ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1118/2010

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Galați, sub nr. 1361/121/2009, reclamanta SC G.C. SRL Oradea, a chemat în judecată pe pârâta SC A. SRL Galați, solicitând instanței să dispună obligarea acesteia la plata sumei de 845.477,32 lei, din care 263.012,61 lei reprezentând preț neachitat și 585.464,71 lei reprezentând penalități de întârziere. Prin sentința civilă nr. 718 din 5 iunie 2009 pronunțată în cauză de Tribunalul Galați s-a admis acțiunea formulată de SC G.C. SRL, pârâta SC A. SRL fiind obligată la plata sumei totale de 848.477,32 lei din care 263.012,61 lei preț și 585.464,71 lei reprezentând penalități de întârziere.

În motivarea sentinței, instanța de fond a reținut că în baza contractului de construcție din 2007, reclamanta a efectuat lucrări de terasamente și balastare în frontul de lucru situat în Oradea, în beneficiul pârâtei. Potrivit art. 2 din contract, părțile au prevăzut un preț estimativ de 248.572 lei fără TVA, urmând să se procedeze la reactualizare în conformitate cu cantitățile de lucrări prevăzute în documentația de execuție și cu cantitățile de lucrări real executate. Prețul estimativ urma să fie achitat de pârâtă în două tranșe și anume: plata I în valoare de 148.572 lei fără TVA, sumă achitată de pârâtă, - plata a II-a în valoare de 100.000 lei fără TVA, pentru care reclamanta a emis factura fiscală nr. 51/2008 în valoare totală de 119.000 lei și pe care pârâta a refuzat să o achite.

Conform situației de lucrări, reclamanta a emis o nouă factură în valoare de 144.021,61, sumă neachitată de pârâtă. Pârâta datorează reclamantei suma de 263.012,61 lei reprezentând preț calculat conform facturilor fiscale din 2008. În baza dispozițiilor art. 29.2 din Contractul de construcție din 10 decembrie 2007 și art. 4 alin. (3) din Legea nr. 469/2002, pârâta datorează reclamantei și penalități de întârziere în valoare totală de 585.464,71 lei. Instanța de fond și-a întemeiat soluția pe dispozițiile art. 969 alin. (1), art. 1073, art. 1066 C. civ. și dispozițiile Legii nr. 469/2002. Prin decizia 103/A din 6 noiembrie 2009 a Curții de Apel Galați a fost respins ca nefondat apelul declarat de pârâta SC A. SRL Galați împotriva sentinței civile nr. 718 din 5 iunie 2009 pronunțată de Tribunalul Galați în contradictoriu cu intimata reclamantă SC G.C.

SRL Oradea. În motivarea deciziei, instanța de apel a reținut că executarea lucrărilor efectuate de reclamanta SC G.C. SRL este atestată de înscrisurile din dosar, procesul verbal asigurare dovezi încheiat de executorul judecătoresc, dar și de recunoașterea făcută de apelantă prin motivele de apel. SC A. SRL precizează chiar în dezvoltarea motivului al treilea de apel că nu a contestat în nici un fel finalizarea lucrărilor de terasare și balastare, ci doar valoarea pretențiilor. Ca urmare, în mod corect instanța de fond a apreciat că reclamanta și-a îndeplinit obligațiile contractuale, pârâta fiind obligată să plătească contravaloarea lucrărilor executate plus penalitățile de întârziere calculate conform clauzei penale prevăzută la art. 29.2 din contract, ceea ce exclude incidența dispozițiilor art. 4 alin. (3) din Legea nr. 469/2002.

Împotriva deciziei nr. 103 din 6 noiembrie 2009 pronunțată de Curtea de Apel Galați a declarat recurs pârâta SC A. SRL prin care solicită admiterea recursului, modificarea deciziei recurate, în sensul admiterii apelului, schimbarea în tot a sentinței apelate și respingerea acțiunii ca nefondate. În dezvoltarea motivelor de recurs, întemeiate în drept pe dispozițiile art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ., recurenta arată că instanța de apel a interpretat greșit actul dedus judecății. Astfel, relația comercială dintre părțile litigante s-a desfășurat în baza contractului comercial din 2007, conform căruia intimata reclamantă în calitate de constructor, a efectuat lucrări de terasament și balastare la punctul de lucru situat în Oradea.

