ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 205/2011
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 205/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)
Asupra recursului de
față;
Din examinarea
lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acțiunea comercială înregistrată la
Tribunalul Arad în data de 21 aprilie 2008, reclamanta SC F.G. SRL Arad a
chemat în judecată pârâta SC C.A.O. SRL și a solicitat obligarea acesteia la
plata sumei de 450.168,94 RON reprezentând contravaloarea lucrărilor executate
la imobilele din localitatea Olari, județul Arad, actualizată cu rata inflației
de la data plății efective și obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de
judecată.
În susținerea
acțiunii, reclamanta a arătat că între părți s-a încheiat Contractul de prestări
servicii nr. 72 din 23 martie 2007 având ca obiect executarea unei hale
industriale la un preț orientativ de 340.000 RON + T.V.A., valoarea finală a
lucrării urmând a fi stabilită ulterior întrucât pârâta nu a avut proiect
finalizat și autorizație de construcție; că, a realizat toate lucrările
menționate în contract și alte lucrări suplimentare pentru care însă părțile nu
au încheiat un act adițional cu privire la valoarea suplimentară a
contractului, iar pârâta a plătit suma de 340.000 RON menționată în contractul
încheiat și pentru care s-a emis Factura nr. 5207980 din 26 aprilie 2007, iar
în privința valorii lucrărilor suplimentare în cuantum de 560.718,94 RON,
aceasta a fost achitată doar parțial de către pârâtă.
În drept au fost
invocate dispozițiile art. 494 alin. (3) C. civ.
Prin întâmpinare,
pârâta SC C.A.O. SRL Olari a solicitat respingerea acțiunii și obligarea
reclamantei la plata cheltuielilor de judecată.
Potrivit notelor de
ședință prezentate în ședința din data de 18 iunie 2008, reclamanta și-a
întemeiat acțiunea pe principiul îmbogățirii fără justă cauză, principiu
potrivit căreia persoana care realizează o îmbogățire în dauna unei alte
persoane care suferă o însărăcire corespunzătoare este obligată să restituie
însărăcitului valoarea cu care s-a îmbogățit, dar nu mai mult decât valoarea
însărăcirii.
Prin Sentința
comercială nr. 970 din 19 mai 2009, Tribunalul Arad a admis acțiunea comercială
formulată de reclamanta SC F.G. SRL împotriva pârâtei SC C.A.O. SRL și a
obligat pârâta să plătească reclamantei suma de 450.168,94 RON cu titlu de
preț, sumă actualizată cu rata inflației la data plății efective și suma de
9.695 RON cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî
astfel, prima instanță a reținut că excepțiile inadmisibilității și a lipsei
calității procesuale pasive sunt neîntemeiate și în consecință le-a respins,
iar pe fondul cauzei a reținut că au fost dovedite toate pretențiile, potrivit
Contractului de prestări servicii nr. 72 din 23 martie 2007, în temeiul căruia
reclamanta SC F.G. SRL Arad în calitate de prestator s-a obligat să execute în
beneficiul pârâtei SC C.A.O. SRL Olari o hală de depozitare cereale în sat
Olari potrivit specificațiilor din anexa nr. 1.
Potrivit aceluiași
contract, reclamanta s-a obligat să pună la dispoziție și materialele necesare,
contractul s-a încheiat pe o durată de 3 luni începând din data de 23 martie
2007 până în data de 1 iulie 2007 și prețul prestației a fost stabilit la suma
de 340.000 RON + TVA .
Pârâta a achitat
prețul contractului și a refuzat să achite contravaloarea unor lucrări
suplimentare pe care reclamanta susține că le-a efectuat și le-a dovedit.
Astfel, conform
conținutului raportului de expertiză tehnică judiciară întocmit de către
expertul L.Ș., reclamanta a efectuat în beneficiul pârâtei lucrări suplimentare
care exced Contractului de prestări servicii nr. 72 din 23 martie 2007,
valoarea materialelor și prețul muncii fiind de 699.311 RON, sumă stabilită
având în vedere prețurile dictate de piața liberă.
