ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1723/2011

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1723/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor dosarului constată următoarele:

Prin Sentința civilă nr.

1819 din 13 iulie 2010, Tribunalul Arad, secția comercială, a admis acțiunea

comercială formulată de reclamanta SC C.A. SRL Arad împotriva pârâtei SC F.A.

SRL Arad și, în consecință: a obligat pârâta să plătească reclamantei suma

totală de 270.213.52 RON, din care 103.631,51 RON reprezentând contravaloarea

produselor achiziționate și neachitate, iar suma de 166.582,01 RON reprezentând

daune interese, precum și la plata sumei de 6.823 RON, reprezentând cheltuieli

de judecată.

Pentru a pronunța

această sentință, prima instanță a constatat că, prin acțiunea introductivă,

reclamanta SC C.A. SRL Arad a chemat în judecată pe pârâta SC F.A. SRL Arad,

solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța în cauză, aceasta să fie

obligată la plata sumei totale de 270.213.52 RON, din care 103.631,51 RON reprezentând

contravaloarea produselor achiziționate și neachitate, iar suma de 166.582,01

RON reprezentând daune interese.

Instanța de fond a

reținut astfel că, între părți s-a încheiat Contractul de vânzare-cumpărare nr.

625 din 3 iulie 2008, reclamanta având calitate de vânzător, iar pârâta de

cumpărător, iar în baza acestui contract, s-au emis o serie de facturi fiscale

începând cu luna mai 2008 și până în luna octombrie 2008, facturi în baza

cărora reclamanta a vândut pârâtei produse agricole la prețul total de

1.036.315,015 RON, preț care trebuia plătit în rate, până cel mai târziu la 15

noiembrie 2008 conform art. 4 din Contract.

Între părți a

intervenit Procesul verbal de conciliere, prin care pârâta a recunoscut debitul

de 1.036.315,09 RON, sumă pe care urma să o achite în următoarea modalitate:

suma de 179.1606,40 RON urma să fie compensată cu contravaloarea semințelor de

grâu pe care reclamanta le-a achiziționat de la pârâtă, suma de 560.564,99 RON să

fie achitată până la 31 decembrie 2008, suma de 192.952,19 RON să fie achitată

până la data de 28 februarie 2009, însă debitoarea a achitat această din urmă

sumă, doar la data de 5 martie 2009.

S-a mai reținut că

într-adevăr, suma de 103.631,51 RON urma să fie facturată ca discount la

Contractul de vânzare-cumpărare nr. 625 din 3 iulie 2008, numai dacă debitoarea

și-ar fi achitat în întregime și la termenele stabilite sumele arătate la

punctele 1-4 din acest proces verbal.

Astfel, pârâta a

achitat o parte din marfa achiziționată și anume suma de 932.683.58 RON,

diferența de 103.631,51 RON, rămânând neachitată și constituind o creanță

certă, lichidă și exigibilă.

Prin art. 2 din

același Proces verbal de conciliere, s-a menționat că celelalte prevederi ale

Contractului de vânzare-cumpărare nr. 625 din 3 iulie 2008 rămân neschimbate.

Astfel, conform art. 14 din cap. 111 al acestui contract, pârâta datorează

daune interese de 0,25% pe zi de întârziere de la data încheierii contractului

în sumă totală de 166.582,01 RON.

În aceste condiții,

instanța de fond a admis acțiunea comercială formulată de reclamanta SC C.A.

SRL Arad și a obligat pârâta să plătească reclamantei suma totală de 270.213,52

RON din care 103.631,51 RON reprezentând contravaloarea produselor

achiziționate și neachitate, 166.582,01 RON reprezentând daune interese.

Prin Decizia civilă nr.

217/A din 24 noiembrie 2010, Curtea de Apel Timiș, secția comercială, a admis

apelul formulat de pârâta SC F.A. SRL. A schimbat în tot sentința apelată și a

respins acțiunea formulată de reclamanta SC C.A. SRL. A obligat-o pe reclamanta

intimată la plata sumei de 4.498 RON cu titlu de cheltuieli de judecată către

apelanta SC F.A. SRL.

În motivarea acestei

soluții, concluzionând, instanța de apel a reținut următorele:

Convocarea la

conciliere directă depusă de către reclamantă la dosar fond nu face sub nicio

formă dovada existenței și întinderii pretențiilor reclamantei, deoarece

dincolo de faptul că nu a fost trimisă la sediul pârâtei înregistrat la ORC

Arad din județul Arad comuna F., ci la vechiul sediu din Arad, cuprinde doar o

enumerare de facturi fiscale, fără să fie evidențiată valoarea fiecărei facturi

în parte, după care reclamanta concluzionează că pârâta figurează în evidențele

sale cu un debit total de 103.631,51 RON reprezentând contravaloare marfa -

sămânță de grâu și erbicide - deși în cererea de chemare în judecată reclamanta

susține că această sumă reprezintă discount la totalul sumelor facturate în

baza contractului încheiat între părți.

