ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 4606/2012

Deliberând asupra recursului, din

examinarea actelor și lucrărilor dosarului constată următoarele:

Prin sentința comercială nr. 1330 din

31 mai 2010 pronunțată de Tribunalul Arad, secția comercială, s-a admis

acțiunea formulată de reclamanta SC M.I. SRL societate în insolvență,

reprezentată prin administrator judiciar E.S. Arad, împotriva pârâtei SC P.M.I.

SRL Arad și a fost obligată pârâta la plata sumei de 175.983,66 RON

reprezentând contravaloare lucrări efectuate în anul 2008, conform facturii din

23 februarie 2009. S-a luat act de renunțarea pârâtei la judecarea cererii

reconvenționale și s-a respins cererea de amendare a reclamantei în baza art.

108 pct. 1 lit. a) C. proc. civ..

Pentru a pronunța această sentință, tribunalul

a reținut, în esență, că reclamanta, în calitate de antreprenor, a încheiat cu pârâta,

în calitate de beneficiar, contractul de execuție de lucrări din 1 martie 2007 având

ca obiect lucrări suplimentare la obiectivul „Hala depozit cereale S., județul Arad".

Reclamanta a întocmit Deviz de lucrări

suplimentare execuție pentru depozit agricol și platforme din S., deviz care constituie

anexa 1 la contractul sus menționat care nu a fost contestat de beneficiară, astfel

că, la finalizarea lucrărilor, la data de 26 februarie 2009 reclamanta a comunicat

pârâtei situația de lucrări aferentă lucrărilor efectuate în anul 2008 la locația

Ferma agricolă S., în conformitate cu contractul părților și cu oferta financiară

anexă, precum și factura aferentă acestor lucrări din 23 februarie 2009, comunicarea

facându-se prin poștă cu confirmare de primire, însă factura a fost refuzată fiind

considerată o plată nedatorată.

Reclamanta nu a notificat în scris pe pârâtă

pentru convocarea comisiei de recepție, dar nici pârâta nu a făcut vreun demers

pentru efectuarea acestei recepții, deși s-a folosit de lucrare în tot acest timp.

Potrivit Contractului de execuție lucrări

din data de 1 martie 2007 (denumit în continuare „contract"), lucrările ce

urmau să se execute, conform graficului, în termen de un an, avea ca obiect, potrivit

devizului, nu edificarea de hale de depozitare, astfel cum menționează pârâta, ci,

potrivit devizului, erau lucrări de sistematizare platforme, turnat beton platforme

exterioare, execuție fundație cântar, execuție pod acces pe platforma exterioară,

împrăștiat balast în amestec cu piatră spartă, turnat platformă exterioară prin

turnare beton pe dublă armătură, toate fiind lucrări efectuate pe pământ sau care

să asigure accesul în construcțiile mai înainte edificate și care nu fac obiectul

prezentului litigiu, astfel tribunalul nu a luat în considerare probațiunea cu planșele

foto, deoarece construcțiile din contractul în litigiu nu au pereți, fiind, majoritatea,

la nivelul solului.

Față de termenul de executare al lucrărilor

și de data emiterii situației de lucrări, a facturii și a situației financiare privind

lucrările efectuate, tribunalul a constatat că lucrările au fost executate înăuntrul

și în afara acestui termen, însă cu acordul tacit al pârâtei beneficiare, pe parcursul

anului 2008.

Acceptul tacit privind depășirea termenului

convenit rezultă din aceea că pârâta nu a depus la dosar niciun document privind

atenționarea antreprenorului în legătură cu acest aspect, nici solicitări de sistare

a lucrărilor, nu a emis o factură pentru penalități de întârziere contractuale sau

alte pretenții.

Pârâta a declarat apel împotriva sentinței

comerciale nr. 1330/2010 și în consecință s-a pronunțat decizia civilă nr. 20

din 23 ianuarie 2012 a Curții de Apel Timișoara, secția a II-a civilă, prin care,

s-a admis apelul și s-a schimbat în tot sentința în sensul respingerii acțiunii,

cu consecința obligării reclamantei la plata cheltuielilor de judecată în sumă de

20.330,50 RON, în fond și în apel.

Pentru a pronunța această decizie, curtea

a reținut, în esență, că reclamanta nu a tăcut dovada că a efectuat efectiv „lucrările

suplimentare" prevăzute a fi făcute conform contractului din 1 martie 2007,

ci aceste lucrări au fost efectuate de pârâtă, în regie proprie.

Din raportul de expertiză efectuat în apel,

rezultă tară putință de tăgadă că în urma efectuării verificării pe teren a lucrărilor

de construcții efectuate în regie proprie de pârâtă, potrivit evidenței bonurilor

de consum din contabilitate și fișei de evaluare, aceste lucrări sunt cele de care

se face vorbire în acțiunea formulată de reclamantă, și au o valoare înregistrată

în contabilitate, de 77.842,99 RON.

De asemenea, curtea a constatat că devizul

de lucrări suplimentare anexat de reclamantă la acțiune nu se coroborează cu celelalte

probe administrate în cauză și în consecință nu i se poate conferi valoare probatorie,

decât ca început de dovadă, fiind combătut de pârâtă.

Reclamanta a declarat recurs împotriva

deciziei civile nr. 20/2012, în temeiul art. 304 pct. 8 C. proc. civ., invocând

motive de „netemeinicie", susținând că instanța, interpretând greșit actul

dedus judecății, a schimbat natura ori înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al

acestuia.

