ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1839/2011
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1839/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)
Asupra recursului de față;
Din examinarea actelor și lucrărilor
dosarului, constată următoarele:
Prin
cererea înregistrată pe rolul Tribunalului, reclamanta SC M. SRL, în
contradictoriu cu pârâta SC P.M.C.G. SRL, a solicitat să se constate rezilierea
contractului de subantrepriză din 11 iulie 2007, obligarea pârâtei la plata
sumei de 152.830,47 lei reprezentând c/val. unor materiale și a unor lucrări
executate în temeiul acestui contract și la plata sumei de 10.622,00 lei
reprezentând penalități de întârziere de 0,05 %, calculate de la 01 octombrie
2008 până la 16 februarie 2008 și în continuare până la achitarea integrală a
sumelor datorate.
Reclamanta a susținut că, la data de
11 iulie 2007, a încheiat contractul de subantrepriză din 11 iulie 2007 cu
pârâta în calitate antreprenor, având ca obiect executarea unor lucrări
constând în spațiu birouri P + 2 (parter - 220 mp construibili, etajul 1 - 220
mp construibili, etajul 2-150 mp construibili); hală depozitare - 800 mp
construibili.
La data de 19 mai 2009, reclamanta SC
M. SRL a depus cerere completatoare a acțiunii, arătând că înțelege să se
judece și în contradictoriu cu SC D. SRL, beneficiarul investiției ce a format
obiectul contractului de subantrepriză încheiat cu pârâta SC P.M.C.G. SRL
În motivare s-a arătat că între SC
M.S. SRL și SC D. SRL, s-a încheiat contractul de prestări servicii din 25
iunie 2007, în valoare de 537.200 euro, fără TVA.
La data de 09 iulie 2007, între SC
M.S. SRL și pârâta SC P.M.C.G. SRL a fost încheiat contractul de cesiune a
contractului de prestări servicii din 25 iunie 2007, cu acordul beneficiarului
SC D. SRL, prin care obligațiile prestatorului erau preluate de cesionar, care
se obliga să respecte în totalitate prevederile contractului de prestări
servicii, devenind antreprenor în contractul de subantrepriză nr. l3 din 11
iulie 2007, Iară ca cesiunea să exonereze cedenta SC M.S. SRL de îndeplinirea
obligațiilor privind realizarea obiectului contractului, respectiv a unei
construcții formate din „clădire pentru birouri P+2 și hală de
depozitare".
Prin sentința nr. 172 din 22 martie
2010, Tribunalul Prahova a admis în parte acțiunea modificată, formulată de
reclamanta SC M.S. SRL în contradictoriu cu pârâtele SC P.M.C.G. SRL și SC D.
SRL; a dispus rezilierea contractului de subantrepriză din 11 iulie 2007
încheiat de reclamantă cu pârâta SC P.M.C.G. SRL, obligând această pârâtă la
plata sumei de 82.424,44 lei c/val. materiale către reclamantă și a respins în
rest acțiunea ca neîntemeiată.
Pentru a pronunța această sentință
tribunalul a reținut că pârâta SC D. SRL în calitate de beneficiar a încheiat
cu reclamanta SC M.S. SRL contractul de prestări servicii din 25 iunie 2007,
având ca obiect executarea de către prestator a unei construcții pe terenul
deținut de beneficiar în localitatea Măgurele, jud. Ilfov (filele 84, 85).
Potrivit contractului de cesiune,
încheiat la 9 iulie 2007, cu acordul beneficiarului, SC D. SRL, contractul mai
sus menționat a fost cedat de prestator - reclamanta SC M.S. SRL - pârâtei SC
P.M.C.G. SRL (filele 82, 83).
Totodată, la data de 11 iulie 2007,
între reclamantă și pârâta SC P.M.C.G. SRL a fost încheiat contractul de
subantrepriză din 11 iulie 2007, prin care reclamanta, în calitate de
subantreprenor s-a obligat să execute lucrările la construcția amplasată pe
terenul proprietatea beneficiarului SC D. SRL, conform art. 4 din contract,
antreprenorului - pârâtei SC P.M.C.G. SRL - revenindu-i obligația de plată
pentru executarea lucrărilor, în termen de 15 zile de la terminarea acestora,
termen specificat în procesul verbal de predare-primire.
