ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 4606/2012
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 4606/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)
Deliberând asupra recursului, din
examinarea actelor și lucrărilor dosarului constată următoarele:
Prin sentința comercială nr. 1330 din
31 mai 2010 pronunțată de Tribunalul Arad, secția comercială, s-a admis
acțiunea formulată de reclamanta SC M.I. SRL societate în insolvență,
reprezentată prin administrator judiciar E.S. Arad, împotriva pârâtei SC P.M.I.
SRL Arad și a fost obligată pârâta la plata sumei de 175.983,66 RON
reprezentând contravaloare lucrări efectuate în anul 2008, conform facturii din
23 februarie 2009. S-a luat act de renunțarea pârâtei la judecarea cererii
reconvenționale și s-a respins cererea de amendare a reclamantei în baza art.
108 pct. 1 lit. a) C. proc. civ..
Pentru a pronunța această sentință, tribunalul
a reținut, în esență, că reclamanta, în calitate de antreprenor, a încheiat cu pârâta,
în calitate de beneficiar, contractul de execuție de lucrări din 1 martie 2007 având
ca obiect lucrări suplimentare la obiectivul „Hala depozit cereale S., județul Arad".
Reclamanta a întocmit Deviz de lucrări
suplimentare execuție pentru depozit agricol și platforme din S., deviz care constituie
anexa 1 la contractul sus menționat care nu a fost contestat de beneficiară, astfel
că, la finalizarea lucrărilor, la data de 26 februarie 2009 reclamanta a comunicat
pârâtei situația de lucrări aferentă lucrărilor efectuate în anul 2008 la locația
Ferma agricolă S., în conformitate cu contractul părților și cu oferta financiară
anexă, precum și factura aferentă acestor lucrări din 23 februarie 2009, comunicarea
facându-se prin poștă cu confirmare de primire, însă factura a fost refuzată fiind
considerată o plată nedatorată.
Reclamanta nu a notificat în scris pe pârâtă
pentru convocarea comisiei de recepție, dar nici pârâta nu a făcut vreun demers
pentru efectuarea acestei recepții, deși s-a folosit de lucrare în tot acest timp.
Potrivit Contractului de execuție lucrări
din data de 1 martie 2007 (denumit în continuare „contract"), lucrările ce
urmau să se execute, conform graficului, în termen de un an, avea ca obiect, potrivit
devizului, nu edificarea de hale de depozitare, astfel cum menționează pârâta, ci,
potrivit devizului, erau lucrări de sistematizare platforme, turnat beton platforme
exterioare, execuție fundație cântar, execuție pod acces pe platforma exterioară,
împrăștiat balast în amestec cu piatră spartă, turnat platformă exterioară prin
turnare beton pe dublă armătură, toate fiind lucrări efectuate pe pământ sau care
să asigure accesul în construcțiile mai înainte edificate și care nu fac obiectul
prezentului litigiu, astfel tribunalul nu a luat în considerare probațiunea cu planșele
foto, deoarece construcțiile din contractul în litigiu nu au pereți, fiind, majoritatea,
la nivelul solului.
Față de termenul de executare al lucrărilor
și de data emiterii situației de lucrări, a facturii și a situației financiare privind
lucrările efectuate, tribunalul a constatat că lucrările au fost executate înăuntrul
și în afara acestui termen, însă cu acordul tacit al pârâtei beneficiare, pe parcursul
anului 2008.
Acceptul tacit privind depășirea termenului
convenit rezultă din aceea că pârâta nu a depus la dosar niciun document privind
atenționarea antreprenorului în legătură cu acest aspect, nici solicitări de sistare
a lucrărilor, nu a emis o factură pentru penalități de întârziere contractuale sau
alte pretenții.
Pârâta a declarat apel împotriva sentinței
comerciale nr. 1330/2010 și în consecință s-a pronunțat decizia civilă nr. 20
din 23 ianuarie 2012 a Curții de Apel Timișoara, secția a II-a civilă, prin care,
s-a admis apelul și s-a schimbat în tot sentința în sensul respingerii acțiunii,
cu consecința obligării reclamantei la plata cheltuielilor de judecată în sumă de
20.330,50 RON, în fond și în apel.
Pentru a pronunța această decizie, curtea
a reținut, în esență, că reclamanta nu a tăcut dovada că a efectuat efectiv „lucrările
suplimentare" prevăzute a fi făcute conform contractului din 1 martie 2007,
ci aceste lucrări au fost efectuate de pârâtă, în regie proprie.
Din raportul de expertiză efectuat în apel,
rezultă tară putință de tăgadă că în urma efectuării verificării pe teren a lucrărilor
de construcții efectuate în regie proprie de pârâtă, potrivit evidenței bonurilor
de consum din contabilitate și fișei de evaluare, aceste lucrări sunt cele de care
se face vorbire în acțiunea formulată de reclamantă, și au o valoare înregistrată
în contabilitate, de 77.842,99 RON.
De asemenea, curtea a constatat că devizul
de lucrări suplimentare anexat de reclamantă la acțiune nu se coroborează cu celelalte
probe administrate în cauză și în consecință nu i se poate conferi valoare probatorie,
decât ca început de dovadă, fiind combătut de pârâtă.
Reclamanta a declarat recurs împotriva
deciziei civile nr. 20/2012, în temeiul art. 304 pct. 8 C. proc. civ., invocând
motive de „netemeinicie", susținând că instanța, interpretând greșit actul
dedus judecății, a schimbat natura ori înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al
acestuia.
