ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1284/2013

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1284/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)

Deliberând, în

condițiile art. 258 C. proc. civ., asupra recursului, din examinarea actelor și

lucrărilor dosarului, constată următoarele;

Prin Sentința arbitrală nr. 156 din 29 iulie

2010 pronunțată de Curtea de Arbitraj Comercial de pe lângă Camera de Comerț,

Industrie și Agricultură Timișoara, în Dosarul nr. 155/2010, a fost admisă

acțiunea formulată de reclamanta SC A.V.I. SRL împotriva pârâtei SC L.E.I. SRL;

s-a constatat că gardul împrejmuitor de aproximativ 700 ml, executat de pârâtă,

este afectat de vicii ascunse privind structura de rezistență, sens în care s-a

dispus autorizarea reclamantei de a executa reconstrucția în întregime a

gardului de aproximativ 700 ml; a fost obligată pârâta la plata contravalorii

refacerii gardului în litigiu în sumă de 95,633 euro sau echivalentul în lei la

data plății; a fost obligată pârâta la plata dobânzii legale, calculată de la

data introducerii acțiunii și până la plata efectivă a despăgubirilor.

Prin aceeași hotărâre

arbitrală, a fost obligată pârâta la plata către reclamantă a cheltuielilor de

arbitrare constând în taxa de arbitra, în sumă de 9,557,29 RON, onorariu de

avocat în sumă de 8.360 RON, informații O.R.C. în sumă de 15,31 RON și taxă de

publicitate în sumă de 39,43 RON, onorariu expert de 2.200 RON.

În motivarea acestei

hotărâri, s-a reținut că prin acțiunea formulată, reclamanta SC A.V.I. SRL a solicitat

să se constate că gardul împrejmuitor de aproximativ 700 ml, executat de pârâtă

potrivit Contractului de antrepriză din 29 septembrie 2004, este afectat de

vicii ascunse, privind structura de rezistență (armare, beton, etc.); a

solicitat dispunerea autorizării de a executa reconstrucția în întregime a

gardului de aproximativ 700 metri liniari; obligarea pârâtei la plata

contravalorii refacerii gardului în litigiu, stabilită prin expertiza

extrajudiciară în sumă de 95.622 euro sau echivalentul în lei la data plății;

obligarea pârâtei la plata dobânzii legale calculate de la data introducerii

acțiunii și până la plata efectivă a despăgubirilor stabilite de instanță;

obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de arbitrare (taxă de arbitraj,

onorariu de avocat, onorariu expert, alte cheltuieli).

Tribunalul arbitral a

apreciat ca fiind întemeiată acțiunea reclamantei, reținând, în esență, că

între părți s-a încheiat Contractul de antrepriză din 29 septembrie 2004,

obiectul contractului fiind executarea de către pârâtă, pe riscul său și cu

materialele sale, a investiției "Modernizare Fermă V. prin construire

spații de depozitare și dotare cu utilaje". Chiar dacă în prezent

Contractul de antrepriză nr. X/2004 a fost reziliat prin acordul părților, reziliere

constatată prin Sentința arbitrală nr. 67 din 20 noiembrie 2006, tribunalul

arbitral a apreciat că este competent să soluționeze prezentul litigiu, având

în vedere că potrivit art. 20 din Legea nr. 10/1995, executantul răspunde

într-un interval de 10 ani de la recepția lucrării, precum și după împlinirea

acestui termen pe toată durata de existență a construcției pentru viciile

ascunse de rezistență rezultate din nerespectarea normelor de proiectare și de

execuție în vigoare la data realizării ei.

În temeiul acestui

contract, pârâta a executat pentru reclamantă un gard împrejmuitor al

proprietății pe o porțiune de aproximativ 700 ml, reclamanta achitând în

întregime prețul lucrării, inclusiv prețul pentru lucrările suplimentare. O

porțiune de gard de aproximativ 140 ml s-a dărâmat, iar restul de gard este pe

cale să se prăbușească. În cursul lunii noiembrie 2007, o porțiune de 55 ml de

gard s-a prăbușit, fiind refăcută de reclamantă, pe cheltuiala ei, iar în luna

mai 2009, s-a mai prăbușit o porțiune de 93 ml, unde a pus provizoriu, plasă

din sârmă, urmând a fi reconstruită. În urma acestei situații, reclamanta a

solicitat Institutului Național de Cercetare-Dezvoltare în Construcții și

Economia Construcțiilor, sucursala Timișoara, efectuarea unei verificări, care s-a

