ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1284/2013

Deliberând, în condițiile art. 258 C. proc. civ., asupra recursului, din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele; Prin Sentința arbitrală nr. 156 din 29 iulie 2010 pronunțată de Curtea de Arbitraj Comercial de pe lângă Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timișoara, în Dosarul nr. 155/2010, a fost admisă acțiunea formulată de reclamanta SC A.V.I. SRL împotriva pârâtei SC L.E.I. SRL; s-a constatat că gardul împrejmuitor de aproximativ 700 ml, executat de pârâtă, este afectat de vicii ascunse privind structura de rezistență, sens în care s-a dispus autorizarea reclamantei de a executa reconstrucția în întregime a gardului de aproximativ 700 ml; a fost obligată pârâta la plata contravalorii refacerii gardului în litigiu în sumă de 95,633 euro sau echivalentul în lei la data plății; a fost obligată pârâta la plata dobânzii legale, calculată de la data introducerii acțiunii și până la plata efectivă a despăgubirilor.

Prin aceeași hotărâre arbitrală, a fost obligată pârâta la plata către reclamantă a cheltuielilor de arbitrare constând în taxa de arbitra, în sumă de 9,557,29 RON, onorariu de avocat în sumă de 8.360 RON, informații O.R.C. în sumă de 15,31 RON și taxă de publicitate în sumă de 39,43 RON, onorariu expert de 2.200 RON. În motivarea acestei hotărâri, s-a reținut că prin acțiunea formulată, reclamanta SC A.V.I.

SRL a solicitat să se constate că gardul împrejmuitor de aproximativ 700 ml, executat de pârâtă potrivit Contractului de antrepriză din 29 septembrie 2004, este afectat de vicii ascunse, privind structura de rezistență (armare, beton, etc.); a solicitat dispunerea autorizării de a executa reconstrucția în întregime a gardului de aproximativ 700 metri liniari; obligarea pârâtei la plata contravalorii refacerii gardului în litigiu, stabilită prin expertiza extrajudiciară în sumă de 95.622 euro sau echivalentul în lei la data plății; obligarea pârâtei la plata dobânzii legale calculate de la data introducerii acțiunii și până la plata efectivă a despăgubirilor stabilite de instanță; obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de arbitrare (taxă de arbitraj, onorariu de avocat, onorariu expert, alte cheltuieli).

Tribunalul arbitral a apreciat ca fiind întemeiată acțiunea reclamantei, reținând, în esență, că între părți s-a încheiat Contractul de antrepriză din 29 septembrie 2004, obiectul contractului fiind executarea de către pârâtă, pe riscul său și cu materialele sale, a investiției "Modernizare Fermă V. prin construire spații de depozitare și dotare cu utilaje". Chiar dacă în prezent Contractul de antrepriză nr. X/2004 a fost reziliat prin acordul părților, reziliere constatată prin Sentința arbitrală nr. 67 din 20 noiembrie 2006, tribunalul arbitral a apreciat că este competent să soluționeze prezentul litigiu, având în vedere că potrivit art. 20 din Legea nr. 10/1995, executantul răspunde într-un interval de 10 ani de la recepția lucrării, precum și după împlinirea acestui termen pe toată durata de existență a construcției pentru viciile ascunse de rezistență rezultate din nerespectarea normelor de proiectare și de execuție în vigoare la data realizării ei.

În temeiul acestui contract, pârâta a executat pentru reclamantă un gard împrejmuitor al proprietății pe o porțiune de aproximativ 700 ml, reclamanta achitând în întregime prețul lucrării, inclusiv prețul pentru lucrările suplimentare. O porțiune de gard de aproximativ 140 ml s-a dărâmat, iar restul de gard este pe cale să se prăbușească. În cursul lunii noiembrie 2007, o porțiune de 55 ml de gard s-a prăbușit, fiind refăcută de reclamantă, pe cheltuiala ei, iar în luna mai 2009, s-a mai prăbușit o porțiune de 93 ml, unde a pus provizoriu, plasă din sârmă, urmând a fi reconstruită.