În motivarea recursului se susține, în
esență, că instanța de apel reține faptul că: din cuprinsul raportului de expertiză
rezultă în mod clar faptul că, în urma efectuării verificării pe teren a lucrărilor
efectuate în regie proprie de pârâtă, în cele mai mici detalii, s-a constatat existența
lucrărilor de construcții, la care se face referire de reclamantă, că au fost făcute
de pârâtă în regie proprie cu o valoare înregistrată de 77.842,99 RON.
Instanța de apel a interpretat în mod greșit
actul juridic în sensul că, aceasta a dispus prin expertiză să se constate existența
lucrărilor de construcții efectuate în regie proprie de către pârâtă deși obiectul
litigiului consta în determinarea persoanei juridice care a efectuat lucrările de
construcții.
Astfel că, instanța de apel prin interpretarea
greșită a actului juridic a pornit de la premisa greșită că aceste lucrări au fost
efectuate de pârâtă în regie proprie dispunând doar să se stabilească valoarea acestor
lucrări. Acest lucru rezultă și din considerentele deciziei recurate „în urma efectuării
verificării pe teren a lucrărilor de construcții făcute în regie proprie de pârâtă
(...) s-a constatat existenta lucrărilor de construcții, la care se face referire
de reclamantă în cererea introductivă, că au fost tăcute de pârâtă în regie proprie
cu valoare înregistrată de 77.842,99 RON".
Reclamanta precizează că nu existența și
valoarea lucrărilor erau necesare a fi constatate prin expertiză ci dacă aceste
lucrări au fost efectuate de reclamantă sau de către pârâta SC P.M.I. SRL.
Pârâta a formulat întâmpinare, arătând,
în esență, că recurenta susține în mod greșit că instanța de apel a schimbat natura
și înțelesul actului juridic dedus judecății, deoarece tocmai raportat la obiectul
acțiunii, curtea de apel a dispus efectuarea unei expertize tehnice și în conformitate
cu concluziile acesteia a respins acțiunea, deoarece lucrările pretins efectuate
de reclamantă, s-a constatat că au fost efectuate de pârâtă, în regie proprie și
în consecință, pârâta solicită respingerea recursului, ca nefondat și obligarea
reclamantei la plata cheltuielilor de judecată în recurs.
Înalta Curte, analizând actele și lucrările
dosarului, în raport de motivele de recurs și de susținerile din întâmpinare constată
că potrivit art. 304 C. proc. civ., modificarea sau casarea unei hotărâri, în recurs
(cale extraordinară de atac) se poate cere numai pentru motive de nelegalitate și
în consecință în mod greșit și evident nelegal reclamanta critică decizia pentru
motive de netemeinicie, deși invocă dispozițiile art. 304 pct. 8 C. proc. civ.,
care într-adevăr se referă la situațiile în care instanța, interpretând greșit actul
juridic dedus judecății a schimbat natura ori înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic
al acestuia.
În realitate, potrivit motivelor de recurs,
reclamanta critică obiectivele stabilite de curtea de apel pentru expertiza efectuată
în cauză, în sensul că s-a dispus constatarea existenței lucrărilor de construcții
efectuate în regie proprie de către pârâtă deși obiectul litigiului constă în determinarea
persoanei juridice care a efectuat lucrările de construcții.
Astfel fiind, se constată că reclamanta
nu indică concret în ce constă interpretarea greșită a actului juridic dedus judecății
sau schimbarea naturii ori înțelesului vădit neîndoielnic al acestuia ci doar stabilirea,
în opinia sa, a unor obiective greșite pentru expertiză, critică neprevăzută de
art. 304 pct. 8 C. proc. civ. invocat ca temei de drept al recursului și în consecință
recursul este nefondat.
Osebit de aceasta, din încheierea de la
data de 10 ianuarie 2011 se constată că instanța de apel a stabilit obiectivele
expertizei conform obiectului acțiunii reclamantei și anume de a se stabili dacă
pârâta a efectuat în regie proprie următoarele lucrări: „lucrări suplimentare de
turnare a platformei exterioare, turnare fundație cântar și a podului de acces cu
sistematizarea platformei exterioare" și deși s-au acordat mai multe termene
până la efectuarea expertizei, reclamanta nu a propus alte obiective și nici nu
a avut obiecțiuni privind formularea „dacă lucrările s-au efectuat în regie proprie
de către pârâtă".
De asemenea, reclamanta deși a formulat
obiecțiuni la expertiză, nu a criticat modalitatea de stabilire a obiectivelor ci
a considerat că expertul nu a răspuns la obiective.
După depunerea răspunsului la obiecțiuni,
deși s-au acordat mai multe termene, reclamanta nu s-a mai prezentat și nici nu
a depus concluzii scrise ceea ce demonstrează că a achiesat la concluziile expertizei,
care se referă la contravaloarea lucrărilor de construcții care constituie obiectul
acțiunii reclamantei.
În raport de considerentele expuse,
Înalta Curte constată că recursul este nefondat și urmează a fi respins, conform
art. 312 alin. (1) C. proc. civ..
În temeiul art. 274 C. proc. civ. reclamanta-recurentă
urmează a fi obligată la cheltuieli de judecată în recurs, în sumă de 5.655 RON
reprezentând onorariu de avocat și contravaloare transport.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat
de reclamanta SC M.I. SRL prin administrator judiciar E.S. Arad împotriva deciziei
civile nr. 20 din 23 ianuarie 2012 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția
a II-a civilă.
Obligă recurenta reclamantă SC M.I. SRL
prin administrator judiciar E.S. Arad la plata sumei de 5.655 RON cu titlu de cheltuieli
de judecată către intimata pârâtă SC P.M.I. SRL Arad.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 21
noiembrie 2012.