realizat în martie 2010, finalizată cu Raportul de încercări nr. 65 din 23

martie 2010. În urma verificărilor, s-a constatat că, în zonele unde

împrejmuirea a cedat, stâlpii nu au toți armături verticale; stâlpii nu au toți

bare de ancorare a zidăriei; la stâlpii care au bare longitudinale (verticale),

s-a observat că deși au prevăzute armături, unele sunt întrerupte pe înălțimea

stâlpului și nu toate barele sunt înglobate în beton; toți stâlpii prevăzuți cu

bare verticale nu au armăturile ancorate în fundație; betonarea celulelor pe

verticală a stâlpilor fie nu este realizată, fie este realizată parțial și cu

agregate mari; mortarul de legătură între elementele de zidărie are aspect

albicios (mortar de var) și tendință de sfărâmare între degete, ceea ce conduce

la concluzia că este de slabă calitate. De asemenea, reclamanta a efectuat o

expertiză extrajudiciară, prin care expertul a stabilit răspunderea

contractuală a pârâtei, reținându-se că documentația tehnică nu a fost

respectată de pârâtă, iar cauzele care au determinat căderea gardului sunt

vicii ascunse pentru care răspunde antreprenorul, iar valoarea prejudiciului

pentru toată împrejmuirea este în sumă de 95.622 euro.

Cu ocazia concilierii

din data de 16 iunie 2010, pârâta a arătat că nu-și însușește raportul de

expertiză extrajudiciară și nici raportul de încercări, arătând că a executat

toate lucrările conform proiectelor, care au aparținut beneficiarului.

Cu toate că pârâta

are sediul la adresa indicată de reclamantă, adresă care se regăsește și în

Sentința arbitrală nr. 67/2006, aceasta nu a ridicat corespondența trimisă de

instanța arbitrală, iar procedura de citare a fost efectuată prin publicitate.

Datorită deteriorării

relațiilor contractuale dintre părți, reclamanta a solicitat autorizarea de a

reface gardul în întregime, pe cheltuiala pârâtei.

Tribunalul arbitral a

mai reținut că potrivit art. 1073 C. civ., creditorul are dreptul de a primi

îndeplinirea exactă a obligației, iar în caz contrar, are dreptul la

dezdăunări. Obligațiile părților trebuie executate cu bună-credință, potrivit

clauzelor contractuale. În derularea raporturilor contractuale, pârâta a

îndeplinit necorespunzător obligațiile pe care și le-a asumat prin contract,

iar executarea întocmai și la timp a obligațiilor contractuale este o condiție

esențială pentru desfășurarea în bune condiții a raporturilor contractuale

dintre părți. În raporturile civile și comerciale, executarea exactă a

obligației este o condiție esențială (art. 1073 C. civ.).

În consecință, având

în vedere că pârâta nu și-a respectat obligațiile contractuale, instanța

arbitrală a admis acțiunea reclamantei.

Prin acțiunea în

anulare înregistrată pe rolul Curții de Apel Timișoara sub număr de dosar

885/59/2010, reclamanta SC L.E.I. SRL a solicitat, în contradictoriu cu pârâta

SC A.V.I. SRL, admiterea acțiunii și anularea Hotărârii arbitrale nr. 156 din

23 iulie 2010, pronunțată de Curtea de Arbitraj Comercial de pe lângă Camera de

Comerț, Industrie și Agricultură Timișoara, în Dosarul nr. 155/2010, în temeiul

art. 364 lit. c), d) și i) C. proc. civ.

Totodată, reclamanta

a solicitat suspendarea executării sentinței arbitrale până la soluționarea

acțiunii în anulare, precum și suspendarea provizorie a executării sentinței

menționate până la soluționarea cererii de suspendare.

Prin Încheierea nr.

27/PI din 11 august 2010 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, în Dosarul nr.

884/59/2010, a fost admisă cererea formulată de reclamantă privind suspendarea

provizorie a executării sentinței arbitrale până la soluționarea cererii de

suspendare din cadrul acțiunii în anulare formulate împotriva aceleiași

hotărâri.