În urma acestei situații, reclamanta a solicitat Institutului Național de Cercetare-Dezvoltare în Construcții și Economia Construcțiilor, sucursala Timișoara, efectuarea unei verificări, care s-a realizat în martie 2010, finalizată cu Raportul de încercări nr. 65 din 23 martie 2010. În urma verificărilor, s-a constatat că, în zonele unde împrejmuirea a cedat, stâlpii nu au toți armături verticale; stâlpii nu au toți bare de ancorare a zidăriei; la stâlpii care au bare longitudinale (verticale), s-a observat că deși au prevăzute armături, unele sunt întrerupte pe înălțimea stâlpului și nu toate barele sunt înglobate în beton; toți stâlpii prevăzuți cu bare verticale nu au armăturile ancorate în fundație; betonarea celulelor pe verticală a stâlpilor fie nu este realizată, fie este realizată parțial și cu agregate mari; mortarul de legătură între elementele de zidărie are aspect albicios (mortar de var) și tendință de sfărâmare între degete, ceea ce conduce la concluzia că este de slabă calitate.

De asemenea, reclamanta a efectuat o expertiză extrajudiciară, prin care expertul a stabilit răspunderea contractuală a pârâtei, reținându-se că documentația tehnică nu a fost respectată de pârâtă, iar cauzele care au determinat căderea gardului sunt vicii ascunse pentru care răspunde antreprenorul, iar valoarea prejudiciului pentru toată împrejmuirea este în sumă de 95.622 euro. Cu ocazia concilierii din data de 16 iunie 2010, pârâta a arătat că nu-și însușește raportul de expertiză extrajudiciară și nici raportul de încercări, arătând că a executat toate lucrările conform proiectelor, care au aparținut beneficiarului. Cu toate că pârâta are sediul la adresa indicată de reclamantă, adresă care se regăsește și în Sentința arbitrală nr. 67/2006, aceasta nu a ridicat corespondența trimisă de instanța arbitrală, iar procedura de citare a fost efectuată prin publicitate.

Datorită deteriorării relațiilor contractuale dintre părți, reclamanta a solicitat autorizarea de a reface gardul în întregime, pe cheltuiala pârâtei. Tribunalul arbitral a mai reținut că potrivit art. 1073 C. civ., creditorul are dreptul de a primi îndeplinirea exactă a obligației, iar în caz contrar, are dreptul la dezdăunări. Obligațiile părților trebuie executate cu bună-credință, potrivit clauzelor contractuale. În derularea raporturilor contractuale, pârâta a îndeplinit necorespunzător obligațiile pe care și le-a asumat prin contract, iar executarea întocmai și la timp a obligațiilor contractuale este o condiție esențială pentru desfășurarea în bune condiții a raporturilor contractuale dintre părți.

În raporturile civile și comerciale, executarea exactă a obligației este o condiție esențială (art. 1073 C. civ.). În consecință, având în vedere că pârâta nu și-a respectat obligațiile contractuale, instanța arbitrală a admis acțiunea reclamantei. Prin acțiunea în anulare înregistrată pe rolul Curții de Apel Timișoara sub număr de dosar 885/59/2010, reclamanta SC L.E.I. SRL a solicitat, în contradictoriu cu pârâta SC A.V.I. SRL, admiterea acțiunii și anularea Hotărârii arbitrale nr. 156 din 23 iulie 2010, pronunțată de Curtea de Arbitraj Comercial de pe lângă Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timișoara, în Dosarul nr. 155/2010, în temeiul art. 364 lit. c), d) și i) C. proc. civ. Totodată, reclamanta a solicitat suspendarea executării sentinței arbitrale până la soluționarea acțiunii în anulare, precum și suspendarea provizorie a executării sentinței menționate până la soluționarea cererii de suspendare.

Prin Încheierea nr. 27/PI din 11 august 2010 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, în Dosarul nr. 884/59/2010, a fost admisă cererea formulată de reclamantă privind suspendarea provizorie a executării sentinței arbitrale până la soluționarea cererii de suspendare din cadrul acțiunii în anulare formulate împotriva aceleiași hotărâri. Invocând în drept prevederile art. 27 pct. 7 C. proc. civ., pârâta SC A.V.I. SRL a formulat cerere de recuzare a doamnei judecător A.B., învestită cu soluționarea cauzei ce formează obiectul Dosarului nr. 885/59/2010, motivat de faptul că, soluționând cererea având ca obiect suspendarea provizorie a executării Sentinței arbitrale nr. 156 din 29 iulie 2010, magistratul recuzat nu mai poate soluționa nici cererea de suspendare a executării silite și nici soluționarea pe fond a cauzei.