S-a motivat că, prin
urmare, patrimoniul pârâtei s-a sporit cu valoarea indicată mai sus, valoare
care trebuie restituită reclamantei.
Împotriva acestei
hotărâri a declarat apel, în termen legal, pârâta SC C.A.O. SRL
A susținut, în
esență, că prima instanță a dat o rezolvare greșită excepțiilor invocate, iar
pe fond apelanta-pârâtă consideră că instituția îmbogățirii fără justă cauză,
nu putea fi aplicată în cauză.
Astfel, absența unei
cauze legitime a măririi unui patrimoniu, al unei persoane în detrimentul
alteia, presupune inexistența unui contract între părți, ceea ce nu corespunde
prezentei cauze, iar acțiunea are caracter subsidiar.
Mai mult, cu titlu
derogator, în materia antreprizei, art. 1484 C. civ. prevede că antreprenorul
nu poate cere o sporire de preț pe motiv că a efectuat modificări sau adăugiri
dacă acestea nu au fost aprobate de client în scris și modificările de preț, de
asemenea stabilite cu clientul. Or, în afara contractului încheiat între părți,
reclamanta nu a fost în măsură să prezinte vreun alt înscris, nici măcar un
început de dovadă scrisă, care să-i susțină pretențiile.
S-a subliniat că
atâta vreme cât între ea și pârâtă exista un contract cu un preț forfetar,
global, dinainte stabilit, pârâta era obligată să execute și să predea lucrarea
în condițiile prevăzute în contract, potrivit pe art. 969 coroborat cu art. 1484
C. civ.
Este de principiu că
atunci când la baza unei măriri patrimoniale stă un contract nu se pune
problema vreunei îmbogățiri fără justă cauză, chiar dacă ar exista o
disproporție între prestațiile părților contractante, tocmai contractul fiind
titlul care primește valența unei juste cauze pentru orice mărire patrimonială
a beneficiarului lucrării, independent de orice altă criteorologie. Iar această
afirmație nu este un simplu silogism ci pur și simplu reproducerea unui
principiu de drept incontestabil.
Curtea de Apel
Timișoara, secția comercială, a pronunțat Decizia civilă nr. 113/A din 1 iunie
2010 prin care a respins apelul, ca nefondat și a obligat apelanta - pârâtă la
cheltuieli de judecată.
Pentru a se pronunța
astfel, a reținut că, în ceea ce privește excepția inadmisibilității acțiunii
reclamantei invocată de pârâtă pe motiv că reclamanta și-a întemeiat acțiunea
pe principiul îmbogățirii fără justă cauză și că atâta vreme cât între părți a
existat un contract cu un preț forfetar, global, dinainte stabilit, pârâta avea
obligația să execute și să predea lucrarea în condițiile prevăzute în contract,
conform dispozițiilor art. 969 coroborat cu art. 1484 C. civ., aceste susțineri
ale apelantei - pârâte sunt eronate întrucât în speță, din probele administrate
la dosar, a rezultat interdependența dintre cele două categorii de lucrări
respectiv cele contractuale și cele suplimentare.
Prin urmare, singura
cale de recuperare a contravalorii lucrărilor suplimentare efectuate de
reclamantă soldată cu însărăcirea patrimoniului acesteia și corelativ cu
îmbogățirea corespunzătoare a patrimoniului apelantei-pârâte este promovarea
unei acțiuni întemeiate pe principiul îmbogățirii fără justă cauză, în baza art.
494 C. civ.
În speță, între cele
două părți a existat un contract anterior, respectiv Contractul de prestări
servicii nr. 72 din 23 martie 2007, iar beneficiara, respectiv apelanta-pârâtă SC
C.A.O. SRL a acceptat și ulterior a confirmat executarea lucrărilor
suplimentare prin plata sumei de 110.550 RON, conform întâmpinării de la dosar
fond, iar ulterior, în data de 9 aprilie 2008 i-a propus plata în plus a sumei
de 37.000 euro.