Invocând în drept

prevederile art. 27 pct. 7 C. proc. civ., pârâta SC A.V.I. SRL a formulat

cerere de recuzare a doamnei judecător A.B., învestită cu soluționarea cauzei

ce formează obiectul Dosarului nr. 885/59/2010, motivat de faptul că,

soluționând cererea având ca obiect suspendarea provizorie a executării

Sentinței arbitrale nr. 156 din 29 iulie 2010, magistratul recuzat nu mai poate

soluționa nici cererea de suspendare a executării silite și nici soluționarea

pe fond a cauzei.

Pârâta a mai susținut

că același judecător a încălcat și alte norme de competență, deoarece cererea

de suspendare provizorie este dată în competența exclusivă a președintelui

instanței, conform dispozițiilor art. 403 alin. (4) C. proc. civ.

Prin Încheierea din

data de 25 octombrie 2010 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, în Dosarul

nr. 885/59/2010, a fost respinsă cererea de recuzare a doamnei judecător A.B.,

reținându-se, în esență, că, în cauză, nu sunt incidente dispozițiile art. 27

pct. 7 C. proc. civ.

S-a apreciat că din

considerentele Încheierii nr. 27/PI din 11 august 2010, pronunțată de Curtea de

Apel Timișoara în Dosarul nr. 884/59/2010, nu rezultă o antepronunțare, iar

judecătorul recuzat nu a atins prin considerentele sale, în niciun mod,

substanța raporturilor juridice invocate de către părți în cadrul acțiunii în

anularea sentinței arbitrale.

Prin Sentința nr. 40

bis din 13 decembrie 2010 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara în Dosarul nr.

885/59/2010 a fost respinsă cererea de suspendare a executării sentinței

arbitrale formulate de reclamanta SC L.E.I. SRL. A fost admisă acțiunea

formulată de reclamanta SC L.E.I. SRL, în contradictoriu cu pârâta SC A.V.I.

SRL și s-a dispus anularea Sentinței arbitrale nr. 158 din 29 iulie 2010,

pronunțată de Curtea de Arbitraj Comercial de pe lângă Camera de Comerț,

Industrie și Agricultură Timișoara în Dosarul nr. 155/2010, acordându-se termen

în continuare pentru soluționarea pe fond a cauzei.

Prin Sentința nr.

51/PI din 25 noiembrie 2011 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara în Dosarul

nr. 885/69/2010, a fost admisă în parte acțiunea formulată de reclamanta SC

A.V.I. SRL împotriva pârâtei SC L.E.I. SRL, a fost autorizată reclamanta să refacă

porțiunea de gard demolată, cu lungimea de 493 ml, și obligată pârâta la plata

sumei de 5.093 euro + TVA, în lei, la data plății, cu titlu de contravaloare

lucrări, și a fost respinsă în rest acțiunea.

În termen legal,

împotriva Sentințe nr. 51/PI din 25 noiembrie 2011 pronunțată de Curtea de Apel

Timișoara, reclamanta SC L.E.I. SRL Timișoara a formulat recurs, solicitând

admiterea recursului, modificarea în parte a hotărârii atacate în sensul

obligării sale la plata unui procent raportat la culpa acesteia din suma de

5.093 euro +TVA.

Pârâta SC A.V.I. SRL

Peciu Nou a formulat recurs împotriva Încheierii din Camera de Consiliu din 25

octombrie 2010 a Sentinței civile nr. 40 bis din 13 decembrie 2010 și a

Sentinței civile nr 51/PI din 25 noiembrie 2011 pronunțate de Curtea de Apel

Timișoara, secția a II-a civilă, solicitând: în principal, admiterea cererii de

recuzare și casarea Încheierii din 25 octombrie 2010 și a Sentințelor civile

nr. 40 bis/2010, nr. 51/PI din 25 noiembrie 2011 și trimiterea cauzei spre

rejudecare Curții de Apel Timișoara, iar, în subsidiar, a solicitat: a)

admiterea recursului, modificarea Sentinței civile nr. 40 bis/2010, respingerea

acțiunii în anulare, menținerea ca legală și temeinică a Hotărârii arbitrale

nr. 156 din 29 iulie 2010, modificarea Sentinței civile nr. 51/PI/2011; b)

admiterea recursului, modificarea Sentinței civile nr. 51/PI/2011 în sensul

admiterii în întregime a acțiunii astfel cum a fost formulată.