Pârâta a mai susținut că același judecător a încălcat și alte norme de competență, deoarece cererea de suspendare provizorie este dată în competența exclusivă a președintelui instanței, conform dispozițiilor art. 403 alin. (4) C. proc. civ. Prin Încheierea din data de 25 octombrie 2010 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, în Dosarul nr. 885/59/2010, a fost respinsă cererea de recuzare a doamnei judecător A.B., reținându-se, în esență, că, în cauză, nu sunt incidente dispozițiile art. 27 pct. 7 C. proc. civ. S-a apreciat că din considerentele Încheierii nr. 27/PI din 11 august 2010, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara în Dosarul nr. 884/59/2010, nu rezultă o antepronunțare, iar judecătorul recuzat nu a atins prin considerentele sale, în niciun mod, substanța raporturilor juridice invocate de către părți în cadrul acțiunii în anularea sentinței arbitrale.

Prin Sentința nr. 40 bis din 13 decembrie 2010 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara în Dosarul nr. 885/59/2010 a fost respinsă cererea de suspendare a executării sentinței arbitrale formulate de reclamanta SC L.E.I. SRL. A fost admisă acțiunea formulată de reclamanta SC L.E.I. SRL, în contradictoriu cu pârâta SC A.V.I. SRL și s-a dispus anularea Sentinței arbitrale nr. 158 din 29 iulie 2010, pronunțată de Curtea de Arbitraj Comercial de pe lângă Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timișoara în Dosarul nr. 155/2010, acordându-se termen în continuare pentru soluționarea pe fond a cauzei. Prin Sentința nr. 51/PI din 25 noiembrie 2011 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara în Dosarul nr. 885/69/2010, a fost admisă în parte acțiunea formulată de reclamanta SC A.V.I.

SRL împotriva pârâtei SC L.E.I. SRL, a fost autorizată reclamanta să refacă porțiunea de gard demolată, cu lungimea de 493 ml, și obligată pârâta la plata sumei de 5.093 euro + TVA, în lei, la data plății, cu titlu de contravaloare lucrări, și a fost respinsă în rest acțiunea. În termen legal, împotriva Sentințe nr. 51/PI din 25 noiembrie 2011 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, reclamanta SC L.E.I. SRL Timișoara a formulat recurs, solicitând admiterea recursului, modificarea în parte a hotărârii atacate în sensul obligării sale la plata unui procent raportat la culpa acesteia din suma de 5.093 euro +TVA. Pârâta SC A.V.I.

SRL Peciu Nou a formulat recurs împotriva Încheierii din Camera de Consiliu din 25 octombrie 2010 a Sentinței civile nr. 40 bis din 13 decembrie 2010 și a Sentinței civile nr 51/PI din 25 noiembrie 2011 pronunțate de Curtea de Apel Timișoara, secția a II-a civilă, solicitând: în principal, admiterea cererii de recuzare și casarea Încheierii din 25 octombrie 2010 și a Sentințelor civile nr. 40 bis/2010, nr. 51/PI din 25 noiembrie 2011 și trimiterea cauzei spre rejudecare Curții de Apel Timișoara, iar, în subsidiar, a solicitat: a) admiterea recursului, modificarea Sentinței civile nr. 40 bis/2010, respingerea acțiunii în anulare, menținerea ca legală și temeinică a Hotărârii arbitrale nr. 156 din 29 iulie 2010, modificarea Sentinței civile nr. 51/PI/2011; b) admiterea recursului, modificarea Sentinței civile nr. 51/PI/2011 în sensul admiterii în întregime a acțiunii astfel cum a fost formulată.

