ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2915/2014
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2915/2014 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2014)
Asupra
recursurilor de față, constată următoarele:
Prin
Sentința civilă nr. 169 din 09 noiembrie 2012 pronunțată de Tribunalul Timiș,
în Dosarul nr. 3183.2/30/2008 a fost admisă cererea principală formulată de
reclamantul pârât V.D., în contradictoriu cu pârâta reclamantă SC N. SRL, a
fost respinsă cererea reconvențională ca neîntemeiată și a fost obligată pârâta
SC N. SRL către reclamantul V.D. la plata sumei de 144.964 lei cu titlu de rest
preț lucrării de construcție precum și a sumei de 5.651 lei cu titlu de
cheltuieli de judecată.
Pentru
a hotărî astfel prima instanță a reținut că prin contractul de antrepriză nr.
25 din 18 august 2005, autoarea succesorului cu titlu particular reclamantul
V.D., SC V. SRL, în calitate de antreprenor, s-a obligat față de pârâta SC N.
SRL, în calitate de beneficiar, să execute, la cheie și să finalizeze cu
materialele sale și pe riscul său respectând în totalitate documentația de
execuție și reglementările tehnice în construcții, clădirii cu destinație de
pensiune agroturistică și instalații sanitare, apă, electricitate, încălzire,
situate în localitatea Dumbrăvița, județul Timiș, cu un preț de 740.504 lei.
A
mai reținut prima instanță că proiectul a fost completat și modificat în câteva
rânduri, beneficiarul solicitând atât lucrări suplimentare față de cele
cuprinse în oferta inițială, prin note de comandă suplimentare, totodată
formulând și renunțări la unele lucrări, prin note de renunțare, iar la data de
24 august 2006 a fost încheiat procesul-verbal de recepție nr. 20, ocazie cu
care comisia de recepție nu a constatat deficiențe de execuție, recepția
lucrărilor fiind admisă cu motivarea că acestea sunt de bună calitate, acest
procesul-verbal de recepție fiind însușit de pârâtă prin semnătura
administratorului societății.
Excepția
de neexecutare a contractului de către antreprenor cât și o solicitare de a îl
obliga pe acesta la executarea contractului, invocată de pârâtă s-a apreciat de
către instanță că sunt nefondate, fiind făcute exclusiv pro causa, întrucât
probatoriul administrat evocă faptul că antreprenorul SC V. SRL și-a executat
obligațiile contractuale, însă beneficiarul lucrărilor, respectiv pârâta nu
și-a îndeplinit obligația principală de plată a prețului integral.
Împotriva
acestei sentințe a formulat apel pârâta SC N. SRL Timișoara prin care a
solicitat admiterea apelului, modificarea în tot a sentinței apelate ca fiind
netemeinică și nelegală, iar pe fond respingerea acțiunii principale ca
neîntemeiată și admiterea cererii reconvenționale.
Curtea
de Apel Timișoara, secția a II-a civilă, prin Decizia civilă nr. 206 din 14
noiembrie 2013 a admis apelul declarat de pârâta SC N. SRL împotriva sentinței
atacate, pe care a schimbat-o în parte în sensul că a admis în parte cererea
reconvențională formulată de pârâta SC N. SRL, respectiv pentru suma de
47.548,88 de lei și în consecință a redus suma datorată de pârâtă reclamantului
V.D. la cuantumul de 97.415,12 lei, fiind menținute restul dispozițiilor
sentinței atacate referitoare la modul de soluționare a cererii principale.
Pentru
a decide astfel, Curtea de Apel Timișoara a reținut că este fondată parțial
critica referitoare la depășirea termenului de realizare a lucrării, apelanta
susținând că antreprenorul a depășit termenul de predare a lucrării cu 145 de
zile, respectiv procesul-verbal de recepție a fost semnat abia la data de 24
august 2006, deși lucrarea trebuia terminată până la data de 1 aprilie 2006.
În
acest context, instanța nu a putut reține susținerile intimatului, conform
cărora, întârzierea ar fi fost cauzată de numeroasele lucrări suplimentare și
schimbări de soluții tehnice comandate de către beneficiar, întrucât din nicio
probă administrată în cauză nu rezultă că părțile ar fi convenit și cu privire
la un alt termen de finalizare a lucrării.