În motivarea

recursului, reclamanta SC L.E.I. SRL a prezentat parcursul litigiului,

susținând, în esență, că nelegalitatea hotărârii constă în aceea că, deși se

stabilește o culpă comună, reclamanta este obligată să refacă gardul în

întregime - respectiv să achite contravaloarea integrală a gardului, și nu

procent din valoarea acestuia raportat la culpa în executare.

Consideră că

dispozițiile art. 29 din Legea nr. 10/1996 stabilesc persoanele care sunt trase

la răspundere pentru viciile ascunse ale lucrării, astfel că trebuie stabilită

obiectiv implicarea fiecăreia dintre persoanele nominalizate în realizarea

lucrării și determinarea viciilor. În opinia sa, textul legal enunțat nu

instituie o răspundere solidară, astfel că societatea reclamantă nu poate

răspunde decât pentru partea sa de culpă și nicidecum pentru culpa și a altor

persoane - proiectant, diriginte de șantier etc.

Astfel, întrucât

există o culpă comună pentru viciile ascunse ale gardului, se impune ca

instanța să cuantifice partea din vină, proporțional cu greșeala realizată și,

totodată, se impune a se avea în vedere faptul că lucrările au fost executate

de reclamantă pe baza documentelor puse la dispoziție de către proiectant și

beneficiar, reclamanta nefiind singura răspunzătoare pentru vicii ascunse,

răspunderea fiind și a proiectantului și a beneficiarului.

În drept, au fost

invocate dispozițiile art. 299 - 318 C. proc. civ. coroborate cu prevederile

art. 304

1

C. proc. civ.

Recurenta-pârâtă își

subsumează criticile motivelor de nelegalitate reglementate de art. 304 pct. 1,

7, 8 și 9 C. proc. civ., invocând, totodată, și dispozițiile art. 304

1

C. proc. civ.

Apreciază ca fiind

incident motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 1 C. proc. civ.,

întrucât instanța nu a fost alcătuită potrivit dispozițiilor legale, deoarece

Sentințele civile nr. 40 bis din 13 decembrie 2010 și nr. 51/PI din 21

noiembrie 2011 din Dosarul nr. 885/59/2010 al Curții de Apel Timișoara au fost

pronunțate de doamna judecător A.B., după ce, în prealabil, acest magistrat

și-a spus părerea cu privire la această pricină prin Încheierea nr. 27/PI din

11 august 2010, pronunțată în Dosarul 884/59/2010 al Curții de Apel Timișoara.

Prin această din urmă

încheiere, arată pârâta în dezvoltarea acestui motiv de recurs, Curtea de Apel

Timișoara, în complet constituit din judecător A.B., a admis cererea de

suspendare provizorie a executării silite a Sentinței arbitrale nr. 156 din 29

iulie 2010 până la soluționarea cererii de suspendare din cadrul acțiunii în

anulare, formulată de SC L.E.I. SRL Timișoara.

Doamna judecător

A.B., consideră recurenta-pârâtă, nu era îndrituită să soluționeze cererea de

suspendare provizorie a executării hotărârii arbitrale în raport de

dispozițiile art. 403 alin. (4) C. proc. civ., suspendarea provizorie a

executării unei hotărâri aparținând președintelui instanței, și nu

judecătorului care soluționează acțiunea în anulare și cererea de suspendare a

executării silite.

În opinia sa,

judecătorul trebuie să se limiteze doar la obiectul învestirii, cerință

imperativă prevăzută de art. 129 alin. (6) C. proc. civ., ori în considerentele

Încheierii nr. 27/PI/2010, apreciază pârâta, doamna judecător A.B. s-a

pronunțat cu privire la substanța raporturilor juridice care au făcut obiectul

litigiului, a examinat în detaliu aspecte privind legalitatea Sentinței

arbitrale nr. 156/2010, realizând prin aceasta o antepronunțare. Totodată,

susține pârâta, aspecte privind fondul cauzei se regăsesc atât în Încheierea

nr. 27/PI/2010, cât și în Sentința civilă nr. 51/PI din 25 noiembrie 2011, prin

care a fost admisă doar în parte acțiunea formulată.

Susține că încheierea

prin care a fost respinsă cererea de recuzare a doamnei judecător A.B. este

nelegală, astfel încât aceasta nu mai putea judeca în Dosarul nr. 885/59/2010.

