ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1118/2010

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1118/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din

dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului

Galați, sub nr. 1361/121/2009, reclamanta SC G.C. SRL Oradea, a chemat în

judecată pe pârâta SC A. SRL Galați, solicitând instanței

să dispună obligarea acesteia la plata sumei de 845.477,32 lei, din

care 263.012,61 lei reprezentând preț neachitat și 585.464,71 lei

reprezentând penalități de întârziere.

Prin sentința civilă nr.

718 din 5 iunie 2009 pronunțată în cauză de Tribunalul

Galați s-a admis acțiunea formulată de SC G.C. SRL, pârâta SC A.

SRL fiind obligată la plata sumei totale de 848.477,32 lei din care

263.012,61 lei preț și 585.464,71 lei reprezentând

penalități de întârziere.

În motivarea sentinței,

instanța de fond a reținut că în baza contractului de

construcție din 2007, reclamanta a efectuat lucrări de terasamente

și balastare în frontul de lucru situat în Oradea, în beneficiul pârâtei.

Potrivit art. 2 din contract,

părțile au prevăzut un preț estimativ de 248.572 lei

fără TVA, urmând să se procedeze la reactualizare în

conformitate cu cantitățile de lucrări prevăzute în

documentația de execuție și cu cantitățile de

lucrări real executate.

Prețul estimativ urma să

fie achitat de pârâtă în două tranșe și anume: plata I în

valoare de 148.572 lei fără TVA, sumă achitată de

pârâtă,

- plata a II-a în valoare de 100.000

lei fără TVA, pentru care reclamanta a emis factura fiscală nr. 51/2008

în valoare totală de 119.000 lei și pe care pârâta a refuzat să

o achite.

Conform situației de

lucrări, reclamanta a emis o nouă factură în valoare de 144.021,61,

sumă neachitată de pârâtă.

Pârâta datorează reclamantei

suma de 263.012,61 lei reprezentând preț calculat conform facturilor

fiscale din 2008.

În baza dispozițiilor art. 29.2

din Contractul de construcție din 10 decembrie 2007 și art. 4 alin.

(3) din Legea nr. 469/2002, pârâta datorează reclamantei și

penalități de întârziere în valoare totală de 585.464,71 lei.

Instanța de fond și-a întemeiat soluția pe dispozițiile art.

969 alin. (1), art. 1073, art. 1066 C. civ. și dispozițiile Legii nr.

469/2002.

Prin decizia 103/A din 6 noiembrie

2009 a Curții de Apel Galați a fost respins ca nefondat apelul

declarat de pârâta SC A. SRL Galați împotriva sentinței civile nr.

718 din 5 iunie 2009 pronunțată de Tribunalul Galați în

contradictoriu cu intimata reclamantă SC G.C. SRL Oradea.

În motivarea deciziei, instanța

de apel a reținut că executarea lucrărilor efectuate de

reclamanta SC G.C. SRL este atestată de înscrisurile din dosar, procesul

verbal asigurare dovezi încheiat de executorul judecătoresc, dar și

de recunoașterea făcută de apelantă prin motivele de apel.

SC A. SRL precizează chiar în

dezvoltarea motivului al treilea de apel că nu a contestat în nici un fel

finalizarea lucrărilor de terasare și balastare, ci doar valoarea

pretențiilor.

Ca urmare, în mod corect

instanța de fond a apreciat că reclamanta și-a îndeplinit

obligațiile contractuale, pârâta fiind obligată să

plătească contravaloarea lucrărilor executate plus

penalitățile de întârziere calculate conform clauzei penale

prevăzută la art. 29.2 din contract, ceea ce exclude incidența

dispozițiilor art. 4 alin. (3) din Legea nr. 469/2002.

Împotriva deciziei nr. 103 din 6

noiembrie 2009 pronunțată de Curtea de Apel Galați a declarat

recurs pârâta SC A. SRL prin care solicită admiterea recursului,

modificarea deciziei recurate, în sensul admiterii apelului, schimbarea în tot

a sentinței apelate și respingerea acțiunii ca nefondate.

În dezvoltarea motivelor de recurs,

întemeiate în drept pe dispozițiile art. 304 pct. 8 și 9 C. proc.

civ., recurenta arată că instanța de apel a interpretat

greșit actul dedus judecății.

Astfel, relația comercială

dintre părțile litigante s-a desfășurat în baza

contractului comercial din 2007, conform căruia intimata reclamantă

în calitate de constructor, a efectuat lucrări de terasament și

balastare la punctul de lucru situat în Oradea. Instanța de apel nu a avut

o imagine corectă asupra faptelor și actelor deduse

judecății, interpretând eronat probatoriul administrat.