În motivarea recursului, reclamanta SC L.E.I. SRL a prezentat parcursul litigiului, susținând, în esență, că nelegalitatea hotărârii constă în aceea că, deși se stabilește o culpă comună, reclamanta este obligată să refacă gardul în întregime - respectiv să achite contravaloarea integrală a gardului, și nu procent din valoarea acestuia raportat la culpa în executare. Consideră că dispozițiile art. 29 din Legea nr. 10/1996 stabilesc persoanele care sunt trase la răspundere pentru viciile ascunse ale lucrării, astfel că trebuie stabilită obiectiv implicarea fiecăreia dintre persoanele nominalizate în realizarea lucrării și determinarea viciilor.

În opinia sa, textul legal enunțat nu instituie o răspundere solidară, astfel că societatea reclamantă nu poate răspunde decât pentru partea sa de culpă și nicidecum pentru culpa și a altor persoane - proiectant, diriginte de șantier etc. Astfel, întrucât există o culpă comună pentru viciile ascunse ale gardului, se impune ca instanța să cuantifice partea din vină, proporțional cu greșeala realizată și, totodată, se impune a se avea în vedere faptul că lucrările au fost executate de reclamantă pe baza documentelor puse la dispoziție de către proiectant și beneficiar, reclamanta nefiind singura răspunzătoare pentru vicii ascunse, răspunderea fiind și a proiectantului și a beneficiarului. În drept, au fost invocate dispozițiile art. 299 - 318 C. proc.

civ. coroborate cu prevederile art. 304 1 C. proc. civ. Recurenta-pârâtă își subsumează criticile motivelor de nelegalitate reglementate de art. 304 pct. 1, 7, 8 și 9 C. proc. civ., invocând, totodată, și dispozițiile art. 304 1 C. proc. civ. Apreciază ca fiind incident motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 1 C. proc. civ., întrucât instanța nu a fost alcătuită potrivit dispozițiilor legale, deoarece Sentințele civile nr. 40 bis din 13 decembrie 2010 și nr. 51/PI din 21 noiembrie 2011 din Dosarul nr. 885/59/2010 al Curții de Apel Timișoara au fost pronunțate de doamna judecător A.B., după ce, în prealabil, acest magistrat și-a spus părerea cu privire la această pricină prin Încheierea nr. 27/PI din 11 august 2010, pronunțată în Dosarul 884/59/2010 al Curții de Apel Timișoara.

Prin această din urmă încheiere, arată pârâta în dezvoltarea acestui motiv de recurs, Curtea de Apel Timișoara, în complet constituit din judecător A.B., a admis cererea de suspendare provizorie a executării silite a Sentinței arbitrale nr. 156 din 29 iulie 2010 până la soluționarea cererii de suspendare din cadrul acțiunii în anulare, formulată de SC L.E.I. SRL Timișoara. Doamna judecător A.B., consideră recurenta-pârâtă, nu era îndrituită să soluționeze cererea de suspendare provizorie a executării hotărârii arbitrale în raport de dispozițiile art. 403 alin. (4) C. proc. civ., suspendarea provizorie a executării unei hotărâri aparținând președintelui instanței, și nu judecătorului care soluționează acțiunea în anulare și cererea de suspendare a executării silite.

În opinia sa, judecătorul trebuie să se limiteze doar la obiectul învestirii, cerință imperativă prevăzută de art. 129 alin. (6) C. proc. civ., ori în considerentele Încheierii nr. 27/PI/2010, apreciază pârâta, doamna judecător A.B. s-a pronunțat cu privire la substanța raporturilor juridice care au făcut obiectul litigiului, a examinat în detaliu aspecte privind legalitatea Sentinței arbitrale nr. 156/2010, realizând prin aceasta o antepronunțare. Totodată, susține pârâta, aspecte privind fondul cauzei se regăsesc atât în Încheierea nr. 27/PI/2010, cât și în Sentința civilă nr. 51/PI din 25 noiembrie 2011, prin care a fost admisă doar în parte acțiunea formulată. Susține că încheierea prin care a fost respinsă cererea de recuzare a doamnei judecător A.B.

