ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 205/2011

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea comercială înregistrată la Tribunalul Arad în data de 21 aprilie 2008, reclamanta SC F.G. SRL Arad a chemat în judecată pârâta SC C.A.O. SRL și a solicitat obligarea acesteia la plata sumei de 450.168,94 RON reprezentând contravaloarea lucrărilor executate la imobilele din localitatea Olari, județul Arad, actualizată cu rata inflației de la data plății efective și obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

În susținerea acțiunii, reclamanta a arătat că între părți s-a încheiat Contractul de prestări servicii nr. 72 din 23 martie 2007 având ca obiect executarea unei hale industriale la un preț orientativ de 340.000 RON + T.V.A., valoarea finală a lucrării urmând a fi stabilită ulterior întrucât pârâta nu a avut proiect finalizat și autorizație de construcție; că, a realizat toate lucrările menționate în contract și alte lucrări suplimentare pentru care însă părțile nu au încheiat un act adițional cu privire la valoarea suplimentară a contractului, iar pârâta a plătit suma de 340.000 RON menționată în contractul încheiat și pentru care s-a emis Factura nr. 5207980 din 26 aprilie 2007, iar în privința valorii lucrărilor suplimentare în cuantum de 560.718,94 RON, aceasta a fost achitată doar parțial de către pârâtă.

În drept au fost invocate dispozițiile art. 494 alin. (3) C. civ. Prin întâmpinare, pârâta SC C.A.O. SRL Olari a solicitat respingerea acțiunii și obligarea reclamantei la plata cheltuielilor de judecată. Potrivit notelor de ședință prezentate în ședința din data de 18 iunie 2008, reclamanta și-a întemeiat acțiunea pe principiul îmbogățirii fără justă cauză, principiu potrivit căreia persoana care realizează o îmbogățire în dauna unei alte persoane care suferă o însărăcire corespunzătoare este obligată să restituie însărăcitului valoarea cu care s-a îmbogățit, dar nu mai mult decât valoarea însărăcirii. Prin Sentința comercială nr. 970 din 19 mai 2009, Tribunalul Arad a admis acțiunea comercială formulată de reclamanta SC F.G.

SRL împotriva pârâtei SC C.A.O. SRL și a obligat pârâta să plătească reclamantei suma de 450.168,94 RON cu titlu de preț, sumă actualizată cu rata inflației la data plății efective și suma de 9.695 RON cu titlu de cheltuieli de judecată. Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că excepțiile inadmisibilității și a lipsei calității procesuale pasive sunt neîntemeiate și în consecință le-a respins, iar pe fondul cauzei a reținut că au fost dovedite toate pretențiile, potrivit Contractului de prestări servicii nr. 72 din 23 martie 2007, în temeiul căruia reclamanta SC F.G. SRL Arad în calitate de prestator s-a obligat să execute în beneficiul pârâtei SC C.A.O.

SRL Olari o hală de depozitare cereale în sat Olari potrivit specificațiilor din anexa nr. 1. Potrivit aceluiași contract, reclamanta s-a obligat să pună la dispoziție și materialele necesare, contractul s-a încheiat pe o durată de 3 luni începând din data de 23 martie 2007 până în data de 1 iulie 2007 și prețul prestației a fost stabilit la suma de 340.000 RON + TVA . Pârâta a achitat prețul contractului și a refuzat să achite contravaloarea unor lucrări suplimentare pe care reclamanta susține că le-a efectuat și le-a dovedit. Astfel, conform conținutului raportului de expertiză tehnică judiciară întocmit de către expertul L.Ș., reclamanta a efectuat în beneficiul pârâtei lucrări suplimentare care exced Contractului de prestări servicii nr. 72 din 23 martie 2007, valoarea materialelor și prețul muncii fiind de 699.311 RON, sumă stabilită având în vedere prețurile dictate de piața liberă.

S-a motivat că, prin urmare, patrimoniul pârâtei s-a sporit cu valoarea indicată mai sus, valoare care trebuie restituită reclamantei. Împotriva acestei hotărâri a declarat apel, în termen legal, pârâta SC C.A.O. SRL A susținut, în esență, că prima instanță a dat o rezolvare greșită excepțiilor invocate, iar pe fond apelanta-pârâtă consideră că instituția îmbogățirii fără justă cauză, nu putea fi aplicată în cauză. Astfel, absența unei cauze legitime a măririi unui patrimoniu, al unei persoane în detrimentul alteia, presupune inexistența unui contract între părți, ceea ce nu corespunde prezentei cauze, iar acțiunea are caracter subsidiar. Mai mult, cu titlu derogator, în materia antreprizei, art. 1484 C. civ.

prevede că antreprenorul nu poate cere o sporire de preț pe motiv că a efectuat modificări sau adăugiri dacă acestea nu au fost aprobate de client în scris și modificările de preț, de asemenea stabilite cu clientul. Or, în afara contractului încheiat între părți, reclamanta nu a fost în măsură să prezinte vreun alt înscris, nici măcar un început de dovadă scrisă, care să-i susțină pretențiile. S-a subliniat că atâta vreme cât între ea și pârâtă exista un contract cu un preț forfetar, global, dinainte stabilit, pârâta era obligată să execute și să predea lucrarea în condițiile prevăzute în contract, potrivit pe art. 969 coroborat cu art. 1484 C. civ.