Instanța de apel nu a avut o imagine corectă asupra faptelor și actelor deduse judecății, interpretând eronat probatoriul administrat. Finalizarea lucrărilor contractate nu trebuie confundată cu recunoașterea lucrărilor facturate, facturarea fiind stabilită unilateral și în afara cadrului legal și contractual de către reclamantă. Refuzul de plată nu se întemeiază pe nefinalizarea lucrărilor ci pe natura valorică derivând din facturarea unor lucrări neprestate de către reclamantă. Instanța de apel a făcut o motivare lapidară reținând că simpla emitere a celor două facturi fiscale și corespondența depusă la dosar sunt suficiente pentru dovedirea pretențiilor, interpretare eronată întrucât simpla emitere a unor facturi fiscale nu dovedește îndeplinirea efectivă a obligațiilor contractuale.

Contravaloarea facturilor în discuție reprezintă transport balast iar prețul balastrului a fost negociat ca fiind balast „pe șantier” ceea ce implică inclusiv transportul materialului în locație. În concluzie, instanța de fond și apel nu au reținut corect situația de fapt, interpretând eronat probatoriul administrat. Este adevărat că în apel, nu s-a insistat asupra probei cu expertiza tehnică, dar având în vedere caracterul devolutiv al apelului, instanța putea dispune refacerea sau completarea probelor administrate. Hotărârea instanței de apel este lipsită de temei legal și a fost dată cu încălcarea și aplicarea greșită a legii în raport de dispozițiile Legii nr. 469/2002 privind disciplina contractuală, în vigoare la momentul pronunțării.

Astfel, clauza penală prevăzută la art. 6 și art. 29.2 din contract, conferă doar posibilitatea de a calcula penalități de întârziere în cuantum de 0,7% pe zi de întârziere la valoarea debitului fără să precizeze că valoarea penalităților poate depăși valoarea debitului. Singura excepție prevăzută de Legea nr. 469/2002, pentru ca valoarea penalităților să fie legal percepută, în cuantum mai mare decât valoarea debitului principal, este situația în care părțile au prevăzut expres o astfel de clauză. Întrucât în contractul nr. 29/2007, încheiat între SC A. SRL și SC G.C. SRL, nu exista o clauză, care să permită ca valoarea penalităților să poată depăși valoarea debitului la care au fost calculate, hotărârea recurată a fost dată cu aplicarea greșită a dispozițiilor art. 4 pct. 3 din Legea nr. 469/2002.

Intimata SC G.C. SRL Oradea a formulat concluzii scrise, prin care solicită în esență respingerea recursului ca nefondat. Astfel, din probatoriul administrat rezultă că recurenta pârâtă, cu rea credință nu a achitat contravaloarea lucrărilor executate iar penalitățile sunt datorate în cuantumul stabilit în raport de dispozițiile art. 29 din contract, dispozițiile art. 4 pct. 3 din Legea nr. 469/2002 nefiind aplicabile. Examinând decizia recurată în raport de criticile formulate și temeiul de drept invocat, Înalta Curte constată că, recursul este fondat. Motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 8 C. proc. civ. vizează nelegalitatea hotărârii în cazul în care, deși rezultă fără dubiu natura actului dedus judecății, ori înțelesul lui, instanța de apel prin interpretarea greșită dată acestuia, îi alterează natura sau înțelesul lămurit.

Recurenta SC A. SRL Galați, evocând acest motiv, la asociat greșitei interpretări a probelor, care constituie o chestiune de fapt și nu justifică invocarea acestui motiv de recurs. Criticile invocate vizează netemeinicia hotărârii atacate ca urmare a neluării în considerare a unor dovezi administrate. De altfel, pârâta dorește reaprecierea probelor, urmărind schimbarea situației de fapt, dar reaprecierea probelor administrate de instanțele de fond nu mai este posibilă, odată cu abrogarea pct. 11 al art. 304 C. proc. civ. prin O.U.G. nr. 138/2000, iar ipoteza reglementată de art. 304 pct. 10 C. proc. civ. a fost și ea înlăturată prin pct. 49 al Legii nr. 219/2005. Interpretarea dată probelor constituie o chestiune de fapt, care nu justifică invocarea dispozițiilor art. 304 pct. 8 C. proc.

civ. Nu se poate susține că instanța de apel a interpretat greșit actul dedus judecății prin raportare la contractul din 2007. Pretențiile ce fac obiectul prezentei cauze, derivă din contractul din 2007 încheiat între SC A. SRL în calitate de beneficiar și SC G.C. SRL în calitate de constructor. Obiectul contractului este explicitat în capitolul II iar facturile fiscale cu lucrările executate au fost emise în raport dispozițiile cuprinse la capitolul III din contract. Nu se poate susține că instanța a interpretat greșit clauzele contractuale întrucât s-a dat eficiență dispozițiilor art. 969 C. civ. în conformitate cu care „convențiile legal făcute au putere de lege între părțile contractante”.