Pentru a se stabili

dacă acest discount operează sau nu, trebuia convocată pârâta la conciliere

directă pentru a se constata dacă sunt îndeplinite condițiile de acordare a

acestuia și pentru ca pârâta să-și expună punctul de vedere cu privire la

existența acestei creanțe.

De asemenea, în

condițiile dovedirii acesteia, suma de 103.631 RON despre care se susține că a

constituit temeiul pretențiilor reclamantei, nu ar putea reprezenta o creanță

certă, lichidă și exigibilă decât cel mult de la data achitării de către pârâtă

a tranșei de 192.952,19 RON, scadentă la data de 28 februarie 2009, și nu de la

încheierea contractului, așa cum a solicitat reclamanta.

Referitor la daunele

interese solicitate, de 0,25 % pe zi de întârziere, și acestea au fost

calculate în mod eronat, în baza unei sume despre care pârâta nu a cunoscut că

este pusă în întârziere, iar pe de altă parte, s-au solicitat de la data

încheierii contractului până la data chemării în judecată, iar chemarea în

judecată a intervenit la peste un an de la expirarea termenului de plată pentru

suma de 192.952,19 RON.

În această situație

se evidențiază și reaua credință a reclamantei care a stat în pasivitate timp

de peste un an până să o cheme în judecată pe pârâtă, fără să o încunoștințeze

în prealabil cu privire la sumele datorate, fără să o convoace la o nouă

întrevedere pentru eventuala soluționare amiabilă a diferendelor dintre părți.

Astfel, curtea de

apel a constatat neîntemeiată cererea reclamantei care a chemat-o în judecată

pe pârâtă în baza unei creanțe care nu era certă, lichidă și exigibilă, atât în

ceea ce privește suma reprezentând pretenții, cât și referitor la daunele

interese.

Drept urmare, curtea

de apel admis apelul formulat de pârâta SC F.A. SRL și în consecință, a

schimbat în tot sentința apelată și a respins acțiunea formulată de reclamanta

SC C.A. SRL.

În temeiul

dispozițiilor art. 274 C. proc. civ. și reținând culpa procesuală a reclamantei

intimate, a obligat-o pe aceasta la plata sumei de 4.498 RON cu titlu de

cheltuieli de judecată către apelanta SC F.A. SRL.

Împotriva deciziei

curții de apel a declarat recurs reclamanta SC C.A. SRL Arad, întemeindu-se pe

dispozițiile art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ. și solicitând admiterea

recursului și modificarea deciziei atacate, în sensul menținerii Sentinței

civile nr. 1819 din 13 iulie 2010, pronunțate de Tribunalul Arad.

Recurenta formulează

astfel următoarele critici:

O primă critică:

interpretarea greșită a legii de către instanța de apel are loc când aceasta

deși constată că, datorită renunțării de către pârâta intimată a invocării

excepției prematurității introducerii acțiunii pentru faptul că nu ar fi fost

convocată la conciliere directă prealabilă, acțiunea societății sale

nemaiputând fi considerată prematură, apreciază că, Convocarea la conciliere

directă depusă de către societatea sa si prezentă în filele 7 și 8 de la

dosarul cauzei, nu ar face sub nicio formă dovada existenței și întinderii

pretențiilor reclamantei.

Arată că, în mod

vădit instanța de apel, în aprecierile făcute, a aplicat greșit prevederile art.

720

1

C. proc. civ., întrucât nici în cererea de chemare în judecată

și nici în vreun alt act, societatea sa nu a susținut că suma de 103.631,51

RON, solicitată ca preț neachitat ar reprezenta discount la totalul sumelor

facturate în baza contractului încheiat între părți, așa cum susține instanța

de apel.

A doua critică:

aprecierea instanței de apel, potrivit căreia "Pentru a se stabili dacă

acest discount operează trebuia convocată pârâta la conciliere directă pentru a

se constata dacă sunt îndeplinite condițiile de acordare a acestuia și pentru

ca pârâta să își expună punctul de vedere cu privire la existența acestei

creanțe" reprezintă o interpretare greșită a actelor juridice deduse

judecății. Astfel, la data de 16 decembrie 2008, între societatea sa și

debitoare a intervenit un Proces verbal de conciliere, prin care părțile au

stabilit printre altele, restul de plată, care era la acea dată în cuantum de

1.036.315,09 RON.

A treia critică:

solicită instanței de recurs să constate faptul că daunele interese au fost

calculate conform prevederilor contractuale - Cap. III art. 14 din Contractul

de vânzare-cumpărare nr. 625 din 3 iulie 2008, ale cărui clauze, inclusiv cea

privitoare la daunele interese, au rămas neschimbate și aplicabile.

