ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1225/2016

Decizia

nr. 1225/2016

Asupra recursului, a constatat următoarele:

Prin

sentința nr. 228 din 15 octombrie 2013 pronunțată în Dosarul nr. x/113/2012 al

Tribunalului Brăila, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și

fiscal s-a admis acțiunea formulată de reclamanta SC A. SRL împotriva pârâtei SC

B. SRL cu consecința obligării acesteia la plata sumei de 1.044.759,90 lei

reprezentând contravaloare prestații și 820.158,32 lei cu titlu de penalități

de întârziere, precum și 35.850 lei cheltuieli de judecată către pârâtă.

Pentru a pronunța această soluție prima

instanță a reținut în esență că, reclamanta în calitate de operator a încheiat

cu pârâta în calitate de utilizator contractul de prestări servicii din 01

iunie 2007 având ca obiect primirea, depozitarea și tratarea deșeurilor

menajere și industriale. Ulterior, pentru aceleași servicii, a fost încheiat un

nou contract, din 05 octombrie 2011, ca urmare a modificării prețului și a

termenelor de plată.

Reclamanta și-a îndeplinit obligațiile

asumate și a prestat serviciile la care s-a obligat, astfel că tribunalul având

în vedere recunoașterea pârâtei plățile parțiale efectuate de aceasta, precum

și concluziile raportului de expertiză contabilă - a apreciat că sunt

îndeplinite condițiile art. 969-970 C. civ. raportat la art. 1170 și 1270 C.

civ., motiv pentru care a admis acțiunea și a obligat pârâta la plata sumei de

1.044.759,90 lei cu titlu de preț.

Totodată, în temeiul clauzei penale inserate

la art. 17 din contractul din 01 iunie 2007 și respectiv la art. 11.1 din

contractul din 05 octombrie 2011 prin care părțile au convenit cu privire la

plata penalităților de întârziere de 0,10% pentru fiecare zi de întârziere,

calculate la valoarea facturii neachitate și până la plata integrală, prima

instanță a admis și capătul de cerere privind obligarea pârâtei la plata sumei

de 820.158,82 lei cu acest titlu.

Au fost înlăturate apărările pârâtei referitoare

la majorarea cuantumului penalităților de întârziere cu motivarea că prin

acțiunea introductivă reclamanta a cuantificat cu titlu provizoriu penalitățile

de întârziere la suma de 50.000 lei, precizând că acestea vor fi indicate în

mod concret conform concluziilor expertizei contabile. Pe de altă parte,

reclamanta a solicitat o sumă fixă cu titlu de penalități, fără a preciza dacă

acestea se referă la facturile din tabel sau la plățile efectuate de pârâtă cu

întârziere, astfel încât nu s-a reținut nici susținerea pârâtei conform căreia

prin expertiză s-au calculat penalități la plata altor facturi decât cele

menționate în cererea de chemare în judecată, ceea ce ar echivala cu întregirea

cererii de chemare în judecată.

Prin Decizia civilă nr. 122/A din 209

octombrie 2014 Curtea de Apel Galați, secția I civilă, a respins ca tardiv

apelul declarat de pârâta SC B. SRL Brăila, reținând că au fost încălcate

dispozițiile art. 284 C. proc. civ., calea de atac fiind exercitată cu

depășirea termenului de 15 zile de a comunicarea sentinței.

Recursul declarat de pârâta SC B. SRL Brăila

a fost admis prin Decizia nr. 678 din 27 februarie 2015 pronunțată de Înalta

Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, cu consecința casării

deciziei și trimiterii cauzei spre rejudecare, cu motivarea că raportat la

dispozițiile art. 90 alin. (1) și art. 104 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ.

excepția tardivității a fost în mod greșit admisă.

În rejudecare, după casare, prin Decizia 158

din 14 octombrie 2015, Curtea de Apel Galați, secția I civilă, a respins ca

nefondat apelul pârâtei.

Instanța a respins critica referitoare la

încălcarea competenței funcționale a Secției civile a Tribunalului Brăila,

apreciind că acest motiv de apel este neavenit, apelanta fiind în eroare cu

privire la secția care a pronunțat sentința supusă apelului, cauza fiind

soluționată de secția a II-a civilă, de contencios administrativ, astfel încât

dispozițiile Legii nr. 101/2006 au fost respectate.

De asemenea a fost înlăturată și critica

referitoare la omisiunea tribunalului de a se pronunța asupra decăderii

reclamantei din dreptul de a-și majora pretențiile, instanța de apel

argumentând că dispozițiile art. 132 alin. (2) C. proc. civ. au fost corect

aplicate în condițiile în care reclamanta și-a majorat pretențiile în timpul

dezbaterilor, nefiind necesar consimțământul pârâtei.

