOIEȘTI la plata sumei de 1.810.972,72 lei cu titlu de pretenții și

62.245 lei cu titlu de cheltuieli de judecată în primă instanță și în apel,

menținând în rest dispozițiile hotărârii apelate.

Instanța de apel

pentru a pronunța hotărârea anterior menționată a reținut că în conformitate cu

prevederile art. 11 lit. d) din contractul încheiat de părți nr. 285/3151 din 23

aprilie 2004, antreprenorul general avea obligația contractuală de a convoca

comisia de recepție la cererea subanteprenorului în cel mult 3 zile lucrătoare

de la data cererii de convocare comunicată de antreprenor. Deci din

interpretarea acestor clauze contractuale a rezultat că organizarea și

efectuarea recepției cădea în sarcina anteprenorului general deci a pârâtei SC

U.E. SA fiind culpa exclusivă a acesteia faptul că subanteprenorul nu a fost

convocat.

Din raportul de

expertiză contabilă judiciară efectuat la apel, instanța a reținut că valoarea

lucrărilor executate se ridică la suma de 51.981.112,481 lei vechi, că au fost

achitate lucrări în construcții executate în cadrul contractului de

31.137.951.536 lei vechi și deci a concluzionat că lucrările executate și

confirmate în scris de către pârâtă, neachitate sunt în sumă de 1.810.973 RON.

Cu privire la

„minuta” încheiată la 22 aprilie 2004 instanța de apel a reținut că în mod

eronat prima instanță a interpretat că valoarea lucrărilor contractate este de

aproximativ 900.000 Euro plus TVA, din minută rezultând în mod clar că la data

de 22 iulie 2004 erau executate lucrări în valoarea menționată și nicidecum că

suma respectivă ar reprezenta valoarea întregului contract.

De asemeni și prin

suplimentul la raportul de expertiză contabilă judiciară s-a reținut că minuta

încheiată se referă la lucrările executate până la acea dată.

Împotriva deciziei

pronunțată de instanța de apel, în termen legal, pârâta SC U.E. SRL PLOIEȘTI a

declarat recurs criticând-o pentru nelegalitate.

Recurenta-pârâtă prin

criticile formulate arată că instanța de apel, a validat cu ușurință raportul

de expertiză efectuat în cauză la cererea apelantei-reclamantă.

Cu referire la acest

raport de expertiză ca de altfel și la suplimentul de expertiză încuviințat de

instanță, recurenta arată că experții nu au avut în vedere înscrisurile de la

dosar cât și obiectivele părților ci au avut în vedere numai situațiile de

lucrări furnizate de reclamantă.

Recurenta menționează

că decizia atacată este nelegală și implicit netemeinică deoarece reclamanta nu

s-a conformat obligației prevăzută în art. 10 lit. m) din contract iar instanța

nu a avut în vedere acest aspect. Astfel, nu s-a putut stabili dacă între părți

mai există lucrări nedecontate, atâta timp cât ele nici nu au fost

recepționate. Facturile emise dar neacceptate la plată nu pot face dovada că

serviciile pretinse au fost și executate și de asemeni nu au fost identificate

care anume lucrări fac obiectul respectivului debit.

Instanța de apel,

arată recurenta, a mai greșit în sensul că nu a asigurat un echilibru de probe

în cauză, s-a rezumat să admită efectuarea expertizei cerută de reclamantă și a

respins cererea sa formulată în baza art. 212 alin. (1) și (2) C. proc. civ.,

de a dispune efectuarea unei expertize contrarii care să stabilească adevărul

prin luarea în considerare a tuturor actelor existente la dosarul cauzei. Prin

această atitudine a abdicat de la obligația inserată în art. 129 alin. (5) C.

proc. civ., deoarece prin respingerea cererii pentru efectuarea unei

contraexpertize, a încălcat ceea ce stabilise prin încheierea de la 13 martie

2007 și anume ca expertiza să aibă în vedere atât înscrisurile de la dosar cât

și obiectivele părților.

Cu privire la

raportul de expertiză efectuat în cauză recurenta menționează că ar conține o

eroare privind valoarea lucrărilor contractate de către reclamantă, care

conform minutei din 22 iulie 2004 erau de aproximativ 900.000 Euro, dar ca și

în raportul suplimentar, se susține că această sumă ar reprezenta lucrări

executate și nu contractate, ceea ce contravine flagrant realității deoarece

până în iulie suma totală a situaților de lucrări întocmite de reclamantă era

de aproximativ 300 000 Euro.