Cea de-a patra critică:

aprecierea instanței de apel, potrivit căreia, „se evidențiază și reaua

credință a reclamantei care a stat în pasivitate timp de peste un an până să o

cheme în judecată pe pârâtă, fără să o încunoștiințeze în prealabil cu privire

la sumele datorate, fără să o convoace la o nouă întrevedere pentru eventuala

soluționare amiabilă a diferendelor dintre părți„ este cel puțin bizară și de

neînțeles, atâta vreme cât Convocarea la conciliere directă a fost primită de

către pârâta intimată SC F.A. SRL la data de 4 februarie 2010, iar aceasta nu

s-a prezentat la data de 26 februarie 2010 în vederea realizării concilierii

între părți.

Consideră că de rea

credință poate fi debitorul care nu își respectă obligațiile contractuale de

achitare a contravalorii produselor achiziționate de la un furnizor și

nicidecum respectivul furnizor care așteaptă ca debitorul său să îi plătească

prețul acestora o perioadă de timp, care potrivit Decretului 168/1958 și

Codului civil poate curge până la împlinirea a trei ani de la data nașterii

dreptului la acțiune (1 martie 2009).

În fine, susține că

rezultă fără putință de tăgadă caracterul cert, lichid și exigibil al creanței

societății față de pârâta intimată.

Recursul este fondat.

Din examinarea

criticilor exprimate în recurs de către reclamantă în raport de actele

dosarului și de dispozițiile legale aplicabile în cauză, se constată

următoarele:

Prima critică

potrivit căreia instanța de apel a aplicat greșit prevederile art. 720

1

C. proc. civ., reținând în mod nelegal și eronat faptul că reclamanta nu a

efectuat convocarea pârâtei la concilierea prealabilă este neîntemeiată

întrucât se constată că la dosarul de fond se află Convocarea la concilierea

directă, depusă de reclamantă, aceasta respectând dispozițiile legale mai sus

menționate și cuprinzând întinderea pretențiilor reclamantei, cu menționarea

explicită a acestor pretenții.

Și cea de-a doua

critică conform căreia curtea de apel a interpretat eronat faptul că reclamanta

trebuia s-o convoace pe pârâtă la conciliere directă pentru a se stabili dacă

sunt îndeplinite condițiile de acordare a discontului în cuantum de 103.631,51

RON este întemeiată, deoarece, din conținutul procesului verbal de conciliere,

încheiat la data de 16 decembrie 2008, rezultă fără dubiu, așa cum corect a

reținut și prima instanță care s-a pronunțat în cauză, că suma de 103.631,51

RON urma a fi facturată ca discount la contractul de vânzare-cumpărare numai

dacă pârâta și-ar fi achitat în întregime și la termenele stabilite sumele

arătate la punctele 1-4 din procesul verbal, or, pârâta a achitat numai o parte

din marfa achiziționată, respectiv 932.683,58 RON din debitul total de

1.036.315,09 RON, rămânând neachitată diferența de 103.631,51 RON, - aceasta

constituind o creanță certă, lichidă și exigibilă.

Cea de-a treia

critică referitoare la faptul că greșit s-a reținut că pârâta nu a fost pusă în

întârziere în ce privește daunele interese solicitate este de asemenea

întemeiată întrucât, pe de o parte, aflându-ne pe tărâm comercial, acest lucru

nu era necesar, iar pe de altă parte, se constată că aceste daune au fost

calculate conform clauzelor contractuale, inclusiv cele privind daunele

interese care au rămas neschimbate și aplicabile, astfel cum rezultă din

procesul verbal de conciliere.

Susținerile

recurentei-reclamante conținute în cea de-a patra critică referitoare la

evidențierea greșită a relei sale credințe de către curtea de apel, legate de

faptul că ar fi stat în pasivitate și nu ar fi încercat o soluționare amiabilă

a diferendelor dintre părți sunt și ele întemeiate, de vreme ce pârâta a fost

invitată la conciliere, iar aceasta nu s-a prezentat.

În consecință, față

de cele mai sus arătate, se reține că recursul reclamantei este fondat și în

temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (1)-(3) C. proc. civ., va fi admis și se

va modifica decizia atacată, în sensul că va fi respins apelul pârâtei

împotriva sentinței tribunalului, care va fi menținută, ca fiind legală.

În conformitate cu

dispozițiile art. 274 C. proc. civ. va fi obligată pârâta SC F.A. SRL la plata

sumei de 3.415 RON cu titlu de cheltuieli de judecată către reclamanta SC C.A.

SRL Arad.

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E:

Admite recursul

declarat de reclamanta SC C.A. SRL Arad împotriva Deciziei civile nr. 217/A din

24 noiembrie 2010 a Curții de Apel Timișoara, secția comercială.

Modifică decizia

atacată, în sensul că respinge apelul formulat de pârâta SC F.A. SRL Arad

împotriva Sentinței nr. 1819 din 13 iulie  2010 a Tribunalului Arad, secția

comercială, pe care o menține.

Obligă pârâta SC F.A.

SRL Arad la plata sumei de 3.415 RON cu titlu de cheltuieli de judecată către

reclamanta SC C.A. SRL Arad.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 4 mai 2011