Este de principiu că atunci când la baza unei măriri patrimoniale stă un contract nu se pune problema vreunei îmbogățiri fără justă cauză, chiar dacă ar exista o disproporție între prestațiile părților contractante, tocmai contractul fiind titlul care primește valența unei juste cauze pentru orice mărire patrimonială a beneficiarului lucrării, independent de orice altă criteorologie. Iar această afirmație nu este un simplu silogism ci pur și simplu reproducerea unui principiu de drept incontestabil. Curtea de Apel Timișoara, secția comercială, a pronunțat Decizia civilă nr. 113/A din 1 iunie 2010 prin care a respins apelul, ca nefondat și a obligat apelanta - pârâtă la cheltuieli de judecată.

Pentru a se pronunța astfel, a reținut că, în ceea ce privește excepția inadmisibilității acțiunii reclamantei invocată de pârâtă pe motiv că reclamanta și-a întemeiat acțiunea pe principiul îmbogățirii fără justă cauză și că atâta vreme cât între părți a existat un contract cu un preț forfetar, global, dinainte stabilit, pârâta avea obligația să execute și să predea lucrarea în condițiile prevăzute în contract, conform dispozițiilor art. 969 coroborat cu art. 1484 C. civ., aceste susțineri ale apelantei - pârâte sunt eronate întrucât în speță, din probele administrate la dosar, a rezultat interdependența dintre cele două categorii de lucrări respectiv cele contractuale și cele suplimentare.

Prin urmare, singura cale de recuperare a contravalorii lucrărilor suplimentare efectuate de reclamantă soldată cu însărăcirea patrimoniului acesteia și corelativ cu îmbogățirea corespunzătoare a patrimoniului apelantei-pârâte este promovarea unei acțiuni întemeiate pe principiul îmbogățirii fără justă cauză, în baza art. 494 C. civ. În speță, între cele două părți a existat un contract anterior, respectiv Contractul de prestări servicii nr. 72 din 23 martie 2007, iar beneficiara, respectiv apelanta-pârâtă SC C.A.O. SRL a acceptat și ulterior a confirmat executarea lucrărilor suplimentare prin plata sumei de 110.550 RON, conform întâmpinării de la dosar fond, iar ulterior, în data de 9 aprilie 2008 i-a propus plata în plus a sumei de 37.000 euro.

În ceea ce privește excepția lipsei calității procesuale pasive, s-a reținut că apelanta-pârâtă are calitate procesuală pasivă în cauză întrucât între reclamantă și numitul M.D., cu privire la care se susține că ar fi beneficiarul lucrărilor, nu a existat niciun raport juridic, pretențiile deduse judecății decurgând din contractul încheiat cu apelanta-pârâtă SC C.A.O. SRL și nicidecum cu administratorul acesteia. Referitor la fondul cauzei, din probatoriul administrat în cauză s-a reținut că obligația de plată a pârâtei față de reclamantă a fost dovedită. Împotriva acestei hotărâri a formulat recurs, în termen pârâta și a invocat motivele de recurs prevăzute de art. 304 pct. 6, 8 și 9 C. proc.

civ. A arătat, în esență, că hotărârea este nelegală, deoarece, temeiul de drept al acțiunii promovate de reclamantă este îmbogățirea fără justă cauză, or din probe rezultă că între părți au existat raporturi contractuale și lucrările suplimentare solicitate prin cererea de chemare în judecată fac obiectul contractului chiar reclamanta susținând că a existat o înțelegere și cu privire la acestea, astfel că acțiunea fundamentată pe un astfel de temei juridic nu putea fi admisă, având un caracter subsidiar în raportul cu o acțiune întemeiată pe contract. În acest sens, a prezentat toate înscrisurile și probele relevante și a arătat că pe parcursul derulării contractului, pe care l-a calificat ca fiind de antrepriză, reclamanta a dat dovadă de rea - credință și nu și-a executat propriile obligații, dar instanța a apreciat greșit aceste probe, acordând chiar mai mult decât s-a cerut.

A mai susținut că instanța de apel a dat o rezolvare greșită și excepției lipsei calității procesuale pasive în ceea ce privește situația lucrărilor suplimentare la casa de locuit și la anexe, proprietatea domeniului M.. În final, s-a arătat că, în cauză nu s-au respectat dispozițiile art. 720 1 C. proc. civ. potrivit cărora este obligatorie concilierea prealabilă, în cauză actul depus neîntrunind cerințele legii atât timp cât se indică un alt cuantum al pretențiilor și un alt temei juridic. A solicitat și suspendarea executării deciziei atacate, conform art. 300 C. proc. civ. Intimata - pârâtă a solicitat respingerea recursului, ca nefondat. Prin Încheierea din 17 noiembrie 2010, cererea de suspendare a executării deciziei recurate a fost respinsă.

