ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1723/2011

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor dosarului constată următoarele: Prin Sentința civilă nr. 1819 din 13 iulie 2010, Tribunalul Arad, secția comercială, a admis acțiunea comercială formulată de reclamanta SC C.A. SRL Arad împotriva pârâtei SC F.A. SRL Arad și, în consecință: a obligat pârâta să plătească reclamantei suma totală de 270.213.52 RON, din care 103.631,51 RON reprezentând contravaloarea produselor achiziționate și neachitate, iar suma de 166.582,01 RON reprezentând daune interese, precum și la plata sumei de 6.823 RON, reprezentând cheltuieli de judecată. Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a constatat că, prin acțiunea introductivă, reclamanta SC C.A.

SRL Arad a chemat în judecată pe pârâta SC F.A. SRL Arad, solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța în cauză, aceasta să fie obligată la plata sumei totale de 270.213.52 RON, din care 103.631,51 RON reprezentând contravaloarea produselor achiziționate și neachitate, iar suma de 166.582,01 RON reprezentând daune interese. Instanța de fond a reținut astfel că, între părți s-a încheiat Contractul de vânzare-cumpărare nr. 625 din 3 iulie 2008, reclamanta având calitate de vânzător, iar pârâta de cumpărător, iar în baza acestui contract, s-au emis o serie de facturi fiscale începând cu luna mai 2008 și până în luna octombrie 2008, facturi în baza cărora reclamanta a vândut pârâtei produse agricole la prețul total de 1.036.315,015 RON, preț care trebuia plătit în rate, până cel mai târziu la 15 noiembrie 2008 conform art. 4 din Contract.

Între părți a intervenit Procesul verbal de conciliere, prin care pârâta a recunoscut debitul de 1.036.315,09 RON, sumă pe care urma să o achite în următoarea modalitate: suma de 179.1606,40 RON urma să fie compensată cu contravaloarea semințelor de grâu pe care reclamanta le-a achiziționat de la pârâtă, suma de 560.564,99 RON să fie achitată până la 31 decembrie 2008, suma de 192.952,19 RON să fie achitată până la data de 28 februarie 2009, însă debitoarea a achitat această din urmă sumă, doar la data de 5 martie 2009. S-a mai reținut că într-adevăr, suma de 103.631,51 RON urma să fie facturată ca discount la Contractul de vânzare-cumpărare nr. 625 din 3 iulie 2008, numai dacă debitoarea și-ar fi achitat în întregime și la termenele stabilite sumele arătate la punctele 1-4 din acest proces verbal.

Astfel, pârâta a achitat o parte din marfa achiziționată și anume suma de 932.683.58 RON, diferența de 103.631,51 RON, rămânând neachitată și constituind o creanță certă, lichidă și exigibilă. Prin art. 2 din același Proces verbal de conciliere, s-a menționat că celelalte prevederi ale Contractului de vânzare-cumpărare nr. 625 din 3 iulie 2008 rămân neschimbate. Astfel, conform art. 14 din cap. 111 al acestui contract, pârâta datorează daune interese de 0,25% pe zi de întârziere de la data încheierii contractului în sumă totală de 166.582,01 RON. În aceste condiții, instanța de fond a admis acțiunea comercială formulată de reclamanta SC C.A. SRL Arad și a obligat pârâta să plătească reclamantei suma totală de 270.213,52 RON din care 103.631,51 RON reprezentând contravaloarea produselor achiziționate și neachitate, 166.582,01 RON reprezentând daune interese.

Prin Decizia civilă nr. 217/A din 24 noiembrie 2010, Curtea de Apel Timiș, secția comercială, a admis apelul formulat de pârâta SC F.A. SRL. A schimbat în tot sentința apelată și a respins acțiunea formulată de reclamanta SC C.A. SRL. A obligat-o pe reclamanta intimată la plata sumei de 4.498 RON cu titlu de cheltuieli de judecată către apelanta SC F.A. SRL.

În motivarea acestei soluții, concluzionând, instanța de apel a reținut următorele: Convocarea la conciliere directă depusă de către reclamantă la dosar fond nu face sub nicio formă dovada existenței și întinderii pretențiilor reclamantei, deoarece dincolo de faptul că nu a fost trimisă la sediul pârâtei înregistrat la ORC Arad din județul Arad comuna F., ci la vechiul sediu din Arad, cuprinde doar o enumerare de facturi fiscale, fără să fie evidențiată valoarea fiecărei facturi în parte, după care reclamanta concluzionează că pârâta figurează în evidențele sale cu un debit total de 103.631,51 RON reprezentând contravaloare marfa - sămânță de grâu și erbicide - deși în cererea de chemare în judecată reclamanta susține că această sumă reprezintă discount la totalul sumelor facturate în baza contractului încheiat între părți.