Facturile din 1 aprilie 2008 și factura fiscală din 4 aprilie 2008 au fost emise conform art. 3 din contract reprezentând lucrări executate - etapa a II-a având în vedere că părțile au prevăzut plata în două tranșe. Invocarea excepției de neexecutare a contractului de către recurenta-pârâtă, ca mijloc de aprobare, nu a fost justificată întrucât nu a existat o neexecutare chiar parțială din partea intimatei reclamante având în vedere și procesul verbal asigurare dovezi încheiat la data de 1 iulie 2008 prin care s-a stabilit ca „lucrările de terasare și balastare sunt finalizate”. Recurenta arată că decizia recurată este „sumară și lapidară”, critică ce se încadrează în motivul de recurs vizat de dispozițiile art. 304 pct. 7 C. proc.

civ., dar decizia atacată cuprinde motivele de fapt și drept pe care se sprijină, conform cerințelor art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. Ultimul motiv de recurs vizând încălcarea și aplicarea dispozițiilor art. 4 pct. 3 din Legea nr. 469/2002, întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. este fondat. Astfel, părțile pot stabili în contract, conform principiului libertății contractuale, clauze privind penalitățile de întârziere în orice cuantum sau procent. Când penalitățile sunt prevăzute sub formă de procent pe zi de întârziere, este evident că ele curg până la data achitării debitului, dar Legea nr. 469/2002 interzice ca ele să depășească debitul, dacă nu se menționează expres.

Astfel, părțile litigante au prevăzut în contractul de construcții din 10 decembrie 2007 la art. 29.2 că în cazul în care beneficiarul nu onorează facturile în termen de 28 zile de la expirarea perioadei prevăzute la art. 6 (15 zile de la facturare) acesta are obligația de a plăti 0,7% din valoarea neachitată pentru fiecare zi de întârziere, dar nu a prevăzut că poate fi depășit cuantumul debitului principal. Clauza penală prin care părțile au stabilit un anumit cuantum al despăgubirilor până la data achitării debitului, fără să precizeze expres că acesta poate depăși creanța principală, ca întindere, nu constituie o excepție de la regula instituită de art. 4 din Legea nr. 469/2002.

Instanța de apel nu a dat eficiență dispozițiilor art. 4 alin. (3) din Legea nr. 469/2002 în condițiile în care părțile nu au prevăzut expres posibilitatea depășirii debitului principal cu penalitățile, context în care motivul de recurs întemeiat pe interpretarea și aplicarea greșită a Legii nr. 469/2002 este apreciat de Înalta Curte, ca fiind fondat. Pentru considerentele expuse Înalta Curte, în temeiul art. 312 raportat la art. 304 pct. 9 C. proc. civ. va admite recursul declarat de recurenta pârâtă SC A. SRL, dar numai cu privire la cuantumul penalităților al cărui cuantum va fi redus la nivelul debitului principal potrivit art. 4 alin. (3) din Legea nr. 469/2002, astfel că decizia nr. 103/A din 6 noiembrie 2009 a Curții de Apel Galați urmează a fi modificată în sensul admiterii apelului.

Sentința nr. 718 din 5 iunie 2009 a Tribunalului Galați va fi schimbată în parte în sensul că penalitățile de întârziere datorate de pârâta SC A. SRL Galați sunt în cuantum de 263.012,61 lei în loc de 585.464,71 lei, penalitățile fiind reduse la nivelul debitului principal. Celelalte dispoziții ale sentinței vor fi menținute, pârâta fiind obligată să plătească reclamantei suma de 263.012,61 lei debit și 263.012,61 lei penalități de întârziere.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de pârâta SC A. SRL Galați împotriva deciziei nr. 103/A din 6 noiembrie 2009 a Curții de Apel Galați, secția comercială maritimă și fluvială, pe care o modifică în sensul că admite apelul aceleiași părți. Schimbă în parte sentința nr. 718 din 5 iunie 2009 a Tribunalului Galați în sensul că obligă pârâta SC A. SRL Galați la plata sumei de 263.012,61 lei penalități de întârziere. Menține celelalte dispoziții ale sentinței. Irevocabilă. Pronunțată, în ședința publică, astăzi 18 martie 2010.