ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 678/2015

Asupra recursului, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 228 din 15 octombrie 2013, Tribunalul Brăila, secția a ll-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a admis acțiunea reclamantei SC T. SRL împotriva pârâtei SC E.C.O. SA și, pe cale de consecință, a obligat pârâta să plătească reclamantei suma de 1.044.759,90 lei, reprezentând contravaloarea prestațiilor executate în baza contractelor de prestări servicii din 01 iunie 2007 și din 05 octombrie 2011 și suma de 820.158,32 lei, cu titlu de penalități de întârziere. A fost, de asemenea, obligată pârâta să plătească reclamantei suma de 35.850 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Pentru a hotărî astfel, tribunalul a avut în vedere concluziile raportului de expertiză tehnică contabilă efectuat în cauză și recunoașterea parțială a debitului de către pârâtă, în considerarea cărora a făcut aplicarea dispozițiilor art. 969-970 C. civ., art. 1170 și 1270 din același Cod și a obligat pârâta la plata către reclamantă a sumei de 1.044.759,90 lei, constituind contravaloare facturi fiscale neachitate. De asemenea, prima instanță, dând eficiență clauzelor penale înserate de părți la art. 17 din contractul din 01 iunie 2007 și art. 11.1 din contractul din 05 octombrie 2011, prin care au convenit că utilizatorul datorează penalități de întârziere de 0,10% pe zi de întârziere la plata facturilor, calculate la valoarea sumei neachitate, a admis și capătul de cerere privind plata penalităților și a obligat-o pe pârâtă să plătească reclamantei 820.158,82 lei, cu acest titlu.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel pârâta, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie. Prin Decizia civilă nr. 122/A din 20 octombrie 2014, Curtea de Apel Galați, secția I civilă, a admis excepția tardivității formulării apelului, invocată de intimata-reclamantă și a respins ca tardiv apelul declarat de pârâta SC E.C.O. SA. Pentru a decide astfel, instanța de prim control judiciar a reținut, în esență, că pârâta a exercitat calea ordinară de atac cu depășirea termenului de 15 zile prevăzut de art. 284 C. proc. civ.

În susținerea acestei concluzii a avut în vedere că termenul de apel curge de la data comunicării hotărârii atacate și că în speță, dovada aflată la fila 324 din dosarul primei instanței atestă că sentința civilă nr. 228 din 15 octombrie 2013 a Tribunalului Brăila i-a fost comunicată pârâtei la 22 ianuarie 2014, iar cererea de apel formulată de aceasta a fost înregistrată la 14 martie 2014, potrivit vizei de la fila 3 a dosarului de apel, deci cu depășirea termenului de 15 zile prevăzut de art. 284 C. proc. civ. Instanța de prim control judiciar a înlăturat apărarea pârâtei în sensul că întârzierea în exercitarea căii de atac s-a datorat faptului că prima instanță i-a comunicat sentința pronunțată la o altă adresă decât cea a sediului societății, cu încălcarea dispozițiilor legale în materia comunicării actelor de procedură.

În motivarea concluziei anterior expuse, curtea a reținut că sentința atacată i-a fost comunicată pârâtei la adresa din mun. Brăila, indicată de reclamanta SC T. SRL în acțiunea introductivă și la care aceasta a și fost citată în tot cursul judecății în primă instanță, la toate termenele de judecată, situația fiind atestată de dovezile de îndeplinire a procedurii de citare aflate la dosar, care au fost însușite sub semnătură și cu indicația datelor de identitate a persoanelor însărcinate de pârâtă cu primirea corespondenței, numitele E.E. sau N.M. De asemenea, instanța de apel a reținut că și convocarea la expertiza efectuată în cauză și comunicarea raportului întocmit de expert s-a făcut la aceeași adresă, iar faptul că pârâta a formulat și depus la dosar obiecțiuni la raportul de expertiză, a fost apreciat ca fiind o confirmare în plus a primirii acestora.

În același sens, instanța de prim control judiciar a consemnat că pârâta nu a comunicat schimbarea sediului și nu a solicitat comunicarea actelor de procedură la o altă adresă decât cea indicată de reclamantă în cererea de chemare în judecată, astfel că a apreciat ca lipsită de semnificație menționarea pe antetul înscrisurilor depuse de pârâtă la dosar a sediului său din Brăila și a conchis că în acest context nerespectarea procedurii de comunicare a hotărârii pronunțate nu este imputabilă tribunalului. În susținerea celor anterior menționate, curtea a reținut prevederile art. 98 C. proc. civ., potrivit cărora schimbarea domiciliului/sediului unei părți în timpul judecății trebuie adusă la cunoștința instanței prin petiție la dosar, sub pedeapsa neluării ei în seamă.