este nelegală, astfel încât aceasta nu mai putea judeca în Dosarul nr. 885/59/2010. În argumentarea motivului de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ., pârâta susține, în esență, că Hotărârea recurată nr. 51/PI din 25 noiembrie 2011 nu cuprinde motivele pentru care a fost respins petitul privind dobânda legală în raport de exigențele art. 281 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. și, totodată, cuprinde motive contradictorii în sensul că, deși se reține culpa comună, instanța a obligat exclusiv pârâta la întregul prejudiciu rezultat prin varianta expertului asistent al pârâtei, varianta însușită de instanță. Totodată, motivarea instanței de apel este străină de natura pricinii, neavând nicio legătură cu obiectul litigiului care constă în răspunderea pentru vicii ascunse la structura de rezistență.

Relativ la motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct 8 C. proc. civ., pârâta arată că instanța de apel a interpretat în mod greșit clauzele Contractului de antrepriză nr. X din 29 septembrie 2004, în sensul că a reținut și culpa sa la existența viciilor ascunse ale gardului împrejmuitor. Totodată, în mod greșit instanța nu a reținut culpa exclusivă a antreprenorului SC L.E.I. SRL în ceea ce privește răspunderea pentru existența viciilor ascunse la structura de rezistență, care au dus la dărâmarea gardului, așa cum rezultă din Contractul de antrepriză nr. X din 29 septembrie 2004. În argumentarea motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., pârâta susține, în esență, că hotărârile recurate sunt lipsite de temei legal și au fost date cu aplicarea greșită a legii.

Consideră că Sentința civilă nr. 40 bis/2010 a fost dată cu încălcarea legii, întrucât nu subzistă motivele de desființare a hotărârii arbitrale prevăzute de art. 384 lit. c), d), i) C. proc. civ. De asemenea, Sentința civilă nr. 51/PI/2011 a fost dată cu aplicarea greșită a legii, întrucât în soluționarea cauzei pe fond, instanța a aplicat, în mod greșit, dispozițiile art. 389 C. civ., potrivit cu care convențiile legal făcute au putere de lege între părțile contractante. Astfel, în raport de norma anterior evocată și ținând cont de prevederile Contractului de antrepriză nr. X din 29 septembrie 2004, instanța, în mod greșit a decis că, în speță, culpa pentru viciile ascunse privind structura de rezistență a gardului în litigiu revin atât antreprenorului SC L.E.I.

SRL, cât și beneficiarului SC A.V.I. SRL și proiectantului. Totodată, apreciază recurenta-pârâtă, instanța de judecată a încălcat dispozițiile art. 201 și urm. C. proc. civ., înlăturând nelegal punctul de vedere susținut de expertul asistent T.R., pe motiv că raportul acesteia ar fi extrajudiciar. De asemenea, au fost încălcate atât dispozițiile art. 1073 C. civ., potrivit cărora creditorul are dreptul de a dobândi îndeplinirea exactă a obligației și în caz contrar are dreptul la dezdăunări, cât și dispozițiile art. 23 lit. k) din Legea nr 10/1995, potrivit cărora executantul lucrării are obligația de remediere, pe propria cheltuială, a defectelor calitative apărute din vina sa, atât în perioada de execuție, cât și în perioada de garanție stabilită potrivit legii.

În stabilirea dezdăunării, instanța trebuia să țină seama de expertiza tehnică întocmită de experta asistentă T.R. și chiar dacă acest raport a fost întocmit anterior sesizării instanței arbitrale, prin reinvocarea acestuia și în fața Curții de Apel Timișoara, acesta devine o probă judiciară care, în opinia recurentei, nu poate fi înlăturată de la analiză. Conchide că partea adversă trebuia obligată la întreaga sumă pretinsă pentru refacerea gardului, respectiv suma de 95.622 euro. Instanța a pronunțat hotărârea și cu încălcarea dispozițiilor art 274 C. proc. civ., având în vedere că SC L.E.I. SRL a fost obligată la dezdăunări, fiind, deci, în culpă procesuală, dar, cu toate acestea nu a fost obligată și la cheltuieli judiciare.