Finalizarea lucrărilor

contractate nu trebuie confundată cu recunoașterea lucrărilor

facturate, facturarea fiind stabilită unilateral și în afara cadrului

legal și contractual de către reclamantă.

Refuzul de plată nu se

întemeiază pe nefinalizarea lucrărilor ci pe natura valorică

derivând din facturarea unor lucrări neprestate de către

reclamantă.

Instanța de apel a făcut o

motivare lapidară reținând că simpla emitere a celor două

facturi fiscale și corespondența depusă la dosar sunt suficiente

pentru dovedirea pretențiilor, interpretare eronată întrucât simpla

emitere a unor facturi fiscale nu dovedește îndeplinirea efectivă a

obligațiilor contractuale.

Contravaloarea facturilor în

discuție reprezintă transport balast iar prețul balastrului a

fost negociat ca fiind balast „pe șantier” ceea ce implică inclusiv

transportul materialului în locație. În concluzie, instanța de fond

și apel nu au reținut corect situația de fapt, interpretând eronat

probatoriul administrat.

Este adevărat că în apel,

nu s-a insistat asupra probei cu expertiza tehnică, dar având în vedere

caracterul devolutiv al apelului, instanța putea dispune refacerea sau

completarea probelor administrate.

Hotărârea instanței de

apel este lipsită de temei legal și a fost dată cu

încălcarea și aplicarea greșită a legii în raport de

dispozițiile Legii nr. 469/2002 privind disciplina contractuală, în

vigoare la momentul pronunțării.

Astfel, clauza penală

prevăzută la art. 6 și art. 29.2 din contract, conferă doar

posibilitatea de a calcula penalități de întârziere în cuantum de

0,7% pe zi de întârziere la valoarea debitului fără să precizeze

că valoarea penalităților poate depăși valoarea

debitului.

Singura excepție

prevăzută de Legea nr. 469/2002, pentru ca valoarea

penalităților să fie legal percepută, în cuantum mai mare

decât valoarea debitului principal, este situația în care părțile

au prevăzut expres o astfel de clauză.

Întrucât în contractul nr. 29/2007,

încheiat între SC A. SRL și SC G.C. SRL, nu exista o clauză, care

să permită ca valoarea penalităților să poată

depăși valoarea debitului la care au fost calculate, hotărârea

recurată a fost dată cu aplicarea greșită a

dispozițiilor art. 4 pct. 3 din Legea nr. 469/2002.

Intimata SC G.C. SRL Oradea a

formulat concluzii scrise, prin care solicită în esență

respingerea recursului ca nefondat.

Astfel, din probatoriul administrat

rezultă că recurenta pârâtă, cu rea credință nu a

achitat contravaloarea lucrărilor executate iar penalitățile

sunt datorate în cuantumul stabilit în raport de dispozițiile art. 29 din

contract, dispozițiile art. 4 pct. 3 din Legea nr. 469/2002 nefiind

aplicabile.

Examinând decizia recurată în

raport de criticile formulate și temeiul de drept invocat, Înalta Curte

constată că, recursul este fondat.

Motivul de recurs prevăzut de art.

304 pct. 8 C. proc. civ. vizează nelegalitatea hotărârii în cazul în

care, deși rezultă fără dubiu natura actului dedus

judecății, ori înțelesul lui, instanța de apel prin

interpretarea greșită dată acestuia, îi alterează natura

sau înțelesul lămurit.

Recurenta SC A. SRL Galați,

evocând acest motiv, la asociat greșitei interpretări a probelor,

care constituie o chestiune de fapt și nu justifică invocarea acestui

motiv de recurs. Criticile invocate vizează netemeinicia hotărârii

atacate ca urmare a neluării în considerare a unor dovezi administrate.

De altfel, pârâta dorește

reaprecierea probelor, urmărind schimbarea situației de fapt, dar

reaprecierea probelor administrate de instanțele de fond nu mai este

posibilă, odată cu abrogarea pct. 11 al art. 304 C. proc. civ. prin O.U.G.

nr. 138/2000, iar ipoteza reglementată de art. 304 pct. 10 C. proc. civ. a

fost și ea înlăturată prin pct. 49 al Legii nr. 219/2005.

Interpretarea dată probelor

constituie o chestiune de fapt, care nu justifică invocarea

dispozițiilor art. 304 pct. 8 C. proc. civ.

Nu se poate susține că

instanța de apel a interpretat greșit actul dedus judecății

prin raportare la contractul din 2007.

Pretențiile ce fac obiectul

prezentei cauze, derivă din contractul din 2007 încheiat între SC A. SRL

în calitate de beneficiar și SC G.C. SRL în calitate de constructor.