Acest contract a fost modificat
conform actelor adiționale la contract (filele 39 - 43).
Din procesul verbal de recepție la
terminarea lucrărilor din 19 august 2008 reiese că, la data de 19 august 2008,
lucrările au fost finalizate, fiind predate beneficiarului de executant -
pârâta SC P.M.C.G. SRL (filele 128, 129).
În cauză a fost efectuată expertiză
contabilă de expert G.C.C. (filele 149 - 163), la care părțile nu au formulat
obiecțiuni și prin care au fost determinate sumele plătite de beneficiar
antreprenorului, respectiv suma de 2.728.960 lei, precum și sumele plătite de
pârâta-antreprenor reclamantei în calitate de executant al investiției până la
părăsirea de către reclamantă a șantierului la data de 1 iulie 2008, respectiv
suma de 961.230,10 lei.
Expertul a consemnat în raport că
devizul ofertă, parte integrantă a actului adițional din 2007 la contractul de
subantrepriză conține greșeli de calcul, ce duc la valoarea de 1.146.368,59
lei, față de cea consemnată în devizul ofertă în temeiul căruia s-a făcut
negocierea contractului.
Instanța a mai reținut că, din declarațiile
martorilor S.V. și O.D. (filele 131, 164) audiați la solicitarea reclamantei,
rezultă că aceasta a încetat executarea lucrărilor contractate în luna iulie
2008, existând discuții între reprezentanții societății reclamante și
antreprenorului cu privire la sumele consemnate în deviz și, totodată,
întârzieri în efectuarea plăților din partea antreprenorului; antreprenorul a
interzis la acea dată accesul pe șantier al subantreprenorului, în condițiile
în care, 90 % din lucrare era efectuată și corespunzătoare din punct de vedere
al parametrilor calitativi.
Totodată, s-a mai reținut că între
părțile contractului de subantrepriză a existat corespondență privind
modalitatea de executare a obligațiilor reciproce, subantreprenorul invocând
nerespectarea obligațiilor financiare (filele 20 - 23).
În raport de ansamblul probelor
administrate, instanța a constat că părțile au înțeles să nu mai continue
executarea contractului de subantrepriză și în consecință, a dispus rezilierea
acestui contract, în baza dispozițiilor art. 1020 C. civ.
Una dintre obligațiile antreprenorului
este aceea de a recepționa și de a lua în primire lucrarea, conform art. 1482
C. civ., fiind obligat să plătească prețul stabilit pentru lucrările
recepționate.
În cauză, cât timp beneficiarul final
a recepționat construcția și a efectuat plata integrală antreprenorului,
acestuia la rândul său îi revenea obligația efectuării plății către
subantreprenor, în măsura executării lucrărilor, în raporturile dintre
antreprenor și subantreprenor aplicându-se regulile prevăzute pentru
antrepriză.
Sub un alt aspect, devizul ofertă ce a
stat la baza contractului de subantrepriză conține prețurile provizorii,
prețuri care se pot modifica, astfel încât, prețul total al lucrării depinde de
cantitatea lucrărilor efectiv executate.
În speță, în raport de dispozițiile
legale și clauzele contractului încheiat de părți, tribunalul a constatat că în
sarcina antreprenorului subzistă obligația plății către subantreprenor -
reclamanta - a materialelor livrate și înglobate în construcție după data de 1
iulie 2008, sume plătite de subantreprenor furnizorilor, în cuantum total de
82.424,44 lei.
Apărările pârâtei antreprenor, în
sensul că reclamanta nu și-a respectat obligațiile, iar factura emisă de SC
T.P. SA a fost preluată de reclamantă prin acordul părților, în schimbul unei
sume în numerar, au fost înlăturate de instanță, motivat de lipsa suportului
probator.
În ceea ce privește, restul sumelor
pretinse de reclamantă conform devizelor de lucrări, neachitate, instanța de
fond a reținut că acestea nu pot fi acordate, neavând un cuantum cert, lichid
și exigibil, nefiind emise facturi fiscale pentru aceste sume, care să fi fost
comunicate pârâtei-antreprenor și acceptate de aceasta la plată, expertul
contabil neputând determina acest cuantum.