Reclamanta SC L.E.I. SRL Timișoara a formulat întâmpinare prin care a solicitat, în esență, respingerea recursului declarat de pârâta SC A.V.I. SRL. Analizând hotărârile recurate, în limitele controlului de legalitate, în raport de criticile formulate și temeiurile de drept invocate, Înalta Curte constată că recursurile sunt fondate pentru considerentele care succed: Conform art. 27 pct. 7 C. proc. civ., "judecătorul poate fi recuzat dacă și-a spus părerea cu privire la pricina ce se judecă". În lumina textului de lege anterior menționat, recuzarea este incidentă ori de câte ori se referă la obiectul concret al cauzei deduse judecății. În altă ordine de idei, Curtea Europeană a statuat că principiul potrivit căruia un tribunal trebuie să fie prezumat ca fiind lipsit de orice prejudecată sau părtinire reflectă un element important al preeminenței dreptului.

În concepția instanței europene, noțiunea de imparțialitate la care se referă art. 8 parag. 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului este apreciată într-un dublu sens: pe de o parte ea are în vedere un demers subiectiv ce semnifică încercarea de a determina convingerea personală a unui judecător într-o anumită împrejurare, semnificând așa-zisa imparțialitate subiectivă, iar pe de altă parte imparțialitatea cuprinde un demers obiectiv ce se urmărește a se determina dacă judecătorul oferă toate garanțiile pentru a exclude, în persoana lui, orice bănuială legitimă, aceasta semnificând imparțialitatea obiectivă a tribunalului (cauza Piersack contra Belgiei). În ceea ce privește imparțialitatea obiectivă a tribunalului, Curtea a arătat că aceasta constă în a determina dacă unele împrejurări sau fapte ce se pot verifica autorizează a pune în discuție imparțialitatea magistratului.

În această materie aparențele au un rol deosebit, deoarece într-o societate democratică instanțele trebuie să inspire justițiabililor deplină încredere (Curtea Europeană a Drepturilor Omului, Morel contra Franța, 2000). Este adevărat că simpla circumstanță ca un magistrat să se fi pronunțat deja în cadrul unui alt proces privindu-l pe același reclamant nu poate aduce, prin ea însăși, atingere imparțialității judecătorului (a contrario, cauza Indra c. Slovaciei, 1 februarie 2005, nr. 46845/99 parag. 51 - 53), însă, alta este situația în cazul în care hotărârile anterioare conțin referințe sau anticipări cu privire la litigii ce urmează a fi tranșate (Craxi III c. Italiei, Decizie din 14 iunie 2001, nr. 83228/00) sau dacă chestiunile abordate în cursul celei de-a doua proceduri sunt analoage celor cu privire la care judecătorul s-a pronunțat anterior (Mancei și Branquart c. Franței, 24 iunie 2010, nr. 22349/06, parag.

37). Înalta Curte constată că prin Încheierea nr. 27/PI din 11 august 2010, pronunțată în Dosarul nr. 884/59/2010, în complet constituit din judecător A.B., Curtea de Apel Timișoara a admis cererea formulată de petenta SC L.E.I. SRL Timișoara și a dispus suspendarea executării Sentinței arbitrale nr. 158/2010, pronunțată în Dosarul nr. 155/2010 de Curtea de Arbitraj Comercial de pe lângă Camera de Comerț și Industrie și Agricultură Timișoara, până la soluționarea cererii de suspendare din cadrul acțiunii în anulare formulate împotriva aceleiași hotărâri. Examinând Încheierea nr. 27/PI din 11 august 2010 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, se constată că doamna judecător A.B., în motivarea hotărârii anterior menționate, a atins prin considerentele sale substanța raporturilor juridice care au format obiectul litigiului, a antamat aspecte privind legalitatea Sentinței arbitrale nr. 156/2010, realizând prin aceasta o antepronunțare.