Pe fondul cauzei, arată instanța de apel că

având în vedere și motivele pentru care s-a respins cererea pentru efectuarea

unei noi expertize, precum și faptul că prima instanță a interpretat judicios

probele administrate în cauză raportat la clauzele contractuale iar,

dispozițiile legale incidente au fost aplicate corespunzător stării de fapt,

care, de asemenea s-a stabilit corect, astfel încât criticile pârâtei sunt

nefondate. Pe de altă parte, oricât de mare ar fi nemulțumirea pârâtei cu

privire la obligarea sa la plata sumelor, cu titlu de prestații servicii și

penalități, aceasta nu poate justifica admiterea apelului și schimbarea în

parte a sentinței.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs

pârâta SC B. SA Brăila solicitând în principal admiterea recursului, casarea

hotărârii și trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe și în

subsidiar, modificarea în parte a deciziei în sensul admiterii în parte a

acțiunii.

Prima critică vizează încălcarea competenței

generale funcționale a instanței de contencios administrativ căreia, potrivit art.

36 alin. (1) din Legea nr. 101/2006 îi revenea competența soluționării

litigiului derivat din executarea contractului reglementat de acest act

normativ, apelul fiind în mod greșit soluționat de secția I civilă a Curții de

Apel Galați.

În privința criticilor de fond, recurenta

arată în dezvoltarea motivelor că instanța de apel a soluționat cauza fără a

cerceta efectiv fondul rezumându-se la reluarea celor reținute de tribunal,

fără a motiva Decizia pronunțată.

Reluarea argumentelor primei instanțe

echivalează cu nemotivarea propriei hotărâri și totodată încalcă art. 6 parag.

1 al Convenția Europeană a Drepturilor Omului, care consacră atât dreptul

oricărei persoane la un proces efectiv cât și obligația instanței de a motiva

hotărârea pronunțată.

Procedând astfel, susține recurenta au fost

încălcate și dispozițiile art. 292 și art. 295 C. proc. civ., instanța de apel

deși învestită cu soluționarea unei căi de atac devolutive a respins în mod

greșit cererea pentru suplimentarea probațiunii, deși administrarea acestei

probe a fost motivată prin cererea de apel și era utilă și necesară

soluționării cauzei.

O altă critică vizează interpretarea greșită

a actului juridic dedus judecății, respectiv a „Precizării” depuse de pârâtă,

natura și înțelesul vădit neîndoielnic al acestuia fiind schimbat, astfel încât

Decizia recurată este nelegală și sub acest aspect.

În mod concret, recurenta invocă faptul că contrar

celor reținute de ambele instanțe de fond care au interpretat această precizare

ca fiind o necunoaștere integrală a pretențiilor reclamantei, în realitate prin

acest înscris s-a contestat majorarea penalităților de întârziere de la suma de

50.000 lei la suma de 852.488,30 lei, s-au contestat concluziile expertizei și

s-au formulat obiecțiuni.

Pretențiile reclamantei au fost parțial

recunoscute, fiind prin urmare lipsit de temei argumentul principal al

instanțelor constând în recunoașterea integrală a pretențiilor, în acest mod

fiind încălcate dispozițiile art. 270 C. proc. civ. coroborat cu art. 129 C.

proc. civ., raportat la prevederile art. 1206 alin. (2) C. proc. civ.

Prin ultimul motiv de recurs se susține că în

mod greșit instanța de apel a respins cererea pentru efectuarea unei noi

expertize în condițiile în care s-a invocat existența unor inadvertențe în

conținutul raportului de expertiză efectuat la prima instanță.

Având în vedere că solicitarea de efectuare a

unei contraexpertize a fost respinsă de prima instanță în considerarea unei

pretinse recunoașteri, rezultă că se impunea întocmirea unui nou raport de

expertiză contabilă în fața instanței de apel, care, de asemenea, în mod greșit

a respins proba solicitată, pronunțând o hotărâre nelegală.

Prin întâmpinarea formulată, intimata SC A.

SRL, a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Analizând recursul formulat prin prisma

criticilor formulate și încadrate în drept prin concluziile orale în

dispozițiile art. 304 pct. 3, 7, 8 și 9 C. proc. civ., astfel în conformitate

instanța constată că este fondat, cu excepția motivului de nelegalitate

întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 3 C. proc. civ.

Astfel, în conformitate cu dispozițiile art. 304

pct. 3 C. proc. civ., casarea hotărârii se poate cere când aceasta s-a dat cu

încălcarea competenței de ordine publică”a altei instanțe, invocată în

condițiile legii”, iar potrivit art. 159

1

alin. (2) C. proc. civ.

necompetența materială și teritorială de ordine publică poate fi invocată de

părți ori de judecător la prima zi de înfățișare în fața primei instanțe, dar

nu mai târziu de începerea dezbaterilor asupra fondului.