În argumentarea

motivului de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ., pârâta

susține, în esență, că Hotărârea recurată nr. 51/PI din 25 noiembrie 2011 nu

cuprinde motivele pentru care a fost respins petitul privind dobânda legală în

raport de exigențele art. 281 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. și, totodată, cuprinde

motive contradictorii în sensul că, deși se reține culpa comună, instanța a

obligat exclusiv pârâta la întregul prejudiciu rezultat prin varianta

expertului asistent al pârâtei, varianta însușită de instanță.

Totodată, motivarea

instanței de apel este străină de natura pricinii, neavând nicio legătură cu

obiectul litigiului care constă în răspunderea pentru vicii ascunse la

structura de rezistență.

Relativ la motivul de

nelegalitate prevăzut de art. 304 pct 8 C. proc. civ., pârâta arată că instanța

de apel a interpretat în mod greșit clauzele Contractului de antrepriză nr. X

din 29 septembrie 2004, în sensul că a reținut și culpa sa la existența

viciilor ascunse ale gardului împrejmuitor. Totodată, în mod greșit instanța nu

a reținut culpa exclusivă a antreprenorului SC L.E.I. SRL în ceea ce privește

răspunderea pentru existența viciilor ascunse la structura de rezistență, care

au dus la dărâmarea gardului, așa cum rezultă din Contractul de antrepriză nr.

X din 29 septembrie 2004.

În argumentarea

motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., pârâta susține,

în esență, că hotărârile recurate sunt lipsite de temei legal și au fost date

cu aplicarea greșită a legii.

Consideră că Sentința

civilă nr. 40 bis/2010 a fost dată cu încălcarea legii, întrucât nu subzistă

motivele de desființare a hotărârii arbitrale prevăzute de art. 384 lit. c),

d), i) C. proc. civ.

De asemenea, Sentința

civilă nr. 51/PI/2011 a fost dată cu aplicarea greșită a legii, întrucât în

soluționarea cauzei pe fond, instanța a aplicat, în mod greșit, dispozițiile

art. 389 C. civ., potrivit cu care convențiile legal făcute au putere de lege

între părțile contractante.

Astfel, în raport de

norma anterior evocată și ținând cont de prevederile Contractului de antrepriză

nr. X din 29 septembrie 2004, instanța, în mod greșit a decis că, în speță,

culpa pentru viciile ascunse privind structura de rezistență a gardului în

litigiu revin atât antreprenorului SC L.E.I. SRL, cât și beneficiarului SC

A.V.I. SRL și proiectantului.

Totodată, apreciază

recurenta-pârâtă, instanța de judecată a încălcat dispozițiile art. 201 și urm.

C. proc. civ., înlăturând nelegal punctul de vedere susținut de expertul

asistent T.R., pe motiv că raportul acesteia ar fi extrajudiciar. De asemenea,

au fost încălcate atât dispozițiile art. 1073 C. civ., potrivit cărora

creditorul are dreptul de a dobândi îndeplinirea exactă a obligației și în caz

contrar are dreptul la dezdăunări, cât și dispozițiile art. 23 lit. k) din

Legea nr 10/1995, potrivit cărora executantul lucrării are obligația de

remediere, pe propria cheltuială, a defectelor calitative apărute din vina sa,

atât în perioada de execuție, cât și în perioada de garanție stabilită potrivit

legii.

În stabilirea

dezdăunării, instanța trebuia să țină seama de expertiza tehnică întocmită de

experta asistentă T.R. și chiar dacă acest raport a fost întocmit anterior

sesizării instanței arbitrale, prin reinvocarea acestuia și în fața Curții de

Apel Timișoara, acesta devine o probă judiciară care, în opinia recurentei, nu

poate fi înlăturată de la analiză. Conchide că partea adversă trebuia obligată

la întreaga sumă pretinsă pentru refacerea gardului, respectiv suma de 95.622

euro.

Instanța a pronunțat

hotărârea și cu încălcarea dispozițiilor art 274 C. proc. civ., având în vedere

că SC L.E.I. SRL a fost obligată la dezdăunări, fiind, deci, în culpă

procesuală, dar, cu toate acestea nu a fost obligată și la cheltuieli

judiciare.

Reclamanta SC L.E.I.

SRL Timișoara a formulat întâmpinare prin care a solicitat, în esență,

respingerea recursului declarat de pârâta SC A.V.I. SRL.