În motivarea recursului se susține, în

esență, că instanța de apel reține faptul că: din cuprinsul raportului de expertiză

rezultă în mod clar faptul că, în urma efectuării verificării pe teren a lucrărilor

efectuate în regie proprie de pârâtă, în cele mai mici detalii, s-a constatat existența

lucrărilor de construcții, la care se face referire de reclamantă, că au fost făcute

de pârâtă în regie proprie cu o valoare înregistrată de 77.842,99 RON.

Instanța de apel a interpretat în mod greșit

actul juridic în sensul că, aceasta a dispus prin expertiză să se constate existența

lucrărilor de construcții efectuate în regie proprie de către pârâtă deși obiectul

litigiului consta în determinarea persoanei juridice care a efectuat lucrările de

construcții.

Astfel că, instanța de apel prin interpretarea

greșită a actului juridic a pornit de la premisa greșită că aceste lucrări au fost

efectuate de pârâtă în regie proprie dispunând doar să se stabilească valoarea acestor

lucrări. Acest lucru rezultă și din considerentele deciziei recurate „în urma efectuării

verificării pe teren a lucrărilor de construcții făcute în regie proprie de pârâtă

(...) s-a constatat existenta lucrărilor de construcții, la care se face referire

de reclamantă în cererea introductivă, că au fost tăcute de pârâtă în regie proprie

cu valoare înregistrată de 77.842,99 RON".

Reclamanta precizează că nu existența și

valoarea lucrărilor erau necesare a fi constatate prin expertiză ci dacă aceste

lucrări au fost efectuate de reclamantă sau de către pârâta SC P.M.I. SRL.

Pârâta a formulat întâmpinare, arătând,

în esență, că recurenta susține în mod greșit că instanța de apel a schimbat natura

și înțelesul actului juridic dedus judecății, deoarece tocmai raportat la obiectul

acțiunii, curtea de apel a dispus efectuarea unei expertize tehnice și în conformitate

cu concluziile acesteia a respins acțiunea, deoarece lucrările pretins efectuate

de reclamantă, s-a constatat că au fost efectuate de pârâtă, în regie proprie și

în consecință, pârâta solicită respingerea recursului, ca nefondat și obligarea

reclamantei la plata cheltuielilor de judecată în recurs.

Înalta Curte, analizând actele și lucrările

dosarului, în raport de motivele de recurs și de susținerile din întâmpinare constată

că potrivit art. 304 C. proc. civ., modificarea sau casarea unei hotărâri, în recurs

(cale extraordinară de atac) se poate cere numai pentru motive de nelegalitate și

în consecință în mod greșit și evident nelegal reclamanta critică decizia pentru

motive de netemeinicie, deși invocă dispozițiile art. 304 pct. 8 C. proc. civ.,

care într-adevăr se referă la situațiile în care instanța, interpretând greșit actul

juridic dedus judecății a schimbat natura ori înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic

al acestuia.

În realitate, potrivit motivelor de recurs,

reclamanta critică obiectivele stabilite de curtea de apel pentru expertiza efectuată

în cauză, în sensul că s-a dispus constatarea existenței lucrărilor de construcții

efectuate în regie proprie de către pârâtă deși obiectul litigiului constă în determinarea

persoanei juridice care a efectuat lucrările de construcții.

Astfel fiind, se constată că reclamanta

nu indică concret în ce constă interpretarea greșită a actului juridic dedus judecății

sau schimbarea naturii ori înțelesului vădit neîndoielnic al acestuia ci doar stabilirea,

în opinia sa, a unor obiective greșite pentru expertiză, critică neprevăzută de

art. 304 pct. 8 C. proc. civ. invocat ca temei de drept al recursului și în consecință

recursul este nefondat.

Osebit de aceasta, din încheierea de la

data de 10 ianuarie 2011 se constată că instanța de apel a stabilit obiectivele

expertizei conform obiectului acțiunii reclamantei și anume de a se stabili dacă

pârâta a efectuat în regie proprie următoarele lucrări: „lucrări suplimentare de

turnare a platformei exterioare, turnare fundație cântar și a podului de acces cu

sistematizarea platformei exterioare" și deși s-au acordat mai multe termene

până la efectuarea expertizei, reclamanta nu a propus alte obiective și nici nu

a avut obiecțiuni privind formularea „dacă lucrările s-au efectuat în regie proprie

de către pârâtă".

De asemenea, reclamanta deși a formulat

obiecțiuni la expertiză, nu a criticat modalitatea de stabilire a obiectivelor ci

a considerat că expertul nu a răspuns la obiective.

După depunerea răspunsului la obiecțiuni,

deși s-au acordat mai multe termene, reclamanta nu s-a mai prezentat și nici nu

a depus concluzii scrise ceea ce demonstrează că a achiesat la concluziile expertizei,

care se referă la contravaloarea lucrărilor de construcții care constituie obiectul

acțiunii reclamantei.

În raport de considerentele expuse,

Înalta Curte constată că recursul este nefondat și urmează a fi respins, conform

art. 312 alin. (1) C. proc. civ..

În temeiul art. 274 C. proc. civ. reclamanta-recurentă

urmează a fi obligată la cheltuieli de judecată în recurs, în sumă de 5.655 RON

reprezentând onorariu de avocat și contravaloare transport.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat

de reclamanta SC M.I. SRL prin administrator judiciar E.S. Arad împotriva deciziei

civile nr. 20 din 23 ianuarie 2012 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția

a II-a civilă.

Obligă recurenta reclamantă SC M.I. SRL

prin administrator judiciar E.S. Arad la plata sumei de 5.655 RON cu titlu de cheltuieli

de judecată către intimata pârâtă SC P.M.I. SRL Arad.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 21

noiembrie 2012.