În acest sens, însăși reclamanta a
menționat că au fost revizuite greșelile din devizul ofertă în baza căruia se
făceau plățile, fiind întocmite devizele, comunicate la data de 29 august 2008
pârâtei-antreprenor, însă ulterior acestei date nu rezultă acceptarea de pârâtă
a debitului pretins.
Pe de altă parte, întrucât
subantreprenorul a contractat numai cu antreprenorul, neexistând temei al
obligării clientului - pârâta beneficiar SC D. SRL- la plata sumelor pretinse
de acesta, iar beneficiarul a achitat antreprenorului prețul pentru investiția
efectuată, pretențiile reclamantei față de acesta pârâtă au fost apreciate ca
neîntemeiate.
Împotriva sentinței pronunțate de
Tribunalul Prahova, a formulat apel pârâta SC P.M.C.G. SRL, solicitând
admiterea apelului, casarea în întregime a hotărârii atacate și pe cale de
consecință, rejudecând cauza în fond, respingerea acțiunii reclamantei.
Prin Decizia nr. 102 din 7 octombrie
2010 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția comercială, de contencios
administrativ și fiscal, apelul pârâtei SC P.M.C.G. SRL a fost respins ca
nefondat, instanța de control, analizând sentința atacată prin prisma motivelor
de apel, în raport de legislația incidență și de probatoriile administrate în
cauză, a reținut că prima instanța a soluționat în mod just și legal cauza
dedusă judecății.
Convingerea instanței de apel, în
sensul celor de mai sus, s-a fundamentat în considerarea următoarelor:
Prin expertiza contabilă efectuată, la
care părțile nu au formulat obiectiuni, au fost determinate sumele plătite de
beneficiar antreprenorului, respectiv suma de 2.728.960 lei, precum și sumele
plătite de pârâta antreprenor reclamantei în calitate de executant al
investiției până la părăsirea șantierului la data de 1 iulie 2008, respectiv
suma de 961.930,10 lei. Referitor la factura din 12 iunie 2008, în sumă de
43.576,13 lei, expertul a reținut că nu figurează în evidențele contabile ale
pârâtei antreprenor.
Tot din raportul de expertiză a
rezultat că devizul ofertă, parte integrantă a actului adițional din 2007 la
contractul de subantrepriză conține greșeli de calcul, valoarea de expertiză
fiind de 1.146.368,59 lei, față de cea consemnată în deviz.
Nici celelalte critici invocate de
pârâta SC P.M.C.G. SRL nu au putut fi reținute, întrucât au fost formulate în
lipsa unui suport probator.
Instanța de apel a reținut că, din
probele administrate a rezultat că relația contractuală a părților s-a
materializat printr-un contract încheiat între subantreprenor și antreprenor,
iar beneficiarul a achitat antreprenorului prețul investiției efectuate.
În speță a fost înlăturată și critica
privind încălcarea dreptului pârâtei la apărare de către instanța de fond,
instanța de control reținând că cererea în acest sens a fost depusă de SC
P.M.C.G. SRL la 15 martie 2010, la aproape un an de la înregistrarea cauzei,
iar instanța, pentru a-i da posibilitate să se apere a amânat pronunțarea în
vederea depunerii de concluzii scrise, respectând prevederile art. 156 C. proc.
civ., asigurându-i dreptul la apărare consfințit de normele constituționale și
de cele ale C.E.D.O.
Împotriva Deciziei nr. 102 din 7
octombrie 2010 pronunțate de Curtea de Apel Ploiești, secția comercială și de
contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs pârâta SC P.M.C.G. SRL
Ploiești, criticând-o pentru motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304
pct. 5, 7 și 9 Cod de procedură civilă, solicitând admiterea recursului,
casarea deciziei atacate și rejudecând cauza, să se dispună respingerea acțiunii
reclamantei, cu cheltuieli de judecată.
Primul dintre motivele de recurs
formulate a fost subsumat de pârâta SC P.M.C.G. SRL Ploiești, art. 304 pct. 5
C. proc. civ., potrivit căruia hotărârea atacată a fost pronunțată cu
încălcarea formelor legale prevăzute sub sancțiunea nulității de art. 105 alin.