Referitor la solicitarea de recomunicare a sentinței la adresa din Brăila, adresată de pârâtă Tribunalului Brăila la 11 martie 2014, curtea a apreciat că a fost făcută pro causa, pentru a obține curgerea unui nou termen de apel de la data recomunicării, în condițiile culpei exclusive a pârâtei pentru necomunicarea schimbării sediului. Împotriva Deciziei civile nr. 122/A din 20 octombrie 2014, pronunțată de Curtea de Apel Galați, secția I civilă, SC E.C.O. SA a declarat recurs, solicitând, în principal casarea acesteia, admiterea apelului și trimiterea cauzei spre rejudecare. În motivare, recurenta a susținut că decizia atacată a fost dată cu aplicarea greșită a legii, indicând motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc.

civ. Subsumat acestui motiv de recurs, autoarea căii extraordinare de atac a arătat că instanța de apel a aplicat greșit în cauză dispozițiile art. 98 și art. 284 C. proc. civ. În acest sens, a susținut că, în mod eronat, instanța de apel a făcut în ceea ce o privește aplicarea sancțiunii prevăzute de art. 98 C. proc. civ., în contextul în care norma legală vizează exclusiv schimbarea domiciliului/sediului părții în cursul judecății, iar în speță, mutarea sediului său a intervenit nu timpul derulării litigiului în primă instanță, ci cu 6 luni anterior promovării cererii de chemare în judecată. Similar, autoarea căii de atac a susținut că, în mod greșit, instanța de prim control judiciar a reținut culpa sa pentru necomunicarea schimbării sediului prin petiție la dosar.

Astfel, recurenta a arătat că în realitate culpa aparține reclamantei care, cu rea-credință, în acțiunea introductivă a indicat adresa fostului sediu, în condițiile în care ea însăși, în calitate de proprietar, îi notificase denunțarea unilaterală a contractului de locatiune în baza căruia deținea folosința spațiului respectiv și avea cunoștință despre mutarea în noul sediu, în calitate de acționar în cadrul societății pârâte, nu numai ca urmare a înregistrării cererii de mențiuni în registrul comerțului. Recurenta a invocat încălcarea prevederilor art. 284 C. proc. civ. în raport cu greșita apreciere a instanței de apel că tribunalul i-a comunicat în mod valabil sentința atacată cu apel la o adresă la care nu mai afla sediul său, anterior introducerii cererii de chemare în judecată.

Ultima dintre criticile dezvoltate de recurentă a vizat încălcarea dreptului său la un proces echitabil consacrat de art. 6 parag. 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, prin admiterea excepției tardivității declarării apelului, în condițiile anterior expuse, consecința fiind legitimarea abuzului de drept săvârșit de reclamantă și privarea sa de accesul la un grad de jurisdicție. La data de 18 februarie 2015, intimata a depus la dosar întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat. Analizând decizia atacată prin raportare la actele dosarului, din perspectiva criticilor formulate și a normelor legale incidente, Înalta Curte retine următoarele: Recurenta a invocat motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc.

civ., potrivit căruia hotărârea poate fi modificată atunci când este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii. Cazul de nelegalitate indicat presupune trei ipoteze, dintre care recurenta a invocat doar încălcarea legii, cu referire expresă la art. 98 și art. 284 C. proc. civ. și art. 6 parag. 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului; în mod implicit, a susținut încălcarea art. 112 C. proc. civ. și art. 90 alin. (1) teza I C. proc. civ. Potrivit art. 98 C. proc. civ.

„schimbarea domiciliului uneia din părți în timpul judecății trebuie, sub pedeapsa neluării ei în seamă, să fie adusă la cunoștința instanței prin petiție la dosar, iar părții potrivnice prin scrisoare recomandată, a cărei recipisa de predare se va depune la dosar o dată cu petiția prin care se înștiințează instanța despre schimbarea domiciliului." Din verificarea actelor dosarului, Înalta Curte constată că în cererea de chemare în judecată înregistrată la 16 iulie 2012 pe rolul Tribunalului Brăila, secția a ll-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, reclamanta a indicat sediul pârâtei ca fiind în mun. Brăila. De asemenea, reține că notificarea nr. 3498/20 octombrie 2011 - fila 15 dosar apel, Hotărârea nr. 3 din 15 decembrie 2011 a A.G.E.A.

