ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2915/2014

Asupra recursurilor de față, constată următoarele: Prin Sentința civilă nr. 169 din 09 noiembrie 2012 pronunțată de Tribunalul Timiș, în Dosarul nr. 3183.2/30/2008 a fost admisă cererea principală formulată de reclamantul pârât V.D., în contradictoriu cu pârâta reclamantă SC N. SRL, a fost respinsă cererea reconvențională ca neîntemeiată și a fost obligată pârâta SC N. SRL către reclamantul V.D. la plata sumei de 144.964 lei cu titlu de rest preț lucrării de construcție precum și a sumei de 5.651 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.

Pentru a hotărî astfel prima instanță a reținut că prin contractul de antrepriză nr. 25 din 18 august 2005, autoarea succesorului cu titlu particular reclamantul V.D., SC V. SRL, în calitate de antreprenor, s-a obligat față de pârâta SC N. SRL, în calitate de beneficiar, să execute, la cheie și să finalizeze cu materialele sale și pe riscul său respectând în totalitate documentația de execuție și reglementările tehnice în construcții, clădirii cu destinație de pensiune agroturistică și instalații sanitare, apă, electricitate, încălzire, situate în localitatea Dumbrăvița, județul Timiș, cu un preț de 740.504 lei.

A mai reținut prima instanță că proiectul a fost completat și modificat în câteva rânduri, beneficiarul solicitând atât lucrări suplimentare față de cele cuprinse în oferta inițială, prin note de comandă suplimentare, totodată formulând și renunțări la unele lucrări, prin note de renunțare, iar la data de 24 august 2006 a fost încheiat procesul-verbal de recepție nr. 20, ocazie cu care comisia de recepție nu a constatat deficiențe de execuție, recepția lucrărilor fiind admisă cu motivarea că acestea sunt de bună calitate, acest procesul-verbal de recepție fiind însușit de pârâtă prin semnătura administratorului societății.

Excepția de neexecutare a contractului de către antreprenor cât și o solicitare de a îl obliga pe acesta la executarea contractului, invocată de pârâtă s-a apreciat de către instanță că sunt nefondate, fiind făcute exclusiv pro causa, întrucât probatoriul administrat evocă faptul că antreprenorul SC V. SRL și-a executat obligațiile contractuale, însă beneficiarul lucrărilor, respectiv pârâta nu și-a îndeplinit obligația principală de plată a prețului integral. Împotriva acestei sentințe a formulat apel pârâta SC N. SRL Timișoara prin care a solicitat admiterea apelului, modificarea în tot a sentinței apelate ca fiind netemeinică și nelegală, iar pe fond respingerea acțiunii principale ca neîntemeiată și admiterea cererii reconvenționale.

Curtea de Apel Timișoara, secția a II-a civilă, prin Decizia civilă nr. 206 din 14 noiembrie 2013 a admis apelul declarat de pârâta SC N. SRL împotriva sentinței atacate, pe care a schimbat-o în parte în sensul că a admis în parte cererea reconvențională formulată de pârâta SC N. SRL, respectiv pentru suma de 47.548,88 de lei și în consecință a redus suma datorată de pârâtă reclamantului V.D. la cuantumul de 97.415,12 lei, fiind menținute restul dispozițiilor sentinței atacate referitoare la modul de soluționare a cererii principale.

Pentru a decide astfel, Curtea de Apel Timișoara a reținut că este fondată parțial critica referitoare la depășirea termenului de realizare a lucrării, apelanta susținând că antreprenorul a depășit termenul de predare a lucrării cu 145 de zile, respectiv procesul-verbal de recepție a fost semnat abia la data de 24 august 2006, deși lucrarea trebuia terminată până la data de 1 aprilie 2006. În acest context, instanța nu a putut reține susținerile intimatului, conform cărora, întârzierea ar fi fost cauzată de numeroasele lucrări suplimentare și schimbări de soluții tehnice comandate de către beneficiar, întrucât din nicio probă administrată în cauză nu rezultă că părțile ar fi convenit și cu privire la un alt termen de finalizare a lucrării.