2 C. proc. civ.
În dezvoltarea acestui motiv,
recurenta-pârâtă a susținut că nu a fost legal citată în fața primei instanțe,
pentru termenele de judecată din datele de 18 noiembrie 2009, 16 decembrie 2009
și 20 ianuarie 2011 și că nu i-au fost comunicate încheierile de ședință
respective, aceste neregularități fiind de natură să o prejudicieze prin aceea
că s-a aflat în imposibilitate de a-și propune probe în apărare, cu consecința
ulterioară de a fi fost decăzută din acest drept, precum și din dreptul de a
formula obiecțiuni la raportul de expertiză tehnică contabilă efectuat în
cauză.
De asemenea, subsumat aceluiași motiv
a reiterat critica formulată în fața instanței de apel, privind încălcarea
dreptului său la apărare de către instanța de fond, prin respingerea cererii
sale de amânare a judecății, la termenul de dezbateri, pentru angajare
apărător.
Încadrat în același motiv de recurs
prevăzut de dispozițiile art. 304 pct. 5 C. proc. civ., pârâta a criticat decizia
instanței de apel, pentru că nu a fost citată cu mențiunea achitării taxei de
timbru, instanța de control punându-i în vedere să achite această taxă în
timpul ședinței de judecată și pentru că nu i-a fost comunicată hotărârea, la
aceeași dată - 14 octombrie 2010 - la care a fost comunicată celorlalte părți
în proces, pârâta luând cunoștință de conținutul deciziei, abia la data de 3
noiembrie 2010.
Motivul de recurs este nefondat și va
fi respins în considerarea următoarelor:
În ceea ce privește, criticile vizând
nerespectarea formelor de procedură prevăzute de art. 105 alin. (2) C. proc.
civ. în materia citării, încuviințării cererii de probatorii, și formulării
obiectiunilor la raportul de expertiză, Înalta Curte urmează a le înlătura,
având în vedere eroarea pe care o face pârâta între instituția îndeplinirii
procedurii de citare și prezența efectivă a părții în fața instanței de
judecată, eroare ce rezultă din faptul că pârâta însăși recunoaște în cuprinsul
memoriului de recurs că a fost citată pentru termenele mai sus arătate, dar că
nu a considerat că o privesc dezbaterile asupra chestiunilor ce urmau a fi puse
în discuție, și pentru că, tot pârâta recunoaște că a fost prezentă la termenul
de judecată din data de 21 octombrie 2009, situație în raport de care, instanța
de fond a făcut în mod corect aplicarea dispozițiilor art. 153 alin. (1) C.
proc. civ., reținând în încheierile de ședință ulterioare că pârâta are termen
în cunoștință, nemaifiind necesară citarea acesteia.
De asemenea, aspectele invocate vor fi
înlăturate și în considerarea faptului că nu pot face obiectul cercetării în
această fază procesuală, întrucât nu au fost invocate în fața instanței de apel
și formularea lor direct în recurs este făcută omisso medio și dacă instanța
s-ar pronunța asupra lor ar lipsi partea adversă de posibilitatea formulării
apărării într-un grad de jurisdicție.
Situația este similară și în ceea ce
privește critica vizând necomunicarea încheierilor de ședință de la termenele
din datele de 18 noiembrie 2009, 16 decembrie 2009 și 20 ianuarie 2011, urmând
a fi înlăturate în considerarea acelorași argumente și în plus, pentru că fiind
încheieri premergătoare, de natură să pregătească soluția, ele nu se comunică,
partea nemulțumită, având posibilitatea atacării lor odată cu fondul, respectiv
în calea de atac împotriva hotărârii, ceea ce a avut posibilitatea să facă și
pârâta în fața instanței de apel, dar nu a formulat aceste critici, astfel
încât nu se poate reține existența unei vătămări a acesteia.
În ceea ce privește criticile
îndreptate împotriva deciziei pronunțate în apel, constând în necitarea pârâtei
pentru primul termen de judecată cu mențiunea achitării taxei de timbru și în
necomunicarea deciziei la aceeași dată la care a fost comunicată celorlalte
părți în proces, înalta curte constată că, pârâtei nu i s-a produs nicio
vătămare, respectiv, a avut posibilitatea să plătească taxa de timbru și să
exercite calea de atac împotriva hotărârii, astfel încât situațiile amintite nu
se încadrează între cele prevăzute de art. 105 alin. (2) C. proc. civ. sub
sancțiunea nulității.