Prin urmare, sunt fondate susținerile relative la nelegalitatea Încheierii din 25 octombrie 2010, prin care a fost respinsă cererea de recuzare a doamnei judecător A.B. În mod greșit Curtea de Apel Timișoara a reținut ca nefiind întrunite cerințele art. 27 pct. 7 C. proc. civ., în condițiile în care judecătorul recuzat, pipăind fondul acțiunii în anulare în examinarea cererii de suspendare provizorie a executării sentinței arbitrale, nu mai putea face parte din completul de judecată învestit cu soluționarea cererii de suspendare a executării sentinței arbitrale formulate în cadrul acțiunii în anulare cu soluționarea acțiunii având ca obiect anularea Hotărârii arbitrale nr 156 din 29 iulie 2010, pronunțată de Curtea de Arbitraj Comercial de pe lângă Camera de Comerț și Industrie și Agricultură Timișoara, în Dosarul nr. 165/2010, respectiv cu soluționarea pe fond a cauzei.

În raport de considerentele anterior reținute, verificându-se motivul de nelegalitate instituit de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., se impune modificarea Încheierii din data de 25 octombrie 2010, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, în sensul admiterii cererii de recuzare a d-nei judecător A.B. Potrivit prevederilor art. 304 pct. 1 C. proc. civ., casarea unei hotărâri se poate cere când instanța nu a fost alcătuită potrivit dispozițiilor legale. Având în vedere soluția de admitere a cererii de recuzare a doamnei judecător A.B.

și împrejurarea că aceasta a făcut parte din completul care a pronunțat Sentința civilă nr. 40 bis din 13 decembrie 2010 (prin care s-a respins cererea de suspendare a executării formulată în cadrul acțiunii în anulare), a fost admisă acțiunea formulata de reclamantă, în sensul că s-a dispus anularea sentinței arbitrale și s-a acordat termen pentru soluționarea pe fond a acțiunii și Sentința civilă nr. 51/PI din 25 noiembrie 2011 (prin care s-a soluționat pe fond acțiunea formulata de SC A.V.I. SRL Peciu Nou), sentințe a căror nelegalitate se invocă prin cererile de recurs pendinte, se constată ca fiind incident, în speță, motivul prevăzut de art. 304 pct. 1 C. proc. civ. Prin urmare, Înalta Curte apreciază ca fiind de prisos analizarea celorlalte critici invocate de către recurente, astfel că, pentru toate argumentele de fapt și de drept care preced, în temeiul prevederilor art. 312 alin. (1) și alin. (3) C. proc.

civ., va admite recursul declarat de reclamanta SC L.E.I. SRL Timișoara împotriva Sentinței civile nr. 51/PI din 25 noiembrie 2011, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția a II-a civilă. Va admite recursul declarat de pârâta SC A.V.I. SRL Peciu Nou împotriva Încheierii din Camera de Consiliu din 25 octombrie 2010, a Sentinței civile nr. 40 bis din 13 decembrie 2010 și a Sentinței civile nr 51/PI din 25 noiembrie 2011, pronunțate de Curtea de Apel Timișoara, secția a II-a civilă. Va modifica Încheierea din Camera de Consiliu din 25 octombrie 2010 în sensul că va admite cererea de recuzare a d-nei judecător A.B. Va casa Sentința civilă nr. 51/PI din 25 noiembrie 2011 și Sentința civilă nr. 40 bis din 13 decembrie 2010, pronunțate de Curtea de Apel Timișoara, secția a II-a civilă, și va trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță, urmând ca restul criticilor să fie analizate în rejudecare, după casare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de reclamanta SC L.E.I. SRL Timișoara împotriva Sentinței civile nr 51/PI din 25 noiembrie 2011, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția a II-a civilă. Admite recursul declarat de pârâta SC A.V.I. SRL Peciu Nou împotriva Încheierii din Camera de Consiliu din 25 octombrie 2010, a Sentinței civile nr. 40 bis din 13 decembrie 2010 și a Sentinței civile nr. 51/PI din 25 noiembrie 2011, pronunțate de Curtea de Apel Timișoara, secția a II-a civilă. Modifică Încheierea din Camera de Consiliu din 25 octombrie 2010 în sensul că admite cererea de recuzare a d-nei judecător A.B. Casează Sentința civilă nr. 51/PI din 25 noiembrie 2011 și Sentința civilă nr. 40 bis din 13 decembrie 2010, pronunțate de Curtea de Apel Timișoara, secția a II-a civilă, și trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță.

Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 27 martie 2013. Procesat de GGC - AZ