Din
probele administrate în cauză s-a constatat că părțile au încheiat un act
adițional în care au prevăzut lucrări suplimentare și prin care au prelungit
termenul de realizare a lucrării până la data de 31 iulie 2006, împrejurare ce
a condus la concluzia că termenul de realizare a lucrării, astfel cum a fost el
modificat de părți, a fost depășit numai cu 24 de zile, ceea ce a făcut
incidență clauza penală inserată la art. 8.1 din contract, conform căreia,
pentru neîndeplinirea în termen a obligațiilor asumate, părțile contractante
își datorează reciproc penalități de 0,06%.
Prin
încheierea din 23 ianuarie 2014, Curtea de Apel Timișoara, secția a II-a
civilă, a admis cererea reclamantului V.D. privind îndreptarea erorilor
materiale strecurate în Decizia civilă nr. 206 din 14 noiembrie 2013,
modificând cuantumul sumelor la plata cărora a fost obligată pârâta SC N. SRL
Timișoara.
Împotriva
Deciziei civile nr. 206 din 14 noiembrie 2013, în termen legal au declarat
recurs reclamantul V.D., iar pârâta SC N. SRL Timișoara a formulat recurs atât
împotriva deciziei mai sus-evocate cât și împotriva încheierii din 23 ianuarie
2014
Recurentul-reclamant
V.D. a solicitat, în temeiul art. 304 pct. 9 C. proc. civ., admiterea
recursului, modificarea în parte a hotărârii recurate, în sensul respingerii
apelului pârâtei și, pe cale de consecință menținerea ca temeinică și legală a
sentinței pronunțate de Tribunalul Timiș.
Criticile
reclamantului V.D. se referă în esență la faptul că, în mod nelegal instanța de
apel a reținut că motivul care a condus la admiterea în parte a cererii
reconvenționale este depășirea de către antreprenorul a termenului de execuție
a contractului cu 24 de zile, ceea ce a dus la obligația de plata a unor
penalități de către intimat în sumă de 11.798,88 lei, iar un alt motiv reținut
în același sens ar fi că o parte din lucrările indicate de pârâtă nu au fost executate
de reclamant, cu referire la fereastra pod, reținându-se ca fiind o lucrare
plătită de pârâtă și neexecutată, imputându-se antreprenorului suma de 159 lei,
iar cu privire la trotuarul din jurul casei, se susține că deși o astfel de
lucrare nu a fost comandată și nici cuprinsă în situațiile de lucrări, instanța
de apel a sancționat antreprenorul cu, contravaloarea acestei lucrări.
O
altă critică adusă hotărârii recurate se referă la faptul că pentru a
cuantifica lucrările apreciate ca fiind neexecutate, instanța în mod nelegal
s-a raportat la valorile indicate în raportul de expertiză extrajudiciară în
construcții întocmit de expert T.R. depus de pârâtă în fața primei instanțe,
iar aceasta fiind realizată la cererea uneia dintre părți nu poate fi apreciată
ca imparțială, astfel încât se consideră că în mod nelegal instanța de apel s-a
raportat la aceasta, având la îndemâna expertizele judiciare administrate în
cauză sau administrarea de noi probe raportat la caracterul devolutiv al
apelului.
Un
alt motiv pentru care se apreciază că instanța de apel a pronunțat o hotărâre
nelegală, se referă la faptul că în cauză s-a reținut în mod greșit că unele
lucrări au fost executate cu deficiente, respectiv - exfoliere tâmplărie -
întrucât această lucrare nu a făcut obiectul niciunuia dintre rapoartele de
expertiză tehnică judiciară administrate în cauză, cu atât mai mult cu cât nu a
făcut obiectul vreunei obiecțiuni la procesul-verbal de recepție la predarea
lucrării încheiată la 24 august 2006.
În
acest context, se susține că în mod nelegal instanța de apel a sancționat
antreprenorul cu suma de 11.096 lei, reprezentând 20% din valoarea totală a
tâmplăriei, ținând cont de concluziile unui raport de expertiză extrajudiciară
întocmit în anul 2012, după 6 ani de la predarea lucrării și ca urmare a
cercetării la fața locului realizată după trecerea a 7 ani de la predarea
lucrării și înlăturând concluziile rapoartelor de expertiză tehnică judiciară
în construcții, care au concluzionat că, răspunzând obiectivelor pârâtei că nu
au fost constatate lucrări cu defecte.
Recurenta-pârâtă
SC N. SRL Timișoara a solicitat, în temeiul art. 304 pct. 9 C. proc. civ.,
admiterea recursului, casarea deciziei recurate cu trimiterea cauzei spre
rejudecare instanței de apel, iar în subsidiar, solicită modificarea sentinței
apelate, pe fond, în urma rejudecării solicită admiterea în totalitate a
apelului în sensul respingerii acțiunii principale ca neîntemeiate și admiterea
în integralitate a cererii reconvenționale.