Recurenta arată că în

mod părtinitor autorul expertizei a considerat că situațiile de lucrări

prezentate de reclamantă reprezintă realitatea și nu a ținut cont de observațiile

sale în sensul că situațiile de lucrări lunare erau aprobate în mod provizoriu

de ea, urmând ca valoarea totală a lucrărilor executate să se regularizeze

conform anexei la contract, la situația finală.

Acest fapt este

demonstrat de consemnarea sa, însușită de reclamantă pe Borderoul situațiilor

de lucrări cumulate la 31 august 2004 aflat la dosarul de fond, în sensul că

plata se va face conform anexei nr. 2 la finalizarea lucrărilor când va avea

loc regularizarea sumelor.

Mai menționează

recurenta că autorul raportului de expertiză a omis în mod voit sa țină cont de

anexa 2 care face parte din contract și conform căreia, lucrările urmau să fie

decontate în baza procentului stabilit în anexă.

Din același motiv

apreciază recurenta nu a ținut cont de analiza de preț a lucrărilor efectuate,

precum și de situația de lucrări finală întocmită de ea. Cu titlu de exemplu

arată că deși prețul pentru capitolul de lucrări pământ + fundație fusese

stabilit la 204 000 Euro, reclamanta l-a indicat ca fiind de 292.997 Euro,

expertul a luat de bună această sumă sau la capitolul de lucrări pardoseală,

deși lucrarea a fost executată cu altă societate, contravaloarea acesteia e

trecută ca și când i s-ar cuveni reclamantei.

Recurenta conchide

menționând că instanța de apel nu are o interpretare proprie a probelor din

dosar ci a redat ca motivare afirmațiile reclamantei și constatările

expertului, în sensul că este culpa anteprenorului general că nu s-a efectuat

recepția la terminarea lucrărilor, ignorând nejustificat că reclamanta nu a

făcut notificarea prevăzută la art. 10 lit. m) din contract și de asemeni în

mod greșit instanța reține în motivarea hotărârii că situațiile de lucrări au

fost confirmate de pârâtă fără obiecțiuni, neglijând scriptul de la dosar fond,

conform căruia valoarea totală a lucrărilor va fi regularizată la situația

finală conform anexei la contract.

Pentru motivele

invocate, pârâta SC U.E. SRL PLOIEȘTI a solicitat admiterea recursului, casarea

deciziei atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare.

Prin concluziile

scrise depuse la dosar recurenta-pârâtă a invocat nulitatea raportului de

expertiză tehnică contabilă efectuat în apel de către doi experți numiți de

instanță, cu încălcarea dispozițiilor art. 201 alin. (1) C. proc. civ. și a

menționat că în cauză este incident și pct. 5 al art. 304 C. proc. civ.,

alături de pct. 8 și 9 invocate prin motivele de recurs.

Intimata-reclamantă

prin întâmpinarea depusă a solicitat respingerea recursului ca nefondat cu

cheltuieli de judecată.

Recursul declarat de

pârâtă este fondat și urmează să fie admis pentru următoarele considerente.

Analizând motivele de

nelegalitate invocate de pârâtă pe care le subsumăm motivului de recurs

prevăzut de pct. 5 al art. 304 C. proc. civ., Înalta Curte constată că instanța

de apel prin numirea a doi experți pentru efectuarea expertizei tehnice

contabile, a încălcat o normă de procedură prevăzută sub sancțiunea nulității

de art. 105 alin. (2) C. proc. civ.

Așadar, având în

vedere că dispozițiile art. 201 alin. (1) C. proc. civ., care prevăd imperativ:

„când pentru lămurirea unor împrejurări de fapt instanța consideră necesar să

cunoască părerea unor specialiști, va numi, la cererea părților ori din oficiu,

unul sau trei experți, stabilind prin încheiere punctele asupra cărora ei urmează

să se pronunțe și termenul la care trebuie sa efectueze expertiză”, au fost

încălcate de către instanța de apel prin numirea a doi experți contabili,

hotărârea pronunțată este nelegală.

Având în vedere

considerentele anterior arătate, rezultă că în cauză este incident art. 304 pct.

5 C. proc. civ., situație în care va fi admis recursul pârâtei, decizia atacată

va fi casată iar cauza va fi trimisă spre rejudecare pentru refacerea

raportului de expertiză.

Celelalte motive de

recurs invocate urmează să fie analizate în rejudecarea cauzei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D

E C I D E

Admite recursul

declarat de pârâta SC U.E. SRL PLOIEȘTI împotriva deciziei nr. 187 din 18

septembrie 2007 A Curții de Apel Timișoara, secția comercială.

Casează decizia atacată

și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

Irevocabilă.

Pronunțată

în ședința publică, astăzi 24 septembrie 2008.