ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 678/2015

Asupra recursului, constată

următoarele:

Prin

sentința civilă nr. 228 din 15 octombrie 2013, Tribunalul Brăila, secția a ll-a

civilă, de contencios administrativ și fiscal, a admis acțiunea reclamantei SC

T. SRL împotriva pârâtei SC E.C.O. SA și, pe cale de consecință, a obligat

pârâta să plătească reclamantei suma de 1.044.759,90 lei, reprezentând contravaloarea

prestațiilor executate în baza contractelor de prestări servicii din 01 iunie

2007 și din 05 octombrie 2011 și suma de 820.158,32 lei, cu titlu de penalități

de întârziere. A fost, de asemenea, obligată pârâta să plătească reclamantei

suma de 35.850 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Pentru a hotărî astfel, tribunalul a

avut în vedere concluziile raportului de expertiză tehnică contabilă efectuat

în cauză și recunoașterea parțială a debitului de către pârâtă, în considerarea

cărora a făcut aplicarea dispozițiilor art. 969-970 C. civ., art. 1170 și 1270

din același Cod și a obligat pârâta la plata către reclamantă a sumei de

1.044.759,90 lei, constituind contravaloare facturi fiscale neachitate.

De asemenea, prima instanță, dând

eficiență clauzelor penale înserate de părți la art. 17 din contractul din 01

iunie 2007 și art. 11.1 din contractul din 05 octombrie 2011, prin care au

convenit că utilizatorul datorează penalități de întârziere de 0,10% pe zi de

întârziere la plata facturilor, calculate la valoarea sumei neachitate, a admis

și capătul de cerere privind plata penalităților și a obligat-o pe pârâtă să

plătească reclamantei 820.158,82 lei, cu acest titlu.

Împotriva acestei sentințe a declarat

apel pârâta, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

Prin Decizia civilă nr. 122/A din 20

octombrie 2014, Curtea de Apel Galați, secția I civilă, a admis excepția

tardivității formulării apelului, invocată de intimata-reclamantă și a respins

ca tardiv apelul declarat de pârâta SC E.C.O. SA.

Pentru a decide astfel, instanța de

prim control judiciar a reținut, în esență, că pârâta a exercitat calea

ordinară de atac cu depășirea termenului de 15 zile prevăzut de art. 284 C.

proc. civ.

În susținerea acestei concluzii a avut

în vedere că termenul de apel curge de la data comunicării hotărârii atacate și

că în speță, dovada aflată la fila 324 din dosarul primei instanței atestă că

sentința civilă nr. 228 din 15 octombrie 2013 a Tribunalului Brăila i-a fost

comunicată pârâtei la 22 ianuarie 2014, iar cererea de apel formulată de

aceasta a fost înregistrată la 14 martie 2014, potrivit vizei de la fila 3 a

dosarului de apel, deci cu depășirea termenului de 15 zile prevăzut de art. 284

C. proc. civ.

Instanța de prim control judiciar a

înlăturat apărarea pârâtei în sensul că întârzierea în exercitarea căii de atac

s-a datorat faptului că prima instanță i-a comunicat sentința pronunțată la o

altă adresă decât cea a sediului societății, cu încălcarea dispozițiilor legale

în materia comunicării actelor de procedură.

În motivarea concluziei anterior

expuse, curtea a reținut că sentința atacată i-a fost comunicată pârâtei la

adresa din mun. Brăila, indicată de reclamanta SC T. SRL în acțiunea

introductivă și la care aceasta a și fost citată în tot cursul judecății în

primă instanță, la toate termenele de judecată, situația fiind atestată de

dovezile de îndeplinire a procedurii de citare aflate la dosar, care au fost

însușite sub semnătură și cu indicația datelor de identitate a persoanelor

însărcinate de pârâtă cu primirea corespondenței, numitele E.E. sau N.M.

De asemenea, instanța de apel a

reținut că și convocarea la expertiza efectuată în cauză și comunicarea

raportului întocmit de expert s-a făcut la aceeași adresă, iar faptul că pârâta

a formulat și depus la dosar obiecțiuni la raportul de expertiză, a fost

apreciat ca fiind o confirmare în plus a primirii acestora.

În același sens, instanța de prim

control judiciar a consemnat că pârâta nu a comunicat schimbarea sediului și nu

a solicitat comunicarea actelor de procedură la o altă adresă decât cea

indicată de reclamantă în cererea de chemare în judecată, astfel că a apreciat

ca lipsită de semnificație menționarea pe antetul înscrisurilor depuse de

pârâtă la dosar a sediului său din Brăila și a conchis că în acest context

nerespectarea procedurii de comunicare a hotărârii pronunțate nu este

imputabilă tribunalului.