În ceea ce privește
excepția lipsei calității procesuale pasive, s-a reținut că apelanta-pârâtă are
calitate procesuală pasivă în cauză întrucât între reclamantă și numitul M.D.,
cu privire la care se susține că ar fi beneficiarul lucrărilor, nu a existat
niciun raport juridic, pretențiile deduse judecății decurgând din contractul
încheiat cu apelanta-pârâtă SC C.A.O. SRL și nicidecum cu administratorul
acesteia.
Referitor la fondul
cauzei, din probatoriul administrat în cauză s-a reținut că obligația de plată
a pârâtei față de reclamantă a fost dovedită.
Împotriva acestei
hotărâri a formulat recurs, în termen pârâta și a invocat motivele de recurs
prevăzute de art. 304 pct. 6, 8 și 9 C. proc. civ.
A arătat, în esență,
că hotărârea este nelegală, deoarece, temeiul de drept al acțiunii promovate de
reclamantă este îmbogățirea fără justă cauză, or din probe rezultă că între
părți au existat raporturi contractuale și lucrările suplimentare solicitate
prin cererea de chemare în judecată fac obiectul contractului chiar reclamanta
susținând că a existat o înțelegere și cu privire la acestea, astfel că
acțiunea fundamentată pe un astfel de temei juridic nu putea fi admisă, având
un caracter subsidiar în raportul cu o acțiune întemeiată pe contract.
În acest sens, a
prezentat toate înscrisurile și probele relevante și a arătat că pe parcursul
derulării contractului, pe care l-a calificat ca fiind de antrepriză,
reclamanta a dat dovadă de rea - credință și nu și-a executat propriile
obligații, dar instanța a apreciat greșit aceste probe, acordând chiar mai mult
decât s-a cerut.
A mai susținut că
instanța de apel a dat o rezolvare greșită și excepției lipsei calității
procesuale pasive în ceea ce privește situația lucrărilor suplimentare la casa
de locuit și la anexe, proprietatea domeniului M..
În final, s-a arătat
că, în cauză nu s-au respectat dispozițiile art. 720
1
C. proc. civ.
potrivit cărora este obligatorie concilierea prealabilă, în cauză actul depus
neîntrunind cerințele legii atât timp cât se indică un alt cuantum al
pretențiilor și un alt temei juridic.
A solicitat și
suspendarea executării deciziei atacate, conform art. 300 C. proc. civ.
Intimata - pârâtă a
solicitat respingerea recursului, ca nefondat.
Prin Încheierea din
17 noiembrie 2010, cererea de suspendare a executării deciziei recurate a fost
respinsă.
Analizând recursul se
găsește fondat pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.
Intimata - reclamantă
și-a întemeiat acțiunea pe principiul îmbogățirii fără justă cauză și a indicat
drept temei legal dispozițiile art. 494 alin. (3) C. civ. ce fac aplicarea
acestui principiu, arătând că a executat mai multe lucrări la imobilele
proprietatea recurentei - pârâte, în valoare de 450.168,94 RON, neachitate
decât parțial, deși au fost acceptate și se află în posesia intimatei - reclamante.
Art. 494 alin. (3) C.
civ. are în vedere răspunderea proprietarului imobilului pentru lucrările
executate la acest imobil, fără știința acestuia, altfel spus, există
înțelegere ori de câte ori lucrarea s-a efectuat cu acordul proprietarului imobilului,
chiar dacă nu s-a convenit în mod clar și cu privire la modalitatea de
indemnizare.