a SC E.C.O. SA - fila 57 dosar apel și Rezoluția nr. 501142 din 26 martie 2012, dată în Dosarul nr. 503664 din 19 martie 2012 al O.R.C. de pe lângă Tribunalul Brăila - fila 56 dosar apel, atestă că schimbarea sediului social al pârâtei s-a realizat la 01 ianuarie 2012. cu mai mult de 6 luni înainte de promovarea acțiunii introductive pe rolul Tribunalului Brăila - la 16 iulie 2012 -de către reclamantă și că aceasta avea cunoștință despre modificare. În raport cu cele anterior expuse, Înalta Curte constată că dispozițiile art. 98 C. proc. civ.

nu erau aplicabile în cauză, norma fiind una specială prin care se derogă de la obligația statuată de legiuitor în sarcina reclamantului la inițierea demersului judiciar de a indica domiciliul/sediul pârâtului, stabilind pentru eventualitatea schimbării în cursul procesului a domiciliului/sediului oricăreia dintre părți obligația acesteia de a înștința instanța și partea adversă despre această modificare, sub sanțiunea neluării ei în seamă. Or, în speță, neregăsindu-se situația avută în vedere de legiuitor la edictarea normei, aceasta nu era incidență, instanța de apel făcând o greșită aplicare a sa. În susținerea aceleiași concluzii se situează și faptul că pârâta, în întâmpinarea depusă în primă instanță - fila 22, precum și în toate actele depuse la dosar și-a indicat adresa sediului social actual, astfel încât nu se poate reține culpa sa sub acest aspect.

Potrivit art. 284 alin. (1) C. proc. civ., termenul de apel este de 15 zile de la comunicarea hotărârii, dacă legea nu dispune altfel. Astfel, reglementarea termenului de exercitare a căii de atac a apelului este făcută prin raportare la comunicarea hotărârii atacate. În speță, dovada de îndeplinire a actului procedural, din 22 ianuarie 2014, aflată la fila 324 a dosarului primei instanțe, relevă că sentința a fost comunicată pârâtei la o adresă la care aceasta nu-și mai avea sediul cu mai mult de 2 ani în urmă și cu mai mult de 6 luni anterior introducerii acțiunii. În aceste condiții, Înalta Curte constată că în analiza excepției tardivității declarării apelului, instanța de prim control judiciar, verificând regularitatea comunicării sentinței atacate a încălcat dispozițiile art. 284 C. proc.

civ. precum și pe cele ale art. 90 alin. (1) teza I din același Cod, care statuează că înmânarea tuturor actelor de procedură se face la domiciliul sau reședința celui citat. De asemenea, în considerarea dispozițiilor art. 100 alin. (1) pct. 4 coroborat cu alin. (3) C. proc. civ., care sancționează cu nulitatea procesul-verbal de comunicare a actului de procedură încheiat fără să cuprindă indicațiile reale referitoare la numele, prenumele și domiciliul celui căruia i s-a făcut comunicarea, Înalta Curte reține că dovada de comunicare a hotărârii primei instanțe aflată la fila 324 dosar fond, cuprinzând mențiunea unei adrese la care nu se afla în mod real sediul pârâtei este lovită de nulitate.

Totodată, instanța supremă notează că soluționarea căii ordinare de atac a apelului, cu caracter devolutiv, pe excepție, fără cercetarea fondului cauzei, în condițiile arătate, evidențiază fără echivoc și încălcarea dreptului recurentei la un proces echitabil, prin limitarea accesului părții la un grad de jurisdicție, în cadrul căruia să beneficieze de verificarea efectivă a susținerilor sale. Considerentele expuse mai sus impun concluzia că este fondat motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., prin hotărârea recurată instanța de apel încălcând legea. Pentru aceste argumente, dând eficiență art. 312 alin. (5) C. proc. civ., potrivit căruia neintrarea în mod corespunzător în cercetarea fondului conduce la casarea hotărârii atacate și trimiterea acesteia, spre rejudecare, Înalta Curte va admite recursul, va casa decizia recurată și va trimite cauza instanței de apel, spre rejudecarea apelului declarat de SC E.C.O.

SA.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de recurenta-pârâtă SC E.C.O. SA împotriva Deciziei civile nr. 122/A/20 octombrie 2014, pronunțată de Curtea de Apel Galați, secția I civilă. Casează decizia atacată și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 27 februarie 2015.