Criticile
pârâtei SC N. SRL Timișoara se referă la faptul că, judecata apelului s-a
efectuat doar pe baza probelor efectuate în primă instanță, respectiv a unor
înscrisuri și a cercetării la fața locului dispusă de instanța de apel.
Din
această perspectivă, se apreciază că este necesară efectuarea unei
contraexpertize în construcții, întrucât expertiza efectuată la prima instanță
nu a răspuns tuturor obiectivelor pârâtei, încuviințate de instanță și a unui
supliment de expertiză contabilă, întrucât s-a depus numai o expertiză contabilă
parțială, expertul menționând expres această împrejurare.
O
altă critică vizează la faptul că prima instanță a respins în mod nejustificat,
atât cererea de efectuare a unui supliment de expertiză în construcții, cât și
cererea de efectuare a unei contraexpertize, în condițiile în care experta
contabilă B. a învederat că nu poate finaliza complet expertiza contabilă și nu
poate răspunde la toate obiectivele încuviințate de instanță, până când
expertiza în construcții nu va lămuri aspectele de strictă specialitate, iar
prin decizia recurată aceste aspecte nu au fost clarificate.
Mai
susține recurenta-pârâtă că hotărârea pronunțată de instanța de apel a încălcat
unele dispoziții ale contractului de antrepriză, în sensul că aceasta a fost
obligată la plata unei facturi în sumă de 144.964 lei pentru care s-a emis FF
nr. 8372673 din 28 decembrie 2006, deși această factură nu era însoțită de
situații de lucrări sau a fost obligată să achite lucrări care erau absolut
necesare pentru predarea unui imobil la cheie, pe care antreprenorul le-a
inclus ca lucrări suplimentare, deși ele erau prevăzute în proiectul de
execuție.
De
asemenea, arată recurenta hotărârea atacată s-a pronunțat cu aplicarea greșită
a dispozițiilor art. 30 din H.G. nr. 273/1994, în sensul că pârâta nu mai putea
solicita remedierea lucrărilor, decât cele menționate în procesul-verbal de
recepție, lucrările executate necorespunzător fiind constate și consemnate de
instanța de apel în procesul-verbal întocmit cu ocazia cercetării la fața
locului la imobil, ce a avut loc în data de 21 octombrie 2013, astfel că, în
opinia recurentei-pârâte sunt incidente dispozițiile art. 32 - 39 din H.G. nr.
273/1994.
Prin
recursul formulat de pârâta SC N. SRL Timișoara împotriva încheierii din 23
ianuarie 2014 au fost invocate prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.,
încheierea atacată fiind pronunțată cu aplicarea greșită a legii, respectiv a
dispozițiilor art. 281 C. proc. civ.
În
argumentarea acestor dispoziții, pârâta SC N. SRL Timișoara a solicitat
admiterea recursului și respingerea cererii reclamantului V.D. de îndreptare a
erorii materiale ca nefondată, întrucât această cerere se referă la pretinse
erori ce vizează fondul cauzei, respectiv întinderea drepturilor pentru care
cererea reconvențională a fost găsită întemeiată în parte, erori care se
încadrează în categoria erorilor de judecată, ce nu pot fi îndreptate decât
prin exercitarea căilor de atac.
Analizând
criticile aduse deciziei atacate în raport de temeiurile de drept invocate,
Înalta Curte constată că acestea sunt fondate, urmând ca recursul declarat de
reclamantul V.D. să fie admis, pentru următoarele considerente:
Înalta
Curte retine că, deși criticile dezvoltate de recurentul V.D. au fost subsumate
motivului de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., aspectele
evocate referitoare la lipsa argumentelor privind înlăturarea celor două
expertize pot fi încadrate în prevederile motivului de nelegalitate prevăzut de
pct. 7 al art. 304 C. proc. civ., astfel încât în temeiul art. 306 alin. (3)
din același cod, va analiza critica menționată din această perspectivă.
În
acest context, se reține că, atunci când o parte a criticat hotărârea, instanța
de apel trebuie să analizeze și să răspundă motivat criticilor formulate, care
nu își găseau răspuns în hotărârea primei instanțe și, totodată, să argumenteze
motivele pentru care își însușește, în tot sau în parte, considerentele de fapt
ori de drept reținute de prima instanță.