Excepția necompetenței funcționale a secției I

civile a Curții de Apel Galați, investită în rejudecare după casare cu

soluționarea apelului declarat de pârâtă, nu a fost invocată în condițiile

legii.

Prin apelul formulat, pârâta a invocat

excepția necompetenței secției civile a Tribunalului Brăila - deși cauza a fost

soluționată de secția a II-a civilă de contencios administrativ și fiscal,

apelul fiind respins ca tardiv prin Decizia nr. 122 din 20 octombrie 2014

pronunțată de secția I civilă, a Curții de Apel Galați.

Ca urmare a admiterii recursului pârâtei,

Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, a casat Decizia și a

trimis cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

Astfel învestită, secția I civilă, a Curții

de Apel Galați, în rejudecarea cauzei, pârâta SC B. SA nu a invocat excepția

necompetenței funcționale privită ca o componentă a competenței materiale a

instanței, prin urmare, nu este îndeplinită condiția referitoare la invocarea

excepției „în condițiile legii” pentru ca această neregularitate să poată forma

obiectul unei critici în recurs.

În privința criticilor de nelegalitate

decurgând din încălcarea dispozițiilor art. 304 pct. 7 C. proc. civ., Înalta

Curte observă că acestea sunt fondate, deoarece, instanța de apel a arătat, în

termeni generali că tribunalul a stabilit corect starea de fapt și a aplicat

corespunzător dispozițiile legale incidente.

În acest context, Înalta Curte observă că, în

principiu, este corectă susținerea instanței de apel că simpla nemulțumire a

apelantei față de obligarea sa la plata unor sume de bani nu este suficientă

pentru admiterea apelului, dar, în speță, apelanta a formulat critici concrete

cu privire la soluția primei instanțe, a contestat argumentat existența

obligației de plată motiv pentru care considerentele deciziei trebuiau să

cuprindă o analiză corespunzătoare a acestora, condiție neîndeplinită însă în

cauză.

Procedând astfel, prin Decizia recurată s-au

încălcat dispozițiile art. 261 pct. 5 C. proc. civ. care stabilesc obligația

instanței de a preciza motivele de fapt și de drept care au format convingerea

precum și pe cele pentru care s-au înlăturat cererile părților.

În egală măsură, absența acestor elemente

face imposibilă exercitarea controlului judiciar și încalcă dreptul părții la

un proces efectiv în sensul art. 6 parag. 1 din Convenția Europeană a

Drepturilor Omului.

Astfel, prin motivele de apel s-a criticat

hotărârea primei instanțe care a interpretat greșit conținutul „Precizărilor”

depuse de pârâtă apreciate în mod eronat ca reprezentând o recunoaștere

integrală a pretențiilor reclamantei, instanța de apel nu analizează în mod

corect această critică ci reia argumentele tribunalului.

Stabilirea limitei în care a avut loc o

recunoaștere a pretențiilor reclamantei era un aspect de fond, esențial pentru

soluționarea cauzei având în vedere că această interpretare, contestată de

pârâtă a fost un argument principal pentru instanțele de fond.

Referitor la dispozițiile art. 304 pct. 9 C.

proc. civ., constând în nelegalitatea deciziei derivată din încălcarea

dispozițiilor art. 292 și art. 295 C. proc. civ., Înalta Curte reține că și

această critică este fondată.

Potrivit art. 295 C. proc. civ. și în

considerarea caracterului devolutiv al acestei căi de atac, instanța de apel

trebuia să verifice, în limitele cererii, stabilirea situației de fapt și

aplicarea legii de către tribunal, încuviințând și probele solicitate în

conformitate cu art. 292 C. proc. civ.

Astfel cum s-a precizat anterior, pârâta a

solicitat în apel efectuarea unei noi expertize având în vedere și faptul că

prima instanță a pornit de la premisa greșită că pretențiile reclamantei au

fost recunoscute integral, motiv pentru care în vederea stabilirii exacte a

cuantumului pretențiilor administrarea acestei probe era necesară și utilă

cauzei.

În concluzie, Înalta Curte reține că prin Decizia

recurată, instanța de apel a încălcat dispozițiile art. 304 pct. 7 și 9 C.

proc. civ., nu a cercetat efectiv fondul cauzei, fiind incidente și

dispozițiile art. 312 alin. (3) C. proc. civ., soluția ce se impune este aceea

de admitere a recursului, casarea deciziei, în conformitate cu dispozițiile art.

312 alin. (1) C. proc. civ. și trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași

instanțe, care potrivit art. 315 alin. (3) C. proc. civ. va analiza toate

motivele și apărărilor formulate de părți.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de

pârâta SC B.2012 SA Brăila împotriva Deciziei nr. 158/A din 14 octombrie 2015

pronunțată de Curtea de Apel Galați, secția I civilă, pe care o casează și

trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică, astăzi 28

iunie 2016.