Din probele administrate în cauză s-a constatat că părțile au încheiat un act adițional în care au prevăzut lucrări suplimentare și prin care au prelungit termenul de realizare a lucrării până la data de 31 iulie 2006, împrejurare ce a condus la concluzia că termenul de realizare a lucrării, astfel cum a fost el modificat de părți, a fost depășit numai cu 24 de zile, ceea ce a făcut incidență clauza penală inserată la art. 8.1 din contract, conform căreia, pentru neîndeplinirea în termen a obligațiilor asumate, părțile contractante își datorează reciproc penalități de 0,06%. Prin încheierea din 23 ianuarie 2014, Curtea de Apel Timișoara, secția a II-a civilă, a admis cererea reclamantului V.D.

privind îndreptarea erorilor materiale strecurate în Decizia civilă nr. 206 din 14 noiembrie 2013, modificând cuantumul sumelor la plata cărora a fost obligată pârâta SC N. SRL Timișoara. Împotriva Deciziei civile nr. 206 din 14 noiembrie 2013, în termen legal au declarat recurs reclamantul V.D., iar pârâta SC N. SRL Timișoara a formulat recurs atât împotriva deciziei mai sus-evocate cât și împotriva încheierii din 23 ianuarie 2014 Recurentul-reclamant V.D. a solicitat, în temeiul art. 304 pct. 9 C. proc. civ., admiterea recursului, modificarea în parte a hotărârii recurate, în sensul respingerii apelului pârâtei și, pe cale de consecință menținerea ca temeinică și legală a sentinței pronunțate de Tribunalul Timiș.

Criticile reclamantului V.D. se referă în esență la faptul că, în mod nelegal instanța de apel a reținut că motivul care a condus la admiterea în parte a cererii reconvenționale este depășirea de către antreprenorul a termenului de execuție a contractului cu 24 de zile, ceea ce a dus la obligația de plata a unor penalități de către intimat în sumă de 11.798,88 lei, iar un alt motiv reținut în același sens ar fi că o parte din lucrările indicate de pârâtă nu au fost executate de reclamant, cu referire la fereastra pod, reținându-se ca fiind o lucrare plătită de pârâtă și neexecutată, imputându-se antreprenorului suma de 159 lei, iar cu privire la trotuarul din jurul casei, se susține că deși o astfel de lucrare nu a fost comandată și nici cuprinsă în situațiile de lucrări, instanța de apel a sancționat antreprenorul cu, contravaloarea acestei lucrări.

O altă critică adusă hotărârii recurate se referă la faptul că pentru a cuantifica lucrările apreciate ca fiind neexecutate, instanța în mod nelegal s-a raportat la valorile indicate în raportul de expertiză extrajudiciară în construcții întocmit de expert T.R. depus de pârâtă în fața primei instanțe, iar aceasta fiind realizată la cererea uneia dintre părți nu poate fi apreciată ca imparțială, astfel încât se consideră că în mod nelegal instanța de apel s-a raportat la aceasta, având la îndemâna expertizele judiciare administrate în cauză sau administrarea de noi probe raportat la caracterul devolutiv al apelului.

Un alt motiv pentru care se apreciază că instanța de apel a pronunțat o hotărâre nelegală, se referă la faptul că în cauză s-a reținut în mod greșit că unele lucrări au fost executate cu deficiente, respectiv - exfoliere tâmplărie - întrucât această lucrare nu a făcut obiectul niciunuia dintre rapoartele de expertiză tehnică judiciară administrate în cauză, cu atât mai mult cu cât nu a făcut obiectul vreunei obiecțiuni la procesul-verbal de recepție la predarea lucrării încheiată la 24 august 2006. În acest context, se susține că în mod nelegal instanța de apel a sancționat antreprenorul cu suma de 11.096 lei, reprezentând 20% din valoarea totală a tâmplăriei, ținând cont de concluziile unui raport de expertiză extrajudiciară întocmit în anul 2012, după 6 ani de la predarea lucrării și ca urmare a cercetării la fața locului realizată după trecerea a 7 ani de la predarea lucrării și înlăturând concluziile rapoartelor de expertiză tehnică judiciară în construcții, care au concluzionat că, răspunzând obiectivelor pârâtei că nu au fost constatate lucrări cu defecte.