În susținerea celor anterior

menționate, curtea a reținut prevederile art. 98 C. proc. civ., potrivit cărora

schimbarea domiciliului/sediului unei părți în timpul judecății trebuie adusă

la cunoștința instanței prin petiție la dosar, sub pedeapsa neluării ei în

seamă.

Referitor la solicitarea de

recomunicare a sentinței la adresa din Brăila, adresată de pârâtă Tribunalului

Brăila la 11 martie 2014, curtea a apreciat că a fost făcută pro causa, pentru

a obține curgerea unui nou termen de apel de la data recomunicării, în

condițiile culpei exclusive a pârâtei pentru necomunicarea schimbării sediului.

Împotriva Deciziei civile nr. 122/A

din 20 octombrie 2014, pronunțată de Curtea de Apel Galați, secția I civilă, SC

E.C.O. SA a declarat recurs, solicitând, în principal casarea acesteia,

admiterea apelului și trimiterea cauzei spre rejudecare.

În motivare, recurenta a susținut că

decizia atacată a fost dată cu aplicarea greșită a legii, indicând motivul de

nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Subsumat acestui motiv de recurs,

autoarea căii extraordinare de atac a arătat că instanța de apel a aplicat

greșit în cauză dispozițiile art. 98 și art. 284 C. proc. civ.

În acest sens, a susținut că, în mod

eronat, instanța de apel a făcut în ceea ce o privește aplicarea sancțiunii

prevăzute de art. 98 C. proc. civ., în contextul în care norma legală vizează

exclusiv schimbarea domiciliului/sediului părții în cursul judecății, iar în

speță, mutarea sediului său a intervenit nu timpul derulării litigiului în

primă instanță, ci cu 6 luni anterior promovării cererii de chemare în

judecată.

Similar, autoarea căii de atac a

susținut că, în mod greșit, instanța de prim control judiciar a reținut culpa

sa pentru necomunicarea schimbării sediului prin petiție la dosar.

Astfel, recurenta a arătat că în

realitate culpa aparține reclamantei care, cu rea-credință, în acțiunea

introductivă a indicat adresa fostului sediu, în condițiile în care ea însăși,

în calitate de proprietar, îi notificase denunțarea unilaterală a contractului

de locatiune în baza căruia deținea folosința spațiului respectiv și avea

cunoștință despre mutarea în noul sediu, în calitate de acționar în cadrul

societății pârâte, nu numai ca urmare a înregistrării cererii de mențiuni în

registrul comerțului.

Recurenta a invocat încălcarea

prevederilor art. 284 C. proc. civ. în raport cu greșita apreciere a instanței

de apel că tribunalul i-a comunicat în mod valabil sentința atacată cu apel la

o adresă la care nu mai afla sediul său, anterior introducerii cererii de

chemare în judecată.

Ultima dintre criticile dezvoltate de recurentă

a vizat încălcarea dreptului său la un proces echitabil consacrat de art. 6

parag. 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, prin admiterea excepției

tardivității declarării apelului, în condițiile anterior expuse, consecința

fiind legitimarea abuzului de drept săvârșit de reclamantă și privarea sa de

accesul la un grad de jurisdicție.

La data de 18 februarie 2015, intimata

a depus la dosar întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului ca

nefondat.

Analizând decizia atacată prin raportare

la actele dosarului, din perspectiva criticilor formulate și a normelor legale

incidente, Înalta Curte retine următoarele:

Recurenta a invocat motivul de

nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., potrivit căruia

hotărârea poate fi modificată atunci când este lipsită de temei legal ori a

fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii.

Cazul de nelegalitate indicat

presupune trei ipoteze, dintre care recurenta a invocat doar încălcarea legii,

cu referire expresă la art. 98 și art. 284 C. proc. civ. și art. 6 parag. 1 din

Convenția Europeană a Drepturilor Omului; în mod implicit, a susținut

încălcarea art. 112 C. proc. civ. și art. 90 alin. (1) teza I C. proc. civ.

Potrivit art. 98 C. proc. civ.

„schimbarea domiciliului uneia din părți în timpul judecății trebuie, sub

pedeapsa neluării ei în seamă, să fie adusă la cunoștința instanței prin

petiție la dosar, iar părții potrivnice prin scrisoare recomandată, a cărei

recipisa de predare se va depune la dosar o dată cu petiția prin care se

înștiințează instanța despre schimbarea domiciliului."

Din verificarea actelor dosarului, Înalta

Curte constată că în cererea de chemare în judecată înregistrată la 16 iulie

2012 pe rolul Tribunalului Brăila, secția a ll-a civilă, de contencios administrativ

și fiscal, reclamanta a indicat sediul pârâtei ca fiind în mun. Brăila.