Analizând recursul se găsește fondat pentru considerentele ce se vor arăta în continuare. Intimata - reclamantă și-a întemeiat acțiunea pe principiul îmbogățirii fără justă cauză și a indicat drept temei legal dispozițiile art. 494 alin. (3) C. civ. ce fac aplicarea acestui principiu, arătând că a executat mai multe lucrări la imobilele proprietatea recurentei - pârâte, în valoare de 450.168,94 RON, neachitate decât parțial, deși au fost acceptate și se află în posesia intimatei - reclamante. Art. 494 alin. (3) C. civ. are în vedere răspunderea proprietarului imobilului pentru lucrările executate la acest imobil, fără știința acestuia, altfel spus, există înțelegere ori de câte ori lucrarea s-a efectuat cu acordul proprietarului imobilului, chiar dacă nu s-a convenit în mod clar și cu privire la modalitatea de indemnizare.

Principiul îmbogățirii fără justă cauză ca temei al dreptului de creanță izvorât din aplicarea art. 494 alin. (3) C. civ., constituie dreptul comun în materia accesiunii imobiliare, dar textul de lege poate fi invocat doar atunci când părțile nu sunt legate prin raporturi juridice prealabile, întemeiate pe contract, în această din urmă situație aplicându-se, evident, regulile specifice acestuia, deoarece o persoană nu poate fi în același timp, și parte, și terț, față de una și aceiași altă persoană. Prin urmare, acțiunea întemeiată pe dispozițiile art. 494 alin. (3) C. civ. are un caracter subsidiar în raport cu acțiunea întemeiată pe contract. În cauză, este evident că intimata-reclamantă și-a întemeiat acțiunea pe dispozițiile art. 494 alin. (3) C. civ.

cu trimitere la principiul îmbogățirii fără justă cauză, ca izvor al dreptului de creanță, dar a solicitat contravaloarea unor lucrări suplimentare efectuate de aceasta la imobilul proprietatea recurentei-pârâte, aflate în prezent în posesia acesteia, urmare derulării unui contract de lucrări și care nu au fost achitate decât parțial, intimata-reclamantă opunând recurentei-pârâte excepția de neexecutare a contractului. A reține ca legală răspunderea recurentei-pârâte în temeiul art. 494 alin. (3) C. civ., în condițiile de mai sus, doar pentru faptul că din probe ar rezulta că pentru lucrările suplimentare, în realitate, nu ar fi existat un acord valabil, înseamnă a excede cadrului și condițiilor rezultate din art. 494 alin. (3) C. civ.

Prin urmare, este întemeiată critica subsumată pct. 9 al art. 304 C. proc. civ. din punctul de vedere al imposibilității antrenării răspunderi recurentei-pârâte pe acest temei legal al art. 494 alin. (3) C. civ., nefiind întrunite condițiile de admisibilitate ale unei astfel de acțiuni pentru considerentele arătate anterior. Față de această soluție, raportat și la dispozițiile art. 137 C. proc. civ., analizarea și a celorlalte critici încadrate tot în prevederile pct. 9 al art. 304 C. proc. civ., privind soluția dată excepțiilor de fond ale lipsei calității procesuale pasive și prematurității este lipsită de interes. Cât privește criticile subsumate pct. 8 și 9 ale art. 304 C. proc. civ.

din perspectiva interpretării contractului încheiat între părți și a obligațiilor asumate, aceste critici sunt, de asemenea, lipsite de interes în prezentul recurs, instanțele de fond și apel nepronunțându-se pe fond în limitele asumate de părți prin contractul invocat, ci, dimpotrivă, pe o răspundere specială, ce excede, așa cum s-a arătat, controlul judiciar în recurs fiind limitat la ceea ce s-a judecat. Pentru toate aceste considerente și având în vedere, totodată, dispozițiile art. 312 alin. (2) C. proc. civ., recursul va fi admis iar decizia modificată, în sensul admiterii apelului formulat de pârâtă și a schimbării în tot a sentinței. Văzând și art. 274 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E : Admite recursul declarat de pârâta SC C.A.O. SRL Olari împotriva Deciziei civile nr. 113/A din 1 iunie 2010, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția comercială, în Dosarul nr. 1054/108/2008. Modifică decizia atacată, în sensul că admite apelul formulat de pârâtă împotriva Sentinței comerciale nr. 970 din 19 mai 2000, pronunțată de Tribunalul Arad, secția comercială, schimbă în tot sentința apelată și respinge acțiunea formulată de reclamanta SC F.G. SRL Arad, ca nefondată. Obligă intimata - reclamantă SC F.G. SRL Arad să plătească recurentei - pârâte suma de 4.350 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată în recurs, reprezentând taxă judiciară de timbru. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 19 ianuarie 2011.