Recurenta-pârâtă SC N. SRL Timișoara a solicitat, în temeiul art. 304 pct. 9 C. proc. civ., admiterea recursului, casarea deciziei recurate cu trimiterea cauzei spre rejudecare instanței de apel, iar în subsidiar, solicită modificarea sentinței apelate, pe fond, în urma rejudecării solicită admiterea în totalitate a apelului în sensul respingerii acțiunii principale ca neîntemeiate și admiterea în integralitate a cererii reconvenționale. Criticile pârâtei SC N. SRL Timișoara se referă la faptul că, judecata apelului s-a efectuat doar pe baza probelor efectuate în primă instanță, respectiv a unor înscrisuri și a cercetării la fața locului dispusă de instanța de apel.

Din această perspectivă, se apreciază că este necesară efectuarea unei contraexpertize în construcții, întrucât expertiza efectuată la prima instanță nu a răspuns tuturor obiectivelor pârâtei, încuviințate de instanță și a unui supliment de expertiză contabilă, întrucât s-a depus numai o expertiză contabilă parțială, expertul menționând expres această împrejurare. O altă critică vizează la faptul că prima instanță a respins în mod nejustificat, atât cererea de efectuare a unui supliment de expertiză în construcții, cât și cererea de efectuare a unei contraexpertize, în condițiile în care experta contabilă B. a învederat că nu poate finaliza complet expertiza contabilă și nu poate răspunde la toate obiectivele încuviințate de instanță, până când expertiza în construcții nu va lămuri aspectele de strictă specialitate, iar prin decizia recurată aceste aspecte nu au fost clarificate.

Mai susține recurenta-pârâtă că hotărârea pronunțată de instanța de apel a încălcat unele dispoziții ale contractului de antrepriză, în sensul că aceasta a fost obligată la plata unei facturi în sumă de 144.964 lei pentru care s-a emis FF nr. 8372673 din 28 decembrie 2006, deși această factură nu era însoțită de situații de lucrări sau a fost obligată să achite lucrări care erau absolut necesare pentru predarea unui imobil la cheie, pe care antreprenorul le-a inclus ca lucrări suplimentare, deși ele erau prevăzute în proiectul de execuție. De asemenea, arată recurenta hotărârea atacată s-a pronunțat cu aplicarea greșită a dispozițiilor art. 30 din H.G.

nr. 273/1994, în sensul că pârâta nu mai putea solicita remedierea lucrărilor, decât cele menționate în procesul-verbal de recepție, lucrările executate necorespunzător fiind constate și consemnate de instanța de apel în procesul-verbal întocmit cu ocazia cercetării la fața locului la imobil, ce a avut loc în data de 21 octombrie 2013, astfel că, în opinia recurentei-pârâte sunt incidente dispozițiile art. 32 - 39 din H.G. nr. 273/1994. Prin recursul formulat de pârâta SC N. SRL Timișoara împotriva încheierii din 23 ianuarie 2014 au fost invocate prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., încheierea atacată fiind pronunțată cu aplicarea greșită a legii, respectiv a dispozițiilor art. 281 C. proc.

civ. În argumentarea acestor dispoziții, pârâta SC N. SRL Timișoara a solicitat admiterea recursului și respingerea cererii reclamantului V.D. de îndreptare a erorii materiale ca nefondată, întrucât această cerere se referă la pretinse erori ce vizează fondul cauzei, respectiv întinderea drepturilor pentru care cererea reconvențională a fost găsită întemeiată în parte, erori care se încadrează în categoria erorilor de judecată, ce nu pot fi îndreptate decât prin exercitarea căilor de atac. Analizând criticile aduse deciziei atacate în raport de temeiurile de drept invocate, Înalta Curte constată că acestea sunt fondate, urmând ca recursul declarat de reclamantul V.D. să fie admis, pentru următoarele considerente: Înalta Curte retine că, deși criticile dezvoltate de recurentul V.D.

au fost subsumate motivului de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., aspectele evocate referitoare la lipsa argumentelor privind înlăturarea celor două expertize pot fi încadrate în prevederile motivului de nelegalitate prevăzut de pct. 7 al art. 304 C. proc. civ., astfel încât în temeiul art. 306 alin. (3) din același cod, va analiza critica menționată din această perspectivă. În acest context, se reține că, atunci când o parte a criticat hotărârea, instanța de apel trebuie să analizeze și să răspundă motivat criticilor formulate, care nu își găseau răspuns în hotărârea primei instanțe și, totodată, să argumenteze motivele pentru care își însușește, în tot sau în parte, considerentele de fapt ori de drept reținute de prima instanță.