De asemenea, reține că notificarea nr.

3498/20 octombrie 2011 - fila 15 dosar apel, Hotărârea nr. 3 din 15 decembrie

2011 a A.G.E.A. a SC E.C.O. SA - fila 57 dosar apel și Rezoluția nr. 501142 din

26 martie 2012, dată în Dosarul nr. 503664 din 19 martie 2012 al O.R.C. de pe

lângă Tribunalul Brăila - fila 56 dosar apel, atestă că schimbarea sediului

social al pârâtei s-a realizat la 01 ianuarie 2012. cu mai mult de 6 luni

înainte de promovarea acțiunii introductive pe rolul Tribunalului Brăila - la

16 iulie 2012 -de către reclamantă și că aceasta avea cunoștință despre

modificare.

În raport cu cele anterior expuse, Înalta

Curte constată că dispozițiile art. 98 C. proc. civ. nu erau aplicabile în

cauză, norma fiind una specială prin care se derogă de la obligația statuată de

legiuitor în sarcina reclamantului la inițierea demersului judiciar de a indica

domiciliul/sediul pârâtului, stabilind pentru eventualitatea schimbării în cursul

procesului a domiciliului/sediului oricăreia dintre părți obligația acesteia de

a înștința instanța și partea adversă despre această modificare, sub sanțiunea

neluării ei în seamă.

Or, în speță, neregăsindu-se situația

avută în vedere de legiuitor la edictarea normei, aceasta nu era incidență,

instanța de apel făcând o greșită aplicare a sa.

În susținerea aceleiași concluzii se

situează și faptul că pârâta, în întâmpinarea depusă în primă instanță - fila

22, precum și în toate actele depuse la dosar și-a indicat adresa sediului

social actual, astfel încât nu se poate reține culpa sa sub acest aspect.

Potrivit art. 284 alin. (1) C. proc.

civ., termenul de apel este de 15 zile de la comunicarea hotărârii, dacă legea

nu dispune altfel.

Astfel, reglementarea termenului de

exercitare a căii de atac a apelului este făcută prin raportare la comunicarea

hotărârii atacate.

În speță, dovada de îndeplinire a

actului procedural, din 22 ianuarie 2014, aflată la fila 324 a dosarului primei

instanțe, relevă că sentința a fost comunicată pârâtei la o adresă la care

aceasta nu-și mai avea sediul cu mai mult de 2 ani în urmă și cu mai mult

de 6 luni anterior introducerii acțiunii.

În aceste condiții, Înalta Curte

constată că în analiza excepției tardivității declarării apelului, instanța de

prim control judiciar, verificând regularitatea comunicării sentinței atacate a

încălcat dispozițiile art. 284 C. proc. civ. precum și pe cele ale art. 90 alin.

(1) teza I din același Cod, care statuează că înmânarea tuturor actelor de procedură

se face la domiciliul sau reședința celui citat.

De asemenea, în considerarea

dispozițiilor art. 100 alin. (1) pct. 4 coroborat cu alin. (3) C. proc. civ.,

care sancționează cu nulitatea procesul-verbal de comunicare a actului de

procedură încheiat fără să cuprindă indicațiile reale referitoare la numele,

prenumele și domiciliul celui căruia i s-a făcut comunicarea, Înalta Curte

reține că dovada de comunicare a hotărârii primei instanțe aflată la fila 324

dosar fond, cuprinzând mențiunea unei adrese la care nu se afla în mod real

sediul pârâtei este lovită de nulitate.

Totodată, instanța supremă notează că

soluționarea căii ordinare de atac a apelului, cu caracter devolutiv, pe

excepție, fără cercetarea fondului cauzei, în condițiile arătate, evidențiază

fără echivoc și încălcarea dreptului recurentei la un proces echitabil, prin

limitarea accesului părții la un grad de jurisdicție, în cadrul căruia să

beneficieze de verificarea efectivă a susținerilor sale.

Considerentele expuse mai sus impun

concluzia că este fondat motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc.

civ., prin hotărârea recurată instanța de apel încălcând legea.

Pentru aceste argumente, dând

eficiență art. 312 alin. (5) C. proc. civ., potrivit căruia neintrarea în mod

corespunzător în cercetarea fondului conduce la casarea hotărârii atacate și

trimiterea acesteia, spre rejudecare, Înalta Curte va admite recursul, va casa

decizia recurată și va trimite cauza instanței de apel, spre rejudecarea

apelului declarat de SC E.C.O. SA.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de

recurenta-pârâtă SC E.C.O. SA împotriva Deciziei civile nr. 122/A/20 octombrie

2014, pronunțată de Curtea de Apel Galați, secția I civilă.

Casează decizia atacată și trimite

cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi,

27 februarie 2015.