Analizând hotărârile

recurate, în limitele controlului de legalitate, în raport de criticile

formulate și temeiurile de drept invocate, Înalta Curte constată că recursurile

sunt fondate pentru considerentele care succed:

Conform art. 27 pct.

7 C. proc. civ., "judecătorul poate fi recuzat dacă și-a spus părerea cu

privire la pricina ce se judecă".

În lumina textului de

lege anterior menționat, recuzarea este incidentă ori de câte ori se referă la

obiectul concret al cauzei deduse judecății.

În altă ordine de

idei, Curtea Europeană a statuat că principiul potrivit căruia un tribunal

trebuie să fie prezumat ca fiind lipsit de orice prejudecată sau părtinire

reflectă un element important al preeminenței dreptului. În concepția instanței

europene, noțiunea de imparțialitate la care se referă art. 8 parag. 1 din

Convenția Europeană a Drepturilor Omului este apreciată într-un dublu sens: pe

de o parte ea are în vedere un demers subiectiv ce semnifică încercarea de a

determina convingerea personală a unui judecător într-o anumită împrejurare,

semnificând așa-zisa imparțialitate subiectivă, iar pe de altă parte

imparțialitatea cuprinde un demers obiectiv ce se urmărește a se determina dacă

judecătorul oferă toate garanțiile pentru a exclude, în persoana lui, orice

bănuială legitimă, aceasta semnificând imparțialitatea obiectivă a tribunalului

(cauza Piersack contra Belgiei).

În ceea ce privește

imparțialitatea obiectivă a tribunalului, Curtea a arătat că aceasta constă în

a determina dacă unele împrejurări sau fapte ce se pot verifica autorizează a

pune în discuție imparțialitatea magistratului. În această materie aparențele

au un rol deosebit, deoarece într-o societate democratică instanțele trebuie să

inspire justițiabililor deplină încredere (Curtea Europeană a Drepturilor

Omului, Morel contra Franța, 2000).

Este adevărat că

simpla circumstanță ca un magistrat să se fi pronunțat deja în cadrul unui alt

proces privindu-l pe același reclamant nu poate aduce, prin ea însăși, atingere

imparțialității judecătorului (a contrario, cauza Indra c. Slovaciei, 1

februarie 2005, nr. 46845/99 parag. 51 - 53), însă, alta este situația în cazul

în care hotărârile anterioare conțin referințe sau anticipări cu privire la

litigii ce urmează a fi tranșate (Craxi III c. Italiei, Decizie din 14 iunie

2001, nr. 83228/00) sau dacă chestiunile abordate în cursul celei de-a doua

proceduri sunt analoage celor cu privire la care judecătorul s-a pronunțat

anterior (Mancei și Branquart c. Franței, 24 iunie 2010, nr. 22349/06, parag.

37).

Înalta Curte constată

că prin Încheierea nr. 27/PI din 11 august 2010, pronunțată în Dosarul nr.

884/59/2010, în complet constituit din judecător A.B., Curtea de Apel Timișoara

a admis cererea formulată de petenta SC L.E.I. SRL Timișoara și a dispus

suspendarea executării Sentinței arbitrale nr. 158/2010, pronunțată în Dosarul

nr. 155/2010 de Curtea de Arbitraj Comercial de pe lângă Camera de Comerț și

Industrie și Agricultură Timișoara, până la soluționarea cererii de suspendare

din cadrul acțiunii în anulare formulate împotriva aceleiași hotărâri.

Examinând Încheierea

nr. 27/PI din 11 august 2010 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, se

constată că doamna judecător A.B., în motivarea hotărârii anterior menționate,

a atins prin considerentele sale substanța raporturilor juridice care au format

obiectul litigiului, a antamat aspecte privind legalitatea Sentinței arbitrale

nr. 156/2010, realizând prin aceasta o antepronunțare.

Prin urmare, sunt

fondate susținerile relative la nelegalitatea Încheierii din 25 octombrie 2010,

prin care a fost respinsă cererea de recuzare a doamnei judecător A.B.