Aceste aspecte nu se regăsesc în motivarea deciziei recurate, având în vedere că instanța de apel nu a motivat raționamentul ce a condus la respingerea susținerilor reclamantei, în sensul că nu a analizat apărările formulate de către aceasta cu referire la înlăturarea celor două expertize solicitate a fi administrate, preluând soluția dată în expertiza extrajudiciară, aspect ce conduce la o nemotivare a soluției, iar din acest considerent nu se poate efectua controlul de legalitate de către instanța de recurs.

Din această perspectivă, se constată că instanța de apel nu a motivat raționamentul ce a condus la respingerea probelor solicitate de reclamant, ci a procedat numai la analizarea concluziilor raportului expertizei extrajudiciare și prin urmare, chiar dacă instanța de apel nu ar fi fost obligată să răspundă fiecărui argument adus de părți, cu toate acestea, Curtea de Apel Timișoara era obligată să analizeze toate apărările formulate în cauză, în conformitate cu art. 261 pct. 5 C. proc. civ., în caz contrar, hotărârea pronunțată cu nesocotirea acestor dispoziții legale echivalează cu o lipsă a motivării în sensul art. 304 pct. 7 C. proc. civ., motiv pentru care se impune admiterea recursului și casarea deciziei recurate.

Analizând decizia atacată în raport de criticile formulate de pârâta SC N. SRL Timișoara, în limitele controlului de legalitate și temeiurilor de drept invocate, Înalta Curte constată că și acest recurs este fondat și va fi admis în considerarea următoarelor argumente: Critica recurentei-pârâte, întemeiată pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. se referă la faptul că instanța de apel a pronunțat o hotărâre lipsită de temei legal, fiind aplicate greșit dispozițiilor art. 30 din H.G. nr. 273/1994, în sensul că pârâta nu mai putea solicita remedierea lucrărilor, decât cele menționate în procesul-verbal de recepție.

Această susținere a pârâtei este corectă, având în vedere că din considerentele deciziei atacate nu se poate aprecia în ce măsură instanța de apel ar fi interpretat și analizat incidența dispozițiilor legale evocate și nici modul de aplicare al acestui text de lege, aspect care în opinia instanței de recurs se apreciază ca fiind tot o necercetare a fondului cauzei pentru care se impune casarea cu trimitere spre rejudecare. În egală măsură sunt fondate și criticile formulate împotriva încheierii din 23 ianuarie 2014, întrucât cererea de îndreptare formulată de reclamantul V.D.

viza modificarea cuantumului sumelor la plata cărora a fost obligată pârâta SC N. SRL Timișoara și cum în cauză nu este vorba de o eroare de calcul din partea instanței, care poate fi îndreptată prin exercitarea căilor de atac, Înalta Curte în considerarea faptului că nu s-a făcut o cercetare a fondului cauzei și în raport de soluția de admitere a celor două recursuri, apreciază că se impune și admiterea acestui recurs formulat de pârâta SC N. SRL Timișoara. Față de această situație, Înalta Curte consideră că nu se mai justifică analiza celorlalte critici formulate în recurs de către reclamantul V.D. și de pârâta SC N. SRL Timișoara, acestea urmând a fi avute în vedere de către instanța de trimitere.

Așa fiind, se constată că, instanța de apel nu a respectat caracterul devolutiv al căii de atac cu care a fost învestită, astfel încât pentru toate argumentele ce preced, în aplicarea dispozițiilor art. 304 pct. 9 raportat la art. 312 alin. (1), 3 și 5 C. proc. civ., Înalta Curte urmează să admită recursurile declarate de reclamantul V.D. și de pârâta SC N. SRL Timișoara, și în consecință va casa decizia și încheierea recurată, cauza fiind trimisă spre rejudecare aceleiași instanțe pentru administrarea tuturor probelor necesare și utile justei soluționări, urmând a fi avute în vedere, conform art. 315 alin. (3) C. proc. civ., toate motivele și apărările invocate de părți.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursurile declarate de reclamantul V.D. și de pârâta SC N. SRL Timișoara împotriva Deciziei civile nr. 206 din 14 noiembrie 2013 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția a II-a civilă, pe care o casează și dispune trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 7 octombrie 2014. Procesat de GGC - GV