ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 184/2010

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată sub nr. 69/113/2008 pe rolul Tribunalului Brăila, reclamanta SC A.A. SRL a chemat în judecată pe pârâta SC B.C.R.A. SA, sucursala Brăila, solicitând instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța, să o oblige pe pârâtă la plata sumei de 61.754,50 lei, la plata penalităților de întârziere de 1 % pe zi, calculate de la data scadenței facturilor precum și obligarea la cheltuieli de judecată. În motivarea cererii reclamanta susține că a efectuat servicii de reparații la autovehiculele pentru care pârâta avea calitatea de asigurator, în temeiul unor contracte de asigurare, încheiate între aceasta și utilizatorii autovehiculelor.

Pentru aceste reparații au fost emise facturi, care deși au fost acceptate la plată, nu au fost achitate la termenele scadente. S-a încercat concilierea pe cale amiabilă însă pârâta nu a achitat facturile. Pârâta a invocat lipsa calității procesuale pasive, dar a recunoscut contravaloarea facturilor. Prin sentința nr. 223/ F-com din 7 aprilie 2008 a Tribunalului Brăila, secția comercială și de contencios administrativ și fiscal, a fost admisă în parte acțiunea formulată de reclamantă, a fost obligată pârâta la 9333,49 lei către reclamantă. A fost respins capătul de cerere privind penalitățile de întârziere și a fost obligată pârâta la 2000 lei cheltuieli de judecată către reclamantă. Pentru a se pronunța astfel, prima instanță a reținut că excepția lipsei calității procesuale pasive nu este întemeiată, pârâta recunoscând o mare parte dintre facturile emise de reclamantă, achitând și contravaloarea lor.

Pe fondul acțiunii s-a reținut că pârâta a plătit o parte din sumele datorate, suma rămasă de plată fiind de 9333,49 lei. În ce privește penalitățile de întârziere, s-a constatat că între părți nu s-a încheiat un contract în formă scrisă care să prevadă o clauză cu privire la plata unor eventuale penalități de întârziere. Simpla înscriere în factură nu poate avea semnificația unei acceptări tacite a acestei clauze. Împotriva acestei sentințe au declarat apel ambele părți. Reclamanta a criticat sentința sub aspectul neplății tuturor facturilor și al neacordării penalităților de întârziere. Pârâta a criticat soluția primei instanțe sub aspectul incorectei obligări a sa la plata unor facturi care nu au fost acceptate la plată de către reprezentantul legal al pârâtei ci doar de inspectorul de daune.

Prin decizia nr. 27/ A din 9 octombrie 2008 a Curții de Apel Galați, secția comercială, maritimă și fluvială, au fost respinse ambele apeluri. Pentru a se pronunța astfel, instanța de apel a reținut că, pe baza probelor administrate în cauză, prima instanță a pronunțat o soluție justă. Astfel, s-a apreciat că mențiunile făcute de reclamantă pe fiecare factură emisă, nu sunt opozabile pârâtei, atâta timp cât între părți nu a existat un contract scris, cu clauze prestabilite, în sensul solicitat de reclamantă. Deasemenea, s-a apreciat că semnarea dosarului de daune numai de către inspectorul de daune, fără însușirea lui de către reprezentanții legali ai pârâtei, nu poate atrage răspunderea pârâtei pentru daunele respective.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamanta SC A.A. SRL, aducându-i următoarele critici. 1. Instanța de apel a interpretat în mod greșit înscrisurile deduse judecății, respectiv acceptele de plată și procesul verbal de conciliere din 19 noiembrie 2007. Astfel, acceptul de plată conține ștampila pârâtei, contrar celor reținute de instanța de apel, iar inspectorul de daune are calitatea de a angaja răspunderea pârâtei. Deasemenea, în procesul-verbal de conciliere nr. 2008 din 26 noiembrie 2007 se menționează faptul că pârâta datorează penalități de întârziere, de 1 % zi, pentru toate facturile menționate în respectivul proces verbal, instanța de apel reținând în mod greșit că reprezentantul pârâtei la conciliere nu avea dreptul să angajeze pârâta pentru plata penalităților de întârziere.

2. Hotărârea instanței de apel este lipsită de temei legal atunci când apreciază că reprezentantul pârâtei la conciliere avea mandat să discute despre plata facturilor, dar nu avea mandat pentru plata penalităților de întârziere. Se apreciază de către reclamantă că atâta timp cât reprezentantul pârâtei s-a deplasat la conciliere el avea deplină putere de decizie cu privire la toate problemele menționate în convocatorul de conciliere. Analizând decizia recurată, prin raportare la criticile formulate, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru considerentele ce urmează. 1. Prima critică, deși vizează dispozițiile art. 304.8 C. proc.

civ., nu se încadrează în acest text de lege, reclamanta criticând de fapt greșita interpretare a probelor administrate în cauză și nicidecum interpretarea greșită a actului juridic dedus judecății, care este un contract de prestării servicii pentru daunele provocate autoturismelor deținute de persoanele asigurate, daune care trebuie suportate de asigurator, respectiv de pârâtă, în baza contractelor de asigurare încheiate cu fiecare persoană asigurată. Atât prima instanță cât și instanța de apel au arătat, la judecata fondului, de ce nu au recunoscut toate facturile și nu au acordat și penalitățile de întârziere, analiza greșitei interpretări a probelor de la dosar nemaiputându-se face în calea extraordinară de atac a recursului, pct. 10 și 11 ale art. 304 C. proc.

civ., fiind abrogate prin O.U.G. nr. 138/2000. 2. Nici cea de-a doua critică, privind așa zisa nelegalitate a hotărârii nu poate fi reținută, deoarece procesul-verbal de conciliere a fost semnat de către consilierul juridic, care nu putea angaja în mod legal societatea pârâtă cu privire la plata penalităților de întârziere. Astfel, potrivit art. 70 din Legea nr. 31/1990, numai administratorii societății pot face toate operațiunile comerciale necesare aducerii la îndeplinire a obiectului de activitate. Potrivit art. 70 1 din aceeași lege, actele de dispoziție ale societății pot fi încheiate de reprezentanții legali ai societății, iar potrivit art. 71, acest drept poate fi transmis doar dacă această facultate li s-a acordat în mod expres administratorilor.

Cum în cauză nu s-a făcut dovada faptului că persoana desemnată să participe la conciliere, din partea pârâtei, avea un mandat special în sensul angajării răspunderii pentru plata penalităților de întârziere, rezultă că în mod corect a reținut instanța de apel că răspunderea pârâtei nu a fost angajată în mod legal, pentru plata penalităților de întârziere. Având în vedere cele de mai sus, Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de reclamanta SC A.A. SRL Brăila împotriva deciziei nr. 87/ A din 9 octombrie 2008 a Curții de Apel Galați, secția comercială, maritimă și fluvială, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședința publică, astăzi 21 ianuarie 2010.