Pentru a se stabili dacă acest discount operează sau nu, trebuia convocată pârâta la conciliere directă pentru a se constata dacă sunt îndeplinite condițiile de acordare a acestuia și pentru ca pârâta să-și expună punctul de vedere cu privire la existența acestei creanțe. De asemenea, în condițiile dovedirii acesteia, suma de 103.631 RON despre care se susține că a constituit temeiul pretențiilor reclamantei, nu ar putea reprezenta o creanță certă, lichidă și exigibilă decât cel mult de la data achitării de către pârâtă a tranșei de 192.952,19 RON, scadentă la data de 28 februarie 2009, și nu de la încheierea contractului, așa cum a solicitat reclamanta.

Referitor la daunele interese solicitate, de 0,25 % pe zi de întârziere, și acestea au fost calculate în mod eronat, în baza unei sume despre care pârâta nu a cunoscut că este pusă în întârziere, iar pe de altă parte, s-au solicitat de la data încheierii contractului până la data chemării în judecată, iar chemarea în judecată a intervenit la peste un an de la expirarea termenului de plată pentru suma de 192.952,19 RON. În această situație se evidențiază și reaua credință a reclamantei care a stat în pasivitate timp de peste un an până să o cheme în judecată pe pârâtă, fără să o încunoștințeze în prealabil cu privire la sumele datorate, fără să o convoace la o nouă întrevedere pentru eventuala soluționare amiabilă a diferendelor dintre părți.

Astfel, curtea de apel a constatat neîntemeiată cererea reclamantei care a chemat-o în judecată pe pârâtă în baza unei creanțe care nu era certă, lichidă și exigibilă, atât în ceea ce privește suma reprezentând pretenții, cât și referitor la daunele interese. Drept urmare, curtea de apel admis apelul formulat de pârâta SC F.A. SRL și în consecință, a schimbat în tot sentința apelată și a respins acțiunea formulată de reclamanta SC C.A. SRL. În temeiul dispozițiilor art. 274 C. proc. civ. și reținând culpa procesuală a reclamantei intimate, a obligat-o pe aceasta la plata sumei de 4.498 RON cu titlu de cheltuieli de judecată către apelanta SC F.A. SRL. Împotriva deciziei curții de apel a declarat recurs reclamanta SC C.A.

SRL Arad, întemeindu-se pe dispozițiile art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ. și solicitând admiterea recursului și modificarea deciziei atacate, în sensul menținerii Sentinței civile nr. 1819 din 13 iulie 2010, pronunțate de Tribunalul Arad. Recurenta formulează astfel următoarele critici: O primă critică: interpretarea greșită a legii de către instanța de apel are loc când aceasta deși constată că, datorită renunțării de către pârâta intimată a invocării excepției prematurității introducerii acțiunii pentru faptul că nu ar fi fost convocată la conciliere directă prealabilă, acțiunea societății sale nemaiputând fi considerată prematură, apreciază că, Convocarea la conciliere directă depusă de către societatea sa si prezentă în filele 7 și 8 de la dosarul cauzei, nu ar face sub nicio formă dovada existenței și întinderii pretențiilor reclamantei.

Arată că, în mod vădit instanța de apel, în aprecierile făcute, a aplicat greșit prevederile art. 720 1 C. proc. civ., întrucât nici în cererea de chemare în judecată și nici în vreun alt act, societatea sa nu a susținut că suma de 103.631,51 RON, solicitată ca preț neachitat ar reprezenta discount la totalul sumelor facturate în baza contractului încheiat între părți, așa cum susține instanța de apel. A doua critică: aprecierea instanței de apel, potrivit căreia "Pentru a se stabili dacă acest discount operează trebuia convocată pârâta la conciliere directă pentru a se constata dacă sunt îndeplinite condițiile de acordare a acestuia și pentru ca pârâta să își expună punctul de vedere cu privire la existența acestei creanțe" reprezintă o interpretare greșită a actelor juridice deduse judecății.

Astfel, la data de 16 decembrie 2008, între societatea sa și debitoare a intervenit un Proces verbal de conciliere, prin care părțile au stabilit printre altele, restul de plată, care era la acea dată în cuantum de 1.036.315,09 RON. A treia critică: solicită instanței de recurs să constate faptul că daunele interese au fost calculate conform prevederilor contractuale - Cap. III art. 14 din Contractul de vânzare-cumpărare nr. 625 din 3 iulie 2008, ale cărui clauze, inclusiv cea privitoare la daunele interese, au rămas neschimbate și aplicabile.