În mod greșit Curtea

de Apel Timișoara a reținut ca nefiind întrunite cerințele art. 27 pct. 7 C.

proc. civ., în condițiile în care judecătorul recuzat, pipăind fondul acțiunii

în anulare în examinarea cererii de suspendare provizorie a executării

sentinței arbitrale, nu mai putea face parte din completul de judecată învestit

cu soluționarea cererii de suspendare a executării sentinței arbitrale

formulate în cadrul acțiunii în anulare cu soluționarea acțiunii având ca

obiect anularea Hotărârii arbitrale nr 156 din 29 iulie 2010, pronunțată de

Curtea de Arbitraj Comercial de pe lângă Camera de Comerț și Industrie și

Agricultură Timișoara, în Dosarul nr. 165/2010, respectiv cu soluționarea pe

fond a cauzei.

În raport de

considerentele anterior reținute, verificându-se motivul de nelegalitate

instituit de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., se impune modificarea Încheierii

din data de 25 octombrie 2010, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, în

sensul admiterii cererii de recuzare a d-nei judecător A.B.

Potrivit prevederilor

art. 304 pct. 1 C. proc. civ., casarea unei hotărâri se poate cere când

instanța nu a fost alcătuită potrivit dispozițiilor legale.

Având în vedere

soluția de admitere a cererii de recuzare a doamnei judecător A.B. și

împrejurarea că aceasta a făcut parte din completul care a pronunțat Sentința

civilă nr. 40 bis din 13 decembrie 2010 (prin care s-a respins cererea de

suspendare a executării formulată în cadrul acțiunii în anulare), a fost admisă

acțiunea formulata de reclamantă, în sensul că s-a dispus anularea sentinței

arbitrale și s-a acordat termen pentru soluționarea pe fond a acțiunii și

Sentința civilă nr. 51/PI din 25 noiembrie 2011 (prin care s-a soluționat pe

fond acțiunea formulata de SC A.V.I. SRL Peciu Nou), sentințe a căror

nelegalitate se invocă prin cererile de recurs pendinte, se constată ca fiind

incident, în speță, motivul prevăzut de art. 304 pct. 1 C. proc. civ.

Prin urmare, Înalta

Curte apreciază ca fiind de prisos analizarea celorlalte critici invocate de

către recurente, astfel că, pentru toate argumentele de fapt și de drept care

preced, în temeiul prevederilor art. 312 alin. (1) și alin. (3) C. proc. civ.,

va admite recursul declarat de reclamanta SC L.E.I. SRL Timișoara împotriva

Sentinței civile nr. 51/PI din 25 noiembrie 2011, pronunțată de Curtea de Apel

Timișoara, secția a II-a civilă.

Va admite recursul

declarat de pârâta SC A.V.I. SRL Peciu Nou împotriva Încheierii din Camera de

Consiliu din 25 octombrie 2010, a Sentinței civile nr. 40 bis din 13 decembrie

2010 și a Sentinței civile nr 51/PI din 25 noiembrie 2011, pronunțate de Curtea

de Apel Timișoara, secția a II-a civilă.

Va modifica Încheierea

din Camera de Consiliu din 25 octombrie 2010 în sensul că va admite cererea de

recuzare a d-nei judecător A.B.

Va casa Sentința

civilă nr. 51/PI din 25 noiembrie 2011 și Sentința civilă nr. 40 bis din 13

decembrie 2010, pronunțate de Curtea de Apel Timișoara, secția a II-a civilă,

și va trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță, urmând ca restul

criticilor să fie analizate în rejudecare, după casare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul

declarat de reclamanta SC L.E.I. SRL Timișoara împotriva Sentinței civile nr

51/PI din 25 noiembrie 2011, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția a

II-a civilă.

Admite recursul

declarat de pârâta SC A.V.I. SRL Peciu Nou împotriva Încheierii din Camera de

Consiliu din 25 octombrie 2010, a Sentinței civile nr. 40 bis din 13 decembrie

2010 și a Sentinței civile nr. 51/PI din 25 noiembrie 2011, pronunțate de

Curtea de Apel Timișoara, secția a II-a civilă.

Modifică Încheierea

din Camera de Consiliu din 25 octombrie 2010 în sensul că admite cererea de

recuzare a d-nei judecător A.B.

Casează Sentința

civilă nr. 51/PI din 25 noiembrie 2011 și Sentința civilă nr. 40 bis din 13

decembrie 2010, pronunțate de Curtea de Apel Timișoara, secția a II-a civilă,

și trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi, 27 martie 2013.

Procesat

de GGC - AZ