Obiectul contractului este explicitat în capitolul II iar facturile fiscale cu

lucrările executate au fost emise în raport dispozițiile cuprinse la capitolul

III din contract. Nu se poate susține că instanța a interpretat

greșit clauzele contractuale întrucât s-a dat eficiență

dispozițiilor art. 969 C. civ. în conformitate cu care „convențiile

legal făcute au putere de lege între părțile contractante”.

Facturile din 1 aprilie 2008 și

factura fiscală din 4 aprilie 2008 au fost emise conform art. 3 din

contract reprezentând lucrări executate - etapa a II-a având în vedere

că părțile au prevăzut plata în două tranșe.

Invocarea excepției de neexecutare a contractului de către

recurenta-pârâtă, ca mijloc de aprobare, nu a fost justificată

întrucât nu a existat o neexecutare chiar parțială din partea

intimatei reclamante având în vedere și procesul verbal asigurare dovezi

încheiat la data de 1 iulie 2008 prin care s-a stabilit ca „lucrările de

terasare și balastare sunt finalizate”.

Recurenta arată că decizia

recurată este „sumară și lapidară”, critică ce se

încadrează în motivul de recurs vizat de dispozițiile art. 304 pct. 7

C. proc. civ., dar decizia atacată cuprinde motivele de fapt și drept

pe care se sprijină, conform cerințelor art. 261 alin. (1) pct. 5 C.

proc. civ.

Ultimul motiv de recurs vizând

încălcarea și aplicarea dispozițiilor art. 4 pct. 3 din Legea nr.

469/2002, întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. este

fondat.

Astfel, părțile pot

stabili în contract, conform principiului libertății contractuale,

clauze privind penalitățile de întârziere în orice cuantum sau

procent.

Când penalitățile sunt

prevăzute sub formă de procent pe zi de întârziere, este evident

că ele curg până la data achitării debitului, dar Legea nr. 469/2002

interzice ca ele să depășească debitul, dacă nu se

menționează expres. Astfel, părțile litigante au

prevăzut în contractul de construcții din 10 decembrie 2007 la art. 29.2

că în cazul în care beneficiarul nu onorează facturile în termen de

28 zile de la expirarea perioadei prevăzute la art. 6 (15 zile de la

facturare) acesta are obligația de a plăti 0,7% din valoarea

neachitată pentru fiecare zi de întârziere, dar nu a prevăzut că

poate fi depășit cuantumul debitului principal.

Clauza penală prin care

părțile au stabilit un anumit cuantum al despăgubirilor

până la data achitării debitului, fără să precizeze

expres că acesta poate depăși creanța principală, ca

întindere, nu constituie o excepție de la regula instituită de art. 4

din Legea nr. 469/2002.

Instanța de apel nu a dat

eficiență dispozițiilor art. 4 alin. (3) din Legea nr. 469/2002

în condițiile în care părțile nu au prevăzut expres

posibilitatea depășirii debitului principal cu

penalitățile, context în care motivul de recurs întemeiat pe

interpretarea și aplicarea greșită a Legii nr. 469/2002 este

apreciat de Înalta Curte, ca fiind fondat.

Pentru considerentele expuse Înalta

Curte, în temeiul art. 312 raportat la art. 304 pct. 9 C. proc. civ. va admite

recursul declarat de recurenta pârâtă SC A. SRL, dar numai cu privire la

cuantumul penalităților al cărui cuantum va fi redus la nivelul

debitului principal potrivit art. 4 alin. (3) din Legea nr. 469/2002, astfel

că decizia nr. 103/A din 6 noiembrie 2009 a Curții de Apel

Galați urmează a fi modificată în sensul admiterii apelului.

Sentința nr. 718 din 5 iunie

2009 a Tribunalului Galați va fi schimbată în parte în sensul că

penalitățile de întârziere datorate de pârâta SC A. SRL Galați

sunt în cuantum de 263.012,61 lei în loc de 585.464,71 lei,

penalitățile fiind reduse la nivelul debitului principal. Celelalte

dispoziții ale sentinței vor fi menținute, pârâta fiind

obligată să plătească reclamantei suma de 263.012,61 lei

debit și 263.012,61 lei penalități de întârziere.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de pârâta SC

A. SRL Galați împotriva deciziei nr. 103/A din 6 noiembrie 2009 a

Curții de Apel Galați, secția comercială maritimă

și fluvială, pe care o modifică în sensul că admite apelul

aceleiași părți.

Schimbă în parte sentința nr.

718 din 5 iunie 2009 a Tribunalului Galați în sensul că obligă

pârâta SC A. SRL Galați la plata sumei de 263.012,61 lei

penalități de întârziere.

Menține celelalte

dispoziții ale sentinței.

Irevocabilă.

Pronunțată, în

ședința publică, astăzi 18 martie 2010.