Va fi respinsă și critica referitoare
la încălcarea dreptului la apărare al pârâtei de către instanța de fond prin
neacordarea unui termen pentru angajare apărător, Înalta Curte apreciind că instanța
de apel a făcut o corectă aplicare a dispozițiilor art. 156 C. proc. civ. la
elementele concrete ale speței, reținând că cererea pârâtei tindea mai degrabă
la tergiversarea cauzei decât la valorificarea dreptului la apărare al
acesteia, având în vedere că în interval de 1 an de la inițierea litigiului,
partea a avut suficient timp pentru a-și angaja un avocat, că cererea nu a fost
temeinic motivată, așa cum prevede textul legal mai sus amintit și că instanța
a amânat pronunțarea dându-i posibilitatea depunerii de concluzii scrise.
Referitor la motivul de recurs
subsumat de pârâta SC P.M.C.G. SRL Ploiești dispozițiilor art. 304 pct. 7 C.
proc. civ., potrivit căruia hotărârea atacată nu cuprinde motivele pe care se
sprijină sau cuprinde motive contradictorii sau străine de natura pricinii, Înalta
Curte îl va înlătura, întrucât pârâta nu a dezvoltat acest motiv, respectiv nu
a indicat asupra căror aspecte instanța de apel nu s-a pronunțat motivat sau
care sunt considerentele contradictorii, iar din analiza deciziei atacate,
reține că hotărârea a fost judicios motivată în privința tuturor criticilor
formulate.
În ceea ce privește motivul de
recurs prevăzut de dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., potrivit căruia
hotărârea a fost dată cu aplicarea greșită a legii sau în lipsa unui temei
legal, Înalta Curte constată că pârâta, la fel ca și în cazul celorlalte
critici formulate, nu realizează o încadrare explicită a criticilor în motivul
respectiv, pe care se limitează doar să-l menționeze la finalul memoriului.
În atare condiții, Înalta Curte
urmează să respingă pretinsa greșită aplicare sau pretinsa ignorare de către
instanța de fond a prevederilor legale vizând materia citării, încuviințării și
administrării probatoriilor - art. 85, 86 alin. (1), 89, 167 alin. (5), art.
172 alin. (2), art. 186 alin. (2), art. 192 și 212 alin. (2) C. proc. civ. și
art. 14 din Legea nr. 156/2002 a experților tehnici judiciari și extrajudiciari
- pentru considerentele expuse în argumentarea respingerii primului motiv de
apel, respectiv pentru că aceste critici au fost formulate omisso medio, direct
în faza procesuală a recursului, fără a fi supuse cenzurii instanței de apel.
Referitor la susținerea potrivit
căreia, decizia atacată ar fi fost pronunțată cu încălcarea dispozițiilor art.
1 C. com., care prevede că: "în comerț se aplica legea de față; unde ea nu
dispune se aplica C. civ.", aceasta va fi respinsă în considerarea
acelorași argumente mai sus expuse, iar susținerile potrivit cărora instanța de
apel s-ar fi pronunțat fără să stabilească ponderea lucrărilor efectuate de
reclamantă și de ea însăși, și fără să stabilească o corelație între
documentația juridică, tehnică și financiară, vor fi respinse de înalta
Curte având în vedere că aceste
critici țin de interpretarea probatoriului și de stabilirea situației de fapt,
în condițiile în care, instanța de recurs este ținută să cenzureze aspecte
ținând exclusiv de nelegalitatea hotărârii, raportate la elemente de fapt pe
deplin dezlegate.
Față de considerentele expuse, în baza
dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge
recursul declarat de pârâta SC P.M.C.G. SRL Ploiești și în temeiul
dispozițiilor art. 274 C. proc. civ., având în vedere că partea a căzut în
pretenții va respinge cererea acesteia de obligare a intimatei-reclamante SC
M.S. SRL Ploiești.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge ca nefondat recursul declarat
de pârâta SC P.M.C.G. SRL Ploiești împotriva Deciziei nr. 102 din 7 octombrie
2010 pronunțate de Curtea de Apel Ploiești, secția comercială și de contencios
administrativ și fiscal.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi,
12 mai 2011.