Principiul
îmbogățirii fără justă cauză ca temei al dreptului de creanță izvorât din
aplicarea art. 494 alin. (3) C. civ., constituie dreptul comun în materia accesiunii
imobiliare, dar textul de lege poate fi invocat doar atunci când părțile nu
sunt legate prin raporturi juridice prealabile, întemeiate pe contract, în
această din urmă situație aplicându-se, evident, regulile specifice acestuia,
deoarece o persoană nu poate fi în același timp, și parte, și terț, față de una
și aceiași altă persoană.
Prin urmare, acțiunea
întemeiată pe dispozițiile art. 494 alin. (3) C. civ. are un caracter subsidiar
în raport cu acțiunea întemeiată pe contract.
În cauză, este evident
că intimata-reclamantă și-a întemeiat acțiunea pe dispozițiile art. 494 alin. (3)
C. civ. cu trimitere la principiul îmbogățirii fără justă cauză, ca izvor al
dreptului de creanță, dar a solicitat contravaloarea unor lucrări suplimentare
efectuate de aceasta la imobilul proprietatea recurentei-pârâte, aflate în
prezent în posesia acesteia, urmare derulării unui contract de lucrări și care
nu au fost achitate decât parțial, intimata-reclamantă opunând
recurentei-pârâte excepția de neexecutare a contractului.
A reține ca legală
răspunderea recurentei-pârâte în temeiul art. 494 alin. (3) C. civ., în
condițiile de mai sus, doar pentru faptul că din probe ar rezulta că pentru
lucrările suplimentare, în realitate, nu ar fi existat un acord valabil,
înseamnă a excede cadrului și condițiilor rezultate din art. 494 alin. (3) C.
civ.
Prin urmare, este
întemeiată critica subsumată pct. 9 al art. 304 C. proc. civ. din punctul de
vedere al imposibilității antrenării răspunderi recurentei-pârâte pe acest
temei legal al art. 494 alin. (3) C. civ., nefiind întrunite condițiile de
admisibilitate ale unei astfel de acțiuni pentru considerentele arătate
anterior.
Față de această
soluție, raportat și la dispozițiile art. 137 C. proc. civ., analizarea și a
celorlalte critici încadrate tot în prevederile pct. 9 al art. 304 C. proc.
civ., privind soluția dată excepțiilor de fond ale lipsei calității procesuale
pasive și prematurității este lipsită de interes.
Cât privește
criticile subsumate pct. 8 și 9 ale art. 304 C. proc. civ. din perspectiva
interpretării contractului încheiat între părți și a obligațiilor asumate,
aceste critici sunt, de asemenea, lipsite de interes în prezentul recurs,
instanțele de fond și apel nepronunțându-se pe fond în limitele asumate de
părți prin contractul invocat, ci, dimpotrivă, pe o răspundere specială, ce
excede, așa cum s-a arătat, controlul judiciar în recurs fiind limitat la ceea
ce s-a judecat.
Pentru toate aceste
considerente și având în vedere, totodată, dispozițiile art. 312 alin. (2) C.
proc. civ., recursul va fi admis iar decizia modificată, în sensul admiterii
apelului formulat de pârâtă și a schimbării în tot a sentinței.
Văzând și art. 274 C.
proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E :
Admite recursul
declarat de pârâta SC C.A.O. SRL Olari împotriva Deciziei civile nr. 113/A din
1 iunie 2010, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția comercială, în Dosarul
nr. 1054/108/2008.
Modifică decizia
atacată, în sensul că admite apelul formulat de pârâtă împotriva Sentinței
comerciale nr. 970 din 19 mai 2000, pronunțată de Tribunalul Arad, secția comercială,
schimbă în tot sentința apelată și respinge acțiunea formulată de reclamanta SC
F.G. SRL Arad, ca nefondată.
Obligă intimata -
reclamantă SC F.G. SRL Arad să plătească recurentei - pârâte suma de 4.350 RON,
cu titlu de cheltuieli de judecată în recurs, reprezentând taxă judiciară de
timbru.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință
publică, astăzi 19 ianuarie 2011.