Aceste
aspecte nu se regăsesc în motivarea deciziei recurate, având în vedere că
instanța de apel nu a motivat raționamentul ce a condus la respingerea
susținerilor reclamantei, în sensul că nu a analizat apărările formulate de
către aceasta cu referire la înlăturarea celor două expertize solicitate a fi
administrate, preluând soluția dată în expertiza extrajudiciară, aspect ce
conduce la o nemotivare a soluției, iar din acest considerent nu se poate
efectua controlul de legalitate de către instanța de recurs.
Din
această perspectivă, se constată că instanța de apel nu a motivat raționamentul
ce a condus la respingerea probelor solicitate de reclamant, ci a procedat
numai la analizarea concluziilor raportului expertizei extrajudiciare și prin
urmare, chiar dacă instanța de apel nu ar fi fost obligată să răspundă fiecărui
argument adus de părți, cu toate acestea, Curtea de Apel Timișoara era obligată
să analizeze toate apărările formulate în cauză, în conformitate cu art. 261
pct. 5 C. proc. civ., în caz contrar, hotărârea pronunțată cu nesocotirea
acestor dispoziții legale echivalează cu o lipsă a motivării în sensul art. 304
pct. 7 C. proc. civ., motiv pentru care se impune admiterea recursului și
casarea deciziei recurate.
Analizând
decizia atacată în raport de criticile formulate de pârâta SC N. SRL Timișoara,
în limitele controlului de legalitate și temeiurilor de drept invocate, Înalta
Curte constată că și acest recurs este fondat și va fi admis în considerarea
următoarelor argumente:
Critica
recurentei-pârâte, întemeiată pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. se
referă la faptul că instanța de apel a pronunțat o hotărâre lipsită de temei
legal, fiind aplicate greșit dispozițiilor art. 30 din H.G. nr. 273/1994, în
sensul că pârâta nu mai putea solicita remedierea lucrărilor, decât cele
menționate în procesul-verbal de recepție.
Această
susținere a pârâtei este corectă, având în vedere că din considerentele
deciziei atacate nu se poate aprecia în ce măsură instanța de apel ar fi
interpretat și analizat incidența dispozițiilor legale evocate și nici modul de
aplicare al acestui text de lege, aspect care în opinia instanței de recurs se
apreciază ca fiind tot o necercetare a fondului cauzei pentru care se impune
casarea cu trimitere spre rejudecare.
În
egală măsură sunt fondate și criticile formulate împotriva încheierii din 23
ianuarie 2014, întrucât cererea de îndreptare formulată de reclamantul V.D.
viza modificarea cuantumului sumelor la plata cărora a fost obligată pârâta SC
N. SRL Timișoara și cum în cauză nu este vorba de o eroare de calcul din partea
instanței, care poate fi îndreptată prin exercitarea căilor de atac, Înalta
Curte în considerarea faptului că nu s-a făcut o cercetare a fondului cauzei și
în raport de soluția de admitere a celor două recursuri, apreciază că se impune
și admiterea acestui recurs formulat de pârâta SC N. SRL Timișoara.
Față
de această situație, Înalta Curte consideră că nu se mai justifică analiza
celorlalte critici formulate în recurs de către reclamantul V.D. și de pârâta
SC N. SRL Timișoara, acestea urmând a fi avute în vedere de către instanța de
trimitere.
Așa
fiind, se constată că, instanța de apel nu a respectat caracterul devolutiv al
căii de atac cu care a fost învestită, astfel încât pentru toate argumentele ce
preced, în aplicarea dispozițiilor art. 304 pct. 9 raportat la art. 312 alin.
(1), 3 și 5 C. proc. civ., Înalta Curte urmează să admită recursurile declarate
de reclamantul V.D. și de pârâta SC N. SRL Timișoara, și în consecință va casa
decizia și încheierea recurată, cauza fiind trimisă spre rejudecare aceleiași
instanțe pentru administrarea tuturor probelor necesare și utile justei
soluționări, urmând a fi avute în vedere, conform art. 315 alin. (3) C. proc.
civ., toate motivele și apărările invocate de părți.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite
recursurile declarate de reclamantul V.D. și de pârâta SC N. SRL Timișoara
împotriva Deciziei civile nr. 206 din 14 noiembrie 2013 pronunțată de Curtea de
Apel Timișoara, secția a II-a civilă, pe care o casează și dispune trimiterea
cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe.
Irevocabilă.
Pronunțată
în ședință publică, astăzi 7 octombrie 2014.
Procesat
de GGC - GV