Cea de-a patra critică: aprecierea instanței de apel, potrivit căreia, „se evidențiază și reaua credință a reclamantei care a stat în pasivitate timp de peste un an până să o cheme în judecată pe pârâtă, fără să o încunoștiințeze în prealabil cu privire la sumele datorate, fără să o convoace la o nouă întrevedere pentru eventuala soluționare amiabilă a diferendelor dintre părți„ este cel puțin bizară și de neînțeles, atâta vreme cât Convocarea la conciliere directă a fost primită de către pârâta intimată SC F.A. SRL la data de 4 februarie 2010, iar aceasta nu s-a prezentat la data de 26 februarie 2010 în vederea realizării concilierii între părți.

Consideră că de rea credință poate fi debitorul care nu își respectă obligațiile contractuale de achitare a contravalorii produselor achiziționate de la un furnizor și nicidecum respectivul furnizor care așteaptă ca debitorul său să îi plătească prețul acestora o perioadă de timp, care potrivit Decretului 168/1958 și Codului civil poate curge până la împlinirea a trei ani de la data nașterii dreptului la acțiune (1 martie 2009). În fine, susține că rezultă fără putință de tăgadă caracterul cert, lichid și exigibil al creanței societății față de pârâta intimată. Recursul este fondat. Din examinarea criticilor exprimate în recurs de către reclamantă în raport de actele dosarului și de dispozițiile legale aplicabile în cauză, se constată următoarele: Prima critică potrivit căreia instanța de apel a aplicat greșit prevederile art. 720 1 C. proc.

civ., reținând în mod nelegal și eronat faptul că reclamanta nu a efectuat convocarea pârâtei la concilierea prealabilă este neîntemeiată întrucât se constată că la dosarul de fond se află Convocarea la concilierea directă, depusă de reclamantă, aceasta respectând dispozițiile legale mai sus menționate și cuprinzând întinderea pretențiilor reclamantei, cu menționarea explicită a acestor pretenții.

Și cea de-a doua critică conform căreia curtea de apel a interpretat eronat faptul că reclamanta trebuia s-o convoace pe pârâtă la conciliere directă pentru a se stabili dacă sunt îndeplinite condițiile de acordare a discontului în cuantum de 103.631,51 RON este întemeiată, deoarece, din conținutul procesului verbal de conciliere, încheiat la data de 16 decembrie 2008, rezultă fără dubiu, așa cum corect a reținut și prima instanță care s-a pronunțat în cauză, că suma de 103.631,51 RON urma a fi facturată ca discount la contractul de vânzare-cumpărare numai dacă pârâta și-ar fi achitat în întregime și la termenele stabilite sumele arătate la punctele 1-4 din procesul verbal, or, pârâta a achitat numai o parte din marfa achiziționată, respectiv 932.683,58 RON din debitul total de 1.036.315,09 RON, rămânând neachitată diferența de 103.631,51 RON, - aceasta constituind o creanță certă, lichidă și exigibilă.

Cea de-a treia critică referitoare la faptul că greșit s-a reținut că pârâta nu a fost pusă în întârziere în ce privește daunele interese solicitate este de asemenea întemeiată întrucât, pe de o parte, aflându-ne pe tărâm comercial, acest lucru nu era necesar, iar pe de altă parte, se constată că aceste daune au fost calculate conform clauzelor contractuale, inclusiv cele privind daunele interese care au rămas neschimbate și aplicabile, astfel cum rezultă din procesul verbal de conciliere. Susținerile recurentei-reclamante conținute în cea de-a patra critică referitoare la evidențierea greșită a relei sale credințe de către curtea de apel, legate de faptul că ar fi stat în pasivitate și nu ar fi încercat o soluționare amiabilă a diferendelor dintre părți sunt și ele întemeiate, de vreme ce pârâta a fost invitată la conciliere, iar aceasta nu s-a prezentat.

În consecință, față de cele mai sus arătate, se reține că recursul reclamantei este fondat și în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (1)-(3) C. proc. civ., va fi admis și se va modifica decizia atacată, în sensul că va fi respins apelul pârâtei împotriva sentinței tribunalului, care va fi menținută, ca fiind legală. În conformitate cu dispozițiile art. 274 C. proc. civ. va fi obligată pârâta SC F.A. SRL la plata sumei de 3.415 RON cu titlu de cheltuieli de judecată către reclamanta SC C.A. SRL Arad.

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E: Admite recursul declarat de reclamanta SC C.A. SRL Arad împotriva Deciziei civile nr. 217/A din 24 noiembrie 2010 a Curții de Apel Timișoara, secția comercială. Modifică decizia atacată, în sensul că respinge apelul formulat de pârâta SC F.A. SRL Arad împotriva Sentinței nr. 1819 din 13 iulie 2010 a Tribunalului Arad, secția comercială, pe care o menține. Obligă pârâta SC F.A. SRL Arad la plata sumei de 3.415 RON cu titlu de cheltuieli de judecată către reclamanta SC C.A. SRL Arad. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 4 mai 2011